Directiva Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole

Articolul 1

Obiectivul prezentei directive este de: — a reduce poluarea apelor provocată sau indusă de nitrații proveniți din surse agricole; — a preveni orice nouă poluare de acest tip.

Articolul 2

În sensul prezentei directive: (a) „ape subterane” înseamnă toate apele care se găsesc sub suprafața solului în zona de saturație și care sunt în contact cu solul sau subsolul; (b) „ape dulci” înseamnă apele care se prezintă în stare naturală cu un slab conținut de săruri și, în general, sunt considerate ca putând fi captate și tratate în vederea producerii de apă potabilă; (c) „compus azotat” înseamnă orice substanță care conține azot, cu excepția azotului molecular gazos; (d) „animale” înseamnă toate animalele crescute în scopuri de exploatare sau în scopuri lucrative; (e) „fertilizant” înseamnă orice substanță care conține unul sau mai mulți compuși azotați împrăștiați pe soluri pentru a ameliora creșterea vegetației, inclusiv efluenții de la complexe zootehnice, reziduurile de la crescătoriile piscicole și nămolul de epurare; (f) „îngrășământ chimic” înseamnă orice fertilizant fabricat după un procedeu industrial; (g) „efluent de la complexe zootehnice” înseamnă dejecțiile animaliere sau un amestec de paie și de dejecții animaliere, chiar dacă au suferit o transformare; (h) „împrăștiere” înseamnă îmbunătățirea solului cu materii prin aruncare la suprafața solului, injectare, îngropare sau amestecare cu straturile superficiale ale solului; (i) „eutrofizare” înseamnă îmbogățirea apei cu compuși azotați, provocând o dezvoltare accelerată a algelor și a vegetalelor din specii superioare care perturbă echilibrul organismelor prezente în apă și care antrenează o degradare a calității apei respective; (j) „poluare” înseamnă evacuarea compușilor azotați din surse agricole în mediul acvatic, direct sau indirect, cu consecințe de natură să pună în pericol sănătatea umană, să dăuneze resurselor vii și sistemului ecologic acvatic, să afecteze domeniul de agrement sau să stingherească alte utilizări legitime ale apelor; (k) „zonă vulnerabilă” înseamnă terenurile desemnate în conformitate cu articolul 3 alineatul (2).

Articolul 3

(1) Apele afectate de poluare și cele care ar putea fi afectate, dacă nu se iau măsurile prevăzute la articolul 5, sunt definite de statele membre în funcție de criteriile fixate la anexa I. (2) În termen de doi ani de la data notificării prezentei directive, statele membre desemnează ca zone vulnerabile toate zonele cunoscute de pe teritoriul lor care alimentează apele definite în conformitate cu alineatul (1) și care contribuie la poluare. Statele membre notifică această desemnare inițială Comisiei în termen de șase luni. (3) Atunci când apele definite de un stat membru în conformitate cu alineatul (1) sunt afectate de poluarea apelor unui alt stat membru care sunt drenate direct sau indirect, statul membru ale cărui ape sunt atinse de poluare poate notifica faptele celuilalt stat membru, precum și Comisiei. Statele membre respective organizează, eventual împreună cu Comisia, concertarea necesară pentru identificarea surselor poluării și a măsurilor care trebuie luate în favoarea apelor poluate, pentru a le asigura conformitatea cu prezenta directivă. (4) Statele membre reexaminează și, dacă este necesar, revizuiesc sau completează în timp util, cel puțin o dată la patru ani, lista cu zonele vulnerabile desemnate, pentru a ține seama de schimbările și de factorii imprevizibili din momentul desemnării precedente. Statele membre notifică Comisiei, în termen de șase luni, orice revizuire sau adaos adus listei cu desemnările. (5) Statele membre sunt scutite de obligația de a desemna zonele vulnerabile specifice dacă acestea stabilesc și aplică pe întreg teritoriul lor național programele de acțiune prevăzute la articolul 5, în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 4

(1) În scopul asigurării, pentru toate apele, a unui nivel general de protecție împotriva poluării, statele membre, în termen de doi ani de la notificarea prezentei directive: (a) stabilesc un sau niște coduri de bună practică agricolă, care vor fi puse în aplicare în mod voluntar de către agricultori și care trebuie să cuprindă cel puțin elementele enumerate la punctul A din anexa II; (b) elaborează, dacă este necesar, un program care prevede formarea și informarea agricultorilor în vederea promovării punerii în aplicare a codului sau a codurilor de bună practică agricolă. (2) Statele membre prezintă Comisiei modalitățile codurilor lor de bună practică agricolă și aceasta include informații asupra acestor coduri în raportul prevăzut la articolul 11. În temeiul informațiilor primite, dacă este necesar, Comisia poate prezenta propuneri corespunzătoare Consiliului.

Articolul 5

(1) Statele membre stabilesc programe de acțiune având drept obiect zonele vulnerabile desemnate, în vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolul 1 și în termen de doi ani de la desemnarea inițială prevăzută la articolul 3 alineatul (2) sau de un an după fiecare nouă desemnare prevăzută la articolul 3 alineatul (4). (2) Un program de acțiune poate avea drept obiect toate zonele vulnerabile situate pe teritoriul unui stat membru sau, dacă acest stat consideră potrivit, se pot întocmi programe diferite pentru diverse zone sau părți de zone vulnerabile. (3) Programele de acțiune țin seama de: (a) datele științifice și tehnice disponibile privind în principal cantitățile respective de azot de origine agricolă sau provenind din alte surse; (b) condițiile de mediu din regiunile în cauză ale statului membru respectiv. (4) Programele de acțiune se pun în practică într-un termen de patru ani de la elaborarea lor și conțin următoarele măsuri obligatorii: (a) măsurile prevăzute la anexa III; (b) măsurile pe care statele membre le-au adoptat în codul sau codurile de bună practică agricolă elaborat(e) în conformitate cu articolul 4, cu excepția acelora care au fost înlocuite cu măsurile enunțate la anexa III. (5) În afară de aceasta, statele membre iau, în cadrul programelor de acțiune, toate măsurile suplimentare sau acțiunile consolidate pe care le consideră necesare, dacă se dovedește, de la început sau în baza experienței dobândite la punerea în aplicare a programelor de acțiune, că măsurile prevăzute la alineatul (4) nu vor fi suficiente pentru a atinge obiectivele definite la articolul 1. La alegerea acestor măsuri sau acțiuni, statele membre țin seama de eficacitatea și de costul lor în raport cu alte măsuri preventive care ar putea fi adoptate. (6) Statele membre elaborează și pun în aplicare programe de supraveghere adecvate pentru a evalua eficacitatea programelor de acțiune întocmite în temeiul prezentului articol. Statele membre care pun în aplicare dispozițiile articolului 5 pe ansamblul teritoriului lor național supraveghează conținutul în nitrați al apelor (ape de suprafață și ape subterane) în puncte de măsurare selecționate, care permit determinarea întinderii poluării apelor cu nitrați proveniți din surse agricole. (7) Statele membre reexaminează și, după caz, revizuiesc programele lor de acțiune, inclusiv orice măsură suplimentară adoptată în temeiul alineatul (5), la cel puțin fiecare patru ani. Statele membre informează Comisia asupra oricărei modificări aduse programelor de acțiune.

Articolul 6

(1) În scopul desemnării zonelor vulnerabile și al revizuirii listei stabilite, statele membre: (a) supraveghează timp de un an concentrația de nitrați din apele dulci, pe o perioadă de doi ani de la notificarea prezentei directive: (i) la nivelul stațiilor de prelevare din apele de suprafață prevăzute la articolul 5 alineatul (4) din Directiva 75/440/CEE și/sau al altor stații reprezentative de prelevare din apele de suprafață ale statelor membre, cel puțin o dată pe lună și în mod mai frecvent în timpul perioadelor de creștere a apelor; (ii) la nivelul stațiilor reprezentative de prelevare din pânza freatică în statele membre, la intervale regulate, ținându-se seama de dispozițiile Directivei 80/778/CEE; (b) reiau programul de supraveghere descris la litera (a) cel puțin o dată la patru ani, exceptând cazul stațiilor de prelevare unde concentrația de nitrați a tuturor probelor precedente se dovedește a fi sub 25 miligrame pe litru și unde nu se constată nici un factor nou care ar putea mări conținutul în nitrați; în acest caz, programul de supraveghere nu trebuie pus în aplicare decât la fiecare opt ani; (c) reexaminează la fiecare patru ani starea de eutrofizare a apelor dulci de suprafață, a apelor litorale și a estuarelor. (2) Sunt utilizate metodele de măsurare de referință definite la anexa IV.

Articolul 7

Recomandările pentru supravegherea prevăzută la articolele 5 și 6 se pot stabili în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 9.

Articolul 8

Anexele la prezenta directivă se pot adapta la progresul științific și tehnic, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 9.

Articolul 9

(1) Comisia este sprijinită de un comitet format din reprezentanții statelor membre și prezidat de un reprezentant al Comisiei. (2) Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce urmează să fie adoptate. Comitetul își dă avizul cu privire la acest proiect în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul este emis cu majoritatea prevăzută la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate în conformitate cu articolului menționat anterior. Președintele nu participă la vot. (3) (a) Comisia adoptă măsurile preconizate, dacă acestea sunt conforme cu avizul comitetului. (b) Dacă măsurile preconizate nu sunt conforme cu avizul comitetului sau în absența avizului, Comisia prezintă Consiliului, fără întârziere, o propunere cu privire la măsurile ce trebuie adoptate. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. (c) Dacă, la expirarea unui termen de trei luni de la data prezentării la Consiliu, acesta nu hotărăște, măsurile propuse sunt adoptate de Comisie, cu excepția cazului în care Consiliul s-a pronunțat împotriva acestor măsuri cu majoritate simplă.

Articolul 10

(1) Statele membre înaintează Comisiei, pentru o perioadă de patru ani de la data notificării prezentei directive și, ulterior, din patru în patru ani, un raport conținând informațiile prevăzute la anexa V. (2) Statele membre prezintă Comisiei un raport, în conformitate cu prezentul articol, într-un termen de șase luni de la expirarea perioadei la care se referă acesta.

Articolul 11

Pe baza informațiilor primite în conformitate cu articolul 10, Comisia publică rapoarte de sinteză în termen de șase luni de la primirea rapoartelor statelor membre și le comunică Parlamentului European și Consiliului. În conformitate cu punerea în aplicare a prezentei directive, în special cu dispozițiile din anexa III, Comisia înaintează Consiliului, până la 1 ianuarie 1998, un raport adaptat, după caz, propunerilor de revizuire din prezenta directivă.

Articolul 12

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia (9). Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. (2) Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 13

Prezenta directivă se adresează statelor membre.