Regulamentul (UE) 2024/1348 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 de stabilire a unei proceduri comune în materie de protecție internațională în Uniune și de abrogare a Directivei 2013/32/UE

(1) Obiectivul prezentului regulament este de a raționaliza, a simplifica și a armoniza măsurile procedurale ale statelor membre prin instituirea unei proceduri comune de protecție internațională în Uniune. În vederea atingerii acestui obiectiv, se aduc o serie de modificări substanțiale la Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4), iar directiva respectivă ar trebui abrogată și înlocuită cu un regulament. Trimiterile la directiva abrogată ar trebui interpretate ca trimiteri la prezentul regulament.

(2) O politică comună în domeniul azilului care se bazează pe aplicarea deplină și globală a Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților din 28 iulie 1951, astfel cum a fost completată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967 (denumită în continuare „Convenția de la Geneva”), este un element constitutiv al obiectivului Uniunii Europene de a crea în mod progresiv un spațiu de libertate, securitate și justiție deschis resortisanților țărilor terțe și apatrizilor care solicită protecție în Uniune. O astfel de politică ar trebui să fie guvernată de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, inclusiv pe plan financiar.

(3) Sistemul european comun de azil (SECA) se bazează pe standarde comune pentru procedurile de azil, recunoașterea și protecția oferite la nivelul Uniunii și condițiile de primire și stabilește un sistem de determinare a statului membru responsabil pentru examinarea unei cereri de protecție internațională. În pofida progreselor care au fost înregistrate în dezvoltarea SECA, există în continuare diferențe însemnate între statele membre în ceea ce privește procedurile utilizate, ratele de recunoaștere, tipul de protecție acordată, nivelul condițiilor materiale de primire și al prestațiilor oferite solicitanților și beneficiarilor de protecție internațională. Respectivele diferențe sunt factori determinanți importanți ai deplasărilor secundare și subminează obiectivul de a asigura faptul că în SECA toți solicitanții sunt tratați în mod egal, indiferent de locul în care prezintă o cerere de protecție internațională în interiorul Uniunii.

(4) În Comunicarea sa din 6 aprilie 2016 intitulată „Posibilități de reformare a sistemului european comun de azil și de îmbunătățire a căilor legale de migrație”, Comisia a prezentat domeniile prioritare în care SECA ar trebui să fie îmbunătățit structural, și anume instituirea unui sistem durabil și echitabil pentru stabilirea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională, consolidarea sistemului Eurodac, realizarea unei mai mari convergențe în sistemul de azil, prevenirea deplasărilor secundare în interiorul Uniunii și un mandat extins pentru Agenția Uniunii Europene pentru Azil, instituită prin Regulamentul (UE) 2021/2303 al Parlamentului European și al Consiliului (5) (denumită în continuare „Agenția pentru Azil”). Comunicarea respectivă răspunde solicitărilor Consiliului European din 18-19 februarie 2016 de a se înregistra progrese în sensul reformării cadrului actual din Uniune, astfel încât să se asigure o politică umană, echitabilă și eficace în domeniul azilului. De asemenea, comunicarea respectivă propune o cale de urmat conformă cu abordarea globală în materie de migrație prezentată de Parlamentul European în Rezoluția sa din 12 aprilie 2016 privind „Situația din Mediterana și necesitatea unei abordări globale a migrației de către UE”.

(5) Pentru a se asigura buna funcționare a SECA, ar trebui să se înregistreze progrese semnificative în ceea ce privește convergența sistemelor naționale de azil. Diversele proceduri de azil care există în prezent în diferitele state membre ar trebui înlocuite cu o procedură comună de acordare și retragere a protecției internaționale, care să fie aplicabilă în toate statele membre în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1347 al Parlamentului European și al Consiliului (6), asigurându-se faptul că procedura se desfășoară la timp și că este eficace. Cererile de protecție internațională prezentate de resortisanți ai țărilor terțe și apatrizi ar trebui examinate în cadrul unei proceduri reglementate de aceleași norme, indiferent de statul membru în care este depusă cererea, pentru a se asigura echitatea în tratarea cererilor de protecție internațională, precum și claritate și securitate juridică pentru fiecare solicitant.

(6) Această armonizare și această convergență a sistemelor naționale de azil ar trebui realizate fără a împiedica statele membre să introducă sau să mențină dispoziții mai favorabile în cazurile prevăzute de prezentul regulament.

(7) O procedură comună de acordare și retragere a protecției internaționale ar trebui să limiteze deplasările secundare ale solicitanților de protecție internațională între statele membre, în cazul în care aceste deplasări ar fi cauzate de diferențele de la nivelul cadrului juridic, prin eficientizarea procedurilor și prin clarificarea drepturilor și obligațiilor solicitanților, precum și a consecințelor nerespectării acestor obligații și ar trebui să creeze condiții echivalente pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2024/1347 în statele membre.

(8) Prezentul regulament ar trebui să se aplice tuturor cererilor de protecție internațională prezentate pe teritoriul statelor membre, inclusiv la frontierele externe, în apele teritoriale sau în zonele de tranzit ale statelor membre, precum și retragerii protecției internaționale. Persoanele care solicită protecție internațională și care se află în apele teritoriale ale unui stat membru ar trebui debarcate, iar cererile lor ar trebui examinate în conformitate cu prezentul regulament.

(9) Prezentul regulament ar trebui să se aplice cererilor de protecție internațională în cadrul unei proceduri în care se examinează dacă solicitanții îndeplinesc condițiile pentru a primi protecție internațională în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1347. În plus față de protecția internațională, statele membre pot acorda și alte statute umanitare în temeiul dreptului lor intern persoanelor care nu îndeplinesc condițiile pentru acordarea statutului de refugiat sau a statutului conferit prin protecție subsidiară. În vederea eficientizării procedurilor din statele membre, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica prezentul regulament și în cazul cererilor de a obține orice alt tip de astfel de protecție.

(10) În ceea ce privește tratamentul persoanelor care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, statele membre sunt legate prin obligațiile care le incumbă în temeiul instrumentelor de drept internațional la care sunt parte.

(11) Ar trebui să fie posibil să se mobilizeze resursele Fondului pentru azil, migrație și integrare, astfel cum a fost instituit prin Regulamentul (UE) 2021/1147 al Parlamentului European și al Consiliului (7), și ale altor fonduri relevante ale Uniunii (denumite în continuare„fondurile”), pentru a oferi sprijin statelor membre în eforturile lor de aplicare a prezentului regulament, în concordanță cu normele care reglementează utilizarea fondurilor relevante și fără a aduce atingere altor priorități susținute de fonduri. În acest context, statele membre ar trebui să poată utiliza alocările din cadrul programelor lor respective, inclusiv sumele puse la dispoziție în urma evaluării de la jumătatea perioadei. În special, acțiunile întreprinse de statele membre în vederea instituirii unei capacități adecvate pentru desfășurarea procedurii la frontieră pot fi sprijinite financiar din fondurile puse la dispoziție în temeiul cadrului financiar multianual 2021-2027. Ar trebui să fie posibilă punerea la dispoziție de sprijin suplimentar în cadrul facilităților tematice, în special pentru acele state membre care ar putea fi nevoite să își sporească capacitățile la frontierele externe sau care se confruntă cu presiuni sau nevoi specifice în ceea ce privește sistemele lor de azil și de primire și frontierele lor externe.

(12) Agenția pentru Azil ar trebui să ofere statelor membre asistența tehnică și operațională necesară pentru aplicarea prezentului regulament, în special prin furnizarea de experți care să acorde asistență autorităților naționale în primirea și înregistrarea cererilor de protecție internațională și să sprijine autoritatea decizională în îndeplinirea sarcinilor sale, inclusiv în ceea ce privește examinarea cererilor de protecție internațională, și prin furnizarea de informații actualizate și de analize privind țările terțe, inclusiv informații privind țara de origine și orientări referitoare la situația din anumite țări de origine. În aplicarea prezentului regulament, statele membre ar trebui să ia în considerare standardele operaționale, indicatorii, orientările și bunele practici elaborate de Agenția pentru Azil.

(13) În interesul unei recunoașteri corecte a persoanelor care au nevoie de protecție ca refugiați, în sensul articolului 1 din Convenția de la Geneva, sau ca persoane eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară, fiecare solicitant ar trebui să aibă acces efectiv la procedură, posibilitatea de a coopera pe deplin și de a comunica în mod adecvat cu autoritățile competente, astfel încât să poată prezenta, în special, faptele relevante ale cazului său, precum și garanții procedurale suficiente pentru a-și putea susține cazul în toate etapele procedurii.

(14) Solicitantului ar trebui să i se dea posibilitatea efectivă de a prezenta autorităților competente toate elementele aflate la dispoziția sa care motivează cererea sau care sunt relevante pentru procedurile desfășurate în conformitate cu prezentul regulament. Din acest motiv, sub rezerva unui număr limitat de excepții, solicitantul ar trebui să beneficieze de dreptul de a fi audiat în cadrul unui interviu individual cu privire la admisibilitate sau la fondul cererii sale, după caz. Dacă solicitantul se găsește în incapacitatea de a se prezenta la interviul său individual, autoritățile i-ar putea cere solicitantului să furnizeze un certificat medical. Pentru ca dreptul la un interviu individual să fie efectiv, solicitantul ar trebui să fie asistat de un interpret atunci când acest lucru este necesar pentru a se asigura o comunicare adecvată și să aibă posibilitatea să dea explicații privind cererea sa într-un mod cuprinzător. Solicitantului ar trebui să i se acorde timp suficient pentru a se pregăti și a se consulta cu consilierul său juridic sau cu alt consilier, recunoscut ca atare ori autorizat în acest scop în temeiul dreptului intern pentru a oferi consultanță juridică (denumit în continuare „consilier juridic”), ori cu o persoană căreia i se încredințează sarcina furnizării de consiliere juridică. În timpul interviului, solicitantului ar trebui să i se permită să fie asistat de consilierul juridic. Interviul individual ar trebui să se desfășoare în condiții care asigură o respectare a vieții private și o confidențialitate corespunzătoare și ar trebui condus de către un personal cu pregătire adecvată și competent, inclusiv, în cazurile în care este necesar, de experți trimiși de Agenția pentru Azil sau de personal aparținând autorităților altor state membre. În cazul în care interviul pe fond este omis din motivul asigurării unui acces rapid la protecție internațională, acest lucru nu ar trebui să aducă atingere obligației de a se examina dacă solicitantul îndeplinește condițiile prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1347 în vederea acordării statutului de refugiat înainte de a se examina dacă solicitantul îndeplinește condițiile pentru acordarea de protecție subsidiară. Având în vedere că interviul individual este o parte esențială a examinării cererii, acesta ar trebui înregistrat, iar solicitanților, reprezentanților lor și consilierilor lor juridici ar trebui să li se acorde acces la raport sau la transcrierile interviului respectiv cât mai curând posibil după interviu și, în orice caz, în timp util înainte ca autoritatea decizională să ia o decizie.

(15) Interviul individual este o parte esențială a unei proceduri de azil eficace și echitabile. Pentru a se asigura un mediu optim de comunicare, ar trebui să se acorde prioritate interviurilor cu participare fizică, desfășurarea de interviuri la distanță prin videoconferință urmând să constituie o excepție. În afară de considerentele de sănătate publică, pot exista motive legitime pentru ca autoritatea decizională să recurgă la interviuri la distanță prin videoconferință, de exemplu în cazul în care anumite vulnerabilități îl împiedică pe solicitantul de azil să călătorească sau îngreunează, din motive de sănătate sau familiale, desfășurarea de interviuri cu solicitanții aflați în custodie publică, în teritorii de peste mări sau în situații în care este necesară participarea de la distanță a unui interpret cu competențe de interpretare specializate. În cazul interviurilor la distanță, autoritatea decizională ar trebui să aibă obligația de a aplica integral aceleași garanții procedurale care sunt utilizate atunci când au loc interviuri cu participare fizică, asigurând respectarea vieții private și confidențialitatea și acordând atenția cuvenită protecției datelor. Caracterul adecvat al recurgerii la un interviu la distanță prin videoconferință ar trebui evaluat individual înainte de interviu deoarece este posibil ca interviurile la distanță să nu fie adecvate pentru toți solicitanții de azil, din cauza vârstei lor tinere, a existenței unor deficiențe de vedere sau de auz sau a stării sănătății lor mintale, acordându-se o atenție deosebită anumitor grupuri vulnerabile, cum ar fi victimele torturii sau solicitanții traumatizați. Ar trebui să se țină seama în primul rând de interesul superior al copilului. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită potențialelor dificultăți tehnologice care ar putea avea efecte perturbatoare asupra interviului, ar putea avea ca rezultat o înregistrare incompletă sau neinteligibilă a interviului sau ar putea afecta stocarea și recuperarea înregistrării.

(16) Este în interesul atât al statelor membre, cât și al solicitanților ca solicitanții să primească cât mai devreme informații cuprinzătoare cu privire la procedura care trebuie urmată și la drepturile și obligațiile lor. În plus, este esențial să se asigure o recunoaștere corectă a nevoilor de protecție internațională încă din etapa procedurii administrative, prin furnizarea de informații și asistență juridică de calitate care să conducă la un proces decizional mai eficient și de mai bună calitate. În acest scop, accesul la consiliere, asistență și reprezentare juridice ar trebui să facă parte integrantă din procedura comună de protecție internațională. Solicitanților ar trebui să li se pună la dispoziție, cât mai curând posibil după înregistrarea unei cereri de protecție internațională, la cererea lor, consiliere juridică gratuită în cursul procedurii administrative. În plus, pentru a asigura protecția efectivă a drepturilor solicitantului, în special a dreptului la apărare și a principiului echității, solicitanților ar trebui, la cererea acestora și sub rezerva unor condiții prevăzute în prezentul regulament, să li se ofere asistență și reprezentare juridice gratuite în cursul procedurii căii de atac. De asemenea, ar trebui să fie posibil ca statele membre să prevadă acordarea de asistență și reprezentare juridice gratuite în cursul procedurii administrative, în conformitate cu dreptul intern.

(17) Este posibil ca anumiți solicitanți să aibă nevoie de garanții procedurale speciale din cauza, printre altele, a vârstei, a genului, a orientării sexuale, a identității de gen, a unei dizabilități, a unei boli sau a unor tulburări fizice sau mintale grave, inclusiv când acestea survin ca urmare a torturii, a violului sau a altor forme grave de violență psihologică, fizică, sexuală sau bazată pe gen. Este necesar să se evalueze dacă există vreun solicitant care are nevoie de garanții procedurale speciale.

(18) Personalul relevant al autorităților competente ale statelor membre, precum și medicul sau psihologul care evaluează necesitatea unor garanții procedurale speciale ar trebui să fie instruiți în mod adecvat pentru a recunoaște semne de vulnerabilitate din partea solicitanților care ar putea avea nevoie de garanții procedurale speciale și pentru a răspunde nevoilor respective atunci când acestea sunt identificate.

(19) Prezentul regulament nu aduce atingere posibilității Comisiei, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul (UE) 2021/2303, de a solicita Agenției pentru Azil să elaboreze standarde operaționale, indicatori, orientări și bune practici legate de punerea în aplicare a legislației Uniunii în materie de azil.

(20) Solicitanților identificați ca având nevoie de garanții procedurale speciale ar trebui să li se ofere sprijinul adecvat în vederea creării condițiilor necesare pentru un acces real și efectiv la proceduri. În cazul în care nu este posibil să se furnizeze un sprijin adecvat în cadrul unei proceduri accelerate de examinare sau al unei proceduri la frontieră, solicitantul care are nevoie de garanții procedurale speciale ar trebui exceptat de la aceste proceduri.

(21) În vederea asigurării unei egalități reale între solicitanții femei și solicitanții bărbați, procedurile de examinare ar trebui să ia în considerare dimensiunea de gen. În special, interviurile individuale ar trebui organizate astfel încât să permită atât femeilor, cât și bărbaților care solicită protecție să vorbească neîngrădit despre experiențele lor anterioare, inclusiv în cazuri care implică persecuția pe motive legate de gen, de identitate de gen sau de orientare sexuală. În acest scop, solicitanților ar trebui să li se dea posibilitatea efectivă de a fi intervievați separat de soțul sau partenerul lor ori de alți membri ai familiei. La cererea solicitantului și dacă acest lucru este posibil, intervievatorii și interpreții ar trebui să fie de sexul pe care îl preferă solicitantul. Complexitatea cererilor legate de gen ar trebui să fie luată în considerare în mod corespunzător în toate procedurile.

(22) În cazul în care acest lucru este necesar și justificat în mod corespunzător pentru examinarea unei cereri de protecție internațională, autoritățile competente ar trebui să poată solicita percheziționarea solicitantului sau percheziționarea obiectelor acestuia. Aceste obiecte pot include dispozitive electronice precum laptopuri, tablete sau telefoane mobile. Orice astfel de percheziție ar trebui efectuată într-un mod care să respecte drepturile fundamentale și principiul proporționalității.

(23) Interesul superior al copilului ar trebui să primeze în aplicarea de către statele membre a prezentului regulament, în conformitate cu articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”) și cu Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 1989. În evaluarea interesului superior al copilului, statele membre ar trebui, în special, să țină seama în mod adecvat de bunăstarea și dezvoltarea socială a minorului, inclusiv de mediul său de proveniență. Având în vedere articolul 12 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului referitor la dreptul copilului de a fi ascultat, autoritatea decizională ar trebui să îi ofere minorului posibilitatea unui interviu individual, cu excepția cazului în care acesta nu este în interesul superior al copilului. Autoritatea decizională ar trebui să organizeze interviul individual pentru un minor ținând seama în special de vârsta și maturitatea acestuia.

(24) Fără a aduce atingere competenței statelor membre în ceea ce privește dobândirea cetățeniei sau faptului că, în temeiul dreptului internațional, este la latitudinea fiecărui stat membru, ținând seama în mod corespunzător de dreptul Uniunii, să stabilească condițiile de dobândire și pierdere a cetățeniei, în aplicarea prezentului regulament, statele membre ar trebui să își respecte obligațiile internaționale față de apatrizi, în conformitate cu instrumentele dreptului internațional al drepturilor omului, inclusiv, după caz, în temeiul Convenției privind statutul apatrizilor, adoptate la New York la 28 septembrie 1954. În cazurile în care este adecvat, statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a identifica apatrizii și pentru a consolida protecția acestora, permițându-le astfel să se bucure de drepturile fundamentale de bază și reducând riscul de discriminare sau de tratament inegal.

(25) În cazul în care, în urma unei evaluări aprofundate efectuate de către autoritățile naționale competente, se concluzionează că solicitantul constituie un pericol pentru securitatea națională sau ordinea publică, în special în legătură cu infracțiuni grave sau terorism, un stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a face o excepție de la dreptul solicitantului de rămânere pe teritoriul său pe durata procedurii administrative, cu condiția ca aplicarea unei astfel de excepții să nu conducă la îndepărtarea solicitantului către o țară terță cu încălcarea principiului nereturnării.

(26) Procedura comună eficientizează termenele în care o persoană poate avea acces la procedură și în care autoritatea decizională examinează cererea. Întrucât în cazul prezentării unui număr disproporționat de cereri în aceeași perioadă de timp există riscul să se întârzie accesul la procedură și examinarea cererilor, uneori poate fi necesară o anumită flexibilitate pentru a prelungi în mod excepțional aceste termene. Cu toate acestea, pentru a se asigura un proces eficace, extinderea acestor termene ar trebui să constituie o măsură de ultimă instanță, având în vedere că statele membre ar trebui să își revizuiască periodic nevoile pentru a menține eficiența sistemului lor de azil, inclusiv elaborând planuri de urgență, atunci când este necesar, și ținând seama de faptul că Agenția pentru Azil ar trebui să ofere statelor membre asistența tehnică și operațională necesară. În cazul în care prevăd că nu vor fi în măsură să respecte termenele stabilite, statele membre ar trebui să solicite asistență din partea Agenției pentru Azil. În cazul în care nu se transmite o astfel de cerere și, din cauza unei presiuni disproporționate, sistemul de azil dintr-un stat membru devine ineficace pentru funcționarea SECA, Agenția pentru Azil ar trebui să poată lua măsuri în sprijinul statului membru respectiv pe baza unui act de punere în aplicare al Consiliului, în urma unei propuneri a Comisiei.

(27) Accesul la procedura comună ar trebui să se bazeze pe o abordare în trei etape, constând în prezentarea, înregistrarea și depunerea unei cereri. Prezentarea unei cereri este primul pas care declanșează aplicarea prezentului regulament. Se consideră că un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid a prezentat o cerere în momentul în care și-a exprimat dorința de a primi protecție internațională din partea unui stat membru. În cazul în care cererea este primită de o autoritate care nu este responsabilă cu înregistrarea cererilor, statele membre ar trebui, în conformitate cu procedurile și organizarea lor interne, să aplice prezentul regulament astfel încât să se poată asigura accesul efectiv la procedură. Ar trebui să fie posibil ca dorința de a primi protecție internațională din partea unui stat membru să fie exprimată sub orice formă, solicitantul netrebuind neapărat să utilizeze cuvinte specifice precum „protecție internațională”, „azil” sau „protecție subsidiară”. Elementul definitoriu ar trebui să fie faptul că resortisantul țării terțe sau apatridul își exprimă teama de persecuție sau de vătămări grave la întoarcerea în țara sa de origine ori, în cazul unui apatrid, în țara în care își avea anterior reședința obișnuită. În cazul în care există îndoieli dacă o anumită declarație poate fi interpretată ca o cerere de protecție internațională, resortisantul țării terțe sau apatridul ar trebui întrebat explicit dacă dorește să primească protecție internațională. Solicitantul ar trebui să beneficieze de drepturile prevăzute în prezentul regulament și în Directiva (UE) 2024/1346 a Parlamentului European și a Consiliului (8) de îndată ce prezintă o cerere.

(28) O cerere ar trebui înregistrată de îndată ce este prezentată. În această etapă, autoritățile competente responsabile cu înregistrarea cererilor sau experții trimiși de Agenția pentru Azil pentru a le acorda asistență la îndeplinirea acestei sarcini ar trebui să înregistreze cererea împreună cu datele personale ale solicitantului. Respectivele autorități sau respectivii experți ar trebui să informeze solicitantul cu privire la drepturile și obligațiile sale, precum și la consecințele pentru solicitant în caz de nerespectare a obligațiilor în cauză. Organizațiile care colaborează cu autoritățile competente și care le acordă asistență ar trebui să fie de asemenea în măsură să furnizeze respectivele informații. Solicitantului ar trebui să i se furnizeze un document care să indice că cererea a fost prezentată și înregistrată. Termenul de depunere a unei cereri începe să curgă din momentul în care cererea este înregistrată.

(29) Depunerea cererii este actul care oficializează cererea de protecție internațională. Solicitantului ar trebui să i se furnizeze informațiile necesare cu privire la modul și la locul în care își poate depune cererea și ar trebui să i se dea posibilitatea efectivă de a face acest lucru. În această etapă, solicitantul are obligația de a prezenta în cel mai scurt timp toate elementele și documentele de care dispune și care sunt necesare pentru a motiva și completa cererea, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel în prezentul regulament. Termenul pentru procedura administrativă începe să curgă din momentul în care este depusă cererea. La scurt timp după depunerea cererii, solicitantului ar trebui să i se elibereze un document care să includă statutul său de solicitant.

(30) Este deosebit de important să se asigure faptul că minorii primesc informații într-un mod adaptat copiilor.

(31) Solicitantul ar trebui informat în mod adecvat cu privire la drepturile și obligațiile sale în timp util și într-o limbă pe care o înțelege sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înțelege, în scris și, dacă este necesar, oral. Având în vedere faptul că, de exemplu, în cazul în care solicitantul refuză să coopereze cu autoritățile naționale, în special nefurnizând elementele necesare pentru examinarea cererii sau nefurnizând amprentele sale digitale sau imaginea sa facială, cererea este respinsă sau declarată ca fiind retrasă în mod implicit, este necesar ca solicitantul să fi fost informat cu privire la consecințele nerespectării acestor obligații.

(32) Pentru a-și putea îndeplini obligațiile, personalul din cadrul autorităților care aplică prezentul regulament ar trebui să aibă cunoștințele adecvate și să beneficieze de formare în domeniul protecției internaționale, inclusiv cu sprijinul Agenției pentru Azil. De asemenea, personalului respectiv ar trebui să i se ofere mijloace adecvate, inclusiv personal competent suficient, precum și orientări pentru a-și îndeplini sarcinile în mod eficace. În acest scop, fiecare stat membru ar trebui să evalueze periodic nevoile autorității decizionale și alte altor autorități competente pentru a se asigura că acestea sunt întotdeauna în măsură să trateze cererile de protecție internațională într-un mod eficace, în special atunci când un număr disproporționat de cereri este prezentat în aceeași perioadă.

(33) Pentru a se asigura un acces efectiv la procedura de examinare la punctele de trecere a frontierei și în centrele de custodie publică, ar trebui să se furnizeze informații cu privire la posibilitatea de a prezenta o cerere de protecție internațională. Ar trebui să se asigure, prin intermediul serviciilor de interpretare, comunicarea de bază necesară pentru a permite autorităților competente să înțeleagă dacă persoanele își exprimă dorința de a prezenta o cerere de protecție internațională.

(34) Prezentul regulament ar trebui să prevadă posibilitatea ca solicitanții să depună o cerere în numele adulților care necesită asistență pentru a-și exercita capacitatea juridică și al minorilor în cazul în care, în temeiul dreptului intern, aceștia nu au capacitatea juridică de a depune o cerere în nume propriu. Ar trebui permisă examinarea în comun a cererilor respective.

(35) Pentru a asigura faptul că minorii neînsoțiți au acces efectiv la procedură și sunt în măsură să beneficieze de drepturile, precum și să respecte obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament, al Regulamentului (UE) 2024/1351 al Parlamentului European și al Consiliului (9), al Directivei (UE) 2024/1346 și al Regulamentului (UE) 2024/1358 al Parlamentului European și al Consiliului (10), ar trebui să le fie numit un reprezentant, inclusiv în cazul în care se constată, în orice moment pe parcursul procedurii de azil, că solicitantul este un minor neînsoțit. Reprezentantul ar trebui să sprijine și să îndrume minorul pe parcursul procedurii, cu scopul de a proteja interesul superior al copilului și ar trebui, în special, să acorde asistență la depunerea cererii și la interviul individual. În cazurile în care este necesar, reprezentantul ar trebui să depună cererea în numele minorului. O persoană ar trebui desemnată să asiste minorii neînsoțiți până la numirea unui reprezentant, inclusiv, după caz, în ceea ce privește procedura de evaluare a vârstei și procedurile prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1351 și în Regulamentul (UE) 2024/1358. Pentru a oferi un sprijin efectiv minorilor neînsoțiți, reprezentanții sau o persoană potrivită pentru a-și asuma în mod provizoriu rolul de reprezentant ar trebui să fie responsabili (responsabilă) de un număr limitat și care să nu fie disproporționat de minori neînsoțiți și, în condiții normale, de nu mai mult de 30 de minori neînsoțiți simultan. Statele membre ar trebui să numească autorități administrative sau judiciare sau alte entități responsabile de supravegherea cu regularitate a unor astfel de reprezentanți în îndeplinirea atribuțiilor lor. Un minor neînsoțit ar trebui să aibă dreptul de a depune o cerere în nume propriu dacă are capacitate juridică în conformitate cu dreptul intern. Pentru a proteja drepturile și garanțiile procedurale ale unui minor neînsoțit care nu are capacitate juridică în conformitate cu dreptul intern, cererea ar trebui să fie depusă de reprezentant cât mai curând posibil, ținând seama de interesul superior al copilului. Faptul că un minor neînsoțit depune o cerere în nume propriu nu ar trebui să împiedice atribuirea unui reprezentant pentru minorul respectiv.

(36) Pentru a asigura faptul că prelucrarea cererilor de protecție internațională se efectuează ținându-se seama în mod corespunzător de drepturile copilului, minorilor trebuie să li se ofere garanții procedurale specifice și adaptate copiilor, precum și condiții de primire speciale. În cazul în care, în urma declarațiilor unui solicitant, există motive de îndoială că un solicitant este minor, ar trebui să fie posibil ca autoritatea decizională să efectueze o evaluare a vârstei persoanei în cauză. Pot apărea îndoieli cu privire la vârsta unui solicitant atunci când solicitantul susține că este minor, dar și atunci când pretinde că este adult. Având în vedere vulnerabilitatea deosebită a minorilor neînsoțiți, care s-ar putea să nu dispună de documente de identificare sau de alte documente, este deosebit de important să se instituie garanții solide pentru a se asigura că astfel de solicitanți nu fac obiectul unor proceduri incorecte sau nerezonabile de evaluare a vârstei.

(37) În toate cazurile, evaluările vârstei ar trebui efectuate într-un mod care să țină seama în primul rând de interesul superior al copilului pe tot parcursul procedurii. O evaluare a vârstei ar trebui efectuată în două etape. O primă etapă ar trebui să includă o evaluare multidisciplinară, care ar putea conține o evaluare psihosocială și alte metode nonmedicale, cum ar fi un interviu, o evaluare vizuală bazată pe aspectul fizic sau o evaluare a documentației. O astfel de evaluare ar trebui să fie efectuată de profesioniști cu experiență și cunoștințe în estimarea vârstei și dezvoltarea copiilor, precum asistenți sociali, psihologi sau pediatri, pentru a se evalua diverși factori, cum ar fi cei fizici, psihologici, de dezvoltare, de mediu și culturali. În cazul în care rezultatul evaluării multidisciplinare a vârstei nu este concludent, ar trebui să fie posibil, într-o a doua etapă, ca autoritatea decizională să solicite un examen medical, ca măsură de ultimă instanță, cu respectarea deplină a demnității persoanei. În cazul în care pot fi urmate diferite proceduri, o examinare medicală ar trebui să acorde prioritate procedurilor cel mai puțin invazive înainte de a trece la proceduri mai invazive, ținând seama, acolo unde este relevant, de orientările Agenției pentru Azil. Dacă, în urma evaluării vârstei, rezultatele rămân neconcludente, autoritatea decizională ar trebui să presupună că solicitantul este minor.

(38) Pentru a garanta drepturile solicitanților, deciziile privind toate cererile de protecție internațională ar trebui luate pe baza faptelor, în mod obiectiv, imparțial și pe bază individuală, după o examinare amănunțită care să ia în considerare toate elementele furnizate de solicitant și circumstanțele individuale ale solicitantului. Pentru a se asigura o examinare riguroasă a unei cereri, autoritatea decizională ar trebui să țină seama de informații pertinente, precise și actualizate privind situația predominantă din țara de origine a solicitantului la momentul luării unei decizii cu privire la cerere. Aceste informații pot fi obținute de la Agenția pentru Azil și din alte surse, precum Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați. Autoritatea decizională ar trebui, de asemenea, atunci când este disponibilă, să țină seama de analiza comună privind situația din anumite țări de origine și de notele de îndrumare elaborate de Agenția pentru Azil. Orice amânare a încheierii procedurii ar trebui să respecte pe deplin obligațiile statelor membre în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1347 și dreptul la bună administrare, fără a aduce atingere eficienței și echității procedurii în temeiul prezentului regulament.

(39) Pentru a garanta drepturile solicitantului, acesta ar trebui să primească o decizie în scris privind cererea sa. În cazul în care decizia nu acordă protecție internațională, solicitantului ar trebui să i se furnizeze motivele de fapt și de drept, informații privind consecințele deciziei, precum și modalitățile de contestare a acesteia.

(40) Pentru a spori eficiența procedurilor și a reduce riscul de sustragere și probabilitatea unor deplasări neautorizate, nu ar trebui să existe lacune procedurale între emiterea unei decizii negative privind o cerere de protecție internațională și a unei decizii de returnare. O decizie de returnare ar trebui emisă imediat solicitanților ale căror cereri sunt respinse. Fără a aduce atingere dreptului la o cale de atac efectivă, decizia de returnare ar trebui fie să facă parte din decizia negativă privind cererea de protecție internațională, fie, dacă este un act separat, să fie emisă în același timp și împreună cu decizia negativă sau ulterior, fără întârzieri nejustificate.

(41) În cazul unei extrădări, al unei predări sau al unui transfer de la o instanță penală internațională către o țară terță sau către un alt stat membru, autoritatea competentă relevantă ar putea ține seama de acele elemente luate în considerare la adoptarea deciziei privind extrădarea, predarea sau transferul care pot fi relevante pentru evaluarea riscului de returnare directă sau indirectă.

(42) Este necesar ca deciziile privind cererile de protecție internațională să fie luate de autorități al căror personal are cunoștințe adecvate și a beneficiat de o formare corespunzătoare, inclusiv de formare relevantă din partea Agenției pentru Azil, privind standardele relevante aplicabile în domeniul legislației privind azilul și refugiații și este necesar ca personalul respectiv să își desfășoare activitățile cu respectarea principiilor etice aplicabile. Acest lucru ar trebui să se aplice personalului autorităților din alte state membre și experților trimiși de Agenția pentru Azil în scopul de a acorda asistență autorității decizionale a statului membru la examinarea cererilor de protecție internațională.

(43) Fără a aduce atingere efectuării unei examinări adecvate și complete a cererii de protecție internațională, adoptarea unei decizii cât mai curând posibil este atât în interesul statelor membre, cât și al solicitanților. Pentru a eficientiza procedura de protecție internațională, ar trebui stabilite termene maxime pentru durata procedurii administrative. În acest fel, solicitanții ar trebui să poată primi în toate statele membre o decizie privind cererea lor în timpul cel mai scurt posibil, asigurându-se astfel o procedură rapidă și eficientă.

(44) Pentru a scurta durata globală a procedurii în anumite cazuri, statele membre ar trebui să aibă flexibilitatea, în funcție de nevoile naționale, de a acorda prioritate examinării oricărei cereri prin examinarea acesteia înaintea altor cereri prezentate anterior. Stabilirea priorităților în examinarea cererilor ar trebui să se realizeze fără a se deroga de la procedurile aplicabile în mod normal, în special procedura de admisibilitate sau procedura accelerată de examinare, și de la termenele, principiile și garanțiile aplicabile în mod normal. Cerința prevăzută în prezentul regulament privind examinarea anumitor cereri în conformitate cu procedura accelerată sau cu procedura la frontieră nu ar trebui, prin urmare, să aducă atingere flexibilității statelor membre de a decide dacă acordă sau nu prioritate unor astfel de cereri. În anumite circumstanțe, în special atunci când există familii cu minori care fac obiectul procedurii la frontieră, statele membre ar trebui să acorde prioritate examinării cererii acestora.

(45) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a respinge o cerere ca inadmisibilă, de exemplu atunci când o țară, care nu este stat membru, este considerată a fi prima țară de azil sau o țară terță sigură pentru solicitant sau atunci când o instanță internațională a asigurat relocarea în condiții de siguranță a solicitantului către un stat membru sau o țară terță sau în cazul în care cererea nu a fost prezentată decât după șapte zile lucrătoare de la data la care solicitantul a primit decizia de returnare, cu condiția ca acesta să fi fost informat cu privire la consecințele nedepunerii unei cereri în termenul respectiv și să nu fi apărut niciun element relevant nou. Dat fiind că SECA se bazează pe încredere reciprocă și pe o prezumție de respectare a drepturilor fundamentale, inclusiv a drepturilor întemeiate pe Convenția de la Geneva și pe Convenția europeană a drepturilor omului, faptul că un alt stat membru a acordat deja protecție internațională constituie, în principiu, un motiv pentru respingerea unei cereri a aceluiași solicitant ca inadmisibilă. Prin urmare, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a respinge o cerere ca inadmisibilă în cazul în care unui solicitant i s-a acordat deja protecție internațională într-un alt stat membru. În plus, o cerere ar trebui considerată inadmisibilă atunci când aceasta este o cerere ulterioară fără elemente noi relevante.

(46) Pentru aplicarea conceptelor de primă țară de azil și de țară terță sigură, este esențial ca țara terță în legătură cu care se aplică aceste concepte să fie parte la Convenția de la Geneva și să o respecte, cu excepția cazului în care țara terță respectivă prevede în alt mod o protecție efectivă în temeiul dreptului și al practicii, în conformitate cu standardele fundamentale privind drepturile omului, cum ar fi accesul la mijloace de subzistență suficiente pentru menținerea unui nivel de trai adecvat în ceea ce privește situația generală a respectivei țări terțe gazdă, accesul la îngrijiri de sănătate și la tratamentul de bază al bolilor, precum și la educație în condițiile prevăzute în general pentru țară terță în cauză. O astfel de protecție efectivă ar trebui să rămână disponibilă până când va putea fi găsită o soluție durabilă. Ar trebui să fie posibil ca o țară terță să fie desemnată drept țară terță sigură cu excepții pentru anumite părți ale teritoriului său sau pentru categorii clar identificabile de persoane.

(47) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica conceptul de primă țară de azil ca motiv de inadmisibilitate în cazul în care solicitantul a beneficiat de protecție efectivă și încă se poate prevala de protecția respectivă într-o țară terță, în care viața și libertatea sa nu sunt amenințate din motive de rasă, religie, cetățenie, apartenență la un anumit grup social sau opinii politice, în care nu face obiectul persecuției și nu se confruntă cu un risc real de vătămări grave, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2024/1347, și în care solicitantul este protejat de o returnare și o îndepărtare care încalcă dreptul la protecție împotriva torturii și a tratamentelor sau a pedepselor crude, inumane sau degradante, astfel cum se prevede în dreptul internațional.

(48) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica conceptul de țară terță sigură ca motiv de inadmisibilitate în cazul în care solicitantul are posibilitatea de a solicita și, dacă sunt îndeplinite condițiile, de a beneficia de protecție efectivă într-o țară terță, în care viața și libertatea sa nu sunt amenințate din motive de rasă, religie, cetățenie, apartenență la un anumit grup social sau opinii politice, în care nu face obiectul persecuției și nu se confruntă cu un risc real de vătămări grave, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2024/1347, și în care este protejat de o returnare și o îndepărtare care încalcă dreptul la protecție împotriva torturii și a tratamentelor sau a pedepselor crude, inumane sau degradante, astfel cum este prevăzut în dreptul internațional. Cu toate acestea, autoritățile decizionale ale statelor membre ar trebui să își păstreze dreptul de a evalua fondul unei cereri, chiar dacă condițiile pentru a o considera inadmisibilă sunt îndeplinite, în special atunci când sunt obligate să facă acest lucru în temeiul obligațiilor lor naționale. Un stat membru ar trebui să poată aplica conceptul de țară terță sigură numai în cazul în care există o legătură între solicitant și țara terță, pe baza căreia ar fi rezonabil ca solicitantul să meargă în țara respectivă. Se poate considera că legătura dintre solicitant și țara terță sigură este stabilită în special în cazul în care în țara respectivă sunt prezenți membri ai familiei solicitantului ori atunci când solicitantul s-a stabilit sau a locuit în țara respectivă.

(49) Prezumția de siguranță în ceea ce privește țările terțe cu care au fost încheiate acorduri de tipul celor menționate în prezentul regulament nu se aplică în cazul în care astfel de acorduri sunt suspendate în conformitate cu articolul 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

(50) Conceptele de primă țară de azil și țară terță sigură nu ar trebui aplicate în cazul unui solicitant care solicită și are dreptul să beneficieze, în statul membru care examinează cererea, de drepturile prevăzute în Directiva 2003/86/CE a Consiliului (11) sau în Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12) în calitate de membru de familie al unui resortisant al unei țări terțe sau al unui cetățean al Uniunii.

(51) Atunci când se evaluează dacă o țară terță îndeplinește criteriile pentru protecție efectivă, astfel cum sunt prevăzute în prezentul regulament, accesul la mijloace de subzistență suficiente pentru menținerea unui nivel de trai adecvat ar trebui înțeles ca incluzând accesul la hrană, îmbrăcăminte, locuință sau adăpost și dreptul de a desfășura o activitate remunerată, de exemplu prin accesul la piața muncii în condiții nu mai puțin favorabile decât cele aplicabile persoanelor care nu dețin cetățenia țării terțe respective, în general în aceleași circumstanțe.

(52) Pentru ca statele membre să poată respinge o cerere ca inadmisibilă pe baza conceptelor de primă țară de azil sau țară terță sigură, ar trebui efectuată o evaluare individuală a circumstanțelor specifice ale solicitantului, inclusiv a oricăror elemente prezentate de solicitant care pot explica de ce conceptele menționate nu i-ar fi aplicabile. În cazul în care solicitantul este un minor neînsoțit, autoritatea competentă ar trebui să țină seama de interesul superior al copilului, în special în ceea ce privește disponibilitatea unor condiții de îngrijire și de încredințare durabile și adecvate.

(53) O cerere nu ar trebui să fie respinsă ca inadmisibilă pe baza conceptelor de primă țară de azil sau țară terță sigură în cazul în care, în etapa examinării admisibilității, este deja clar că țara terță în cauză nu va admite sau readmite solicitantul. În plus, în cazul în care solicitantul nu este în cele din urmă admis sau readmis în țara terță după ce cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, solicitantul ar trebui să aibă din nou acces la procedura de protecție internațională în conformitate cu prezentul regulament.

(54) O cerere de protecție internațională ar trebui examinată pe fond pentru a stabili dacă solicitantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de protecție internațională în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1347. Nu este necesară o examinare pe fond în cazul în care o cerere este respinsă ca inadmisibilă în conformitate cu prezentul regulament, în cazul în care un alt stat membru este responsabil în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1351 sau în cazul în care o cerere este declarată ca retrasă implicit sau explicit.

(55) Examinarea unei cereri ar trebui accelerată și finalizată în termen de maximum trei luni într-un număr limitat de cazuri, printre care se numără cazul în care solicitantul provine dintr-o țară de origine sigură sau solicitantul prezintă o cerere numai pentru a întârzia sau a împiedica executarea unei decizii de îndepărtare sau cazul în care există preocupări serioase privind securitatea națională sau ordinea publică. Statele membre ar trebui să poată aplica o procedură accelerată de examinare minorilor neînsoțiți numai în circumstanțele limitate prevăzute în prezentul regulament.

(56) În interesul unor proceduri rapide și echitabile pentru toți solicitanții, garantându-se totodată că șederea solicitanților care nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de protecție internațională în Uniune nu este prelungită în mod nejustificat, inclusiv a celor care sunt resortisanți ai unor țări terțe exonerați de obligația de a deține o viză în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1806, statele membre ar trebui să accelereze examinarea cererilor prezentate de solicitanții care sunt resortisanți ai unei țări terțe sau, în cazul apatrizilor, care au avut anterior reședința obișnuită într-o țară terță pentru care procentul deciziilor de acordare a protecției internaționale este de 20 % sau mai mic din numărul total de decizii pentru țara terță respectivă, luându-se în considerare, printre altele, diferențele substanțiale dintre deciziile din prima instanță și deciziile definitive. În cazul în care a avut loc o schimbare semnificativă în țara terță în cauză de la publicarea datelor Eurostat relevante și luând în considerare nota de îndrumare în temeiul articolului 11 din Regulamentul (UE) 2021/2303 sau în cazul în care solicitantul aparține unei categorii specifice de persoane pentru care rata de recunoaștere scăzută nu poate fi considerată reprezentativă pentru nevoile lor de protecție din cauza unui motiv de persecuție specific, examinarea cererii nu ar trebui să fie accelerată. Cazurile în care o țară terță poate fi considerată țară de origine sigură sau țară terță sigură pentru solicitant în sensul prezentului regulament ar trebui să rămână aplicabile ca motiv separat pentru procedura accelerată de examinare sau, respectiv, pentru procedura de admisibilitate.

(57) Numeroase cereri de protecție internațională sunt prezentate la frontiera externă sau într-o zonă de tranzit a unui stat membru, inclusiv de către persoane reținute în legătură cu trecerea ilegală a frontierei externe, și anume chiar în momentul trecerii ilegale a frontierei externe sau în apropierea respectivei frontiere externe după trecerea acesteia, sau de către persoane debarcate în urma unei operațiuni de căutare și salvare. Pentru a efectua o verificare a identității, securității și sănătății la frontiera externă și pentru a direcționa resortisanții țărilor terțe și apatrizii în cauză către procedurile relevante, este necesar un screening. După efectuarea screeningului, resortisanții țărilor terțe și apatrizii ar trebui să fie direcționați către procedura de azil sau de returnare corespunzătoare, ori ar trebui să li se refuze intrarea. Prin urmare, ar trebui să se instituie o fază premergătoare intrării pe teritoriu, care să fie compusă din screening și din proceduri la frontieră pentru azil și pentru returnare. Pentru toate sosirile ilegale ar trebui să existe o legătură coerentă și eficace între toate etapele procedurilor relevante.

(58) Scopul procedurii la frontieră pentru azil și returnare ar trebui să fie acela de a evalua rapid, în principiu la frontierele externe, dacă cererile sunt neîntemeiate sau inadmisibile și de a returna rapid persoanele care nu au drept de ședere, într-un mod care să respecte pe deplin principiul nereturnării, asigurându-se în același timp că persoanele cu cereri întemeiate sunt direcționate către procedura normală și beneficiază de acces rapid la protecție internațională. Prin urmare, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a le impune solicitanților de protecție internațională să își aibă reședința la frontiera externă sau în apropierea acesteia ori într-o zonă de tranzit, ca regulă generală, sau în alte locuri anume desemnate de pe teritoriul lor în vederea evaluării admisibilității cererilor. În circumstanțe bine definite, statele membre ar trebui să poată prevedea examinarea pe fond a unei cereri și, în cazul respingerii cererii, returnarea resortisanților țărilor terțe și a apatrizilor în cauză. Pentru a efectua procedura de azil la frontieră și procedura de returnare la frontieră, instituite prin Regulamentul (UE) 2024/1349 al Parlamentului European și al Consiliului (13), statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a institui o capacitate adecvată în ceea ce privește primirea și resursele umane, în special un personal calificat și bine format, necesară pentru a se examina în orice moment un număr determinat de cereri și pentru a se asigura respectarea deciziilor de returnare.

(59) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, în ceea ce privește calcularea numărului care corespunde capacității adecvate a fiecărui stat membru și a numărului maxim de cereri pe care un stat membru trebuie să le examineze pe an în cadrul procedurii la frontieră, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei. Capacitatea adecvată a unui stat membru ar trebui stabilită printr-o formulă bazată pe agregarea trecerilor ilegale ale frontierei, astfel cum au fost raportate de statele membre către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă înființată prin Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului (14) (Frontex), care include, de asemenea, sosirile în urma operațiunilor de căutare și salvare, precum și refuzurile intrării la frontiera externă, conform datelor Eurostat, calculate pe o perioadă de trei ani. Atunci când actul de punere în aplicare este adoptat în conformitate cu prezentul regulament, adoptarea sa ar trebui să fie aliniată la adoptarea Raportului european anual privind azilul și migrația în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1351, care evaluează situația de-a lungul tuturor rutelor de migrație și în toate statele membre. Ca element suplimentar de stabilitate și previzibilitate, ar trebui să se stabilească numărul maxim anual de cereri pe care un stat membru ar trebui să aibă obligația de a le examina în cadrul procedurii la frontieră, care să se ridice la de patru ori capacitatea adecvată a statului membru respectiv. Anvergura obligației statului membru de a crea capacitate adecvată ar trebui să țină seama în mod corespunzător de preocupările statelor membre în ceea ce privește securitatea națională și ordinea publică. Numai cererile care fac obiectul procedurii la frontieră ar trebui să fie calculate în vederea atingerii capacității adecvate.

(60) Statele membre ar trebui să evalueze cererile în cadrul unei proceduri la frontieră atunci când solicitantul este un pericol pentru securitatea națională sau ordinea publică, atunci când se consideră că solicitantul, după ce i s-a oferit posibilitatea deplină de a prezenta motive întemeiate, a indus în eroare în mod intenționat autoritățile prin prezentarea unor informații sau documente false sau prin disimularea unor informații sau documente relevante privind identitatea sau cetățenia sa care ar fi putut avea un impact negativ asupra deciziei și atunci când cererea este susceptibilă de a fi neîntemeiată deoarece solicitantul are o cetățenie pentru care procentul deciziilor de acordare a protecției internaționale este de 20 % sau mic din numărul total al deciziilor pentru țara terță respectivă. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a articolului 50 al treilea paragraf din prezentul regulament, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei. În alte cazuri, cum ar fi cel în care solicitantul provine dintr-o țară de origine sigură sau dintr-o țară terță sigură, utilizarea procedurii la frontieră ar trebui să fie opțională pentru statele membre.

(61) În temeiul capitolului IV din Directiva (UE) 2024/1346, statele membre care pun la dispoziție centre de primire pentru desfășurarea procedurii de azil la frontieră au obligația de a ține seama de situația și de nevoile speciale ale persoanelor vulnerabile, inclusiv ale minorilor, ale persoanelor cu dizabilități și ale persoanelor în vârstă. În consecință, astfel de persoane ar trebui să fie admise la o procedură la frontieră numai în cazul în care condițiile de primire din cadrul procedurii respective respectă cerințele prevăzute în capitolul IV din directiva menționată. În plus, în cazul în care condițiile de primire disponibile în cadrul unei proceduri la frontieră încetează să mai respecte cerințele și standardele prevăzute în capitolul IV din directiva menționată, procedura la frontieră ar trebui să înceteze să se aplice persoanelor în cauză.

(62) Pot exista totodată circumstanțe în care, indiferent de dotările disponibile, situația specifică sau nevoile speciale ale solicitanților ar împiedica în orice caz admiterea sau rămânerea lor în cadrul unei proceduri la frontieră. În acest context, o procedură la frontieră nu ar trebui să se aplice sau ar trebui să înceteze să se aplice în cazul în care solicitanților care au nevoie de garanții procedurale speciale nu li se poate acorda sprijinul necesar sau în cazul în care există o justificare din motive de sănătate, inclusiv din motive legate de sănătatea mintală a unei persoane. De asemenea, având în vedere importanța drepturilor copilului și necesitatea de a se ține seama de interesul superior al copilului, minorii neînsoțiți nu ar trebui, ca regulă, să facă obiectul procedurii la frontieră, cu excepția cazului în care există motive rezonabile pentru a se considera că minorul reprezintă un pericol pentru securitatea națională sau ordinea publică a statului membru ori a cazului în care solicitantul a fost expulzat forțat din motive grave de securitate națională sau de ordine publică în temeiul dreptului intern.

(63) De asemenea, o procedură la frontieră nu ar trebui să se aplice sau ar trebui să înceteze să se aplice în cazul în care are ca rezultat luarea în custodie publică a solicitanților în circumstanțe în care nu sunt îndeplinite condițiile de luare în custodie publică a persoanelor, nici garanțiile aplicabile luării în custodie publică, astfel cum sunt prevăzute în Directiva (UE) 2024/1346.

(64) Având în vedere că scopul procedurii la frontieră este, printre altele, de a permite evaluarea rapidă a cererilor care sunt susceptibile de a fi inadmisibile sau neîntemeiate pentru a se permite returnarea rapidă a persoanelor care nu au drept de ședere, procedura respectivă nu ar trebui să se aplice sau ar trebui să înceteze să se aplice în cazul în care autoritatea decizională consideră că motivele pentru respingerea unei cereri ca inadmisibilă sau pentru aplicarea procedurii accelerate de examinare nu sunt aplicabile sau nu mai sunt aplicabile.

(65) Atunci când aplică procedura la frontieră pentru examinarea unei cereri de protecție internațională, statele membre ar trebui să se asigure că se iau măsurile necesare pentru găzduirea solicitanților la frontiera externă sau în apropierea acesteia ori în zone de tranzit, ca regulă generală, în conformitate cu Directiva (UE) 2024/1346. Statele membre pot examina cererile într-un alt loc de la frontiera externă decât cel în care este prezentată cererea de azil, transferând solicitanții către un alt loc specific aflat la frontiera externă sau în apropierea acestuia în statul membru în cauză ori în alte locuri anume desemnate de pe teritoriul său în care există centre adecvate. Statele membre ar trebui să fie libere să decidă locurile specifice în care ar trebui să fie create astfel de centre. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să încerce să limiteze nevoia de a transfera solicitanții în acest scop și, prin urmare, să urmărească înființarea unor astfel de centre cu o capacitate suficientă la punctele de trecere a frontierei sau în secțiunile frontierei externe în care se prezintă majoritatea cererilor de protecție internațională, ținând seama și de lungimea frontierei externe și de numărul punctelor de trecere a frontierei sau al zonelor de tranzit. Statele membre ar trebui să notifice Comisiei locurile specifice în care se vor efectua procedurile la frontieră.

(66) Având în vedere că anumite centre s-ar putea afla în locuri greu accesibile, statele membre ar trebui să asigure accesul adecvat al personalului care lucrează în aceste centre.

(67) Interesul superior al copilului ar trebui să reprezinte un considerent primordial pentru statele membre atunci când pun în aplicare dispozițiile prezentului regulament care pot afecta minorii. În acest context și având în vedere nevoile speciale de primire ale minorilor, în cazul în care se aplică procedura la frontieră, iar numărul de solicitanți dintr-un anumit moment depășește numărul care corespunde capacității adecvate a unui stat membru, statul membru respectiv nu ar trebui să acorde prioritate minorilor și membrilor familiilor acestora atunci când stabilește cui să îi aplice o procedură la frontieră, cu excepția cazului în care se consideră, din motive grave, că aceștia reprezintă un pericol pentru securitatea națională și ordinea publică a unui stat membru. În cazul în care sunt admiși la procedura la frontieră minori și membri ai familiilor acestora, cererile lor ar trebui examinate prioritar. Centrele de primire pentru minori și membrii familiilor lor ar trebui să fie adaptate nevoilor acestora, cu respectarea deplină a Directivei (UE) 2024/1346. Având în vedere faptul că protecția copiilor este de o importanță primordială, în cazul în care informațiile obținute prin monitorizarea efectuată în temeiul Regulamentului (UE) 2021/2303 indică nerespectarea de către un stat membru a cerințelor de primire pentru minori și membrii familiilor acestora, Comisia ar trebui să recomande suspendarea aplicării procedurii la frontieră în cazul familiilor cu minori, iar statul membru în cauză ar trebui să informeze Comisia cu privire la măsurile luate pentru a remedia eventualele deficiențe cuprinse în recomandarea Comisiei. Recomandarea ar trebui făcută publică.

(68) Durata procedurii la frontieră pentru examinarea cererilor de protecție internațională ar trebui să fie cât mai scurtă posibil, garantându-se, în același timp, o examinare completă și corectă a cererilor. În orice caz, aceasta nu ar trebui să depășească 12 săptămâni, incluzând stabilirea statului membru responsabil. Statele membre ar trebui să poată prelungi acest termen la 16 săptămâni în cazul în care persoana este transferată în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1351. Acest termen ar trebui înțeles ca un termen de sine stătător pentru procedura de azil la frontieră, din momentul înregistrării cererii până când solicitantul nu are dreptul de a rămâne și nu este autorizat să rămână. În această perioadă, statele membre au dreptul să stabilească în dreptul intern termenul atât pentru etapa administrativă, cât și pentru diferitele etape procedurale ulterioare, dar ar trebui să le stabilească astfel încât să se asigure că procedura de examinare este încheiată și că, ulterior, dacă este relevant, decizia privind cererea de a rămâne și, după caz, decizia privind calea de atac sunt emise în termen de 12 săptămâni sau, după caz, 16 săptămâni. După această perioadă, dacă statul membru nu a luat totuși deciziile relevante, solicitantul ar trebui să fie autorizat să intre pe teritoriul statului membru, sub rezerva unor excepții limitate, pentru ca procedura corespunzătoare să continue. Intrarea pe teritoriu nu este autorizată atunci când solicitantul nu are dreptul de a rămâne, când nu a cerut autorizația să rămână în scopul soluționării căii de atac sau când o instanță a decis că acesta nu ar trebui să fie autorizat să rămână în așteptarea soluționării căii de atac. În astfel de cazuri, pentru a se asigura continuitatea dintre procedura de azil și procedura de returnare, procedura de returnare se desfășoară de asemenea în contextul unei proceduri de returnare la frontieră prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1349 pentru o perioadă de cel mult 12 săptămâni.

(69) Deși procedurala frontieră pentru examinarea unei cereri de protecție internațională poate fi aplicată fără a se recurge la luarea în custodie publică, statele membre ar trebui să fie totuși în măsură să aplice motivele luării în custodie publică în cursul procedurii la frontieră, în conformitate cu dispozițiile Directivei (UE) 2024/1346, pentru a decide cu privire la dreptul solicitantului de a intra pe teritoriu. Dacă pe parcursul unei astfel de proceduri se recurge la luarea în custodie publică, ar trebui să se aplice dispozițiile privind luarea în custodie publică din directiva menționată, inclusiv cele privind garanțiile pentru solicitanții luați în custodie publică, condițiile luării în custodie publică, controlul judiciar și faptul că este necesară o evaluare individuală a fiecărui caz. Ca regulă, minorii nu ar trebui să fie luați în custodie publică. Luarea în custodie publică a minorilor ar trebui să fie posibilă numai în situații excepționale, ca o măsură la care se recurge în ultimă instanță și după ce s-a stabilit că nu s-ar putea aplica efectiv măsuri alternative mai puțin coercitive, printre altele plasări în cadrul comunității în condiții neprivative de libertate, și după ce se stabilește că luarea în custodie publică este în interesul superior al acestora în conformitate cu Directiva (UE) 2024/1346.

(70) Atunci când o cerere este respinsă în contextul procedurii la frontieră, solicitantul, resortisantul unei țări terțe sau apatridul în cauză ar trebui să facă imediat obiectul unei decizii de returnare sau, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului (15), al unei decizii de refuz al intrării. Pentru a garanta egalitatea de tratament a tuturor resortisanților țărilor terțe și apatrizilor ale căror cereri au fost respinse în contextul procedurii la frontieră, în cazul în care un stat membru a decis să nu aplice dispozițiile Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (16) în temeiul derogării relevante prevăzute în respectiva directivă resortisanților țărilor terțe și apatrizilor și nu emite o decizie de returnare a resortisantului țării terțe în cauză, tratamentul și nivelul de protecție ale solicitantului, resortisantului țării terțe sau apatridului în cauză ar trebui să fie în conformitate cu dispoziția din Directiva 2008/115/CE privind dispozițiile mai favorabile în ceea ce privește resortisanții țărilor terțe excluși din domeniul de aplicare al respectivei directive și ar trebui să fie echivalente cu cele aplicabile persoanelor care fac obiectul unei decizii de returnare.

(71) Procedura la frontieră ar trebui să se desfășoare în deplină conformitate cu Carta și cu dreptul Uniunii. În acest context, fiecare stat membru ar trebui să prevadă un mecanism pentru monitorizarea drepturilor fundamentale în legătură cu procedura la frontieră care îndeplinește criteriile prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1356 al Parlamentului European și al Consiliului (17).

(72) În cadrul mandatelor lor respective, agențiile Uniunii, în special Agenția pentru Azil, ar trebui să fie în măsură să ofere sprijin statelor membre și Comisiei, la cererea acestora, pentru a asigura punerea în aplicare și funcționarea corespunzătoare ale prezentului regulament, inclusiv ale dispozițiilor prezentului regulament referitoare la procedura accelerată și la procedura la frontieră. Agențiile Uniunii, în special Agenția pentru Azil, pot propune unui stat membru un sprijin specific.

(73) Ar trebui să fie posibil ca statul membru în care este transferat un solicitant în conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/1351 să examineze cererea în cadrul unei proceduri la frontieră, cu condiția ca solicitantul să nu fi fost încă autorizat să intre pe teritoriul statului membru în cauză, iar condițiile pentru aplicarea unei astfel de proceduri să fie îndeplinite în statul membru din care a fost transferat solicitantul și de către statul membru către care a fost transferat solicitantul.

(74) Noțiunea de ordine publică poate acoperi, printre altele, o condamnare pentru comiterea, în trecut, a unei infracțiuni grave.

(75) Atât timp cât un solicitant poate demonstra un motiv întemeiat, lipsa documentelor la intrare sau utilizarea unor documente falsificate nu ar trebui să determine în sine recurgerea automată la o procedură accelerată de examinare sau la o procedură la frontieră.

(76) În cazul în care un solicitant nu respectă anumite obligații care decurg din prezentul regulament, din Regulamentul (UE) 2024/1351 sau din Directiva (UE) 2024/1346, cererea respectivă nu ar mai trebui analizată în continuare și ar trebui, în principiu, să fie respinsă sau declarată ca fiind retrasă în mod implicit și orice cerere nouă prezentată în statele membre de către același solicitant după decizia respectivă ar trebui considerată drept o cerere ulterioară. În cazul în care o persoană a prezentat o cerere ulterioară într-un alt stat membru și este transferată în statul membru responsabil în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1351, statul membru responsabil nu ar trebui să fie obligat să examineze cererea prezentată în celălalt stat membru.

(77) În cazul în care solicitantul prezintă o cerere ulterioară fără a aduce elemente noi care măresc în mod semnificativ probabilitatea ca solicitantul să îndeplinească condițiile pentru a beneficia de protecție internațională sau care evocă motivele pentru care cererea anterioară a fost respinsă ca inadmisibilă, această cerere ulterioară nu ar trebui să facă obiectul unei noi proceduri complete de examinare. În aceste cazuri, în urma unei examinări preliminare, cererile ar trebui să fie respinse ca inadmisibile în conformitate cu principiul autorității de lucru judecat. Examinarea preliminară ar trebui să se efectueze pe baza declarațiilor scrise sau a interviului individual. Interviul individual poate fi, în special, omis în cazurile în care, din declarațiile scrise, reiese clar că cererea nu prezintă elemente noi. În cazul unor cereri ulterioare, se pot face excepții de la dreptul persoanei de a rămâne pe teritoriul unui stat membru.

(78) Un solicitant care depune o cerere ulterioară în ultimul moment doar pentru a întârzia sau a împiedica îndepărtarea sa nu ar trebui să fie autorizat să rămână în așteptarea finalizării deciziei prin care cererea este declarată inadmisibilă în cazurile în care este clar imediat pentru autoritatea decizională că nu s-au prezentat elemente noi și că nu există niciun risc de returnare. Autoritatea decizională ar trebui să emită o decizie în temeiul dreptului intern care să confirme că aceste criterii sunt îndeplinite pentru ca solicitantul să nu fie autorizat să rămână.

(79) Un element esențial pentru a determina dacă o cerere de protecție internațională este întemeiată este siguranța solicitantului în țara sa de origine. Având în vedere faptul că Regulamentul (UE) 2024/1347 vizează atingerea unui nivel înalt de convergență privind condițiile pe care resortisanții țărilor terțe și apatrizii trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de protecție internațională, prezentul regulament instituie criterii comune pentru desemnarea unor țări terțe drept țări de origine sigure, având în vedere necesitatea de a consolida aplicarea conceptului de țară de origine sigură drept instrument esențial pentru a sprijini examinarea rapidă a cererilor care sunt susceptibile de a fi neîntemeiate.

(80) Ar trebui să fie posibil ca o țară terță să fie desemnată drept țară de origine sigură cu excepții pentru anumite părți ale teritoriului său sau pentru categorii clar identificabile de persoane. În plus, faptul că o țară terță este inclusă pe o listă a țărilor de origine sigure nu poate constitui o garanție absolută a siguranței pentru resortisanții țării respective, nici măcar pentru cei care nu aparțin unei categorii de persoane pentru care se face o astfel de excepție, și, prin urmare, nu înlătură necesitatea de a se efectua o examinare individuală adecvată a cererii de protecție internațională. Prin natura sa, evaluarea pe care se bazează desemnarea poate lua în considerare numai situația generală din țara respectivă pe plan civil, juridic și politic, precum și dacă agenții de persecuție, de tortură sau care aplică tratamente ori pedepse inumane sau degradante fac efectiv obiectul sancțiunilor atunci când se stabilește că sunt responsabili de aceste fapte în țara respectivă. Din acest motiv, conceptul de țară de origine sigură ar trebui să poată fi aplicat numai în cazul în care solicitantul nu poate demonstra existența unor elemente care să justifice motivul pentru care conceptul de țară de origine sigură nu îi este aplicabil în cadrul unei evaluări individuale.

(81) Desemnarea unor țări de origine sigure și a unor țări terțe sigure la nivelul Uniunii ar trebui să abordeze unele dintre divergențele existente între listele naționale ale statelor membre privind țările sigure. Statele membre ar trebui să păstreze dreptul de a aplica sau a adopta dispoziții legislative care să permită desemnarea la nivel național a altor țări terțe decât cele desemnate drept țări terțe sigure sau țări de origine sigure la nivelul Uniunii, însă astfel de desemnări sau liste comune ar trebui să asigure aplicarea acestor concepte în mod uniform de toate statele membre în ceea ce îi privește pe solicitanții ale căror țări de origine sunt desemnate sau pentru care există o țară terță sigură. Acest lucru ar trebui să faciliteze convergența în ceea ce privește aplicarea procedurilor și, totodată, să descurajeze deplasările secundare ale solicitanților de protecție internațională.

(82) Comisia, asistată de Agenția pentru Azil, ar trebui să reexamineze situația din țările terțe desemnate drept țări terțe sigure sau țări de origine sigure la nivelul Uniunii. În cazul unei înrăutățiri semnificative a situației unei astfel de țări terțe și în urma unei evaluări argumentate, Comisia ar trebui să poată suspenda desemnarea țării terțe respective drept țară terță sigură sau țară de origine sigură la nivelul Uniunii pentru o perioadă limitată de timp prin intermediul unui act delegat. Comisia ar trebui, de asemenea, să poată extinde suspendarea desemnării unei țări terțe drept țară terță sigură sau țară de origine sigură la nivelul Uniunii pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitatea de a reînnoi prelungirea respectivă o singură dată. Pentru a răspunde înrăutățirilor semnificative intervenite în situația dintr-o țară terță desemnată drept țară terță sigură sau țară de origine sigură la nivelul Uniunii, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește suspendarea desemnării țării terțe respective drept țară terță sigură sau țară de origine sigură la nivelul Uniunii pentru o perioadă de șase luni în cazul în care Comisia consideră, pe baza unei evaluări argumentate, că nu mai sunt îndeplinite condițiile stabilite în prezentul regulament și pentru a prelungi suspendarea desemnării unei țări terțe drept țară terță sigură sau țară de origine sigură la nivelul Uniunii pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitatea de a reînnoi această prelungire o singură dată. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (18). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(83) Comisia ar trebui să reexamineze în permanență situația din țara terță respectivă, luând în considerare, printre altele, informațiile furnizate de statele membre și de Agenția pentru Azil cu privire la modificările ulterioare ale situației din țara terță respectivă. Mai mult decât atât, în acest caz, Comisia ar trebui să propună o modificare în conformitate cu procedura legislativă ordinară pentru a înlătura desemnarea respectivei țări terțe drept țară terță sigură la nivelul Uniunii în termen de trei luni de la adoptarea actului delegat care suspendă desemnarea țării terțe respective. În scopul evaluării argumentate, Comisia ar trebui să ia în considerare o serie de surse de informații aflate la dispoziția sa, în special rapoartele sale anuale privind progresele înregistrate vizând țările terțe desemnate drept țări candidate de către Consiliul European, rapoartele periodice din partea Serviciului European de Acțiune Externă și informațiile comunicate de statele membre, de Agenția pentru Azil, de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați, de Consiliul Europei și de alte organizații internaționale relevante.

(84) În cazul în care perioada de valabilitate a actului delegat și a prelungirilor sale expiră, fără ca un nou act delegat să fi fost adoptat, desemnarea țării terțe respective drept țară terță sigură sau țară de origine sigură la nivelul Uniunii nu ar mai trebui să fie suspendată. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere eventualelor modificări propuse în vederea retragerii desemnării țării terțe.

(85) Comisia, asistată de Agenția pentru Azil, ar trebui să reexamineze situația din țările terțe cărora le-a fost retrasă desemnarea drept țări terțe sigure sau țări de origine sigure la nivelul Uniunii, inclusiv atunci când un stat membru notifică Comisiei că, pe baza unei evaluări argumentate, consideră că, în urma unor modificări ale situației dintr-o anumită țară terță, aceasta îndeplinește din nou condițiile prevăzute în prezentul regulament pentru a fi desemnată drept sigură. Într-un astfel de caz, statele membre ar putea desemna țara terță respectivă drept țară de origine sigură sau țară terță sigură la nivel național numai dacă Comisia nu ridică obiecții cu privire la această desemnare în termen de doi ani de la data retragerii desemnării țării terțe respective drept țară terță sigură sau țară de origine sigură la nivelul Uniunii. În cazul în care consideră că aceste condiții sunt îndeplinite, Comisia poate propune o modificare a desemnării drept țări terțe sigure sau țări de origine sigure la nivelul Uniunii pentru a adăuga țara terță respectivă.

(86) În ceea ce privește retragerea statutului de refugiat sau a statutului conferit prin protecție subsidiară, statele membre ar trebui să se asigure că persoanele care beneficiază de protecție internațională sunt informate în mod corespunzător cu privire la o posibilă reexaminare a statutului lor și că acestora li se dă posibilitatea să își prezinte punctul de vedere, într-un termen rezonabil, printr-o declarație scrisă și în cadrul unui interviu individual, înainte ca autoritățile să adopte o decizie motivată de retragere a statutului acestora.

(87) Deciziile adoptate cu privire la o cerere de protecție internațională prin care aceasta este respinsă ca inadmisibilă, ca neîntemeiată sau ca vădit neîntemeiată în ceea ce privește statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecție subsidiară, precum și ca fiind retrasă în mod implicit, împreună cu deciziile prin care se retrage statutul de refugiat sau statutul conferit prin protecție subsidiară ar trebui să facă obiectul unei căi de atac efective în fața unei instanțe în conformitate cu toate cerințele și condițiile prevăzute la articolul 47 din Cartă. Pentru a se asigura eficacitatea procedurii, calea de atac ar trebui introdusă de solicitant într-un termen stabilit. Pentru ca solicitantul să poată respecta aceste termene și în scopul asigurării accesului efectiv la o cale judiciară de atac, acesta ar trebui să aibă dreptul la asistență și reprezentare juridice gratuite. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere posibilității solicitanților sau beneficiarilor de protecție internațională de a beneficia de alte căi de atac cu aplicabilitate generală prevăzute la nivel național care nu sunt specifice procedurii de acordare sau de retragere a protecției internaționale.

(88) În unele state membre, dispozițiile procedurale juridice impun existența unui al doilea nivel al căii de atac, dincolo de cel impus în conformitate cu prezentul regulament. Având în vedere principiile proporționalității și subsidiarității și ținând seama în mod corespunzător de autonomia procedurală a statelor membre, precum și de obiectivele prezentului regulament, este oportun să se prevadă o definiție flexibilă a ceea ce constituie o decizie definitivă, prin intermediul unei trimiteri la dreptul intern, înțelegându-se că statele membre ar trebui, cel puțin, să pună la dispoziție căile de atac prevăzute în capitolul V din prezentul regulament înainte ca o decizie să devină definitivă în conformitate cu dreptul intern. În cazul în care o cerere ulterioară a fost prezentată înainte ca decizia privind o cerere anterioară să devină definitivă, aceasta ar trebui considerată o prezentare suplimentară și ar trebui să fie examinată în cadrul procedurii administrative sau a procedurii căii de atac în curs, după caz.

(89) Noțiunea de „instanță” este un concept reglementat de dreptul Uniunii, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Noțiunea respectivă, printre alte elemente care o definesc, poate desemna doar o autoritate care acționează în calitate de terț în raport cu autoritatea care a adoptat decizia ce face obiectul procedurii. Respectiva autoritate ar trebui să exercite funcții judiciare și nu este determinant dacă este sau nu recunoscută drept instanță în temeiul dreptului intern. Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere competenței statelor membre de a-și organiza sistemul judiciar național și de a stabili numărul gradelor de jurisdicție. În cazul în care dreptul intern prevede posibilitatea de a introduce noi căi de atac împotriva unei hotărâri adoptate în cadrul unei prime căi de atac sau al unor căi de atac ulterioare, procedura și efectul suspensiv al acestor căi de atac ar trebui să fie reglementate în dreptul intern, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu obligațiile internaționale.

(90) În scopul procedurii căii de atac, statele membre ar putea prevedea ca audierile în fața unei instanțe de prim grad să se desfășoare prin videoconferință, cu condiția să fi fost adoptate măsurile necesare în acest sens.

(91) Pentru ca un solicitant să își poată exercita dreptul la o cale de atac eficientă împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de protecție internațională, toate efectele deciziei de returnare ar trebui să fie suspendate în mod automat atât timp cât solicitantul are dreptul de a rămâne sau a fost autorizat să rămână pe teritoriul unui stat membru.

(92) Solicitanții ar trebui, în principiu, să aibă dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat membru până la expirarea termenului de introducere a unei căi de atac în fața unei instanțe de prim grad și, în cazul în care un astfel de drept este exercitat în termenul stabilit, până la soluționarea căii de atac. Solicitantul nu ar trebui să aibă dreptul automat de a rămâne în scopul derulării căii de atac decât în cazurile limitate prevăzute în prezentul regulament, atunci când cererile sunt susceptibile de a fi neîntemeiate, și fără a aduce atingere principiului nereturnării.

(93) În cazurile în care solicitantul nu are dreptul automat de a rămâne în scopul derulării căii de atac, o instanță ar trebui totuși să fie în măsură să autorizeze solicitantul să rămână pe teritoriul statului membru până la soluționarea căii de atac, la cererea solicitantului sau din proprie inițiativă. În astfel de cazuri, solicitanții ar trebui să aibă dreptul de a rămâne până la expirarea termenului în care pot cere în instanță să fie autorizați să rămână și, în cazul în care solicitantul a făcut o astfel de cerere, în termenul stabilit, până la pronunțarea hotărârii instanței competente. Pentru a descuraja cererile ulterioare abuzive sau de ultim moment, statele membre ar trebui să poată prevedea în dreptul intern faptul că solicitanții nu ar trebui să aibă dreptul de a rămâne în perioada respectivă în caz de cereri ulterioare respinse, în vederea prevenirii altor cereri ulterioare neîntemeiate. În contextul procedurii prin care se stabilește dacă solicitantul ar trebui sau nu să fie autorizat să rămână în așteptarea soluționării căii de atac, dreptul la apărare al solicitantului ar trebui să fie garantat în mod corespunzător prin furnizarea serviciilor necesare de interpretare și de asistență juridică. În plus, instanța competentă ar trebui să poată examina în drept și în fapt decizia prin care se refuză acordarea protecției internaționale.

(94) Pentru a se asigura returnări efective, solicitanții nu ar trebui să aibă dreptul de a rămâne pe teritoriul statului membru în stadiul unui al doilea nivel sau al unui nivel mai avansat al unei căi de atac depuse la o instanță pentru a contesta o decizie negativă privind cererea de protecție internațională, fără a aduce atingere posibilității ca o instanță să autorizeze solicitantul să rămână.

(95) Pentru a se asigura coerența controlului judiciar efectuat de o instanță cu privire la o decizie de respingere a unei cereri de protecție internațională și la o decizie de returnare aferentă și în vederea accelerării examinării cazului și reducerii sarcinii autorităților judiciare competente, în cazul în care astfel de decizii sunt luate ca parte a deciziei conexe privind cererea de protecție internațională sau a deciziei de retragere a protecției internaționale, ele ar trebui să facă obiectul unor proceduri comune în fața aceleiași instanțe.

(96) Pentru a se asigura corectitudinea și obiectivitatea gestionării cererilor și eficiența procedurii comune de protecție internațională, ar trebui stabilite termene pentru procedura administrativă.

(97) În conformitate cu articolul 72 din TFUE, prezentul regulament nu aduce atingere exercitării responsabilităților care le revin statelor membre pentru menținerea ordinii publice și pentru apărarea securității interne.

(98) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (19) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal pe care statele membre o efectuează în aplicarea prezentului regulament.

(99) Orice prelucrare a datelor cu caracter personal de către Agenția pentru Azil în cadrul prezentului regulament ar trebui să se efectueze în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (20), precum și cu Regulamentul (UE) 2021/2303 și ar trebui, în special, să respecte principiile necesității și proporționalității.

(100) Toate datele cu caracter personal colectate în momentul înregistrării sau al depunerii unei cereri de protecție internațională și în timpul interviului individual ar trebui considerate ca făcând parte din dosarul solicitantului și ar trebui păstrate un număr suficient de ani, având în vedere că resortisanții țărilor terțe sau apatrizii care solicită protecție internațională într-un stat membru pot încerca să solicite protecție internațională în alt stat membru sau pot depune alte cereri ulterioare în același stat membru sau în alt stat membru în anii următori. Dat fiind faptul că majoritatea resortisanților unor țări terțe sau a apatrizilor care au locuit în Uniune mai mulți ani vor fi obținut statutul de rezident permanent sau chiar cetățenia unuia dintre statele membre după o perioadă de zece ani din momentul în care li s-a acordat protecție internațională, această perioadă ar trebui considerată drept o perioadă necesară pentru stocarea datelor personale, inclusiv a amprentelor digitale și a imaginilor faciale.

(101) Prezentul regulament nu se referă la procedurile dintre statele membre reglementate de Regulamentul (UE) 2024/1351, inclusiv în ceea ce privește căile de atac în contextul respectivelor proceduri.

(102) Prezentul regulament ar trebui să li se aplice solicitanților cărora li se aplică Regulamentul (UE) 2024/1351, în plus și fără a aduce atingere dispozițiilor respectivului regulament.

(103) În vederea asigurării unei puneri în aplicare coerente a prezentului regulament până la data aplicării sale, ar trebui elaborate și puse în aplicare planuri de punere în aplicare la nivelul Uniunii și la nivel național, care să identifice lacunele și etapele operaționale pentru fiecare stat membru.

(104) Aplicarea prezentului regulament ar trebui evaluată periodic.

(105) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume instituirea unei proceduri comune de acordare și retragere a protecției internaționale, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar având în vedere amploarea și efectele prezentului regulament, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(106) În conformitate cu articolele 1 și 2 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(107) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.

(108) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Cartă. În special, prezentul regulament urmărește să asigure respectarea deplină a demnității umane și să promoveze aplicarea articolelor 1, 4, 8, 18, 19, 21, 23, 24 și 47 din Cartă,