Recitale
(1) De la începutul războiului de agresiune neprovocat și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022, Uniunea, statele sale membre și instituțiile financiare europene au mobilizat un sprijin fără precedent pentru reziliența economică, socială și financiară a Ucrainei. Respectivul sprijin combină sprijinul de la bugetul Uniunii, inclusiv asistența macrofinanciară excepțională, și sprijinul din partea Băncii Europene de Investiții și a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, garantate integral sau parțial de bugetul Uniunii, precum și un sprijin financiar suplimentar din partea statelor membre.
(2) Acordarea de către Uniune a unei asistențe macrofinanciare de până la 18 miliarde EUR în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2463 al Parlamentului European și al Consiliului (2) a fost considerată un răspuns adecvat la deficitul de finanțare al Ucrainei pentru 2023 și a contribuit la mobilizarea unei finanțări semnificative din partea altor donatori și a instituțiilor financiare internaționale. Acest lucru a constituit un factor major care a contribuit la reziliența macroeconomică și financiară a Ucrainei într-un moment critic.
(3) La 29 februarie 2024, Regulamentul (UE) 2024/792 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a instituit Mecanismul pentru Ucraina ca instrument excepțional pe termen mediu care reunește sprijinul bilateral oferit de Uniune Ucrainei, asigurând coordonarea și eficiența (denumit în continuare „Mecanismul pentru Ucraina”). În perioada 2024-2027, Mecanismul pentru Ucraina contribuie la abordarea nevoilor de finanțare ale Ucrainei și la nevoile sale de redresare, reconstrucție și modernizare, sprijinind în același timp eforturile de reformă ale Ucrainei ca parte a procesului său de aderare la Uniune. Mecanismul pentru Ucraina a pus în aplicare angajamentul ferm al Uniunii de a oferi sprijin financiar continuu Ucrainei și poporului său.
(4) Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a cauzat daune enorme Ucrainei, costurile de redresare și reconstrucție fiind estimate la 486 de miliarde USD la 31 decembrie 2023. În plus, Ucraina a pierdut accesul la piețele financiare internaționale și s-a confruntat cu o scădere semnificativă a veniturilor publice, în timp ce cheltuielile publice au crescut substanțial. În acest context, pot fi anticipate nevoi substanțiale de finanțare pentru anii următori.
(5) La 30 martie 2023, Fondul Monetar Internațional (FMI) a convenit cu Ucraina un program de patru ani în cuantum de 15,6 miliarde USD în cadrul mecanismului de finanțare extinsă (MFE) pentru a susține stabilitatea economică și financiară într-o perioadă de incertitudine excepțional de mare, pentru a restabili sustenabilitatea datoriei și pentru a promova reforme care sprijină redresarea Ucrainei în perioada postbelică. Programul FMI, împreună cu garanțiile de finanțare din partea liderilor G7, a Uniunii și a altor donatori, este conceput pentru a răspunde nevoilor Ucrainei de finanțare a balanței de plăți și pentru a restabili viabilitatea externă pe termen mediu. Până în prezent, Ucraina a finalizat cu succes patru revizuiri ale programelor în cadrul MFE, subliniind astfel angajamentul ferm al autorităților ucrainene de a realiza reforme și de a elabora politici prudente. Deficitul total de finanțare de referință pe perioada programului FMI este estimat de FMI la 121,9 miliarde USD.
(6) Având în vedere incertitudinea excepțional de ridicată în ceea ce privește perspectivele referitoare la situația din Ucraina, FMI a prezentat, cu ocazia celei de a patra revizuiri a programului în cadrul MFE, un scenariu de evoluție negativă actualizat care ține seama de șocul economic generat de un război mai intens care ar continua până în 2025. Ca urmare a impactului negativ asupra percepției economice, a migrației, a presiunii tot mai mari asupra aprovizionării cu energie, a deteriorării capacităților de export și, în special, a cheltuielilor pentru apărare, deficitul total de finanțare în cadrul scenariului de evoluție negativă respectiv ar risca să crească la 140,7 miliarde USD pe parcursul perioadei de programare a FMI. Având în vedere intensitatea continuă a războiului și daunele aduse infrastructurii civile critice a Ucrainei ca urmare a atacurilor la scară largă din partea Rusiei, Ucraina trebuie să mobilizeze resurse suplimentare semnificative pentru prioritățile sale bugetare și pe termen lung în materie de redresare și reconstrucție. Din acest motiv și având în vedere că există în continuare un deficit rezidual de finanțare care depășește resursele deja furnizate de Uniune, de alți donatori și de instituțiile financiare internaționale, inclusiv de FMI, Uniunea ar trebui să ofere în continuare un răspuns adecvat.
(7) În comunicatul lor adoptat la 14 iunie 2024 la Apulia, liderii G7 și-au reafirmat sprijinul de neclintit pentru Ucraina și angajamentul lor ferm de a ajuta Ucraina să își satisfacă nevoile urgente de finanțare pe termen scurt, precum și de a-i sprijini prioritățile pe termen lung în materie de redresare și reconstrucție. În acest scop, liderii G7 au anunțat lansarea inițiativei intitulate „Împrumuturi pentru accelerarea veniturilor extraordinare pentru Ucraina”, pentru a pune la dispoziție o finanțare suplimentară de aproximativ 50 de miliarde USD pentru nevoile militare, bugetare și de reconstrucție ale Ucrainei până la sfârșitul anului 2024. Liderii G7 și-au anunțat intenția de a oferi finanțare care va fi administrată și rambursată prin fluxuri viitoare de venituri extraordinare provenite din imobilizarea activelor suverane ruse deținute în Uniune și în alte jurisdicții relevante.
(8) În concluziile sale din 27 iunie 2024, Consiliul European a invitat Comisia, Înaltul Reprezentant și Consiliul să continue lucrările, abordând în același timp toate aspectele juridice și financiare relevante, pentru a oferi finanțare suplimentară Ucrainei până la sfârșitul anului sub formă de credite administrate și rambursate pe baza fluxurilor viitoare aferente veniturilor extraordinare împreună cu partenerii G7, astfel cum au discutat liderii G7, pentru a sprijini nevoile militare, bugetare și de reconstrucție actuale și viitoare ale Ucrainei. Consiliul European a afirmat, de asemenea, că, sub rezerva dreptului Uniunii, activele Rusiei ar trebui să rămână imobilizate până când Rusia încetează războiul său de agresiune împotriva Ucrainei și o despăgubește pentru daunele cauzate de acest război.
(9) În contextul războiului de agresiune continuu al Rusiei împotriva Ucrainei, este necesar să se asigure faptul că Ucraina beneficiază de sprijin financiar suficient și continuu. În acest scop, ar trebui să fie instituit un mecanism de cooperare în materie de împrumuturi pentru Ucraina (denumit în continuare „mecanismul”) pentru a oferi Ucrainei sprijin financiar nerambursabil cu scopul de a o ajuta să ramburseze împrumuturile acordate pentru a o sprijini. Mecanismul ar trebui să primească resurse, inclusiv din fluxurile viitoare aferente profiturilor extraordinare provenite din activele imobilizate ale Rusiei, și să plătească resursele respective în mod regulat Ucrainei pentru a acoperi principalul, dobânda și orice alte costuri conexe ale împrumuturilor. În plus, pentru ca Uniunea să ajute în mod direct Ucraina să își satisfacă nevoile de finanțare, Uniunea ar trebui să acorde Ucrainei asistență macrofinanciară excepțională sub forma unui împrumut (denumit în continuare „împrumutul AMF”), care urmează să fie sprijinit de mecanism.
(10) La 21 mai 2024, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2024/1470 (4), care a modificat Decizia 2014/512/PESC a Consiliului (5). Decizia (PESC) 2024/1470 prevede în considerentul 28 că măsurile restrictive legate de interzicerea tranzacțiilor legate de gestionarea activelor și a rezervelor Băncii Centrale a Rusiei ar trebui să rămână în vigoare până când Rusia încetează războiul de agresiune împotriva Ucrainei și despăgubește Ucraina pentru daunele cauzate de acest război.
(11) La 21 mai 2024, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2024/1469 (6), care a modificat Regulamentul (UE) nr. 833/2014 al Consiliului (7). Regulamentul (UE) 2024/1469 pune în aplicare anumite măsuri prevăzute în Decizia (PESC) 2024/1470. Măsurile respective includ norme privind modul în care urmează să fie direcționate către sprijinirea Ucrainei profiturile nete rezultate din veniturile neprevăzute și extraordinare obținute de depozitarii centrali de titluri de valoare ca urmare a punerii în aplicare a interdicției prevăzute la articolul 1a alineatul (4) din Decizia 2014/512/PESC și la articolul 5a alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 833/2014, inclusiv prin programe ale Uniunii care sunt finanțate din bugetul Uniunii, în concordanță cu obligațiile contractuale aplicabile și în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional, în coordonare cu partenerii. În special, depozitarii centrali de titluri de valoare care dețin active și rezerve ale Băncii Centrale a Rusiei cu o valoare totală de peste 1 milion EUR trebuie să aducă o contribuție financiară la Uniune echivalentă cu 99,7 % din profiturile nete care rezultă din imobilizarea activelor suverane ruse și care sunt acumulate din 15 februarie 2024.
(12) Contribuția financiară a depozitarilor centrali de titluri de valoare către Uniune ar trebui să fie datorată atât timp cât măsurile restrictive legate de interzicerea tranzacțiilor legate de gestionarea activelor și a rezervelor Băncii Centrale a Rusiei rămân în vigoare și ar trebui să rămână în vigoare până când Rusia încetează războiul său de agresiune împotriva Ucrainei și despăgubește Ucraina pentru daunele cauzate de acest război.
(13) La 24 octombrie 2024, Consiliul a ajustat la 95 % procentul din cuantumurile contribuției financiare datorate de depozitarii centrali de titluri de valoare care urmează să fie utilizat pentru a sprijini Ucraina prin intermediul programelor Uniunii prevăzute în Decizia 2014/512/PESC. La aceeași dată, Consiliul a ajustat alocarea cuantumurilor contribuției financiare plătite la bugetul Uniunii ca venituri alocate externe, prevăzută în anexa XLI la Regulamentul (UE) nr. 833/2014, și a alocat 100 % din contribuția respectivă mecanismului. Prin urmare, Uniunea a luat măsurile necesare pentru a asigura utilizarea în continuare a contribuției financiare la mecanism.
(14) Ar trebui ca mecanismul să poată fi sprijinit prin furnizarea de venituri extraordinare provenite din imobilizarea activelor suverane ruse deținute în alte jurisdicții relevante decât Uniunea. În acest scop, ar trebui să fie posibil ca țări terțe sau alte surse să contribuie la mecanism. În plus, ar trebui ca statele membre să poată contribui în mod voluntar la mecanism, în special din veniturile care îi revin statului membru în cauză ca urmare a imobilizării activelor suverane ruse. Astfel de contribuții ar trebui să constituie venituri alocate externe în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) literele (a), (d) și (e) din Regulamentul (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European și al Consiliului (8) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”). În plus, ar trebui ca țările terțe să poată utiliza în mod direct veniturile extraordinare provenite din imobilizarea activelor suverane ruse în jurisdicția lor pentru a reduce nevoile de rambursare a oricărui împrumut bilateral acordat Ucrainei, sprijinind astfel mecanismul prin reducerea nivelului total de sprijin care ar fi necesar pentru împrumutul respectiv.
(15) Sprijinul acordat în cadrul mecanismului ar trebui să fie disponibil pentru a acoperi cuantumul total al principalului, al dobânzii și al oricăror alte costuri conexe ale împrumutului AMF contractat de Ucraina prin semnarea unui acord privind împrumutul AMF (denumit în continuare „acordul de împrumut AMF”), precum și prin acorduri de împrumut bilateral cu creditorii bilaterali care acționează sub auspiciile inițiativei G7 intitulate „Împrumuturi pentru accelerarea veniturilor extraordinare pentru Ucraina”, astfel cum este prevăzută în comunicatul liderilor G7 adoptat la 14 iunie 2024 la Apulia.
(16) Sprijinul acordat în cadrul mecanismului ar trebui să fie disponibil și furnizat într-un mod care să asigure accesul egal atât pentru creditorii bilaterali, cât și pentru Uniune. Acordarea de împrumuturi bilaterale printr-un intermediar nu ar trebui să împiedice eligibilitatea unor astfel de împrumuturi în sensul prezentului regulament. Sprijinul financiar nerambursabil ar trebui să fie alocat Ucrainei pentru a rambursa împrumutul AMF și împrumuturile bilaterale eligibile proporțional cu principalul împrumutului respectiv în raport cu suma principalului împrumutului AMF și a tuturor împrumuturilor bilaterale eligibile. Alocarea ar trebui să fie reajustată după ce împrumuturile respective, inclusiv dobânda și orice alte costuri conexe, au fost rambursate integral de Ucraina, astfel încât orice resurse viitoare să fie alocate împrumuturilor rămase proporțional cu principalul împrumutului AMF sau al împrumutului bilateral eligibil în raport cu suma principalului tuturor împrumuturilor rămase. Principalul fiecărui împrumut ar trebui să fie considerat drept principalul inițial angajat în documentația de împrumut aferentă și nu ar trebui să ia în considerare alți factori, cum ar fi rambursările, finanțarea suplimentară sau orice cuantumuri capitalizate.
(17) Pentru a se asigura că împrumuturile bilaterale acordate de creditorii bilaterali pot fi sprijinite rapid și eficient prin mecanism, Comisia ar trebui să evalueze împrumuturile bilaterale care urmează să fie acordate de creditorii bilaterali care acționează sub auspiciile inițiativei G7 intitulate „Împrumuturi pentru accelerarea veniturilor extraordinare pentru Ucraina” și, după caz, să le aprobe pentru a fi acordate ca sprijin. În cazul în care astfel de acorduri de împrumut bilateral sunt sub formă de proiect sau nu au intrat încă în vigoare, Comisia ar trebui să monitorizeze intrarea în vigoare a acestora. Pentru a asigura plata la timp a împrumuturilor bilaterale către Ucraina, acordurile de împrumut bilateral ar trebui să fie transmise Comisiei până la 1 iunie 2025 și ar trebui să intre în vigoare până la 30 iunie 2025.
(18) Punerea la dispoziție a sprijinului în cadrul mecanismului ar trebui să fie condiționată de încheierea unui acord între Comisie și Ucraina privind dispozițiile detaliate pentru punerea în aplicare a mecanismului și de evaluarea pozitivă de către Comisie a unei cereri de sprijin financiar nerambursabil prezentate de Ucraina. Ucraina ar trebui să furnizeze Comisiei informațiile necesare pentru a se asigura că mecanismul sprijină împrumuturile bilaterale până la cuantumul total datorat creditorului bilateral în cauză. În mod excepțional și din motive justificate în mod corespunzător, Comisia ar putea să evalueze, de asemenea, cererile de plată din partea creditorilor bilaterali.
(19) Pe lângă sprijinul acordat în cadrul mecanismului, ar trebui să fie acordat un împrumut AMF pentru a sprijini stabilitatea macrofinanciară în Ucraina și pentru a reduce constrângerile de finanțare externă ale Ucrainei, în special pentru a acoperi nevoile de finanțare ale țării. Având în vedere caracterul urgent al acestor nevoi de finanțare, împrumutul AMF ar trebui să fie disponibil înainte de sfârșitul anului 2024.
(20) Împrumutul AMF ar trebui să ofere sprijin sub forma unui împrumut de până la 35 de miliarde EUR. Pentru a răspunde eventualelor cereri de sprijin prin împrumuturi bilaterale în cadrul mecanismului, asigurând în același timp buna gestiune financiară a sprijinului din partea Uniunii disponibil în temeiul prezentului regulament, cuantumul împrumutului AMF ar trebui să fie ajustat ținând seama de împrumuturile bilaterale acordate Ucrainei aprobate ca fiind eligibile în cadrul mecanismului, împreună cu principalul indicat în intențiile declarate ale țărilor terțe comunicate Comisiei sub auspiciile inițiativei G7 intitulate „Împrumuturi pentru accelerarea veniturilor extraordinare pentru Ucraina”. Ajustarea respectivă ar trebui să aibă loc dacă cuantumul total al tuturor împrumuturilor pentru care s-a solicitat sprijin în temeiul prezentului regulament depășește 45 de miliarde EUR.
(21) Sprijinul acordat Ucrainei în cadrul împrumutului AMF ar trebui să fie suplimentar și complementar față de sprijinul acordat de Uniune în cadrul Mecanismului pentru Ucraina. Ori de câte ori este posibil, Comisia ar trebui să încerce să reducă la minimum sarcina administrativă și de raportare a Ucrainei.
(22) Sprijinul acordat Ucrainei în cadrul împrumutului AMF ar trebui să fie pus la dispoziție cu condiția prealabilă ca Ucraina să continue să promoveze și să respecte mecanismele democratice efective, inclusiv un sistem parlamentar pluripartit și statul de drept, și să garanteze respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Respectiva condiție prealabilă ar trebui să se aplice, de asemenea, cererilor de plată din cadrul mecanismului, deoarece acestea țin de împrumutul AMF. Aceeași condiție prealabilă se aplică sprijinului acordat în cadrul Mecanismului pentru Ucraina, iar Comisia ar trebui să efectueze evaluarea pentru cele două instrumente împreună.
(23) Comisia ar trebui să țină seama în mod corespunzător de Decizia 2010/427/UE a Consiliului (9) și de rolul Serviciului European de Acțiune Externă, după caz.
(24) Împrumutul AMF ar trebui să fie legat de condițiile de politică care urmează să fie stabilite într-un memorandum de înțelegere între Comisie și Ucraina (denumit în continuare „memorandumul de înțelegere”). Condițiile respective ar trebui să fie în concordanță cu etapele calitative și cantitative cuprinse în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1447 a Consiliului (10) și cu orice modificare a acestora efectuată până la momentul adoptării memorandumului de înțelegere. În plus, memorandumul de înțelegere ar trebui să includă un angajament al Ucrainei de a promova cooperarea cu Uniunea în ceea ce privește redresarea, reconstrucția și modernizarea industriei de apărare a Ucrainei, în conformitate cu obiectivele programelor Uniunii care vizează redresarea, reconstrucția și modernizarea bazei industriale și tehnologice de apărare ucrainene și ale altor programe relevante ale Uniunii. De asemenea, ar trebui să fie luate măsurile necesare pentru a asigura coordonarea și complementaritatea împrumuturilor bilaterale, inclusiv a împrumutului AMF, cu ceilalți donatori. În acest sens, Platforma donatorilor pentru Ucraina ar trebui să fie utilizată ca forum deja instituit pentru un astfel de schimb.
(25) Pentru a se asigura condiții de punere în aplicare uniforme a prezentului regulament și din motive de eficiență, Comisia ar trebui să fie abilitată să negocieze astfel de condiții cu autoritățile ucrainene, sub supravegherea comitetului reprezentanților statelor membre, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (11). Având în vedere impactul potențial semnificativ al asistenței, este adecvat să se utilizeze procedura de examinare, astfel cum este prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Luând în considerare cuantumul împrumutului AMF acordat Ucrainei, procedura de examinare ar trebui să se aplice adoptării memorandumului de înțelegere și oricărei reduceri sau anulări a împrumutului AMF.
(26) Punerea la dispoziție a tranșei unice în cadrul împrumutului AMF ar trebui să depindă de evaluarea pozitivă de către Comisie a unei cereri de fonduri transmise de Ucraina. Evaluarea condițiilor de politică prevăzute în memorandumul de înțelegere nu ar trebui să aducă atingere evaluării îndeplinirii condițiilor aliniate în cadrul altor programe și instrumente ale Uniunii.
(27) Având în vedere principiul bunei gestiuni financiare și pentru a facilita gestionarea lichidităților de către autoritățile ucrainene, precum și pentru a asigura previzibilitatea, Comisia ar trebui să se asigure că viramentele din împrumutul AMF sunt efectuate pe parcursul anilor 2024 și 2025, evitând, în măsura posibilului, abaterile semnificative ale cuantumurilor plătite de la un trimestru la altul. Efectuarea viramentelor respective ar trebui să fie aliniată, după caz, la calendarul plăților împrumutului sau ale sprijinului financiar nerambursabil în cadrul pilonului I al Mecanismului pentru Ucraina. Mai mult, este oportun să se prevadă posibilitatea de a reevalua nevoile de finanțare ale Ucrainei și de a reduce sau anula sprijinul acordat în cadrul împrumutului AMF în cazul în care nevoile respective se diminuează puternic în cursul perioadei de disponibilitate a sprijinului acordat în cadrul împrumutului AMF comparativ cu previziunile inițiale.
(28) Acordul de împrumut AMF care urmează să fie încheiat între Comisie și autoritățile ucrainene ar trebui să conțină dispoziții aliniate la drepturile, responsabilitățile și obligațiile prevăzute în acordul-cadru încheiat în temeiul Mecanismului pentru Ucraina menționat la articolul 9 din Regulamentul (UE) 2024/792 semnat între Uniune și Ucraina, care a intrat în vigoare la 20 iunie 2024. Acest lucru va asigura faptul că interesele financiare ale Uniunii în legătură cu împrumutul AMF sunt protejate în mod eficient, oferind măsuri adecvate privind prevenirea și combaterea fraudei, a corupției și a oricăror altor abateri legate de asistența respectivă. De asemenea, în conformitate cu Regulamentul financiar, drepturile necesare și accesul se vor acorda Comisiei, Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), Curții de Conturi Europene și, după caz, Parchetului European, inclusiv terților implicați în execuția fondurilor Uniunii în timpul și după încheierea perioadei de disponibilitate a împrumutului AMF. Ucraina ar trebui, de asemenea, să raporteze Comisiei neregulile legate de utilizarea fondurilor, în conformitate cu procedurile prevăzute în acordul-cadru încheiat în temeiul Mecanismului pentru Ucraina.
(29) În contextul nevoilor de finanțare ale Ucrainei, este oportun ca asistența financiară să fie organizată prin intermediul strategiei diversificate de finanțare prevăzute la articolul 224 din Regulamentul financiar și instituite ca metodă unică de finanțare în respectivul regulament, care se preconizează că va spori lichiditatea obligațiunilor Uniunii, precum și atractivitatea și rentabilitatea emisiunii Uniunii.
(30) Prin derogare de la articolul 31 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul (UE) 2021/947 al Parlamentului European și al Consiliului (12), datoria financiară aferentă împrumutului AMF nu ar trebui să fie sprijinită de garanția pentru acțiunea externă instituită prin Regulamentul (UE) 2021/947. Sprijinul sub forma împrumutului AMF ar trebui să constituie asistență financiară în înțelesul articolului 223 alineatul (1) din Regulamentul financiar. Având în vedere că asistența financiară aferentă împrumutului AMF este disponibilă în 2024 și este autorizată în conformitate cu articolul 223 alineatul (1) din Regulamentul financiar, este oportun ca garanția pentru împrumutul AMF acordat Ucrainei să fie mobilizată peste plafoanele cadrului financiar multianual (CFM) și până la limitele plafoanelor menționate la articolul 3 alineatele (1) și (2) din Decizia (UE, Euratom) 2020/2053 a Consiliului (13), în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului (14). Atunci când se au în vedere riscurile financiare și acoperirea bugetară, nu ar trebui să se constituie provizioane pentru sprijinul aferent împrumutului AMF, garantat peste plafoanele CFM, și, prin derogare de la articolul 214 alineatul (1) din Regulamentul financiar, nu ar trebui să fie stabilită nicio rată de provizionare.
(31) Având în vedere situația dificilă a Ucrainei cauzată de războiul de agresiune al Rusiei și pentru a sprijini Ucraina pe calea stabilității sale pe termen lung, este oportun ca Uniunea să acorde împrumutul AMF Ucrainei în condiții foarte avantajoase, cu o durată suficient de lungă pentru a putea permite mobilizarea garanției peste plafoanele CFM.
(32) Sprijinul acordat de Uniune Ucrainei în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie gestionat de Comisie.
(33) Pentru a garanta faptul că Parlamentul European și Consiliul pot să urmărească punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisia ar trebui să informeze aceste instituții periodic cu privire la evoluțiile legate de sprijinul acordat de Uniune Ucrainei în temeiul prezentului regulament și să le furnizeze documentele relevante.
(34) Pentru a asigura eficacitatea continuă a mecanismelor instituite prin prezentul regulament, Comisia ar trebui să revizuiască periodic caracterul adecvat al acestora și să raporteze cu privire la aceste aspecte Parlamentului European și Consiliului, garantând astfel transparența și responsabilitatea.
(35) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(36) Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume de a acorda sprijin Ucrainei pentru acoperirea nevoilor sale în materie de finanțare, mai ales prin punerea la dispoziție a unui ajutor financiar pe termen scurt și pe termen lung în condiții avantajoase sub forma împrumutului AMF și a unui sprijin financiar nerambursabil în cadrul mecanismului, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele lor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.
(37) Având în vedere urgența impusă de circumstanțele excepționale cauzate de războiul de agresiune neprovocat și nejustificat al Rusiei, se consideră oportun să se invoce excepția de la termenul de opt săptămâni prevăzută la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
(38) Având în vedere situația din Ucraina, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare de urgență, în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,