Recitale
(1) Pentru a putea funcționa, piața internă necesită standarde statistice aplicabile culegerii, transmiterii și publicării statisticilor naționale și ale Uniunii, astfel încât întreprinderile, instituțiile financiare, organele administrației publice și toți ceilalți operatori de pe piața internă să poată avea acces la date statistice fiabile și comparabile. În acest scop, este esențial ca diversele categorii de clasificare a activităților Uniunii să fie interpretate uniform în toate statele membre.
(2) Sunt necesare statistici fiabile și comparabile, care să permită întreprinderilor să-și evalueze nivelul competitivității și care să fie utile instituțiilor Uniunii în prevenirea denaturării concurenței.
(3) Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 a stabilit un nomenclator statistic comun al activităților economice în Comunitatea Europeană (denumit în continuare „NACE Rev. 2”), pentru a îndeplini cerințele statistice la momentul adoptării sale și atât timp cât acesta a rămas conform cu mediul tehnologic și cu structura economiei, precum și cu clasificările economice și sociale internaționale relevante.
(4) Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 împuternicește Comisia să adopte acte delegate de modificare a anexei I pentru a ține seama de evoluțiile tehnologice sau economice sau pentru a o alinia cu alte clasificări economice și sociale.
(5) De la intrarea în vigoare a NACE Rev. 2 la 1 ianuarie 2008, globalizarea și digitalizarea au schimbat modul în care multe activități economice furnizează bunuri și servicii. Noile activități au câștigat în importanță, în timp ce altele și-au pierdut din importanță în economia mondială. De asemenea, au avut loc schimbări rapide în domeniul tehnologiei informației. În plus, creșterea gradului de conștientizare a impactului economiei asupra mediului a creat activități specializate pentru protecția mediului.
(6) Comparabilitatea internațională a statisticilor economice impune ca statele membre și instituțiile Uniunii să utilizeze nomenclatoare ale activităților economice direct legate de Clasificarea internațională standard, pe industrie, a tuturor activităților economice (ISIC).
(7) În urma adoptării de către Comisia pentru statistică a Organizației Națiunilor Unite a revizuirii 5 a Clasificării internaționale standard, pe industrie, a tuturor activităților economice („ISIC Rev. 5”), nomenclatorul NACE ar trebui adaptată pentru a menține comparabilitatea și coerența sa cu standardele de clasificare a activităților economice utilizate la nivel internațional.
(8) Luând în considerare noile activități economice pe care le fac posibile recentele evoluții structurale, științifice și tehnologice, nomenclatorul NACE ar trebui să reflecte mai îndeaproape realitatea activităților economice actuale din Uniune.
(9) Nomenclatorul NACE actualizat reprezintă un element esențial în cadrul eforturilor întreprinse de Comisie pentru modernizarea producției de statistici ale Uniunii. Se anticipează că acest nomenclator actualizat va contribui, datorită unor date mai comparabile și mai relevante, la o mai bună guvernare economică, atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național.
(10) Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 ar trebui modificat în consecință,