Începe proba gratuită

Regulament 2026/57 · CELEX 32026R0057

Regulamentul delegat (UE) 2026/57 al Comisiei din 24 octombrie 2025 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/117 în ceea ce privește măsurile de conservare în situl Havet kring Ven din Marea Baltică și corectarea unei serii de erori cuprinse în regulamentul respectiv

Data act
24.10.2025
Intrare in vigoare
29.01.2026
Jurnalul Oficial UE
oj:L_202600057
Status
In vigoare
conservarea peștelui conservarea resurselor controlul pescuitului drept de pescuit Marea Baltică pescuit în mare regiunea Mării Baltice resurse piscicole zonă de pescuit

Recitale

(1) În temeiul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, statele membre sunt împuternicite să adopte pentru apele lor măsuri de conservare în domeniul pescuitului care sunt necesare în scopul respectării obligațiilor care le revin în temeiul articolului 6 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului (Directiva privind habitatele) (2), al articolului 4 din Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului (Directiva privind păsările) (3) și al articolului 13 alineatul (4) din Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului (Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” (4).

(2) Articolul 6 din Directiva privind habitatele prevede obligația statelor membre de a stabili, pentru ariile speciale de conservare, măsurile de conservare necesare care răspund necesităților ecologice ale tipurilor de habitate naturale și ale speciilor prezente pe teritoriul siturilor respective. Același articol le impune, de asemenea, statelor membre să întreprindă acțiunile corespunzătoare pentru a evita deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii.

(3) În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”, statele membre trebuie să adopte programe de măsuri pentru a obține sau menține starea ecologică bună, inclusiv măsuri de protecție spațială, care să contribuie la crearea unor rețele coerente și reprezentative de zone marine protejate, cuprinzând în mod adecvat diversitatea ecosistemelor componente, ca de exemplu arii speciale de conservare în sensul Directivei privind habitatele, arii speciale de protecție în sensul Directivei privind păsările și zone marine protejate, astfel cum au fost convenite de Uniune sau de statele membre în cauză în cadrul acordurilor internaționale sau regionale la care acestea sunt părți.

(4) În temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, în cazul în care un stat membru consideră că este necesară adoptarea de măsuri în scopul respectării obligațiilor care îi revin în temeiul legislației Uniunii în domeniul mediului menționate la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, iar alte state membre au un interes direct de gestionare a pescuitului care ar urma să fie afectat de măsurile respective, Comisia este împuternicită să adopte astfel de măsuri prin intermediul unor acte delegate, în urma unei recomandări comune prezentate de statele membre în cauză.

(5) Regulamentul delegat (UE) 2017/117 al Comisiei (5) prevede măsuri de conservare pentru protecția mediului marin în anumite zone marine protejate din Marea Baltică.

(6) La 9 septembrie 2024, Suedia (statul membru inițiator), împreună cu Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Finlanda (statele membre de la Marea Baltică, denumite în continuare „BALTFISH”) au prezentat Comisiei o recomandare comună prin care propuneau interzicerea pescuitului cu plase fixe fără utilizarea simultană a dispozitivelor acustice de intimidare (ADD) în situl Natura 2000 Havet kring Ven (SE0430183).

(7) Pe baza unei cercetări științifice efectuate de Suedia în cadrul sitului Havet kring Ven din Marea Baltică în perioada 2017-2020, s-a stabilit că marsuinii (codul speciei 1351), bancurile de nisip (tipul de habitat 1110), recifele (tipul de habitat 1170) și focile gri (codul speciei 1364) necesită protecție. Scopul principal al măsurii propuse este de a reduce riscul capturilor accidentale de marsuini în subdiviziunea maritimă Belt.

(8) Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) a examinat recomandarea comună în sesiunea plenară din 11-15 noiembrie 2024 (6) și a concluzionat că măsurile propuse ar putea reduce capturile accidentale de animale prezente în zonă. Totodată, însă, CSTEP și-a exprimat îngrijorarea cu privire la potențialele probleme legate de densitatea navelor de pescuit cu plase care utilizează dispozitive acustice de intimidare și de riscul strămutării marsuinilor din sit, ajungând la concluzia că o măsură mai eficace ar fi interzicerea tuturor activităților de pescuit cu plase în zonă. CSTEP a subliniat, de asemenea, că proiectele ample de cercetare în curs vor continua să producă rezultate în ceea ce privește alternativele la dispozitivele acustice de intimidare, fiind posibile alte soluții pe termen lung.

(9) În urma avizului CSTEP, la 5 februarie 2025, BALTFISH a prezentat o recomandare comună actualizată, propunând o posibilă reexaminare a măsurilor în 2026, ținând cont de datele privind capturile accidentale sau de disponibilitatea unui nou aviz științific în această privință.

(10) Având în vedere că măsurile propuse ar putea reduce capturile accidentale de animale prezente în zonă, Comisia consideră că ele contribuie la obiectivul de diminuare a capturilor nedorite, reducând la minimum impactul negativ al activităților de pescuit asupra ecosistemului marin. Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/117 trebuie modificat pentru a le include. Cu toate acestea, statele membre în cauză ar trebui să examineze anual datele privind capturile accidentale de marsuini și să le evalueze până cel târziu la 31 decembrie 2026. Orice date privind capturile accidentale sau orice noi date adecvate, inclusiv avize științifice, relevante pentru utilizarea dispozitivelor acustice de intimidare în ceea ce privește marsuinii, ar trebui utilizate pentru a adapta măsurile de conservare, după caz.

(11) În sensul prezentului regulament delegat, definiția plaselor fixe, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului (7), ar trebui adăugată la articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2017/117.

(12) Prezentul regulament delegat nu aduce atingere necesității unor măsuri de conservare suplimentare care sunt necesare pentru respectarea dispozițiilor relevante din Directiva privind păsările, Directiva privind habitatele și Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”, nici poziției Comisiei cu privire la respectarea de către statele membre interesate a obligațiilor care le revin în temeiul legislației aplicabile a Uniunii în domeniul mediului,

Articolul 1

Regulamentul delegat (UE) 2017/117 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2 Definiții În sensul prezentului regulament, pe lângă definițiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 și la articolul 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei (*1), se aplică următoarele definiții: (a) «unealtă mobilă de pescuit de fund» înseamnă oricare dintre următoarele unelte: traule de fund (TB), beam-traule (TBB), traule de fund cu panouri (OTB), traule îngemănate cu panouri (OTT), traule de fund tractate de două ambarcațiuni (PTB), traule pentru pescuitul de langustine (TBN), traule pentru pescuitul de creveți (TBS), seine (SX), traule de fund fără panouri (daneze) (SDN), traule de fund fără panouri (scoțiene) (SSC), năvoade operate din ambarcațiune (SV), drage remorcate de nave (DRB), năvoade de plajă (SB), năvoade lansate cu două ambarcațiuni (SPR), drage de mână utilizate la bordul unei nave (DRH) și drage mecanizate, inclusiv drage care funcționează prin aspirare (HMD); (b) «setci simple și plase de încurcare» înseamnă oricare dintre următoarele unelte: setci simple (GN), setci fixe (ancorate) (GNS), setci în derivă (GND), setci înconjurătoare (GNC), setci cu sirec (GTR) și panouri de setcă - simplă și cu sirec (GTN); (c) «zone 1» înseamnă zonele restricționate care corespund ariilor geografice delimitate prin loxodrome care unesc secvențial pozițiile enumerate în anexa la prezentul regulament la rubrica «zone 1», măsurate pe baza sistemului de coordonate WGS84; (d) «zone 2» înseamnă zonele restricționate care corespund ariilor geografice delimitate prin loxodrome care unesc secvențial pozițiile enumerate în anexa la prezentul regulament la rubrica «zone 2», măsurate pe baza sistemului de coordonate WGS84; (e) «zone 3» înseamnă zonele restricționate care corespund ariilor geografice delimitate prin loxodrome care unesc secvențial pozițiile enumerate în anexa la prezentul regulament la rubrica «zone 3», măsurate pe baza sistemului de coordonate WGS84; (f) «zonă de alertă» înseamnă o zonă înconjurătoare de 4 mile marine instituită cu scopul de a avertiza autoritățile competente cu privire la apropierea navelor de pescuit de zonele restricționate clasificate drept «zone 2». (*1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei din 8 aprilie 2011 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (JO L 112, 30.4.2011, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2011/404/oj).” " 2. La articolul 3, se adaugă următorul alineat (3): „(3) Pescuitul cu plase fixe fără utilizarea simultană a dispozitivelor acustice de intimidare este interzis în zonele 3. Această interdicție se aplică și pescuitului recreativ. Statele membre în cauză examinează anual datele privind capturile accidentale de marsuini și le evaluează până cel târziu la 31 decembrie 2026. Datele privind capturile accidentale sau orice informații relevante, inclusiv dovezi științifice privind utilizarea dispozitivelor acustice de intimidare în ceea ce privește marsuinii, se utilizează pentru a adapta măsura de conservare menționată la prezentul alineat, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 11 și 18 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.” 3. La articolul 4, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Dispozițiile prevăzute la articolul 50 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 (*2) al Consiliului privind controlul zonelor în care pescuitul este restricționat se aplică în zonele 1, 2 și 3.” (*2) Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/1224/oj)" 4. La articolul 4a se adaugă următorul alineat (2a): „(2a) Toate navele de pescuit care operează în zonele 3 trebuie să fie echipate cu un sistem de identificare automată (AIS) care să fie menținut permanent în funcțiune și să corespundă standardelor de performanță menționate la articolul 6a din Directiva 2002/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului (*3). AIS poate fi oprit în circumstanțele excepționale menționate la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 și în conformitate cu procedura stabilită la articolul respectiv. Statele membre se asigură că datele din AIS sunt puse la dispoziția autorităților lor competente responsabile cu controlul pescuitului în scopul controlului, inclusiv în scopul unor verificări încrucișate ale datelor AIS în raport cu alte date disponibile, în conformitate cu articolul 109 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. (*3) Directiva 2002/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2002 de instituire a unui sistem comunitar de monitorizare și informare privind traficul navelor maritime și de abrogare a Directivei 93/75/CEE a Consiliului (JO L 208, 5.8.2002, p. 10, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2002/59/oj).” "

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.