Recitale
(1) La 6 martie 2014, șefii de stat sau de guvern ai Uniunii Europene au condamnat cu fermitate încălcarea gratuită a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei de către Federația Rusă și au îndemnat Federația Rusă să își retragă imediat forțele armate către zonele de staționare permanentă a acestora, în conformitate cu acordurile relevante. Aceștia au declarat că orice nouă acțiune a Federației Ruse în direcția destabilizării situației din Ucraina ar duce la consecințe suplimentare și de anvergură pentru relațiile dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Federația Rusă, pe de altă parte, într-o serie vastă de domenii economice.
(2) La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (1), prin care Consiliul a impus restricții de călătorie și măsuri de înghețare a activelor.
(3) La 21 martie 2014, Consiliul European a reamintit declarația șefilor de stat sau de guvern din 6 martie 2014 și a solicitat Comisiei și statelor membre să pregătească posibile măsuri specifice.
(4) La 27 mai, 27 iunie și 16 iulie 2014, șefii de stat sau de guvern ai Uniunii Europene au luat act de faptul că sunt în curs lucrări pregătitoare desfășurate de către Comisie, SEAE și statele membre cu privire la posibile măsuri specifice, astfel încât să se poată întreprinde noi acțiuni fără întârziere.
(5) La 22 iulie, Consiliul a îndemnat Federația Rusă să își folosească în mod activ influența asupra grupărilor armate ilegale, pentru a obține accesul total, imediat, sigur și securizat la locul doborârii avionului MH17 al liniilor aeriene malaysiene în Donețk, cooperarea deplină cu activitatea de recuperare a rămășițelor pământești și a obiectelor personale și cooperarea în totalitate cu ancheta independentă, inclusiv accesul neîngrădit la locul respectiv, atât timp cât va fi necesar pentru anchetă și pentru eventualele investigații ulterioare.
(6) Consiliul îndeamnă totodată Rusia să stopeze fluxul din ce în ce mai mare de arme, de echipament și de militanți peste graniță, pentru a se obține rezultate rapide și tangibile în ceea ce privește detensionarea. De asemenea, Consiliul a îndemnat Rusia să își retragă trupele suplimentare din zona de frontieră.
(7) În plus, Consiliul a reamintit angajamentele anterioare ale Consiliului European și și-a exprimat disponibilitatea de a introduce fără întârziere un pachet suplimentar de măsuri restrictive semnificative, în cazul în care cooperarea deplină și imediată din partea Rusiei cu privire la cererile menționate anterior nu se concretizează. Consiliul a solicitat Comisiei și SEAE să își finalizeze lucrările pregătitoare privind posibile măsuri specifice și să prezinte, până la 24 iulie, propuneri pentru luarea de măsuri, inclusiv privind accesul la piețele de capital, apărare, produsele cu dublă utilizare și tehnologiile sensibile, inclusiv în sectorul energetic.
(8) Având în vedere gravitatea situației, Consiliul că este oportun să ia măsuri restrictive ca răspuns la acțiunile Rusiei de destabilizare a situației din Ucraina.
(9) În acest context, este oportun să se interzică tranzacțiile, acordarea de servicii financiare sau de investiții sau tranzacționarea de noi obligațiuni sau titluri de capital sau alte instrumente financiare similare având o scadență care depășește 90 de zile și care sunt emise de instituții financiare rusești de stat, cu excepția instituțiilor stabilite în Rusia care au statut internațional și care au fost instituite în temeiul unor acorduri interguvernamentale cu Rusia, în calitate de acționar. Aceste interdicții nu aduc atingere acordării de împrumuturi acestor instituții financiare ruse de stat sau de către aceste instituții, indiferent de scadență.
(10) În plus, statele membre ar trebui să interzică vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul în Rusia de armament și de materiale conexe de orice tip. Ar trebui, de asemenea, să se interzică achiziționarea din Rusia de armament sau materiale conexe de orice tip.
(11) În plus, ar trebui să se interzică vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de produse cu dublă utilizare pentru uz militar sau pentru utilizatori finali militari din Rusia. Respectiva interdicție nu ar trebui să afecteze exporturile de produse și tehnologii cu dublă utilizare, inclusiv pentru sectorul aeronautic și pentru industria spațială, destinate utilizărilor nemilitare și/sau utilizatorilor finali nemilitari.
(12) Ar trebui să se interzică vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de anumite produse și tehnologii sensibile, atunci când acestea sunt destinate explorării și extracției petrolului în ape adânci,, explorării petrolului arctic sau proiecte privind petrolul de șist.
(13) Sunt necesare acțiuni suplimentare din partea Uniunii pentru punerea în aplicare a anumitor măsuri,