Recitale
(1) Instituirea unui Sistem european de supraveghere a frontierelor („EUROSUR”) este necesară pentru consolidarea schimbului de informații și a cooperării operaționale între autoritățile naționale ale statelor membre, precum și cu Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene înființată prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului (2) („agenția”). EUROSUR va oferi acestor autorități și agenției infrastructura și instrumentele necesare pentru a îmbunătăți conștientizarea situației de către acestea și capacitatea de reacție la frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii („frontiere externe”), în scopul detectării, prevenirii și combaterii imigrației ilegale și a criminalității transfrontaliere și pentru a contribui la asigurarea protecției și salvarea vieților migranților.
(2) Practica de a călători în nave mici și neadecvate transportului pe mare a dus la o creștere dramatică a numărului de migranți care se îneacă la frontierele maritime externe sudice. EUROSUR ar trebui să îmbunătățească în mod considerabil capacitatea operațională și tehnică a agenției și a statelor membre de a detecta asemenea nave mici și capacitatea de reacție a statelor membre, contribuind astfel la scăderea numărului de migranți care își pierd viața.
(3) Prin prezentul regulament se recunoaște faptul că persoanele care au nevoie de protecție internațională utilizează de asemenea rutele de migrație.
(4) Statele membre ar trebui să înființeze centre naționale de coordonare în scopul îmbunătățirii schimbului de informații și cooperării pentru supravegherea frontierelor, în mod reciproc și cu agenția. Este esențial pentru funcționarea corespunzătoare a EUROSUR ca toate autoritățile naționale care au responsabilități în ceea ce privește supravegherea frontierelor externe, conform legislației naționale, să coopereze prin intermediul centrelor naționale de coordonare.
(5) Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice statele membre să atribuie centrelor lor naționale de coordonare și responsabilitățile de a coordona schimbul de informații și de a coopera cu privire la supravegherea frontierelor aeriene și de a efectua verificări la punctele de trecere a frontierei.
(6) Agenția ar trebui să îmbunătățească schimbul de informații și cooperarea cu alte organe, oficii și agenții ale Uniunii, cum ar fi Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă și Centrul Satelitar al Uniunii Europene, în scopul utilizării optime a informațiilor, capacităților și sistemelor care sunt deja disponibile la nivel european, precum Programul european de monitorizare a Pământului.
(7) Prezentul regulament face parte din modelul european de gestionare integrată a frontierelor pentru frontierele externe și din Strategia de securitate internă a Uniunii Europene. EUROSUR contribuie totodată la dezvoltarea mediului comun pentru în vederea schimbului de informații pentru supravegherea domeniului maritim din Uniune (Common Information Sharing Environment, CISE), oferind un cadru mai larg pentru conștientizarea situației în domeniul maritim prin schimbul de informații între autoritățile publice din toate sectoarele din Uniune.
(8) Pentru a garanta că informațiile cuprinse în EUROSUR sunt cât mai complete și actualizate cu putință, în special în ceea ce privește situația din țările terțe, agenția ar trebui să coopereze cu Serviciul European de Acțiune Externă. În acest scop, delegațiile și oficiile Uniunii ar trebui să furnizeze toate informațiile care pot fi relevante pentru EUROSUR.
(9) Agenția ar trebui să furnizeze asistența necesară pentru dezvoltarea și funcționarea EUROSUR și, după caz, pentru dezvoltarea CISE, inclusiv interoperabilitatea sistemelor, în special prin instituirea, asigurarea funcționării și coordonarea cadrului EUROSUR.
(10) Agenției ar trebui să i se acorde resursele financiare și umane corespunzătoare pentru a-și îndeplini în mod adecvat sarcinile suplimentare care îi sunt atribuite în temeiul prezentului regulament.
(11) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute la articolele 2 și 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special respectul pentru demnitatea umană, dreptul la viață, interzicerea torturii și a tratamentului sau pedepselor inumane sau degradante, interzicerea traficului de persoane, dreptul la libertate și securitate, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul de acces la documente, dreptul la azil, precum și protecția împotriva îndepărtării și expulzării, nereturnării, nediscriminarea și drepturile copilului. Prezentul regulament ar trebui aplicat de statele membre și de agenție cu respectarea acestor drepturi și principii.
(12) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2007/2004, ofițerul pentru drepturile fundamentale și Forumul consultativ instituite prin regulamentul respectiv ar trebui să aibă acces la toate informațiile privind respectarea drepturilor fundamentale, în legătură cu toate activitățile agenției din cadrul EUROSUR.
(13) Orice schimb de date cu caracter personal prin intermediul tabloului situațional european și al tabloului comun al informațiilor privind zona prefrontalieră ar trebuie să reprezinte o excepție. Acest schimb ar trebui să se realizeze pe baza dreptului intern și dreptului Uniunii și să respecte cerințele specifice ale acestora privind protecția datelor cu caracter personal. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3), Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4) și Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (5) sunt aplicabile în cazurile în care instrumente cu caracter mai specific, precum Regulamentul (CE) nr. 2007/2004, nu oferă un regim complet de protecție a datelor.
(14) Pentru a pune în aplicare introducerea progresivă la nivel geografic a EUROSUR, obligația de a desemna și a administra centrele naționale de coordonare ar trebui să se aplice în două etape succesive: mai întâi statelor membre situate la frontierele externe sudice și estice și, într-o a doua etapă, celorlalte state membre.
(15) Prezentul regulament include dispoziții privind cooperarea cu țările terțe vecine, deoarece schimbul de informații permanent și bine structurat și cooperarea cu aceste țări, în special în regiunea mediteraneană, reprezintă factori fundamentali pentru atingerea obiectivelor EUROSUR. Este esențial ca orice schimb de informații și orice cooperare între statele membre și țările terțe vecine să se desfășoare cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale și, mai ales, a principiului nereturnării.
(16) Prezentul regulament include dispoziții privind posibilitatea cooperării strânse cu Irlanda și Regatul Unit care poate contribui la mai buna îndeplinire a obiectivelor EUROSUR.
(17) La punerea în aplicare a prezentului regulament, agenția și statele membre ar trebui să utilizeze în mod optim capacitățile existente în materie de resurse umane și de echipamente tehnice, atât la nivelul UE, cât și la nivel național.
(18) Comisia ar trebui să evalueze în mod periodic rezultatele punerii în aplicare a prezentului regulament pentru a determina măsura în care au fost atinse obiectivele EUROSUR.
(19) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale. Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament, dacă îl va pune în aplicare în dreptul său intern.
(20) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (6); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea acestuia, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale.
(21) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (7); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea acestuia, nu are obligații în temeiul acestuia și nu face obiectul aplicării sale.
(22) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor două state la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (9).Norvegia ar trebui să înființeze un centru național de coordonare în conformitate cu prezentul regulament începând cu 2 decembrie 2013.
(23) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (10) care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (11).
(24) În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (12) care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (13).
(25) Punerea în aplicare a prezentului regulament nu aduce atingere separării competențelor între Uniune și statele membre și nici obligațiilor care le revin statelor membre în temeiul Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării, Convenției internaționale pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, Convenției internaționale privind căutarea și salvarea pe mare, Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocolului adițional împotriva traficului ilegal de migranți pe cale terestră, a aerului și pe mare, Convenției privind statutul refugiaților, Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și în temeiul altor instrumente internaționale relevante.
(26) Punerea în aplicare a prezentului regulament nu aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (14) și nici normelor privind supravegherea frontierelor externe maritime în contextul cooperării operaționale coordonate de agenție.
(27) Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume instituirea EUROSUR, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere amploarea și efectul acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv,