Recitale
(1) Obiectivul prezentei decizii este de a stabili organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă („SEAE”), un organism autonom din punct de vedere funcțional al Uniunii aflat sub autoritatea Înaltului Reprezentant, instituit prin articolul 27 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană („TUE”), astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona. Prezenta decizie și mai ales trimiterea la sintagma „Înalt Reprezentant” vor fi interpretate în conformitate cu diferitele atribuții ale sale în temeiul articolului 18 din TUE.
(2) În conformitate cu articolul 21 alineatul (3) al doilea paragraf din TUE, Uniunea asigură coerența între diferitele domenii ale acțiunii sale externe, precum și între acestea și celelalte politici ale sale. Consiliul și Comisia, asistate de Înaltul Reprezentant, asigură această coerență și cooperează în acest scop.
(3) SEAE îl va sprijini pe Înaltul Reprezentant, care este și vicepreședinte al Comisiei și președinte al Consiliului Afaceri Externe, în exercitarea mandatului său de conducere a politicii externe și de securitate comune („PESC”) a Uniunii și de asigurare a coerenței acțiunii externe a Uniunii, astfel cum se menționează mai ales în articolele 18 și 27 din TUE. SEAE îl va sprijini pe Înaltul Reprezentant în calitatea sa de președinte al Consiliului Afaceri Externe, fără a aduce atingere sarcinilor obișnuite ale Secretariatului General al Consiliului. SEAE îl va sprijini de asemenea pe Înaltul Reprezentant în calitatea sa de vicepreședinte al Comisiei în ceea ce privește responsabilitățile sale în cadrul Comisiei pentru responsabilitățile care revin acesteia în domeniul relațiilor externe și în coordonarea celorlalte aspecte ale acțiunii externe a Uniunii, fără a aduce atingere sarcinilor obișnuite ale serviciilor Comisiei.
(4) În cadrul contribuției sale la programele Uniunii de cooperare externă, SEAE ar trebui să se asigure în măsura posibilului că programele îndeplinesc obiectivele acțiunii externe astfel cum sunt formulate la articolul 21 din TUE, în special la alineatul (2) litera (d) din acesta, și că respectă obiectivele politicii de dezvoltare a Uniunii în conformitate cu articolul 208 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”). În acest context, SEAE ar trebui de asemenea să promoveze îndeplinirea obiectivelor Consensului european privind dezvoltarea (1) și ale Consensului european privind ajutorul umanitar (2).
(5) Din Tratatul de la Lisabona rezultă că, în scopul punerii în aplicare a dispozițiilor acestuia, SEAE trebuie să devină operațional cât de curând posibil după intrarea în vigoare a respectivului tratat.
(6) Parlamentul European își va îndeplini pe deplin rolul în acțiunea externă a Uniunii, inclusiv funcțiile sale de control politic astfel cum sunt prevăzute la articolul 14 alineatul (1) din TUE, precum și în domeniul legislativ și bugetar, astfel cum se prevede în tratate. De asemenea, în conformitate cu articolul 36 din TUE, Înaltul Reprezentant va consulta periodic Parlamentul European cu privire la aspectele principale și la opțiunile fundamentale din domeniul PESC și se va asigura că punctele de vedere ale Parlamentului European sunt luate în considerare în mod corespunzător. SEAE îl va sprijini pe Înaltul Reprezentant în această privință. Ar trebui stabilite modalități specifice în ceea ce privește accesul membrilor Parlamentului European la documentele și informațiile clasificate din domeniul PESC. Până la stabilirea unor astfel de modalități, se vor aplica dispozițiile existente în temeiul Acordului interinstituțional din 20 noiembrie 2002 între Parlamentul European și Consiliu privind accesul Parlamentului European la informațiile sensibile ale Consiliului în domeniul politicii de securitate și de apărare (3).
(7) Înaltul Reprezentat sau reprezentantul său ar trebui să exercite responsabilitățile prevăzute în actele de înființare respective ale Agenției Europene de Apărare (4), ale Centrului Satelitar al Uniunii Europene (5), ale Institutului pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (6) și ale Colegiului European de Securitate și Apărare (7). SEAE ar trebui să acorde acestor entități întregul sprijin care este acordat în prezent de Secretariatul General al Consiliului.
(8) Ar trebui adoptate dispoziții privind personalul SEAE și recrutarea acestuia în cazul în care astfel de dispoziții sunt necesare în vederea organizării și funcționării SEAE. În paralel, în conformitate cu articolul 336 din TFUE, ar trebui efectuate modificările necesare la Statutul funcționarilor Comunităților Europene („Statutul funcționarilor”) și la Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților (8) („RACA”) fără a se aduce atingere articolului 298 din TFUE. Pentru aspectele care țin de personalul său, SEAE ar trebui considerat drept o instituție în sensul Statutului funcționarilor și al RACA. Înaltul Reprezentant va fi autoritatea de numire, atât pentru funcționarii cărora li se aplică Statutul funcționarilor, cât și pentru agenții cărora li se aplică RACA. Numărul funcționarilor și al agenților din cadrul SEAE va fi decis anual în cadrul procedurii bugetare și se va reflecta în schema de personal.
(9) Membrii personalului SEAE ar trebui să-și îndeplinească atribuțiile și să adopte o conduită având în vedere exclusiv interesul Uniunii.
(10) Recrutarea ar trebui să se efectueze în funcție de merit și asigurându-se un echilibru adecvat geografic și de gen. Personalul SEAE ar trebuie să fie format dintr-un număr semnificativ de resortisanți din toate statele membre. Evaluarea prevăzută pentru 2013 ar trebui să privească și acest aspect, inclusiv, dacă este cazul, propuneri pentru măsuri suplimentare specifice pentru a corecta posibilele dezechilibre.
(11) În conformitate cu articolul 27 alineatul (3) din TUE, SEAE va fi format din funcționari ai Secretariatului General al Consiliului și ai Comisiei, precum și din personal provenind din serviciile diplomatice ale statelor membre. În acest scop, departamentele și funcțiile relevante din cadrul Secretariatului General al Consiliului și din cadrul Comisiei vor fi transferate către SEAE, împreună cu funcționarii și agenții temporari care ocupă un post în astfel de departamente sau funcții. Înainte de 1 iulie 2013, SEAE va recruta exclusiv funcționari care provin din Secretariatul General al Consiliului și de la Comisie, precum și personal provenind din serviciile diplomatice ale statelor membre. După această dată, toți funcționarii și ceilalți agenți ai Uniunii Europene ar trebui să poată candida pentru posturi vacante din cadrul SEAE.
(12) În cazuri specifice, SEAE poate să recurgă la experți naționali specializați detașați („END”), care se află sub autoritatea Înaltului Reprezentant. Experții naționali detașați pe posturi în cadrul SEAE nu vor intra în categoria de o treime din tot personalul SEAE la nivel de administrator („AD”) pe care ar trebui să o reprezinte personalul din statele membre în momentul în care SEAE își va atinge capacitatea deplină. Transferul acestora în etapa instituirii SEAE nu va fi automat și se va efectua cu acordul autorităților statului membru de origine. Până la expirarea contractului unui END transferat în cadrul SEAE în temeiul articolului 7, funcția relevantă va fi convertită într-un post de agent temporar în cazurile în care funcția îndeplinită de respectivul END corespunde unei funcții îndeplinite în mod normal de personal la nivel AD, cu condiția ca postul necesar să fie disponibil în temeiul schemei de personal.
(13) Comisia și SEAE vor conveni asupra modalităților detaliate referitoare la elaborarea de instrucțiuni care se trimit de către Comisie delegațiilor. Acestea ar trebui să prevadă mai ales faptul că atunci când Comisia va emite instrucțiuni către delegații, aceasta va transmite, în același timp, o copie a acestora șefului de delegație și administrației centrale a SEAE.
(14) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (9) (Regulamentul financiar) ar trebui modificat pentru a include SEAE la articolul 1 al acestuia, cu o secțiune specifică în cadrul bugetului Uniunii. În conformitate cu normele aplicabile și după cum este cazul pentru alte instituții, o parte din raportul anual al Curții de Conturi va fi dedicată, de asemenea, SEAE, iar acesta va răspunde unor asemenea rapoarte. SEAE va face obiectul procedurilor privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului prevăzute la articolul 319 din TFUE și la articolele 145-147 din Regulamentul financiar. Înaltul Reprezentant va furniza Parlamentului European tot sprijinul necesar pentru ca Parlamentul European să-și poate exercita dreptul său în calitate de autoritate însărcinată cu descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului. Execuția bugetului operațional va face parte din responsabilitățile Comisiei, în conformitate cu articolul 317 din TFUE. Deciziile care au un impact financiar vor fi în concordanță, în special, cu responsabilitățile prevăzute în titlul IV din Regulamentul financiar, în special în articolele 64-68 din respectivul regulament privind răspunderea actorilor financiari și în articolul 75 privind operațiunile de cheltuieli.
(15) Înființarea SEAE ar trebui să fie ghidată de principiul eficienței din punctul de vedere al costurilor, vizând neutralitatea bugetară. În acest scop, vor trebui utilizate măsuri tranzitorii și o dezvoltare progresivă a capacităților. Suprapunerea inutilă a sarcinilor, funcțiilor și resurselor cu cele ale altor structuri ar trebui evitată. Ar trebui utilizate toate posibilitățile de raționalizare. În plus, va fi necesar un număr de posturi suplimentare pentru agenții temporari din statele membre, care vor trebui finanțate în cadrul actualului cadru financiar multianual.
(16) Ar trebui stabilite norme care să reglementeze activitățile SEAE și ale personalului său în ceea ce privește securitatea, protecția informațiilor clasificate și transparența.
(17) Se reamintește că Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene se va aplica SEAE, funcționarilor și agenților săi, cărora li se va aplica fie Statutul funcționarilor, fie RACA.
(18) Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice continuă să beneficieze de un cadru instituțional unic. Prin urmare, este esențial să se asigure coerența între relațiile externe ale ambelor și să se permită delegațiilor Uniunii să reprezinte Comunitatea Europeană a Energiei Atomice în țările terțe și în cadrul organizațiilor internaționale.
(19) Până la mijlocul anului 2013, Înaltul Reprezentant ar trebui să prezinte o evaluare a organizării și funcționării SEAE, însoțită, dacă este necesar, de propuneri de revizuire a prezentei decizii. O astfel de revizuire ar trebui să fie adoptată cel târziu până la începutul anului 2014,