Recitale
(1) Se impune efectuarea mai multor modificări Directivelor 2004/114/CE (4) și 2005/71/CE (5) ale Consiliului. Din motive de claritate, directivele respective ar trebui reformate.
(2) Prezenta directivă ar trebui să răspundă necesității, identificate în rapoartele privind aplicarea Directivelor 2004/114/CE și 2005/71/CE, de a remedia deficiențele depistate, de a asigura transparența sporită și securitatea juridică și de a oferi un cadru juridic coerent pentru diferite categorii de resortisanți ai țărilor terțe care sosesc în Uniune. Prin urmare, aceasta ar trebui să simplifice și să raționalizeze într-un singur instrument dispozițiile existente care se aplică acestor categorii. În pofida diferențelor între categoriile care intră sub incidența prezentei directive, acestea au și o serie de caracteristici în comun, ceea ce permite reglementarea situațiilor lor prin intermediul unui cadru juridic comun la nivelul Uniunii.
(3) Prezenta directivă ar trebui să contribuie la obiectivul programului de la Stockholm de a apropia legislațiile naționale în ceea ce privește condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe. Imigrația din afara Uniunii este o sursă de persoane înalt calificate, studenții și cercetătorii în special fiind din ce în ce mai căutați. Aceștia joacă un rol important în crearea valorii-cheie a Uniunii, capitalul uman, și în asigurarea unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii și, prin urmare, contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020.
(4) Rapoartele privind aplicarea Directivelor 2004/114/CE și 2005/71/CE au evidențiat anumite deficiențe, în special în legătură cu condițiile de admisie, drepturile, garanțiile procedurale, accesul studenților la piața forței de muncă în timpul studiilor acestora și dispozițiile privind mobilitatea în interiorul UE. Au fost, de asemenea, considerate necesare îmbunătățiri specifice în ceea ce privește categoriile opționale de resortisanți ai țărilor terțe. Consultările ulterioare mai largi au subliniat, de asemenea, necesitatea unor posibilități mai bune de căutare a unui loc de muncă pentru cercetători și studenți și a unei mai bune protecții a lucrătorilor au pair care nu intră sub incidența Directivelor 2004/114/CE și 2005/71/CE.
(5) În vederea constituirii treptate a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede măsuri care trebuie luate în materie de azil, imigrație și protecția drepturilor resortisanților țărilor terțe.
(6) Prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să vizeze încurajarea contactelor interpersonale și a mobilității, ca elemente importante ale politicii externe a Uniunii, în special în relația cu țările partenere la politica europeană de vecinătate sau cu partenerii strategici ai Uniunii. Aceasta ar trebui să permită o mai bună contribuție la abordarea globală în materie de migrație și mobilitate și la parteneriatele pentru mobilitate din cadrul acesteia, care oferă un cadru concret pentru dialog și cooperare între statele membre și țările terțe, inclusiv în privința facilitării și a organizării migrației legale.
(7) Migrarea în scopurile menționate de prezenta directivă ar trebui să promoveze generarea și dobândirea de cunoștințe și competențe. Aceasta reprezintă o formă de îmbogățire reciprocă pentru migranții în cauză, țara lor de origine și statul membru în cauză, consolidând totodată legăturile culturale și crescând diversitatea culturală.
(8) Prezenta directivă ar trebui să promoveze Uniunea ca spațiu atractiv pentru cercetare și inovare și să stimuleze evoluția acesteia în cadrul concurenței globale pentru câștigarea talentelor și, prin realizarea acestui lucru, să conducă la o creștere a competitivității și a ratelor de creștere globale ale Uniunii, creând totodată locuri de muncă cu o contribuție mai mare la creșterea PIB-ului. Deschiderea Uniunii pentru resortisanții țărilor terțe care pot fi admiși în scopuri de cercetare face parte, de asemenea, din inițiativa emblematică „O Uniune a inovării”. Crearea unei piețe deschise a muncii pentru cercetătorii Uniunii și pentru cercetătorii din țări terțe a fost, de asemenea, considerată ca fiind un obiectiv-cheie al Spațiului european de cercetare, un spațiu unificat în care cercetătorii, cunoștințele științifice și tehnologiile circulă liber.
(9) Este oportun să se faciliteze admisia resortisanților din țări terțe în scopul realizării unei activități de cercetare printr-o procedură de admisie care să nu depindă de relația lor juridică cu organizația de cercetare gazdă și prin renunțarea la solicitarea unui permis de muncă în plus față de o autorizație. Această procedură ar trebui să se bazeze pe colaborarea dintre organizațiile de cercetare și autoritățile competente în materie de imigrație din statele membre: celor dintâi ar trebui să li se atribuie un rol-cheie în procedura de admisie în scopul facilitării și accelerării intrării resortisanților din țări terțe în scopul realizării unei activități de cercetare în Uniune, menținându-se în același timp prerogativele statelor membre cu privire la politica în domeniul imigrației. Organizațiile de cercetare, pe care statele membre ar trebui să le poată aproba în prealabil, ar trebui să poată semna fie un acord de găzduire, fie un contract cu un resortisant al unei țări terțe în scopul realizării unei activități de cercetare. Statele membre ar trebui să elibereze o autorizație pe baza acordului de găzduire sau a contractului dacă sunt îndeplinite condițiile de intrare și de ședere.
(10) Deoarece eforturile necesare pentru atingerea țintei care constă în a investi 3 % din PIB în cercetare privesc în mare parte sectorul privat, acest sector ar trebui să fie încurajat, după caz, să recruteze mai mulți cercetători în anii următori.
(11) Pentru a spori atractivitatea Uniunii pentru resortisanții țărilor terțe care intenționează să realizeze activități de cercetare în Uniune, membrilor de familie, astfel cum sunt definiți în Directiva 2003/86/CE a Consiliului (6), ar trebui să li se permită să îi însoțească pe aceștia și să beneficieze de dispozițiile privind mobilitatea în interiorul UE. Respectivii membri de familie ar trebui să aibă acces la piața forței de muncă în primul stat membru și, în cazul mobilității pe termen lung, în al doilea stat membru, cu excepția unor circumstanțe excepționale, cum ar fi niveluri deosebit de ridicate ale șomajului, în care statele membre ar trebui să își rezerve posibilitatea de a aplica un test, pentru o perioadă de maximum 12 luni, prin care să se demonstreze că postul nu poate fi ocupat cu resurse de pe piața internă a forței de muncă. Cu excepția derogărilor prevăzute în prezenta directivă, toate dispozițiile din Directiva 2003/86/CE ar trebui să se aplice, inclusiv motivele pentru respingerea sau retragerea sau refuzul reînnoirii. În consecință, ar trebui să fie posibil ca permisele de ședere ale membrilor de familie să fie retrase sau reînnoirea acestora să fie refuzată în cazul în care autorizația cercetătorului pe care îl însoțesc expiră, iar membrii de familie respectivi nu beneficiază de un drept de ședere autonom.
(12) Dacă este cazul, statele membre ar trebui să fie încurajate să considere candidații la doctorate drept cercetători în sensul prezentei directive.
(13) Punerea în aplicare a prezentei directive nu ar trebui să încurajeze un „exod al creierelor” din țările emergente sau în curs de dezvoltare. În vederea instituirii unei politici globale în materie de migrație, ar trebui luate, în parteneriat cu țările de origine, măsuri pentru sprijinirea reintegrării cercetătorilor în țările lor de origine.
(14) Pentru promovarea Europei în ansamblul său ca un centru mondial de excelență pentru studii și formare profesională, condițiile de intrare și de ședere a persoanelor care doresc să călătorească în Uniune în aceste scopuri ar trebui să fie îmbunătățite și simplificate. Acest lucru este în concordanță cu obiectivele proiectului pentru modernizarea sistemelor de învățământ superior din Europa, în special în contextul internaționalizării învățământului superior european. Apropierea legislațiilor naționale relevante ale statelor membre face parte din acest efort. În acest context și în conformitate cu Concluziile Consiliului privind modernizarea învățământului superior (7), termenul „învățământ superior” cuprinde toate instituțiile de învățământ terțiar care pot include, printre altele, universitățile, universitățile de științe aplicate, institutele de tehnologie, grandes écoles, școlile de afaceri, școlile de inginerie, IUT, colegiile de învățământ superior, școlile profesionale, școlile politehnice și academiile.
(15) Extinderea și aprofundarea procesului de la Bologna, lansat prin Declarația comună de la Bologna a miniștrilor europeni ai educației din 19 iunie 1999, au dus la sisteme de învățământ superior mai comparabile, mai compatibile și mai coerente în țările participante, dar și dincolo de acestea. Acest lucru se datorează faptului că statele membre au sprijinit mobilitatea studenților și că instituțiile de învățământ superior au integrat-o în programa lor. Aceste practici trebuie să conducă la îmbunătățirea dispozițiilor privind mobilitatea studenților în interiorul UE. Realizarea unui învățământ superior european atractiv și competitiv este unul dintre obiectivele Declarației de la Bologna. Procesul de la Bologna a dus la constituirea Spațiului european al învățământului superior. Datorită structurii cu trei cicluri a procesului de la Bologna, cu programe ușor de citit și diplome, precum și introducerii cadrelor de calificări, studiile în Europa au devenit mai atractive pentru resortisanții țărilor terțe.
(16) Durata și alte condiții privind cursurile pregătitoare pentru studenți reglementate de prezenta directivă trebuie stabilite de statele membre în conformitate cu dreptul lor intern.
(17) Dovada acceptării unui resortisant al unei țări terțe de către o instituție de învățământ superior poate include, printre alte posibilități, o scrisoare sau un certificat care să confirme înscrierea.
(18) Resortisanții țărilor terțe care solicită admisia în calitate de stagiari ar trebui să furnizeze dovezi privind obținerea unei diplome de învățământ superior în ultimii doi ani care precedă data cererii acestora sau privind urmarea unui ciclu de studii într-o țară terță care conduce la obținerea unei diplome de învățământ superior. De asemenea, aceștia ar trebui să prezinte un acord de formare profesională care să conțină o descriere a programului de formare profesională, obiectivul educațional sau componentele de învățare ale acestuia, durata programului și condițiile în care stagiarii vor fi supravegheați, care să demonstreze că aceștia vor beneficia de o formare profesională reală și nu vor fi utilizați ca lucrători obișnuiți. În plus, entităților gazdă li se poate solicita să dovedească faptul că stagiul nu înlocuiește un loc de muncă. În cazul în care în dreptul intern, în contractele colective de muncă sau în practicile naționale există deja condiții speciale privind stagiarii, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita resortisanților țărilor terțe care solicită admisia în calitate de stagiari să îndeplinească respectivele condiții specifice.
(19) Angajații stagiari care călătoresc în Uniune pentru a desfășura o activitate în contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii nu intră sub incidența prezentei directive, deoarece se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2014/66/UE a Parlamentului European și a Consiliului (8).
(20) Prezenta directivă ar trebui să sprijine obiectivele Serviciului european de voluntariat referitoare la dezvoltarea solidarității, a înțelegerii reciproce și a toleranței în rândul tinerilor și al societăților în care trăiesc, contribuind în același timp la consolidarea coeziunii sociale și la promovarea cetățeniei active a tinerilor. Pentru a asigura accesul la Serviciul european de voluntariat într-o manieră coerentă la nivelul Uniunii, statele membre ar trebui să aplice dispozițiile prezentei directive resortisanților țărilor terțe care solicită admisia în vederea participării în cadrul Serviciului european de voluntariat.
(21) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica dispozițiile prezentei directive în cazul elevilor, al voluntarilor, alții decât cei din cadrul Serviciului european de voluntariat, și al lucrătorilor au pair, pentru a facilita intrarea și șederea acestora și pentru a le garanta drepturile.
(22) În situația în care statele membre decid să aplice prezenta directivă în cazul elevilor, acestea sunt încurajate să se asigure că procedura națională de admisie pentru cadrele didactice care însoțesc elevi exclusiv în cadrul unui program de schimb de elevi sau al unui proiect educațional este coerentă cu procedura pentru elevi prevăzută în prezenta directivă.
(23) Munca au pair contribuie la încurajarea contactelor interpersonale, acordând resortisanților țărilor terțe posibilitatea să își îmbunătățească competențele lingvistice și să își dezvolte cunoștințele despre statele membre și legăturile culturale cu acestea. În același timp, lucrătorii au pair resortisanți ai țărilor terțe ar putea fi expuși unor riscuri de abuz. Pentru a asigura tratamentul echitabil al lucrătorilor au pair și pentru a aborda necesitățile lor specifice, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica dispozițiile prezentei directive privind intrarea și șederea lucrătorilor au pair.
(24) În cazul în care resortisanții țărilor terțe pot demonstra că primesc, pe toată perioada șederii lor în statul membru în cauză, resurse care provin dintr-o subvenție, o bursă, un contract de muncă valabil, o ofertă fermă de angajare sau un angajament financiar din partea unei organizații de programe de schimb de elevi, a unei entități care găzduiește stagiari, a unei organizații de programe de servicii de voluntariat, a unei familii gazdă sau din partea unei organizații de plasare a lucrătorilor au pair, statele membre ar trebui să ia în considerare astfel de resurse la evaluarea disponibilității unor resurse suficiente. Statele membre ar trebui să poată stabili o sumă de referință orientativă pe care o consideră ca reprezentând „resurse suficiente”, care ar putea varia pentru fiecare dintre respectivele categorii de resortisanți ai țărilor terțe.
(25) Statele membre sunt încurajate să permită solicitantului să prezinte documente și informații într-o limbă oficială a Uniunii, alta decât limba sau limbile oficiale ale statului membru în cauză, stabilită de acesta.
(26) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a prevedea o procedură de aprobare pentru organizațiile de cercetare publice sau private care doresc să primească cercetători resortisanți ai unor țări terțe sau pentru instituțiile de învățământ superior care doresc să găzduiască studenți resortisanți ai unor țări terțe. Aprobarea respectivă ar trebui să se facă în conformitate cu procedurile prevăzute de dreptul intern sau de practicile administrative ale statului membru în cauză. Cererile adresate organizațiilor de cercetare sau instituțiilor de învățământ superior aprobate ar trebui să fie facilitate și să accelereze intrarea resortisanților țărilor terțe care vin în Uniune în scopul cercetării sau studiilor.
(27) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să prevadă o procedură de aprobare pentru entitățile gazdă respective care doresc să găzduiască elevi, stagiari sau voluntari care sunt resortisanți ai unor țări terțe. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica această procedură unora sau tuturor categoriilor de entități gazdă. Aprobarea respectivă ar trebui să se facă în conformitate cu procedurile prevăzute de dreptul intern sau de practicile administrative ale statului membru în cauză. Cererile adresate entităților gazdă aprobate ar trebui să accelereze intrarea resortisanților țărilor terțe care vin în Uniune în scopul formării profesionale, serviciului de voluntariat, programelor de schimb de elevi ori proiectelor educaționale.
(28) În cazul în care statele membre instituie proceduri de aprobare pentru entitățile gazdă, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a decide fie să permită admisia exclusiv prin intermediul entităților gazdă aprobate, fie să instituie o procedură de aprobare, permițând, în același timp, admisia prin intermediul entităților gazdă neaprobate.
(29) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a elibera autorizații pentru studii, cercetare sau formare profesională, altele decât cele reglementate de prezenta directivă, resortisanților țărilor terțe care nu intră sub incidența sa.
(30) După ce sunt îndeplinite toate condițiile generale și speciale de admisie, statele membre ar trebui să emită o autorizație în termenele stabilite. În cazul în care un stat membru eliberează un permis de ședere doar pentru teritoriul său și toate condițiile din prezenta directivă referitoare la admisie sunt îndeplinite, statul membru ar trebui să îi acorde resortisantului țării terțe în cauză viza necesară și să se asigure că autoritățile competente cooperează în mod eficient în acest scop. În cazul în care statul membru nu eliberează vize, acesta ar trebui să îi acorde resortisantului țării terțe în cauză un permis echivalent care permite intrarea.
(31) Autorizațiile ar trebui să menționeze situația resortisantului țării terțe în cauză. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a menționa informații suplimentare pe suport de hârtie sau să le poată stoca în format electronic, cu condiția ca acest lucru să nu reprezinte condiții suplimentare.
(32) Diferitele perioade de valabilitate a autorizațiilor acordate în temeiul prezentei directive ar trebui să reflecte natura specifică a șederii pentru fiecare categorie de resortisanți ai țărilor terțe care intră sub incidența prezentei directive.
(33) Statele membre ar trebui să aibă dreptul de a stabili că perioada totală de ședere a studenților nu depășește durata maximă a studiilor, astfel cum este prevăzută în dreptul intern. În acest sens, durata maximă a studiilor ar putea, de asemenea, să includă, dacă acest lucru este prevăzut de dreptul intern al statului membru în cauză, eventuala prelungire a studiilor în scopul repetării unuia sau a mai multor ani de studiu.
(34) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a impune solicitanților o taxă pentru gestionarea cererilor de eliberare a unei autorizații și pentru gestionarea notificărilor. Nivelul taxelor respective nu ar trebui să fie disproporționat sau excesiv pentru a nu constitui un obstacol în calea obiectivelor prezentei directive.
(35) Drepturile acordate resortisanților țărilor terțe care intră sub incidența prezentei directive nu ar trebui să depindă de forma autorizației pe care o eliberează fiecare stat membru.
(36) Admisia în sensul prezentei directive ar trebui să poată fi refuzată pentru motive temeinic justificate. În special, ar trebui să fie posibil să se refuze admisia dacă un stat membru consideră, într-un anumit caz, pe baza unei evaluări a faptelor și luând în considerare principiul proporționalității, că resortisantul țării terțe în cauză reprezintă o potențială amenințare pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică.
(37) Obiectivul prezentei directive nu este acela de a reglementa admisia și șederea resortisanților țărilor terțe în scopul ocupării unui loc de muncă, scopul acesteia nefiind să armonizeze legislațiile sau practicile naționale în ceea ce privește statutul lucrătorilor. Cu toate acestea, este posibil ca în unele state membre anumite categorii de resortisanți ai țărilor terțe care intră sub incidența prezentei directive să fie considerate a se afla într-un raport de muncă în temeiul dreptului intern, al contractelor colective de muncă sau al practicii. În cazul în care un stat membru consideră că cercetătorii, voluntarii, stagiarii sau lucrătorii au pair resortisanți ai țărilor terțe se află într-un raport de muncă, respectivul stat membru ar trebui să își rezerve dreptul de a stabili volumul admiterii categoriei sau categoriilor în cauză în conformitate cu articolul 79 alineatul (5) din TFUE.
(38) În cazul în care un cercetător, un voluntar, un stagiar sau un lucrător au pair resortisant al unei țări terțe solicită să fie admis pentru a începe un raport de muncă într-un stat membru, respectivul stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica un test prin care să se demonstreze că postul nu poate fi ocupat cu resurse de pe piața internă a forței de muncă.
(39) Volumul admiterii nu ar trebui să se aplice în ceea ce privește studenții, întrucât, chiar dacă acestora le este permis să lucreze pe durata studiilor lor în conformitate cu condițiile prevăzute în prezenta directivă, aceștia urmăresc admisia pe teritoriul statelor membre în scopul efectuării, ca activitate principală, a unui ciclu de studii la cursuri de zi care ar putea include o formare profesională obligatorie.
(40) În cazul în care, după ce a fost admis pe teritoriul statului membru în cauză, un cercetător, un voluntar, un stagiar sau un lucrător au pair solicită reînnoirea autorizației pentru a începe sau a continua să se afle într-un raport de muncă în statul membru în cauză, cu excepția unui cercetător care își continuă raportul de muncă cu aceeași entitate gazdă, respectivul stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica un test prin care să se demonstreze că postul nu poate fi ocupat cu resurse de pe piața internă a forței de muncă.
(41) În caz de îndoieli privind motivele cererii de admisie, statele membre ar trebui să poată desfășura verificările necesare sau solicita dovezi pentru a evalua, de la caz la caz, cercetarea, studiile, formarea profesională, serviciile de voluntariat, programul de schimb de elevi sau proiectul educațional sau munca au pair pe care intenționează să le urmeze solicitantul și pentru a lupta împotriva abuzurilor și a utilizării incorecte a procedurii stabilite de prezenta directivă.
(42) În cazul în care informațiile furnizate sunt incomplete, statele membre ar trebui să îl informeze pe solicitant, într-un termen rezonabil, cu privire la informațiile suplimentare necesare și să stabilească un termen rezonabil pentru furnizarea acestora. În cazul în care nu se furnizează informațiile suplimentare până la termenul prevăzut, cererea ar putea fi respinsă.
(43) Autoritățile naționale ar trebui să notifice solicitantului decizia legată de cerere. Acestea ar trebui să facă acest lucru în scris cât mai curând posibil și cel mai târziu în termenul stabilit în prezenta directivă.
(44) Scopul prezentei directive este de a facilita mobilitatea în interiorul UE pentru cercetători și studenți, printre altele, prin reducerea sarcinii administrative legate de mobilitate în mai multe state membre. În acest scop, prezenta directivă stabilește un sistem specific de mobilitate în interiorul UE în care un resortisant al unei țări terțe care deține o autorizație pentru efectuarea unor activități de cercetare sau a studiilor, eliberată de primul stat membru, are drept de intrare, de ședere și de a desfășura o parte din activitatea de cercetare sau a studiilor într-un al doilea stat membru sau în mai multe astfel de state membre, în conformitate cu dispozițiile care reglementează mobilitatea în prezenta directivă.
(45) Pentru a le permite cercetătorilor să se deplaseze cu ușurință de la o organizație de cercetare la alta în scopul cercetării, mobilitatea pe termen scurt a acestora ar trebui să acopere șederile într-un al doilea stat membru pentru o perioadă de până la 180 de zile în cursul unei perioade de 360 de zile per stat membru. Mobilitatea pe termen lung a cercetătorilor ar trebui să acopere șederile într-un al doilea stat membru sau în mai multe astfel de state membre pentru o perioadă mai mare de 180 de zile per stat membru. Membrii de familie ai cercetătorilor ar trebui să aibă dreptul să îl însoțească pe cercetător în timpul perioadei de mobilitate. Procedura pentru mobilitatea acestora ar trebui să fie aliniată la cea a cercetătorului pe care îl însoțesc.
(46) În ceea ce privește studenții care beneficiază de programe ale Uniunii sau multilaterale sau de un acord între două sau mai multe instituții de învățământ superior, pentru a le asigura continuitatea studiilor, prezenta directivă ar trebui să prevadă mobilitatea într-un al doilea stat membru sau în mai multe astfel de state membre pentru o perioadă de până la 360 de zile per stat membru.
(47) În cazul în care un cercetător sau un student se deplasează într-un al doilea stat membru pe baza unei proceduri de notificare, iar un document este necesar pentru a facilita accesul la servicii și drepturi, cel de al doilea stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a elibera un document pentru a atesta că cercetătorul sau studentul are drept de ședere pe teritoriul statului membru respectiv. Un astfel de document nu ar trebui să constituie o condiție suplimentară pentru a beneficia de drepturile prevăzute în prezenta directivă și ar trebui să aibă numai un caracter declarativ.
(48) În timp ce sistemul specific de mobilitate instituit prin prezenta directivă ar trebui să stabilească norme autonome privind intrarea și șederea în scopul efectuării unor activități de cercetare sau a studiilor într-un stat membru, altul decât cel care a eliberat autorizația inițială, ar trebui să continue să se aplice toate celelalte norme care reglementează trecerea frontierelor de către persoane, astfel cum sunt prevăzute în dispozițiile relevante din acquis-ul Schengen.
(49) În cazul în care autorizația este eliberată de un stat membru care nu aplică integral acquis-ul Schengen, iar cercetătorul, membrii săi de familie sau studentul, în cadrul mobilității în interiorul UE, trec o frontieră externă în înțelesul Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului (9), un stat membru ar trebui să aibă dreptul de a solicita dovezi care să demonstreze că cercetătorul sau studentul se deplasează pe teritoriul său în scopul efectuării unor activități de cercetare sau a studiilor sau că membrii de familie se deplasează pe teritoriul său în scopul de a-l însoți pe cercetător în cadrul mobilității. În plus, în cazul trecerii unei frontiere externe în înțelesul Regulamentului (UE) 2016/399, statele membre care aplică integral acquis-ul Schengen ar trebui să consulte Sistemul de Informații Schengen și să refuze intrarea sau să se opună mobilității persoanelor pentru care în respectivul sistem a fost emisă o alertă în scopul refuzării intrării sau șederii, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (10).
(50) Prezenta directivă ar trebui să permită celui de al doilea stat membru să solicite unui cercetător sau student care circulă pe baza unei autorizații eliberate de primul stat membru și care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile pentru mobilitate să părăsească teritoriul lor. În cazul în care cercetătorul sau studentul deține o autorizație valabilă eliberată de primul stat membru, al doilea stat membru ar trebui să poată să îi solicite acestuia să revină în primul stat membru, în conformitate cu Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11). În cazul în care mobilitatea este permisă de către al doilea stat membru în temeiul autorizației eliberate de primul stat membru, iar respectiva autorizație este retrasă sau a expirat în decursul perioadei de mobilitate, al doilea stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a decide fie să returneze cercetătorul sau studentul către o țară terță, în conformitate cu Directiva 2008/115/CE, fie să solicite fără întârziere primului stat membru să permită reintrarea cercetătorului sau a studentului pe teritoriul său. În acest din urmă caz, primul stat membru ar trebui să elibereze cercetătorului sau studentului un document care să permită reintrarea pe teritoriul său.
(51) Politicile și normele Uniunii în materie de imigrare, pe de o parte, și politicile și programele Uniunii care favorizează mobilitatea cercetătorilor și a studenților la nivelul Uniunii, pe de altă parte, ar trebui să se completeze reciproc într-o mai mare măsură. Atunci când stabilesc perioada de valabilitate a autorizației eliberate cercetătorilor și studenților, statele membre ar trebui să țină seama de mobilitatea planificată către alte state membre, în conformitate cu dispozițiile privind mobilitatea. Cercetătorii și studenții participanți la programe ale Uniunii sau multilaterale care cuprind măsuri de mobilitate sau acorduri între două sau mai multe instituții de învățământ superior ar trebui să aibă dreptul să primească autorizații cu o durată de cel puțin doi ani, cu condiția ca aceștia să îndeplinească condițiile de admisie relevante pentru perioada respectivă.
(52) Pentru a permite studenților să suporte o parte din costurile studiilor lor și, dacă este posibil, să dobândească experiență practică, acestora ar trebui să li se acorde, pe durata studiilor lor, acces la piața forței de muncă a statului membru în care sunt efectuate studiile, în conformitate cu condițiile stabilite de prezenta directivă. În acest scop, ar trebui să li se permită studenților să muncească un număr minim de ore, după cum se precizează în prezenta directivă. Principiul accesului studenților la piața forței de muncă ar trebui să funcționeze ca regulă generală; cu toate acestea, în situații excepționale, statele membre ar trebui să poată lua în considerare situația piețelor lor de forță de muncă naționale.
(53) Ca parte a intenției de a asigura o forță de muncă bine pregătită pentru viitor, studenții care își obțin diploma în Uniune ar trebui să aibă posibilitatea să rămână pe teritoriul statului membru în cauză, cu intenția de a căuta un loc de muncă sau de a deschide o afacere, pentru perioada precizată în prezenta directivă. De asemenea, cercetătorii ar trebui să aibă posibilitatea respectivă la finalizarea activității lor de cercetare, astfel cum se prevede în acordul de găzduire. Pentru a li se elibera un permis de ședere în acest scop, studenților și cercetătorilor li se poate cere să furnizeze dovezi în conformitate cu cerințele prezentei directive. De îndată ce statele membre le eliberează un astfel de permis de ședere, aceștia încetează să mai fie considerați cercetători sau studenți în înțelesul prezentei directive. Statele membre ar trebui să poată să verifice, după o perioadă minimă stabilită în prezenta directivă, dacă aceștia au o șansă reală de a fi angajați sau de a deschide o afacere. Această posibilitate nu aduce atingere altor obligații de raportare prevăzute în dreptul intern în alte scopuri. Autorizația eliberată în scopul căutării unui loc de muncă sau al deschiderii unei afaceri nu ar trebui să acorde un drept automat de acces la piața forței de muncă sau de a deschide o afacere. Statele membre ar trebui să își rezerve dreptul de a lua în considerare situația de pe propriile piețe ale forței de muncă atunci când un resortisant al unei țări terțe, căruia i-a fost eliberată o autorizație de a rămâne pe teritoriul său în scopul căutării unui loc de muncă sau al deschiderii unei afaceri, solicită un permis de muncă pentru a ocupa un post.
(54) Tratamentul echitabil al resortisanților țărilor terțe care intră sub incidența prezentei directive ar trebui să fie asigurat în conformitate cu articolul 79 din TFUE. Cercetătorii ar trebui să se bucure de un tratament egal cu cel aplicat resortisanților statului membru în cauză în ceea ce privește articolul 12 alineatele (1) și (4) din Directiva 2011/98/UE a Parlamentului European și a Consiliului (12), sub rezerva posibilității statului membru respectiv de a limita aplicarea egalității de tratament în cazurile specifice prevăzute în prezenta directivă. Directiva 2011/98/UE ar trebui să se aplice în continuare în cazul studenților, inclusiv restricțiile prevăzute de directiva respectivă. Directiva 2011/98/UE ar trebui să se aplice în cazul stagiarilor, voluntarilor și lucrătorilor au pair atunci când sunt considerați a se afla într-un raport de muncă în statul membru în cauză. Stagiarii, voluntarii și lucrătorii au pair, în cazul în care nu sunt considerați a se afla într-un raport de muncă în statul membru în cauză, precum și elevii ar trebui să se bucure de un tratament egal cu cel aplicat resortisanților statului membru în cauză în ceea ce privește un set minim de drepturi, astfel cum se prevede în prezenta directivă. Aceasta include accesul la bunuri și servicii care nu acoperă subvenții sau împrumuturi profesionale sau pentru studii.
(55) Egalitatea de tratament acordată cercetătorilor și studenților, precum și stagiarilor, voluntarilor și lucrătorilor au pair, atunci când sunt considerați a se afla într-un raport de muncă în statul membru în cauză, include egalitatea de tratament în ceea ce privește ramurile de securitate socială enumerate la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (13). Prezenta directivă nu armonizează legislația în materie de securitate socială a statelor membre. Aceasta se limitează la aplicarea principiului egalității de tratament în domeniul securității sociale în cazul resortisanților țărilor terțe care intră sub incidența sa. În plus, prezenta directivă nu ar trebui să acorde drepturi în legătură cu situații care nu intră sub incidența dreptului Uniunii, de exemplu, în legătură cu membrii de familie care își au reședința într-o țară terță. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să afecteze dreptul urmașilor care beneficiază de drepturi provenind de la resortisanți ai unor țări terțe care intră sub incidența prezentei directive, după caz, de a primi pensii de urmaș atunci când își au reședința într-o țară terță.
(56) În multe state membre, dreptul la prestații familiale este condiționat de o anumită legătură cu statul membru respectiv, întrucât prestațiile sunt concepute pentru a sprijini o dezvoltare demografică pozitivă în scopul asigurării forței de muncă pe viitor în respectivul stat membru. Prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului unui stat membru de a restricționa, în anumite condiții, egalitatea de tratament în ceea ce privește prestațiile familiale atunci când cercetătorul și membrii de familie care îl însoțesc au ședere temporară în respectivul stat membru.
(57) În eventualitatea mobilității între state membre, se aplică Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (14). Prezenta directivă nu ar trebui să confere mai multe drepturi decât cele pe care dreptul Uniunii existent în domeniul securității sociale le acordă deja în cazul resortisanților țărilor terțe care au interese transfrontaliere între statele membre.
(58) Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dispozițiilor mai favorabile cuprinse în dreptul Uniunii și în instrumentele internaționale aplicabile.
(59) Permisele de ședere prevăzute în prezenta directivă ar trebui să fie eliberate de către autoritățile competente ale statului membru prin utilizarea modelului uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului (15).
(60) Fiecare stat membru ar trebui să se asigure că sunt puse la dispoziția publicului informații adecvate și actualizate periodic, în special pe internet, cu privire la entitățile gazdă aprobate în sensul prezentei directive și cu privire la condițiile și procedurile de admisie a resortisanților țărilor terțe pe teritoriul statelor membre în sensul prezentei directive.
(61) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
(62) Statele membre ar trebui să aplice dispozițiile prezentei directive fără discriminare pe criterii de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.
(63) În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (16), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazuri justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.
(64) Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea condițiilor de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare profesională și Serviciul european de voluntariat, drept dispoziții obligatorii, și pentru schimb de elevi, servicii de voluntariat, altele decât cele din cadrul Serviciului european de voluntariat, sau muncă au pair, drept dispoziții facultative, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele acțiunii, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.
(65) În conformitate cu articolele 1 și 2 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din respectivul protocol, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive, nu au obligații în temeiul acesteia și aceasta nu li se aplică.
(66) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică.
(67) Obligația de a transpune prezenta directivă în dreptul intern ar trebui să se limiteze la acele dispoziții care reprezintă o modificare de fond față de Directivele 2004/114/CE și 2005/71/CE. Obligația de a transpune dispozițiile care rămân nemodificate decurge din directivele respective.
(68) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern și datele de aplicare a Directivelor menționate în anexa I partea B,