Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (4) a fost modificat de mai multe ori și în mod substanțial (5). Este necesar, din motive de claritate și de raționalizare, să se codifice respectivul regulament.
(2) Este esențial ca, pentru buna funcționare a pieței interne și pentru facilitarea schimburilor comerciale transfrontaliere în cadrul Uniunii, comisioanele pentru plățile transfrontaliere în euro să fie identice cu cele pentru plățile corespunzătoare dintr-un stat membru.
(3) Nu este recomandabil să se aplice principiul egalității comisioanelor pentru instrumentele de plată care se bazează preponderent sau exclusiv pe suport de hârtie, precum cecurile, deoarece, prin însăși natura lor, acestea nu pot fi prelucrate într-un mod la fel de eficient ca plățile electronice.
(4) Principiul egalității comisioanelor ar trebui să se aplice plăților inițiate sau efectuate pe suport de hârtie sau în numerar care sunt prelucrate electronic pe parcursul etapelor de plată, cu excepția cecurilor, precum și tuturor comisioanelor legate direct sau indirect de o operațiune de plată, inclusiv comisioanelor pe care le presupune un contract. Din categoria comisioanelor indirecte fac parte comisioanele aplicate pentru constituirea unui ordin de plată permanent, comisioanele pentru efectuarea de plăți prin card de plată, de debit sau de credit, care ar trebui să fie aceleași și pentru plățile naționale, și pentru plățile transfrontaliere în cadrul Uniunii.
(5) În vederea prevenirii fragmentării piețelor de plată, este oportun să se aplice principiul egalității comisioanelor. În acest scop, pentru fiecare categorie de operațiune de plată transfrontalieră ar trebui să fie identificată o plată națională care are caracteristici identice sau foarte similare cu plata transfrontalieră. Ar putea fi folosite, printre altele, următoarele criterii de identificare a plății naționale care corespund unei plăți transfrontaliere: canalul de inițiere, de executare și de finalizare a plății, gradul de automatizare, orice formă de garantare a plății, statutul clientului și relația cu prestatorul serviciilor de plată sau instrumentul de plată utilizat, astfel cum este definit la articolul 4 punctul 14 din Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului (6). Acest set de criterii nu ar trebui considerat exhaustiv.
(6) Autoritățile competente ar trebui să emită orientări în vederea identificării plăților corespunzătoare, atunci când consideră că este necesar. Comisia, asistată, atunci când este cazul, de Comitetul de plăți instituit prin articolul 85 alineatul (1) din Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), ar trebui să ofere îndrumarea necesară și să acorde asistență autorităților competente.
(7) Pentru a facilita funcționarea pieței interne și pentru a se evita inegalitățile dintre utilizatorii serviciilor de plată din zona euro și cei din statele membre care nu fac parte din zona euro în ceea ce privește plățile transfrontaliere în euro, este necesar să se asigure că comisioanele pentru plățile transfrontaliere în euro din interiorul Uniunii sunt aliniate cu cele pentru plățile naționale corespunzătoare efectuate în moneda națională a statului membru în care își are sediul prestatorul de servicii de plată al utilizatorului serviciilor de plată. Se consideră că un prestator de servicii de plată are sediul în statul membru în care își oferă serviciile utilizatorului serviciului de plată.
(8) Comisioanele de conversie monetară reprezintă un cost semnificativ al plăților transfrontaliere atunci când sunt utilizate monede diferite în statul membru al plătitorului și în cel al beneficiarului plății. Articolul 45 din Directiva (UE) 2015/2366 impune transparența comisioanelor și a cursului de schimb utilizat, articolul 52 punctul 3 din directiva respectivă precizează cerințele de informare cu privire la operațiunile de plată care fac obiectul unui contract-cadru, iar articolul 59 alineatul (2) din directiva respectivă se referă la cerințele de informare pentru părțile care oferă servicii de conversie monetară la un bancomat (ATM) sau la punctul de vânzare. Este necesar să se stabilească măsuri suplimentare pentru a proteja consumatorii împotriva unor comisioane excesive pentru serviciile de conversie monetară și a asigura că consumatorii primesc informațiile de care au nevoie pentru a alege cea mai bună opțiune de conversie monetară.
(9) Măsurile care urmează a fi puse în aplicare ar trebui să fie corespunzătoare, adecvate și eficiente din punctul de vedere al costurilor. În același timp, în situațiile în care plătitorul se confruntă cu opțiuni diferite de conversie monetară la un bancomat sau la punctul de vânzare, informațiile furnizate ar trebui să permită efectuarea unei comparații, pentru a-i permite plătitorului să facă o alegere în cunoștință de cauză.
(10) Pentru a asigura comparabilitatea, comisioanele de conversie monetară pentru toate plățile cu cardul ar trebui să fie exprimate în același mod, și anume ca un adaos procentual la cele mai recente rate de schimb valutar de referință euro disponibile, emise de Banca Centrală Europeană (BCE). Un adaos ar trebui să se bazeze pe o rată derivată din două rate de schimb ale BCE în cazul unei conversii între două monede din afara zonei euro.
(11) În conformitate cu cerințele de informare generală referitoare la comisioanele de conversie monetară prevăzute în Directiva (UE) 2015/2366, prestatorii de servicii de conversie monetară ar trebui să prezinte informațiile privind comisioanele lor de conversie monetară înainte de inițierea unei operațiuni de plată. Părțile care oferă servicii de conversie monetară la un bancomat sau la punctul de vânzare ar trebui să furnizeze informații privind comisioanele lor pentru astfel de servicii într-un mod clar și accesibil, de exemplu, prin afișarea comisioanelor la ghișeu sau digital pe terminal, sau pe ecran în cazul achizițiilor online. În plus față de informațiile menționate la articolul 59 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/2366, părțile respective ar trebui să furnizeze, înainte de inițierea plății, informații explicite privind suma care trebuie plătită beneficiarului plății în moneda utilizată de către beneficiar, precum și suma totală care urmează a fi plătită de către plătitor în moneda contului plătitorului. Suma de plată în moneda utilizată de către beneficiarul plății ar trebui să exprime prețul bunurilor sau serviciilor care urmează să fie achiziționate și ar putea fi afișată la finalizarea plății, mai degrabă decât pe terminalul de plată. Moneda utilizată de beneficiarul plății este, în general, moneda locală, dar, în conformitate cu principiul libertății contractuale, ar putea, în unele cazuri, să fie o altă monedă a Uniunii. Suma totală care trebuie plătită de plătitor în moneda contului plătitorului ar trebui să consiste din prețul bunurilor sau al serviciilor și din comisioanele de conversie monetară. În plus, ambele sume ar trebui să fie documentate pe chitanță sau pe un alt suport durabil.
(12) În ceea ce privește articolul 59 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/2366, în cazul în care se oferă un serviciu de conversie monetară la un bancomat sau la punctul de vânzare, plătitorul ar trebui să aibă posibilitatea de a refuza acest serviciu și de a plăti în moneda utilizată de către beneficiar.
(13) Pentru a permite plătitorilor să compare comisioanele aferente opțiunilor de conversie monetară la un bancomat sau la punctul de vânzare, prestatorii de servicii de plată ai plătitorilor ar trebui nu numai să includă informații complet comparabile cu privire la comisioanele aplicabile conversiei monetare în termenii și condițiile contractului lor cadru, ci ar trebui, de asemenea, să facă publice informațiile respective pe o platformă electronică disponibilă pe scară largă și ușor accesibilă, în special pe site-ul lor pentru clienți, pe site-ul de accesare a serviciilor bancare de la domiciliu și pe aplicațiile lor de servicii bancare mobile, într-un mod ușor de înțeles și accesibil. Acest lucru ar permite crearea unor site-uri de comparare care să le permită consumatorilor să compare mai ușor prețurile atunci când călătoresc sau fac cumpărături în străinătate. În plus, prestatorii de servicii de plată ai plătitorilor ar trebui să le reamintească plătitorilor de comisioanele de conversie monetară aplicabile atunci când se efectuează o plată cu cardul în altă monedă, prin utilizarea unor canale de comunicare electronice disponibile pe scară largă și ușor accesibile, cum ar fi mesaje SMS, e-mailuri sau notificări prin intermediul aplicației bancare mobile a plătitorului. Prestatorii de servicii de plată ar trebui să convină cu utilizatorii serviciilor de plată asupra canalului de comunicare electronic prin care vor furniza informațiile privind comisioanele de conversie monetară, luând în considerare modalitatea cea mai eficace de a ajunge la plătitor. Prestatorii de servicii de plată ar trebui să accepte, de asemenea, cereri din partea utilizatorilor serviciilor de plată de a refuza primirea mesajelor electronice care conțin informații privind comisioanele de conversie monetară.
(14) Atenționările periodice sunt adecvate în situațiile în care plătitorul rămâne în străinătate pe perioade mai lungi de timp, de exemplu în cazul în care plătitorul este detașat sau studiază în străinătate sau în cazul în care plătitorul utilizează în mod regulat un card pentru achiziții online în moneda locală. Obligația de a furniza astfel de atenționări ar asigura informarea plătitorului atunci când se iau în considerare diferitele opțiuni de conversie monetară.
(15) Este important ca efectuarea plăților transfrontaliere să fie facilitată pentru prestatorii serviciilor de plată. În acest sens, ar trebui promovată standardizarea în ceea ce privește, în special, utilizarea identificatorului internațional al numărului de cont de plăți (IBAN) și a codului de identificare comercială (BIC). Prin urmare, este oportun ca utilizatorii serviciilor de plată să primească de la furnizorii de servicii de plată informații suficiente privind codurile IBAN și BIC pentru contul în cauză.
(16) Pentru a garanta o furnizare continuă, în timp util și eficientă a statisticilor balanțelor de plăți în cadrul spațiului unic de plăți în euro (SEPA), este recomandat să se asigure în continuare colectarea datelor de plată disponibile imediat, precum IBAN, BIC și suma tranzacției sau a datelor de bază, cumulative privind plățile pentru diferite instrumente de plată, în cazul în care procesul de colectare nu întrerupe procesarea plăților automate și poate fi complet automatizat. Prezentul regulament nu afectează obligațiile de raportare legate de obiective politice diferite, cum ar fi prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului sau de scopuri fiscale.
(17) Autoritățile competente ar trebui să fie împuternicite să își poată îndeplini în mod eficient îndatoririle de monitorizare și să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că prestatorii de servicii de plată respectă prezentul regulament.
(18) Pentru a asigura posibilitatea reparației în cazurile unei aplicări defectuoase a prezentului regulament, statele membre ar trebui să prevadă proceduri adecvate și eficiente de reclamație și de recurs, pentru soluționarea oricăror litigii între utilizatorul serviciului de plată și prestatorul său de servicii de plată. De asemenea, este important să se desemneze autorități competente și organisme extrajudiciare de reclamație și de recurs.
(19) Este esențial să se asigure cooperarea activă a autorităților competente și a organismelor extrajudiciare de reclamație și de recurs din cadrul Uniunii pentru rezolvarea facilă și în timp util a litigiilor transfrontaliere în temeiul prezentului regulament. Ar trebui să fie posibil ca o astfel de cooperare să ia forma unui schimb de informații cu privire la dreptul sau la practica juridică din propria jurisdicție, a unui transfer sau a unei preluări a procedurilor de reclamație și de recurs, după caz.
(20) Este necesar ca statele membre să stabilească în dreptul intern sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare în cazul nerespectării prezentului regulament.
(21) Extinderea aplicării prezentului regulament la alte monede în afară de euro ar prezenta avantaje clare, în special din punctul de vedere al numărului de plăți acoperit. Pentru a permite statelor membre a căror monedă nu este euro să extindă aplicarea prezentului regulament la plățile transfrontaliere denominate în moneda lor națională, ar trebui prevăzută o procedură de notificare.
(22) Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European, Consiliului, BCE și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea regulii de egalizare a costului plăților transfrontaliere în euro cu costul operațiunilor naționale în monedele naționale, precum și cu privire la eficacitatea cerințelor de informare privind conversia monetară prevăzute în prezentul regulament. De asemenea, Comisia ar trebui să analizeze și alte posibilități și fezabilitatea tehnică a acestor posibilități de extindere a regulii privind comisioanele egale la toate monedele Uniunii și de îmbunătățire în continuare a transparenței și a comparabilității comisioanelor de conversie monetară, precum și posibilitatea de a dezactiva și a activa opțiunea de a accepta conversia monetară de către alte părți decât prestatorul de servicii de plată al plătitorului.
(23) Deoarece obiectivele prezentului regulament nu pot fi atinse în mod satisfăcător de statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele acțiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut în respectivul articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective,