Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului (2) a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (3). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice respectivul regulament.
(2) Prezentul regulament prevede o armonizare totală în ceea ce privește țările terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre (denumită în continuare „obligația de a deține viză”) și țările terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație.
(3) Stabilirea țărilor terțe ai căror resortisanți fac obiectul obligației de a deține viză sau sunt exonerați de această obligație ar trebui să fie făcută pe baza unei evaluări atente, de la caz la caz a unei serii de criterii. Această evaluare ar trebui să fie efectuată periodic și ar trebui să ducă la propuneri legislative de modificare a anexei I la prezentul regulament, care enumeră țările terțe ai căror cetățeni trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre, și a anexei II la prezentul regulament, care enumeră țările terțe ai căror cetățeni sunt exonerați de la obligația de a deține viză pentru trecerea frontierelor externe ale statelor membre pentru șederi a căror durată totală nu depășește 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile, în pofida posibilității de a avea, în anumite circumstanțe, amendamente specifice la anexele respective, în funcție de țară, de exemplu ca rezultat al procesului de liberalizare a vizelor sau ca o consecință finală a suspendării temporare a exonerării de obligația de a deține viză.
(4) Conținutul listelor țărilor terțe care figurează în anexele I și II ar trebui să fie și să rămână conform cu criteriile stabilite în prezentul regulament. Mențiunile referitoare la țările terțe în privința cărora situația s-a modificat în ceea ce privește criteriile respective, ar trebui să fie transferate dintr-o anexă în cealaltă.
(5) Anexele I și II ar trebui să reflecte evoluția dreptului internațional, care are drept consecință o schimbare a statutului sau a denumirii anumitor state sau entități.
(6) Întrucât Acordul privind Spațiul Economic European (4) exonerează resortisanții din Islanda, Liechtenstein și Norvegia de obligația de a deține viză, aceste țări nu ar trebui incluse în lista din anexa II.
(7) Întrucât Acordul privind libera circulație a persoanelor încheiat între Comunitatea Europeană și statele membre, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte (5), prevede libera circulație fără viză pentru resortisanții Elveției și ai statelor membre, Elveția nu ar trebui inclusă în lista din anexa II.
(8) În ceea ce privește refugiații recunoscuți și apatrizii, fără a aduce atingere obligațiilor care revin în conformitate cu acordurile internaționale semnate de statele membre, în special Acordul european privind suprimarea vizelor pentru refugiați al Consiliului Europei, semnat la Strasburg la 20 aprilie 1959, decizia privind obligația sau exonerarea de viză ar trebui să fie în funcție de țara terță în care au rezidența aceste persoane și care a emis documentele lor de călătorie. Cu toate acestea, date fiind diferențele dintre dreptul intern aplicabil refugiaților recunoscuți și apatrizilor, statele membre ar trebui să poată decide dacă aceste categorii de persoane ar trebui să fie exonerate, în cazul în care țara terță în care au rezidența aceste persoane și care a emis documentele lor de călătorie este o țară terță ai cărei resortisanți sunt exonerați de obligația de a deține viză.
(9) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (6) ar trebui prevăzută o exonerare de la obligativitatea vizelor pentru titularii unui permis de trecere locală a frontierei.
(10) Ar trebui ca statele membre să poată prevedea exonerări de la obligativitatea vizelor pentru titularii anumitor pașapoarte, altele decât pașapoartele obișnuite.
(11) În cazuri particulare în care se justifică un regim special în materie de vize, ar trebui ca statele membre să poată exonera anumite categorii de persoane de obligația de a deține viză sau să poată impune această obligație în conformitate cu dreptul public internațional sau cutuma.
(12) Ar trebui ca statele membre să poată exonera de obligativitatea vizelor refugiații statutari, toți apatrizii, atât cei care intră sub incidența Convenției Organizației Națiunilor Unite privind statutul apatrizilor din 28 septembrie 1954, cât și cei care sunt în afara domeniului de aplicare al convenției respective, precum și elevii care participă la o excursie școlară, în cazul în care persoanele din aceste categorii au reședința într-una dintre țările terțe incluse în lista din anexa II la prezentul regulament.
(13) Regimul care reglementează exonerările de obligativitatea vizelor ar trebui să reflecte integral realitatea acestor practici. Anumite state membre acordă o exonerare de viză resortisanților țărilor terțe incluse în lista țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și care sunt membri ai forțelor armate și se deplasează în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) sau al Parteneriatului pentru pace. Din rațiuni de securitate juridică, aceste exonerări, întemeiate pe obligații internaționale din afara dreptului Uniunii, ar trebui să fie menționate în prezentul regulament.
(14) Reciprocitatea deplină a vizelor este un obiectiv pe care Uniunea ar trebui să îl urmărească în mod activ în relațiile sale cu țările terțe, contribuind astfel la îmbunătățirea credibilității și a coerenței politicii externe a Uniunii.
(15) Ar trebui să se prevadă un mecanism al Uniunii care să permită punerea în aplicare a principiului reciprocității în cazul în care una din țările terțe incluse în lista din anexa II decide să supună resortisanții dintr-unul sau mai multe state membre obligației de a deține viză. Mecanismul respectiv ar trebui să ofere un răspuns al Uniunii ca act de solidaritate, în cazul în care o astfel de țară terță aplică obligativitatea vizei pentru resortisanții a cel puțin unui stat membru.
(16) La primirea unei notificări din partea unui stat membru privind aplicarea de către o țară terță inclusă în lista din anexa II a obligativității vizei pentru resortisanții statului membru respectiv, toate statele membre ar trebui să reacționeze în comun, oferind astfel un răspuns al Uniunii la o situație care afectează întreaga Uniune și care supune cetățenii acesteia unui tratament diferit.
(17) Pentru a asigura implicarea adecvată a Parlamentului European și a Consiliului în cea de a doua etapă a aplicării mecanismului de reciprocitate, dată fiind natura politică deosebit de sensibilă a suspendării exceptării de la obligativitatea vizelor pentru toți resortisanții unei țări terțe incluse în lista din anexa II și implicațiile orizontale ale acestei chestiuni pentru statele membre, pentru țările asociate spațiului Schengen și pentru Uniune în sine, în special pentru relațiile lor externe și pentru funcționarea globală a spațiului Schengen, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește anumite elemente ale mecanismului de reciprocitate. Conferirea acestor competențe Comisiei ia în considerare necesitatea dezbaterilor politice privind politica Uniunii în materie de vize în spațiul Schengen. De asemenea, aceasta reflectă necesitatea asigurării transparenței și a securității juridice corespunzătoare în aplicarea mecanismului de reciprocitate tuturor resortisanților țării terțe în cauză, în special prin modificarea temporară corespunzătoare a anexei II la prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (7). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(18) Prezentul regulament ar trebui să prevadă un mecanism privind suspendarea temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru o țară terță inclusă în lista din anexa II („mecanismul de suspendare”), într-o situație de urgență, atunci când este necesară o reacție promptă pentru soluționarea dificultăților cu care se confruntă cel puțin un stat membru și ținând cont de impactul general al situației de urgență asupra Uniunii în ansamblul său.
(19) Pentru a asigura aplicarea eficientă a mecanismului de suspendare și a anumitor dispoziții din mecanismul de reciprocitate și în special pentru a permite tuturor factorilor relevanți și posibilelor implicații ale aplicării acestui mecanism să fie luate în considerare în mod corespunzător, ar trebui conferite Comisiei competențe de executare în ceea ce privește stabilirea categoriilor de resortisanți ai țării terțe în cauză care ar trebui să fie supuși unei suspendări temporare a exceptării de la obligativitatea vizelor în cadrul mecanismului de reciprocitate și a duratei corespunzătoare a suspendării respective, precum și în ceea ce privește mecanismul de suspendare. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (8). Pentru adoptarea acestor acte de punere în aplicare ar trebui utilizată procedura de examinare.
(20) Este necesar să se evite și să se combată orice abuz ca urmare a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru șederi de scurtă durată ale resortisanților unei țări terțe, dacă aceștia pun în pericol ordinea publică și securitatea internă a statelor membre în cauză.
(21) Mecanismul de suspendare ar trebui să dea posibilitatea statelor membre să notifice circumstanțele care conduc la o eventuală suspendare, iar Comisiei să declanșeze mecanismul de suspendare din proprie inițiativă.
(22) În special, utilizarea mecanismului de suspendare ar trebui să fie înlesnită prin perioade de referință și termene scurte, permițând o procedură rapidă, iar motivele posibile de suspendare ar trebui să includă o reducere a cooperării privind readmisia, precum și o creștere substanțială a riscurilor la adresa ordinii publice sau a securității interne a statelor membre. Această reducere a cooperării ar trebui să cuprindă o creștere semnificativă a ratei de refuz a cererilor de readmisie, inclusiv pentru resortisanții țărilor terțe care au tranzitat țara terță în cauză, atunci când obligația de readmisie este prevăzută printr-un acord de readmisie încheiat între Uniune sau un stat membru și acea țară terță. De asemenea, Comisia ar trebui să poată să declanșeze mecanismul de suspendare în cazul în care țara terță nu cooperează în ceea ce privește readmisia, în special în cazul în care s-a încheiat un acord de readmisie între țara terță în cauză și Uniune.
(23) În sensul mecanismului de suspendare, o creștere substanțială indică o creștere care depășește un prag de 50 %. Aceasta ar putea indica, de asemenea, o creștere mai redusă dacă Comisia consideră că se aplică în cazul special notificat de statul membru în cauză.
(24) În sensul mecanismului de suspendare, o rată de recunoaștere scăzută indică o rată de recunoaștere a cererilor de azil de aproximativ 3-4 %. Aceasta ar putea indica, de asemenea, o rată de recunoaștere mai ridicată dacă Comisia consideră că se aplică în cazul special notificat de statul membru în cauză.
(25) Este necesar să se evite și să se combată orice abuz privind exceptarea de la obligativitatea vizelor în cazul în care aceasta determină o creștere a presiunii exercitate de migrație, care rezultă, de exemplu, din creșterea numărului de cereri de azil neîntemeiate, precum și în cazul în care exceptarea de la obligativitatea vizelor determină apariția unor cereri neîntemeiate de permise de ședere.
(26) În vederea asigurării faptului că cerințele specifice, care au fost utilizate pentru evaluarea oportunității exceptării de la obligativitatea vizelor, acordată în urma finalizării cu succes a unui dialog privind liberalizarea vizelor, continuă să fie îndeplinite în timp, Comisia ar trebui să monitorizeze situația din țările terțe în cauză. Comisia ar trebui să acorde o atenție deosebită situației drepturilor omului în țările terțe în cauză.
(27) Comisia ar trebui să raporteze cu regularitate către Parlamentul European și Consiliu cel puțin o dată pe an, pentru o perioadă de șapte ani de la intrarea în vigoare a liberalizării vizelor pentru țara terță respectivă, și ulterior în cazul în care Comisia consideră că este necesar, ori la cererea Parlamentului European sau a Consiliului.
(28) Înainte de a lua orice decizie de a suspenda temporar exceptarea de la obligativitatea vizelor pentru resortisanții unei țări terțe, Comisia ar trebui să țină seama de situația drepturilor omului din țara terță respectivă și de eventualele consecințe ale unei suspendări a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru această situație.
(29) Suspendarea exceptării de la obligativitatea vizelor printr-un act de punere în aplicare ar trebui să vizeze anumite categorii de resortisanți ai țării terțe în cauză, prin trimitere la tipurile relevante de documente de călătorie și, după caz, la criterii suplimentare, precum persoanele care călătoresc pentru prima dată pe teritoriul statelor membre. Actul de punere în aplicare ar trebui să stabilească categoriile de resortisanți cărora ar trebui să li se aplice suspendarea, ținând seama de circumstanțele specifice notificate de unul sau mai multe state membre sau raportate de către Comisie, precum și de principiul proporționalității.
(30) Pentru a asigura implicarea adecvată a Parlamentului European și a Consiliului în punerea în aplicare a mecanismului de suspendare, dată fiind natura politică sensibilă a unei suspendări a unei exceptări de la obligativitatea vizelor pentru toți resortisanții unei țări terțe incluse în lista din anexa II la prezentul regulament și implicațiile sale orizontale pentru statele membre și pentru Uniune în ansamblul său, în special pentru relațiile lor externe și pentru funcționarea globală a spațiului Schengen, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește suspendarea temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru resortisanții țărilor terțe în cauză. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare. În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(31) Pentru a asigura o administrare deschisă a sistemului și informarea persoanelor în cauză, statele membre ar trebui să comunice celorlalte state membre și Comisiei măsurile pe care le iau în temeiul prezentului regulament. Din aceleași motive, informațiile în cauză ar trebui publicate și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(32) Condițiile care reglementează intrarea pe teritoriul statelor membre sau eliberarea vizelor ar trebui să nu afecteze normele care guvernează recunoașterea valabilității documentelor de călătorie.
(33) În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru a asigura funcționarea eficientă a regimului comun al vizelor, este necesar și oportun să se adopte un regulament care să stabilească lista țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză la trecerea frontierelor externe și lista țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație.
(34) Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării acordurilor internaționale încheiate de Comunitatea Europeană înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001, care implică necesitatea de a deroga de la normele comune în materie de vize, ținându-se totodată cont de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
(35) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constitutie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9) care se află sub incidența articolului 1 litera B din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (10).
(36) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în înțelesul Acordului semnat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (11), care se află sub incidența articolului 1 literele B și C din Decizia 1999/437/CE a Consiliului, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (12).
(37) În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (13), care se află sub incidența articolului 1 literele B și C din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (14).
(38) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (15); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(39) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (16); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică,