Recitale
(1) Directiva 2002/60/CE a Consiliului (4) stabilește măsurile minime care trebuie aplicate în Uniune pentru combaterea pestei porcine africane, inclusiv măsurile care trebuie luate în cazul apariției unui focar de pestă porcină africană în cadrul unei exploatații de porcine și în cazurile în care pesta porcină africană este suspectată sau confirmată la porcii sălbatici. Măsurile menționate includ planuri de eradicare a pestei porcine africane într-o populație de porci sălbatici, care urmează să fie elaborate și puse în aplicare de către statele membre și aprobate de Comisie.
(2) Începând din anul 1978 au apărut cazuri de pestă porcină africană în Sardinia (Italia), iar din 2014 această boală a fost introdusă în alte state membre situate în Europa de est, inclusiv Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, din țările terțe învecinate în care boala respectivă este foarte răspândită.
(3) Pentru a focaliza măsurile de control și pentru a preveni răspândirea bolii, precum și pentru a preveni perturbarea inutilă a comerțului în interiorul Uniunii și pentru a evita impunerea, de către țări terțe, a unor bariere nejustificate în calea comerțului, statele membre în cauză au stabilit de urgență zonele infectate și zonele cu risc de infectare; aceste zone au fost definite la nivelul Uniunii, în colaborare cu statele membre în cauză, prin decizii de punere în aplicare ale Comisiei care au fost consolidate prin Decizia de punere în aplicare 2014/178/UE a Comisiei (5). De asemenea, decizia respectivă stabilește măsurile zoosanitare în ceea ce privește circulația, expedierea porcilor și a anumitor produse din porc și marcarea cărnii de porc din zonele prevăzute în anexa la decizia respectivă în vederea prevenirii răspândirii bolii respective în alte zone ale Uniunii.
(4) Prin Decizia 2005/362/CE a Comisiei (6) a fost aprobat un plan de eradicare a pestei porcine africane la porcii sălbatici din Sardinia, prezentat Comisiei de către Italia, iar prin Decizia de punere în aplicare 2014/442/UE a Comisiei (7) au fost aprobate planurile de eradicare a pestei porcine africane la porcii sălbatici din anumite zone ale Lituaniei și Poloniei.
(5) Pesta porcină africană poate fi considerată o boală endemică în populațiile de porci domestici și sălbatici din anumite țări terțe învecinate cu Uniunea Europeană și reprezintă o permanentă amenințare pentru Uniune.
(6) În această situație, boala poate pune în pericol efectivele de porcine din regiunile neafectate din statele membre care se confruntă în prezent cu boala, și anume Estonia, Italia, Letonia, Lituania și Polonia, precum și efectivele de porcine din alte state membre, ținând cont, în special, de comerțul cu produse obținute de la porcine.
(7) Estonia, Italia, Letonia, Lituania și Polonia au luat măsuri de combatere a pestei porcine africane în cadrul Directivei 2002/60/CE, iar Estonia și Letonia urmează să prezinte Comisiei spre aprobare planurile lor de eradicare a pestei porcine africane la porcii sălbatici, în conformitate cu articolul 16 din respectiva directivă.
(8) Este oportună enumerarea, într-o anexă, a statelor membre și a regiunilor vizate, diferențiate în funcție de nivelul de risc. Diferitele părți ale anexei ar trebui să aibă în vedere situația epidemiologică a pestei porcine africane, precum și următoarele aspecte: boala afectează atât exploatațiile de porcine, cât și populația de porci sălbatici (părțile III și IV), numai populația de porci sălbatici (partea II) sau riscul se datorează unei anumite proximități față de populația de porci sălbatici infectată (partea I). În mod deosebit, este necesar să se diferențieze dacă situația epidemiologică a fost stabilizată și boala a devenit endemică (partea IV) sau situația este încă în schimbare, având o evoluție incertă (partea III). Cu toate acestea, clasificarea teritoriilor statelor membre sau ale unor părți ale acestora în părțile I, II, III și IV în conformitate cu populația respectivă de porci poate necesita să fie adaptată prin luarea în considerare a factorilor suplimentari de risc datorați situației epidemiologice locale și evoluției acesteia, în special în regiunile nou infectate unde este disponibilă o experiență mai redusă în ceea ce privește epidemiologia bolii în diferite sisteme ecologice.
(9) În ceea ce privește riscul de răspândire a pestei porcine africane, circulația diferitelor produse obținute de la porcine prezintă diferite niveluri de risc. Ca regulă generală, circulația porcilor vii, a materialului seminal, a ovulelor și embrionilor și a subproduselor de origine animală provenite de la porcine din zonele infectate implică riscuri mai mari în ceea ce privește expunerea și consecințele decât circulația cărnii, a preparatelor și a produselor din carne, așa cum se indică în avizul științific din 2010 al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară. (8). Prin urmare, ar trebui să fie interzisă expedierea de porci vii, precum și a materialului lor seminal, a ovulelor și a embrionilor acestora, a subproduselor de origine animală provenite de la porcine, precum și expedierea de anumite tipuri de carne, preparate din carne și produse din carne din anumite zone din statele membre enumerate în părțile I, II, III și IV din anexa la prezenta decizie. Această interdicție include toate suidele, astfel cum sunt menționate în Directiva 92/65/CEE a Consiliului (9).
(10) Pentru a ține seama de diferitele niveluri de risc în funcție de tipul de produse obținute de la porcine și de situația epidemiologică din statele membre și regiunile în cauză, este oportun să se prevadă anumite derogări pentru fiecare tip de produse obținute de la porcine din teritoriile enumerate în diferite părți din anexa la prezenta decizie. Aceste derogări sunt, de asemenea, în conformitate cu măsurile de reducere a riscurilor la import în ceea ce privește pesta porcină africană indicate în Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor. De asemenea, în prezenta decizie ar trebui să fie prevăzute măsuri de salvgardare și cerințe de sănătate animală sau tratamente suplimentare ale respectivelor produse, aplicabile în situația în care sunt acordate astfel de derogări.
(11) Datorită situației epidemiologice actuale și din motive de precauție, statele membre în cauză, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, au stabilit noi regiuni cu o dimensiune suficientă și adecvată, astfel cum se descrie în părțile I, II și III din anexa la prezenta decizie, care sunt adaptate la situația epidemiologică actuală și unde se aplică restricții adecvate pentru circulația porcilor vii, a materialului seminal, a ovulelor și embrionilor și a cărnii proaspete de porc și a anumitor produse din porc. Situația în ceea ce privește pesta porcină africană din Sardinia, Italia, diferă de cea din alte state membre din cauza endemicității îndelungate a bolii în această parte a teritoriului italian și a locației geografice insulare; prin urmare se consideră necesar ca partea IV din anexa la această decizie să continue să acopere întreg teritoriul Sardiniei din Italia.
(12) Restricțiile veterinare aplicabile în prezent sunt stringente în special pentru zonele enumerate în partea III din anexa la prezenta decizie și, prin urmare, pot conduce la probleme de logistică și de bunăstare a animalelor în cazul în care nu este posibilă sacrificarea porcilor în regiunile respective, în special din cauza absenței unui abator corespunzător sau a limitărilor capacității de sacrificare în regiunile relevante enumerate în partea III.
(13) Circulația porcilor vii pentru sacrificarea imediată implică un risc mai scăzut decât alte tipuri de deplasări ale porcilor vii, cu condiția să fie puse în aplicare măsuri de diminuare a riscului. Prin urmare, atunci când apar situațiile descrise mai sus, este oportun ca statele membre în cauză să poată să acorde în mod excepțional derogări privind expedierea porcilor vii din regiunile enumerate în partea III din anexă pentru sacrificarea imediată la un abator situat în afara regiunii respective în același stat membru, cu condiția să fie îndeplinite condiții stricte pentru a nu pune în pericol combaterea bolii.
(14) Directiva 64/432/CEE a Consiliului (10) și Decizia 93/444/CEE a Comisiei (11) prevăd că deplasările de animale trebuie să fie însoțite de certificate de sănătate. În cazul în care derogările de la interdicția de expediere a porcilor vii din zonele enumerate în anexa la prezenta decizie se aplică la porcii vii destinați comerțului în interiorul Uniunii sau exportului către o țară terță, certificatele de sănătate respective ar trebui să includă o trimitere la prezenta decizie, astfel încât să se asigure faptul că certificatele relevante conțin informații adecvate și exacte privind sănătatea.
(15) Regulamentul (CE) nr. 599/2004 al Comisiei (12) prevede că certificatele de sănătate trebuie să însoțească circulația anumitor produse de origine animală. În scopul de a preveni propagarea pestei porcine africane în alte zone ale Uniunii, în cazul în care un stat membru face obiectul unei interdicții asupra expedierii de carne proaspătă de porc, precum și de preparate și produse din carne care constau în sau conțin carne de porc din anumite zone ale teritoriului său, ar trebui stabilite anumite cerințe, în special în ceea ce privește certificarea, pentru expedierea acestor tipuri de carne, de preparate și de produse din carne din alte zone ale teritoriului acelui stat membru care nu fac obiectul interdicției respective, iar certificatele respective ar trebui să includă o trimitere la prezenta decizie.
(16) În plus, în scopul de a preveni răspândirea pestei porcine africane în alte zone ale Uniunii și în țări terțe, este oportun să se prevadă condiții mai stricte pentru expedierea de carne proaspătă de porc, precum și de preparate și produse din carne care constau în sau conțin carne provenind de la porci din statele membre ale căror regiuni sunt enumerate în anexă. În special, astfel de tipuri de carne proaspătă de porc, preparate și produse din carne de porc ar trebui să fie marcate cu mărci speciale care să nu poată fi confundate cu marca de identificare prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (13) și cu mărcile de sănătate pentru carnea de porc prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (14).
(17) Perioada de aplicare a măsurilor prevăzute în prezenta decizie ar trebui să țină seama de epidemiologia pestei porcine africane și de condițiile pentru restabilirea statutului de indemn de pestă porcină africană în conformitate cu Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor și, prin urmare, această perioadă ar trebui să dureze cel puțin până la 31 decembrie 2018.
(18) Prin urmare, din motive de claritate, Decizia de punere în aplicare 2014/178/UE ar trebui abrogată și înlocuită cu prezenta decizie.
(19) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,