Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 al Comisiei (5) stabilește norme privind certificatele de sănătate animală prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/429, certificatele oficiale și atestatele prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/625 și certificatele de sănătate animală/oficiale bazate pe ambele regulamente, necesare, printre altele, pentru introducerea în Uniune sau tranzitul prin Uniune al transporturilor de anumite categorii de animale și mărfuri destinate consumului uman.
(2) Capitolele 1 (model „BOV”), 2 (model „OVI”), 3 (model „POR”), 4 (model „EQU”), 5 (model „RUF”), 7 (model „SUF”), 10 (model „RUM-MSM”), 11 (model „SUI-MSM”), 13 (model „POU”), 15 (model „RAT”), 19 (model „E”), 20 (model „EP”), 23 (model „RM”), 24 (model „MP-PREP”), 25 (model „MPNT”), 26 (model „MPST”), 27 (model „CAS”), 28 (model „FISH-CRUST-HC”), 29 (model „EU-FISH”), 30 (model „FISH/MOL-CAP”), 31 (model „MOL-HC”), 33 (model „MILK-RM”), 34 (model „MILK-RMP/NT”), 35 (model „DAIRY-PRODUCTS-PT”), 36 (model „DAIRY-PRODUCTS-ST”), 37 (model „COLOSTRUM”), 38 (model „COLOSTRUM-BP”), 45 (model „HON”) și 49 (model „PAO”) din anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 stabilesc modele de certificate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de anumite produse de origine animală destinate consumului uman. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2598 al Comisiei (6) stabilește o listă a țărilor terțe sau a regiunilor acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a anumitor animale și produse de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește aplicarea interdicției de utilizare a anumitor medicamente antimicrobiene. Prin urmare, ar trebui modificată atestarea în ceea ce privește Regulamentul delegat (UE) 2023/905 din modelele de certificate respective pentru a include o trimitere la această listă din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2598.
(3) Este necesar să se adauge în atestările de sănătate animală din toate modelele de certificate pentru introducerea în Uniune a produselor de origine animală destinate consumului uman prevăzute în anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 o opțiune de certificare pentru transporturile acestor produse către o destinație în afara Uniunii, autorizate să tranziteze Uniunea în conformitate cu partea 1 din anexa XXII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 al Comisiei (7), dacă sunt însoțite de un certificat de sănătate animală corespunzător modelului de certificat relevant prevăzut în anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235.
(4) Anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 stabilește modelele de certificate pentru introducerea în Uniune a cărnii proaspete destinate consumului uman de păsări de curte, altele decât ratitele (capitolul 13, model „POU”) și de ratite (capitolul 15, model „RAT”), cu excepția cărnii tocate și a cărnii separate mecanic. La punctul II.2.1 litera (d) din modelul „POU” și la punctul II.2.2 din modelul „RAT”, este necesar să se adauge o opțiune de certificare referitoare la infecția cu virusul bolii de Newcastle pentru transporturile provenite din zone cu mențiunea „N” în coloana 4 a tabelului din partea 1 secțiunea B din anexa XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404.
(5) Capitolele 24 (model „MP-PREP”), 25 (model „MPNT”) și 26 (model „MPST”) stabilesc modele de certificate pentru introducerea în Uniune a transporturilor de preparate din carne și de anumite produse din carne destinate consumului uman. Ar trebui să se reflecte în aceste modele de certificate modificarea articolului 15 din Regulamentul delegat (UE) 2022/2292 al Comisiei (8) prin Regulamentul delegat (UE) 2025/637 al Comisiei (9), care precizează tipurile de unități în care poate fi obținută carnea proaspătă utilizată pentru fabricarea preparatelor din carne și a anumitor produse din carne (și anume abatoare, unități de prelucrare a vânatului, unități de tranșare și unități de producere a cărnii tocate, a preparatelor din carne și a cărnii separate mecanic).
(6) Capitolul 29 (model „EU-FISH”) din anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 stabilește modelul de certificat oficial pentru introducerea în Uniune a produselor pescărești destinate consumului uman capturate de nave care arborează pavilionul unui stat membru și transferate, cu sau fără depozitare, în țări terțe. Întrucât produsele pescărești provenite din capturi sălbatice sunt excluse de la aplicarea dispozițiilor articolului 6 din Regulamentul delegat (UE) 2022/2292, care cer ca țara terță sau regiunea acesteia din care provin aceste produse pescărești să dispună de un plan de control pentru substanțele farmacologic active, pesticide și contaminanți, și ținând seama de faptul că aceste produse pescărești sunt capturate de nave care arborează pavilionul unui stat membru, țara terță în care are loc transferul de produse pescărești nu are responsabilitatea de a monitoriza respectarea legislației Uniunii privind contaminanții în conformitate cu Regulamentul (UE) 2023/915 al Comisiei (10) și privind reziduurile de pesticide în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (11). Prin urmare, ar trebui eliminate cele două opțiuni de la punctul II.1 litera (c) din modelul de certificat respectiv.
(7) Capitolul 45 (model „HON”) din anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 stabilește modelul de certificat oficial pentru introducerea în Uniune a mierii și a altor produse apicole destinate consumului uman. În modelul de certificat respectiv ar trebui să se reflecte modificarea articolului 13 din Regulamentul delegat (UE) 2022/2292 prin Regulamentul delegat (UE) 2023/2652 al Comisiei (12), pentru a permite introducerea în Uniune a transporturilor de miere și de alte produse apicole destinate consumului uman numai dacă au fost expediate din, obținute și/sau preparate în unități care figurează pe listele întocmite și actualizate în conformitate cu articolul 127 alineatul (3) litera (e) punctul (ii) din Regulamentul (UE) 2017/625.
(8) Capitolul 50 (model „COMP”) din anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 stabilește modelul de certificat de sănătate animală/oficial pentru introducerea în Uniune a produselor compuse fără durată lungă de conservare destinate consumului uman și a produselor compuse cu durată lungă de conservare destinate consumului uman care conțin orice cantitate de produse din carne, cu excepția gelatinei care nu provine din oase de rumegătoare, a colagenului care nu provine din oase de rumegătoare și a produselor înalt rafinate și a oricărei cantități de produse pe bază de colostru. Întrucât gelatina, colagenul și produsele pescărești provenite din capturi sălbatice conținute în produsele compuse respective sunt excluse de la aplicarea cerințelor prevăzute la articolele 6-12 din Regulamentul delegat (UE) 2022/2292, punctul II.2 litera (e) din modelul de certificat respectiv nu ar trebui să vizeze certificarea componentelor produselor compuse respective în legătură cu cerințele respective.
(9) Ar trebui modificat, de asemenea, capitolul 50 (model „COMP”) din anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 pentru a reflecta cerințele prevăzute la articolul 21 din Regulamentul delegat (UE) 2022/2292 în ceea ce privește certificarea produselor compuse fără durată lungă de conservare care conțin miere și alte produse apicole. De asemenea, modelul de certificat respectiv ar trebui să reflecte modificarea articolului 13 din Regulamentul delegat (UE) 2022/2292 prin Regulamentul delegat (UE) 2023/2652 în ceea ce privește unitatea (unitățile) de origine a mierii și a altor produse apicole destinate consumului uman.
(10) În plus, la punctul 3 din modelul de atestare privată din anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235, derogarea privind gelatina și colagenul ar trebui să se limiteze la gelatina sau colagenul care nu este obținută din oase de rumegătoare, în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul delegat (UE) 2022/2292. La punctul 10 din modelul de atestare privată, ar trebui precizată originea produselor lactate conținute în produsele compuse cu durată lungă de conservare pentru a reflecta cerințele de sănătate animală prevăzute la articolul 163 din Regulamentul delegat (UE) 2020/692 al Comisiei (13).
(11) Din motive de claritate și coerență a normelor Uniunii, ar trebui actualizate și clarificate modelele de certificate și modelul de atestare stabilite în anexele III și V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235, inclusiv prin actualizarea titlurilor, a trimiterilor, a notelor și a elementelor structurale și prin clarificarea formulării anumitor cerințe, și ar trebui înlocuite cu modelele de certificate și modelul de atestare stabilite în anexele I și II la prezentul regulament. Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 ar trebui modificat în consecință.
(12) Pentru a se evita orice perturbare a comerțului la introducerea în Uniune și tranzitul prin Uniune către o țară terță a transporturilor de anumite categorii de animale și mărfuri menționate la articolele 8-30a și 33 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 din cauza modificărilor aduse anexelor III și V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 prin prezentul regulament, utilizarea certificatelor sau a atestatelor eliberate în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235, astfel cum era aplicabil înainte de modificările aduse prin prezentul regulament, ar trebui să fie autorizată în continuare pe parcursul unei perioade de tranziție, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții.
(13) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,