Recitale
(1) Finanțarea pe termen lung reprezintă un important instrument propice pentru înscrierea economiei europene pe calea creșterii inteligente, durabile și favorabile incluziunii, conform Strategiei Europa 2020, pentru o mai bună competitivitate și ocupare a forței de muncă și pentru construirea economiei de mâine în așa fel încât să fie mai puțin predispusă la riscuri sistemice și să fie mai rezistentă. Fondurile europene de investiții pe termen lung (ELTIF) oferă finanțare de lungă durată unei game diverse de proiecte de infrastructură, unor societăți neadmise la tranzacționare sau întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) admise la tranzacționare care emit instrumente de capitaluri proprii și de datorie pentru care nu există un cumpărător ușor de identificat. Prin faptul că acordă finanțare unor astfel de proiecte, ELTIF contribuie la finanțarea economiei reale și la realizarea politicilor Uniunii.
(2) În ceea ce privește cererea, ELTIF pot oferi un flux constant de venituri administratorilor de pensii, societăților de asigurări, fundațiilor, autorităților locale și altor entități care se confruntă cu obligații regulate și repetate și care urmăresc obținerea unui randament pe termen lung în cadrul unor structuri bine reglementate. Deși oferă mai puțină lichiditate decât investițiile în valori mobiliare, ELTIF pot asigura un flux constant de venituri investitorilor individuali care se bazează pe fluxul de numerar regulat pe care îl poate produce un ELTIF. Totodată, ELTIF pot oferi investitorilor care nu beneficiază de un flux constant de venituri oportunități adecvate pentru aprecierea capitalului în timp.
(3) Este posibil ca finanțarea să fie insuficientă pentru proiecte cum ar fi infrastructura de transport, producerea sau distribuția de energie durabilă, infrastructura socială (locuințe sau spitale), introducerea de noi tehnologii și sisteme care reduc utilizarea de resurse și de energie sau dezvoltarea în continuare a IMM-urilor. După cum a arătat criza financiară, completarea finanțării bancare cu o varietate mai largă de surse de finanțare ce mobilizează mai bine piețele de capital ar putea contribui la rezolvarea deficitelor de finanțare. ELTIF pot îndeplini un rol esențial în acest sens și pot mobiliza capital atrăgând investitori din țări terțe.
(4) Scopul principal al prezentului regulament este impulsionarea investițiilor europene pe termen lung în economia reală. Investițiile pe termen lung în proiecte, întreprinderi și infrastructură în țări terțe pot, de asemenea, atrage capital pentru ELTIF, aducând astfel beneficii economiei europene. De aceea, astfel de investiții nu ar trebui împiedicate.
(5) În absența unui regulament care să stabilească norme privind ELTIF, la nivel național ar putea fi adoptate măsuri divergente, care sunt susceptibile să provoace denaturări ale concurenței cauzate de diferențele dintre măsurile de protecție a investițiilor. Cerințele naționale divergente în materie de structură a portofoliului, diversificare și active eligibile, în special investițiile în mărfuri, creează obstacole în calea distribuirii transfrontaliere a fondurilor de investiții care se concentrează pe întreprinderi neadmise la tranzacționare și active reale deoarece investitorii nu pot compara cu ușurință diferitele propuneri de investiții care le sunt oferite. Cerințele naționale divergente conduc, de asemenea, la crearea unor niveluri diferite de protecție a investitorilor. Mai mult decât atât, existența unor cerințe naționale divergente referitoare la tehnicile de investiții, cum ar fi nivelurile autorizate de contractare de credite, utilizarea de instrumente financiare derivate, normele aplicabile vânzării în lipsă sau tranzacțiilor de finanțare cu titluri de valoare generează discrepanțe în ceea ce privește nivelul de protecție a investitorilor. În plus, cerințele naționale divergente privind răscumpărarea sau perioadele de deținere împiedică vânzarea transfrontalieră a fondurilor care investesc în active neadmise la tranzacționare. Agravând insecuritatea juridică, aceste divergențe pot submina încrederea investitorilor în momentul analizării investițiilor în astfel de fonduri și pot reduce posibilitățile de care investitorii dispun pentru a alege în mod eficace între diferite oportunități de investiții pe termen lung. În consecință, temeiul juridic adecvat pentru prezentul regulament este articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel cum este interpretat în jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
(6) Sunt necesare norme uniforme pentru a se asigura că ELTIF prezintă un profil de produs coerent și stabil în întreaga Uniune. Mai precis, pentru a asigura buna funcționare a pieței interne și un nivel înalt de protecție a investitorilor, este necesar să se stabilească norme uniforme privind funcționarea ELTIF, în special privind structura portofoliului acestora și instrumentele de investiții pe care sunt autorizate să le utilizeze pentru a obține expunere la active pe termen lung, precum instrumente de capitaluri proprii sau de datorie emise de IMM-uri admise la tranzacționare și întreprinderi neadmise la tranzacționare, precum și la active reale. De asemenea, sunt necesare norme uniforme privind portofoliul unui ELTIF pentru a se asigura că ELTIF care au ca obiectiv generarea unui venit regulat mențin un portofoliu diversificat de active de investiții adecvate pentru menținerea unui flux de numerar regulat. ELTIF reprezintă un prim pas pe calea creării unei piețe interne integrate pentru mobilizarea de capital ce poate fi canalizat către investiții pe termen lung în economia europeană. Buna funcționare a pieței interne pentru investiții pe termen lung obligă Comisia să analizeze în continuare posibilele obstacole care ar putea împiedica mobilizarea de capital pe termen lung la nivel transfrontalier, inclusiv obstacolele generate de modul în care aceste investiții sunt tratate din punct de vedere fiscal.
(7) Este esențial să se asigure că normele privind funcționarea ELTIF, în special privind structura portofoliului acestora și instrumentele de investiții pe care sunt autorizate să le utilizeze, sunt direct aplicabile administratorilor ELTIF și, prin urmare, este necesar ca aceste noi norme să fie adoptate sub forma unui regulament. Se garantează astfel și condiții uniforme pentru utilizarea denumirii „ELTIF”, evitându-se apariția unor cerințe naționale divergente. Administratorii ELTIF ar trebui să respecte aceleași norme în întreaga Uniune, pentru a spori încrederea investitorilor în ELTIF și pentru a asigura credibilitatea pe termen lung a denumirii „ELTIF”. În același timp, prin adoptarea unor norme uniforme, se reduce complexitatea cerințelor de reglementare aplicabile ELTIF. Prin intermediul unor norme uniforme, se reduc și costurile suportate de administratori pentru a asigura conformitatea cu cerințe naționale divergente care reglementează fondurile ce investesc în întreprinderi admise și neadmise la tranzacționare și în categorii comparabile de active reale. Acest lucru este valabil în special pentru administratorii ELTIF care doresc să mobilizeze capitaluri la nivel transfrontalier. Adoptarea de norme uniforme contribuie totodată la eliminarea denaturării concurenței.
(8) Noile norme privind ELTIF sunt strâns legate de Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4), întrucât această directivă constituie cadrul juridic care reglementează administrarea și distribuirea fondurilor de investiții alternative (FIA) în Uniune. Prin definiție, ELTIF sunt acele FIA din UE care sunt administrate de către administratorii fondurilor de investiții alternative (AFIA) autorizați în conformitate cu Directiva 2011/61/UE.
(9) Deși Directiva 2011/61/UE prevede, de asemenea, un regim eșalonat aplicabil țărilor terțe care reglementează AFIA și FIA din afara UE, noile norme privind ELTIF au un domeniu de aplicare mai restrâns care evidențiază dimensiunea europeană a noului produs de investiții pe termen lung. În mod corespunzător, doar un FIA din UE, astfel cum este definit în Directiva 2011/61/UE, ar trebui să fie eligibil să devină un ELTIF și numai dacă este administrat de un AFIA din UE care a fost autorizat în conformitate cu Directiva 2011/61/UE.
(10) Noile norme aplicabile în cazul ELTIF ar trebui să se bazeze pe cadrul de reglementare existent stabilit prin Directiva 2011/61/UE și actele adoptate pentru punerea sa în aplicare. Prin urmare, normele privind produsul referitoare la ELTIF ar trebui aplicate în plus față de normele prevăzute în dreptul existent al Uniunii. În special, normele de administrare și de distribuire prevăzute de Directiva 2011/61/UE ar trebui să se aplice în cazul ELTIF. De asemenea, normele privind prestarea transfrontalieră de servicii și libertatea de stabilire prevăzute în Directiva 2011/61/UE ar trebui să se aplice în mod corespunzător activităților transfrontaliere ale ELTIF. Acestea ar trebui să fie completate de norme specifice de distribuire concepute pentru distribuirea transfrontalieră a ELTIF atât către investitorii de retail, cât și către investitorii profesionali de pe teritoriul Uniunii.
(11) Ar trebui să se aplice norme uniforme în cazul tuturor FIA din UE care doresc să se distribuie ca ELTIF. FIA din UE care nu doresc să se distribuie ca ELTIF nu ar trebui obligate să respecte aceste norme, acceptând astfel să nu beneficieze de avantajele care decurg din această opțiune. Organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și FIA din afara UE nu ar trebui să fie eligibile pentru a fi distribuite ca ELTIF.
(12) Pentru a asigura conformitatea ELTIF cu normele armonizate care reglementează activitatea acestor fonduri, este necesar să se prevadă ca autoritățile competente să autorizeze ELTIF. Procedurile armonizate de autorizare și supraveghere a AFIA în temeiul Directivei 2011/61/UE ar trebui, prin urmare, să fie completate cu o procedură specială de autorizare pentru ELTIF. Ar trebui stabilite proceduri pentru a asigura faptul că numai AFIA din UE autorizați în conformitate cu Directiva 2011/61/UE și capabili să gestioneze un ELTIF pot gestiona ELTIF. Ar trebui întreprinse toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că ELTIF vor fi în măsură să respecte normele armonizate care reglementează activitatea acestor fonduri. În cazul în care ELTIF este administrat la nivel intern și nu este numit un AFIA extern, ar trebui să se aplice o procedură de autorizare specifică.
(13) Având în vedere că FIA din UE pot lua diferite forme juridice care nu le înzestrează în mod necesar cu personalitate juridică, dispozițiile care impun ELTIF să ia măsuri ar trebui interpretate ca trimiteri la administratorul ELTIF în cazurile în care ELTIF se constituie ca un FIA din UE care nu este în măsură să acționeze direct deoarece nu dispune de personalitate juridică proprie.
(14) Pentru a garanta că ELTIF vizează investiții pe termen lung și contribuie la finanțarea unei creșteri durabile a economiei Uniunii, normele privind portofoliul ELTIF ar trebui să impună o identificare clară a categoriilor de active care să fie eligibile pentru investiții prin intermediul ELTIF și a condițiilor în care acestea ar trebui să fie eligibile. Un ELTIF ar trebui să investească cel puțin 70 % din capitalul său în active de investiții eligibile. Pentru a asigura integritatea ELTIF, este de dorit, de asemenea, să se interzică ca un ELTIF să se angajeze în anumite tranzacții financiare care ar putea pune în pericol strategia și obiectivele sale de investiții prin generarea unor riscuri diferite de cele care ar fi de așteptat pentru un fond care vizează investiții pe termen lung. În vederea asigurării unui accent clar pe investiții pe termen lung, care ar putea fi utile pentru investitorii individuali care nu cunosc strategiile de investiții mai puțin convenționale, unui ELTIF nu ar trebui să i se permită să investească în alte instrumente financiare derivate decât cele necesare în scopul acoperirii riscurilor inerente propriilor investiții. Având în vedere caracterul lichid al mărfurilor și instrumentele financiare derivate care conferă o expunere indirectă la acestea, investițiile în mărfuri nu necesită un angajament pe termen lung din partea investitorilor și, prin urmare, ar trebui excluse din activele de investiții eligibile. Respectivul raționament nu se aplică investițiilor în infrastructură sau în societăți legate de mărfuri sau a căror performanță este legată indirect de performanțele mărfurilor, precum fermele în cazul produselor agricole de bază sau centralele electrice în cazul produselor energetice.
(15) Definiția elementelor care constituie o investiție pe termen lung este cuprinzătoare. Activele de investiții eligibile sunt, în general, nelichide, necesită angajamente pentru o anumită perioadă de timp și au un profil economic pe termen lung. Activele de investiții eligibile sunt titluri de valoare netransferabile și, prin urmare, nu au acces la lichiditatea piețelor secundare. Acestea necesită, adeseori, angajamente cu durată fixă care le restricționează perspectivele de comercializare. Cu toate acestea, deoarece IMM-urile admise la tranzacționare se pot confrunta cu probleme legate de lichidități și de accesul la piața secundară, acestea ar trebui de asemenea considerate a fi societăți de portofoliu eligibile. Ciclul economic al investiției urmărit de ELTIF este, în esență, pe termen lung, din cauza nivelului ridicat al angajamentelor de capital și a duratei de timp necesare pentru a produce venituri.
(16) Un ELTIF ar trebui să aibă dreptul de a investi în alte active decât activele de investiții eligibile, ceea ce ar putea fi necesar pentru a gestiona în mod eficient fluxul de numerar, dar numai atât timp cât această măsură este în conformitate cu strategia de investiții pe termen lung a ELTIF.
(17) Activele de investiții eligibile ar trebui înțelese ca incluzând participațiile, cum ar fi instrumentele de capitaluri proprii sau de cvasicapital, instrumentele de datorie în societăți de portofoliu eligibile și împrumuturile care le-au fost acordate. Aceste active cuprind, de asemenea, participațiile la alte fonduri care se axează pe active cum ar fi investițiile în întreprinderi neadmise la tranzacționare care emit instrumente de capitaluri proprii sau de datorie pentru care nu există întotdeauna un cumpărător ușor de identificat. Deținerile directe de active reale, cu excepția cazului în care acestea sunt securitizate, ar trebui să reprezinte, de asemenea, o categorie de active eligibile, cu condiția să asigure un flux previzibil de numerar, fie el periodic sau nu, în sensul că pot fi modelate și evaluate pe baza metodei de evaluare a fluxului de numerar actualizat. Aceste active ar putea include, de exemplu, elemente de infrastructură socială cu un randament previzibil, cum ar fi infrastructura energetică, de transport sau de comunicații, precum și educația, sănătatea, asistența socială sau instalații industriale. Pe de altă parte, active precum operele de artă, manuscrisele, colecțiile de vin sau bijuteriile nu ar trebui să fie eligibile deoarece nu generează în condiții normale un flux previzibil de numerar.
(18) Activele de investiții eligibile ar trebui să includă active reale cu o valoare de peste 10 000 000 EUR care generează un beneficiu economic și social. Astfel de active cuprind infrastructura, proprietatea intelectuală, navele, echipamentele, instalațiile, aeronavele sau materialul rulant și bunurile imobile. Investițiile în imobile comerciale sau locative ar trebui permise în măsura în care au ca scop contribuția la creșterea economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sau la politicile Uniunii din domeniul energetic, regional sau de coeziune. Investițiile în astfel de bunuri imobile ar trebui documentate în mod clar pentru a se demonstra angajamentul pe termen lung în astfel de bunuri. Prezentul regulament nu urmărește promovarea investițiilor de natură speculativă.
(19) Amploarea proiectelor de infrastructură înseamnă că acestea necesită infuzii substanțiale de capital care rămâne investit perioade lungi de timp. Printre aceste proiecte de infrastructură se numără construirea de infrastructuri publice cum ar fi școli, spitale sau închisori, infrastructuri sociale precum locuințele sociale, infrastructuri de transport precum drumuri, sisteme de tranzit în masă sau aeroporturi, infrastructuri energetice cum ar fi rețelele energetice, proiectele de adaptare la schimbările climatice și de reducere a efectelor acestora, centralele electrice sau conductele, infrastructuri de gospodărire a apelor, precum sistemele de alimentare cu apă, sistemele de canalizare sau de irigație, infrastructuri de comunicații cum ar fi rețelele, și infrastructuri de gestionare a deșeurilor, precum sistemele de reciclare sau de colectare.
(20) Instrumentele de cvasicapital ar trebui înțelese ca incluzând un tip de instrumente de finanțare, care reprezintă o combinație de capital propriu și datorii și a căror rentabilitate este asociată profitului sau pierderilor înregistrate de societatea de portofoliu eligibilă în cauză, iar rambursarea instrumentului în caz de neîndeplinire a obligațiilor de plată nu este garantată în totalitate. Astfel de instrumente includ o varietate de instrumente de finanțare, cum ar fi împrumuturi subordonate, participații tacite, împrumuturi participative, drepturi de participare la profit, obligațiuni convertibile și obligațiuni cu warante.
(21) Pentru a ține seama de practicile comerciale existente, unui ELTIF ar trebui să i se permită să cumpere acțiuni existente ale unei societăți de portofoliu eligibile de la acționarii existenți ai societății în cauză. În plus, în scopul de a asigura cele mai mari oportunități posibile pentru activitățile de strângere de fonduri, ar trebui să fie permise investițiile în alte ELTIF, în fonduri europene cu capital de risc (EuVECA), reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 345/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5), și în fonduri europene de antreprenoriat social (EuSEF), reglementate prin Regulamentul (UE) nr. 346/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Pentru a preveni o diluare a investițiilor în societăți de portofoliu eligibile, ELTIF ar trebui să fie autorizate să investească în alte ELTIF, EuVECA și EuSEF cu condiția ca acestea să nu fi investit ele însele mai mult de 10 % din capitalul lor în alte ELTIF.
(22) Utilizarea unor întreprinderi financiare poate fi necesară în scopul de a reuni și de a organiza contribuțiile primite de la diferiți investitori, inclusiv investițiile cu caracter public, în proiectele de infrastructură. ELTIF ar trebui, prin urmare, să fie autorizate să investească în active de investiții eligibile prin intermediul unor întreprinderi financiare, atât timp cât aceste întreprinderi sunt dedicate finanțării unor proiecte pe termen lung și dezvoltării IMM-urilor.
(23) Întreprinderile neadmise la tranzacționare se pot confrunta cu dificultăți în ceea ce privește accesul la piețele de capital și finanțarea în continuare a creșterii și extinderii. Finanțarea privată prin participații la capital sau împrumuturi sunt modalități tipice de a mobiliza fonduri. Deoarece aceste instrumente sunt prin natura lor investiții pe termen lung, au nevoie de „capital inactiv (pe termen lung)” („patient capital”) care poate fi furnizat de ELTIF. Totodată, IMM-urile admise la tranzacționare se confruntă adesea cu obstacole semnificative în ceea ce privește obținerea de finanțare pe termen lung, iar ELTIF pot constitui o valoroasă sursă alternativă de finanțare.
(24) În înțelesul prezentului regulament, categoriile de active pe termen lung ar trebui să cuprindă întreprinderi neadmise la tranzacționare care emit instrumente de capitaluri proprii sau de datorie pentru care nu ar exista un cumpărător ușor de identificat, precum și întreprinderi admise la tranzacționare cu capitalizare maximă de 500 000 000 EUR.
(25) În cazul în care administratorul unui ELTIF deține o participație într-o societate de portofoliu, există riscul ca administratorul să își pună interesele proprii deasupra intereselor investitorilor în ELTIF. Pentru a se evita astfel de conflicte de interese și pentru a asigura buna guvernanță corporativă, ELTIF ar trebui să investească numai în active care nu au legătură cu administratorul ELTIF, exceptând situația în care ELTIF investește în unități sau acțiuni ale altor ELTIF, EuVECA sau EuSEF care sunt administrate de administratorul ELTIF.
(26) Pentru a permite administratorilor ELTIF un anumit grad de flexibilitate în ceea ce privește investițiile fondurilor lor, investirea în alte active decât investițiile pe termen lung ar trebui să fie permisă până la un plafon maxim de 30 % din capitalul ELTIF.
(27) Pentru a limita asumarea de riscuri de către ELTIF, este esențial să se reducă riscul de contraparte prin impunerea unor cerințe clare de diversificare a portofoliului ELTIF. Toate instrumentele financiare derivate extrabursiere (OTC) ar trebui să intre sub incidența Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (7).
(28) Pentru a împiedica exercitarea influenței semnificative pe care un ELTIF care investește o are asupra conducerii unui alt ELTIF sau a unui organism emitent, este necesar să se evite ca un ELTIF să se concentreze excesiv în aceeași investiție.
(29) Pentru a permite administratorilor ELTIF să mobilizeze capitaluri suplimentare pe parcursul duratei de funcționare a fondului, ar trebui ca aceștia să fie autorizați să împrumute numerar până la o limită de 30 % din valoarea capitalului ELTIF. Astfel ar trebui să se ofere o rentabilitate suplimentară investitorilor. Pentru a elimina riscul unor neconcordanțe de monedă, ELTIF ar trebui să se împrumute doar în moneda în care administratorul ELTIF estimează să achiziționeze activul respectiv. Pentru a răspunde preocupărilor legate de activitățile desfășurate prin intermediul sistemului bancar paralel, numerarul împrumutat de ELTIF nu ar trebui utilizat pentru acordarea de împrumuturi societăților de portofoliu eligibile.
(30) Din cauza caracterului pe termen lung și nelichid al investițiilor unui ELTIF, administratorul ELTIF ar trebui să aibă timp suficient să aplice limitele de investiții. Timpul necesar pentru a pune în aplicare aceste limite ar trebui să țină seama de particularitățile și caracteristicile investițiilor, dar nu ar trebui să depășească cinci ani de la data autorizării ca ELTIF sau jumătate din durata de funcționare a ELTIF, în funcție de care durată este mai scurtă.
(31) Din cauza profilului portofoliului și axării pe categorii de active pe termen lung, ELTIF sunt concepute să canalizeze economiile private către economia europeană. ELTIF sunt concepute și ca un vehicul investițional prin care grupul Banca Europeană de Investiții (BEI) își poate canaliza finanțarea destinată infrastructurii europene sau IMM-urilor. În temeiul prezentului regulament, ELTIF sunt structurate ca un vehicul investițional comun care concordă cu axarea grupului BEI pe activități ce favorizează dezvoltarea echilibrată și constantă a unei piețe interne a investiților pe termen lung în interesul Uniunii. Întrucât se axează pe categorii de active pe termen lung, ELTIF își pot îndeplini rolul preconizat de instrument prioritar în realizarea Planului de investiții pentru Europa prevăzut în comunicarea Comisiei din 26 noiembrie 2014.
(32) Comisia ar trebui să acorde întâietate și să își eficientizeze procesele prin care ELTIF pot solicita finanțare din partea BEI. Comisia ar trebui prin urmare să eficientizeze procedura de emitere a avizelor sau a contribuțiilor privind orice cerere a ELTIF de finanțare din partea BEI.
(33) Mai mult, statele membre, precum și autoritățile regionale și locale ar putea beneficia de pe urma informării potențialilor investitori și a publicului cu privire la ELTIF.
(34) Deși ELTIF nu este obligat să ofere drepturi de răscumpărare înainte de încheierea duratei sale de funcționare, nimic nu ar trebui să împiedice un ELTIF să solicite admiterea unităților sau a acțiunilor sale pe o piață reglementată sau într-un sistem multilateral de tranzacționare, oferind astfel investitorilor ocazia să își vândă unitățile sau acțiunile înainte de încheierea duratei de funcționare a ELTIF. Regulile sau actele constitutive al unui ELTIF nu ar trebui să împiedice admiterea unităților sau a acțiunilor ELTIF la tranzacționare pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare și nu ar trebui să împiedice investitorii să își transfere în mod liber unitățile sau acțiunile către părți terțe care doresc să achiziționeze unitățile sau acțiunile respective. Prin aceasta se urmărește promovarea piețelor secundare ca un loc important în care investitorii individuali pot cumpăra și vinde unități sau acțiuni ale ELTIF.
(35) Deși investitorii individuali pot fi interesați să investească într-un ELTIF, caracterul nelichid al majorității investițiilor în proiecte pe termen lung împiedică ELTIF să le permită răscumpărări periodice investitorilor săi. Angajamentul pe care investitorul individual și-l asumă în cazul unei investiții în astfel de active este, prin natura sa, valabil pentru toată durata investiției. Prin urmare, un ELTIF ar trebui să fie structurat în principiu astfel încât să nu ofere răscumpărări periodice înainte de încheierea duratei de funcționare a ELTIF.
(36) Pentru a atrage investitori, în special investitori individuali, care ar putea să nu dorească să-și blocheze capitalul pe perioade îndelungate de timp, ELTIF ar trebui să poată oferi investitorilor lor, în anumite condiții, dreptul de răscumpărare anticipată. Prin urmare, administratorul ELTIF ar trebui să aibă capacitatea discreționară de a decide constituirea ELTIF cu sau fără drepturi de răscumpărare, în funcție de strategia de investiții a ELTIF. Atunci când se stabilește un regim de drepturi de răscumpărare, aceste drepturi și principalele lor caracteristici ar trebui clar prestabilite și prevăzute în regulile sau actele constitutive ale ELTIF.
(37) Pentru ca investitorii să își răscumpere efectiv unitățile sau acțiunile la sfârșitul duratei de funcționare a ELTIF, administratorul ELTIF ar trebui să înceapă să vândă portofoliul de active al ELTIF în timp util pentru a asigura obținerea unei valori adecvate. La stabilirea unui calendar de retragere ordonată a investițiilor, administratorul ELTIF ar trebui să ia în considerare diferitele profiluri de scadență ale investițiilor și perioada de timp necesară pentru a găsi un cumpărător pentru activele în care ELTIF este investit. Întrucât menținerea limitelor de investiții în timpul acestei perioade de lichidare nu este practică, acestea ar trebui să înceteze să se aplice în momentul în care începe perioada de lichidare.
(38) Pentru a lărgi accesul investitorilor individuali la ELTIF, un OPCVM poate investi în unități sau acțiuni emise de un ELTIF în măsura în care unitățile sau acțiunile ELTIF respectiv sunt eligibile în temeiul Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8).
(39) ELTIF ar trebui să aibă posibilitatea să-și reducă capitalul în mod proporțional în cazul în care își cesionează unul dintre active, în special în cazul unei investiții în infrastructură.
(40) Activele neadmise la tranzacționare în care a investit un ELTIF pot fi admise ulterior pe o piață reglementată în cursul duratei de funcționare a fondului. În cazul în care se întâmplă acest lucru, activele pot încălca cerința de a nu fi admis la tranzacționare prevăzută de prezentul regulament. Pentru a le permite administratorilor ELTIF să își retragă investiția într-un astfel de activ care nu ar mai fi eligibil în mod ordonat, activele ar putea continua să fie luate în considerare la calculul limitei de 70 % de active de investiții eligibile pentru o perioadă de până la trei ani.
(41) Având în vedere caracteristicile specifice ale ELTIF, precum și investitorii de retail și investitorii profesionali vizați, este important să fie instituite cerințe solide legate de transparență care să fie capabile să permită investitorilor potențiali să ia o hotărâre în cunoștință de cauză și să fie pe deplin conștienți de riscurile implicate. În plus față de respectarea cerințelor de transparență prevăzute în Directiva 2011/61/UE, ELTIF ar trebui să publice un prospect care să conțină toate informațiile prevăzute a fi prezentate de către organismele de plasament colectiv de tip închis în conformitate cu Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9) și cu Regulamentul (CE) nr. 809/2004 al Comisiei (10). Pentru distribuirea unui ELTIF către investitorii individuali, ar trebui să existe obligația de a publica un document privind informațiile-cheie, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (11). În plus, orice document de distribuire ar trebui să atragă atenția, în mod explicit, asupra profilului de risc al ELTIF.
(42) ELTIF pot fi atractive pentru investitori, cum ar fi autoritățile locale, bisericile, organizațiile de caritate și fundațiile, care ar trebui să poată cere să fie tratați ca niște clienți profesionali în situațiile în care îndeplinesc condițiile stabilite în secțiunea II din anexa II la Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (12).
(43) Întrucât ELTIF vizează nu numai investitorii profesionali, dar și investitorii individuali din Uniune, este necesar ca anumite cerințe suplimentare să fie adăugate cerințelor de distribuire deja prevăzute de Directiva 2011/61/UE pentru a se asigura un grad adecvat de protecție a investitorilor individuali. În mod corespunzător, ar trebui să existe mijloacele necesare pentru realizarea subscrierilor, pentru efectuarea plăților către deținătorii de unități sau de acțiuni, pentru răscumpărarea sau rambursarea unităților sau acțiunilor, precum și pentru transmiterea informațiilor pe care ELTIF și administratorii ELTIF sunt obligați să le furnizeze. În plus, pentru a se asigura că investitorii individuali nu sunt dezavantajați comparativ cu investitorii profesionali, ar trebui instituite anumite măsuri de protecție atunci când ELTIF sunt distribuite către investitorii individuali. În cazul în care distribuirea sau plasarea ELTIF către investitori individuali este făcută prin intermediul unui distribuitor, acesta ar trebui să respecte cerințele relevante din Directiva 2014/65/UE și din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (13).
(44) Administratorul ELTIF sau distribuitorul ar trebui să obțină toate informațiile necesare privind cunoștințele și experiența investitorului individual, situația sa financiară, apetitul pentru risc, obiectivele de investiții și perioada de timp preconizată pentru a determina dacă ELTIF este potrivit pentru a fi distribuit investitorului individual respectiv, ținând seama, printre altele, de durata de funcționare și de strategia de investiții planificată a ELTIF. De asemenea, în cazul în care durata de funcționare a unui ELTIF oferit sau plasat investitorilor individuali depășește 10 ani, administratorul ELTIF sau distribuitorul ar trebui să menționeze clar, în scris, că acest produs ar putea să nu fie potrivit pentru investitorii individuali care nu își pot permite o investiție pe un termen atât de lung și cu caracter nelichid.
(45) Atunci când un ELTIF este distribuit investitorilor individuali, depozitarul ELTIF ar trebui să respecte dispozițiile Directivei 2009/65/CE în ceea ce privește entitățile eligibile pentru rolul de depozitar, regula de „nelichidare a pasivelor” și reutilizarea activelor.
(46) Pentru a întări protecția investitorilor individuali, prezentul regulament prevede în plus că, în cazul investitorilor individuali al căror portofoliu nu depășește 500 000 EUR și conține depozite de numerar și instrumente financiare, cu excepția instrumentelor financiare care au fost depuse ca garanție, administratorul ELTIF sau orice distribuitor ar trebui să se asigure, după ce a efectuat un test de adecvare și a oferit recomandări corespunzătoare privind investițiile, că investitorul individual nu investește în ELTIF o sumă totală mai mare de 10 % din portofoliul investitorului, iar suma inițială investită în unul sau mai multe ELTIF să nu fie mai mică de 10 000 EUR.
(47) În circumstanțe excepționale prevăzute în regulile sau actele constitutive ale unui ELTIF, durata de viață a ELTIF ar putea fi extinsă sau redusă pentru a asigura o mai mare flexibilitate, în situația în care, spre exemplu, un proiect este finalizat mai devreme sau mai târziu decât fusese preconizat, pentru alinierea cu strategia sa de investiții pe termen lung.
(48) Autoritatea competentă a ELTIF ar trebui să verifice în mod continuu dacă un ELTIF respectă prezentul regulament. Întrucât autorităților competente li s-au conferit deja competențe sporite în temeiul Directivei 2011/61/UE, este necesar ca aceste competențe să fie extinse ținând cont de prezentul regulament.
(49) Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe) (ESMA), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (14), ar trebui să aibă posibilitatea de a exercita toate competențele care i-au fost conferite în temeiul Directivei 2011/61/UE în ceea ce privește prezentul regulament și ar trebui să i se pună la dispoziție toate resursele necesare în acest scop, în special resurse umane.
(50) ESMA ar trebui să aibă un rol central în aplicarea normelor privind ELTIF, asigurând aplicarea consecventă a normelor Uniunii de către autoritățile naționale competente. În calitate de organism cu înaltă specializare privind valorile mobiliare și piețele de valori mobiliare, este eficient și oportun să se încredințeze ESMA sarcina de a elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare care nu implică opțiuni de politici și de a le înainta Comisiei. Aceste standarde tehnice de reglementare ar trebui să privească circumstanțele în care utilizarea instrumentelor financiare derivate este destinată exclusiv acoperirii riscurilor inerente investițiilor, circumstanțele în care durata de funcționare a unui ELTIF va fi suficient de lungă pentru a acoperi ciclul de viață al fiecăruia dintre activele sale individuale, caracteristicile calendarului privind cedarea ordonată a activelor aparținând ELTIF, definițiile și metodologiile de calcul pentru costurile suportate de investitori, prezentarea publicării costurilor, precum și caracteristicile structurilor care urmează să fie înființate de către ELTIF în fiecare stat membru în care intenționează să distribuie unități sau acțiuni.
(51) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (15) și Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (16) ar trebui să fie pe deplin aplicabile schimbului, transmiterii și prelucrării datelor cu caracter personal în scopul prezentului regulament.
(52) Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume asigurarea unor cerințe uniforme privind investițiile și condițiile de operare pentru ELTIF în întreaga Uniune, ținând seama pe deplin de necesitatea de a găsi un echilibru între siguranța și fiabilitatea ELTIF, pe de o parte, și funcționarea eficientă a pieței de finanțare pe termen lung și costurile suportate de diversele părți interesate, pe de altă parte, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere amploarea și efectele acestora, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.
(53) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, mai ales protecția consumatorilor, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la căi de atac și la un proces echitabil, protecția datelor cu caracter personal, precum și accesul la servicii de interes economic general. Prezentul regulament urmează să fie aplicat în conformitate cu aceste drepturi și principii,