Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2024/1263 precizează obiectivele cadrului de guvernanță economică, care constau în promovarea unor finanțe publice solide și sustenabile, a unei creșteri durabile și incluzive și a rezilienței prin intermediul reformelor și al investițiilor, precum și în prevenirea deficitelor publice excesive. Regulamentul menționat prevede obligația Consiliului și a Comisiei de a asigura o supraveghere multilaterală în contextul semestrului european, în conformitate cu obiectivele și cerințele prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Semestrul european presupune, în special, formularea și supravegherea punerii în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări.
(2) La 25 noiembrie 2025, Comisia a adoptat, pe baza Regulamentului (UE) nr. 1176/2011, Raportul privind mecanismul de alertă 2026, în care nu a identificat Polonia printre statele membre pentru care ar fi necesar un bilanț aprofundat. Comisia a adoptat, de asemenea, o recomandare de recomandare a Consiliului privind politica economică a zonei euro, o recomandare de recomandare a Consiliului referitoare la capitalul uman în Uniunea Europeană și o propunere de raport comun privind ocuparea forței de muncă pentru 2026, în care se analizează punerea în aplicare a orientărilor pentru politicile de ocupare a forței de muncă și a principiilor Pilonului european al drepturilor sociale. Consiliul a adoptat Recomandarea privind politica economică a zonei euro (2) la 21 aprilie 2026, iar Raportul comun privind ocuparea forței de muncă și Recomandarea referitoare la capitalul uman la 9 martie 2026.
(3) La 29 ianuarie 2025, Comisia a publicat Busola pentru competitivitate, un cadru strategic care urmărește să stimuleze competitivitatea la nivel mondial a Uniunii în următorii cinci ani. În acest document sunt identificate cele trei imperative de transformare în materie de inovare, decarbonizare și competitivitate, precum și securitatea ca piloni esențiali pentru o creștere economică durabilă. De la publicarea sa, Busola pentru competitivitate a stat la baza activității semestrului european, ceea ce asigură faptul că politicile economice ale statelor membre ale UE sunt coerente cu obiectivele strategice ale UE, creând o abordare unificată a guvernanței economice care promovează creșterea durabilă, inovarea și reziliența în întreaga Uniune.
(4) În 2026, semestrul european pentru coordonarea politicilor economice continuă să se desfășoare în paralel cu etapa finală a punerii în aplicare a Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) (3). Planurile de redresare și reziliență (PNRR), împreună cu finanțarea oferită în cadrul politicii de coeziune, au fost esențiale pentru realizarea priorităților de politică ale semestrului european, deoarece planurile trebuiau să abordeze în mod eficace toate provocările sau o parte semnificativă a provocărilor identificate în recomandările relevante specifice fiecărei țări emise în ciclurile recente, iar programele finanțate prin politica europeană de coeziune trebuiau să țină seama de recomandările specifice fiecărei țări. Pe măsură ce MRR se apropie de sfârșitul duratei sale de viață, rămâne esențial să se asigure continuitatea și valorificarea reformelor și a investițiilor sprijinite și puse în aplicare în cadrul MRR, în special a celor care contribuie la abordarea provocărilor identificate în recomandările specifice fiecărei țări.
(5) La 3 iunie 2026, Comisia a publicat raportul de țară din 2026 pentru Polonia. În acesta, s-au evaluat progresele realizate de Polonia în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor specifice acestei țări din 2025 și s-a făcut bilanțul implementării de către Polonia a PNRR. Pe baza analizei respective, raportul de țară a identificat cele mai presante provocări cu care se confruntă Polonia. De asemenea, raportul de țară a evaluat progresele realizate de Polonia în ceea ce privește punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale și îndeplinirea obiectivelor principale ale Uniunii în materie de ocupare a forței de muncă, de competențe și de reducere a sărăciei și a excluziunii sociale, precum și progresele înregistrate în ceea ce privește atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.
(6) La 21 ianuarie 2025, Consiliul a adoptat, în urma evaluării Comisiei și la recomandarea acesteia, o recomandare de aprobare a planului bugetar-structural național pe termen mediu al Poloniei (4). Planul vizează perioada cuprinsă între 2025 și 2028 și prezintă o ajustare bugetară repartizată pe patru ani. Consiliul a recomandat următoarele rate maxime de creștere a cheltuielilor nete: 6,3 % în 2025, 4,4 % în 2026, 4,0 % în 2027 și 3,5 % în 2028, ceea ce corespunde ratelor maxime de creștere cumulate calculate prin raportare la anul de bază 2023 de 19,6 % în 2025, 24,9 % în 2026, 29,9 % în 2027 și 34,4 % în 2028. Pentru perioada 2025-2028, aceste rate maxime de creștere a cheltuielilor nete coincid cu traiectoria corectivă, conform recomandării formulate de Consiliu în temeiul articolului 126 alineatul (7) din TFUE la 21 ianuarie 2025, cu scopul de a pune capăt situației de deficit excesiv (5). Pe baza evaluării de către Comisie a măsurilor eficace, efectuată la 3 iunie 2026 (6)., procedura de deficit excesiv pentru Polonia se suspendă.
(7) Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și repercusiunile acestuia constituie o provocare existențială pentru Uniunea Europeană. Comisia a invitat statele membre să solicite activarea clauzei derogatorii naționale prevăzute în Pactul de stabilitate și de creștere într-un mod coordonat, pentru a sprijini eforturile UE de obținere a unei creșteri rapide și semnificative a cheltuielilor pentru apărare (7), iar această propunere a fost salutată de Consiliul European reunit la 6 martie 2025. În urma solicitării Poloniei, Consiliul a adoptat, la 8 iulie 2025, la recomandarea Comisiei, o recomandare care îi permite Poloniei să se abată de la ratele maxime de creștere a cheltuielilor nete recomandate (8). Perioada în care este activată clauza derogatorie națională (2025-2028) îi permite Poloniei să acorde din nou prioritate cheltuielilor publice sau să crească veniturile publice, astfel încât cheltuielile de apărare mai mari pe o perioadă mai îndelungată să nu pună în pericol sustenabilitatea bugetară pe termen mediu.
(8) La 30 aprilie 2026, Polonia și-a prezentat raportul anual pentru 2026 privind progresele înregistrate (9) referitor la respectarea ratelor maxime de creștere recomandate ale cheltuielilor nete și la punerea în aplicare a reformelor și a investițiilor care răspund principalelor provocări identificate în recomandările specifice fiecărei țări din cadrul semestrului european. Raportul anual privind progresele înregistrate reflectă, de asemenea, raportarea bianuală efectuată de Polonia cu privire la progresele realizate în ceea ce privește punerea în aplicare a planului său de redresare și reziliență în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (UE) 2021/241. Raportul privind măsurile luate în cadrul procedurii aplicabile deficitelor excesive este integrat în Raportul anual privind progresele înregistrate.
(9) Creșterea PIB real în anul 2025 a fost de 3,6 %, iar inflația IAPC a fost de 3,3 %. În previziunile Comisiei din primăvara anului 2026, se estimează că PIB real va crește cu 3,5 % în 2026 și cu 2,8 % în 2027, iar inflația IAPC va fi de 3,6 % în 2026 și de 2,9 % în 2027.
(10) Pe baza datelor furnizate de Eurostat (10), deficitul public al Poloniei a crescut de la 6,4 % din PIB în 2024 la 7,3 % din PIB în 2025. Creșterea deficitului în 2025 reflectă în principal creșterea cheltuielilor cu livrările de echipamente militare, salariile din sectorul public și prestațiile sociale. Pe baza măsurilor de politică cunoscute la data la care s-au făcut previziunile, previziunile Comisiei din primăvara anului 2026 estimează că deficitul public va fi de 6,5 % din PIB în 2026 și de 6,3 % din PIB în 2027. Scăderea din 2026 reflectă în principal restricțiile privind cheltuielile finanțate la nivel național, în special în ceea ce privește remunerarea angajaților și investițiile, precum și noile măsuri discreționare de creștere a veniturilor. Scăderea deficitului în 2027 reflectă în principal măsurile discreționare adoptate privind veniturile.
(11) Pe baza estimărilor Comisiei, orientarea bugetară (11), care include atât cheltuielile finanțate la nivel național, cât și cheltuielile finanțate de UE, a fost una expansionistă în 2025, de 1,3 % din PIB. Se preconizează că în 2026 aceasta va continua să fie expansionistă, de 0,3 % din PIB, și că în 2027 va fi contracționistă, de 1,7 % din PIB.
(12) Din datele furnizate de Eurostat (12) reiese că datoria publică a Poloniei a crescut de la 54,8 % din PIB la sfârșitul anului 2024 la 59,7 % din PIB la sfârșitul anului 2025. Creșterea ratei datoriei în 2025 reflectă în principal deficitele ridicate și ajustările datorie-deficit cu efect de creștere a datoriei legate de investițiile în apărare. Pe baza măsurilor de politică cunoscute la data-limită a prezentei analize, previziunile Comisiei din primăvara anului 2026 estimează că ponderea datoriei în PIB va crește la 64,5 % până la sfârșitul anului 2026 și va continua să crească la 68,3 % până la sfârșitul anului 2027. Creșterea în 2026 și 2027 reflectă în principal deficitele ridicate și ajustările datorie-deficit cu efect de creștere a datoriei.
(13) Din datele furnizate de Eurostat (13) reiese că, în 2025, cheltuielile publice totale pentru apărare în Polonia s-au ridicat la 3,4 % din PIB. Potrivit previziunilor Comisiei din primăvara anului 2026, se estimează că acestea vor rămâne la același nivel în 2026. Acest procent reprezintă o creștere de 1,8 puncte procentuale din PIB comparativ cu anul de referință 2021 (14).
(14) Uniunea se confruntă în continuare cu riscuri de întreruperi ale aprovizionării cu energie și de volatilitate ridicată a prețurilor, exacerbate de tensiunile geopolitice care afectează piețele mondiale ale petrolului și gazelor. Experiența dobândită în urma crizei energetice din perioada 2022-2023 a arătat că măsurile ample și nespecifice implică costuri bugetare mari și sunt ineficiente din punct de vedere social și economic. De la izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu în februarie 2026, Polonia a adoptat măsuri de politică bugetară pentru a atenua impactul prețurilor ridicate ale energiei asupra gospodăriilor și întreprinderilor (15). Printre acestea se numără reduceri nedirecționate ale accizelor și ale TVA la combustibili în vigoare până la 15 mai 2026, începând cu data-limită prevăzută în previziunile Comisiei din primăvara anului 2026 (16). Potrivit previziunilor Comisiei din primăvara anului 2026, costul bugetar al acestor măsuri ar urma să fie de circa 0,1 % din PIB în 2026. Potrivit estimărilor Comisiei, dacă aceste măsuri vor rămâne în vigoare până la sfârșitul anului 2026, costul lor bugetar se va ridica la 0,4 % din PIB în 2026.
(15) Pe baza calculelor Comisiei, cheltuielile nete ale Poloniei au crescut cu 8,5 % în 2025 și cu 22,9 %, cumulat, în 2024 și 2025. Creșterea cheltuielilor nete în 2025 depășește rata maximă de creștere recomandată, ceea ce corespunde unei abateri de 0,9 % din PIB în termeni anuali. Dacă se iau în considerare împreună anii 2024 și 2025, rata cumulată de creștere a cheltuielilor nete depășește rata maximă de creștere recomandată, ceea ce corespunde unei abateri de 1,2 % din PIB în termeni cumulativi. Cu toate acestea, abaterea preconizată se încadrează în flexibilitatea clauzei derogatorii naționale, ținând seama de creșterea cheltuielilor pentru apărare.
(16) Pe baza calculelor Comisiei, se preconizează o creștere a cheltuielilor nete ale Poloniei cu 4,0 % în 2026 și, cumulat, cu 27,9 % în 2024, 2025 și 2026. Creșterea preconizată a cheltuielilor nete în 2026 se situează sub rata maximă de creștere recomandată. Dacă se consideră 2024, 2025 și 2026 împreună, rata cumulată preconizată de creștere a cheltuielilor nete depășește rata maximă de creștere recomandată, ceea ce corespunde unei abateri de 1,0 % din PIB în termeni cumulativi. Cu toate acestea, abaterea preconizată se încadrează în flexibilitatea clauzei derogatorii naționale pe baza proiecțiilor actuale privind cheltuielile pentru apărare.
(17) Cheltuielile publice au crescut rapid în ultimii ani, ca urmare a mai multor priorități de politică, inclusiv a creșterii cheltuielilor pentru apărare și politica socială. În 2025, acestea au atins 50,9 % din PIB, peste media UE de 49,5 % din PIB. Eficiența finanțelor publice rămâne o provocare, deoarece prestațiile sociale sunt în mare parte nespecifice și nu sunt testate pe baza mijloacelor la nivel de gospodărie, ceea ce duce la un sistem de protecție socială cu o putere redistributivă limitată. Analizele cheltuielilor efectuate începând din 2024 au avut un impact limitat în ceea ce privește realocările cheltuielilor.
(18) Pe lângă raționalizarea cheltuielilor, sunt necesare surse de venituri pentru a reechilibra finanțele publice și pentru a menține sustenabilitatea datoriei publice. Veniturile fiscale ca procent din PIB rămân cu mult sub nivelul agregat al UE, în pofida unei creșteri treptate observate în 2024 și 2025. Mixul fiscal al Poloniei se caracterizează printr-o dependență relativ scăzută de impozitarea veniturilor salariale, veniturile din impozitul pe venitul persoanelor fizice fiind cu mult sub media UE, în timp ce impozitele pe consum și pe capital reprezintă o pondere mai mare din veniturile totale. Baza de impozitare ar putea fi extinsă pentru a include noi surse, fără a împiedica creșterea economică. Pentru a mobiliza venituri suplimentare, sunt necesare, de asemenea, eforturi mai susținute pentru a îmbunătăți respectarea obligațiilor fiscale. Deși decalajului în materie de conformitate în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată (TVA) s-a redus, acesta rămâne substanțial. Se estimează, de asemenea, un decalaj ridicat în materie de conformitate în ceea ce privește impozitul pe profit.
(19) O tendință descrescătoare este vizibilă în ceea ce privește caracterul adecvat al pensiilor. Raportul dintre pensia medie și salariul mediu a scăzut de la 66 % în 2005 la 55 % în 2024. Conform estimărilor din Raportul din 2024 privind îmbătrânirea populației, limitarea scăderii în continuare a acestui raport, preconizată în ipoteza menținerii politicilor actuale, ar implica o creștere cu 2,5 puncte procentuale din PIB a cheltuielilor cu pensiile până în 2045. Acest lucru ar pune în pericol sustenabilitatea sistemului de pensii. Se estimează că, până în 2040, jumătate dintre pensionari vor primi o pensie egală cu minimul legal. Acest lucru ar fi valabil în principal pentru femeile a căror participare scăzută pe piața forței de muncă (48,3 % față de 59,4 % în UE a femeilor cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani) reflectă vârsta lor legală de pensionare mai scăzută. În plus, lucrătorii independenți care plătesc contribuții minime la sistemul de pensii și cei cu contracte de drept civil care prevăd plata unor cotizații pentru pensie sub pragul minim sunt, de asemenea, expuși riscului de sărăcie în ceea ce privește pensiile. Sistemul de pensii este caracterizat, de asemenea, de o fragmentare ridicată, cu regimuri speciale costisitoare pentru anumite profesii. KRUS, cel mai mare sistem special de pensii, este dedicat fermierilor, care reprezintă peste 10 % din totalul pensionarilor din Polonia și este puternic subvenționat de la bugetul de stat (aproximativ 0,7 % din PIB în 2025). Contribuțiile sociale ale marilor fermieri nu reflectă nivelurile veniturilor acestora, ceea ce afectează caracterul adecvat al pensiilor. În plus, normele care reglementează drepturile de pensie în KRUS și calcularea transferurilor de capital de pensii către sistemul general de pensii nu stimulează fermierii, în special pe cei cu perioade de contribuție semnificative la KRUS, să treacă la sistemul general. Alte profesii, cum ar fi serviciile cu personal în uniformă sau judecătorii și procurorii, primesc pensii fără a plăti contribuții, bazându-se astfel pe deplin pe subvențiile de la bugetul de stat.
(20) Implicarea sistematică, substanțială și în timp util a autorităților locale și regionale, a partenerilor sociali, a societății civile și a altor părți interesate relevante rămâne esențială pentru a asigura asumarea pe scară largă pentru implementarea cu succes a instrumentelor de finanțare ale Uniunii, precum și în contextul semestrului european.
(21) În Polonia, punerea în aplicare a programelor politicii de coeziune, care includ sprijin din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul pentru o tranziție justă (FTJ), Fondul social european Plus (FSE+) și Fondul de coeziune (FC), se situează peste ritmul mediu la nivelul UE, atât în ceea ce privește selecția proiectelor, cât și plățile. Este important să se mențină ritmul actual și să se maximizeze impactul investițiilor pe teren. Polonia ia deja măsuri în cadrul programelor sale din cadrul politicii de coeziune pentru a stimula competitivitatea și creșterea economică. Cu toate acestea, unele domenii pot necesita o consolidare suplimentară în ceea ce privește punerea în aplicare, inclusiv cele legate de decuplarea de combustibilii fosili și tranziția justă. Este esențial să se asigure implementarea rapidă și eficace a noilor investiții identificate de Polonia în evaluarea sa intermediară a fondurilor politicii de coeziune, în special a investițiilor legate de cele cinci priorități prevăzute în Regulamentul privind evaluarea intermediară (17).
(22) Polonia se confruntă cu mai multe provocări legate de simplificare, cercetare și inovare, energie, climă și gestionarea apei, competențe și educație, incluziunea grupurilor defavorizate și segmentarea pieței forței de muncă, precum și locuințe.
(23) Deși dispune de un cadru de reglementare în general favorabil concurenței, Polonia se confruntă în continuare cu unele provocări în ceea ce privește complexitatea legislativă și asigurarea unui cadru instituțional eficace. 71 % dintre întreprinderi consideră că reglementările comerciale reprezintă o barieră pentru întreprinderea lor atunci când investesc în Polonia (18), iar costurile cu care se confruntă întreprinderile, în special IMM-urile, în ceea ce privește respectarea sistemelor de muncă și fiscale sunt relativ ridicate. Potrivit sondajului BEI privind investițiile, ponderea firmelor din Polonia care alocă peste 10 % din personalul lor pentru îndeplinirea cerințelor de reglementare a scăzut semnificativ (de la 25 % în 2024 la 19 % în 2025), dar rămâne cu mult peste media UE de 11 %. În plus, implicarea partenerilor sociali în procesul legislativ rămâne limitată, iar părțile interesate raportează deficiențe persistente în funcționarea Consiliului pentru dialog social. Sistemul de achiziții publice continuă să fie afectat de numărul scăzut de întreprinderi care depun oferte, precum și de procedurile îndelungate și complexe. Consolidarea în continuare a digitalizării procesului de achiziții publice și planificarea în avans, inclusiv comunicarea planurilor de achiziții pe termen lung, ar putea contribui la abordarea provocărilor. Barierele administrative și de reglementare afectează comerțul cu bunuri și servicii în interiorul SEE, iar normele naționale privind ambalajele și deșeurile creează sarcini suplimentare de asigurare a conformității.
(24) În pofida anilor de creștere economică solidă și de îmbunătățire a nivelului de trai, Polonia continuă să se confrunte cu disparități semnificative în materie de dezvoltare atât între regiunile sale, cât și în interiorul acestora, inclusiv între zonele urbane și cele rurale. Estul Poloniei rămâne deosebit de dezavantajat, regiunea înregistrând un PIB pe cap de locuitor de 61,3 % din media UE în 2024, ceea ce face ca aceasta să se claseze printre cele mai sărace regiuni din Uniune. Situația regiunilor de la frontiera externă estică a UE a fost exacerbată și mai mult de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ceea ce a condus la sporirea preocupărilor în materie de securitate și a incertitudinii economice, precum și la reducerea atractivității acestor regiuni atât pentru investitori, cât și pentru rezidenți. Multe zone, în special cele din afara marilor centre metropolitane, suferă din cauza capacității administrative insuficiente și a accesului inegal la servicii publice esențiale, inclusiv la educație, asistență medicală, îngrijirea copiilor și transport, ceea ce le diminuează și mai mult atractivitatea. Inovarea în regiunile estice și nord-vestice, inclusiv investițiile inovatoare, este limitată, ceea ce afectează creșterea productivității acestora și disponibilitatea locurilor de muncă de înaltă calitate.
(25) Creșterea economică și competitivitatea Poloniei se bazează din ce în ce mai mult pe capacitatea sa de a valorifica potențialul științei și al inovării. În pofida creșterii constante a cheltuielilor întreprinderilor în domeniul C&D, rezultatele în materie de inovare ale Poloniei rămân limitate, performanța în materie de C&D ajungând la numai 65,9 % din media UE în 2025 – o îmbunătățire de 2,6 puncte procentuale față de 2024. Cooperarea dintre mediul științific și mediul de afaceri este limitată, ceea ce reduce capacitatea Poloniei de a-și comercializa cercetarea. Această problemă este amplificată de stimulentele insuficiente pentru cercetători ca să lucreze cu industria, cum ar fi evaluarea inadecvată a rezultatelor comercializării în cadrul evaluării activității științifice. Creșterea atractivității carierelor în cercetare și modernizarea în continuare a instituțiilor științifice vor fi esențiale. Eforturile de stimulare a inovării trebuie să includă actualizarea și raționalizarea strategiilor de specializare inteligentă. Dezvoltarea în continuare a unui mediu care să sprijine transferul de tehnologie, precum și înființarea și extinderea start-upurilor, asigurând accesul acestora la finanțare stabilă și fiabilă, se numără printre etapele-cheie în direcția realizării unui ecosistem de inovare de înaltă performanță.
(26) În pofida progreselor satisfăcătoare, există în continuare provocări în ceea ce privește digitalizarea serviciilor publice și disponibilitatea acestora pentru cetățeni și întreprinderi, care rămâne sub media UE, în special cele pentru cetățeni, pentru care Polonia are un punctaj de 71 comparativ cu media UE de 82. Limitările în ceea ce privește interoperabilitatea, schimbul de date între sistemele guvernamentale și principiul înregistrării unice în colectarea datelor subminează experiența utilizatorilor și reduc potențialul digitalizării serviciilor publice de a reduce sarcina administrativă, în timp ce sectoare precum justiția ar beneficia de pe urma digitalizării suplimentare în vederea îmbunătățirii eficienței și a accesibilității. Polonia nu a valorificat încă pe deplin schimbul transfrontalier de date, ratând oportunități de simplificare a procedurilor administrative, în special prin utilizarea sporită a formatelor de date structurate.
(27) Adoptarea tehnologiilor digitale în rândul IMM-urilor din Polonia rămâne sub media UE, limitând productivitatea și inovarea. Deși ponderea sa a crescut, doar 59 % dintre IMM-urile poloneze au atins un nivel de bază de intensitate digitală în 2025 (comparativ cu media UE de 71,4 %). Adoptarea tehnologiilor avansate, cum ar fi IA, este, de asemenea, în urmă, ceea ce ar putea împiedica creșterea viitoare. Polonia ar beneficia de pe urma stimulării în continuare a investițiilor și a sprijinului pentru cunoștințe specializate în domeniul digitalizării, a promovării adoptării de tehnologii avansate și a perfecționării angajaților, precum și a participării la inițiative la nivelul UE.
(28) Piața locuințelor din Polonia a fost caracterizată în ultimii ani de o ofertă scăzută de locuințe și de o scădere a accesibilității financiare. Prețurile locuințelor și chiriile au crescut rapid din 2015, în special în orașe. Investițiile în locuințe rămân cele mai scăzute din UE, în timp ce calitatea și starea locuințelor rămân deficitare, cu rate ridicate de supraaglomerare. Pentru a aborda acest aspect, este necesară o gamă largă de măsuri, cu accent pe politicile axate pe ofertă, inclusiv îmbunătățirea reglementărilor pieței locuințelor pentru a crește oferta de locuințe la prețuri accesibile, pentru a îmbunătăți calitatea acesteia și pentru a încetini inflația prețurilor locuințelor.
(29) Politicile Poloniei în domeniul locuințelor sunt fragmentate. Diferite programe sunt răspândite în cadrul a diferite ministere cu priorități concurente și nu există niciun organism care să coordoneze politica în domeniul locuințelor la nivel central. Nu există o analiză centralizată a nevoilor de locuințe și a fondului existent (inclusiv la nivel local). Pentru a aborda acest aspect, Polonia ar trebui să introducă o coordonare a politicii în domeniul locuințelor la nivel central și între administrațiile centrale și locale și să creeze o strategie pe termen lung privind locuințele, cu o traiectorie clară de abordare a scăderii accesibilității și disponibilității locuințelor, de îmbunătățire a calității locuințelor și de punere în aplicare a unor instrumente de monitorizare (alături de un mecanism pe mai multe niveluri de colectare a datelor axat pe proprietățile goale) pentru a identifica și a viza mai bine fondul locativ local specific și nevoile locale specifice.
(30) Accesul la locuințe sociale, municipale și la prețuri accesibile în Polonia este scăzut, iar grupurile vulnerabile se confruntă cu obstacole specifice (inclusiv discriminare și constrângeri în materie de accesibilitate). Decalajul mare în ceea ce privește construcția de locuințe contribuie la deficitul de locuințe și la accesul limitat la acestea pentru grupurile cu nevoi specifice. Pentru a spori oferta de locuințe, a îmbunătăți calitatea acesteia și a răspunde mai bine nevoilor unor grupuri specifice, Polonia ar trebui să își extindă și să își modernizeze sistemul și programele de locuințe sociale și de locuințe de închiriat la prețuri accesibile, cu o strategie stabilă și pe termen lung și finanțare pentru programele municipale de locuințe, să introducă programe de renovare și reabilitare a clădirilor vacante în vederea transformării acestora în locuințe, să extindă agențiile de închiriere socială și să dezvolte soluții axate pe locuințe pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități și persoanele fără adăpost.
(31) Reglementările Poloniei referitoare la închiriere și construcții și aplicarea acestora au un impact negativ asupra ofertei de locuințe și a accesului la locuințe la prețuri accesibile. Protecția juridică și drepturile pe piața închirierilor sunt dezechilibrate, deoarece legislația actuală nu protejează în mod adecvat și egal nici drepturile proprietarilor, nici pe cele ale chiriașilor. Proprietarii se confruntă cu proceduri de evacuare prelungite și costisitoare chiar și atunci când chiriașii nu respectă contractele de închiriere, în timp ce chiriașii pot fi afectați de instabilitatea pe termen lung a chiriilor, deoarece legea nu reglementează în mod clar creșterile chiriilor, iar perioadele de preaviz nu sunt adesea respectate. O abordare mai echilibrată a drepturilor proprietarilor și a securității chiriașilor și îmbunătățirea aplicării legislației existente ar facilita închirierea stabilă și pe termen lung. Procedurile de reglementare în sectorul construcțiilor ar putea fi, de asemenea, îmbunătățite în vederea construirii de locuințe într-un mod mai rapid și mai puțin costisitor.
(32) Polonia rămâne unul dintre puținele state membre care își bazează impozitul pe proprietate pe o rată forfetară maximă foarte scăzută stabilită la nivel central prin lege, mai degrabă decât pe valoarea unei proprietăți. Acest lucru creează un regim regresiv de impozitare a proprietăților și contribuie la cererea de investiții speculative, deoarece proprietățile sunt impozitate semnificativ mai puțin decât activele financiare mai riscante, cum ar fi stocurile, ceea ce conduce la creșterea inflației prețurilor proprietăților. Acest aspect ar putea fi abordat prin modificarea regimului de impozitare în direcția impozitării bazate pe valoare a terenurilor sau a proprietăților (prin intermediul unui impozit pe valoarea terenurilor sau al unui impozit cadastral pe proprietate), ceea ce ar îmbunătăți progresivitatea acestuia și ar aborda stimulentele care contribuie la creșterea rapidă a prețurilor locuințelor și la oferta scăzută din cauza proprietăților sau a terenurilor goale sau insuficient utilizate.
(33) În pofida eforturilor recente, blocajele din rețea încetinesc în continuare ritmul tranziției energetice. În 2025, au fost refuzate cereri de racordare pentru o capacitate de energie din surse regenerabile de aproximativ 42 GW. Aceasta depășește capacitatea totală instalată din surse regenerabile în Polonia. Pentru a aborda aceste blocaje, operatorul de sistem de transport urmărește să acorde prioritate investițiilor în rețelele de transport, în transportul nord-sud, precum și în coridoarele dedicate noilor capacități aflate în prezent în curs de dezvoltare (atât offshore, cât și nucleare), în integrarea rețelelor de transport și distribuție și în soluțiile de flexibilitate. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a îmbunătăți flexibilitatea sistemului energetic polonez, inclusiv prin comerțul transfrontalier cu energie electrică, pentru a evita restricționarea surselor regenerabile de energie și pentru a atenua creșterile bruște ale prețurilor în orele de vârf. Nivelul actual de interconectare transfrontalieră este scăzut, singurul proiect în curs de desfășurare fiind Harmony Link cu Lituania. Restricțiile de alocare a capacităților au decuplat în mod sistematic prețurile energiei electrice din Polonia de piața UE și contribuie în prezent la creșterea prețurilor. Deși aplicarea restricțiilor de alocare înregistrează o oarecare scădere, frecvența activării restricțiilor de alocare este îngrijorătoare, deoarece conduce, în cele din urmă, la limitarea SRE.
(34) Din cauza dependenței de combustibilii fosili scumpi pentru producerea de energie electrică și a unei flexibilități și interconectivități limitate în ceea ce privește combustibilii nefosili, prețurile angro ale energiei electrice din Polonia s-au situat, în medie, pe locul al nouălea în UE în 2025, limitând accesibilitatea prețurilor energiei. Implementarea în continuare a surselor regenerabile de energie se confruntă, de asemenea, cu constrângeri care nu sunt legate de rețea. În ceea ce privește prețurile cu amănuntul, sarcina fiscală disproporționat de mare asupra energiei electrice (în comparație cu gazele naturale) subminează electrificarea în Polonia, atât a sectoarelor industriale, cât și a gospodăriilor. Consumatorii industriali plătesc de aproximativ trei ori mai mult pentru energia electrică decât pentru gaze, iar impozitele și taxele reprezintă o treime din factura lor de energie electrică. În sectorul încălzirii, sarcina fiscală asupra energiei electrice împiedică instalarea pompelor de căldură. Sectorul extracției cărbunelui din Polonia este puternic subvenționat și consumă resurse bugetare care, în caz contrar, ar putea fi utilizate, printre altele, pentru a accelera tranziția către o energie curată și tranziția industrială. Subvențiile pentru combustibilii fosili care nu abordează în mod specific nici sărăcia energetică și nici preocupările reale referitoare la securitatea energetică și la tranziția justă ar putea face cu titlu prioritar obiectul eliminării treptate.
(35) Transformarea industrială nu dispune de un cadru strategic și legislativ coerent care să alinieze stimulentele de politică, planificarea infrastructurii și sprijinul financiar la obiectivele de promovare a investițiilor în sectoarele prioritare. Principalele intervenții în materie de decarbonizare – electrificarea, implementarea surselor regenerabile de energie produse la fața locului, utilizarea hidrogenului verde și implementarea captării, utilizării și stocării dioxidului de carbon – sunt puse în aplicare treptat, mai degrabă decât structural. Eliminarea treptată a cărbunelui prezintă provocări economice și sociale majore pentru regiunile care se bazează încă pe minerit și pe industrii cu emisii ridicate. O abordare coordonată a transformării industriale va fi esențială pentru a atenua pierderea competitivității, stimulând în același timp inovarea și creșterea economică în aceste regiuni.
(36) Atât încălzirea centralizată, cât și încălzirea individuală rămân dependente de cărbune, confruntându-se cu provocări structurale în materie de decarbonizare. Sursele regenerabile de energie furnizează doar 21 % din energia utilizată pentru încălzire și răcire în toate sectoarele. Trecerea de la cogenerarea pe bază de cărbune la cea pe bază de gaze este în curs de desfășurare în sectorul încălzirii centralizate, dar integrarea surselor regenerabile de energie înregistrează întârzieri. Cărbunele reprezintă în continuare 60 % din mixul pentru încălzirea centralizată, în timp ce implementarea sistemelor bazate pe surse regenerabile de energie și pe emisii scăzute este limitată la proiecte demonstrative și la câteva orașe mai mici. Progresele în materie de decarbonizare depind de diversificarea accelerată a surselor de căldură și de modernizarea rețelei, precum și de planificarea modalităților de valorificare a potențialului utilizării căldurii reziduale. Aproximativ 15 % din gospodăriile poloneze utilizează în continuare cărbune pentru încălzirea individuală – cel mai mare număr absolut din UE, fapt care se reflectă, de asemenea, în unul dintre cele mai scăzute niveluri de calitate a aerului din UE. Se estimează, de asemenea, că o pondere comparabilă a gospodăriilor este expusă riscului de sărăcie energetică din cauza costurilor ridicate ale energiei și a eficienței reduse a clădirilor. Eforturile suplimentare de reducere a dependenței de cărbune și de îmbunătățire a eficienței energetice sunt esențiale pentru reducerea emisiilor și a poluării aerului. Încălzirea și răcirea reprezintă 81 % din consumul de energie rezidențial.
(37) Trecerea la un transport durabil rămâne dificilă în Polonia, emisiile generate de transportul rutier aproape dublându-se în ultimele două decenii. Utilizarea vehiculelor electrice în transportul privat și de marfă crește lent din cauza stimulentelor insuficiente, inclusiv fiscale, și a infrastructurii de încărcare. Sprijinirea și coordonarea dezvoltării transportului public intermodal cu emisii zero și cu emisii scăzute pot susține în continuare eforturile de decarbonizare, promovând în același timp o mai bună conectivitate, inclusiv prin continuarea investițiilor în TEN –T.
(38) Polonia este vulnerabilă la riscuri ridicate de secetă, inundații, valuri de căldură și fenomene meteorologice extreme, care amenință securitatea economică și bunăstarea oamenilor. Polonia nu dispune încă de o strategie națională actualizată de adaptare la schimbările climatice, bazată pe cea mai recentă evaluare a riscurilor disponibilă. Lucrările de actualizare a strategiei adoptate în 2013 sunt încă în curs, ceea ce împiedică guvernanța eficace, planificarea eforturilor de adaptare și coordonarea între autoritățile locale, regionale și naționale în ceea ce privește abordarea nevoilor acute în materie de consolidare a rezilienței la schimbările climatice și a pregătirii pentru acestea. Schimbările climatice exacerbează riscurile de mediu, iar resursele de apă și ecosistemele sunt deosebit de vulnerabile. Polonia lucrează la elaborarea strategiei naționale de adaptare împreună cu planul național de adaptare, preconizându-se finalizarea lor în 2027. Poluarea continuă a apei cauzată de activitatea industrială, combinată cu temperaturile mai ridicate, rămâne o provocare critică, amenințând resursele de apă dulce. Protejarea și refacerea ecosistemelor necesită stimulente mai puternice, inclusiv financiare și conforme cu principiul „poluatorul plătește”, pentru a limita poluarea și a promova utilizarea durabilă. Resursele naturale sunt, de asemenea, un factor de atenuare a schimbărilor climatice, dar eliminările de dioxid de carbon în Polonia rămân o provocare. Polonia a prezentat Comisiei planul său național actualizat final privind energia și clima la 15 iunie 2026, acesta fiind în curs de evaluare de către Comisie.
(39) Având în vedere rolul esențial al capitalului uman în consolidarea competitivității și a autonomiei strategice a Uniunii, în 2026 Consiliul a recomandat statelor membre să ia măsuri urgente pentru a aborda provocările structurale legate de capitalul uman în domeniul competențelor, al educației și al formării, care obstrucționează competitivitatea. Recomandările specifice adresate Poloniei în 2026 pot contribui la punerea în aplicare a Recomandării Consiliului referitoare la capitalul uman în Uniune.
(40) Scăderea competențelor de bază și creșterea inegalităților în educație rămân o provocare. Începând din 2018, rezultatele slabe în rândul tinerilor în vârstă de 15 ani în ceea ce privește competențele de bază au crescut peste media UE. Există în continuare disparități regionale atât în ceea ce privește rezultatele școlare, cât și accesul la educație. Educația favorabilă incluziunii prezintă provocări, un procent ridicat de elevi cu nevoi educaționale speciale aflându-se în medii segregate. Pentru a facilita tranziția elevilor cu dizabilități către învățământul general, Polonia ar beneficia de pe urma elaborării unei strategii educaționale favorabile incluziunii, a consolidării serviciilor de sprijin și a formării specifice a cadrelor didactice. Dezvoltarea unei abordări strategice pe termen lung a educației favorabile incluziunii ar facilita implicarea părților interesate, punerea în aplicare a unor măsuri cuprinzătoare, precum și extinderea accesului la educația favorabilă incluziunii pentru toți elevii. În plus, competențele verzi și digitale insuficiente continuă să acționeze ca blocaje pentru dubla tranziție. De exemplu, doar jumătate din populația poloneză cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani avea cel puțin competențe digitale de bază în 2025, un procentaj aflat sub media UE. Polonia ar putea beneficia de o abordare mai holistică a deficitului de competențe în contextul dublei tranziții, precum și, în sens mai larg, de o monitorizare și o evaluare mai atente a reformelor și a investițiilor în competențe la toate nivelurile.
(41) Polonia se confruntă în continuare cu un nivel constant scăzut al înscrierii și cu o pondere scăzută a absolvenților în programele de studii în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STIM), ceea ce limitează capacitatea de inovare a țării. O abordare mai integrată a educației în domeniul STIM (inclusiv o mai bună sensibilizare cu privire la carieră, mentorat, implicarea grupurilor defavorizate) ar fi, de asemenea, benefică pentru încurajarea studenților (în special a femeilor) să urmeze cariere în domeniul STIM.
(42) Înzestrarea cadrelor didactice cu competențele necesare și îmbunătățirea calității educației lor rămân o provocare majoră în abordarea declinului competențelor de bază. Deficitul de cadre didactice persistă și se poate adânci pe măsură ce rămân în continuare provocări în ceea ce privește atragerea și păstrarea noilor membri ai personalului. În plus, ponderea scăzută a cadrelor didactice din învățământul secundar inferior cu vârsta sub 30 de ani evidențiază necesitatea unor parcursuri profesionale mai atractive pentru cadrele didactice. Pentru a facilita punerea în aplicare cu succes a reformei programelor de învățământ și pentru a îmbunătăți perspectivele de carieră ale cadrelor didactice, Polonia ar trebui să asigure personal didactic suficient, modernizarea formării inițiale a cadrelor didactice și investiții susținute în dezvoltarea lor profesională (inclusiv în contextul educației favorabile incluziunii).
(43) Există în continuare preocupări cu privire la eficacitatea relativ scăzută a sistemului de educație și formare profesională (EFP), în pofida ratelor ridicate de participare. Rata de ocupare a proaspeților absolvenți EFP a scăzut și rămâne sub media UE. Identificarea cauzelor profunde ale rezultatelor mai slabe în materie de ocupare a forței de muncă ale absolvenților EFP, și anume în ceea ce privește competențele de bază scăzute, relevanța limitată a programelor pe piața forței de muncă și necorelarea competențelor, precum și un plan de acțiune specific, bazat pe dovezi, pentru abordarea acestora ar putea îmbunătăți situația absolvenților EFP. Aceasta ar putea fi completată de măsuri privind consolidarea calității predării (inclusiv abordarea deficitului de cadre didactice și a lacunelor în materie de formare), o mai bună aliniere a programelor de învățământ la nevoile pieței forței de muncă, inclusiv în ceea ce privește competențele digitale și verzi, și consolidarea coordonării cu politicile privind învățarea în rândul adulților. Participarea la învățarea în rândul adulților este în continuare cu mult sub media UE, în special în ceea ce privește învățarea non-formală, până în prezent înregistrându-se doar progrese limitate. Doar o cincime din populația adultă a participat la activități de învățare în 2024, cu mult sub media UE și sub obiectivul pentru 2030. Sistemul de învățare în rândul adulților rămâne fragmentat din cauza guvernanței dispersate între ministere și actorii regionali, precum și a dependenței puternice de finanțarea bazată pe proiecte. Acest lucru contribuie la o coerență limitată a sistemului. Prin urmare, sistemul ar putea beneficia de o mai bună coordonare și finanțare la nivel național.
(44) Integrarea grupurilor defavorizate pe piața forței de muncă continuă să reprezinte o provocare. Dizabilitatea și boala rămân un factor determinant principal al inactivității: diferența între rata de ocupare a persoanelor cu dizabilități și cea din rândul restului populației a crescut și mai mult, de la 33,9 puncte procentuale în 2023 la 35,6 puncte procentuale în 2024. Participarea persoanelor cu dizabilități la forța de muncă este puțin peste 50 %. S-au înregistrat progrese în ceea ce privește reglementarea și îmbunătățirea accesului la serviciile de îngrijire a copiilor, în mare parte cu sprijinul fondurilor FSE + și MRR, dar participarea femeilor pe piața forței de muncă este în continuare afectată de disparitățile regionale. Competențele lucrătorilor din afara UE rămân insuficient utilizate pe piața forței de muncă. În 2023, aproape fiecare al doilea resortisant din afara UE a lucrat sub nivelul său de calificare, în pofida participării lor ridicate pe piața forței de muncă. Există posibilitatea de a continua eforturile în materie de creștere a eficacității serviciilor publice de ocupare a forței de muncă pentru a oferi un sprijin mai bine direcționat care să contribuie la integrarea grupurilor defavorizate pe piața forței de muncă.
(45) Proporția contractelor de drept civil din totalul locurilor de muncă este în creștere. În plus, persoanele care desfășoară activități independente și care nu angajează personal reprezintă o parte semnificativă din totalul locurilor de muncă, depășind media UE. Ambele grupuri nu sunt acoperite integral de protecția socială, deoarece asigurarea de sănătate este voluntară. Există dispoziții legale care le permit lucrătorilor independenți să plătească contribuții de asigurări sociale reduse, ceea ce poate avea un impact negativ asupra prestațiilor viitoare, inclusiv asupra pensiilor. Acest lucru duce la arbitraj fiscal (impozite și contribuții de asigurări sociale) între diferite tipuri de contracte, sarcina fiscală asupra costului forței de muncă crescând odată cu veniturile. Cele mai recente date (2023) arată că rata negocierilor colective era cea mai scăzută din UE și era utilizată mai frecvent la nivel de întreprindere decât la nivel sectorial, ceea ce, în general, a slăbit poziția de negociere a lucrătorilor și a persoanelor care desfășoară o activitate independentă. Reformele recente, inclusiv Legea din 2025 privind contractele colective de muncă, vizează extinderea utilizării negocierilor colective și consolidarea cooperării partenerilor sociali. Cu toate acestea, impactul acestor reforme rămâne de evaluat.
(46) Serviciile de îngrijire pe termen lung nu sunt pregătite să facă față provocărilor demografice din ce în ce mai mari. Cheltuielile publice pentru îngrijirea pe termen lung rămân scăzute și sunt alocate în mare măsură îngrijirii rezidențiale (cu mult peste media UE), în timp ce programele care vizează dezvoltarea îngrijirii la domiciliu sau a îngrijirii în comunitate rămân subfinanțate sau depind în mare măsură de finanțarea din partea UE. Acest lucru se traduce prin costuri directe ridicate pentru persoanele aflate în dificultate și printr-o dependență ridicată de îngrijirea informală pentru serviciile la domiciliu. Polonia ar beneficia de pe urma îmbunătățirii calității serviciilor de îngrijire pe termen lung și a accesului la acestea, în special a îngrijirii la domiciliu și a îngrijirii în comunitate, inclusiv prin creșterea finanțării aferente și a sustenabilității acestora.