Recitale
(1) Politica maritimă a Uniunii Europene vizează un nivel ridicat de siguranță și de protecție a mediului. Acest obiectiv poate fi atins prin respectarea convențiilor, codurilor și rezoluțiilor internaționale, menținând în același timp libertatea de navigație prevăzută în Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării.
(2) Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave (denumită în continuare „Convenția Marpol 73/78”) a Organizației Maritime Internaționale (OMI) prevede interdicții generale privind deversările de pe nave în mare și reglementează, de asemenea, condițiile în care anumite substanțe pot fi deversate în mediul marin. Convenția Marpol 73/78 conține excepții pentru cazuri în care deversarea de substanțe poluante nu este considerată încălcare, atunci când sunt îndeplinite condițiile specificate în anexele sale. Anexele respective nu prevăd excepții în cazurile în care cei responsabili de daune au acționat fie cu intenția de a provoca daune, fie din neglijență și fiind conștienți că ar putea cauza daune.
(3) De la adoptarea Directivei 2005/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3), Convenția Marpol 73/78 și anexele la aceasta au făcut obiectul unor modificări importante, care au instituit norme și interdicții mai stricte pentru deversările de substanțe în mare de către nave. Este necesar să se țină seama de respectivele modificări, precum și de concluziile desprinse din punerea în aplicare a Directivei 2005/35/CE.
(4) Deși obiectivul general al prezentei directive îl constituie transpunerea în dreptul Uniunii a modificărilor importante aduse Convenției Marpol 73/78, la dispoziția publicului nu există un text actualizat și complet al Convenției Marpol 73/78 și al anexelor sale. Din această cauză este dificil ca sectorul maritim, cetățenii și administrațiile să aibă acces corespunzător la textul Convenției Marpol 73/78 și al altor convenții similare ale OMI.
(5) Statele membre ar trebui să colaboreze în cadrul OMI pentru ca textele complete și actualizate ale convențiilor OMI, inclusiv ale Convenției Marpol 73/78 și ale anexelor la aceasta, să fie accesibile publicului în mod gratuit.
(6) Directiva (UE) 2019/883 a Parlamentului European și a Consiliului (4) asigură că deșeurile de pe nave sunt predate în porturile Uniunii, unde sunt colectate de instalații portuare de preluare adecvate. Punerea în aplicare a Directivei (UE) 2019/883 reprezintă, alături de Directiva 2005/35/CE, un instrument esențial de prevenire a poluării cauzate de nave. Pentru a asigura un sistem eficace, integrat și coerent de asigurare a respectării dispozițiilor Directivei (UE) 2019/883 privind predarea deșeurilor în instalațiile portuare de preluare, Directiva 2005/35/CE ar trebui să fie modificată pentru a extinde domeniul său de aplicare la anexele IV-VI la Convenția Marpol 73/78, în vederea descurajării navelor să deverseze ilegal substanțe poluante în mare, în loc să le predea în instalații portuare de preluare, în conformitate cu Directiva (UE) 2019/883.
(7) Directiva (UE) 2019/883 nu include în domeniul său de aplicare anexa III la Convenția Marpol 73/78, deoarece mărfurile ambalate nu sunt clasificate drept deșeuri și, prin urmare, nu sunt predate de regulă în instalații portuare de preluare. Cu toate acestea, nu se poate exclude posibilitatea să fie aruncate ilegal în mare substanțe nocive transportate sub formă ambalată. Prin urmare, domeniul de aplicare al Directivei 2005/35/CE ar trebui să fie extins pentru a acoperi și anexa III la Convenția Marpol 73/78. În consecință, aruncarea substanțelor nocive ar trebui să fie interzisă în temeiul Directivei 2005/35/CE, cu excepția cazului în care autoritățile competente constată că aruncarea substanțelor respective a fost necesară pentru siguranța navei sau pentru salvarea de vieți omenești pe mare. În acest sens, deversările menționate în prezenta directivă nu includ deversările în temeiul Convenției de la Londra din 1972 privind prevenirea poluării marine prin deversare de deșeuri și alte materiale și al Protocolului la aceasta din 1996.
(8) Convenția Marpol 73/78 include emisiile provenite de la nave în definiția deversărilor de la articolul 2. Anexa VI la Convenția Marpol 73/78 reglementează prevenirea poluării atmosferei de către nave. Anexa VI și orientările corespunzătoare ale OMI privind sistemele de epurare a gazelor de eșapament (exhaust gas cleaning systems- EGCS) [Rezoluția MEPC.340 (77)] permit utilizarea EGCS de către nave ca metodă alternativă de conformitate pentru reducerea emisiilor de oxid de sulf (SOx). Anexa VI la Convenția Marpol 73/78 reglementează reziduurile provenite din EGCS, interzicând deversarea acestora în mare și impunând predarea lor în instalații portuare de preluare adecvate. Directiva (UE) 2016/802 a Parlamentului European și a Consiliului (5) transpune standardele internaționale privind SOx în dreptul Uniunii, în timp ce Directiva (UE) 2019/883 garantează că reziduurile provenite de la EGCS sunt predate în instalații portuare de preluare. Întrucât reziduurile provenite de la EGCS cauzează poluarea mediului marin, în cazul deversărilor ilegale ar trebui să fie aplicate sancțiunile prevăzute în Directiva 2005/35/CE.
(9) „Apele uzate”, astfel cum sunt definite atât în Circulara MEPC.1/Circ.899, cât și în Rezoluția MEPC.340 (77), pot fi deversate direct peste bord dacă respectă criteriile de calitate a apelor uzate deversate stabilite în orientările OMI privind EGCS. Cu toate acestea, deversarea apelor uzate provenite din EGCS ar putea afecta ecosistemul chiar dacă respectă Convenția Marpol 73/78. În acest caz, statul membru poate impune restricții sau limitări care se pot baza pe evaluarea efectuată utilizând metodologia de evaluare a riscurilor și a impactului cuprinsă în orientările elaborate de OMI și recomandate de Comitetul pentru protecția mediului maritim (MEPC). În cazul respectiv, „apele uzate” cauzează poluarea mediului marin, iar în cazul deversărilor ilegale ar trebui să fie aplicate sancțiunile administrative prevăzute în Directiva 2005/35/CE, ținându-se seama în mod corespunzător de MEPC.1/Circ.883/Rev.1.
(10) Directiva (UE) 2024/1203 a Parlamentului European și a Consiliului (6) prevede definiții comune ale infracțiunilor împotriva mediului și disponibilitatea unor sancțiuni penale efective, proporționale și cu efect de descurajare pentru încălcările grave ale legislației de mediu. Directiva 2005/35/CE a fost modificată prin Directiva 2009/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7), care a introdus sancțiuni penale pentru anumite încălcări ale Directivei 2005/35/CE, care în prezent intră sub incidența Directivei (UE) 2024/1203. În consecință, dispozițiile Directivei 2005/35/CE care au fost adăugate sau înlocuite prin Directiva 2009/123/CE ar trebui să fie eliminate.
(11) Sancțiunile administrative introduse în transpunerea Directivei 2005/35/CE nu ar trebui să aducă atingere Directivei (UE) 2024/1203. Statele membre ar trebui să definească în mod clar domeniul de aplicare al legislației administrative și al celei penale în ceea ce privește încălcările în materie de poluare cauzată de nave, în conformitate cu dreptul lor intern. Prezenta directivă nu împiedică statele membre să ia măsuri mai stricte în conformitate cu dreptul Uniunii și dreptul internațional, prevăzând sancțiuni administrative sau penale în conformitate cu dreptul lor intern. În aplicarea dreptului intern care transpune Directiva 2005/35/CE, statele membre ar trebui să se asigure că aplicarea de sancțiuni penale și de sancțiuni administrative respectă principiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv principiul ne bis in idem, ținând seama în mod corespunzător de principiul „poluatorul plătește”, dacă și când este cazul.
(12) Sancțiunile prevăzute de Directiva 2005/35/CE ar trebui să fie consolidate prin asigurarea aplicării consecvente a sancțiunilor administrative în întreaga Uniune. Pentru a consolida efectul de descurajare al sancțiunilor aplicate pentru încălcările în materie de poluare cauzată de nave, astfel de sancțiuni administrative ar trebui să ia cel puțin forma unor amenzi aplicate companiei responsabile de nava considerată răspunzătoare. În acest context, compania responsabilă de o navă înseamnă proprietarul navei sau orice altă organizație sau persoană, cum ar fi administratorul sau navlositorul navei nude, care și-a asumat responsabilitatea pentru operarea navei de la proprietarul acesteia, în conformitate cu Codul internațional de management pentru siguranța exploatării navelor și pentru prevenirea poluării (denumit în continuare „Codul ISM”) (8), implementat în dreptul Uniunii în temeiul Regulamentului (CE) nr. 336/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (9). Directiva 2005/35/CE ar trebui să recunoască faptul că administrarea navei poate fi delegată de către proprietarul înregistrat unei alte entități, care ar trebui așadar să fie considerată răspunzătoare, în primul rând pentru nerespectarea obligațiilor care îi revin în temeiul Codului ISM pentru a asigura evitarea daunelor aduse mediului sau pentru a atribui operațiunile de la bordul navei personalului calificat. Fără a aduce atingere legislației aplicabile a Uniunii, deciziile privind sancțiunea care urmează să fie aplicată ar trebui să fie luate în cadrul sistemelor de asigurare a respectării dreptului administrativ și penal intern. În ceea ce privește sancțiunile penale, obligațiile statelor membre sunt prevăzute în Directiva (UE) 2024/1203. În consecință, prezenta directivă se referă numai la sancțiunile administrative și nu se referă la proceduri penale împotriva persoanelor fizice sau juridice în conformitate cu dreptul intern.
(13) Recunoscând că respectarea de către unele state membre a cerinței privind sancțiunile administrative nu este posibilă din cauza dreptului constituțional național, statele membre pot aplica dispozițiile privind sancțiunile administrative din prezenta directivă astfel încât sancțiunile să fie stabilite de autoritatea competentă și aplicate de instanțele naționale competente, asigurându-se totodată respectarea cerinței privind sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare. Atunci când în prezenta directivă se face trimitere la sancțiuni administrative, statele membre respective vor aplica sancțiuni în sensul sistemului lor juridic național.
(14) Inspecțiile de control efectuate de statul portului în temeiul Directivei 2009/16/CE a Parlamentului European și a Consiliului (10), atunci când sunt obligatorii sau programate, ar putea conduce la depistarea de nereguli și la obținerea de informații. De asemenea, ar putea fi detectate nereguli în ceea ce privește descărcarea deșeurilor generate de nave sau acestea ar putea fi notificate, astfel cum se prevede în Directiva (UE) 2019/883, sau în ceea ce privește nerespectarea criteriilor de utilizare a EGCS ca metode de reducere a emisiilor prevăzute în anexa II la Directiva (UE) 2016/802, precum și informații cu privire la o potențială deversare ilegală de către o navă, prin procedurile prevăzute în Directiva 2002/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11), inclusiv orice dovezi sau presupuse dovezi privind deversări de hidrocarburi sau alte încălcări ale Convenției Marpol 73/78 comunicate statului membru sau incidente sau accidente raportate de comandantul navei, precum și orice alte informații de la persoane implicate în operarea navei, inclusiv de la piloți.
(15) Neregulile sau informațiile care conduc la suspiciunea că a avut loc o deversare ilegală ar putea fi descoperite în timpul unei inspecții efectuate în cadrul controlului statului portului. În acest caz, este posibil ca o nouă inspecție să nu fie necesară sau suficient de eficace și statul membru ar putea mai curând lua alte măsuri adecvate, cum ar fi reținerea navei, inițierea unei proceduri sau luarea de măsuri de remediere.
(16) Autoritățile administrative și judiciare naționale ar trebui să țină seama de toate circumstanțele relevante, inclusiv de recidiva navelor care poluează, atunci când stabilesc nivelul sancțiunilor care urmează să fie aplicate poluatorului. Având în vedere natura diferită a substanțelor poluante reglementate de Directiva 2005/35/CE și importanța aplicării consecvente a sancțiunilor în întreaga Uniune, dată fiind natura transfrontalieră a comportamentului reglementat, ar trebui să fie încurajată o mai mare aliniere și eficacitate a nivelurilor sancțiunilor prin schimburi privind criteriile de stabilire și de aplicare a sancțiunilor pentru deversarea diferitelor substanțe poluante. Pentru a asigura aplicarea eficace a sancțiunilor și pentru a realiza obiectivele prezentei directive, este esențial să se faciliteze schimbul de experiență și de bune practici între autoritățile naționale competente ale statelor membre. În plus, pe baza informațiilor obținute în urma unor astfel de schimburi, Comisia ar putea propune orientări mai specifice, inclusiv cu privire la anumite tipuri de substanțe poluante și la zonele sensibile care prezintă motive de preocupare.
(17) Atunci când un stat membru suspectează că o navă care se află în mod voluntar în portul său sau într-un terminal din larg a efectuat o deversare ilegală, ar trebui să aibă loc o inspecție corespunzătoare pentru a stabili circumstanțele. Pentru a sprijini statele membre în îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul Directivei 2005/35/CE de a inspecta astfel de nave, anexa I la Directiva 2005/35/CE prevede o listă orientativă a neregulilor și a informațiilor de care autoritățile competente trebuie să țină seama de la caz la caz pentru a stabili dacă o navă ar trebui să fie considerată suspectă.
(18) Măsurile de însoțire în materie de cooperare și obligațiile de raportare ale statelor membre nu au fost suficiente pentru a permite o analiză completă care să stabilească dacă poluatorii sunt pasibili de sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare și dacă sunt puse la dispoziția Comisiei date adecvate pentru a monitoriza punerea în aplicare a Directivei 2005/35/CE. Pentru a asigura aplicarea eficace și consecventă a Directivei 2005/35/CE, schimbul de informații, de experiență și de bune practici ar trebui să fie facilitat printr-o cooperare sporită, asigurându-se totodată punerea la dispoziția Comisiei a unor date adecvate pentru a permite monitorizarea corespunzătoare a punerii în aplicare a Directivei 2005/35/CE.
(19) Pentru a îmbunătăți informațiile necesare pentru punerea în aplicare eficace a prezentei directive, statele membre au la dispoziție mecanisme de raportare relevante, cum ar fi raportarea în cadrul convențiilor maritime regionale și al altor acorduri de cooperare regională, cum ar fi Acordul de la Bonn, Rețeaua de anchetatori și procurori privind Marea Nordului și Rețeaua de procurori care anchetează infracțiunile împotriva mediului din regiunea Mării Baltice.
(20) Serviciul prin satelit existent „CleanSeaNet”, care notifică autoritățile statelor membre cu privire la potențialele deversări ilegale, ar trebui să fie consolidat în continuare pentru a include informații privind substanțele poluante suplimentare care intră sub incidența Directivei 2005/35/CE. Informațiile referitoare la deversări potențiale sau reale raportate de statele membre în conformitate cu Directiva 2005/35/CE și către alte baze de date ale Uniunii privind siguranța maritimă, cum ar fi Sistemul de schimb de informații maritime al Uniunii instituit prin Directiva 2002/59/CE (SafeSeaNet) și baza de date privind inspecțiile instituită prin Directiva 2009/16/CE (THETIS), ar trebui să fie integrate și difuzate într-un format electronic ușor de utilizat autorităților naționale implicate în lanțul de asigurare a respectării legislației, pentru a facilita răspunsul în timp util al acestora la potențialele deversări ilegale. Astfel de informații, atunci când se referă la o deversare reală sau potențială a reziduurilor provenite de la EGCS-ul unei nave, ar trebui să fie transmise mai departe automat, de exemplu prin modulul dedicat al THETIS instituit prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/253 a Comisiei (12) („THETIS-UE”), pentru a sprijini statele membre în acțiunile de asigurare a respectării legislației întreprinse în conformitate cu Directiva (UE) 2016/802.
(21) Pentru a asigura monitorizarea eficace a punerii în aplicare a prezentei directive de către toate statele membre, fiecare stat membru ar trebui să asigure o analiză digitală a tuturor alertelor cu grad ridicat de încredere în termen de 66 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive de modificare. În acest interval de timp, toate statele membre ar trebui, de asemenea, să indice dacă verifică sau nu respectivele alerte cu grad ridicat de încredere transmise de CleanSeaNet în fiecare an, depunând eforturi pentru a verifica cel puțin 25 % dintre alertele cu grad ridicat de încredere. În acest context, verificare înseamnă orice acțiuni subsecvente întreprinse de către autoritățile competente ca urmare a unei alerte transmise de CleanSeaNet pentru a stabili dacă alerta în cauză corespunde unei deversări ilegale. Dacă un stat membru nu verifică o alertă, acesta ar trebui să indice motivele pentru care nu face acest lucru.
(22) „Alertele cu grad ridicat de încredere” ar trebui să fie înțelese ca referindu-se la alerte de depistare CleanSeaNet „clasa A” atunci când acestea se referă la deversări potențiale de substanțe poluante în temeiul anexelor I și II la Marpol 73/78. În ceea ce privește substanțele poluante prevăzute în alte anexe la Convenția Marpol 73/78 și care în prezent nu sunt monitorizate de CleanSeaNet, nu se poate stabili în prezent o abordare bazată pe nivelul de încredere. Comisia, cu sprijinul Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA), va dezvolta controale semiautomatizate ale imaginilor prin satelit pentru substanțele poluante prevăzute în alte anexe la Convenția Marpol 73/78, pentru a stabili posibilitatea de a determina nivelul de încredere care poate fi acordat acestora. Activitățile de verificare ar putea include numeroase acțiuni întreprinse de mai multe autorități competente, cum ar fi verificare la fața locului, compararea detectării prin satelit cu datele auxiliare disponibile la nivel național și cu inspecțiile din cadrul controlului statului portului.
(23) Ar trebui să se acorde acces la aceste informații provenind de la autorități competente autorităților altor state membre care sunt interesate în virtutea rolului lor de stat al portului pentru următorul port de escală, autorităților statelor costiere afectate de deversările potențiale sau ale statelor de pavilion ale navelor, pentru a facilita o cooperare transfrontalieră eficace și în timp util, pentru a reduce la minimum sarcina administrativă aferentă activităților de asigurare a respectării legislației și, în cele din urmă, pentru a-i sancționa în mod eficace pe cei care se fac responsabili de încălcările Directivei 2005/35/CE. De asemenea, ar trebui să fie încurajată utilizarea noilor tehnologii, cum ar fi dronele și tehnicile de sprijin pentru luarea de decizii, cum ar fi inteligența artificială.
(24) În cadrul evaluării și revizuirii prezentei directive, Comisia ar trebui să evalueze nivelul de verificare de către statelor membre și ar trebui să aibă în vedere să propună, dacă este cazul, niveluri de verificare mai mari decât cele prevăzute în prezenta directivă, pe baza evoluțiilor tehnologice și a circumstanțelor și capacităților specifice ale statelor membre.
(25) Ar trebui să fie recunoscut faptul că situația statelor membre costiere variază semnificativ în ceea ce privește localizarea lor geografică, dimensiunea apelor asupra cărora își exercită jurisdicția și densitatea traficului maritim, precum și resursele și accesul eficient din punctul de vedere al costurilor la tehnologiile și mijloacele disponibile pentru detectarea, verificarea și colectarea de dovezi cu privire la deversările ilegale.
(26) Subgrupul pentru deșeurile provenite de la nave, care a fost creat în cadrul Forumului european pentru un transport naval sustenabil și care a reunit un număr mare de experți în domeniul poluării cauzate de nave și al gestionării deșeurilor provenite de la nave, a fost suspendat în decembrie 2017, ca urmare a demarării negocierilor interinstituționale referitoare la Directiva (UE) 2019/883. Întrucât acest subgrup temporar a furnizat Comisiei orientări și cunoștințe de specialitate valoroase, ar trebui să fie creat un grup de experți similar, cu mandatul de a face schimb de experiență cu privire la aplicarea prezentei directive, pentru a ajuta statele membre să își consolideze capacitatea de detectare și verificare a incidentelor de poluare și pentru a asigura aplicarea eficace a Directivei 2005/35/CE.
(27) EMSA ar trebui să ofere Comisiei sprijinul necesar pentru a asigura punerea în aplicare a prezentei directive.
(28) Statele membre ar trebui să raporteze Comisiei informațiile necesare pentru a asigura o monitorizare adecvată a punerii în aplicare a Directivei 2005/35/CE. Pentru a limita sarcina administrativă și a asista Comisia în analizarea datelor furnizate de statele membre, astfel de informații ar trebui să fie raportate de statele membre prin intermediul unui instrument electronic de raportare specific dezvoltat de Comisie. În măsura în care respectivele informații se referă la sancțiuni aplicate persoanelor fizice sau care implică astfel de persoane, astfel de informații ar trebui să fie anonimizate. În vederea asigurării faptului că informațiile raportate în conformitate cu Directiva 2005/35/CE sunt comparabile ca tip între statele membre și colectate pe baza unui format electronic armonizat și a unei proceduri de raportare armonizate, ar trebui să fie conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (13).
(29) Pentru a sprijini statele membre în dezvoltarea capacităților lor de aplicare efectivă a Directivei 2005/35/CE de către autoritățile administrative și judiciare naționale, Comisia, cu sprijinul EMSA, ar trebui să le ofere statelor membre orientări și formare referitoare, printre altele, la cele mai bune metode și practici de detectare, verificare și colectare a probelor, precum și orientări cu privire la evoluțiile relevante în materie de reglementare ale Convenției Marpol 73/78 și la evoluțiile tehnologice disponibile, inclusiv la noi instrumente digitale, pentru a facilita desfășurarea unor activități de aplicare eficace, eficiente din punctul de vedere al costurilor și bine orientate.
(30) Pentru a spori gradul de sensibilizare publică cu privire la deversările poluante cauzate de nave și pentru a ameliora protecția mediului, informațiile furnizate de statele membre cu privire la aplicarea Directivei 2005/35/CE ar trebui să fie făcute publice prin intermediul unei analize generale la nivelul Uniunii și ar trebui să includă informațiile enumerate în anexa II la Directiva 2005/35/CE. Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14) urmărește să garanteze dreptul de acces, în statele membre, la informațiile despre mediu, în conformitate cu Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu (15) (cunoscută și sub numele de Convenția de la Aarhus), la care Uniunea este parte. Comisia ar trebui să protejeze confidențialitatea informațiilor primite de statele membre, fără a aduce atingere Directivei 2003/4/CE.
(31) Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului (16) stabilește standarde minime privind raportarea încălcărilor dreptului Uniunii, inclusiv a încălcărilor Directivei 2005/35/CE, și privind protecția persoanelor care raportează astfel de încălcări. Statele membre ar trebui să se asigure, în special, că echipajele aflate sub incidența Directivei (UE) 2019/1937 și care raportează deversări ilegale reale sau potențiale beneficiază de protecție, sprijin și asistență, după caz, astfel cum se prevede în directiva respectivă. Pe lângă canalele de raportare existente instituite la nivel național, astfel cum sunt reglementate de Directiva (UE) 2019/1937, Comisia ar trebui să pună la dispoziție un canal de raportare externă online centralizat pentru raportarea deversărilor ilegale reale sau potențiale și să transmită astfel de rapoarte statelor membre în cauză, care ar trebui să le gestioneze ulterior în conformitate cu Directiva (UE) 2019/1937, inclusiv în ceea ce privește confirmarea de primire, răspunsul adecvat și acțiunile subsecvente. Dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, în special Regulamentele (UE) 2016/679 (17) și (UE) 2018/1725 (18) ale Parlamentului European și ale Consiliului, se aplică atunci când datele cu caracter personal sunt prelucrate în contextul prezentei directive. Comisia ar trebui să asigure protecția confidențialității privind identitatea persoanelor care efectuează raportări, inclusiv, dacă este necesar, prin restricționarea exercitării anumitor drepturi în materie de protecție a datelor ale persoanelor în cauză, cum ar fi persoanele incluse în rapoarte ca participanți la potențiala deversare ilegală, în conformitate cu alineatul (1) literele (c) și (h) și alineatul (2) de la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2018/1725, atât timp cât și în măsura în care este necesar pentru a preveni și a contracara încercările de a împiedica raportarea sau de a împiedica, a submina sau a încetini acțiunile subsecvente, în special investigațiile, sau încercările de a descoperi identitatea persoanelor care efectuează raportări. Astfel de restricții ar trebui să respecte esența drepturilor și libertăților fundamentale și să fie măsuri necesare și proporționale într-o societate democratică pentru a proteja obiective importante de interes public general ale Uniunii sau ale unui stat membru, inclusiv protecția persoanei vizate sau a drepturilor și libertăților altora.
(32) În cadrul OMI sunt în curs de desfășurare discuții cu privire la noi aspecte de mediu legate de transportul maritim internațional care au ca rezultat poluarea marină. Respectivele discuții pot conduce la noi dispoziții în temeiul Convenției Marpol 73/78 care să includă în domeniul de aplicare al convenției respective alte tipuri de poluanți, cum ar fi deșeurile marine de plastic și pierderea de granule din plastic. O viitoare revizuire ar trebui să evalueze posibilitatea de a modifica domeniul de aplicare al Directivei 2005/35/CE, dacă va fi cazul, cu scopul de a asigura un regim coerent, efectiv și eficace de asigurare a respectării legii și de a aplica sancțiuni cu efect de descurajare. Respectiva revizuire ar trebui să evalueze, de asemenea, modalitățile de îmbunătățire a supravegherii prin satelit a containerelor pierdute, care ar putea conține substanțe nocive. Comisia ar trebui, de asemenea, să ia în considerare interacțiunea prezentei directive cu alte acte legislative relevante ale Uniunii privind poluarea marină, cum ar fi Directivele 2008/56/CE (19), (UE) 2016/802 și (UE) 2024/2881 (20) ale Parlamentului European și ale Consiliului, inclusiv în ceea ce privește raportarea zgomotului subacvatic excesiv și a poluării aerului, cum ar fi cu carbon negru, particule în suspensie (PM), oxid de azot (NOx) și oxid de sulf (SOx), care cauzează daune biodiversității și resurselor vii din ecosistemele marine, precum și riscurile pentru sănătatea umană și deteriorarea calității pentru utilizare a apei marine și utilizarea durabilă a bunurilor și serviciilor marine, împiedicând astfel alte activități marine, cum ar fi pescuitul, turismul și recreerea în zonele costiere.
(33) Statele membre care nu au acces direct la mare sau porturi maritime nu pot aplica anumite dispoziții ale prezentei directive din aceste motive geografice. Pentru a evita impunerea unei sarcini administrative disproporționate statelor membre în cauză, acestea nu ar trebui să fie obligate să transpună și să pună în aplicare unele dintre dispozițiile prezentei directive.
(34) Întrucât obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre din cauza caracterului transfrontalier al daunelor care pot fi cauzate de deversările ilegale care intră sub incidența prezentei directive și a disponibilității unor sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare în întreaga Uniune pentru astfel de deversări, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii propuse, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.
(35) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv protecția datelor cu caracter personal, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și sancțiunilor penale, precum și dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași încălcare. Prezenta directivă urmărește să asigure respectarea deplină a acestor drepturi și principii și ar trebui să fie pusă în aplicare în mod corespunzător.
(36) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 și a emis un aviz la 25 iulie 2023.
(37) Directiva 2005/35/CE ar trebui să fie modificată în consecință,