Recitale
(1) Acordul de liber schimb între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul” și părțile la acord, denumite în continuare, „părțile”), semnat la 6 octombrie 2010, a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2015/2169 a Consiliului (2). Acesta a fost aplicat de la 1 iulie 2011 (3).
(2) Articolul 15.1 din acord prevede constituirea unui Comitet pentru comerț care, printre altele, poate să ia în calcul modificările la acord sau poate să modifice dispozițiile acestuia în cazurile prevăzute expres în acord. Articolul 15.5 alineatul (2) din acord prevede faptul că părțile pot să decidă, în cadrul Comitetului pentru comerț, modificarea anexelor, a apendicelor, a protocoalelor și a notelor la acord în funcție de cerințele și procedurile juridice care li se aplică părților.
(3) În temeiul articolului 3 litera (d) din anexa 2-C la acord părțile urmează să revizuiască apendicele 2-C-2 și 2-C-3 la anexa 2-C cel mult o dată la fiecare trei ani de la intrarea în vigoare a acordului, în vederea extinderii acceptării produselor astfel cum se prevede la litera (a) de la articolul menționat, ținând cont de orice evoluții reglementare care ar fi putut avea loc la nivel internațional sau la nivelul părților. Articolul 3 litera (d) din anexa 2-C precizează în continuare că orice modificarea apendicelor 2-C-2 și 2-C-3 se decide în cadrul Comitetului pentru comerț.
(4) Pentru că acordul a început să se aplice, reglementările tehnice menționate în apendicele 2-C-2 și 2-C-3 la anexa 2-C la acord, precum și o parte din produse, s-au schimbat. Pentru a ține seama de aceste evoluții, Uniunea și Coreea au modificat reglementările tehnice, menținând același grad de acces pe piață prevăzut la articolul 1 alineatul (2) din anexa 2-C la acord.
(5) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului pentru comerț.
(6) Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului pentru comerț ar trebui să fie favorabilă adoptării proiectului de deciziei a Comitetului pentru comerț atașat,
(1) În conformitate cu articolul 15.1 alineatul (4) litera (c) din acord, Comitetul pentru comerț constituit de părți poate lua în calcul modificările la acord sau poate modifica dispozițiile acestuia în cazurile prevăzute expres în acord.
(2) Articolul 15.5 alineatul (2) din acord prevede că părțile pot adopta o decizie a Comitetului pentru comerț de modificare a anexelor, apendicelor, protocoalelor și notelor la acord în funcție de cerințele și procedurile juridice care li se aplică părților.
(3) Articolul 3 litera (d) din anexa 2-C la acord autorizează părțile să revizuiască apendicele 2-C-2 și 2-C-3 la anexa 2-C cel mult o dată la fiecare trei ani de la intrarea în vigoare a acordului, în vederea extinderii acceptării produselor astfel cum se prevede la litera (a) din același articol, ținând cont de orice evoluții reglementare care ar fi putut avea loc la nivel internațional sau la nivelul părților. Articolul menționat precizează, de asemenea, că orice modificare a apendicelor 2-C-2 și 2-C-3 se decide în cadrul Comitetului pentru comerț.
(4) Coreea și UE au modificat reglementările tehnice pentru a menține același grad de acces pe piață prevăzut la articolul 1 alineatul (2) din anexa 2-C la acord. De asemenea, trimiterea la „UNECE” din apendicele 2-C-2 și 2-C-3 ar trebui să fie interpretată în prezent ca trimitere la „Regulamentele ONU” în baza acordului privind adoptarea unor regulamente tehnice armonizate ale Organizației Națiunilor Unite pentru vehiculele cu roți, echipamentele și piesele de schimb care pot fi montate și/sau utilizate la vehiculele cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate în temeiul acestor regulamente ale Organizației Națiunilor Unite (a treia revizuire) (1) din 20 octombrie 2017.
(5) Tabelul 1 din apendicele 2-C-2 a fost modificat după cum urmează: (a) Întrucât Regulamentele ONU se aplică în mod obligatoriu în UE, s-a decis, în scopuri de simplificare, să se elimine trimiterile la Regulamentele UE (de exemplu, Regulamentul privind siguranța generală – „GSR”) și la directivele din coloana „Reglementare tehnică UE corespunzătoare”, iar această coloană să fie lăsată necompletată. (b) Cu toate acestea, în situația în care nu există Regulamente ONU aplicabile sau domeniul de aplicare al acestora nu este corespunzător, precum în cazul obiectului „Nivel sonor admisibil”, de exemplu, atunci Regulamentele UE sau directivele înlocuiesc sau completează Regulamentele ONU. Din acest motiv, în coloana „Reglementare tehnică UE corespunzătoare” a fost introdusă mențiunea „dacă există”. (c) În ceea ce privește obiectul „Nivel sonor admisibil” și obiectul „Amortizor de zgomot de schimb”, în coloana „Reglementare tehnică UE corespunzătoare” a fost adăugat Regulamentul (UE) nr. 540/2014, deoarece acest regulament abrogă Directiva 70/157/CEE și se aplică în mod progresiv. (d) S-a înlocuit obiectul „Emisii” cu „Emisii vehicule ușoare” deoarece cerințele Regulamentului ONU 83 se aplică doar categoriilor de vehicule M1 și N1. De asemenea, a fost eliminată trimiterea la „Directiva 70/220/CEE” deoarece această directivă a fost abrogată și înlocuită de „Regulamentele (CE) nr. 715/2007, (CE) nr. 692/2008, (UE) nr. 459/2012, (UE) 2016/427, (UE) 2016/646, (UE) 2017/1151, (UE) 2017/1154 și (UE) 2018/1832”, care au fost adăugate în coloana „Reglementare tehnică UE corespunzătoare”. (e) În ceea ce privește obiectul „Convertizoare catalitice de schimb”, a fost eliminată trimiterea la Directiva 70/220/CEE deoarece această directivă a fost abrogată și înlocuită de „Regulamentele (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 692/2008”, care au fost adăugate în coloana „Reglementare tehnică UE corespunzătoare”. (f) În plus, în ceea ce privește obiectele ale căror denumiri se schimbă, cum ar fi „Frânarea” și „Frânarea” care au fost înlocuite cu „Frânare vehicule grele” și respectiv „Frânare vehicule ușoare”, aceste modificări au fost făcute din motive de claritate. (g) Pe rândul „Emisii diesel” a fost eliminată trimiterea la „Directiva 72/306/CEE” și înlocuită cu trimiterea la „Regulamentul (CE) nr. 692/2008” care a fost adăugată în coloana „Reglementare tehnică UE corespunzătoare” din tabelul 1. (h) Pe rândul „Emisii de CO2 – consum de combustibil” a fost eliminată trimiterea la „Directiva 80/1268/CEE” și înlocuită cu trimiterea la „Regulamentul (CE) nr. 692/2008” care a fost adăugată în coloana „Reglementare tehnică UE corespunzătoare” din tabelul 1, iar obiectul a fost redenumit „Emisii de CO2 – consum de combustibil pentru autoturismele cu maximum opt locuri pe scaune în afară de locul conducătorului auto” pentru a fi în deplină conformitate cu domeniul de aplicare al respectivului regulament. (i) Pe rândul „Puterea motorului” a fost eliminată trimiterea la „Directiva 80/1269/CEE” deoarece această directivă a fost înlocuită cu „Regulamentele (CE) nr. 692/2008 și (UE) nr. 582/2011” care au fost adăugate în coloana „Reglementare tehnică UE corespunzătoare” din tabelul 1. (j) Pe rândul „Emisii (Euro IV și V) vehicule grele” a fost eliminată trimiterea la „Directiva 2005/55/CE” și înlocuită cu trimiterea la „Regulamentele (CE) nr. 595/2009, (UE) nr. 582/2011 și (UE) 2016/1718” care a fost adăugată în coloana „Reglementare tehnică UE corespunzătoare” din tabelul 1. De asemenea, obiectul a fost redenumit „Emisii vehicule grele” deoarece Regulamentul ONU 49 se aplică vehiculelor grele (adică vehiculelor având o masă de referință mai mare de 2 610 kg).
(6) Tabelul 2 din apendicele 2-C-2 rămâne neschimbat.
(7) Tabelul 1 din apendicele 2-C-3 a fost modificat după cum urmează: (a) Pe rândul „Protecție anti-impact pentru pasager sau șofer”, la poziția „Față”, trimiterea la „KMVSS articolul 102 alineatele (1) și (3)” a înlocuit trimiterea la „KMVSS articolul 102” în coloana „Reglementare tehnică Coreea corespunzătoare”, ca urmare a revizuirii KMVSS. (b) Pe rândul „Protecție anti-impact pentru pasager sau șofer”, la poziția „Lateral”, trimiterea la „KMVSS articolul 102” a fost înlocuită cu „KMVSS articolul 102 alineatul (1)” în coloana „Reglementare tehnică Coreea corespunzătoare”, ca urmare a revizuirii KMVSS. (c) Rândul „Cârligul de remorcare” a fost înlocuit în întregime. În mod specific, obiectul „Cârligul de remorcare” a fost înlocuit cu „Dispozitive de remorcare”, având în vedere că „Dispozitive de remorcare” este noțiunea oficială menționată în Regulamentul (UE) nr. 1005/2010. Mai mult, la cerințele privind „Dispozitive de remorcare”, textul face trimitere acum la „Regulamentul (UE) nr. 1005/2010” în loc de „77/389/CEE”. În final, în coloana „Reglementare tehnică Coreea corespunzătoare” se face trimitere acum la „KMVSS articolul 20 alineatul (1)” care a înlocuit trimiterea la „KMVSS articolul 20 punctele 1, 2, 4”. (d) Pe rândul „Sistem de lumini și semnalizare” s-au eliminat din coloana „Reglementare tehnică Coreea corespunzătoare” trimiterile la KMVSS articolul 106 punctele de la 1 la 10, care corespund pozițiilor „Far”, „Lampă de ceață față”, „Lampă pentru marșarier”, „Lampă indicatoare”, „Lampă pentru placa de înmatriculare”, „Lampă spate”, „Lampă de stop”, „Lampă de stop montată în centru în partea superioară”, „Lampă de semnalizare direcție”, „Lampă auxiliară de semnalizare direcție” și „Lampă de ceață spate”, ca urmare a revizuirii KMVSS. (e) Pe rândul „Sistem de lumini și semnalizare”, poziția „Instalare”, în coloana „Reglementare tehnică Coreea corespunzătoare” se face trimitere acum la „KVMSS articolele 38, 38-2, 38-3, 38-4, 38-5, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 44-2, 45, 45-2, 47 și 49” care a înlocuit trimiterea la „KMVSS articolele 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45 și 47”. Această înlocuire este o consecință a revizuirii KMVSS. (f) Pe rândul „Sistem de lumini și semnalizare” s-au adăugat în tabel pozițiile „Lampă diurnă” și „Lampă în unghi” ca urmare a revizuirii KMVSS pentru a reflecta cerințele actualizate privind instalarea pentru „Sistem de lumini și semnalizare”. (g) Pe rândul „Sistem de lumini și semnalizare”, poziția „Lampă de stop montată în centru în partea superioară”, a fost eliminată, pe lângă trimiterea la „KMVSS articolul 106 punctul 8”, și trimiterea la „KMVSS articolul 43 alineatul (3)” deoarece a fost înlocuită cu trimiterea la „KMVSS articolul 43 alineatul (2)” în coloana „Reglementare tehnică Coreea corespunzătoare”. (h) Pe rândul „Sistem de lumini și semnalizare” a fost adăugată poziția „Lampă de poziție laterală” ca urmare a revizuirii KMVSS și pentru a reflecta cerințele actualizate privind instalarea pentru „Sistem de lumini și semnalizare”. (i) Pe rândul „Sistem de lumini și semnalizare”, poziția „Dispozitive retroreflectorizante”, în coloana „Reglementare tehnică Coreea corespunzătoare” se face trimitere acum la „KMVSS articolul 49” care a înlocuit trimiterea la „KMVSS articolul 49 alineatele (1), (2), articolul 107”. Această înlocuire este o consecință a revizuirii KMVSS. (j) Pe rândul „Puterea motorului”, în coloana „Reglementare tehnică Coreea corespunzătoare” se face trimitere acum la „KMVSS articolul 111” care a înlocuit trimiterea la „KMVSS articolul 11 alineatele (1), (2), articolul 111”. Această înlocuire este o consecință a revizuirii KMVSS. (k) Pe rândul „Dispozitiv de asigurare a vizibilității pentru conducătorul auto” au fost eliminate trimiterile la „78/318/CEE” și „78/317/CEE” din coloana „Cerință” deoarece aceste directive au fost abrogate și înlocuite de „Regulamentul (UE) nr. 1008/2010” sau „Regulamentul (UE) nr. 672/2010”. Reglementările tehnice Coreea corespunzătoare rămân neschimbate. (l) Pe rândul „Puncte de ancorare a centurilor de siguranță”, în coloana „Reglementare tehnică Coreea corespunzătoare” se face trimitere acum la „KMVSS articolul 27 alineatele (1), (2), (3), (4), articolul 103” care a înlocuit trimiterea la „KMVSS articolul 27 alineatele (1), (2), (3), (4), (5), articolul 103 alineatele (1), (2), (3)”. Această înlocuire este o consecință a revizuirii KMVSS. (m) Pe rândul „Emisii și zgomot (cu excepția zgomotului de pasaj pentru 3 sau 4 roți) pentru biciclete cu motor”, trimiterea din coloana „Cerințe” la, printre altele, „Directivele 2002/51/CE, 2003/77/CE, 97/24/CE Capitolele 5 și 9” a fost eliminată deoarece aceste directive au fost abrogate și înlocuite de, printre altele, „Regulamentele (UE) nr. 168/2013 și (UE) nr. 134/2014”. Reglementările tehnice Coreea corespunzătoare rămân neschimbate. (n) Pe rândul „Emisii diesel” (incl. OBD)”, poziția „Vehicul sub 3,5 t”, au fost adăugate în coloana „Cerințe” trimiterile la „Regulamentele (CE) nr. 715/2007” și „(UE) nr. 459/2012” deoarece acestea sunt regulamentele aplicabile care corespund KMVSS. Reglementările tehnice Coreea corespunzătoare rămân neschimbate. (o) Pe rândul „Emisii diesel” (incl. OBD)”, poziția „Vehicul peste 3,5 t”, în coloana „Cerințe” trimiterea la, printre altele, „Regulamentul (CE) nr. 692/2008” a fost eliminată și înlocuită cu trimiterea la, printre altele, „Regulamentele (EC) nr. 595/2009 și (UE) nr. 582/2011” deoarece „Regulamentul (CE) nr. 692/2008” nu se referă la vehiculele grele. Reglementările tehnice Coreea corespunzătoare rămân neschimbate. (p) Pe rândul „Pneuri”, în coloana „Reglementare tehnică Coreea corespunzătoare” se face trimitere acum la „Legea privind controlul siguranței aparatelor electrice și a produselor de consum”, articolele 15, 18 și 19; Normele de aplicare a „Legii privind controlul siguranței aparatelor electrice și a produselor de consum”, articolul 3 alineatul (4), articolul 26; „KMVSS articolul 12 alineatul (1)” care a înlocuit trimiterea la Quality management Safety and Control of Industrial Products Act (QMSCIPA) (articolele 19, 20, 21); Normele de aplicare ale QMSCIPA articolul 2, alineatul (2), articolul 19”. Acest lucru se datorează faptului că QMSCIPA a fost înlocuită de „Legea privind controlul siguranței aparatelor electrice și a produselor de consum”.
(8) Tabelul 2 din apendicele 2-C-3 rămâne neschimbat.
(9) În conformitate cu articolul 12.2 din anexa la Decizia nr. 1 a Comitetului pentru comerț Coreea-UE din 23 decembrie 2011 privind adoptarea regulamentului de procedură al Comitetului pentru comerț, acesta poate adopta decizii prin procedură scrisă în perioada dintre ședințele sale, în cazul în care ambele părți sunt de acord. Procedura scrisă este alcătuită dintr-un schimb de note între președinții Comitetului pentru comerț,