Articolul 1
La articolul 3 (Mediu) din Protocolul 31 la Acordul privind SEE, după punctul 7 se introduce următorul punct:
‘8. (a) Islanda și Norvegia își vor îndeplini obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și 31 decembrie 2030 în conformitate cu următoarele acte: — 32018 R 0841: Regulamentul (UE) 2018/841 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 cu privire la includerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a absorbțiilor rezultate din activități legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură în cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 și a Deciziei nr. 529/2013/UE (JO L 156, 19.6.2018, p. 1). În sensul prezentului acord, dispozițiile regulamentului se citesc cu următoarele adaptări: (i) La articolul 6 alineatul (2), cuvintele «30 de ani» se citesc, în ceea ce privește Islanda, drept «50 de ani». (ii) La articolul 8 alineatul (7) se adaugă următorul text: «Statele AELS comunică nivelurile de referință propuse revizuite pentru păduri Autorității AELS de Supraveghere în cel mult nouă luni de la intrarea în vigoare a Deciziei Comitetului mixt al SEE nr. xx din xx/xxxx [prezenta decizie] pentru perioada 2021-2025. Autoritatea AELS de Supraveghere publică nivelurile de referință propuse pentru păduri care i-au fost comunicate de către statele AELS.» (iii) Articolul 13 alineatul (2) litera (a) se citește, pentru statele AELS, după cum urmează: «Statul AELS a prezentat o strategie astfel cum este prevăzută mai jos pentru exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură cu o perspectivă de cel puțin 30 de ani, inclusiv măsuri specifice în curs sau planificate pentru a asigura conservarea sau îmbunătățirea, după caz, a absorbanților și a rezervoarelor forestiere; 1. Până la 1 ianuarie 2020, fiecare stat AELS pregătește și transmite Autorității AELS de Supraveghere strategia sa pentru exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură, cu o perspectivă de cel puțin 30 de ani. Dacă este necesar, statele AELS ar trebui să actualizeze aceste strategii până la 1 ianuarie 2025. 2. Strategiile statelor AELS contribuie la: (a) îndeplinirea angajamentelor statelor AELS, asumate în temeiul CCONUSC și al Acordului de la Paris, de a reduce emisiile antropice de gaze cu efect de seră, de a spori absorbțiile de către absorbanți și de a promova sporirea cantității de dioxid de carbon sechestrat; (b) îndeplinirea obiectivului din cadrul Acordului de la Paris de a menține creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și de a continua eforturile de limitare a acestei creșteri a temperaturii la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale; (c) realizarea pe termen lung a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și a sporirii absorbțiilor de către absorbanți într-o măsură care să fie relevantă pentru sectorul LULUCF, în conformitate cu obiectivul, în contextul reducerilor necesare potrivit IPCC de a reduce în mod eficient din punctul de vedere al costurilor emisiile de gaze cu efect de seră ale statelor AELS și de a spori absorbțiile de către absorbanți în vederea atingerii obiectivelor referitoare la temperatură stabilite în Acordul de la Paris, pentru a realiza un echilibru între emisiile antropice de către surse și absorbțiile de către absorbanți de gaze cu efect de seră în a doua jumătate a secolului curent, pe baze echitabile și în contextul dezvoltării durabile și al eforturilor de eradicare a sărăciei. 3. Strategiile statelor AELS includ: (a) reducerea emisiilor și sporirea absorbțiilor în exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură (LULUCF); se va ține cont de bioenergia și de biomaterialele din acest sector. (b) în măsura în care este relevant pentru exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură, legături cu alte obiective naționale pe termen lung, planificări și alte politici și măsuri. 4. Statele AELS informează și pun de îndată la dispoziția publicului strategiile lor și orice actualizări ale acestora. 5. Autoritatea AELS de Supraveghere evaluează dacă strategiile statelor AELS sunt adecvate pentru a documenta îndeplinirea obligațiilor prevăzute la prezentul articol. 6. Strategiile statelor AELS pentru exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură ar trebui să conțină elementele stabilite mai jos: A. PREZENTARE GENERALĂ A STRATEGIILOR ȘI PROCESUL DE ELABORARE A ACESTORA A.1. Rezumat A.2. Contextul juridic și politic, inclusiv, după caz, repere orientative pentru 2040 și 2050 B. CONȚINUT B.1. EXPLOATAREA TERENURILOR, SCHIMBAREA DESTINAȚIEI TERENURILOR ȘI SILVICULTURĂ (LULUCF) B.1.1. Reducerile preconizate ale emisiilor și sporirea absorbțiilor până în 2050 B.1.2. În măsura în care este fezabil, emisiile preconizate defalcate pe surse și pe fiecare tip de GES B.1.3. Opțiunile de reducere a emisiilor și opțiunile preconizate de sporire a absorbțiilor de către absorbanți B.1.4. În măsura în care este relevant pentru conservarea sau sporirea, după caz, a absorbanților și a rezervoarelor forestiere, politici și măsuri de adaptare B.1.5. Aspecte legate de cererea pieței de biomasă forestieră și impactul asupra recoltelor B.1.6. În funcție de necesități, detalii privind modelarea (inclusiv ipotezele) și/sau analize, indicatori etc.» (iv) La articolul 15 alineatul (2) se adaugă următorul text: «Administratorul central are competența de a îndeplini sarcinile menționate la prezentul articol atunci când sunt vizate statele AELS. Autoritatea AELS de Supraveghere este informată dacă administratorul central blochează o tranzacție care privește statele AELS sau este efectuată de acestea.» (v) La tabelul din anexa II se adaugă următorul text: «Islanda 0,5 10 2 Norvegia 0,1 10 5» (vi) La tabelul din anexa III se adaugă următorul text: «Islanda 1990 Norvegia 1990» (vii) La anexa IV secțiunea A litera (g) se adaugă următorul text: «Pentru statele AELS, nivelul de referință pentru perioada 2021-2025 este coerent cu proiecțiile raportate Agenției Europene de Mediu în mod voluntar în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 525/2013 și, pentru Islanda, și în conformitate cu Acordul bilateral dintre Islanda și Uniunea Europeană și statele sale membre cu privire la participarea Islandei la îndeplinirea în comun a angajamentelor Uniunii Europene, ale statelor sale membre și ale Islandei pentru a doua perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto la Convenția‐cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (6).» (viii) La tabelul din anexa VII se adaugă următorul text: «Islanda -0,0224 -0,0045 Norvegia -29,6 -35,5 » — 32018 R 0842: Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuții la acțiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 (JO L 156, 19.6.2018, p. 26). În sensul prezentului acord, dispozițiile regulamentului se citesc cu următoarele adaptări: (i) La articolul 4 alineatul (3) se adaugă, pentru statele AELS, următorul text: «În ceea ce privește statele AELS, în vederea stabilirii alocărilor anuale de emisii pentru anii 2021-2030, exprimate în tone de echivalent CO2, astfel cum se precizează la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, anul de referință 2005 pentru alocările de emisii din 2030 se va baza pe diferența dintre emisiile totale de gaze cu efect de seră din 2005 rezultate din revizuirea cuprinzătoare, care consideră emisiile de CO2 din aviație ca fiind nule, respectiv emisiile staționare EU ETS 2005 în cadrul ETS 2013, astfel cum sunt raportate în partea B a apendicelui la Decizia Comitetului mixt al SEE nr. 152/2012 din 26 iulie 2012 (7), ajustate cu valorile potențialului de încălzire globală adoptate într-un act delegat menționat la articolul 26 alineatul (6) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/1999 sau cu cele identificate de cel de al patrulea raport de evaluare (AR4) al IPCC până când devine aplicabil actul delegat. Cifrele referitoare la emisiile staționare EU ETS 2005 raportate în Decizia Comitetului mixt al SEE nr. 152/2012 (AR2) și aceleași cifre ajustate cu valorile actualizate pentru potențialul de încălzire globală (AR4) care trebuie luate în considerare în scopul stabilirii alocărilor anuale de emisii pentru anii 2021-2030 în temeiul prezentului articol sunt stabilite în apendice.» (ii) După anexa IV se adaugă următorul text: «Apendice Cifrele referitoare la emisiile staționare EU ETS 2005 pentru statele AELS raportate în Decizia Comitetului mixt al SEE nr. 152/2012 (AR2) și aceleași cifre ajustate cu valorile actualizate pentru potențialul de încălzire globală (AR4) care trebuie luate în considerare în scopul stabilirii alocărilor anuale de emisii pentru anii 2021-2030 în temeiul articolului 4 alineatul (3) Tabelul 1: Emisiile ETS 2005 pentru Norvegia: Gaze cu efect de seră (tone) Echiv. CO2 (AR2) Echiv. CO2 (AR4) N2O/PFC CO2 23 090 000 23 090 000 N2O 1 955 000 1 880 000 6 308 PFC 829 000 955 000 CF4 116,698 C2F6 7,616 Total 25 874 000 25 925 000 Tabelul 2: Emisiile ETS 2005 pentru Islanda: Gaze cu efect de seră (tone) Echiv. CO2 (AR2) Echiv. CO2 (AR4) N2O/PFC CO2 909 132 909 132 PFC 26 709 31 105 CF4 3,508 C2F6 0,424 Total 935 841 940 237 » » (iii) La articolul 6 alineatul (1), cuvintele «100 de milioane de certificate EU ETS» se citesc drept «107 milioane de certificate EU ETS» (iv) La articolul 12 alineatul (2) se adaugă următorul text: «Administratorul central are competența de a îndeplini sarcinile menționate la prezentul articol atunci când sunt vizate statele AELS. Autoritatea AELS de Supraveghere este informată dacă administratorul central blochează o tranzacție care privește statele AELS sau este efectuată de acestea.» (v) La tabelul din anexa I se adaugă următorul text: «Islanda - 29 % Norvegia - 40 %» (vi) La tabelul din anexa II se adaugă următorul text: «Islanda 4 % Norvegia 2 %» (vii) Tabelul din anexa III se modifică după cum urmează: (a) La tabel se adaugă următorul text: «Islanda 0,2 Norvegia 1,6» (b) Numărul «280» reprezentând totalul maxim se citește drept «281,8» — 32018 R 1999: Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 328, 21.12.2018, p. 1). Dispozițiile aplicabile ale acestui regulament sunt enumerate mai jos și, în sensul prezentului acord, se citesc cu următoarele adaptări: (i) Se aplică numai următoarele dispoziții ale regulamentului: — Articolul 2 alineatele (1)-(10), (12), (13), (15)-(17), articolul 18, articolul 26 alineatele (2)-(7), articolul 29 alineatul (5) litera (b), articolele 37-42, articolul 44 alineatul (1) litera (a), articolul 44 alineatele (2), (3) și (6), articolele 57-58 și anexele V-VII și XII-XIII. (ii) În sensul prezentului paragraf, articolul 2 alineatele (1)-(10), (12), (13) și (15)‐(17) se aplică statelor AELS numai în măsura în care se referă la punerea în aplicare a Regulamentelor (UE) 2018/841 și (UE) 2018/842. (iii) Articolul 26 alineatul (4) se citește, pentru statele AELS, după cum urmează: «Islanda și Norvegia prezintă Autorității AELS de Supraveghere, până la data de 15 aprilie a fiecărui an, o copie a datelor finale privind inventarul gazelor cu efect de seră raportate CCONUSC în conformitate cu alineatul (3).» (iv) Articolul 41 se aplică, pentru statele AELS, numai în măsura în care dispozițiile articolului sau o parte dintre acestea sunt menționate sau stabilite în [prezenta decizie]. (v) Pentru statele AELS, se adaugă următoarea teză după prima teză a articolului 42: «Agenția Europeană de Mediu furnizează asistență Autorității AELS de Supraveghere numai în activitatea sa referitoare la articolul 18, articolul 26 alineatele (2)-(7), articolul 29 alineatul (5) litera (b), articolele 37‐39 și articolul 41.» — 32013 R 0525: Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și al Uniunii, a altor informații relevante pentru schimbările climatice și de abrogare a Deciziei nr. 280/2004/CE (JO L 165, 18.6.2013, p. 13). Dispozițiile aplicabile ale acestui regulament sunt enumerate mai jos și, în sensul prezentului acord, se citesc cu următoarele adaptări: (i) Se aplică numai următoarele dispoziții ale regulamentului: — Articolul 7 și articolul 19 alineatele (1) și (3). (ii) În sensul prezentului paragraf, articolul 7 și articolul 19 alineatele (1) și (3) se aplică statelor AELS numai în măsura în care se referă la punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/842. — 32014 R 0749: Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 749/2014 al Comisiei din 30 iunie 2014 privind structura, formatul, procedurile de transmitere și revizuirea informațiilor raportate de statele membre în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 203, 11.7.2014, p. 23). Dispozițiile aplicabile ale acestui regulament sunt enumerate mai jos și, în sensul prezentului acord, se citesc cu următoarele adaptări: (i) Se aplică numai următoarele dispoziții ale regulamentului: — Articolele 3-5, 7-10, 12-14, 16, 29, 32-34, 36-37 și anexele I-VIII și tabelul 2 din anexa XVI. (ii) Articolele 3-5, 7-10, 12-14, 16, 29, 32-34, 36-37 și anexele I-VIII și tabelul 2 din anexa XVI se aplică, în sensul prezentului paragraf, statelor AELS numai în măsura în care se referă la punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/842.
(b) În temeiul articolului 79 alineatul (3) din Acordul privind SEE, prezentului paragraf i se aplică partea VII (Dispoziții instituționale) din acord.
(c) Protocolul 1 la Acordul privind SEE (Adaptări orizontale) se aplică mutatis mutandis prezentului paragraf.
(d) Trimiterile la legislația, actele, normele, politicile și măsurile Uniunii din actele și dispozițiile menționate sau cuprinse în prezentul paragraf se aplică în măsura și în forma în care legislația, actele, normele, politicile și măsurile relevante sunt încorporate în prezentul acord.
(e) Islanda și Norvegia participă pe deplin la lucrările Comitetului privind schimbările climatice în temeiul actelor și dispozițiilor menționate sau cuprinse în prezentul paragraf, dar nu au drept de vot.
(f) Atunci când Comisia consultă experți desemnați de statele membre în temeiul actelor și dispozițiilor menționate sau cuprinse în prezentul paragraf, aceasta consultă experți desemnați de statele AELS pe același temei.
(g) Agenția Europeană de Mediu oferă asistență Autorității AELS de Supraveghere în activitatea acesteia în conformitate cu Regulamentele (UE) 2018/841 și (UE) 2018/842.
(h) Prezentul paragraf nu se aplică Liechtensteinului.’