Începe proba gratuită

Act UE 2022/901 · CELEX 32022H0901(19)

Recomandarea Consiliului din 12 iulie 2022 privind politicile economice ale Țărilor de Jos și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Țărilor de Jos pentru 2022

Data act
12.07.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOC_2022_334_R_0019
Status
In vigoare
finanțe publice pact de stabilitate piața muncii politică economică politică energetică program de stabilitate redresare economică reformă economică securitate socială Țările de Jos

Articolul text

Text integral

RECOMANDAREA CONSILIULUI din 12 iulie 2022 privind politicile economice ale Țărilor de Jos și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Țărilor de Jos pentru 2022 (2022/C 334/19) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 121 alineatul (2) și articolul 148 alineatul (4), având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 5 alineatul (2), având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1176/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice (2), în special articolul 6 alineatul (1), având în vedere recomandarea Comisiei Europene, având în vedere rezoluțiile Parlamentului European, având în vedere concluziile Consiliului European, având în vedere avizul Comitetului pentru ocuparea forței de muncă, având în vedere avizul Comitetului economic și financiar, având în vedere avizul Comitetului pentru protecție socială, având în vedere avizul Comitetului pentru politică economică, întrucât: RECOMANDĂ ca, în 2022 și în 2023, Țările de Jos să întreprindă acțiuni astfel încât: 1. În 2023, să se asigure că creșterea cheltuielilor primare curente finanțate la nivel național este în concordanță cu o orientare de politică globală neutră, ținând seama de menținerea unui sprijin permanent temporar și specific pentru gospodăriile și întreprinderile cele mai vulnerabile la creșterile abrupte ale prețurilor la energie și pentru persoanele care fug din Ucraina. Să fie pregătite să ajusteze cheltuielile curente la evoluția situației. Să extindă investițiile publice pentru tranziția verde și tranziția digitală, precum și pentru securitatea energetică ținând seama de inițiativa REPowerEU, inclusiv prin utilizarea Mecanismului de redresare și reziliență și a altor fonduri ale Uniunii. Pentru perioada de după 2023, să aplice o politică bugetară care să vizeze obținerea unor poziții bugetare prudente pe termen mediu. Să reducă stimulentele în favoarea îndatorării gospodăriilor și denaturările pieței locuințelor, inclusiv prin sprijinirea dezvoltării sectorului privat al închirierilor, și să ia măsuri pentru a spori oferta de locuințe. Să adopte și să pună în aplicare reforma sistemului de pensii convenită în 2019 și 2020. 2. Să finalizeze rapid negocierile cu Comisia cu privire la documentele de programare ale politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027, în vederea începerii punerii lor în aplicare. 3. Să promoveze o protecție socială adecvată pentru lucrătorii independenți fără angajați, să abordeze problema activităților independente fictive și să reducă stimulentele în favoarea utilizării contractelor flexibile sau temporare. Să remedieze deficitele de forță de muncă și de competențe, în special în ceea ce privește sănătatea, educația, locurile de muncă tehnice și cele din sectorul digital și sectorul construcțiilor, inclusiv prin valorificarea potențialului insuficient utilizat în materie de forță de muncă rezultat din ponderea ridicată a locurilor de muncă cu normă redusă și din rata de ocupare mai scăzută a persoanelor provenite dintr-un context de migrație. Să consolideze posibilitățile de perfecționare și reconversie profesională, în special pentru persoanele aflate la periferia pieței muncii și pentru persoanele inactive. 4. Să reducă dependența generală de combustibilii fosili prin accelerarea utilizării surselor regenerabile de energie, în special încurajând investițiile complementare în infrastructura de rețea și raționalizând și mai mult procedurile de autorizare, prin îmbunătățirea eficienței energetice, în special în sectorul construcțiilor, și prin accelerarea investițiilor în transporturile durabile și în agricultura durabilă. Adoptată la Bruxelles, 12 iulie 2022. Pentru Consiliu Președintele Z. STANJURA (1) JO L 209, 2.8.1997, p. 1. (2) JO L 306, 23.11.2011, p. 25. (3) Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență (JO L 57, 18.2.2021, p. 17). (4) Recomandarea Consiliului din 5 aprilie 2022 privind politica economică a zonei euro (JO C 153, 7.4.2022, p. 1). (5) Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri (JO L 212, 7.8.2001, p. 12). (6) Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenței unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înțelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE și având drept efect introducerea unei protecții temporare (JO L 71, 4.3.2022, p. 1). (7) Recomandarea Consiliului din 18 iunie 2021 care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Țărilor de Jos pentru 2021 (JO C 304, 29.7.2021, p. 88). (8) Estimările privind orientarea bugetară și componentele acesteia din prezenta recomandare sunt estimări ale Comisiei bazate pe ipotezele care stau la baza previziunilor Comisiei din primăvara anului 2022. Estimările Comisiei privind creșterea potențială pe termen mediu nu includ impactul pozitiv al reformelor care fac parte din planul de redresare și reziliență și care pot stimula creșterea potențială. (9) Nu sunt finanțate prin granturi din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență sau din alte fonduri ale Uniunii. (10) Recomandarea Consiliului din 20 iulie 2020 privind Programul național de reformă al Țărilor de Jos pentru 2020 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Țărilor de Jos pentru 2020 (JO C 282, 26.8.2020, p. 122). (11) Cifrele reprezintă nivelul costurilor bugetare anuale ale măsurilor luate începând cu toamna anului 2021, inclusiv veniturile și cheltuielile curente, precum și – dacă este cazul – măsurile privind cheltuielile de capital. (12) Se preconizează că numărul total al persoanelor strămutate din Ucraina în Uniune va ajunge treptat la 6 milioane până la sfârșitul anului 2022, iar distribuția geografică a acestor persoane este estimată pe baza dimensiunii diasporei existente, a populației relative a statului membru gazdă și a distribuției efective a persoanelor strămutate din Ucraina în întreaga Uniune începând din martie 2022. În ceea ce privește costurile bugetare pe persoană, estimările se bazează pe modelul de microsimulare Euromod al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei, care ia în considerare atât transferurile de numerar pentru care ar fi eligibile persoanele, cât și prestațiile în natură, cum ar fi educația și asistența medicală. (13) Un semn negativ al indicatorului corespunde unui excedent al creșterii cheltuielilor primare comparativ cu creșterea economică pe termen mediu, ceea ce indică o politică bugetară expansionistă. (14) Acestea sunt previziuni ale Comisiei bazate pe un profil de cheltuieli liniar. Comisia încă nu a primit Planul de redresare și reziliență al Țărilor de Jos. (15) Se preconizează că alte cheltuieli de capital finanțate la nivel național vor furniza o contribuție expansionistă de 0,5 puncte procentuale din PIB. Aceasta se explică parțial prin fondurile de investiții puse la dispoziția municipalităților pentru punerea în aplicare a politicii privind clima și prin fondurile suplimentare pentru tineret. (16) Un semn pozitiv al indicatorului corespunde unui deficit al creșterii cheltuielilor primare comparativ cu creșterea economică pe termen mediu, ceea ce indică o politică bugetară restrictivă. (17) Se preconizează că alte cheltuieli de capital finanțate la nivel național vor furniza o contribuție expansionistă de 0,4 puncte procentuale din PIB. Aceasta se explică parțial prin fondurile de investiții puse la dispoziția municipalităților pentru punerea în aplicare a politicii privind clima și prin fondurile suplimentare pentru tineret. (18) Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159). (19) Eurostat (2020), ponderea importurilor rusești în totalul importurilor de gaze naturale și țiței. Pentru media UE-27, importurile totale se referă la importurile din afara UE-27. Pentru Țările de Jos, totalul importurilor include comerțul intra-UE. (20) Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (JO L 375, 31.12.1991, p. 1). (21) Regulamentul (UE) 2021/1057 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de instituire a Fondului social european Plus (FSE+) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1296/2013 (JO L 231, 30.6.2021, p. 21). (22) Emis în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1466/97.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.