Recitale
(1) Directiva (UE) 2019/904 stabilește obiective privind conținutul minim de plastic reciclat din sticlele de plastic de unică folosință pentru băuturi enumerate în partea F din anexa la directiva respectivă, inclusiv sticlele PET. Statele membre trebuie să raporteze date privind conținutul de plastic reciclat din sticlele PET pentru fiecare an calendaristic.
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2683 a Comisiei (2) a stabilit metodologia de calculare și verificare a obiectivelor privind conținutul de plastic reciclat și formatul pentru raportarea datelor privind conținutul de plastic reciclat din sticlele pentru băuturi. Metodologia respectivă se bazează pe date generate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2022/1616 al Comisiei (3).
(3) Singurele tehnologii de reciclare adecvată menționate în Regulamentul (UE) 2022/1616 sunt reciclarea mecanică postconsum a PET și reciclarea din circuite de produse aflate într-un lanț închis și controlat. Pentru a permite și altor metode de reciclare care nu intră sub incidența regulamentului respectiv să contribuie la atingerea obiectivelor privind conținutul reciclat prevăzute în Directiva (UE) 2019/904, este necesar să se stabilească norme suplimentare pentru calcularea, verificarea și raportarea conținutului de plastic reciclat derivat din astfel de tehnologii de reciclare. În special, este necesar să se introducă așa-numita contabilizare a bilanțului masic, care necesită adăugiri substanțiale la metodologia existentă. Din motive de claritate și securitate juridică și având în vedere numărul de norme noi și modificări ale normelor existente care sunt necesare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2683 ar trebui abrogată.
(4) Pe măsură ce eforturile globale de reducere a poluării cu materiale plastice se intensifică, se preconizează dezvoltarea, la nivel mondial, a unei piețe pentru materialele plastice reciclate, provenite fie din reciclarea mecanică, fie din reciclarea chimică, și a lanțurilor de aprovizionare aferente. Sunt necesare norme clare, pentru a asigura raportarea datelor privind conținutul reciclat într-un mod transparent, verificabil și comparabil, indiferent de metodele și procesele de reciclare utilizate. Normele Uniunii ar trebui să ofere un cadru pentru viitoarea abordare internațională, în vederea asigurării unor condiții de concurență echitabile la nivel mondial.
(5) Reciclarea chimică permite tratarea deșeurilor de plastic care sunt dificil sau imposibil de reciclat mecanic și poate asigura o mai bună calitate și performanță tehnică a materialelor reciclate. Pentru a valorifica întregul potențial al economiei circulare, reciclarea chimică ar trebui să completeze reciclarea mecanică, aceasta din urmă fiind, în general, preferabilă din punctul de vedere al mediului, atunci când asigură o calitate și o performanță tehnică suficiente ale materialelor reciclate.
(6) În scopul de a stabili un cadru simplu și previzibil, care să permită tuturor metodelor și proceselor de reciclare capabile să genereze beneficii de mediu pentru economia circulară a materialelor plastice să atingă, de asemenea, viabilitatea economică, normele de raportare ale Uniunii privind conținutul reciclat ar trebui să acopere toate metodele și procesele de reciclare. Normele respective ar trebui, de asemenea, să faciliteze tranziția industriei chimice a Uniunii către circularitate prin încurajarea utilizării materiilor prime alternative și prin reducerea dependențelor de resursele fosile virgine.
(7) În scopul calculării, al raportării și al verificării datelor privind conținutul de plastic reciclat din sticlele pentru băuturi, ar trebui să se ia în considerare, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2022/1616, plasticul reciclat conținut în sticlele pentru băuturi care este obținut prin reciclare mecanică despre care se consideră că este o tehnologie de reciclare adecvată în sensul Regulamentului (UE) 2022/1616 sau prin alte tehnologii de reciclare care sunt tehnologii de reciclare adecvate sau tehnologii noi în sensul regulamentului respectiv, pentru care se cunoaște ponderea materialelor care provin din deșeuri de plastic postconsum în produsul final și pentru care nu se utilizează, ca materie primă, alte deșeuri de plastic decât deșeurile de plastic postconsum.
(8) Plasticul reciclat provenit din deșeuri de plastic postconsum care este obținut prin orice altă metodă de reciclare, inclusiv prin reciclare chimică în cursul căreia se modifică structura chimică a materialului sau care este produs dintr-un amestec de deșeuri de plastic pre- și postconsum, ar trebui să fie, de asemenea, luat în considerare la calcularea, verificarea și raportarea datelor privind conținutul de plastic reciclat din sticlele pentru băuturi care trebuie să fie efectuate în scopul Directivei (UE) 2019/904. În cazul în care deșeurile de plastic sunt supuse unui proces de reciclare prin care polimerii sunt descompuși, iar substanțele rezultate, adesea combinate cu materii prime primare, sunt utilizate pentru a produce polimeri noi și, eventual, alte produse, este necesar să se aplice contabilizarea bilanțului masic, deoarece ponderile materialului eligibil în materiile rezultate nu sunt, în general, cunoscute. Contabilizarea bilanțului masic asigură faptul că greutatea materialului provenit din deșeurile de plastic postconsum utilizate ca materii prime este egală cu greutatea materialului provenit din deșeuri de plastic postconsum care este atribuită tuturor materiilor rezultate și pierderilor.
(9) În timpul reciclării chimice, structura chimică a materiei prime bazate pe deșeuri de plastic postconsum este descompusă și, în general, materialul rezultat nu este încă un polimer până când nu este repolimerizat. Prin urmare, materialul provenit din deșeurile de plastic postconsum ar trebui să fie denumit „material eligibil”. În funcție de etapa din cadrul procesului de reciclare, „materialul eligibil” poate avea statutul de deșeu sau non-deșeu.
(10) În cazul în care contabilizarea bilanțului masic se aplică într-o anumită etapă a lanțului de aprovizionare, aceasta ar trebui să se aplice și în toate etapele ulterioare, deoarece utilizarea sa într-o etapă mai timpurie implică faptul că proporția materialului eligibil nu este cunoscută pentru toate materiile prime individuale și, prin urmare, nu poate fi cunoscută pentru materiile rezultate.
(11) În etapele lanțului de aprovizionare în care atât materialele utilizate ca materie primă, cât și materiile rezultate constau în polimeri, cum ar fi după repolimerizare în cazul reciclării chimice, un amestec de materiale cu proporții cunoscute ar conduce la materii rezultate cu proporții cunoscute. Prin urmare, în etapele respective nu este necesară o realocare suplimentară a cantităților atribuite de material eligibil și nu ar trebui să fie permisă o astfel de realocare.
(12) În temeiul Directivei (UE) 2019/904, statele membre trebuie să raporteze Comisiei informații privind conținutul de plastic reciclat din sticlele PET pentru a demonstra îndeplinirea obiectivului privind conținutul de plastic reciclat (denumit în continuare „obiectivul”). În timp ce conținutul reciclat se referă la cantitatea de material reciclat, obiectivul este exprimat ca procent, și anume ca proporția de plastic reciclat din sticlele PET. Prin urmare, pentru a demonstra că au atins obiectivul, statele membre ar trebui să raporteze nu numai suma greutății conținutului de plastic reciclat din sticlele PET, ci și suma greutății tuturor părților din plastic ale sticlelor respective, astfel încât să poată fi calculată proporția conținutului de plastic reciclat.
(13) Având în vedere că prin aceste obiective se urmărește promovarea pătrunderii pe piață a plasticului reciclat, cu scopul de a asigura utilizarea circulară a materialelor plastice, este oportun să se ia în considerare numai părțile din plastic atunci când se calculează greutatea sticlelor pentru băuturi. Întrucât se estimează că părțile care nu sunt din plastic ale unei sticle obișnuite pentru băuturi reprezintă cel mult 5 % din greutatea sticlei (de exemplu, o etichetă de hârtie), se consideră că excluderea din calcul a părților care nu sunt din plastic ale sticlelor PET nu are niciun impact semnificativ asupra evaluării îndeplinirii obiectivului.
(14) Directiva (UE) 2019/904 precizează că sticlele PET includ dopurile și capacele. Cu toate acestea, în scopul calculării și al verificării obiectivului privind conținutul de plastic reciclat, și etichetele și etichetele termocontractibile ar trebui considerate ca părți ale sticlelor PET. În primul rând, o sticlă PET, în formatul în care este vândută în mod obișnuit consumatorilor, este alcătuită din corpul sticlei, dop, capac și o etichetă sau o etichetă termocontractabilă. Etichetele și etichetele termocontractabile sunt utilizate pentru a comunica informații consumatorilor, inclusiv în scopuri publicitare și legate de marcă. În timp ce etichetele termocontractabile oferă o acoperire de 360 de grade a sticlei, în general celelalte etichete acoperă doar o parte mai mică din aceasta. În al doilea rând, etichetele și etichetele termocontractabile sunt adesea aplicate pe sticlă în aceeași etapă de producție ca și dopurile și capacele. Prin urmare, greutatea etichetelor și a etichetelor termocontractabile ar trebui să fie inclusă în greutatea sticlelor PET, iar orice material din plastic reciclat conținut în etichete și în etichetele termocontractabile ar trebui să fie inclus în greutatea plasticului reciclat din sticlele PET.
(15) În scopul calculării și verificării conținutului de plastic reciclat din sticlele PET, termenul „plastic reciclat” ar trebui definit ca incluzând numai materialele derivate din deșeuri de plastic postconsum. Această distincție este importantă deoarece există deja suficiente stimulente de piață pentru reciclarea deșeurilor de plastic preconsum. Deșeurile de plastic provenite din ambalajele produselor care au fost introduse pe piață, dar al căror termen de valabilitate a expirat înainte de a fi vândute consumatorilor, ar trebui să fie considerate deșeuri de plastic postconsum. În schimb, materialele plastice și deșeurile de plastic generate în timpul proceselor de fabricație, inclusiv toate operațiunile secundare de prelucrare, testare, depozitare și transfer înainte de introducerea pe piață a produsului, nu ar trebui să fie considerate deșeuri postconsum.
(16) Plasticul reciclat utilizat în scopul calculării și verificării atingerii obiectivului ar trebui să fie obținut din deșeuri de plastic postconsum care au fost reciclate (inclusiv sortate) într-un mod rațional din punct de vedere ecologic. Respectarea unor standarde de mediu ridicate pentru reciclare este esențială pentru a menține valoarea adăugată pentru mediu a promovării conținutului reciclat și pentru a evita situațiile în care practicile inadecvate de colectare și gestionare a deșeurilor și emisiile de poluanți subminează beneficiile în materie de durabilitate ale înlocuirii materialelor prime virgine cu materiale reciclate.
(17) Regulamentul (UE) 2024/1157 al Parlamentului European și al Consiliului (4) face distincție între țările cărora li se aplică Decizia Consiliului privind controlul transporturilor transfrontaliere de deșeuri destinate operațiunilor de recuperare emisă de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) („Decizia OCDE”) (5) și cele cărora nu li se aplică decizia respectivă. Începând cu 21 noiembrie 2026, exporturile de deșeuri de plastic către țări care nu sunt membre ale OCDE vor fi interzise până la 21 mai 2029 în temeiul regulamentului respectiv, cu posibilitatea ca țările care nu sunt membre ale OCDE să solicite derogări după această dată.
(18) Având în vedere nivelul diferit al standardelor și al capacităților de infrastructură în ceea ce privește gestionarea deșeurilor de plastic în țările cărora li se aplică Decizia OCDE și având în vedere incertitudinile privind impactul interdicției asupra fluxurilor comerciale de deșeuri de plastic, plasticul reciclat provenit din țările cărora li se aplică Decizia OCDE ar trebui să înceapă să fie luat în considerare în scopul atingerii obiectivului obligatoriu privind conținutul reciclat pentru sticlele PET numai începând cu 21 noiembrie 2027. Până la data respectivă, Comisia ar trebui să își fi finalizat evaluarea și să fi adoptat decizia în temeiul articolului 45 alineatul (5) și alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2024/1157, după ce va fi evaluat argumentele țărilor terțe afectate. Acest interval de timp va permite, de asemenea, statelor membre să își adapteze colectarea și raportarea datelor.
(19) Deșeurile de plastic postconsum care au fost reciclate (inclusiv sortate) în țări cărora nu li se aplică Decizia OCDE ar trebui să poată fi luate în considerare în vederea atingerii obiectivului numai dacă au fost încheiate acorduri sau înțelegeri cu UE prin care se asigură gestionarea rațională din punct de vedere ecologic a deșeurilor de plastic. Această cerință se adaugă altor cerințe juridice aplicabile ale UE, cum ar fi cele stabilite în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1616, și nu aduce atingere acestora.
(20) În pofida normelor stabilite pentru calcularea obiectivelor privind conținutul reciclat, importul de plastic reciclat pentru fabricarea sticlelor din plastic pentru băuturi este posibil în conformitate cu normele aplicabile ale Uniunii.
(21) Regulamentul (UE) 2022/1616 stabilește un lanț de raportare de-a lungul etapelor consecutive de fabricație, care include raportarea procentului de plastic reciclat din fiecare lot de materiale care conține plastic reciclat și care este destinat să vină în contact cu produsele alimentare. Pentru a menține sarcina administrativă asupra operatorilor economici la un nivel minim, informațiile respective ar trebui să fie utilizate, de asemenea, pentru calcularea conținutului reciclat din sticlele PET, chiar dacă definițiile termenilor „plastic” și „plastic reciclat” aplicabile pentru Regulamentul (UE) 2022/1616 diferă puțin de cele aplicabile pentru prezenta decizie. Informațiile furnizate în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1616 trebuie completate cu informații privind originea materialului, pentru a reflecta domeniul geografic de aplicare al prezentei decizii. Operatorii economici care introduc pe piață sticle PET ar trebui să calculeze greutatea plasticului reciclat din aceste sticle pe baza procentului de conținut de plastic reciclat indicat în documentul care însoțește declarațiile de conformitate în temeiul Regulamentului (UE) 2022/1616.
(22) În sensul articolului 13 alineatul (1) litera (e) din Directiva (UE) 2019/904, proporția de plastic reciclat dintr-o sticlă PET trebuie să fie calculată atunci când este introdusă pe piața unui stat membru („punctul de calculare final”). În prezent, conținutul de plastic reciclat nu poate fi măsurat analitic într-un mod fiabil la punctul de calculare final. Prin urmare, este necesar să se determine în etape mai timpurii ale lanțului de aprovizionare conținutul de plastic reciclat, prin puncte de calculare suplimentare, pentru a permite un calcul exact la punctul de calculare final. Este necesar un punct de calculare ori de câte ori un material care a fost obținut cel puțin parțial din material eligibil își modifică compoziția chimică sau fizică, în special atunci când materialul respectiv este amestecat cu alte materiale, cum ar fi polimerii virgini, aditivii virgini sau materialul provenit din deșeuri de plastic care nu sunt deșeuri de plastic postconsum. La diferite puncte de calculare de-a lungul unei căi de reciclare, se pot aplica metode diferite de calculare a greutății materialului eligibil sau a cantităților atribuite în materiile rezultate, în funcție de etapa procesului și de metoda de reciclare aplicată.
(23) Operatorilor economici din lanțul de aprovizionare cu plastic reciclat care aplică contabilizarea bilanțului masic nu ar trebui să li se permită în niciun moment să își depășească contul de cantități atribuite de materiale eligibile, ceea ce înseamnă că acest cont nu ar trebui să aibă un sold negativ. Un sold negativ al cantităților atribuite ar însemna că operatorii economici au vândut mai multe materiale eligibile decât au produs sau au achiziționat efectiv.
(24) Pentru aplicarea contabilizării bilanțului masic, este necesar să se stabilească norme privind modul în care materialul eligibil utilizat ca materie primă poate fi alocat materiilor rezultate în cazul proceselor cu produse finale multiple. Normele prevăzute în prezenta decizie reflectă așa-numita abordare a „excluderii utilizării drept combustibil”, ceea ce înseamnă că, la fiecare punct de calculare, operatorii economici ar trebui să deducă din calculul conținutului reciclat materialul eligibil care este prelucrat în combustibili sau pierderile, pentru a respecta articolul 3 punctul 17 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6). Acest lucru este valabil și pentru produsele rezultate cu dublă utilizare, și anume produsele rezultate intermediare care pot fi prelucrate ulterior atât în combustibili, cât și în alte produse decât combustibilii, care sunt în formă lichidă sau gazoasă. Ponderea relativă a materialelor eligibile în produsele rezultate cu dublă utilizare care vor deveni combustibili nu ar trebui să fie considerată conținut reciclat. Produsele rezultate cu dublă utilizare în formă solidă, cum ar fi cărbunele, ar trebui excluse complet din calculul conținutului reciclat, deoarece se preconizează că, în practică, în viitorul apropiat, acestea nu vor fi transformate la o scară relevantă în produse cu valoare ridicată altele decât combustibilii.
(25) Pentru a spori transparența procesului, se aplică trasabilitatea chimică, ceea ce înseamnă că regula de alocare „cu excluderea utilizării drept combustibil” ar trebui completată cu dispoziții suplimentare astfel încât cantitatea atribuită de material eligibil să nu fie mai mare decât cantitatea de material eligibil care poate fi prezentă teoretic într-un produs.
(26) Cantitățile atribuite de materiale eligibile nu ar trebui să fie transferate între diferite instalații ale unei întreprinderi sau între diferite întreprinderi, deoarece acest lucru ar spori complexitatea calculării și verificării cantităților atribuite. Totuși, acest lucru nu ar trebui să împiedice mutarea fizică a materialelor care fac obiectul unor cantități atribuite între diferite instalații ale unei întreprinderi sau între diferite întreprinderi, fără a reatribui aceste cantități, cu condiția ca materialele respective să fie însoțite de documentația necesară pentru a asigura conformitatea cu prezenta decizie, în special pentru a asigura trasabilitatea și a oferi baza de calcul în cazul în care acestea sunt amestecate ulterior cu alte materiale.
(27) Pentru a asigura beneficiile pentru mediu ale îndeplinirii obiectivelor minime privind conținutul de plastic reciclat și pentru a preveni eludarea, care ar putea submina aceste beneficii, statele membre ar trebui să introducă dispoziții care să permită verificarea datelor și a informațiilor pe care le colectează de la operatorii economici care introduc pe piață sticle PET. Operatorii economici ar trebui să producă și să le ofere clienților lor, pentru fiecare lot de material care conține cantități atribuite de materiale eligibile, o declarație care să includă informații relevante privind cantitățile atribuite. Operatorii economici care nu introduc nicio modificare a materialelor ar trebui să transmită doar declarația pe care o primesc de la furnizorii lor. În plus, operatorii care prelucrează materiale care nu sunt compuse din polimeri nici în etapa de intrare, nici în etapa de ieșire ar trebui să facă obiectul verificării de către o parte terță. Această verificare ar trebui să acopere toate informațiile relevante pentru alocarea materialului eligibil în cadrul contabilizării bilanțului masic, cum ar fi cantitățile specifice procesului și clasificarea materiilor prime și a materiilor rezultate, curbele punctelor de fierbere și dovezile că materialul eligibil rămâne pe traiectoria de reciclare. Certificatele emise de verificatori în etapa finală a unui proces de reciclare chimică ar trebui să fie transmise de-a lungul lanțului de aprovizionare, de obicei până la instalațiile de umplere a sticlelor, pentru a permite statelor membre să le colecteze de la operatorii economici care introduc pe piață sticle pentru băuturi.
(28) În cazul în care prelucrarea materialelor cu cantități atribuite are loc într-o țară terță, iar materiile rezultate sunt importate, statele membre ar trebui să verifice exactitatea informațiilor care însoțesc aceste materii pentru a asigura respectarea normelor prevăzute în prezenta decizie.
(29) Normele pentru calcularea și verificarea obiectivului și formatul pentru raportarea datelor și a informațiilor privind conținutul de plastic reciclat sunt strâns legate, deoarece se referă la același plastic reciclat din aceleași sticle. Pentru a asigura coerența, normele pentru calcularea și verificarea obiectivului, precum și formatul pentru raportarea datelor și a informațiilor ar trebui să fie stabilite într-un singur act juridic.
(30) Formatul pentru raportarea datelor și informațiilor ia în considerare metodele de măsurare și formatele de raportare pentru ambalaje și deșeuri de ambalaje prevăzute în Decizia 2005/270/CE a Comisiei (7), care se bazează, de asemenea, pe greutate și pe material.
(31) Monitorizarea conținutului de plastic reciclat din sticlele PET constituie un serviciu public digital transfrontalier în sensul Regulamentului (UE) 2024/903 al Parlamentului European și al Consiliului (8). Prezenta decizie introduce noi cerințe obligatorii care afectează serviciul public digital menționat anterior și, prin urmare, face, în acest context, obiectul obligației de evaluare a interoperabilității prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (UE) 2024/903. În consecință, a fost efectuată o evaluare a interoperabilității, iar raportul întocmit în urma acestei evaluări urmează să fie publicat pe portalul Europa interoperabilă.
(32) Deșeurile de plastic ar trebui prelucrate printr-o metodă de reciclare care reduce la maximum impactul negativ asupra mediului, ținând seama de calitatea necesară a materialelor reciclate și de viabilitatea economică a diferitelor tehnologii. Ținând seama de aceste considerente, din punctul de vedere al mediului, metodele de reciclare mecanică sunt, în general, preferabile metodelor de reciclare chimică, iar deșeurile care pot fi reciclate mecanic nu ar trebui, în principiu, să fie supuse reciclării chimice dacă în urma reciclării mecanice se pot obține materiale reciclate cu caracteristici de calitate sau de performanță similare. Comisia monitorizează dezvoltarea tehnologiilor de reciclare disponibile, ținând seama de performanța economică și de mediu a acestora. Pentru a ține seama de evoluțiile tehnologice relevante din sectorul reciclării, printre care – dar fără a se limita la aceasta – utilizarea la o scară comercială deplină a metodelor de reciclare chimică, Comisia ar trebui să revizuiască, în consecință, metodologia, inclusiv normele de alocare a cantităților atribuite, stabilite în prezenta decizie, și să aibă în vedere alinierea acesteia, dacă este cazul, la dispozițiile articolului 7 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2025/40 a Parlamentului European și a Consiliului (9).
(33) Pentru a asigura îndeplinirea efectivă a obiectivelor Uniunii privind realizarea unei economii circulare competitive și a politicilor sale de gestionare a deșeurilor și pentru a promova investițiile în tehnologiile care au drept scop reducerea dependenței industriei chimice de combustibilii fosili, astfel cum se reflectă în Planul de acțiune pentru industria chimică europeană, metodologia de calculare, verificare și raportare a conținutului de plastic reciclat elaborată în temeiul legislației Uniunii, cum ar fi articolul 7 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2025/40, ar trebui să țină seama de temeiul juridic și de obiectivele specifice și să reflecte caracteristicile materialelor și ale tehnologiilor de reciclare relevante. Prin urmare, metodologia stabilită în prezenta decizie pentru determinarea conținutului reciclat din sticlele PET ar trebui să se aplice numai respectivei categorii de produse. Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 39 din Directiva 2008/98/CE,