Recitale
(1) Abordările divergente în materie de reglementare și de supraveghere a distribuției transfrontaliere a fondurilor de investiții alternative („FIA”) definite în Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3), inclusiv a fondurilor europene cu capital de risc (EuVECA), astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 345/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4), a fondurilor europene de antreprenoriat social (EuSEF), astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 346/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și a fondurilor europene de investiții pe termen lung (ELTIF), astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2015/760 al Parlamentului European și al Consiliului (6), precum și a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVMuri), în înțelesul Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), au drept rezultat fragmentarea pieței și crearea de bariere în calea comercializării și accesului transfrontalier la FIA și OPCVM-uri, care, la rândul lor, pot să împiedice comercializarea acestor fonduri în alte state membre. Un OPCVM ar putea fi administrat extern sau intern, în funcție de forma sa juridică. Orice dispoziții din prezentul regulament referitoare la societăți de administrare a OPCVM-urilor ar trebui să se aplice atât societăților ale căror activități obișnuite constau în administrarea OPCVM-urilor, cât și oricărui OPCVM care nu a desemnat nicio societate de administrare a OPCVM-urilor.
(2) Pentru a consolida cadrul de reglementare aplicabil organismelor de plasament colectiv și a-i proteja mai bine pe investitori, comunicările publicitare adresate investitorilor în FIA și OPCVM-uri ar trebui să fie identificabile ca atare și să descrie în mod echitabil atât riscurile, cât și avantajele achiziționării de unități sau de acțiuni ale unui FIA sau OPCVM. De asemenea, toate informațiile incluse în comunicările publicitare destinate investitorilor ar trebui prezentate în mod corect și clar și să nu fie înșelătoare. Pentru a asigura protecția investitorilor, precum și condiții echitabile de concurență între FIA și OPCVM-uri, normele privind comunicările publicitare ar trebui să se aplice atât comunicărilor referitoare la FIA, cât și celor referitoare la OPCVM-uri.
(3) Comunicările de marketing adresate investitorilor în FIA și OPCVM ar trebui să precizeze unde, în ce mod și în ce limbă investitorii pot obține informații sintetizate privind drepturile investitorilor și ar trebui să precizeze în mod clar că AFIA, administratorul EuVECA, administratorul EuSEF sau societatea de administrare a OPCVM (împreună, „administratorii organismelor de plasament colectiv”) are dreptul de a rezilia acordurile încheiate în vederea comercializării.
(4) Pentru a mări transparența și protecția investitorilor și a facilita accesul la informațiile referitoare la actele cu putere de lege și actele administrative naționale care reglementează comunicările publicitare, autoritățile competente ar trebui să publice astfel de texte pe site-urile lor web, în cel puțin o limbă utilizată curent în domeniul finanțelor internaționale, inclusiv rezumatele neoficiale ale acestora, permițându-le astfel administratorilor organismelor de plasament colectiv să aibă o imagine de ansamblu a acestor acte cu putere de lege și acte administrative. Publicarea informațiilor sus-menționate ar trebui să se facă exclusiv în scopuri informative și nu ar trebui să creeze obligații de natură juridică. Din aceleași motive, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe) înființată prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (8) („ESMA”) ar trebui să creeze o bază de date centralizată care să conțină rezumatele cerințelor naționale aplicabile comunicărilor publicitare și linkuri către informațiile publicate pe site-urile web ale autorităților competente.
(5) Pentru a promova bunele practici în materie de protecție a investitorilor înscrise în cerințele naționale pentru comunicări publicitare corecte și clare, inclusiv aplicarea unor astfel de comunicări publicitare în mediul online, ESMA ar trebui să publice orientări privind modul în care se aplică cerințele respective în cazul comunicărilor publicitare.
(6) Autoritățile competente ar trebui să poată impune notificarea prealabilă a comunicărilor publicitare pentru a verifica ex ante dacă aceste comunicări respectă prezentul regulament și alte cerințe aplicabile, și anume dacă sunt identificabile ca atare, dacă descriu în mod echitabil riscurile și avantajele achiziționării de unități ale unui OPCVM și, în cazul în care un stat membru permite comercializarea FIA către investitorii de retail, riscurile și avantajele achiziționării de unități sau acțiuni ale unui FIA, precum și dacă toate informațiile din comunicările publicitare sunt prezentate în mod corect și clar și nu sunt înșelătoare. Verificarea sus-menționată ar trebui să se efectueze într-un interval de timp limitat. În cazul în care autoritățile competente solicită notificarea prealabilă a comunicărilor publicitare, acest lucru nu ar trebui să le împiedice să efectueze o verificare ex post a respectivelor comunicări.
(7) Autoritățile competente ar trebui să îi raporteze ESMA rezultatele acestor verificări, cereri de modificare și orice sancțiuni impuse administratorilor organismelor de plasament colectiv. Pentru a spori gradul de conștientizare și de transparență în raport cu normele aplicabile comunicărilor publicitare, pe de o parte, și pentru a asigura protecția investitorilor, pe de altă parte, ESMA ar trebui să întocmească, o dată la doi ani, și să transmită Parlamentului European, Consiliului și Comisiei un raport privind aceste norme și aplicarea lor în practică, pe baza verificărilor ex ante și ex post, efectuate de autoritățile competente, ale comunicărilor publicitare.
(8) Pentru a asigura tratamentul egal al administratorilor organismelor de plasament colectiv și a-i ajuta să decidă dacă se angajează sau nu în distribuția transfrontalieră a fondurilor de investiții, este important ca taxele și comisioanele percepute de autoritățile competente pentru supravegherea activităților transfrontaliere să fie proporționale cu sarcinile de supraveghere îndeplinite și făcute publice și, pentru mai multă transparență, ca aceste taxe și comisioane să fie publicate pe site-urile web ale autorităților competente. Din același motiv, linkurile către informațiile publicate pe site-urile web ale autorităților competente cu privire la taxe și comisioane ar trebui publicate pe site-ul web al ESMA, cu scopul de a constitui un punct central de informare. Site-ul web al ESMA ar trebui să includă, de asemenea, un instrument interactiv care să permită calcularea orientativă a taxelor și comisioanelor respective percepute de autoritățile competente.
(9) Pentru a asigura o colectare mai eficientă a taxelor și a comisioanelor și a spori gradul de transparență și claritate în raport cu structura taxelor și comisioanelor, în cazul în care respectivele taxe și comisioane sunt percepute de către autoritățile competente, administratorii organismelor de plasament colectiv ar trebui să primească o factură, o declarație individuală de plată sau o instrucțiune de plată, în care să se precizeze clar cuantumul taxelor sau comisioanelor datorate și modalitățile de plată.
(10) Întrucât ESMA, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, ar trebui să monitorizeze și să evalueze evoluțiile pieței în domeniul său de competență, este oportun și necesar să se extindă cunoștințele ESMA, prin includerea în actualele baze de date ale ESMA a unei baze de date centralizate care enumeră toate FIA și toate OPCVM-urile comercializate transfrontalier, administratorii acestor organisme de plasament colectiv, precum și statele membre de comercializare. În acest scop, și pentru a-i permite ESMA să actualizeze baza de date centralizată, autoritățile competente ar trebui să-i transmită ESMA informații privind notificările, scrisorile de notificare și informațiile primite în temeiul Directivelor 2009/65/CE și 2011/61/UE în legătură cu activitățile de comercializare transfrontaliere, precum și informații referitoare la orice modificare care ar trebui să se reflecte în baza de date respectivă. În acest sens, ESMA ar trebui să creeze un portal de notificare în care autoritățile competente să încarce toate documentele referitoare la distribuția transfrontalieră a OPCVM și FIA.
(11) Pentru a asigura condiții echitabile de concurență între fondurile cu capital de risc eligibile, definite în Regulamentul (UE) nr. 345/2013, sau fondurile de antreprenoriat social eligibile, definite în Regulamentul (UE) nr. 346/2013, pe de o parte, și alte FIA, pe de altă parte, este necesar să se includă în aceste regulamente norme privind precomercializarea, care să fie identice cu normele privind precomercializarea prevăzute în Directiva 2011/61/UE. Astfel de norme ar trebui să permită administratorilor înregistrați conform regulamentelor respective să se adreseze investitorilor testând interesul acestora pentru viitoare oportunități sau strategii de investiții în fondurile cu capital de risc eligibile și în fondurile de antreprenoriat social eligibile.
(12) În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (9), anumite societăți și persoane menționate la articolul 32 din respectivul regulament sunt scutite de obligațiile prevăzute în regulamentul respectiv până la 31 decembrie 2019. Regulamentul respectiv prevede, de asemenea, că, până la 31 decembrie 2018, acesta urmează a fi reexaminat de Comisie, pentru a evalua, printre altele, dacă această scutire tranzitorie ar trebui prelungită sau dacă, după ce se identifică eventualele modificări necesare, dispozițiile privind informațiile esențiale destinate investitorilor din Directiva 2009/65/CE ar trebui înlocuite cu documentul cu informații esențiale prevăzut în regulamentul respectiv sau ar trebui considerate echivalente cu respectivul document.
(13) Pentru a-i permite Comisiei să efectueze reexaminarea Regulamentului (UE) nr. 1286/2014, astfel cum a fost prevăzută inițial, termenul limită pentru reexaminare ar trebui extins cu 12 luni. Comisia competentă a Parlamentului European ar trebui să sprijine procesul de reexaminare al Comisiei prin organizarea unei audieri pe această temă cu părțile interesate relevante care reprezintă interesele sectorului și ale consumatorilor.
(14) Pentru a se evita situația în care investitorii primesc două documente diferite înainte de publicare, și anume un document cu informații esențiale destinate investitorilor (KIID), astfel cum se prevede în Directiva 2009/65/CE, și un document cu informații esențiale (KID), astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 1286/2014, pentru același organism de plasament colectiv, în perioada în care sunt adoptate și puse în aplicare actele legislative care rezultă din reexaminarea Comisiei în conformitate cu regulamentul respectiv, ar trebui prelungită cu 24 de luni scutirea tranzitorie de la obligațiile prevăzute în regulamentul respectiv. Fără a aduce atingere acestei prelungiri, toate instituțiile și autoritățile de supraveghere implicate ar trebui să depună eforturi, acționând cât mai repede posibil pentru a facilita încetarea scutirii tranzitorii respective.
(15) Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standardele tehnice de punere în aplicare elaborate de ESMA în ceea ce privește formularele, modelele și procedurile standard pentru publicarea și notificarea de către autoritățile competente a actelor cu putere de lege și a actelor administrative naționale, inclusiv a rezumatelor acestora, privind cerințele de comercializare aplicabile pe teritoriul lor, nivelurile taxelor sau ale comisioanelor aplicabile activităților transfrontaliere pe care le percep și, după caz, metodologiile de calcul relevante. În plus, pentru a îmbunătăți transmiterea informațiilor către ESMA, ar trebui adoptate și standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la notificările, scrisorile de notificare și informațiile privind activitățile de comercializare transfrontaliere prevăzute de Directivele 2009/65/CE și 2011/61/UE și la modalitățile tehnice necesare pentru funcționarea portalului de notificare care urmează să fie stabilit de ESMA. Comisia ar trebui să adopte aceste standarde tehnice de punere în aplicare prin intermediul actelor de punere în aplicare prevăzute la articolul 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(16) Este necesar să se precizeze ce informații urmează să fie comunicate trimestrial către ESMA, pentru a menține la zi bazele de date ale tuturor organismelor de plasament colectiv și ale administratorilor acestora.
(17) Orice operațiune de prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată în contextul prezentului regulament, cum ar fi schimbul sau transmiterea de astfel de date de către autoritățile competente, ar trebui efectuată în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (10) și orice schimb sau transmitere de informații de către ESMA ar trebui efectuat(ă) în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (11).
(18) Pentru a le permite să își exercite atribuțiile care le-au fost conferite prin intermediul prezentului regulament, statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile competente au toate prerogativele de supraveghere și de investigare necesare.
(19) Până la 2 august 2024, Comisia ar trebui să efectueze o evaluare a aplicării acestuia. Evaluarea ar trebui să țină seama de evoluțiile pieței și să verifice dacă măsurile introduse au îmbunătățit distribuția transfrontalieră a organismelor de plasament colectiv.
(20) Până la 2 august 2021, Comisia ar trebui să publice un raport privind solicitarea inversă și cererile din propria inițiativă a unui investitor, specificând amploarea acestei forme de subscriere de fonduri, distribuția sa geografică, inclusiv în țări terțe, și impactul său asupra regimului pașapoartelor.
(21) Pentru a asigura securitatea juridică, este necesar să se sincronizeze datele de aplicare a actelor naționale cu putere de lege și a actelor administrative de punere în aplicare a Directivei (UE) 2019/1160 a Parlamentului European și a Consiliului (12) cu data de aplicare a prezentului regulament, în ceea ce privește dispozițiile referitoare la comunicările publicitare și la precomercializare.
(22) Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume îmbunătățirea eficienței pieței în contextul instituirii uniunii piețelor de capital, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv,