Articolul 1
Obiective
Prezenta directivă are ca obiectiv prioritar prevenirea producerii de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) și, în plus, refolosirea, reciclarea și alte forme de valorificare a acestor deșeuri, astfel încât să se reducă volumul de deșeuri eliminate. Prezenta directivă urmărește, de asemenea, îmbunătățirea performanțelor privind mediul ale tuturor operatorilor implicați în ciclul de viață al echipamentelor electrice și electronice, precum producători, distribuitori și consumatori și, în special, operatori care sunt direct implicați în tratarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
Articolul 2
Domeniul de aplicare
(1) Prezenta directivă se aplică echipamentelor electrice și electronice incluse în categoriile enumerate în anexa IA, cu condiția ca echipamentul în cauză să nu fie parte componentă a unui alt tip de echipament care nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive. Anexa IB conține o listă cu produse incluse în categoriile enumerate în anexa IA.
(2) Prezenta directivă se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor comunitare privind cerințele de siguranță și sănătate, precum și dispozițiilor comunitare speciale în domeniul gestionării deșeurilor.
(3) Se exclud din domeniul de aplicare a prezentei directive echipamentele care au legătură cu protecția intereselor esențiale de securitate ale statelor membre, armele, munițiile și materialul de război. Aceasta nu se aplică, cu toate acestea, produselor care nu sunt destinate scopurilor specific militare.
Articolul 3
Definiții
În sensul prezentei directive:
(a) „echipamente electrice și electronice” sau „EEE” înseamnă echipamente care funcționează pe bază de curenți electrici sau câmpuri electromagnetice și echipamente de producție, de transfer și de măsurare a acestor curenți și câmpuri, incluse în categoriile menționate în anexa IA, și destinate utilizării la o tensiune mai mică sau egală cu 1 000 de volți, curent alternativ, și 1 500 de volți, curent continuu;
(b) „deșeuri de echipamente electrice și electronice” sau „DEEE” înseamnă echipamentele electrice și electronice care constituie deșeuri în sensul articolului 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE, inclusiv toate componentele, subansamblele și produsele consumabile care fac parte integrantă din produs în momentul rebutării;
(c) „prevenire” înseamnă măsurile care urmăresc reducerea cantității și nocivității DEEE asupra mediului, precum și a materiilor și substanțelor pe care acestea le conțin;
(d) „refolosire” înseamnă orice operațiune prin care DEEE sau componentele acestora sunt utilizate în același scop pentru care au fost concepute, inclusiv continuarea utilizării echipamentelor sau componentelor acestora predate la punctele de colectare, la distribuitori, la reciclatori sau la fabricanți;
(e) „reciclare” înseamnă reprelucrarea, într-un proces de producție, a materialelor conținute în deșeuri în același scop ca cel inițial sau în alte scopuri, exceptând recuperarea de energie, prin care se înțelege utilizarea deșeurilor combustibile pentru producerea de energie prin ardere directă, concomitent cu alte deșeuri sau separat, dar cu recuperarea căldurii;
(f) „valorificare” înseamnă una dintre operațiunile aplicabile a căror listă figurează în anexa IIB la Directiva 75/442/CEE;
(g) „eliminare” înseamnă oricare dintre operațiunile aplicabile prevăzute în anexa IIA la Directiva 75/442/CEE;
(h) „tratare” înseamnă orice operațiune efectuată după predarea DEEE la instalațiile de depoluare, demontare, sfărâmare, valorificare sau pregătire pentru eliminare, precum și orice altă operațiune efectuată pentru valorificarea și/sau eliminarea DEEE;
(i) „producător” înseamnă orice persoană care, indiferent de tehnica de vânzare utilizată, inclusiv prin comunicare la distanță în conformitate cu Directiva 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecția consumatorilor în materie de contracte la distanță (12): (i) fabrică și vinde echipamente electrice și electronice sub propria marcă; (ii) revinde sub propria marcă echipamente produse de alți furnizori, un revânzător nefiind considerat ca „producător”, atunci când marca producătorului figurează pe echipament conform subpunctului (i) sau (iii) importă sau exportă echipamente electrice și electronice cu titlu profesional într-un stat membru. Orice persoană care asigură în mod exclusiv o finanțare, în cadrul sau în temeiul unui acord de finanțare, nu este considerată „producător” decât în cazul în care acționează ca producător în sensul subpunctelor (i)-(iii);
(j) „distribuitor” înseamnă orice persoană care furnizează cu titlu comercial echipamente electrice și electronice părții care urmează să le utilizeze;
(k) „DEEE provenite de la gospodării particulare” înseamnă DEEE provenite de la gospodării particulare și DEEE de origine comercială, industrială, instituțională și din alte surse care, datorită naturii și cantității lor, sunt similare celor provenite de la gospodării particulare;
(l) „substanță sau preparat periculos” înseamnă orice substanță sau preparat care trebuie considerat periculos în temeiul Directivei 67/548/CEE a Consiliului (13) sau al Directivei 1999/45/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14);
(m) „contract de finanțare” înseamnă orice acord sau contract de împrumut, leasing, închiriere sau vânzare reportată referitor la un anumit echipament, fie că acordul sau contractul respectiv sau orice acord sau contract auxiliar prevede sau nu efectuarea sau posibilitatea efectuării unui transfer de proprietate privind echipamentul în cauză.
Articolul 4
Proiectarea produsului
Statele membre încurajează proiectarea și producerea de echipamente electrice și electronice care țin seama de demontarea și recuperarea lor și care facilitează aceste operațiuni, în special refolosirea și reciclarea DEEE, a componentelor și materialelor lor. În acest sens, statele membre iau măsurile necesare pentru ca producătorii să nu împiedice, prin caracteristici specifice de proiectare sau prin procedee specifice de fabricare, refolosirea DEEE, cu excepția cazului în care aceste caracteristici specifice de proiectare sau procedee specifice de fabricare prezintă avantaje determinante, de exemplu în ceea ce privește protecția mediului și/sau cerințele de siguranță.
Articolul 5
Colectarea selectivă
(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru reducerea la minimum a eliminării DEEE ca deșeuri municipale nesortate și pentru atingerea unui nivel ridicat de colectare selectivă a DEEE.
(2) Pentru DEEE provenite de la gospodăriile particulare, statele membre asigură, până la 13 august 2005, realizarea următoarelor aspecte:
(a) crearea de sisteme care să permită posesorilor finali și distribuitorilor să predea cel puțin gratuit aceste deșeuri. Statele membre asigură disponibilitatea și accesibilitatea instalațiilor de colectare necesare, ținând seama în special de densitatea populației;
(b) la furnizarea unui nou produs, distribuitorii sunt obligați să asigure condiții pentru ca să li se poată preda aceste deșeuri cel puțin gratuit și în sistem unu la unu, dacă echipamentul este de tip echivalent și a îndeplinit aceleași funcții ca și echipamentul furnizat. Statele membre pot face derogări de la această dispoziție cu condiția să asigure că predarea DEEE nu este îngreunată, din acest motiv, pentru posesorul final și cu condiția ca sistemele să rămână gratuite pentru acesta. Statele membre care recurg la această dispoziție informează Comisia cu privire la aceasta;
(c) fără a aduce atingere dispozițiilor de la literele (a) și (b), producătorii pot organiza și exploata sisteme individuale sau colective de preluare a DEEE provenite de la gospodării particulare, cu condiția ca acestea să respecte obiectivele prezentei directive;
(d) în funcție de normele interne și comunitare în materie de sănătate și siguranță, poate fi refuzată predarea, în conformitate cu literele (a) și (b), a DEEE care, în urma unei contaminări, prezintă riscuri pentru sănătatea și siguranța personalului. Statele membre adoptă dispoziții specifice pentru aceste DEEE.
Statele membre pot prevedea dispoziții speciale pentru predarea DEEE în conformitate cu modalitățile prevăzute la literele (a) și (b), dacă echipamentul nu conține componentele esențiale sau dacă echipamentul conține alte deșeuri decât DEEE.
(3) Pentru alte tipuri de DEEE decât cele provenite de la gospodării particulare și fără a aduce atingere articolului 9, statele membre veghează ca producătorii sau terții care acționează în numele producătorilor să asigure colectarea acestor deșeuri.
(4) Statele membre veghează ca toate DEEE colectate în temeiul alineatelor (1), (2) și (3) să fie transportate la instalațiile de tratare autorizate în conformitate cu articolul 6, cu excepția cazului în care aparatele sunt refolosite în întregime. Statele membre veghează ca refolosirea preconizată să nu conducă la încălcarea dispozițiilor prezentei directive, în special a articolelor 6 și 7. Colectarea și transportul DEEE colectate selectiv se efectuează astfel încât să permită atingerea unui grad maxim de refolosire și reciclare a componentelor sau aparatelor întregi care pot fi refolosite sau reciclate.
(5) Fără a aduce atingere alineatului (1), statele membre asigură, până la 31 decembrie 2006, atingerea unei rate medii anuale de colectare selectivă de cel puțin patru kilograme pe cap de locuitor de DEEE provenite de la gospodăriile particulare.
La propunerea Comisiei și ținând seama de experiența tehnică și economică dobândită în statele membre, Parlamentul European și Consiliul stabilesc un nou obiectiv obligatoriu care trebuie atins până la 31 decembrie 2008. Acest obiectiv poate lua eventual forma unui procent din cantitățile de echipamente electrice și electronice vândute gospodăriilor particulare în anii anteriori.
Articolul 6
Tratarea
(1) Statele membre asigură ca producătorii sau terții care acționează în numele lor să instituie, în conformitate cu legislația comunitară, sisteme care să permită tratarea DEEE utilizând cele mai bune tehnici de tratare, valorificare și reciclare. Producătorii pot institui aceste sisteme în mod individual și/sau colectiv. Pentru a asigura respectarea articolului 4 din Directiva 75/442/CEE, tratarea cuprinde cel puțin îndepărtarea tuturor lichidelor și o tratare selectivă în conformitate cu anexa II la prezenta directivă.
În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 alineatul (2), se pot introduce în anexa II alte tehnologii de tratare care asigură cel puțin același nivel de protecție a sănătății umane și a mediului.
În sensul protecției mediului, statele membre pot stabili norme calitative minime pentru tratarea DEEE colectate. Statele membre care optează pentru asemenea norme de calitate informează cu privire la aceasta Comisia, care publică aceste norme.
(2) Statele membre asigură obținerea de către orice unitate sau întreprindere care efectuează operațiuni de tratare a unei autorizații din partea autorităților competente, în conformitate cu articolele 9 și 10 din Directiva 75/442/CEE.
Derogarea de la obligația de autorizare prevăzută la articolul 11 alineatul (1) litera (b) din Directiva 75/442/CEE se poate aplica operațiunilor de valorificare a DEEE, dacă autoritățile competente efectuează o inspecție înainte de înregistrare pentru a asigura respectarea articolului 4 din Directiva 75/442/CEE.
Inspecția urmărește următoarele aspecte:
(a) tipul și cantitățile de deșeuri tratate;
(b) cerințele tehnice generale care trebuie respectate;
(c) măsurile de siguranță care trebuie luate.
Inspecția se efectuează cel puțin o dată pe an, iar Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre rezultatele.
(3) Statele membre veghează ca orice unitate sau întreprindere care efectuează operațiuni de tratare să depoziteze și să trateze DEEE în conformitate cu cerințele tehnice definite în anexa III.
(4) Statele membre veghează ca autorizația sau înregistrarea prevăzute la alineatul (2) să includă toate condițiile necesare pentru respectarea cerințelor prevăzute la alineatele (1) și (3) și pentru realizarea obiectivelor de valorificare definite la articolul 7.
(5) Operațiunea de tratare poate fi realizată, de asemenea, în afara statului membru în cauză sau în afara Comunității, în măsura în care transportul DEEE respectă dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 259/93 al Consiliului din 1 februarie 1993 privind supravegherea și controlul transporturilor de deșeuri în interiorul, la intrarea și la ieșirea din Comunitatea Europeană (15).
DEEE exportate din Comunitate în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului, cu Regulamentul (CE) nr. 1420/1999 al Consiliului din 29 aprilie 1999 de stabilire a normelor și procedurilor comune aplicabile transporturilor de anumite tipuri de deșeuri către anumite țări nemembre ale OCDE (16) și cu Regulamentul (CE) nr. 1547/1999 al Comisiei din 12 iulie 1999 de stabilire a procedurilor de control care trebuie aplicate, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 259/93 al Consiliului, transporturilor de anumite tipuri de deșeuri către anumite țări care nu intră sub incidența Deciziei OCDE C(92) 39 final (17) nu se iau în calcul pentru îndeplinirea obligațiilor și obiectivelor prevăzute la articolul 7 alineatele (1) și (2) din prezenta directivă decât dacă exportatorul poate dovedi că operațiunea de recuperare, refolosire și/sau reciclare s-a desfășurat în condiții echivalente cu cerințele prevăzute de prezenta directivă.
(6) Statele membre încurajează unitățile și întreprinderile care efectuează operațiuni de tratare să introducă sisteme certificate de gestionare ecologică în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 761/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2001 privind participarea voluntară a organizațiilor la un program comunitar de management și audit ecologic (EMAS) (18).
Articolul 7
Valorificarea
(1) Statele membre veghează ca producătorii sau terții care acționează în numele lor să instituie sisteme individuale sau colective, în conformitate cu legislația comunitară, care să permită recuperarea DEEE colectate selectiv în conformitate cu articolul 5. Statele membre acordă prioritate refolosirii aparatelor întregi. Până la data prevăzută la articolul 4, aceste aparate nu se iau în considerare pentru calcularea obiectivelor definite la alineatul (2).
(2) În ceea ce privește DEEE trimise pentru tratare în conformitate cu articolul 6, statele membre se asigură ca, până la 31 decembrie 2006, producătorii să îndeplinească următoarele obiective:
(a) pentru DEEE incluse în categoriile 1 și 10 din anexa IA, — rata de valorificare crește până la un procent minim de 80 % din greutatea medie pe aparat, iar — rata de refolosire și de reciclare a componentelor, materialelor și substanțelor crește până la un procent minim de 75 % din greutatea medie pe aparat;
(b) pentru DEEE incluse în categoriile 3 și 4 din anexa IA, — rata de valorificare crește până la un procent minim de 75 % din greutatea medie pe aparat, iar — rata de refolosire și de reciclare a componentelor, materialelor și substanțelor crește până la un procent minim de 65 % din greutatea medie pe aparat;
(c) pentru DEEE incluse în categoriile 2, 5, 6, 7 și 9 din anexa IA, — rata de valorificare crește până la un procent minim de 70 % din greutatea medie pe aparat, iar — rata de refolosire și de reciclare a componentelor, materialelor și substanțelor crește până la un procent minim de 50 % din greutatea medie pe aparat;
(d) pentru lămpile de gaz cu descărcare, rata de refolosire și de reciclare a componentelor, materialelor și substanțelor crește până la un procent minim de 80 % din greutatea lămpilor.
(3) În vederea calculării acestor obiective, statele membre asigură ca producătorii sau terții care acționează în numele producătorilor să consemneze în registre greutatea DEEE, a componentelor, materiilor sau substanțelor acestora la intrarea („input”) și ieșirea („output”) din instalația de tratare și/sau la intrarea („input”) în instalația de valorificare sau de reciclare.
În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 alineatul (2), Comisia stabilește normele detaliate de monitorizare a respectării de către statele membre a obiectivelor enunțate la alineatul (2), inclusiv specificațiile referitoare la materii. Comisia prezintă această măsură până la 13 august 2004.
(4) La propunerea Comisiei, Parlamentul European și Consiliul stabilesc obiective noi de valorificare și refolosire/reciclare, inclusiv pentru refolosirea aparatelor întregi, dacă este necesar, și pentru produsele incluse în categoria 8 din anexa IA, până la 31 decembrie 2008. În acest scop, se ține seama de avantajele ecologice ale echipamentelor electrice și electronice aflate în folosință, cum ar fi eficiența sporită a resurselor datorată evoluțiilor din domeniul materialelor și tehnologiei. De asemenea, se ține seama de evoluția tehnică în domeniul refolosirii, valorificării și reciclării, în domeniul produselor și materialelor, precum și de experiența dobândită de statele membre și de industrie.
(5) Statele membre încurajează dezvoltarea de noi tehnologii de valorificare, reciclare și tratare.
Articolul 8
Finanțarea privind DEEE provenite de la gospodăriile particulare
(1) Statele membre asigură ca, până la 13 august 2005, producătorii să asigure cel puțin finanțarea colectării, tratării, valorificării și eliminării nepoluante a DEEE provenite de la gospodăriile particulare și depozitate la instalațiile de colectare instituite în conformitate cu articolul 5 alineatul (2).
(2) Pentru produsele introduse pe piață după 13 august 2005, fiecare producător este răspunzător de finanțarea operațiunilor prevăzute la alineatul (1) privind deșeurile provenite de la propriile produse. Producătorul poate opta să-și îndeplinească această obligație prin intermediul sistemelor individuale sau colective.
Statele membre se asigură ca, atunci când introduce un produs pe piață, fiecare producător să ofere o garanție care să demonstreze că va fi finanțată gestionarea tuturor DEEE și ca producătorii să-și marcheze în mod clar produsele în conformitate cu articolul 11 alineatul (2). Această garanție asigură că vor fi finanțate operațiunile prevăzute la alineatul (1) privind produsul respectiv. Garanția poate lua forma unei participări a producătorului la sisteme adecvate de finanțare a gestionării DEEE, a unei asigurări de reciclare sau a unui cont bancar blocat.
Costurile generate de colectare, tratare și eliminare nepoluantă nu se comunică separat cumpărătorilor în momentul vânzării de noi produse.
(3) Finanțarea costurilor de gestionare a DEEE provenite de la produse introduse pe piață înainte de data prevăzută la alineatul (1) (deșeuri istorice) este asigurată printr-unul sau mai multe sisteme, la care toți producătorii existenți pe piață în momentul generării costurilor contribuie în mod proporțional, de exemplu în funcție de cota lor de piață pe tip de echipament.
Statele membre se asigură ca, pe o perioadă de tranziție de 8 ani (10 ani pentru categoria 1 din anexa IA) de la intrarea în vigoare a prezentei directive, producătorii să aibă posibilitatea de a informa cumpărătorii, la vânzarea de noi produse, în legătură cu costurile de colectare, tratare și eliminare nepoluantă. Costurile astfel menționate nu depășesc costurile reale suportate.
(4) Statele membre se asigură ca producătorii care furnizează echipamente electrice și electronice prin mijloace de comunicare la distanță să respecte de asemenea cerințele stabilite în prezentul articol în ceea ce privește echipamentul furnizat în statul membru în care domiciliază cumpărătorul echipamentului respectiv.
Articolul 9
Finanțarea privind DEEE provenite de la alți utilizatori decât gospodăriile particulare
Statele membre asigură realizarea de către producători, până la 13 august 2005, a finanțării costurilor de colectare, tratare, recuperare și eliminare nepoluantă a DEEE provenite de la alți utilizatori decât gospodăriile particulare și generate de produse introduse pe piață după 13 august 2005.
Pentru DEEE provenite de la produse introduse pe piață înainte de 13 august 2005 (deșeuri istorice), finanțarea costurilor de gestionare este asigurată de producători. Statele membre pot prevedea, ca soluție alternativă, ca și alți utilizatori decât gospodăriile particulare să participe, de asemenea, parțial sau în totalitate, la finanțarea costurilor de gestionare.
Fără a aduce atingere dispozițiilor prezentei directive, producătorii și alți utilizatori decât gospodăriile particulare pot încheia acorduri care stabilesc alte metode de finanțare.
Articolul 10
Informații pentru utilizatori
(1) Statele membre se asigură ca utilizatorilor de echipamente electrice și electronice din gospodăriile particulare să le fie furnizate informațiile necesare în legătură cu:
(a) obligația de a nu elimina DEEE împreună cu deșeurile municipale nesortate și de a colecta selectiv aceste DEEE;
(b) sistemele de predare și colectare puse la dispoziția lor;
(c) rolul lor în refolosirea, reciclarea și celelalte forme de valorificare a DEEE;
(d) efectele potențiale asupra mediului și sănătății umane ca urmare a prezenței substanțelor periculoase în echipamentele electrice și electronice;
(e) semnificația simbolului din anexa IV.
(2) Statele membre adoptă măsurile adecvate, astfel încât consumatorii să participe la colectarea DEEE și pentru a-i încuraja să faciliteze procesul de refolosire, tratare și valorificare.
(3) Pentru a reduce la minimum eliminarea DEEE împreună cu deșeurile municipale nesortate și pentru a facilita colectarea lor selectivă, statele membre veghează ca producătorii să marcheze în mod corespunzător cu simbolul din anexa IV echipamentele electrice și electronice introduse pe piață după 13 august 2005. În cazuri excepționale, în care acest lucru se dovedește necesar datorită mărimii sau funcției produsului, simbolul respectiv se tipărește pe ambalaj, pe instrucțiunile de utilizare și pe certificatul de garanție al echipamentului electric și electronic în cauză.
(4) Statele membre pot solicita ca producătorii și/sau distribuitorii să furnizeze toate sau o parte din informațiile prevăzute la alineatele (1)-(3), de exemplu în instrucțiunile de utilizare sau la punctul de vânzare.
Articolul 11
Informații pentru instalațiile de tratare
(1) Pentru a facilita refolosirea și tratarea adecvată și ecologică a DEEE, în special întreținerea, îmbunătățirea, repararea și reciclarea, statele membre iau măsurile necesare astfel încât producătorii să furnizeze, pentru fiecare tip nou de EEE introdus pe piață, în termen de un an de la comercializarea echipamentului, informațiile referitoare la refolosire și tratare. Aceste informații precizează, în măsura în care centrele de refolosire și instalațiile de tratare și de reciclare au nevoie de aceasta pentru a respecta dispozițiile prezentei directive, diferitele componente și materiale ale EEE, precum și amplasamentul substanțelor și preparatelor periculoase în aceste echipamente. Producătorii de EEE pun aceste informații la dispoziția centrelor de refolosire și a instalațiilor de tratare și de reciclare sub forma unor manuale sau prin intermediul mijloacelor electronice (de exemplu CD-ROM sau servicii on line).
(2) Statele membre veghează ca orice producător al unui aparat electric sau electronic introdus pe piață după 13 august 2005 să poată fi identificat în mod clar prin eticheta de pe aparat. În plus, pentru ca data de comercializare a aparatului să poată fi determinată fără echivoc, un marcaj specifică faptul că aparatul a fost introdus pe piață după 13 august 2005. Comisia încurajează pregătirea de norme europene în acest scop.
Articolul 12
Informații și întocmirea de rapoarte
(1) Statele membre întocmesc un registru al producătorilor și adună anual informații, inclusiv estimări motivate, cu privire la cantitățile și categoriile de echipamente electrice și electronice introduse pe piață, colectate prin diferitele modalități și refolosite, reciclate și valorificate în statele membre, precum și cu privire la greutatea sau, dacă aceasta nu este posibil, la numărul deșeurilor colectate exportate.
Statele membre se asigură ca producătorii care furnizează echipamente electrice și electronice prin mijloace de comunicare la distanță să ofere informații în ceea ce privește respectarea cerințelor prevăzute la articolul 8 alineatul (4) și în ceea ce privește cantitățile și categoriile de echipamente electrice și electronice introduse pe piețele statului membru în care își are domiciliul cumpărătorul acestor echipamente.
Statele membre se asigură ca informațiile solicitate să fie transmise Comisiei o dată la doi ani în termen de 18 luni de la sfârșitul perioadei pentru care sunt valabile. Prima serie de informații se referă la anii 2005 și 2006. Aceste informații se prezintă într-un format care se stabilește în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei directive, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 alineatul (2), în vederea constituirii unor baze de date privind DEEE și tratarea lor.
Statele membre asigură un schimb adecvat de informații pentru a respecta dispozițiile prezentului alineat, în special pentru operațiunile de tratare prevăzute la articolul 6 alineatul (5).
(2) Fără a aduce atingere cerințelor prevăzute la alineatul (1), statele membre trimit Comisiei, o dată la trei ani, un raport privind aplicarea prezentei directive. Acest raport se întocmește pe baza unui chestionar sau a unei schițe elaborate de Comisie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 6 din Directiva 91/692/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1991 de standardizare și raționalizare a rapoartelor privind aplicarea anumitor directive referitoare la mediu (19). Chestionarul sau schița se trimite statelor membre cu șase luni înainte de începerea perioadei la care se referă raportul. Raportul este pus la dispoziția Comisiei în termen de nouă luni de la sfârșitul perioadei de trei ani la care se referă.
Primul raport pe trei ani se referă la perioada 2004-2006.
Comisia publică un raport privind aplicarea prezentei directive în termen de nouă luni de la primirea rapoartelor statelor membre.
Articolul 13
Adaptarea la progresul științific și tehnic
Modificările necesare pentru adaptarea articolului 7 alineatul (3), precum și a anexei IB (în special în vederea adăugării eventuale a aparatelor casnice de iluminat, a becurilor cu filament și a produselor fotovoltaice, precum panourile solare), a anexei II (în special ținând seama de progresele tehnice înregistrate în domeniul tratării DEEE) și a anexelor III și IV la progresul științific și tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 14 alineatul (2).
Înainte de modificarea anexelor, Comisia consultă, în special, producătorii de echipamente electrice și electronice, agenții de reciclare, întreprinderile de tratare, precum și organizațiile de protecție a mediului și asociațiile lucrătorilor și consumatorilor.
Articolul 14
Comitetul
(1) Comisia este sprijinită de comitetul constituit în temeiul articolului 18 din Directiva 75/442/CEE.
(2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din decizia respectivă.
Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.
(3) Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.
Articolul 15
Sancțiuni
Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor interne adoptate în aplicarea prezentei directive. Sancțiunile astfel prevăzute sunt efective, proporționale și disuasive.
Articolul 16
Inspecția și controlul
Statele membre se asigură că inspecția și controlul permit verificarea aplicării corespunzătoare a prezentei directive.
Articolul 17
Transpunerea
(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 13 august 2004. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele tuturor actelor cu putere de lege și actelor administrative pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
(3) Cu condiția ca obiectivele stabilite de prezenta directivă să fie atinse, statele membre pot transpune dispozițiile articolului 6 alineatul (6), articolului 10 alineatul (1) și articolului 11 prin intermediul unor acorduri între autoritățile competente și sectoarele economice în cauză. Aceste acorduri îndeplinesc următoarele cerințe:
(a) acordurile sunt executorii;
(b) acordurile precizează obiectivele și termenele corespunzătoare;
(c) acordurile se publică în jurnalul oficial al statului membru în cauză sau într-un document oficial la fel de accesibil publicului și se transmit Comisiei;
(d) rezultatele obținute fac obiectul unui control periodic, sunt comunicate autorităților competente și Comisiei și sunt puse la dispoziția publicului în condițiile prevăzute în acord;
(e) autoritățile competente asigură examinarea rezultatelor obținute în cadrul acordului;
(f) în cazul nerespectării acordului, statele membre trebuie să pună în aplicare dispozițiile pertinente ale prezentei directive adoptând acte cu putere de lege sau acte administrative.
(4) (a) Grecia și Irlanda, care, datorită: — deficitului lor general în infrastructuri pentru reciclare; — condițiilor geografice, cum ar fi un număr mare de insule mici sau prezența zonelor rurale sau muntoase; — unei densități scăzute a populației și — unui nivel scăzut de consum de echipamente electrice și electronice, nu sunt în măsură să atingă obiectivul de colectare prevăzut la articolul 5 alineatul (5) primul paragraf sau obiectivele de valorificare prevăzute în articolul 7 alineatul (2) și care, în temeiul articolului 5 alineatul (2) al treilea paragraf din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind rampele de gunoi (20), pot solicita o prelungire a termenului prevăzut în articolul respectiv, pot prelungi termenele prevăzute la articolul 5 alineatul (5) și articolul 7 alineatul (2) din prezenta directivă cu până la maximum 24 de luni. Aceste state membre informează Comisia cu privire la decizia lor până la data transpunerii prezentei directive. (b) Comisia informează celelalte state membre și Parlamentul European cu privire la aceste decizii.
(5) În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport pe baza experienței acumulate prin aplicarea prezentei directive, în special în ceea ce privește sistemele de colectare selectivă, tratare, valorificare și finanțare. În plus, raportul ține seama de evoluția tehnicilor, de experiența acumulată, de cerințele ecologice și de funcționarea pieței interne. După caz, raportul este însoțit de propuneri de modificare a dispozițiilor aplicabile ale prezentei directive.
Articolul 18
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 19
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.