Recitale
(1) Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (2) prevede că, pentru a atinge obiectivul prevăzut în regulamentul respectiv, Comunitatea aplică o abordare de precauție atunci când adoptă măsuri de protejare și conservare a resurselor acvatice vii, să asigure exploatarea durabilă a acestora și să reducă la minimum impactul activităților de pescuit asupra ecosistemelor marine.
(2) Un aviz științific recent al Consiliului Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) și al Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) arată că stocurile de hering (Clupea harengus) din apele din vestul Scoției sunt ușor supraexploatate în raport cu randamentul durabil maxim.
(3) Ar trebui elaborat un plan multianual destinat să asigure o exploatare a acestui stoc bazată pe principiul randamentului durabil maxim, în condiții economice, ecologice și sociale durabile.
(4) În acest sens, planul ar trebui să se axeze pe punerea în aplicare progresivă a unei abordări a gestionării unităților piscicole bazate pe ecosistem și să contribuie la activități de pescuit eficiente în cadrul unei industrii piscicole viabile și competitive, asigurând astfel un nivel de trai decent celor care depind de pescuitul heringului din apele din vestul Scoției și ținând seama de interesele consumatorilor.
(5) Conform avizului ICES și CSTEP, stocul de hering din apele din vestul Scoției va fi durabil și va asigura un randament suficient de ridicat dacă este exploatat pe baza unei rate a mortalității prin pescuit de 0,25 atunci când nivelul biomasei stocului este egal sau mai mare de 75 000 tone și de 0,2 atunci când nivelul respectiv este mai mic de 75 000 tone, dar egal sau mai mare de 50 000 tone.
(6) Acest aviz ar trebui respectat prin dezvoltarea unei metode adecvate de stabilire a capturilor totale admisibile (TAC) pentru stocul de hering din apele situate în vestul Scoției la un nivel compatibil cu o mortalitate prin pescuit adecvată pe termen lung și ținând seama de nivelul biomasei acestui stoc de pește.
(7) Pentru a asigura stabilitatea posibilităților de pescuit, se recomandă limitarea variației capturilor totale admisibile de la un an la altul atunci când nivelul biomasei stocului este egal sau mai mare de 50 000 tone.
(8) Pentru a asigura respectarea dispozițiilor prezentului regulament, sunt necesare măsuri de control suplimentare celor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1627/94 al Consiliului din 27 iunie 1994 de stabilire a dispozițiilor generale privind permisele de pescuit speciale (3), de Regulamentul (CEE) nr. 2847/93 al Consiliului din 12 octombrie 1993 de instituire a unui sistem de control aplicabil politicii comune în domeniul pescuitului (4) și de Regulamentul (CEE) nr. 2807/83 al Comisiei din 22 septembrie 1983 de definire a procedurilor speciale de înregistrare a informațiilor privitoare la capturile de pește de către statele membre (5).
(9) Este necesară instituirea de norme pentru a considera planul multianual la care se referă prezentul regulament ca plan de redresare în sensul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 și în temeiul articolului 21 litera (a) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit (6) sau ca plan de gestionare în sensul articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 și în temeiul articolului 21 litera (a) punctul (iv) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006, ținând seama de nivelul biomasei stocului.
(10) Stabilirea capturilor totale admisibile, revizuirea ratelor minime ale mortalității prin pescuit, precum și anumite adaptări necesare ale planurilor de gestionare și de redresare în lumina eficienței și funcționării acestora reprezintă măsuri de importanță primordială în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului. Este, prin urmare, adecvată rezervarea de către Consiliu a dreptului de a-și exercita direct competențele de executare în raport cu aceste aspecte specifice,