Începe proba gratuită

Act UE 2025/2773 · CELEX 32025A02773

Avizul Comisiei din 4 aprilie 2025 privind statutul, regulamentul de procedură, inclusiv regulamentul de procedură cu privire la consultarea părților interesate și lista membrilor Rețelei europene a operatorilor de rețele de hidrogen

Data act
04.04.2025
Jurnalul Oficial UE
oj:C_202502773
Status
In vigoare
funcționare instituțională hidrogen oficiu sau agenție a UE politica privind schimbările climatice politica UE în domeniul mediului producerea hidrogenului regulament interior rețea transeuropeană

Articolul text

Text integral

AVIZUL COMISIEI din 4 aprilie 2025 privind statutul, regulamentul de procedură, inclusiv regulamentul de procedură cu privire la consultarea părților interesate și lista membrilor Rețelei europene a operatorilor de rețele de hidrogen (Numai textul în limba engleză este autentic) (C/2025/2773) I. GENERALITĂȚI Articolul 57 alineatul (10) din Regulamentul (UE) 2024/1789 al Parlamentului European și al Consiliului (1) prevede emiterea de către Comisia Europeană a unui aviz cu privire la proiectul de statut, la proiectul de regulament de procedură și la lista membrilor Rețelei europene a operatorilor de rețele de hidrogen. La 30 august 2024, Rețeaua europeană a operatorilor de rețele de hidrogen (denumită în continuare „ENNOH”) a prezentat Comisiei Europene și Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (denumită în continuare „ACER”) statutul său, regulamentul său de procedură, inclusiv regulamentul său de procedură cu privire la consultarea părților interesate și lista membrilor. La 18 decembrie 2024, ACER a adoptat un aviz privind statutul, regulamentul de procedură (RP), inclusiv regulamentul de procedură cu privire la consultarea părților interesate (RP CPI) și lista membrilor, ținând seama de rezultatul unei consultări publice, și a prezentat avizul respectiv Comisiei la 19 decembrie [denumit în continuare „avizul ACER” (2)]. Luând în considerare avizul ACER din 18 decembrie 2024, Comisia emite următorul aviz cu privire la lista membrilor, statutul și regulamentul de procedură ale ENNOH. II. EVALUARE II.1. Scop și activități – articolul 4 din statut II. 1.1. Conținut Articolul 57 din Regulamentul (UE) 2024/1789 definește obiectivele ENNOH, inclusiv obiectivele legate de climă [articolul 57 alineatul (6)]. În același timp, articolul 4 alineatul (1) din statut definește scopul ENNOH și preia formularea de la articolul 57 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/1789, dar omite obligația de a sprijini obiectivele climatice. II. 1.2. Avizul ACER ACER constată că omiterea obiectivelor legate de climă din statut nu este în concordanță cu Regulamentul (UE) 2024/1789 și poate restrânge în mod neintenționat domeniul de activitate al ENNOH. De asemenea, părțile interesate care au participat la consultarea publică organizată de ACER au subliniat necesitatea de a alinia scopul și activitățile ENNOH la obiectivele de decarbonizare și de durabilitate ale UE, evidențiind inclusiv prioritatea hidrogenului din surse regenerabile și utilizarea acestuia în sectoarele greu de decarbonizat. Prin urmare, ACER recomandă adăugarea explicită a acestor obiective la scopul ENNOH definit la articolul 4 alineatul (1) din statut. II. 1.3. Avizul Comisiei Articolul 3 din Regulamentul (UE) 2024/1789 stabilește principii clare pentru organizarea piețelor hidrogenului, inclusiv obiectivele legate de climă (funcționarea pieței și planificarea rețelei, de exemplu, acordă prioritate utilizării hidrogenului în sectoarele greu de decarbonizat și facilitează realizarea obiectivelor Uniunii în materie de climă și energie). În concluzie, Comisia consideră că articolul 4 din statut ar trebui modificat pentru a include obiectivele legate de climă. II.2. Membrii Asociației – articolele 6 și 7 din statut și articolul 2 din regulamentul de procedură II. 2.1. Conținut La articolul 57 din Regulamentul (UE) 2024/1789 se menționează că ENNOH este format din operatori de rețele pentru transportul hidrogenului (denumiți în continuare „HTNO”) certificați în temeiul articolului 71 din Directiva (UE) 2024/1788 a Parlamentului European și a Consiliului (3). Actul legislativ include, de asemenea, dispoziții tranzitorii, ținând seama de stadiul incipient al pieței hidrogenului în curs de dezvoltare. Mai exact, acesta stabilește o perioadă de tranziție, precizând la articolul 57 alineatul (3) că HTNO sunt eligibili să devină membri ai ENNOH încă de la începutul procedurilor de certificare desfășurate de autoritatea de reglementare. Condițiile pentru obținerea statutului de membru sunt: Cu toate acestea, articolul 7 din proiectul de statut extinde criteriile de eligibilitate dincolo de ceea ce este prevăzut în regulament, creând o categorie suplimentară de „membri fondatori” și precizând că „Asociația a fost înființată de membrii fondatori”. În plus, articolul 2 alineatul (3) din proiectul de regulament de procedură prevede că, în cazul membrilor fondatori, procedura de certificare se consideră inițiată atunci când un membru fondator depune o copie a unei cereri în care solicită autorității de reglementare să inițieze procedura de certificare. Statele membre au obligația de a transpune Directiva (UE) 2024/1788, inclusiv articolul 71 privind certificarea, în legislația lor națională în termen de doi ani, perioadă care se încheie la 5 august 2026. Aceasta include, de asemenea, adoptarea de acte legislative naționale care conferă autorităților de reglementare competențele necesare pentru desfășurarea procesului de certificare. II. 2.2. Avizul ACER ACER ridică trei probleme principale în ceea ce privește statutul de membru al ENNOH. În primul rând, ACER menționează că articolul 57 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1789 prevede în mod clar că ENNOH trebuie să fie format din HTNO certificați în conformitate cu articolul 71 din Directiva (UE) 2024/1788. Această cerință de certificare este inclusă în proiectele de documente statutare. Cu toate acestea, pentru a evita orice ambiguitate, ACER recomandă utilizarea unui limbaj mai clar prin precizarea în mod explicit la articolul 6 alineatul (1) din statut că membrii ENNOH trebuie să fie certificați în temeiul articolului 71 din Directiva (UE) 2024/1788. De asemenea, ACER recomandă să se clarifice în documentele statutare faptul că, prin derogare de la articolul 57 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1789, un HTNO care beneficiază de o derogare de la articolul 68 din Directiva (UE) 2024/1788 în ceea ce privește cerința de separare este, de asemenea, eligibil să devină membru al ENNOH, sub rezerva condițiilor specificate la articolul 57 alineatul (4) din regulament. În al doilea rând, ACER menționează că acordarea statutului de membru al ENNOH pentru membrii fondatori, fără inițierea oficială a procedurii de certificare, astfel cum se prevede la articolul 57 din Regulamentul (UE) 2024/1789, ci pe baza unei cereri de certificare adresate autorității naționale de reglementare de către întreprindere în temeiul dreptului intern ar submina temeiul juridic pentru înființarea ENNOH și ar pune sub semnul întrebării legitimitatea rezultatelor sale. Acest lucru poate genera provocări în ceea ce privește credibilitatea și acceptarea activităților desfășurate de ENNOH, întrucât părțile interesate pot pune la îndoială legalitatea procedurii de înființare a asociației. ACER remarcă, de asemenea, că procesul propus în statut și în regulamentul de procedură depinde în mare măsură de răspunsul furnizat de autoritatea de reglementare la cererea de inițiere a procedurii de certificare. Întrucât este posibil ca autoritatea de reglementare să nu aibă competența juridică de a prelucra astfel de cereri înainte de transpunerea directivei în legislația națională, este probabil ca aceste cereri să fie considerate inadmisibile. ACER evidențiază, de asemenea, riscul ca membrii fondatori să își piardă statutul de membru dacă nu au obținut certificarea în termen de doi ani după ce au devenit membri ai ENNOH. În opinia ACER, acest risc nu este de neglijat, având în vedere obligația statelor membre de transpunere a directivei până la 5 august 2026. De asemenea, există riscul ca această abordare să nu facă altceva decât să amâne preocupările legate de începerea funcționării eficace și armonioase a ENNOH până în august 2026. Prin urmare, ACER prezintă o abordare alternativă și pragmatică, constând în transpunerea parțială, dar rapidă a directivei în legislația statelor membre, axată pe normele naționale privind certificarea HTNO care lipsesc. Deși ar elimina preocupările juridice menționate mai sus, ACER înțelege totuși că inițiativa pentru o astfel de soluție nu revine ENNOH și membrilor săi. ACER recunoaște că diferența de timp dintre cerințele pentru înființarea ENNOH și transpunerea Directivei (UE) 2024/1788 la nivel național a generat o provocare semnificativă în ceea ce privește funcționarea eficace a ENNOH în această perioadă inițială. În opinia ACER, proiectele de documente statutare abordează această problemă, urmărind să ofere o soluție practică pentru a sprijini înființarea în timp util a ENNOH, fără constrângeri determinate de perioada de doi ani acordată statelor membre pentru transpunerea în legislația lor națională a dispozițiilor din directivă referitoare la certificare. În al treilea rând, ACER identifică, de asemenea, riscul transpunerii cu viteze diferite a directivei în statele membre, iar acest lucru poate duce la o reprezentare regională inegală a operatorilor în cadrul ENNOH în faza inițială, fapt care ar putea compromite caracterul reprezentativ al metodelor de lucru ale ENNOH, astfel cum a fost prevăzut de legiuitorul UE (4). Prin urmare, ACER recomandă ca membrii ENNOH să atenueze acest risc, în cazul în care se materializează, prin colaborarea, pe cât posibil, cu membrii potențiali care nu se pot alătura încă, dar care se preconizează că vor face acest lucru în viitor. În opinia ACER, acest lucru ar putea fi realizat cel mai bine prin implicarea proactivă a membrilor potențiali în pregătirea rezultatelor inițiale ale ENNOH și prin luarea în considerare a tuturor intereselor relevante în materie de hidrogen. ACER adaugă faptul că această colaborare ar avea loc în afara dispozițiilor documentelor statutare. II. 2.3. Avizul Comisiei Comisia are mai multe observații în ceea ce privește articolele 6 și 7 din proiectul de statut și articolul 2 din proiectul de regulament de procedură. În primul rând, articolul 57 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2024/1789 prevede în mod clar că ENNOH trebuie să fie format din HTNO certificați în conformitate cu articolul 71 din Directiva (UE) 2024/1788. Comisia este de acord cu ACER în ceea ce privește absența în documentele statutare a unei trimiteri clare la certificarea HTNO. Pentru a răspunde acestei preocupări, Comisia recomandă: În al doilea rând, Comisia recunoaște provocarea în ceea ce privește funcționarea eficace a ENNOH în faza inițială, generată de diferența de timp dintre cerințele pentru înființarea ENNOH și transpunerea Directivei (UE) 2024/1788 la nivel național. Transpunerea este o condiție prealabilă pentru inițierea și realizarea procedurilor de certificare a HTNO de către autoritățile de reglementare din statele membre. În același timp, Comisia consideră că normele prevăzute la articolele 6 și 7 din proiectul de statut și la articolul 2 din proiectul de regulament de procedură diferă de cele prevăzute la articolul 57 din Regulamentul (UE) 2024/1789, care prezintă în mod clar cerințele pe care operatorii de rețele de hidrogen trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibili să devină membri ai ENNOH. Proiectele de documente statutare prevăd opțiunea ca membrii fondatori, și anume întreprinderile care funcționează în prezent ca operatori de transport și de sistem de gaze în statele membre, să devină membri ai ENNOH fără a îndeplini cerințele de la articolul 57 din Regulamentul (UE) 2024/1789. Comisia este de acord cu poziția ACER conform căreia o transpunere parțială și rapidă a directivei, axată pe dispozițiile privind separarea și certificarea HTNO, ar putea constitui o soluție alternativă. Cu toate acestea, Comisia menționează că inițiativa pentru o astfel de soluție nu revine întreprinderilor fondatoare ale ENNOH, ci statelor membre. Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că proiectul de statut, proiectul de regulament de procedură și proiectul de listă a membrilor trebuie modificate pentru a se asigura că toți membrii ENNOH îndeplinesc criteriile de eligibilitate, respectiv că sunt certificați sau au inițiat procesul de certificare, astfel cum se prevede la articolul 57 din Regulamentul (UE) 2024/1789. În al treilea rând, Comisia este de acord cu ACER în ceea ce privește riscul transpunerii cu viteze diferite a directivei în statele membre, care poate duce la o reprezentare regională inegală a operatorilor în cadrul ENNOH în faza inițială, fapt care ar putea compromite caracterul reprezentativ al metodelor de lucru ale ENNOH, astfel cum se prevede în considerentul 78 din Regulamentul (UE) 2024/1789. Comisia recomandă ENNOH să colaboreze, pe cât posibil, cu HTNO care sunt potențiali membri și care se preconizează că se vor alătura ENNOH în viitorul apropiat. Întrucât o astfel de colaborare ar avea loc în afara dispozițiilor din documentele statutare, nu este necesară modificarea proiectului de statut sau a proiectului de regulament de procedură. În același timp, ENNOH ar trebui să acționeze independent și să asigure transparența necesară pentru a permite dezvoltarea și exploatarea eficientă din punctul de vedere al costurilor a viitoarei rețele de conducte de hidrogen din UE. Comisia menționează că, în temeiul articolului 57 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2024/1789, statele membre pot nominaliza o entitate ca partener asociat în cadrul ENNOH. Acest lucru facilitează implicarea oficială a potențialilor membri în elaborarea rezultatelor inițiale ale ENNOH, conferindu-le un rol bine definit și structurat până la finalizarea certificării lor ca HTNO. II.3. Admiterea de noi membri și transferul statutului de membru – articolele 7 și 8 din statut II. 3.1. Conținut Articolul 7 din proiectul de statut prevede că Adunarea Generală a ENNOH decide cu privire la admiterea de noi membri. În plus, Adunarea Generală are libertatea de a respinge o cerere de acordare a statutului de membru, cu condiția justificării acestei decizii, fără a prezenta însă criteriile de respingere a cererii. În mod similar, articolul 8 din proiectul de statut prevede că Adunarea Generală decide cu privire la o cerere de transfer al statutului de membru către o entitate care îndeplinește criteriile de aderare la ENNOH. Adunarea Generală ar trebui să ia o astfel de decizie pe baza unei recomandări a Consiliului de administrație al ENNOH. Cu toate acestea, statutul nu stabilește criterii care să stea la baza acestei decizii. II. 3.2. Avizul ACER ACER își exprimă îngrijorarea cu privire la puterea discreționară conferită Adunării Generale a ENNOH de a decide referitor la admiterea de noi membri sau transferul statutului de membru, în special cu privire la posibilitatea de a respinge un HTNO din UE din alte motive decât neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate prevăzute la articolul 57 din Regulamentul (UE) 2024/1789. În opinia ACER, acest lucru poate intra în conflict cu articolul 57 alineatul (1) din regulament, care prevede cooperarea tuturor HTNO la nivelul Uniunii prin intermediul ENNOH, și îi dezavantajează pe membrii noi în raport cu membrii fondatori. Prin urmare, ACER recomandă ca puterea de decizie a Adunării Generale privind admiterea de noi membri și transferul statutului de membru să fie limitată la verificarea faptului că întreprinderile candidate sunt HTNO din UE în sensul directivei și că au inițiat procedura de certificare într-unul din statele membre. În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, Adunarea Generală ar trebui să accepte noii membri sau să permită transferul statutului de membru fără nicio altă marjă de apreciere. II. 3.3. Avizul Comisiei Comisia este de acord cu ACER în ceea ce privește faptul că puterea discreționară conferită Adunării Generale a ENNOH de a decide cu privire la cererile de acordare a statutului de membru și la transferul statutului de membru ar putea împiedica HTNO din UE să își îndeplinească obligația care le revine în temeiul articolului 57 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2024/1789 de a coopera la nivelul Uniunii prin intermediul ENNOH. Prin urmare, Comisia recomandă modificarea articolelor 7 și 8 din proiectul de statut pentru a limita rolul Adunării Generale a ENNOH în ceea ce privește admiterea de noi membri și transferul statutului de membru la verificarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute la articolul 57 din Regulamentul (UE) 2024/1789. II.4. Observatori – articolul 14 din statut II. 4.1. Conținut Articolul 14 din proiectul de statut prevede că ENNOH poate avea observatori. Statutul de observator poate fi acordat unui HTNO din UE căruia statul său membru i-a acordat o derogare de la anumite cerințe ale Directivei (UE) 2024/1788, entităților care funcționează ca HTNO în țări din afara UE care sunt părți la Tratatul de instituire a Comunității Energiei sau la Convenția de instituire a Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS). Observatorii pot participa la activitățile ENNOH, cu anumite restricții. În conformitate cu articolul 14 alineatul (3) din proiectul de statut, aceștia pot participa la reuniunile Adunării Generale, însă fără drept de vot, precum și la activitățile grupurilor de lucru ale ENNOH, în măsura în care le este permis de către Consiliul de administrație. II. 4.2. Avizul ACER ACER consideră utilă acordarea statutului de observator entităților din țările care au încheiat acorduri de cooperare cu UE, în special celor care au transpus deja sau sunt în curs de transpunere a celui de al treilea pachet privind energia, întrucât este probabil ca aceste țări să transpună, de asemenea, noul cadru juridic pentru hidrogen al UE în viitor. Cu toate acestea, din același motiv, ACER consideră că țărilor care nu aplică și nici nu intenționează să adopte și să aplice acquis-ul relevant al UE în domeniul energiei nu ar trebui să li se permită să participe la operațiunile ENNOH sau să contribuie la rezultatele acesteia prin intermediul observatorilor. ACER adaugă că ENNOH poate încheia acorduri bilaterale în vederea cooperării cu operatorii de rețea din țări terțe, astfel cum se prevede la articolul 26 din proiectul de regulament de procedură. Aceste acorduri permit schimbul de informații necesare și coordonarea acțiunilor, fără a permite accesul la structurile interne ale ENNOH. ACER recomandă ca statutul de observator să fie acordat doar întreprinderilor care funcționează ca HTNO din țări terțe care sunt părți la Tratatul de instituire a Comunității Energiei sau la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE). II. 4.3. Avizul Comisiei ENNOH va avea atribuții specifice în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1789. În consecință, numai părțile interesate, inclusiv operatorii de rețele de hidrogen, din țările terțe care aplică legislația UE ar trebui să fie eligibile pentru a participa la îndeplinirea acestor atribuții, chiar și în calitate de observatori. Comisia este de acord cu poziția ACER și încurajează modificarea proiectului de statut pentru a limita acordarea statutului de observator la întreprinderile care funcționează ca HTNO din țări terțe care sunt părți la Tratatul de instituire a Comunității Energiei sau la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE). Comisia recomandă, de asemenea, clarificarea în documentele statutare a normelor de participare a observatorilor la reuniunile Adunării Generale, ale Consiliului de administrație și la structurile de lucru (de exemplu, grupurile de lucru) ale ENNOH. Scopul acestor norme este de a evita o influență nedorită a observatorilor asupra procesului decizional al ENNOH, ținând seama de faptul că rolul principal al ENNOH este de a îndeplini mandatele UE și de a promova obiectivele UE. Acestea ar trebui să includă consolidarea cadrului de confidențialitate pentru observatori și norme privind gestionarea accesului observatorilor la informații (tipurile de informații accesibile observatorilor) pentru a evita divulgarea de informații care ar putea compromite interesele UE. II.5. Componența Consiliului de administrație II. 5.1. Conținut Articolul 29 din proiectul de statut permite alegerea a până la 17 membri ai Consiliului de administrație. Consiliul de administrație este ales printr-un proces în trei etape, incluzând locuri prealocate pentru a recompensa statele membre care investesc în proiecte privind hidrogenul. Cu toate acestea, în procesul de alegere a Consiliului de administrație, Adunarea Generală trebuie să ia în considerare asigurarea unei reprezentări echilibrate a HTNO. Criteriul prevăzut în proiectul de statut, reiterat în proiectul de regulament de procedură, obligă Adunarea Generală să acorde o atenție deosebită realizării unui echilibru regional echitabil și rezonabil între membri atunci când alege președintele, vicepreședinții și membrii Consiliului de administrație, precum și să asigure o reprezentare echitabilă și rezonabilă a HTNO din statele membre mai mici. În plus, articolul 16 alineatul (2) din proiectul de regulament de procedură prevede ca persoanele candidate pentru posturile de membri ai Consiliului de administrație, vicepreședinți și președinte să fie alese dintre angajații HTNO membri sau ai societăților-mamă care au dreptul să reprezinte în mod legal HTNO membru. II. 5.2. Avizul ACER În primul rând, ACER constată că principiul echilibrului regional urmărește să impună o constrângere asupra sistemului în trei etape, prin faptul că atribuirea locurilor prealocate nu trebuie să conducă la obținerea de către regiuni a unui număr mai mare de locuri decât ceea ce este justificat pentru asigurarea unei repartizări regionale echitabile și rezonabile. ACER adaugă că, deși procesul de alegere a Consiliului de administrație în trei etape, menit să recompenseze statele membre care investesc cel mai mult în proiecte privind hidrogenul, este prezentat în mod clar în documentele statutare, impactul specific al principiului echilibrului regional asupra mecanismului de alegere și de vot rămâne neclar. Pentru o mai mare transparență, ACER recomandă furnizarea mai multor detalii cu privire la acest aspect fie în cadrul documentelor statutare, fie, cel puțin, într-un document de orientare accesibil părților interesate, după caz. În cazul celei de a doua abordări, ACER și Comisia ar trebui să fie notificate cu privire la adoptarea documentului de orientare și la orice revizuiri ulterioare ale acestuia. În al doilea rând, ACER consideră, de asemenea, că este rezonabil ca cele patru locuri alocate statelor membre fruntașe să fie limitate în timp și eliminate odată cu introducerea unui sistem alternativ care va recompensa aceste state prin realocarea voturilor în cadrul Adunării Generale [așa-numitul factor de importanță a rețelei prevăzut la articolul 24 alineatul (5) și alineatul (6) din proiectul de statut și la articolul 13 din proiectul de regulament de procedură]. Deși ACER recunoaște că amploarea costurilor de investiții și incertitudinea cu privire la evoluția pieței hidrogenului pot fi luate în considerare pentru alocarea pentru o perioadă mai lungă a locului garantat proporțional cu acești factori, alocarea permanentă a acestui loc rămâne totuși îndoielnică. Prin urmare, ACER recomandă să se prevadă în mod explicit o revizuire în viitor a acestei norme. II. 5.3. Avizul Comisiei Comisia recunoaște provocarea de a asigura un echilibru regional echitabil și rezonabil între membri atunci când se aleg președintele, vicepreședinții și membrii Consiliului de administrație, precum și de a asigura o reprezentare echitabilă și rezonabilă a HTNO din statele membre mai mici, pe de o parte, și de a recompensa statele membre fruntașe, având în vedere evoluția incertă a pieței hidrogenului, pe de altă parte. Procesul de alegere a Consiliului de administrație este o secțiune-cheie a documentelor statutare ale ENNOH în care acest efort devine evident. Luând în considerare avizul ACER, Comisia recomandă ca documentele statutare să fie modificate astfel încât: II.6. Modificări ale documentelor statutare – articolele 47 și 50 din statut II. 6.1. Conținut Articolul 57 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2024/1789 prevede că HTNO transmit Comisiei și ACER eventualele proiecte de modificare a statutului, a listei membrilor sau a regulamentului de procedură, inclusiv a regulamentului de procedură cu privire la consultarea părților interesate. Procesul de prezentare a avizelor cu privire la proiectele respective este detaliat la articolul 57 alineatele (9)-(12) din Regulamentul (UE) 2024/1789 și este același ca în cazul adoptării documentelor statutare ale ENNOH. Articolul 47 din proiectul de statut, care se referă la modificarea statutului și articolul 50 din proiectul de statut, care se referă la modificarea regulamentului de procedură prevăd că, în cazul în care nu primește avizul Comisiei cu privire la modificările propuse în termen de șapte luni de la prezentarea acestora către Comisie și ACER, ENNOH presupune că nu există obiecții din partea Comisiei și inițiază procesul de aprobare a modificărilor. II. 6.2. Avizul ACER ACER menționează că prezumția avizului favorabil al Comisiei nu este în conformitate cu articolul 57 alineatul (11) din Regulamentul (UE) 2024/1789. Regulamentul prevede în mod clar că avizul favorabil explicit al Comisiei este o condiție prealabilă pentru adoptarea modificărilor. Prin urmare, ACER recomandă înlocuirea acestei prezumții cu cerința de a obține un aviz favorabil din partea Comisiei. II. 6.3. Avizul Comisiei Comisia este de acord cu poziția ACER conform căreia articolele 47 și 50 din statut nu sunt în conformitate cu articolul 57 alineatul (11) din Regulamentul (UE) 2024/1789. Prin urmare, Comisia recomandă modificarea acestor articole din proiectul de statut pentru a clarifica faptul că modificările aduse tuturor documentelor statutare (în special statutului, listei membrilor și regulamentului de procedură, inclusiv regulamentului de procedură cu privire la consultarea părților interesate) trebuie să beneficieze de avizul favorabil al Comisiei înainte ca aceste modificări să poată fi adoptate și documentele să poată fi finalizate. II.7. Modificări ale listei membrilor II. 7.1. Conținut Articolul 57 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2024/1789 menționează lista membrilor ENNOH printre documentele statutare pe care, în caz de modificare, ENNOH trebuie să le prezinte Comisiei și ACER pentru emiterea unui aviz. Proiectul de statut sau proiectul de regulament de procedură nu prezintă în mod clar procesul de modificare a listei membrilor și nu descrie rolul Comisiei și al ACER în acest proces. Statutul prevede doar că Adunarea Generală are libertatea de a lua decizii sau de a întreprinde acțiuni care au ca rezultat modificarea listei membrilor [admiterea de noi membri, la care se face referire la articolul 7 alineatul (1) din statut și la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul de procedură, transferul statutului de membru, la care se face referire la articolul 8 alineatul (1) din statut, excluderea membrilor, la care se face referire la articolul 10 alineatul (1) din statut și la articolul 4 alineatul (1) din regulamentul de procedură sau gestionarea demisiilor, la care se face referire la articolul 9 din statut și la articolul 3 alineatul (3) din regulamentul de procedură]. II. 7.2. Avizul ACER ACER este de părere că absența din documentele statutare a detaliilor legate de procesul de modificare a listei membrilor lasă aceste procese în afara cadrului statutar, fapt care creează incertitudine. În opinia ACER, acest lucru este deosebit de îngrijorător, deoarece statutul detaliază în mod explicit procedura de modificare a statutului și a regulamentului de procedură (articolele 47 și 50 din proiectul de statut), dar nu prezintă detalii legate de actualizarea listei membrilor. Prin urmare, ACER recomandă clarificarea în documentele statutare a faptului că modificările aduse listei membrilor, cum ar fi admiterea de noi membri, transferul statutului de membru, demisia și excluderea membrilor, trebuie să fie prezentate atât ACER, cât și Comisiei. II. 7.3. Avizul Comisiei Comisia este de acord cu poziția ACER conform căreia absența normelor privind modificarea listei membrilor creează incertitudine. Prin urmare, Comisia recomandă modificarea proiectului de statut și a proiectului de regulament de procedură pentru a clarifica faptul că modificările aduse listei membrilor trebuie să fie prezentate Comisiei și ACER în vederea emiterii unui aviz și să primească avizul favorabil al Comisiei. II.8. Dizolvarea ENNOH – articolul 48 din statut II. 8.1. Conținut Articolul 48 din proiectul de statut prevede că dizolvarea ENNOH poate avea loc numai la propunerea Consiliului de administrație și trebuie să fie aprobată de Adunarea Generală, necesitând un vot cu majoritate specială și un cvorum de două treimi, și că Adunarea Generală stabilește metoda de dizolvare și lichidare a acesteia. II. 8.2. Avizul ACER ACER subliniază că Regulamentul (UE) 2024/1789 prevede înființarea și funcționarea ENNOH în scopul asigurării unei gestionări optime a rețelei de hidrogen a UE, precum și pentru a permite schimburile comerciale și furnizarea transfrontalieră de hidrogen în cadrul UE. Pentru a asigura o supraveghere reglementară adecvată, astfel cum se prevede în regulament, ACER recomandă ca documentele statutare să precizeze în mod explicit că orice decizie a Adunării Generale a ENNOH de dizolvare a asociației trebuie să primească mai întâi avizul ACER și avizul Comisiei și că o astfel de decizie nu poate fi pusă în practică decât în cazul unui aviz favorabil al Comisiei. II. 8..3 Avizul Comisiei Comisia împărtășește preocupările ACER în ceea ce privește normele prevăzute la articolul 48 din proiectul de statut și dizolvarea ENNOH. Prin urmare, Comisia recomandă modificarea statutului pentru a clarifica faptul că dizolvarea ENNOH ar trebui considerată o modificare a documentelor statutare de înființare a ENNOH și, prin urmare, trebuie să fie prezentată ACER și Comisiei în vederea emiterii unui aviz și trebuie să primească avizul favorabil al Comisiei. II.9. Acordurile bilaterale încheiate cu operatorii de rețele de hidrogen din țări terțe – articolul 26 din regulamentul de procedură II. 9.1. Conținut Articolul 26 din proiectul de regulament de procedură permite ENNOH să încheie acorduri bilaterale de colaborare cu operatorii de rețele de hidrogen din țări terțe care nu au statutul de observator. Aceste acorduri bilaterale sunt încheiate de Consiliul de administrație, după ce a primit aprobarea unanimă din partea tuturor membrilor, inclusiv a partenerilor asociați direct afectați de această decizie. La acest articol se precizează, de asemenea, că aceste acorduri sunt menite să permită schimbul de informații și coordonarea acțiunilor. II. 9.2. Avizul ACER ACER constată că, deși articolul menționat prevede că prin această colaborare nu se va acorda operatorilor din țări terțe acces la structurile ENNOH sau la informațiile disponibile exclusiv membrilor ENNOH, rămâne neclar la ce informații specifice se face referire sau în ce mod se referă la informații clasificate drept confidențiale sau care nu sunt publice. De asemenea, ACER adaugă că, întrucât partenerii asociați și observatorii au acces la toate structurile ENNOH, rezultă că doar un număr mic de informații ar fi cu adevărat disponibile exclusiv membrilor ENNOH. În opinia ACER, aceasta înseamnă că majoritatea informațiilor disponibile în cadrul ENNOH ar putea fi schimbate cu operatori din țări terțe prin intermediul acestor acorduri bilaterale, ceea ce ar putea avea un impact semnificativ asupra operațiunilor ENNOH. ACER recomandă ca aceste acorduri să fie recunoscute ca parte a funcțiilor esențiale ale ENNOH, să fie reglementate în cadrul documentelor statutare și să facă obiectul unei revizuiri prealabile de către ACER și Comisie, în special în ceea ce privește schimbul de informații cu operatorii din țări terțe. II. 9.3. Avizul Comisiei Comisia împărtășește preocupările ACER și invită ENNOH să modifice proiectul de regulament de procedură pentru a include norme privind schimbul de informații cu operatorii de rețele de hidrogen din țări terțe în cadrul cooperării bazate pe acorduri bilaterale, inclusiv o diferențiere clară între informațiile disponibile exclusiv membrilor ENNOH și cele care pot fi schimbate cu operatorii de rețele de hidrogen din țări terțe. II.10. Comitetele de redactare – articolul 33 din regulamentul de procedură II. 10.1. Conținut Articolul 72 alineatul (10) din Regulamentul (UE) 2024/1789 prevede obligația ENNOH de a convoca un comitet de redactare care să o asiste în procesul de elaborare a codurilor de rețea. Acest comitet trebuie să includă reprezentanți ai ACER, ai ENTSO pentru gaze, ai ENTSO pentru energie electrică și, dacă este cazul, ai entității OSD UE, precum și un număr limitat de părți interesate principale afectate. Articolul 33 alineatul (5) din proiectul de regulament de procedură prevede existența unui comitet de redactare pentru fiecare cod de rețea. Acesta prevede, de asemenea, că membrii acestor comitete vor fi selectați printr-un proces transparent și obiectiv, pe baza unor criterii de selecție favorabile incluziunii, și că le vor fi prezentate candidaților respinși motivele acestei decizii. În plus, articolul prevede că ENNOH va publica normele care reglementează funcționarea și constituirea comitetelor de redactare la inițierea fiecărui proces de elaborare a codurilor de rețea. II. 10.2. Avizul ACER ACER are o serie de observații în ceea ce privește comitetele de redactare. În primul rând, ACER constată că articolul 33 din proiectul de regulament de procedură nu explică modul în care vor fi înființate sau vor funcționa comitetele de redactare și că rolul acestora în procesul de elaborare a codurilor de rețea al ENNOH este, de asemenea, neclar. Articolul 26 alineatul (6) din regulamentul de procedură face referire la „consiliere”, sugerând că aceste comitete de redactare au în principal rolul de organe consultative, în timp ce grupurile de lucru se ocupă de redactarea propriu-zisă. Nu se specifică nici nivelul sau frecvența interacțiunii dintre grupurile de lucru și comitetele de redactare. Prin urmare, ACER recomandă ca regulamentul de procedură să clarifice când și cum sunt convocate comitetele de redactare, documentele la care vor avea acces și implicarea lor în diferitele etape ale procesului de elaborare a codului de rețea, până la transmiterea codului către ACER. În plus, regulamentul de procedură ar trebui să definească în mod explicit relația dintre comitetele de redactare și grupurile de lucru, ale căror roluri trebuie să fie mai clar definite. În al doilea rând, ACER face trimitere la rezultatul consultării publice pe care a organizat-o cu privire la proiectele de documente statutare ale ENNOH (5), care propune implicarea în procesul de elaborare a codurilor de rețea al ENNOH a unei game largi de părți interesate de pe piață, cum ar fi expeditorii, producătorii, furnizorii și operatorii comerciali. ACER împărtășește opinia părților interesate conform căreia acest lucru este esențial pentru promovarea transparenței și stimularea inovării. Prin urmare, ACER recomandă ca ENNOH să includă un grup divers de părți interesate în componența comitetelor de redactare pentru a asigura alinierea optimă a codurilor de rețea la realitățile pieței și la evoluțiile tehnologice actuale. Tot legat de comitetele de redactare, ACER recomandă ca ENNOH să includă în componența acestora organisme independente specializate în domeniul climei, cum ar fi Consiliul științific consultativ european privind schimbările climatice. Prin implicarea acestora, ENNOH ar beneficia de consiliere strategică imparțială în procesul de elaborare a normelor, asigurând alinierea la obiectivele UE în materie de energie și climă, precum și la interesele mai largi ale societății europene. II. 10.3. Avizul Comisiei Comisia menționează că existența unor norme clare privind înființarea și funcționarea comitetelor de redactare va sprijini rolul acestora în procesul de elaborare a codului de rețea. Prin urmare, Comisia invită ENNOH să modifice regulamentul de procedură pentru a introduce norme cu privire la: În plus, Comisia este de acord cu poziția ACER conform căreia implicarea unei game largi de părți interesate din domeniul hidrogenului, inclusiv organisme independente specializate în domeniul climei și reprezentanți ai societății civile, ar promova transparența, ar stimula inovarea și ar contribui la realizarea obiectivelor legate de climă ale ENNOH, prevăzute la articolul 57 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2024/1789. Aceasta ar reflecta, de asemenea, obligația legală de implicare a principalelor părți interesate afectate în activitatea comitetelor de redactare. Prin urmare, Comisia recomandă modificarea articolului 33 din regulamentul de procedură pentru a reflecta această sugestie. II.11. Implicarea și consultarea părților interesate II. 11.1. Conținut Articolul 63 din Regulamentul (UE) 2024/1789 prevede obligația ENNOH de a organiza un proces de consultare publică extinsă atunci când își pregătește rezultatele. Procesul trebuie să fie inițiat încă din primele etape, să fie deschis și transparent și să includă toți participanții la piață relevanți, în special organizațiile care reprezintă părțile interesate, în conformitate cu regulamentul de procedură cu privire la consultarea părților interesate. Procesul de consultare ține seama de observațiile părților interesate înainte de adoptarea finală a propunerii, cu scopul de a identifica punctele de vedere și propunerile tuturor părților interesate relevante în cursul procesului decizional. Procesul de consultare ar trebui să includă, de asemenea, autorități de reglementare și alte autorități naționale, producători, utilizatori ai rețelei, inclusiv clienți, organisme tehnice și platforme ale părților interesate. II. 11.2. Avizul ACER ACER constată că proiectul de regulament de procedură cu privire la consultarea părților interesate reflectă, în linii mari, principiile prevăzute la articolul 63 din Regulamentul (UE) 2024/1789. Cu toate acestea, astfel cum au remarcat și părțile interesate în cadrul consultării organizate de ACER, proiectul de regulament de procedură cu privire la consultarea părților interesate nu oferă suficiente detalii și suficientă claritate, fapt care ar putea compromite transparența și ar putea crea confuzie. Prin urmare, ACER recomandă ENNOH să furnizeze mai multe detalii referitoare la procesele de implicare și de consultare a părților interesate, oferind clarificări, dacă este cazul. În ceea ce privește perioada minimă de consultare, ACER consideră că perioada de două luni prevăzută la articolul 9 alineatul (14) din proiectul de regulament de procedură cu privire la consultarea părților interesate asigură un echilibru eficace între obținerea la timp a rezultatelor ENNOH și implicarea semnificativă a părților interesate. Cu toate acestea, ACER consideră că perioadele de consultare mai mici de o lună ar trebui să fie excepționale. În astfel de situații, părțile interesate ar trebui să fie înștiințate cu suficient timp înainte, iar motivele pentru scurtarea perioadei de consultare ar trebui comunicate în mod clar tuturor părților interesate și ACER. ACER recomandă includerea explicită a acestei prevederi la articolul 9 alineatul (14) din proiectul de regulament de procedură cu privire la consultarea părților interesate. ACER observă, de asemenea, o discrepanță între perioada minimă generală de consultare de două luni prevăzută la articolul 9 alineatul (14) din proiectul de regulament de procedură cu privire la consultarea părților interesate și perioada de o lună prevăzută la articolul 32 alineatul (3) din proiectul de regulament de procedură pentru consultarea părților interesate cu privire la proiectul de program de lucru anual. Având în vedere importanța programului de lucru anual în asigurarea vizibilității rezultatelor și a proceselor planificate ale ENNOH pentru părțile interesate, ACER recomandă extinderea la cel puțin două luni a perioadei de consultare cu privire la programul de lucru anual. De asemenea, ACER recomandă clarificarea, la articolul 32 alineatul (3) din proiectul de regulament de procedură, a faptului că procesul de consultare cu privire la programul de lucru anual ar trebui să aibă loc înainte de transmiterea acestuia către ACER în vederea emiterii unui aviz, permițând ENNOH să includă feedbackul părților interesate în versiunea transmisă către ACER. II. 11.3. Avizul Comisiei Din punctul de vedere al Comisiei, forma și durata consultărilor publice trebuie să le ofere tuturor părților interesate afectate o șansă echitabilă de a-și prezenta observațiile. În acest context, o perioadă standard de consultare de două luni pare adecvată. Comisia recomandă să se specifice în proiectul de regulament de procedură cu privire la consultarea părților interesate, cel puțin prin exemple, situațiile în care ENNOH va organiza consultații publice cu o perioadă mai mică de două luni. În plus, Comisia încurajează ENNOH să ia în considerare organizarea de consultări prealabile în cazul în care perioada de consultare oficială este mai mică de două luni. De asemenea, Comisia este de acord cu poziția ACER conform căreia perioadele de consultare mai mici de o lună ar trebui să fie excepționale. Comisia invită ENNOH să modifice articolul 9 alineatul (14) din proiectul de regulament de procedură cu privire la consultarea părților interesate pentru a include obligația ENNOH de a transmite părților interesate notificarea prealabilă necesară și de a le comunica motivele scurtării perioadei de consultare în astfel de situații. De asemenea, Comisia recomandă alinierea dispoziției de la articolul 33 din proiectul de regulament de procedură referitor la elaborarea codului de rețea la dispozițiile relevante din proiectul de regulament de procedură cu privire la consultarea părților interesate. În special, articolul 33 alineatul (2) din proiectul de regulament de procedură referitor la planul de proiect pentru elaborarea codurilor de rețea ar trebui să includă o trimitere la proiectul de regulament de procedură cu privire la consultarea părților interesate. În plus, Comisia împărtășește preocupările ACER și ale părților interesate cu privire la lipsa unor detalii și a unei clarități suficiente în proiectul de regulament de procedură cu privire la consultarea părților interesate și invită ENNOH să furnizeze mai multe detalii referitoare la procesele de implicare și de consultare a părților interesate, pentru a asigura claritate și transparență. II.12. Diversitatea și echilibrul de gen II. 12.1. Conținut Proiectele de documente statutare includ doar criteriul de alegere a membrilor Consiliului de administrație, și anume asigurarea unei reprezentări geografice și economice echilibrate [la articolul 29 alineatul (2) din statut și la articolul 17 alineatul (1) din regulamentul de procedură]. Nu sunt incluse criterii specifice pentru alegerea persoanelor în alte posturi de conducere sau manageriale în cadrul ENNOH, cum ar fi directori, șefi de departamente sau șefi de echipă. II. 12.2. Avizul ACER ACER ar saluta includerea unor criterii privind diversitatea și echilibrul de gen atât în alegerea membrilor Consiliului de administrație al ENNOH, cât și, acolo unde este posibil, în alegerea persoanelor în posturi de conducere. Acest lucru ar fi în concordanță cu obiectivele de reglementare prevăzute atât în legislația europeană (6), cât și în cea belgiană (7), în temeiul căreia va fi înființată ENNOH. II. 12.3. Avizul Comisiei Egalitatea este o valoare fundamentală a Uniunii, instituită în temeiul articolului 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), iar promovarea egalității între femei și bărbați este o obligație a Uniunii [articolul 3 alineatul (3) din TUE]. Comisia a stabilit obiectivul de a atinge paritatea de gen la toate nivelurile de conducere până la sfârșitul mandatului său pentru perioada 2019-2024 și va continua să susțină aceste valori în viitor. Prin urmare, Comisia încurajează ENNOH să includă paritatea de gen drept criteriu în alegerea membrilor Consiliului de administrație și a persoanelor în posturi de conducere. Adoptat la Bruxelles, 4 aprilie 2025. Pentru Comisie Dan JØRGENSEN Membru al Comisiei (1) Regulamentul (UE) 2024/1789 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2024 privind piețele interne ale gazelor din surse regenerabile, gazelor naturale și hidrogenului, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1227/2011, (UE) 2017/1938, (UE) 2019/942 și (UE) 2022/869 și a Deciziei (UE) 2017/684 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 (JO L, 2024/1789, 15.7.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1789/oj). (2) Avizul nr. 10/2024 al Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei din 19 decembrie 2024, Avizul ACER 10-2024 privind documentele statutare ale ENNOH. (3) Directiva (UE) 2024/1788 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iunie 2024 privind normele comune pentru piețele interne în sectorul gazelor din surse regenerabile, al gazelor naturale și al hidrogenului, de modificare a Directivei (UE) 2023/1791 și de abrogare a Directivei 2009/73/CE (JO L, 2024/1788, 15.7.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2024/1788/oj). (4) A se vedea considerentul 78 din Regulamentul (UE) 2024/1789. (5) La 23 septembrie 2024, ACER a lansat o consultare publică referitoare la proiectele de documente statutare ale ENNOH, invitând toate părțile interesate să își prezinte observațiile până la 21 octombrie 2024. ACER a solicitat în mod specific opinii din partea organizațiilor care reprezintă toate părțile interesate, în special utilizatorii de sistem, inclusiv clienții. ACER a primit 13 răspunsuri care au fost luate în considerare la elaborarea avizului său. Aceste răspunsuri sunt publicate pe site-ul dedicat consultării organizate de ACER și sunt prezentate pe scurt în raportul de evaluare anexat la avizul ACER. (6) Directiva (UE) 2022/2381 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 noiembrie 2022 privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor societăților cotate la bursă și măsuri conexe (JO L 315, 7.12.2022, p. 44, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2022/2381/oj). (7) Articolul 2 din Legea federală belgiană din 28 iulie 2011, Moniteur Belge, 14 septembrie 2011. ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/2773/oj ISSN 1977-1029 (electronic edition)

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.