Recitale
(1) Cotele de pescuit pentru anul 2022 au fost stabilite prin Regulamentele (UE) 2021/91 (2), (UE) 2021/1888 (3), (UE) 2022/109 (4) și (UE) 2022/110 (5) ale Consiliului.
(2) Cotele de pescuit pentru anul 2023 au fost stabilite prin Regulamentele (UE) 2022/2090 (6), (UE) 2023/194 (7) și (UE) 2023/195 (8) ale Consiliului.
(3) În temeiul articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, în cazul în care Comisia stabilește că un stat membru a depășit cotele de pescuit care i-au fost alocate, aceasta operează deduceri din viitoarele cote de pescuit ale statului membru respectiv.
(4) La articolul 105 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 se prevede că aceste deduceri trebuie operate în anul sau anii următori, aplicând factorii de multiplicare stabiliți la alineatele menționate.
(5) Anumite state membre și-au depășit cotele de pescuit pentru anul 2022. Este deci oportun să se opereze deduceri din cotele de pescuit care le-au fost alocate pentru 2023 și, după caz, pentru anii următori, pentru stocurile din care s-a pescuit excesiv.
(6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1926 al Comisiei (9) a stabilit deduceri din cotele de pescuit pentru anumite stocuri de pește în 2022 din cauza depășirii cotelor în anii precedenți. În 2021, Portugalia și-a depășit cota de pescuit pentru hamsii în zonele 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1 (ANE/9/3411). În urma solicitării Portugaliei din 22 august 2022, Comisia a fost de acord să repartizeze deducerea pe o perioadă de doi ani, în conformitate cu punctul 3 litera (a) din Comunicarea Comisiei 2022/C 369/03 (10) (denumite în continuare „orientările”). Articolul 3 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2458 al Comisiei (11) prevede că deducerea anuală se ridică la 1 477,376 de tone în 2022 și 2023. La 19 aprilie 2023, având în vedere că Portugalia preconiza să dispună de o cotă suficientă la sfârșitul sezonului de pescuit 2022 pentru ANE/9/3411, ea a solicitat Comisiei să anuleze repartizarea pe o perioadă de doi ani a deducerii. Prin urmare, Comisia a operat întreaga deducere, și anume 2 954,752 de tone – inclusiv un factor de multiplicare de 1,40 – din cota portugheză pentru ANE/9/3411 pentru sezonul de pescuit 2022. În consecință, nu există nicio deducere restantă care să fie operată din cota portugheză alocată pentru sezonul de pescuit 2023 pentru acest stoc.
(7) Orientările au înlocuit Comunicarea 2012/C 72/07 pentru a adapta, după caz, calendarul deducerilor în cazul depășirii cotei pentru stocurile gestionate de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului la calendarul deducerilor stabilit în cadrul organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului în cauză pentru aceste stocuri. Recomandarea 21-01 a Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) privind un program multianual de conservare și gestionare pentru tonul tropical (12), precum și Recomandarea 22-03 a ICCAT pentru conservarea peștelui-spadă din Atlanticul de Nord (13) stabilesc că orice depășire a cotei ajustate anuale în anul 2022 se deduce din respectiva cotă/limită de captură pentru 2024. Pe această bază, deducerile – inclusiv cele care rezultă din coeficienții de multiplicare aplicabili – din cauza depășirii cotelor de pescuit stabilite în 2022 pentru stocul de ton obez din Oceanul Atlantic (BET/ATLANT) și pentru stocul de pește-spadă din Oceanul Atlantic, la nord de 5° N (SWO/AN05N), ambele gestionate de ICCAT, ar trebui aplicate numai în 2024.
(8) Pot apărea în continuare actualizări sau corecții suplimentare, în urma detectării, pentru exercițiul de deduceri curent sau anterior, a unor erori, omisiuni sau declarări eronate ale cifrelor privind capturile de către statele membre în temeiul articolului 33 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.
(9) Deoarece cotele de pescuit sunt exprimate în tone, depășirile acestora cu cantități mai mici de o tonă nu trebuie luate în considerare,