Începe proba gratuită

Regulament 2014/134 · CELEX 32014R0134

Regulamentul delegat (UE) nr. 134/2014 al Comisiei din 16 decembrie 2013 de completare a Regulamentului (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele referitoare la performanțele de mediu și ale sistemului de propulsie și de modificare a anexei V la acesta Text cu relevanță pentru SEE

Data act
16.12.2013
Intrare in vigoare
22.02.2014
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2014_053_R_0001_01
Status
In vigoare
accesorii ale vehiculului atestare comunitară Comisia regională ONU impact asupra mediului protecția mediului înconjurător specificații tehnice testare vehicul cu motor vehicul pe două roți

Recitale

(1) Termenul „vehicule din categoria L” înseamnă un spectru larg de vehicule cu două, trei sau patru roți, de exemplu bicicletele și tricicletele electrice, motoretele cu două și trei roți, motocicletele cu două și trei roți, motocicletele cu ataș și vehiculele ușoare cu patru roți (cvadricicluri), cum sunt cvadriciclurile rutiere, cvadriciclurile pentru toate tipurile de teren și cvadrimobilele.

(2) Regulamentul (UE) nr. 168/2013 prevede posibilitatea aplicării regulamentelor Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) în scopul omologării de tip UE a vehiculului complet. În temeiul regulamentului susmenționat, omologarea de tip în conformitate cu regulamentele CEE-ONU care se aplică în mod obligatoriu este considerată o omologare UE de tip.

(3) Aplicarea obligatorie a regulamentelor CEE-ONU contribuie la evitarea suprapunerii atât a cerințelor tehnice, cât și a certificărilor și procedurilor administrative. De asemenea, omologarea de tip care se bazează în mod direct pe standarde convenite la nivel internațional ar putea facilita accesul pe piețele din țări terțe, în special din țările care sunt părți contractante la Acordul Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite privind adoptarea de specificații tehnice uniforme pentru vehiculele cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificații („Acordul revizuit din 1958”), la care Uniunea a aderat prin Regulamentul nr. 97/836/CE al Consiliului (2), și prin urmare ar îmbunătăți competitivitatea industriei din Uniune. Cu toate acestea, în prezent, regulamentele CEE-ONU disponibile sunt fie neactualizate, fie inexistente și în consecință acestea sunt revizuite și adaptate la progresul tehnic.

(4) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 168/2013 prevede abrogarea mai multor directive referitoare la omologarea vehiculelor din categoria L, a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate ale acestor vehicule în privința cerințelor privind performanțele de mediu și ale sistemelor de propulsie. În scopurile omologării UE de tip, directivele respective ar trebui înlocuite mai întâi cu dispozițiile prezentului regulament. Pe termen lung, la finalizarea procesului de revizuire la nivelul ONU, vor fi disponibile regulamente echivalente ale CEE-ONU, ceea ce va permite, la momentul respectiv, înlocuirea textului prezentului regulament cu trimiteri la regulamentele CEE-ONU în cauză.

(5) În special, Regulamentul nr. 41 al CEE-ONU privind nivelul de zgomot al motocicletelor din categoriile L3e și L4e a fost actualizat în 2011 pentru a se adapta progresului tehnic. Prin urmare, Regulamentul nr. 41 al CEE-ONU ar trebui să devină obligatoriu în legislația UE privind omologarea de tip și să înlocuiască anexa III la capitolul 9 din Directiva 97/24/CE (3) pentru ca motocicletele să respecte un singur set de cerințe cu privire la nivelul de zgomot al motocicletelor, acceptate la nivel mondial de părțile contractante ale Acordului revizuit din 1958. Regulamentul nr. 85 al CEE-ONU cu privire la măsurarea puterii nete a motoarelor electrice ar trebui de asemenea să devină obligatoriu, având același obiectiv de recunoaștere reciprocă între părțile contractante ale Acordului revizuit din 1958 în domeniul cerințelor privind performanțele sistemului de propulsie aplicabile motoarelor electrice.

(6) Normele de mediu Euro 4 și 5 constituie astfel de măsuri menite să reducă emisiile de particule și de precursori ai ozonului, cum ar fi oxizii de azot și hidrocarburile. Este necesară reducerea substanțială a emisiilor de hidrocarburi ale vehiculelor de categoria L pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a permite respectarea valorilor limită pentru poluare de către sistemul de evacuare căruia i s-a acordat omologarea de tip de sistem, nu doar pentru a reduce semnificativ emisiile extrem de mari de hidrocarburi la conducta de evacuare și emisiile prin evaporare ale acestor vehicule, ci și pentru a contribui la reducerea nivelurilor de particule volatile din zonele urbane și eventual a smogului.

(7) Una dintre măsurile care vizează reducerea emisiilor excesive de hidrocarburi ale vehiculelor de categoria L constă în limitarea emisiilor prin evaporare la valorile limită ale emisiilor masice de hidrocarburi stabilite în anexa VI(C) la Regulamentul (UE) nr. 168/2013. În acest sens, la omologarea de tip trebuie efectuată o încercare de tipul IV pentru a măsura emisiile prin evaporare ale unui vehicul. Una dintre cerințele încercării de tip IV în incintă închisă etanș pentru determinarea emisiilor prin evaporare (SHED) este montarea unui rezervor cu cărbune activ îmbătrânit în mod accelerat sau aplicarea unui factor de deteriorare suplimentar la montarea unui rezervor cu cărbune activ rodat. În cadrul studiului privind efectul asupra mediului menționat la articolul 23 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013 va fi examinat raportul cost/eficacitate al acestui factor de deteriorare ca soluție alternativă la montarea unui rezervor cu cărbune activ îmbătrânit în mod accelerat și reprezentativ pentru a determina dacă este preferabilă menținerea acestui factor. În cazul în care rezultatul studiului demonstrează că această metodă nu este rentabilă, va fi prezentată în timp util o propunere pentru eliminarea acestei posibilități și ar trebui să fie aplicabilă ulterior etapei Euro 5.

(8) Este necesară o metodă standardizată de măsurare a eficienței energetice a vehiculelor (consumul de combustibil sau de energie, emisiile de dioxid de carbon, precum și autonomia electrică) pentru a asigura eliminarea oricăror bariere tehnice din calea comerțului între statele membre și, de asemenea, pentru a asigura furnizarea de informații obiective și precise către consumatori și utilizatori.

(9) Metodele de măsurare a performanțelor sistemului propulsie, inclusiv a vitezei maxime proiectate a vehiculului, a cuplului maxim și a puterii maxime continue totale a vehiculelor din categoria L, pot fi diferite de la un stat membru la altul, iar acest aspect poate ridica obstacole în calea comerțului în interiorul Uniunii. Prin urmare, este necesară stabilirea unor cerințe armonizate pentru metodele de măsurare a performanței sistemului de propulsie pentru vehiculele din categoria L, astfel încât omologarea vehiculelor, a componentelor sau a unităților tehnice separate să fie aplicată pentru fiecare tip de vehicul de acest fel.

(10) Cerințele referitoare la siguranța în funcționare sau la mediu impun restricții privind modificarea neautorizată în cazul anumitor tipuri de vehicule de categoria L. Pentru a permite efectuarea service-ului și a întreținerii de către proprietar, astfel de restricții ar trebui să fie strict limitate la modificările neautorizate care afectează semnificativ și în mod negativ performanțele de mediu și ale sistemului de propulsie și siguranța în funcționare. Întrucât modificările neautorizate cu impact negativ asupra grupului propulsor afectează atât performanțele legate de mediu, cât și pe cele privind siguranța în funcționare, cerințele detaliate referitoare la performanța sistemului de propulsie și la reducerea zgomotului stabilite în prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să fie folosite drept referință pentru punerea în aplicare a măsurilor de prevenire a modificărilor neautorizate ale grupului propulsor.

(11) Partea A din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013 face trimitere la cele 8 tipuri de încercări care permit evaluarea performanțelor legate de protecția mediului pentru vehiculele din categoria L în curs de omologare. Este necesară stabilirea în acest act delegat a cerințelor de încercare detaliate, precum și modificarea anexei V (A) la Regulamentul (UE) nr. 168/2013 prin asocierea limitelor de încercare convenite de Consiliu și de Parlamentul European cu procedurile și cerințele tehnice de încercare detaliate prevăzute în prezentul regulament. În partea A a anexei V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013 ar trebui introdusă o referință la procedurile și cerințele de încercare detaliate stabilite în prezentul regulament, prin intermediul amendamentelor prevăzute în anexa XII la prezentul regulament.

Articolul 1

Obiect

CAPITOLUL I OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Prezentul regulament stabilește cerințele tehnice și procedurile de încercare detaliate pentru performanțele de mediu și ale sistemului de propulsie în vederea omologării vehiculelor din categoria L și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate acestor vehicule în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 168/2013 și stabilește o listă a regulamentelor CEE-ONU și a amendamentelor la acestea.

Articolul 2

Definiții

CAPITOLUL I OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII

Se aplică definițiile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 168/2013. În plus, se aplică următoarele definiții: (1) „WMTC etapa 1” înseamnă ciclul de încercare armonizat la nivel mondial pentru motociclete (World harmonised Motorcycle Test Cycle) stabilit în Regulamentul tehnic mondial nr. 2 (4), folosit ca ciclu de încercare alternativ pentru emisiile de tip I în Ciclul European de Conducere (European Driving Cycle) din 2006 pentru tipuri de motociclete din categoria L3e; (2) „WMTC etapa 2” înseamnă ciclul de încercare armonizat la nivel mondial pentru motociclete stabilit în Regulamentul tehnic mondial modificat al CEE-ONU nr. 2 (5) folosit ca ciclu de încercare obligatoriu pentru emisiile de tip I în omologarea sub(categoriilor) de vehicule L3e, L4e, L5e-A și L7e-A care respectă normele Euro 4; (3) „WMTC etapa 3” înseamnă WMTC revizuit, indicat în anexa VI(A) la Regulamentul (UE) nr. 168/2013 și este echivalentul ciclului de încercare armonizat la nivel mondial pentru motociclete stabilit în Regulamentul tehnic mondial nr. 2 modificat (6) al CEE-ONU și adaptat pentru vehiculele cu viteză maximă proiectată redusă, folosit ca ciclu de încercare obligatoriu pentru emisiile de tip I în omologarea vehiculelor din categoria L care respectă normele Euro 5; (4) „viteză maximă proiectată a vehiculului” înseamnă viteza maximă a vehiculului, determinată în conformitate cu articolul 15 din prezentul regulament; (5) „emisii la evacuare” înseamnă emisiile de poluanți gazoși și particule la conducta de evacuare; (6) „filtru de particule” înseamnă un dispozitiv de filtrare instalat în sistemul de evacuare al unui vehicul pentru a reduce emisiile de particule din ciclul de evacuare; (7) „întreținut și folosit în mod corespunzător” înseamnă că un vehicul de încercare selectat îndeplinește criteriilor referitoare la un nivel potrivit de întreținere și utilizare normală, conform recomandărilor producătorului vehiculului pentru acceptarea unui astfel de vehicul de încercare; (8) „combustibil necesar motorului” înseamnă tipul de combustibil folosit în mod normal pentru funcționarea motorului: (a) benzină (E5); (b) gaz petrolier lichefiat (GPL); (c) GN/biometan (gaz natural); (d) benzină (E5) sau GPL; (e) benzină (E5) sau GN/biometan; (f) motorină (B5); (g) amestec de etanol (E85) și benzină (E5) (multicombustibil); (h) amestec de biomotorină și de motorină (B5) (multicombustibil); (i) hidrogen (H2) sau un amestec (H2GN) de GN/biometan și hidrogen; (j) benzină (E5) sau hidrogen (bicombustibil). (9) „omologare de tip pentru performanțe de mediu” a unui vehicul înseamnă omologarea de tip a unei variante sau versiuni de vehicul, în baza următoarelor condiții: (a) respectarea părților A și B din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013; (b) încadrarea într-o categorie de elemente de propulsie, conform criteriilor indicate în anexa XI; (10) „tip de vehicul din punct de vedere al performanțelor de mediu” înseamnă un set de vehicule din categoria L care nu diferă în ceea ce privește următoarele aspecte: (a) inerția echivalentă stabilită în raport cu masa de referință, conform apendicelor 5, 7 sau 8 la anexa II; (b) caracteristicile de propulsie indicate în anexa XI cu privire la categoria de elemente de propulsie; (11) „sistem cu regenerare periodică” înseamnă un dispozitiv pentru controlul poluării, precum un convertizor catalitic, un filtru de particule sau orice alt dispozitiv pentru controlul poluării care necesită un proces de regenerare periodică după mai puțin de 4 000 km de funcționare normală a vehiculului. (12) „vehicul alimentat cu combustibili alternativi” înseamnă un vehicul proiectat astfel încât să funcționeze cu cel puțin un tip de combustibil care poate fi de natură gazoasă, la presiunea și temperatura atmosferică, sau derivat din uleiuri în principal neminerale; (13) „vehicul multicombustibil alimentat cu H2GN” înseamnă un vehicul multicombustibil proiectat să funcționeze cu diferite amestecuri de hidrogen și gaz natural sau biometan; (14) „vehicul-prototip” înseamnă un vehicul reprezentativ dintr-o categorie de elemente de propulsie indicată în anexa XI; (15) „tip de dispozitiv pentru controlul poluării” înseamnă o categorie de dispozitive care sunt utilizate pentru a controla emisiile de poluanți și care nu diferă din punct de vedere al performanțelor de mediu și al caracteristicilor de proiectare esențiale; (16) „convertizor catalitic” înseamnă un dispozitiv de control al emisiilor poluante care transformă produsele derivate toxice rezultate în urma arderii la evacuarea din motor în substanțe cu nivel mai scăzut de toxicitate prin reacții chimice catalizate; (17) „tip de convertizor catalitic” înseamnă o categorie de convertizoare catalitice care nu diferă în următoarele aspecte: (a) numărul de substraturi de acoperire, structură și material; (b) tipul de activitate catalitică (de oxidare, cu trei căi sau un alt tip de activitate catalitică); (c) volumul, raportul între zona frontală și lungimea substratului; (d) conținutul de material al convertizorului catalitic; (e) raportul de material al convertizorului catalitic; (f) densitatea celulei; (g) dimensiuni și formă; (h) protecție termică; (i) o conductă de evacuare, un convertizor catalitic și o tobă de eșapament inseparabile integrate în sistemul de evacuare al unui vehicul sau unități separabile ale sistemului de evacuare care pot fi înlocuite; (18) „masă de referință” înseamnă masa în stare de funcționare a vehiculului din categoria L stabilită în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 168/2013, majorată cu masa conducătorului (75 kg) la care se adaugă, după caz, masa bateriei de propulsie; (19) „sistem de tracțiune” înseamnă partea din grupul propulsor situată în aval de sursa sistemului (sistemelor) de propulsie care constă, după caz, în convertorul de cuplu, ambreiaj (ambreiaje), transmisia și controlul acesteia, fie arborele de transmisie, fie cureaua de transmisie, fie lanțul de transmisie, diferențialele, pinionul final de antrenare și pneul roții antrenate (raza); (20) „sistem de oprire/pornire” înseamnă un sistem automat de oprire și pornire a sistemului de propulsie pentru a reduce funcționarea la ralanti, reducând astfel consumul de combustibil, emisiile poluante și de CO2 ale vehiculului; (21) „software al grupului propulsor” înseamnă un set de algoritmi implicați în funcționarea sistemelor de prelucrare a datelor din unitățile de control ale grupului propulsor, sistemului de propulsie sau ale trenului de rulare, care cuprinde o secvență ordonată de instrucțiuni care schimbă starea unităților de control; (22) „etalonare a grupului propulsor” înseamnă aplicarea unui anumit set specific de configurații de date și de parametri, folosit de software-ul unității de control pentru a regla propulsia grupului propulsor sau a sistemului de tracțiune al vehiculului; (23) „unitate de control a grupului propulsor” se referă la o unitate de control combinată formată din motor (motoare) cu ardere, motoare cu tracțiune electrică sau sisteme de tracțiune, inclusiv transmisia sau ambreiajul; (24) „unitate de control a motorului” înseamnă computerul de bord care controlează motorul sau motoarele vehiculului; (25) „unitate de control a sistemului de tracțiune” înseamnă computerul de bord care controlează, parțial sau total, sistemul de tracțiune al vehiculului; (26) „senzor” înseamnă un convertizor care măsoară o cantitate fizică sau o stare și o transformă într-un semnal electric care este folosit pentru a alimenta o unitate de control; (27) „mecanism de acționare” înseamnă un convertizor al unui semnal de ieșire dintr-o unitate de control în mișcare, căldură sau altă stare fizică, pentru a controla motopropulsorul electric, motorul (motoarele) sau grupul propulsor; (28) „carburator” înseamnă un dispozitiv care combină combustibil și aer într-un amestec care poate fi ars într-un motor cu ardere; (29) „fantă de baleiaj” înseamnă un conector dintre carter și camera de combustie a unui motor în doi timpi prin care noul amestec de aer, combustibil și ulei lubrifiant pătrunde în camera de combustie; (30) „sistem de admisie a aerului” înseamnă un sistem format din componente care permit aerului proaspăt sau amestecului aer-combustibil să pătrundă în motor și include, în funcție de echipare, filtrul de aer, conductele de admisie, rezonatorul (rezonatoarele), clapeta de accelerație și colectorul de admisie dintr-un motor; (31) „turbocompresor” înseamnă un compresor centrifugal antrenat de o turbină acționată de gazele de evacuare, care mărește cantitatea de aer din combustia motorului, mărind astfel și performanțele sistemului de propulsie; (32) „compresor de supraalimentare” înseamnă un compresor de admisie a aerului folosit pentru inducția forțată a unui motor cu ardere, mărind astfel performanțele sistemului de propulsie; (33) „pilă de combustie” înseamnă un convertizor de energie chimică din hidrogen în energie electrică pentru propulsia vehiculului; (34) „carter” înseamnă spațiile existente fie în interiorul, fie în exteriorul motorului, legate la baia de ulei prin conducte interne sau externe, în care pot avea loc scăpări de gaze sau de vapori. (35) „încercare de permeabilitate” înseamnă determinarea pierderilor prin pereții spațiului nemetalic de depozitare a combustibilului și pregătirea materialului spațiului nemetalic de depozitare a combustibilului înainte de verificarea spațiului de depozitare a combustibilului în conformitate cu numărul C8 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 168/2013; (36) „îmbibare” înseamnă pierderile prin pereții spațiului de depozitare a combustibilului și sistemele de alimentare, care sunt verificate de regulă prin determinarea pierderilor de masă; (37) „evaporare” înseamnă cantitățile pierdute prin emanare din spațiul de depozitare a combustibilului, sistemul de alimentare cu combustibil sau alte surse prin care hidrocarburile sunt emanate în atmosferă; (38) „acumulare de kilometri” înseamnă vehicul de încercare reprezentativ sau o flotă de vehicule de încercare reprezentative care parcurg o distanță prestabilită, astfel cum este precizat la articolul 23 alineatul (3) litera (a) sau (b) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013, în conformitate cu cerințele de încercare din anexa VI la prezentul regulament; (39) „grup propulsor electric” înseamnă un sistem compus din unul sau mai multe dispozitive de stocare a energiei electrice, precum bateriile, volanții electromecanici, supercondensatoarele sau alte dispozitive, unul sau mai multe dispozitive pentru condiționarea energiei electrice și unul sau mai multe dispozitive electrice care transformă energia electrică stocată în energie mecanică transmisă roților pentru propulsarea vehiculului; (40) „autonomie electrică”, înseamnă distanța care poate fi parcursă de vehicule antrenate doar de un grup propulsor electric sau de un grup propulsor electric hibrid cu încărcare în afara vehiculului, cu o baterie sau cu un alt dispozitiv de stocare a energiei încărcat complet, măsurată în conformitate cu procedura prevăzută în apendicele 3.3 la anexa VII; (41) „autonomie OVC” înseamnă distanța totală parcursă în timpul ciclurilor combinate complete până când energia furnizată de către sursa de încărcare externă a bateriei (sau a altor dispozitive de stocare a energiei electrice) este consumată, măsurată conform procedurii descrise în apendicele 3.3. la anexa VII. (42) „viteza maximă la 30 de minute” a unui vehicul înseamnă viteza maximă a vehiculului care poate fi atinsă în 30 de minute, ca urmare a puterii de 30 de minute indicate în Regulamentul CEE-ONU nr. 85; (43) „omologare de tip în privința performanțelor sistemului de propulsie” a unui vehicul înseamnă omologarea de tip a unei versiuni sau variante de vehicul în ceea ce privește performanțele sistemelor de propulsie, în funcție de următoarele condiții: (a) viteza (vitezele) maximă (maxime) proiectată (proiectate) a(le) vehiculului; (b) cuplul maxim continuu nominal sau cuplul maxim net; (c) puterea maximă continuă nominală sau puterea maximă netă; (d) cuplul total și puterea maxime în cazul unei aplicații hibrid. (44) „tip de propulsie” înseamnă sistemele de propulsie ale căror caracteristici nu diferă în mod fundamental în ceea ce privește viteza maximă proiectată a vehiculului, puterea maximă netă, puterea maximă continuă nominală și cuplul maxim; (45) „putere netă” înseamnă puterea disponibilă pe bancul de încercări la capătul carterului sau al componentei echivalente a sistemului de propulsie, la vitezele de rotație măsurate de producător la omologarea de tip, împreună cu accesoriile enumerate în tabelul Ap2.1-1 sau Ap2.2-1 din apendicele 2 la anexa X, și luând în considerare eficiența cutiei de viteze, în cazul în care puterea netă poate fi măsurată doar în situația în care cutia de viteze este instalată în sistemul de propulsie; (46) „putere maximă netă” înseamnă puterea maximă netă generată de sistemele de propulsie care includ unul sau mai multe motoare cu ardere, la funcționarea la sarcină totală a motorului; (47) „cuplu maxim” înseamnă valoarea maximă a cuplului măsurată la funcționarea la sarcină totală a motorului; (48) „accesorii” înseamnă toate aparatele și dispozitivele enumerate în tabelul Ap2.1-1 sau Ap2.2-1 din anexa X.

Articolul 3

Cerințe de montare și de demonstrare cu privire la performanțele de mediu ale vehiculelor din categoria L

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

1. Producătorul echipează vehiculele din categoria L cu sisteme, componente și unități tehnice separate care influențează performanțele de mediu ale unui vehicul, proiectate, construite și asamblate într-un mod care permite vehiculului, în condiții normale de utilizare și întreținut în conformitate cu recomandările producătorului, să respecte cerințele tehnice și procedurile de încercare detaliate din prezentul regulament. 2. Producătorul trebuie să demonstreze autorității de omologare, prin încercări fizice, că vehiculele din categoria L introduse pe piață, înmatriculate sau reparate în Uniune respectă cerințele tehnice și procedurile de încercare detaliate privind performanțele de mediu ale acestor vehicule prevăzute la articolele 5 – 15. 3. În cazul în care producătorul schimbă caracteristicile sistemului de reducere a emisiilor sau performanțele oricăror componente relevante pentru cantitatea de emisii, după ce vehiculul omologat de tip din punctul de vedere al performanțelor de mediu este introdus pe piață, autoritatea de omologare este înștiințată imediat de către producător cu privire la acest aspect. Producătorul trebuie să demonstreze autorității de omologare că sistemul de reducere a emisiilor sau componentele modificate nu afectează în mod negativ performanțele de mediu pe care le-au îndeplinit în cadrul omologării de tip. 4. Producătorul se asigură că echipamentele și componentele de schimb introduse pe piață sau care intră în circulație în Uniune respectă cerințele tehnice și procedurile de încercare detaliate privind performanțele de mediu ale vehiculelor menționate în prezentul regulament. Un vehicul omologat din categoria L echipat cu o astfel de componentă sau cu un astfel de echipament de schimb trebuie să respecte aceleași cerințe de încercare și valori limită de încercare precum vehiculul echipat cu o componentă originală sau un echipament original, îndeplinind cerințele de rezistență prevăzute la articolul 22 alineatul (2), articolul 23 și articolul 24, inclusiv, din Regulamentul (UE) nr. 168/2013. 5. Producătorul se asigură că în cadrul omologării de tip sunt respectate procedurile de verificare a conformității din punctul de vedere al cerințelor cu privire la performanțele de mediu și ale sistemului de propulsie prevăzute la articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 168/2013 și numărul C3 din anexa II. 6. Producătorul prezintă autorității responsabile cu omologarea o descriere a măsurilor luate pentru a preveni modificarea neautorizată a sistemului de control al grupului propulsor, inclusiv a computerelor care controlează performanțele de mediu și ale sistemului de propulsie în conformitate cu numărul C1 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 168/2013. 7. Pentru aplicațiile hibrid sau aplicațiile echipate cu sistem de oprire-pornire, producătorul instalează pe vehicul un mod de asistență care face posibilă, în funcție de rezultatele încercării sau controlului performanțelor de mediu și ale sistemului de propulsie, funcționarea continuă a motorului pe bază de combustibil. În cazul în care încercarea sau controlul necesită o procedură specială, aceasta va fi descrisă în manualul de întreținere (sau într-o publicație echivalentă). Metoda specială în cauză nu trebuie să necesite folosirea unor echipamente speciale, altele decât cele furnizate împreună cu vehiculul.

Articolul 4

Aplicarea regulamentelor CEE-ONU

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

1. Regulamentele CEE-ONU și modificările aduse acestora, prevăzute în anexa I la prezentul regulament, se aplică procedurii de omologare de tip din punctul de vedere al performanțelor de mediu și ale sistemului de propulsie. 2. Vehiculele cu viteză maximă proiectată ≤ 25 km/h trebuie să îndeplinească toate cerințele relevante ale reglementărilor CEE-ONU aplicabile vehiculelor cu viteză maximă proiectată > 25 km/h. 3. Referirile la categoriile de vehicule L1, L2, L3, L4, L5, L6 și L7 din regulamentele CEE-ONU sunt considerate trimiteri la categoriile de vehicule L1e, L2e, L3e, L4e, L5e, L6e și, respectiv, L7e în conformitate cu prezentul regulament, incluzând toate subcategoriile.

Articolul 5

Specificații tehnice, cerințe și proceduri de încercare privind performanțele de mediu ale vehiculelor din categoria L

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

1. Procedurile de încercare a performanțelor de mediu și ale sistemului de propulsie se aplică în conformitate cu cerințele de încercare prevăzute în prezentul regulament. 2. Procedurile de încercare sunt aplicate de către autoritatea de omologare sau în prezența acesteia sau, cu acordul autorității de omologare, de către serviciul tehnic. Producătorul selectează un vehicul prototip reprezentativ pentru a demonstra respectarea cerințelor privind performanțele de mediu ale vehiculelor din categoria L, iar rezultatul demonstrației trebuie să fie considerat pozitiv de către autoritatea de omologare, în conformitate cu cerințele din anexa XI. 3. 3. Metodele de măsurare și rezultatele încercărilor vor fi raportate autorității de omologare în raportul privind încercarea întocmit în formatul conform cu articolul 32 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013. 4. Omologarea de tip privind performanțele de mediu referitoare la încercările de tip I, II, III, IV, V, VII și VIII este extinsă asupra diferitelor variante de vehicule, versiuni de vehicule și tipuri și categorii de propulsii, cu condiția ca parametrii versiunii de vehicul,, ai propulsiei, ai sistemului de control împotriva poluării din anexa XI să fie identici sau să respecte toleranțele prescrise și declarate în anexa susmenționată. 5. Aplicațiile hibrid sau aplicațiile echipate cu un sistem de oprire-pornire vor fi verificate cu motorul pe combustibil în funcțiune, dacă acest lucru este specificat în procedura de încercare.

Articolul 6

Cerințe pentru încercarea de tipul I: emisii la conducta de evacuare după pornirea la rece

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

Procedurile și cerințele care se aplică în cazul încercării de tipul I privind emisiile la conducta de evacuare după pornirea la rece, menționate în partea A din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, sunt aplicate și verificate în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 7

Cerințe pentru încercarea de tipul II: emisii la conducta de evacuare la ralanti (crescut) și la accelerare liberă

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

Procedurile și cerințele care se aplică în cazul încercării de tipul II privind emisiile la conducta de evacuare la ralanti (crescut) și accelerare liberă, menționate în partea A din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, sunt aplicate și verificate în conformitate cu anexa III la prezentul regulament.

Articolul 8

Cerințe pentru încercarea de tipul III: emisii de gaze de carter

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

Procedurile și cerințele care se aplică în cazul încercării de tipul III privind emisiile de gaze de carter, menționate în partea A din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, sunt aplicate și verificate în conformitate cu anexa IV la prezentul regulament.

Articolul 9

Cerințe pentru încercarea de tipul IV: emisii prin evaporare

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

Procedurile și cerințele care se aplică în cazul încercării de tipul IV privind emisiile prin evaporare, menționate în partea A din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, sunt aplicate și verificate în conformitate cu anexa V la prezentul regulament.

Articolul 10

Cerințe pentru încercarea de tipul V: durabilitatea dispozitivelor pentru controlul poluării

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

Procedurile și cerințele cu privire la încercarea de tipul V pentru durabilitatea dispozitivelor pentru controlul poluării, menționate în partea A din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, vor fi derulate și verificate în conformitate cu anexa VI la prezentul regulament.

Articolul 11

Cerințe pentru încercarea de tipul VII: emisiile de CO2, consumul de combustibil, consumul de energie electrică sau autonomia electrică

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

Procedurile și cerințele care se aplică în cazul încercării de tipul VII privind eficiența energetică în raport cu emisiile de CO2, consumul de combustibil, consumul de energie electrică sau autonomia electrică, menționate în partea A din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, sunt aplicate și verificate în conformitate cu anexa VII la prezentul regulament.

Articolul 12

Cerințe pentru încercarea de tipul VIII:încercări OBD relative la mediu

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

Procedurile și cerințele care se aplică în cazul încercării de tipul VIII privind partea relativă la mediu a sistemului de diagnosticare la bord (OBD), menționate în partea A din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, sunt aplicate și verificate în conformitate cu anexa VIII la prezentul regulament.

Articolul 13

Cerințe pentru încercarea de tipul IX: nivelul de zgomot

CAPITOLUL II OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORULUI CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE MEDIU ALE VEHICULELOR

Procedurile și cerințele care se aplică în cazul încercării de tip IX privind nivelul de zgomot, menționate în partea A din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, sunt aplicate și verificate în conformitate cu anexa IX la prezentul regulament.

Articolul 14

Obligații generale

CAPITOLUL III OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORILOR CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE PROPULSIE ALE VEHICULELOR

1. Înainte de a introduce pe piață un vehicul din categoria L, producătorul prezintă autorității de omologare performanțele sistemului de propulsie ale vehiculului din categoria L, în conformitate cu cerințele prevăzute în prezentul regulament. 2. La introducerea pe piață sau la înmatricularea vehiculului sau înainte de repararea unui vehicul din categoria L, producătorul se asigură că performanțele de propulsie ale vehiculului din categoria L nu le depășesc pe cele raportate autorității de omologare în fișa de informații prevăzută la articolul 27 din Regulamentul (UE) nr. 168/2013. 3. Performanțele sistemului de propulsie ale unui vehicul în care este înlocuit un sistem, o componentă sau unitate tehnică separată nu le pot depăși pe cele ale unui vehicul echipat cu sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate originale.

Articolul 15

Cerințe cu privire la performanțele de propulsie

CAPITOLUL III OBLIGAȚIILE PRODUCĂTORILOR CU PRIVIRE LA PERFORMANȚELE DE PROPULSIE ALE VEHICULELOR

Procedurile și cerințele referitoare la încercarea privind performanțele sistemului de propulsie, menționate la numărul A2 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, sunt aplicate și verificate în conformitate cu anexa X la prezentul regulament.

Articolul 16

Omologarea de tip a vehiculelor din categoria L, a sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate ale acestora

CAPITOLUL IV OBLIGAȚIILE STATELOR MEMBRE

1. La cererea înaintată de un producător, autoritățile naționale nu pot refuza, din motive legate de performanțele de mediu ale vehiculului, acordarea omologării de tip sau a omologării naționale pentru performanțe de mediu și ale sistemului de propulsie unui nou tip de vehicul sau interzice introducerea pe piață, înmatricularea sau repararea unui vehicul, a unui sistem, a unor componente sau unități tehnice separate, dacă vehiculul respectiv respectă dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 168/2013 și cerințele de încercare detaliate stabilite în prezentul regulament 2. Începând de la datele prevăzute în anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, în cazul vehiculelor noi care nu respectă normele de mediu Euro 4 prevăzute în părțile A1, B1, C1 și D din anexa VI și din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 168/2013 sau normele de mediu Euro 5 prevăzute în părțile A2, B2, C2 și D din anexa VI și din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 168/2013, autoritățile naționale consideră că certificatele de conformitate care precizează valorile limită de mediu anterioare nu mai sunt valabile în sensul articolului 43 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013 și, din motive care țin de emisii, de consumul de combustibil sau energie sau de cerințele aplicabile legate de siguranța în funcționare sau de construcția vehiculului, interzic introducerea pe piață, înmatricularea sau intrarea în circulație a unor astfel de vehicule. 3. La aplicarea articolului 77 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013, autoritățile naționale clasifică vehiculul omologat de tip în conformitate cu anexa I la respectivul regulament.

Articolul 17

Omologarea de tip a dispozitivelor de schimb pentru controlul poluării

CAPITOLUL IV OBLIGAȚIILE STATELOR MEMBRE

1. Autoritățile naționale interzic introducerea pe piață sau instalarea pe un vehicul a unor dispozitive noi de control al poluării care urmează să fie instalate pe vehicule omologate în temeiul prezentului regulament, în cazul în care acestea nu aparțin unui tip pentru care a fost acordată omologarea de tip pentru performanțele de mediu și ale sistemului de propulsie în conformitate cu articolul 23 alineatul (10) din Regulamentul (UE) nr. 168/2013 și cu prezentul regulament. 2. Autoritățile naționale pot continua să acorde extinderi ale omologărilor UE de tip precizate la articolul 35 din regulamentul (UE) nr. 168/2013 în cazul dispozitivelor de schimb pentru controlul poluării al căror tip face obiectul Directivei 2002/24/CE, în condițiile care se aplicau inițial. Autoritățile naționale interzic introducerea pe piață sau instalarea pe un vehicul a unor astfel de dispozitive de schimb pentru controlul poluării dacă acestea nu aparțin unui tip pentru care a fost acordată omologarea de tip relevantă. 3. Un dispozitiv de schimb pentru controlul poluării care urmează să fie instalat pe un vehicul omologat de tip în conformitate cu prezentul regulament este supus încercării în conformitate cu apendicele 10 la anexa II și cu anexa VI. 4. Dispozitivele de schimb pentru controlul poluării care sunt echipamente originale și aparțin unui tip care face obiectul prezentului regulament și care urmează să fie instalate pe un vehicul la care se referă fișa de omologare de tip a vehiculului complet relevantă pot să nu îndeplinească cerințele de încercare din apendicele 10 la anexa II, cu condiția ca acestea să îndeplinească cerințele de la punctul 4 din apendicele menționat mai sus.

Articolul 19

Intrarea în vigoare

CAPITOLUL V DISPOZIȚII FINALE

1. Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. 2. Se aplică de la 1 ianuarie 2016.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.