Recitale
(1) Buna funcționare a pieței interne a energiei necesită ca energia importată în Uniune să fie pe deplin reglementată de normele de instituire a pieței interne a energiei. Transparența și respectarea dreptului Uniunii reprezintă elemente importante pentru a asigura stabilitatea energetică a Uniunii. O piață internă a energiei care nu funcționează corespunzător plasează Uniunea într-o poziție vulnerabilă și dezavantajoasă în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu energie și subminează beneficiul său potențial pentru consumatorii europeni și pentru industria europeană.
(2) Pentru a garanta aprovizionarea cu energie în Uniune, este necesar să se diversifice sursele de energie și să se realizeze noi interconectări energetice între statele membre. În același timp, este esențial să se consolideze cooperarea în domeniul securității energetice cu țările învecinate ale Uniunii și cu partenerii strategici.
(3) Obiectivul strategiei privind uniunea energetică, astfel cum a fost adoptată de Comisie la 25 februarie 2015, este de a oferi consumatorilor o energie sigură, durabilă, competitivă și la prețuri accesibile. Urmărirea într-o manieră coerentă și consecventă a unor politici energetice, comerciale și externe va contribui în mod semnificativ la realizarea respectivului obiectiv. Mai precis, pe baza analizei efectuate deja în cadrul Strategiei europene pentru securitate energetică din 28 mai 2014, strategia privind uniunea energetică subliniază faptul că un element important pentru asigurarea securității energiei este respectarea pe deplin a dreptului Uniunii în cazul acordurilor privind achiziționarea de energie din țări terțe. În același spirit, în concluziile sale din 19 martie 2015, Consiliul European a solicitat respectarea pe deplin a dreptului Uniunii în cazul tuturor acordurilor referitoare la cumpărarea de gaze de la furnizori externi, în special prin consolidarea transparenței acestor acorduri și a compatibilității cu dispozițiile Uniunii în materie de securitate energetică.
(4) Parlamentul European, în rezoluția sa din 15 decembrie 2015 intitulată „Către o Uniune Europeană a energiei”, a subliniat necesitatea de a crește coerența politicilor externe ale Uniunii privind securitatea energetică și de a mări transparența acordurilor energetice.
(5) Decizia nr. 994/2012/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) a fost utilă pentru obținerea de informații privind acordurile interguvernamentale existente și pentru a identifica problemele ridicate de acestea în ceea ce privește compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii.
(6) Cu toate acestea, Decizia nr. 994/2012/UE s-a dovedit a fi ineficace în ceea ce privește asigurarea respectării dreptului Uniunii de către acordurile interguvernamentale. Această decizie s-a bazat în principal pe evaluarea acordurilor interguvernamentale de către Comisie după încheierea acestora de către statele membre cu o țară terță. Experiența dobândită în urma punerii în aplicare a Deciziei nr 994/2012/UE a demonstrat că o astfel de evaluare ex post nu valorifică pe deplin potențialul pentru asigurarea respectării dreptului Uniunii de către acordurile interguvernamentale. În special, acordurile interguvernamentale nu conțin, adesea, clauze de reziliere sau de adaptare adecvate care să permită statelor membre să elimine orice nerespectare într-un interval de timp rezonabil. În plus, pozițiile semnatarilor au fost deja stabilite, ceea ce creează o presiune politică de a nu modifica niciun aspect al acordului.
(7) Un grad ridicat de transparență cu privire la acordurile dintre statele membre și țările terțe în domeniul energiei va fi benefic atât unei cooperări mai strânse în interiorul Uniunii în privința relațiilor externe în domeniul energiei, cât și obiectivelor politice pe termen lung ale Uniunii în domeniul energiei, climei și securității aprovizionării cu energie.
(8) Pentru a se evita orice nerespectare a dreptului Uniunii și pentru a spori transparența, statele membre ar trebui să informeze Comisia cu privire la intenția lor de a deschide negocieri cu privire la noi acorduri interguvernamentale sau de a aduce modificări acordurilor interguvernamentale, cât mai curând posibil. Comisia ar trebui să fie informată periodic cu privire la evoluția negocierilor. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să invite Comisia să participe la negocieri în calitate de observator. Comisia ar trebui să poată solicita să participe la negocieri în calitate de observator.
(9) În timpul negocierii unui acord interguvernamental, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a face recomandări statului membru în cauză privind modul în care se poate evita incompatibilitatea acordului respectiv cu dreptul Uniunii. În acest cadru, Comisia ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea de a atrage atenția statului membru în cauză asupra obiectivelor relevante ale politicii energetice a Uniunii, asupra solidarității între statele membre, precum și asupra pozițiilor în materie de politică a Uniunii adoptate în concluziile Consiliului sau ale Consiliului European. Aceste aspecte nu ar trebui însă incluse în evaluarea juridică din partea Comisiei a proiectului de acord interguvernamental sau de modificare a unui astfel de acord.
(10) Pentru a asigura respectarea dreptului Uniunii și ținând seama în mod corespunzător de faptul că, în prezent, acordurile interguvernamentale în domeniul gazelor sau al petrolului și modificările acestora au cele mai mari repercusiuni relative asupra funcționării corespunzătoare a pieței interne a energiei și asupra securității aprovizionării cu energie a Uniunii, statele membre ar trebui să notifice Comisiei, ex ante, proiectele de acorduri interguvernamentale referitoare la gaze sau petrol înainte ca acestea să devină obligatorii din punct de vedere juridic pentru părți. Într-un spirit de cooperare, Comisia ar trebui să sprijine statele membre în identificarea problemelor de conformitate prezentate de proiectul de acord interguvernamental sau de modificare a unui astfel de acord. Statul membru în cauză ar fi apoi mai bine pregătit să încheie un acord care respectă dreptul Uniunii.
(11) Comisia ar trebui să dispună de suficient timp pentru o astfel de evaluare cu scopul de a oferi un grad cât mai ridicat de securitate juridică, evitând totodată întârzierile nejustificate. Comisia ar trebui să ia în considerare scurtarea perioadelor prevăzute pentru evaluarea sa dacă este cazul, în special dacă un stat membru solicită acest lucru sau a oferit Comisiei informații periodice și suficient de detaliate pe parcursul etapei de negocieri, și ținând seama de măsura în care proiectul de acord interguvernamental sau de modificare a unui astfel de acord se bazează pe clauze standard. Pentru a beneficia pe deplin de sprijinul Comisiei, statele membre nu ar trebui să încheie un acord interguvernamental referitor la gaze sau petrol sau un acord interguvernamental referitor la electricitate atunci când un stat membru a hotărât să solicite evaluarea ex ante din partea Comisiei, înainte ca statul membru în cauză să fie informat de Comisiei cu privire la evaluarea sa. Statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a ajunge la o soluție potrivită în vederea eliminării oricărei incompatibilități identificate.
(12) Având în vedere strategia privind uniunea energetică, transparența în ceea ce privește acordurile interguvernamentale din trecut și cele viitoare continuă să fie de o importanță maximă și reprezintă un element important pentru a asigura stabilitatea energetică a Uniunii. Prin urmare, statele membre ar trebui să continue notificarea către Comisie a acordurilor interguvernamentale existente și viitoare, indiferent dacă acestea au intrat în vigoare sau sunt aplicate cu titlu provizoriu în înțelesul articolului 25 din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor, precum și a noilor acorduri interguvernamentale.
(13) Comisia ar trebui să evalueze compatibilitatea cu dreptul Uniunii a acordurilor interguvernamentale care sunt în vigoare sau se aplică cu titlu provizoriu la data intrării în vigoare a prezentei decizii și să informeze statele membre în consecință. În caz de incompatibilitate, statele membre ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a ajunge la o soluție potrivită în vederea eliminării incompatibilității identificate.
(14) Prezenta decizie ar trebui să se aplice acordurilor interguvernamentale. Acordurile interguvernamentale exprimă, în principal prin conținutul lor și indiferent de denumirea oficială a acestora, intenția părților ca acordul să aibă caracter juridic obligatoriu, parțial sau în întregime. Ar trebui notificate numai acordurile interguvernamentale care se referă la achiziționarea, comercializarea, vânzarea, tranzitul, stocarea sau aprovizionarea cu energie în sau către cel puțin un stat membru sau la construirea sau exploatarea unei infrastructuri energetice având o conexiune fizică cu cel puțin un stat membru. În cazul în care există îndoieli, statele membre ar trebui să consulte fără întârziere Comisia. În principiu, acordurile care nu mai sunt în vigoare sau care nu se mai aplică nu ar trebui să fie vizate de prezenta decizie.
(15) Forța juridică obligatorie a unui instrument sau a unor părți ale acestuia, și nu denumirea sa oficială, este cea care califică un instrument drept acord interguvernamental sau, în absența forței juridice obligatorii, drept instrument fără caracter juridic obligatoriu în sensul prezentei decizii.
(16) Statele membre stabilesc relații cu țările terțe nu numai prin încheierea de acorduri interguvernamentale, ci și sub forma unor instrumente fără caracter juridic obligatoriu, care sunt desemnate în mod formal drept memorandumuri de înțelegere, declarații comune, declarații ministeriale comune, acțiuni comune, coduri de conduită comune sau denumiri similare. Deoarece acestea nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, statele membre nu pot fi obligate din punct de vedere juridic să pună în aplicare astfel de instrumente, inclusiv în cazul în care aplicarea acestora este incompatibilă cu dreptul Uniunii. Chiar dacă nu au un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, aceste instrumente pot fi utilizate pentru a stabili un cadru detaliat pentru infrastructura energetică și pentru aprovizionarea cu energie. În interesul unei mai mari transparențe, statele membre ar trebui să poată prezenta Comisiei instrumente fără caracter juridic obligatoriu, și anume aranjamente între unul sau mai multe state membre și una sau mai multe țări terțe care nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic și care stabilesc condițiile aprovizionării cu energie sau ale dezvoltării unor infrastructuri energetice, inclusiv prin furnizarea de interpretări ale dreptului Uniunii în această privință, sau modificări ale unor astfel de instrumente fără caracter juridic obligatoriu, inclusiv orice anexă la acestea. În cazul în care un instrument fără caracter juridic obligatoriu sau o modificare se referă în mod explicit la alte texte, statul membru ar trebui să poată prezenta și textele în cauză.
(17) Acordurile interguvernamentale și instrumentele fără caracter juridic obligatoriu care trebuie notificate Comisiei în toate elementele lor pe baza altor acte ale Uniunii sau care privesc chestiuni ce intră în domeniul de aplicare al Tratatului de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice nu ar trebui să facă obiectul prezentei decizii.
(18) Prezenta decizie nu ar trebui să creeze obligații în ceea ce privește acordurile dintre întreprinderi. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să dispună de libertatea de a transmite Comisiei, pe bază de voluntariat, astfel de acorduri la care se face trimitere în mod expres în acordurile interguvernamentale sau în instrumentele fără caracter juridic obligatoriu.
(19) Comisia ar trebui să pună la dispoziția celorlalte state membre, în format electronic securizat, toate informațiile pe care le primește privind acordurile interguvernamentale pentru a consolida coordonarea și transparența între statele membre, întărind, astfel, puterea lor de negociere în raport cu țările terțe. Comisia ar trebui să respecte cererile statelor membre de a trata informațiile care i-au fost transmise ca fiind confidențiale. Cererile de tratament confidențial nu ar trebui să limiteze însă accesul Comisiei la informațiile confidențiale, deoarece Comisia are nevoie de informații complete pentru propriile evaluări. Comisia ar trebui să fie responsabilă de garantarea aplicării clauzei de confidențialitate. Cererile de tratament confidențial nu aduc atingere dreptului de acces la documente, prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (4).
(20) În cazul în care un stat membru consideră că un acord interguvernamental este confidențial, ar trebui să prezinte Comisiei un rezumat care să cuprindă obiectul său, obiectivul, domeniul de aplicare, durata, părțile și informații cu privire la elementele sale principale, în vederea comunicării acestui rezumat celorlalte state membre.
(21) Un schimb permanent de informații cu privire la acordurile interguvernamentale la nivelul Uniunii este de natură să favorizeze dezvoltarea celor mai bune practici. Pe baza celor mai bune practici, Comisia, în cooperare cu statele membre și, dacă este cazul, în colaborare cu Serviciul European de Acțiune Externă în ceea ce privește politicile externe ale Uniunii, ar trebui să elaboreze clauze standard opționale care să fie utilizate în acordurile interguvernamentale dintre statele membre și țări terțe, precum și orientări, inclusiv o listă de exemple de clauze care nu respectă dreptul Uniunii și care, prin urmare, nu ar trebui utilizate. Utilizarea unor astfel de clauze standard ar trebui să vizeze evitarea conflictelor dintre acordurile interguvernamentale și dreptul Uniunii, în special normele pieței interne a energiei și dreptul Uniunii în materie de concurență, precum și a conflictelor cu acordurile internaționale încheiate de Uniune. Asemenea clauze standard sau orientări ar trebui să servească drept referință pentru autoritățile competente, contribuind astfel la creșterea transparenței și compatibilității cu dreptul Uniunii. Utilizarea unor astfel de clauze standard ar trebui să fie opțională, iar conținutul ar trebui să poată fi adaptat oricăror circumstanțe specifice.
(22) O mai bună cunoaștere reciprocă a acordurilor interguvernamentale existente și a celor noi ar trebui să permită o mai mare transparență și o mai bună coordonare în materie de energie între statele membre și între statele membre și Comisie. O astfel de îmbunătățire a coordonării ar trebui să permită statelor membre să beneficieze pe deplin de pe urma ponderii politice și economice a Uniunii și să permită Comisiei să propună soluții la problemele identificate în domeniul acordurilor interguvernamentale.
(23) Comisia ar trebui să faciliteze și să încurajeze coordonarea dintre statele membre în vederea consolidării rolului strategic global al Uniunii în domeniul energiei printr-o abordare coordonată bine definită și eficientă față de țările producătoare, de tranzit și consumatoare.
(24) Întrucât obiectivul prezentei decizii, și anume schimbul de informații între statele membre și Comisie cu privire la acordurile interguvernamentale din domeniul energiei, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere efectele prezentei decizii, care este aplicabilă în toate statele membre, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
(25) Dispozițiile prezentei decizii nu ar trebui să aducă atingere aplicării normelor Uniunii privind încălcarea obligațiilor, ajutoarele de stat și concurența. În special, în conformitate cu articolul 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Comisia are dreptul să declanșeze procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în cazul în care consideră că un stat membru și-a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul TFUE.
(26) Comisia ar trebui să evalueze dacă prezenta decizie este suficientă și eficientă pentru a asigura respectarea dreptului Uniunii de către acordurile interguvernamentale și un nivel înalt de coordonare între statele membre cu privire la acordurile interguvernamentale în domeniul energiei.
(27) Decizia nr. 994/2012/UE ar trebui să fie, prin urmare, abrogată,