Începe proba gratuită

Regulament 2026/320 · CELEX 32026R0320

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/320 al Comisiei din 12 februarie 2026 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1197 al Comisiei în ceea ce privește trimiterile la clasificarea statistică a produselor în funcție de domeniul de activitate (CPA) stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 451/2008 al Parlamentului European și al Consiliului

Data act
12.02.2026
Intrare in vigoare
05.03.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202600320
Status
In vigoare
colectarea datelor metode statistice schimb de informații specificații tehnice statistică comercială statistică economică statistică financiară statistica producției statistici ale UE tip de afacere

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 451/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (2) a stabilit clasificarea statistică a produselor în funcție de domeniul de activitate (CPA). Regulamentul (CE) nr. 451/2008 a început să se aplice de la 1 ianuarie 2008.

(2) Coerența pe plan intern a statisticilor europene impune ca CPA să fie legată structural de clasificarea sa europeană de referință, nomenclatorul statistic al activităților economice din Uniunea Europeană (NACE), care a fost recent modificat de Regulamentul delegat (UE) 2023/137 al Comisiei (3) care a stabilit NACE a doua revizuire, actualizarea 1 (NACE Rev. 2.1).

(3) Aceste modificări ale NACE Rev. 2.1 au condus la adoptarea Regulamentului delegat (UE) 2024/3103 al Comisiei (4), care a modificat Regulamentul (CE) nr. 451/2008 pentru a stabili versiunea 2.2 a CPA (CPA Ver. 2.2).

(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1197 al Comisiei (5) stabilește specificații și modalități tehnice, precum și cerințe în materie de date pentru statisticile europene de întreprindere în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/2152. Anexele I și anexa VI la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1197 stabilesc cerințele privind transmiterea datelor care se referă la rubrici specifice din CPA. Aceste cerințe privind transmiterea datelor ar trebui actualizate pentru a se asigura că sunt compatibile cu CPA Ver. 2.2.

(5) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1197 ar trebui modificat.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului statistic european,

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1197 se modifică după cum urmează: 1. Anexa I se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament. 2. Anexa VI se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.