Recitale
(1) Uniunea constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție și, ca atare, ar trebui să asigure absența controalelor asupra persoanelor la frontierele interne, să dezvolte o politică comună în domeniul azilului și migrației, al controlului la frontierele externe și al returnărilor și să prevină deplasările neautorizate între statele membre, pe baza solidarității și a distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, inclusiv față de resortisanții țărilor terțe și apatrizi, și cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale.
(2) Obiectivul prezentului regulament este de a raționaliza, a simplifica și a armoniza măsurile procedurale ale statelor membre prin instituirea unei proceduri de returnare la frontieră. Procedura respectivă ar trebui să se aplice resortisanților țărilor terțe și apatrizilor ale căror cereri au fost respinse în contextul procedurii de azil la frontieră prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1348 al Parlamentului European și al Consiliului (4) (denumită în continuare „procedura de azil la frontieră”).
(3) Pentru statele membre care nu au obligații în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1348, trimiterile din prezentul regulament la dispozițiile Regulamentului (UE) 2024/1348 ar trebui înțelese ca trimiteri la dispoziții echivalente pe care le-ar fi putut introduce în dreptul lor intern.
(4) În ceea ce privește tratamentul persoanelor care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, statelor membre li se aplică obligațiile care le incumbă în temeiul instrumentelor de drept internațional la care sunt parte.
(5) Interesul superior al copilului ar trebui să reprezinte un considerent primordial pentru statele membre atunci când aplică dispozițiile prezentului regulament care pot afecta minorii.
(6) Numeroase cereri de protecție internațională sunt prezentate la frontiera externă sau într-o zonă de tranzit a unui stat membru, inclusiv de către persoane reținute în legătură cu trecerea neautorizată a frontierei externe, și anume chiar în momentul trecerii ilegale a frontierei externe sau în apropierea respectivei frontiere externe după trecerea acesteia, sau de către persoane debarcate în urma unei operațiuni de căutare și salvare. Pentru a efectua o verificare a identității, securității și sănătății la frontiera externă și pentru a direcționa resortisanții țărilor terțe și apatrizii în cauză către procedurile relevante, este necesar screeningul. După efectuarea screeningului, resortisanții țărilor terțe și apatrizii ar trebui să fie direcționați către procedura de azil sau de returnare corespunzătoare, ori ar trebui să li se refuze intrarea. Prin urmare, ar trebui să se instituie o fază premergătoare intrării pe teritoriu, care să fie compusă din screening și din proceduri la frontieră pentru azil, după caz, și pentru returnare. Pentru toate sosirile ilegale ar trebui să existe o legătură coerentă și eficace între toate etapele procedurilor relevante.
(7) Intrarea pe teritoriu nu este autorizată atunci când solicitantul nu are dreptul de a rămâne, când nu a cerut autorizația să rămână în scopul soluționării căii de atac prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1348 sau când o instanță a decis că acesta nu ar trebui să fie autorizat să rămână în așteptarea soluționării respectivei căi de atac. În astfel de cazuri, pentru a se asigura continuitatea între procedura de azil și procedura de returnare, procedura de returnare ar trebui să se desfășoare, de asemenea, în contextul unei proceduri la frontieră în termen de cel mult 12 săptămâni. Respectiva perioadă ar trebui calculată începând din momentul în care solicitantul, resortisantul unei țări terțe sau apatridul nu mai are dreptul de a rămâne sau nu mai este autorizat să rămână.
(8) Pentru a garanta egalitatea de tratament a tuturor resortisanților țărilor terțe și a apatrizilor ale căror cereri au fost respinse în contextul procedurii la frontieră, în cazul în care un stat membru a decis să nu aplice dispozițiile Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) în temeiul derogării relevante prevăzute în respectiva directivă resortisanților țărilor terțe și apatrizilor și nu emite o decizie de returnare a resortisantului țării terțe în cauză, tratamentul și nivelul de protecție ale solicitantului, resortisantului țării terțe sau apatridului în cauză ar trebui să fie în conformitate cu dispoziția din Directiva 2008/115/CE privind dispozițiile mai favorabile în ce privește resortisanții țărilor terțe excluși din domeniul de aplicare al respectivei directive și ar trebui să fie echivalente cu cele aplicabile persoanelor care fac obiectul unei decizii de returnare.
(9) Atunci când se aplică procedura de returnare la frontieră, ar trebui să se aplice anumite dispoziții din Directiva 2008/115/CE, întrucât acestea reglementează elemente ale procedurii de returnare la frontieră care nu sunt stabilite în prezentul regulament, în special cele privind definițiile, dispozițiile mai favorabile, principiul nereturnării, interesul superior al copilului, viața de familie și starea de sănătate, riscul de sustragere, obligația de a coopera, termenul pentru plecarea voluntară, decizia de returnare, îndepărtarea, amânarea îndepărtării, returnarea și îndepărtarea minorilor neînsoțiți, interdicțiile de intrare, garanțiile în așteptarea returnării, luarea în custodie publică, condițiile de luare în custodie publică, luarea în custodie publică a minorilor și a familiilor și situațiile de urgență. Pentru a reduce riscul de intrare neautorizată, precum și de deplasare neautorizată a resortisanților țărilor terțe și a apatrizilor aflați în situație de ședere ilegală care fac obiectul procedurii de returnare la frontieră, ar trebui să se acorde un termen pentru plecarea voluntară. Respectivul termen pentru plecarea voluntară ar trebui acordat numai la cerere și nu ar trebui să depășească 15 zile, nici să acorde dreptul de a intra pe teritoriul statului membru în cauză. Persoanele în cauză ar trebui să predea autorităților competente orice document de călătorie valabil aflat în posesia lor, pe o perioadă cât de lungă este necesar, în scopul prevenirii sustragerii acestora. Dispozițiile privind returnarea prevăzute în prezentul regulament nu aduc atingere puterii de apreciere a statelor membre în ceea ce privește posibilitatea de a decide în orice moment să acorde un permis de ședere autonom sau o altă autorizație care conferă un drept de ședere din motive de compasiune, umanitare sau de altă natură unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor.
(10) În cazul în care resortisantul unei țări terțe sau apatridul aflat în situație de ședere ilegală nu se întoarce sau nu este îndepărtat în perioada maximă a procedurii de returnare la frontieră, procedura de returnare ar trebui să continue astfel cum se prevede în Directiva 2008/115/CE.
(11) În cazul în care un solicitant, un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid care a fost luat în custodie publică în cursul procedurii de azil la frontieră prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1348 nu mai are dreptul de a rămâne și nu a fost autorizat să rămână, statele membre ar trebui să fie în măsură să îl țină în continuare în custodie publică cu scopul de a împiedica intrarea pe teritoriu și de a desfășura procedura de returnare, în conformitate cu garanțiile și condițiile de luare în custodie publică prevăzute în Directiva 2008/115/CE. De asemenea, ar trebui să fie posibilă luarea în custodie publică a unui solicitant, resortisant al unei țări terțe sau apatrid care nu a fost luat în custodie publică în cursul unei astfel de proceduri de azil la frontieră care nu mai are dreptul de a rămâne și nu a fost autorizat să rămână, dacă există un risc de sustragere, dacă persoana respectivă evită sau împiedică returnarea sau dacă prezintă un risc pentru ordinea publică, siguranța publică sau securitatea națională. Luarea în custodie publică respectivă ar trebui să se facă pe o perioadă cât mai scurtă cu putință și nu ar trebui să depășească durata maximă a procedurii de returnare la frontieră. Atunci când resortisantul unei țări terțe sau apatridul aflat în situație de ședere ilegală nu se întoarce sau nu este îndepărtat în perioada respectivă, iar procedura de returnare la frontieră încetează să se aplice, ar trebui să se aplice Directiva 2008/115/CE. Perioada maximă de luare în custodie publică prevăzută în directiva menționată ar trebui să includă perioada de luare în custodie aplicată în cursul procedurii de returnare la frontieră.
(12) Procedura de returnare la frontieră ar trebui să faciliteze, într-o situație de criză, astfel cum este definită în Regulamentul (UE) 2024/1359 al Parlamentului European și al Consiliului (6), returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală sau a apatrizilor ale căror cereri au fost respinse în contextul unei proceduri de azil la frontieră în situație de criză și care nu au dreptul de a rămâne și nu au fost autorizați să rămână, furnizând autorităților naționale competente instrumentele necesare și un interval de timp suficient pentru a efectua procedurile de returnare cu diligența necesară. Pentru a se putea răspunde în mod eficace la situațiile de criză, ar trebui să fie posibilă, de asemenea, aplicarea procedurii de returnare la frontieră într-o situație de criză pentru solicitanții, resortisanții unei țări terțe și apatrizii care fac obiectul procedurii de returnare la frontieră ale căror cereri au fost respinse înainte de adoptarea unei decizii de punere în aplicare a Consiliului, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2024/1359, în care se declară că un stat membru se confruntă cu o situație de criză, și care nu au dreptul de a rămâne și nu sunt autorizați să rămână după adoptarea unei astfel de decizii.
(13) În conformitate cu articolul 72 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), prezentul regulament nu aduce atingere exercitării responsabilităților care le revin statelor membre pentru menținerea ordinii publice și pentru apărarea securității interne.
(14) Pentru a asigura punerea în aplicare coerentă a dispozițiilor privind procedura de returnare la frontieră prevăzută în prezentul regulament până la începerea aplicării sale, ar trebui elaborate și puse în practică planuri de punere în aplicare la nivelul Uniunii și la nivel național care să identifice lacunele și etapele operaționale pentru fiecare stat membru.
(15) Aplicarea prezentului regulament ar trebui evaluată periodic.
(16) Obiectivul de politică al Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (IMFV), instituit, ca parte a Fondului de management integrat al frontierelor, prin Regulamentul (UE) 2021/1148 al Parlamentului European și al Consiliului (7), este de a asigura o gestionare europeană integrată solidă și eficace a frontierelor externe, inclusiv prin prevenirea și depistarea imigrației ilegale și prin gestionarea eficace a fluxurilor de migrație. Permiterea finanțării sprijinului în temeiul instrumentului respectiv pentru acțiuni de solidaritate în contextul Regulamentului (UE) 2024/1351 al Parlamentului European și al Consiliului (8) ar contribui la atingerea obiectivelor Regulamentului (UE) 2021/1148. Prin urmare, Regulamentul (UE) 2021/1148 ar trebui modificat.
(17) Ar trebui să fie posibil să se mobilizeze resursele IMFV și ale altor fonduri relevante ale Uniunii (denumite în continuare „fondurile”), pentru a oferi sprijin statelor membre în eforturile lor de aplicare a Regulamentului (UE) 2024/1351, în conformitate cu normele care reglementează utilizarea fondurilor și fără a aduce atingere altor priorități susținute de fonduri. În acest context, statele membre ar trebui să poată utiliza alocările din cadrul programelor lor respective, inclusiv sumele puse la dispoziție în urma evaluării la jumătatea perioadei. Ar trebui să fie posibil să se pună la dispoziție un sprijin suplimentar în cadrul facilităților tematice relevante, în special pentru acele state membre care ar putea fi nevoite să își sporească capacitățile la frontiere.
(18) Regulamentul (UE) 2021/1148 ar trebui să fie modificat pentru a garanta o contribuție integrală din bugetul Uniunii la cheltuielile eligibile totale ale acțiunilor de solidaritate, precum și pentru a introduce cerințe de raportare specifice în legătură cu acțiunile respective, ca parte a obligațiilor de raportare existente privind execuția fondurilor. Regulamentul respectiv ar trebui modificat și pentru a permite statelor membre să furnizeze contribuții financiare la IMFV sub formă de venituri alocate externe.
(19) Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume stabilirea unei proceduri de returnare la frontieră, prevederea unor norme specifice temporare astfel încât statele membre să poată face față situațiilor de criză și permiterea sprijinului financiar în temeiul Regulamentului (UE) 2021/1148 pentru acțiuni de solidaritate în contextul Regulamentului (UE) 2024/1351, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele prezentului regulament, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.
(20) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament dacă îl va pune în aplicare în dreptul său intern.
(21) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (9); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(22) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (10), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (11).
(23) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (12), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (13).
(24) În ceea ce privește Liechtensteinul, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (14), care se află sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (15).
(25) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute mai ales în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). În special, prezentul regulament urmărește să asigure respectarea deplină a demnității umane și promovarea aplicării articolelor 1, 4, 8, 18, 19, 21, 23, 24 și 47 din cartă,