Recitale
(1) Punerea în aplicare și asigurarea respectării Directivei 1999/32/CE, în mod coerent și cu costuri mici, constituie o prioritate majoră în vederea obținerii beneficiilor prevăzute pentru sănătatea umană și pentru mediu, rezultate din reducerea emisiilor de dioxid de sulf generate de transportul maritim, precum și a promovării în acest mod a unei concurențe loiale și a unei mai mari sustenabilități a transportului maritim.
(2) Pentru a pune în aplicare în mod eficient articolele 3a, 4a și 4b din Directiva 1999/32/CE, este necesar ca statele membre să asigure prelevarea, suficient de frecventă și corectă, de probe din combustibilii marini livrați navelor sau utilizați la bordul navelor, inclusiv inspectarea jurnalelor de bord ale navelor și a notelor de livrare a combustibilului.
(3) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 1999/32/CE impune statelor membre să ia toate măsurile necesare pentru a verifica prin prelevare de probe conținutul de sulf al combustibilului marin destinat combustiei la bordul navelor, atunci când acestea se află în zonele maritime sau în porturile relevante. În acest context, prelevarea de probe trebuie înțeleasă în sens larg, ca incluzând toate metodele de verificare a conformității stabilite la articolul 6 alineatul (1a) literele (a), (b) și (c) din directiva respectivă.
(4) Prelevarea fizică de probe din combustibilul marin utilizat, în scopul verificării conformității, se efectuează fie prelevând spontan și analizând o probă de combustibil din sistemul de combustibil al navei, fie analizând probele relevante de combustibil sigilate, aflate la bord.
(5) Frecvența de prelevare a probelor se stabilește ținând seama de numărul de nave care fac escală într-un stat membru, de rezultatul verificării documentelor navei, de utilizarea unor tehnologii alternative de urmărire pentru a asigura o repartizare echitabilă a sarcinii între statele membre și eficacitatea costurilor, precum și de alertele specifice privind anumite nave.
(6) Prelevarea de probe din combustibilii marini în timpul livrării acestora către nave trebuie să vizeze furnizorii de combustibili marini a căror neconformitate cu specificația de pe nota de livrare a combustibilului a fost constatată în mod repetat, ținând seama de volumul de combustibili marini comercializat de furnizor.
(7) În scopul punerii în aplicare a Directivei 1999/32/CE într-un mod eficace din punctul de vedere al costurilor, statele membre trebuie încurajate să respecte frecvența de prelevare a probelor, utilizând pentru selectarea navelor în vederea verificării conformității combustibilului mecanismele naționale de urmărire bazate pe riscuri sau tehnologiile inovatoare de verificare a conformității, și să comunice altor state membre informațiile colectate.
(8) Sistemul de informații dedicat al Uniunii, creat și operat de Agenția Europeană pentru Siguranța Maritimă și pus la dispoziția statelor membre de la 1 ianuarie 2015, trebuie să constituie o platformă pentru înregistrarea și schimbul de informații cu privire la rezultatele verificărilor conformității efectuate în temeiul Directivei 1999/32/CE. Statele membre trebuie încurajate să utilizeze acest sistem care poate contribui în mod semnificativ la raționalizarea și optimizarea evaluării conformității cu cerințele directivei respective.
(9) Pentru a nu impune o sarcină administrativă disproporționată statelor membre care nu au o linie de coastă, anumite dispoziții nu trebuie să se aplice acestor state membre pentru navele aflate sub pavilionul lor sau pentru furnizorii de combustibili marini ai navelor respective.
(10) Pentru raportare trebuie să se ia în considerare utilizarea optimă a tuturor tehnologiilor de ultimă generație disponibile, astfel încât sarcina administrativă să fie minimă, lăsând în același timp o anumită flexibilitate statelor membre care preferă să raporteze într-un mod mai tradițional. Prin urmare, statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a utiliza sistemul de informații al Uniunii pentru a-și îndeplini obligațiile anuale de raportare prevăzute de Directiva 1999/32/CE.
(11) Cel mai devreme de la 1 ianuarie 2016 și sub rezerva disponibilității datelor partajate privind prelevarea de probe și verificările de conformitate referitoare la sulf, statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a utiliza mecanismul de urmărire bazat pe riscuri, integrat în sistemul de informații al Uniunii, pentru a stabili, într-un mod eficace din punctul de vedere al costurilor, prioritățile în materie de verificare a combustibilului pentru nave.
(12) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Directiva 1999/32/CE,