Articolul 1
Modificări
Orientarea (UE) 2015/510 (BCE/2014/60) se modifică după cum urmează:
1. Articolul 2 se modifică după cum urmează: (a) punctul 4 se înlocuiește cu următorul text: „4. «procedură bilaterală» (bilateral procedure) înseamnă o procedură prin care BCN sau dacă este adecvat, BCE desfășoară tranzacții simple direct cu una sau mai multe contrapărți sau prin intermediul burselor de valori sau al agenților de piață, fără a folosi licitații;”; (b) se introduce următorul punct 24-a: „24-a. «credit ECONS» înseamnă credit acordat în cadrul procesării în situații de urgență, astfel cum se menționează la punctul 6 din apendicele IV la anexa II la Orientarea BCE/2012/27;”; (c) punctul 31 se înlocuiește cu următorul text: „31. «operațiuni de creditare din Eurosistem» (Eurosystem credit operations) înseamnă: (a) tranzacții reversibile de furnizare de lichiditate, respectiv operațiuni de politică monetară din Eurosistem de furnizare de lichiditate, exclusiv operațiunile de swap valutar în scopuri de politică monetară și cumpărările simple; (b) credit pe parcursul zilei și (c) credite ECONS;”; (d) punctul 42 se înlocuiește cu următorul text: „42. «calendar orientativ al licitațiilor periodice din Eurosistem» (indicative calendar for the Eurosystem's regular tender operations) înseamnă un calendar pregătit de Eurosistem care indică programarea perioadelor de aplicare a rezervelor minime obligatorii, precum și anunțarea, alocarea și scadența operațiunilor principale de refinanțare și a operațiunilor regulate de refinanțare pe termen mai lung;”; (e) punctul 53 se înlocuiește cu următorul text: „53. «perioadă de aplicare» are sensul definit în Regulamentul (UE) 2021/378 al Băncii Centrale Europene (BCE/2021/1) (*1); (*1) Regulamentul (UE) 2021/378 al Băncii Centrale Europene din 22 ianuarie 2021 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii (BCE/2021/1) (JO L 73, 3.3.2021, p. 1).”;" (f) punctul 68 se înlocuiește cu următorul text: „68. «țări G10 din afara SEE» înseamnă țările participante la Grupul celor zece (G10) care nu sunt țări SEE, respectiv Canada, Japonia, Elveția, Regatul Unit și Statele Unite;”; (g) se introduce următorul punct 88-a: „88-a. «grupul emitentului de obligațiuni legate de obiective de dezvoltare durabilă» înseamnă un grup de întreprinderi care funcționează ca o entitate economică unică și care constituie o entitate raportoare în scopul prezentării de conturi consolidate, care cuprinde întreprinderea-mamă și toate filialele directe și indirecte ale acesteia;”; (h) punctul 88a se înlocuiește cu următorul text: „88a. «obiectiv de performanță în domeniul dezvoltării durabile» (sustainability performance target) (SPT) înseamnă un obiectiv stabilit într-un document de emisiune accesibil publicului, care măsoară îmbunătățiri cuantificate ale profilului în materie de dezvoltare durabilă al emitentului sau al uneia sau mai multor întreprinderi care aparțin aceluiași grup al emitentului de obligațiuni legate de obiective de dezvoltare durabilă pe o perioadă de timp predefinită în raport cu unul sau mai multe obiective de mediu stabilite prin Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului (*2) și/sau cu unul sau mai multe obiective de dezvoltare durabilă stabilite de Organizația Națiunilor Unite în ceea ce privește schimbările climatice sau degradarea mediului (*3); (*2) Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13)." (*3) Incluse în «2030 Agenda for Sustainable Development» (Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă), adoptată de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015.”;"
2. la articolul 3, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Cerințele privind rezervele minime obligatorii sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2531/98 și în Regulamentul (UE) 2021/378 (BCE/2021/1). Anumite elemente ale cerințelor privind rezervele minime obligatorii sunt ilustrate în anexa I în scop informativ.”;
3. la articolul 4, alineatul (1) se modifică după cum urmează: (a) pe rândul „Operațiuni de reglaj fin” din coloana a cincea („Procedură”), cuvintele „Proceduri bilaterale” și nota de subsol se elimină; (b) în rândul „Operațiuni structurale” din coloana a cincea („Procedură”), după cuvintele „Proceduri bilaterale” se introduce următoarea notă de subsol (*): „(*) Procedurile pentru tranzacțiile simple bilaterale sunt comunicate atunci când este necesar.”;
4. la articolul 8 alineatul (2), litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) sunt executate în mod obișnuit prin intermediul licitațiilor rapide, cu excepția cazului în care Eurosistemul decide să desfășoare respectiva operațiune de reglaj fin prin intermediul unei licitații standard, ținând seama de considerente specifice de politică monetară sau pentru a reacționa la condițiile pieței;”;
5. la articolul 10 alineatul (4), litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) care intră in categoria operațiunilor de piață monetară sunt executate prin intermediul unor licitații standard, cu excepția operațiunilor de reglaj fin, atunci când acestea sunt executate prin intermediul licitațiilor;”;
6. la articolul 11 alineatul (5), litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) sunt executate prin intermediul licitațiilor rapide, cu excepția cazului în care Eurosistemul intenționează să desfășoare respectiva operațiune prin intermediul unei licitații standard, ținând seama de considerente specifice de politică monetară sau pentru a reacționa la condițiile pieței;”;
7. la articolul 12 alineatul (6), litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) este executată prin intermediul licitațiilor rapide, cu excepția cazului în care BCE decide să desfășoare respectiva operațiune prin intermediul unei licitații standard, ținând seama de considerente specifice de politică monetară sau pentru a reacționa la condițiile pieței;”;
8. la articolul 14 alineatul (3), litera (d) se înlocuiește cu următorul text: „(d) sunt executate în mod descentralizat de BCN, cu excepția cazului în care Consiliul guvernatorilor BCE decide ca BCE sau una sau mai multe BCN, acționând în calitate de agenți operativi ai BCE, să efectueze operațiunea respectivă;”;
9. la articolul 17, alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text: „(6) Consiliul guvernatorilor BCE decide asupra ratelor dobânzilor pentru facilitățile permanente în mod periodic. Ratele revizuite ale dobânzilor intră în vigoare de la începutul noii perioade de aplicare a rezervelor minime obligatorii, astfel cum este definită la articolul 8 din Regulamentul (UE) 2021/2003 (BCE/2021/1). BCE publică un calendar al perioadelor de aplicare a rezervelor minime obligatorii cu cel puțin trei luni înainte de începutul fiecărui an calendaristic.”;
10. articolul 19 se modifică după cum urmează: (a) alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Accesul la facilitatea de creditare marginală se acordă numai în zilele de operare TARGET2, cu excluderea zilelor în care TARGET2 nu este disponibil la sfârșitul zilei din cauza unei „perturbări a TARGET2 prelungite pe parcursul mai multor zile lucrătoare”, astfel cum se menționează la articolul 187a. În zilele în care SSS nu sunt operaționale, accesul la facilitatea de creditare marginală se acordă pe baza activelor eligibile care au fost deja depozitate în prealabil la BCN.”; (b) alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text: „(6) La închiderea fiecărei zile lucrătoare, un sold negativ în contul de decontare al unei contrapărți deschis la BCN de origine a acesteia după finalizarea procedurilor de control la închiderea zilei este considerat în mod automat o cerere de acces („cerere automată”) la facilitatea de creditare marginală. Pentru a îndeplini cerința de la articolul 18 alineatul (4), contrapărțile trebuie să fi depozitat în prealabil suficiente active eligibile drept colateral pentru tranzacția cu BCN de origine înainte de apariția unei astfel de cereri automate. Nerespectarea acestei condiții de acces face obiectul sancțiunilor în conformitate cu articolele 154-157. Dacă, în cazul unei contrapărți al cărei acces la operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului a fost limitat în temeiul articolului 158, o cerere automată conduce la depășirea de către contrapartea respectivă a limitei definite, se aplică sancțiuni în conformitate cu articolele 154-157 în ceea ce privește suma cu care este depășită limita.”;
11. la articolul 22, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Instituțiile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate în temeiul articolului 55 și care au acces la un cont deschis la BCN în care se poate deconta tranzacția, în special în TARGET2, pot avea acces la facilitatea de depozit. Accesul la facilitatea de depozit se acordă numai în zilele de operare TARGET2, cu excluderea zilelor în care TARGET2 nu este disponibil la sfârșitul zilei din cauza unei perturbări a TARGET2 prelungite pe parcursul mai multor zile lucrătoare, astfel cum se menționează la articolul 187a.”;
12. în titlul III din partea a doua, titlul capitolului 1 se înlocuiește cu următorul text: „ Proceduri de licitații pentru operațiunile de piață monetară din Eurosistem ”;
13. Articolul 24 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 24 Tipuri de proceduri pentru operațiunile de piață monetară Operațiunile de piață monetară sunt executate prin licitații.”;
14. în capitolul 1 din titlul III din partea a doua, secțiunea 3, inclusiv articolele 44-48, se elimină;
15. la articolul 50 alineatul (2), în tabelul 8, formularea „Data decontării pentru operațiunile de piață monetară bazate pe licitațiile rapide sau proceduri bilaterale” se înlocuiește cu „Data decontării pentru operațiunile de piață monetară bazate pe licitații rapide”;
16. articolul 52 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 52 Decontarea operațiunilor de piață monetară desfășurate prin intermediul licitațiilor rapide sau al procedurilor bilaterale (1) Eurosistemul depune eforturi să deconteze în ziua tranzacției operațiunile de piață monetară executate prin intermediul licitațiilor rapide. Pot fi aplicate alte date de decontare, în special în cazul tranzacțiilor simple și al operațiunilor de swap valutar. (2) Operațiunile de reglaj fin și operațiunile structurale desfășurate prin tranzacții simple și executate prin intermediul procedurilor bilaterale sunt decontate în mod descentralizat prin intermediul BCN.”;
17. la articolul 54, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2021/378 (BCE/2021/1), conturile de decontare ale unei contrapărți deschise la o BCN pot fi utilizate drept conturi de rezerve minime obligatorii. Rezervele deținute în conturile de decontare pot fi folosite pentru decontări efectuate pe parcursul zilei. Rezervele deținute zilnice ale unei contrapărți se calculează ca suma soldurilor la sfârșitul zilei din conturile de rezerve minime obligatorii ale acesteia. În sensul prezentului articol, «conturile de rezerve minime obligatorii» au sensul definit în Regulamentul (UE) 2021/378 (BCE/2021/1). (2) Deținerile de rezerve care respectă cerințele privind rezervele minime obligatorii în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2531/98 și al Regulamentului (UE) 2021/378 (BCE/2021/1) sunt remunerate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/378 (BCE/2021/1).”;
18. la articolul 55, litera (a) se înlocuiește cu următorul text: „(a) sunt supuse mecanismului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului în conformitate cu articolul 19.1 din Statutul SEBC și nu li s-a acordat o scutire de la obligațiile ce le revin în temeiul mecanismului rezervelor minime obligatorii al Eurosistemului în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2531/98 și Regulamentul (UE) 2021/378 (BCE/2021/1)”;
19. la articolul 55a, alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text: „(5) O entitate de lichidare nu este eligibilă pentru accesarea operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului.”;
20. articolul 57 se modifică după cum urmează: (a) titlul se înlocuiește cu următorul text: „ Selectarea contrapărților pentru accesul la operațiunile de piață monetară executate prin intermediul licitațiilor rapide ”; (b) alineatele (1)-(3) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) Pentru operațiunile de piață monetară executate prin intermediul licitațiilor rapide, contrapărțile sunt selectate în conformitate cu alineatele (2) și (3). (2) Pentru operațiunile structurale desfășurate prin tranzacții simple executate prin intermediul licitațiilor rapide, se aplică criteriile de eligibilitate stabilite la alineatul (3) litera (b). (3) Pentru operațiunile de reglaj fin care sunt executate prin intermediul procedurilor rapide, contrapărțile sunt selectate după cum urmează: (a) Pentru operațiunile de reglaj fin care sunt desfășurate prin intermediul operațiunilor de swap valutar în scopuri de politică monetară și sunt executate prin intermediul licitațiilor rapide, sfera contrapărților este identică cu sfera entităților care sunt selectate pentru operațiunile de intervenție pe piața valutară din Eurosistem și care își au sediul în statele membre a căror monedă este euro. Contrapărțile pentru operațiunile de swap valutar în scopuri de politică monetară prin intermediul licitațiilor rapide nu trebuie să îndeplinească criteriile stabilite la articolul 55. Criteriile de selecție pentru contrapărțile care participă la operațiunile de intervenție pe piața valutară din Eurosistem se bazează pe principiile prudenței și eficienței, astfel cum sunt stabilite în anexa V. BCN pot aplica sisteme bazate pe limite pentru a controla expunerile la riscul de credit față de contrapărți individuale care participă la operațiuni de swap valutar în scopuri de politică monetară. (b) Pentru operațiunile de reglaj fin desfășurate prin tranzacții reversibile sau atragere de depozite la termen și executate prin intermediul licitațiilor rapide, fiecare BCN selectează, pentru o anumită tranzacție, un set de contrapărți dintre instituțiile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite la articolul 55 și care își au sediul în statul membru a cărui monedă este euro al acesteia. Selecția se bazează în primul rând pe activitatea instituției relevante pe piața monetară. BCN poate aplica criterii suplimentare de selecție, precum eficiența biroului de tranzacționare și potențialul de licitare.”; (c) alineatul (4) se elimină; (d) alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text: „(5) Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(3), operațiunile de piață monetară executate prin intermediul licitațiilor rapide pot fi desfășurate și cu o sferă de contrapărți mai largă decât cea indicată la alineatele (2)-(3), în cazul în care Consiliul guvernatorilor BCE decide astfel.”;
21. articolul 63 se modifică după cum urmează: (a) La alineatul (1) litera (b), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text: „(i) rata de referință este numai una din următoarele la un anumit moment: — o rată a pieței monetare din zona euro furnizată de o bancă centrală sau de un administrator situat în Uniune și inclus în registrul prevăzut la articolul 36 din Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului (*4), de exemplu rata dobânzii pe termen scurt la operațiunile în euro (€STR) (inclusiv €STR combinată sau medie zilnică), EURIBOR sau indici similari; pentru primul sau/și ultimul cupon, rata de referință poate fi o interpolare liniară între cele două scadențe ale aceleiași rate a pieței monetare din zona euro, de exemplu, o interpolare liniară între două scadențe diferite ale EURIBOR, — o rată de swap cu scadență constantă (de exemplu, CMS, EIISDA, EUSA), — randamentul unei obligațiuni de stat din zona euro sau al unui index de astfel de obligațiuni cu scadență de un an sau mai mică, — un indice al inflației din zona euro; (*4) Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind indicii utilizați ca indici de referință în cadrul instrumentelor financiare și al contractelor financiare sau pentru a măsura performanțele fondurilor de investiții și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2014/17/UE și a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 (JO L 171, 29.6.2016, p. 1).”;" (b) la alineatul (1), litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) cupoanele multi-step sau cupoanele variabile cu etape legate de obiectivele de performanță în în domeniul dezvoltării durabile, cu condiția ca respectarea obiectivelor de performanță în domeniul dezvoltării durabilede către emitent sau de către orice întreprindere care aparține aceluiași grup al emitentului de obligațiuni legate de obiective de dezvoltare durabilă să facă obiectul verificării de către un terț independent, în conformitate cu termenii și condițiile instrumentului de natura datoriei.”;
22. la articolul 73 se adaugă următorul alineat (6): „(6) Activele generatoare de fluxuri de numerar trebuie să implice dreptul de recurs deplin împotriva debitorilor.”;
23. se introduce următorul articol 79a: „Articolul 79a Evaluarea informațiilor privind eligibilitatea titlurilor garantate cu active Eurosistemul poate decide să nu accepte titlurile garantate cu active pentru a fi utilizate drept colateral în operațiunile de creditare din Eurosistem pe baza evaluării informațiilor furnizate. În evaluarea sa, Eurosistemul ia în considerare dacă informațiile prezentate sunt considerate suficient de clare, consecvente și cuprinzătoare pentru a demonstra îndeplinirea fiecăruia dintre criteriile de eligibilitate aplicabile titlurilor garantate cu active, în special în ceea ce privește dobândirea activelor generatoare de fluxuri de numerar într-un mod pe care Eurosistemul îl consideră a fi o «vânzare reală», astfel cum se prevede la articolul 75 alineatul (2).”;
24. articolul 80 se modifică după cum urmează: (a) titlul se înlocuiește cu următorul text: „ Obligațiuni garantate moștenite (legacy covered bonds) care sunt garantate cu titluri garantate cu active” ; (b) alineatele (1)-(5) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) Fără a aduce atingere eligibilității obligațiunilor garantate reglementate în temeiul articolului 64a, obligațiunile garantate reglementate din SEE pentru care a fost deschis un ISIN înainte de 8 iulie 2022 și care nu fac obiectul Directivei (UE) 2019/2162 a Parlamentului European și a Consiliului (*5) («obligațiuni garantate moștenite») pot fi garantate cu titluri garantate cu active, cu condiția ca portofoliul de acoperire al acestor obligațiuni [în sensul alineatelor (1)-(4), «portofoliul de acoperire») să conțină numai titluri garantate cu active care respectă toate cerințele următoare: (a) Activele generatoare de fluxuri de numerar care garantează titlurile garantate cu active îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 129 alineatul (1) literele (d)-(f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 la momentul deschiderii ISIN. (b) Activele generatoare de fluxuri de numerar au fost inițiate de o entitate strâns legată de emitent, astfel cum se descrie la articolul 138. (c) Acestea sunt utilizate ca instrument tehnic pentru transferul de ipoteci sau credite imobiliare garantate de la entitatea inițiatoare către portofoliul de acoperire. (2) Sub rezerva alineatului (4), BCN utilizează următoarele măsuri pentru a verifica faptul că portofoliul de acoperire nu include titluri garantate cu active care nu respectă alineatul (1). (a) Pe bază trimestrială, BCN solicită emitentului o autocertificare și angajamentul prin care să confirme faptul că portofoliul de acoperire nu include titluri garantate cu active care nu respectă alineatul (1). Solicitarea BCN menționează că autocertificarea trebuie semnată de directorul executiv (Chief Executive Officer) (CEO), directorul financiar (Chief Financial Officer) (CFO) sau un director de grad similar al emitentului sau de o persoană cu drept de semnătură în numele unuia dintre aceștia. (b) Pe bază anuală, BCN solicită emitentului o confirmare ex-post de către auditorii externi sau agenții de monitorizare a portofoliului de acoperire a faptului că portofoliul de acoperire nu include titluri garantate cu active care nu respectă alineatul (1) pentru perioada de monitorizare. (3) În cazul în care emitentul nu îndeplinește o anumită solicitare sau dacă Eurosistemul consideră incorect sau insuficient conținutul unei confirmări, în măsura în care nu se poate verifica dacă portofoliul de acoperire respectă criteriile de la alineatul (1), Eurosistemul decide să nu accepte obligațiunile garantate reglementate din SEE prevăzute la alineatul (1) drept colateral eligibil sau să le suspende eligibilitatea. (4) Atunci când legislația aplicabilă sau prospectul exclude includerea titlurilor garantate cu active care nu respectă alineatul (1) drept active din portofoliul de acoperire, nu este necesară o verificare în conformitate cu alineatul (2). (5) În sensul alineatului (1) litera (b), legăturile strânse sunt determinate în momentul în care unitățile cu rang superior ale titlurilor garantate cu active sunt transferate în portofoliul de acoperire al obligațiunii garantate reglementate din SEE prevăzute la alineatul (1). (*5) Directiva (UE) 2019/2162 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind emisiunea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivelor 2009/65/CE și 2014/59/UE (JO L 328, 18.12.2019, p. 29).”;"
25. articolul 90 se modifică după cum urmează: (a) titlul se înlocuiește cu următorul text: „ Valoarea principalului, cuponul și alte elemente ale creanțelor private eligibile ”; (b) după punct și virgulă de la litera (a), cuvântul „și” se elimină; (c) litera (b) se înlocuiește cu următorul text: „(b) au o rată a dobânzii care este una dintre următoarele: (i) cu „cupon zero”; (ii) fixă; (iii) cu cupon variabil, respectiv legat de o rată a dobânzii de referință și cu următoarea structură: rata cuponului = rata de referință ± x, cu f ≤ rata cuponului ≤ c, unde: — rata de referință este numai una din următoarele la un anumit moment: — o rată a pieței monetare din zona euro furnizată de o bancă centrală sau de un administrator situat în Uniune și inclusă în registrul menționat la articolul 36 din Regulamentul (UE) 2016/1011, de exemplu €STR (inclusiv €STR combinată sau medie zilnică), Euribor sau indici similari; — o rată de swap cu scadență constantă, de exemplu, CMS, EIISDA, EUSA; — randamentul unei obligațiuni de stat din zona euro sau al unui index de astfel de obligațiuni; — f (limită inferioară) și c (limită superioară), dacă sunt prezente, sunt numere care sunt predefinite la inițiere sau care se pot schimba pe durata de viață a creanței private; acestea pot fi introduse și după inițierea creanței private; — x (marjă);”; (d) se introduce următoarea literă (ba): „(ba) structura cuponului acestora (indiferent dacă este pentru o creanță privată cu rată fixă sau variabilă a dobânzii), poate conține o marjă care fie este predefinită la inițiere, fie se poate modifica pe durata de viață a creanței private. În cazul unei modificări a marjei, evaluarea eligibilității structurii cuponului se bazează pe durata de viață reziduală a creanței private; și”; (e) litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) cuponul curent al acestora nu conduce la un flux negativ de numerar sau la o reducere a plății principalului. Dacă în cursul perioadei curente de acumulare structura cuponului conduce la un flux de numerar negativ legat de cupon, creanța privată este neeligibilă din momentul revizuirii cuponului. Aceasta poate redeveni eligibilă la începutul unei noi perioade de acumulare atunci când fluxul de numerar legat de cupon aplicat debitorului devine ne-negativ, cu condiția îndeplinirii tuturor celorlalte cerințe relevante.”;
26. la articolul 107a, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) DECC au un principal fix, necondiționat și o structură de cupon care îndeplinește criteriile menționate la articolul 63. Portofoliul de acoperire conține numai creanțe private pentru care este disponibil un model specific furnizat de BCE pentru raportarea datelor la nivel de credit cu privire la DECC .”;
27. la articolul 110, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Contrapărțile care mobilizează creanțe private drept colateral selectează un sistem de evaluare a creditului din una dintre cele trei surse de evaluare a creditului acceptate de Eurosistem în conformitate cu criteriile generale de acceptare din titlul V al părții a patra . În cazul în care sursa ECAI este selectată de contrapărți, se poate utiliza orice sistem ECAI.”;
28. la articolul 112a, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text: „(1) Nu este necesară evaluarea DECC de către una dintre cele trei surse de evaluare a creditului acceptate de Eurosistem în conformitate cu criteriile generale de acceptare din titlul V al părții a patra. (2) Fiecare creanță privată constituită drept garanție din portofoliul de acoperire al DECC are o evaluare a creditului furnizată de una dintre cele trei surse de evaluare a creditului acceptate de Eurosistem în conformitate cu criteriile generale de acceptare din titlul V al părții a patra. În plus, sistemul sau sursa de evaluare a creditului utilizat(ă) este același sistem sau aceeași sursă selectat(ă) de către inițiator în conformitate cu articolul 110. Sunt aplicabile normele privind cerințele Eurosistemului privind calitatea creditului pentru creanțele private constituite drept garanție prevăzute în secțiunea 1.”;
29. titlul VII și articolul 137 se elimină;
30. articolul 138 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (3) litera (b), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text: „Obligațiuni garantate reglementate din SEE, cu excepția structurilor de obligațiuni garantate puse în comun intragrup emise în conformitate cu articolul 8 din Directiva (UE) 2019/2162, care:”; (b) la alineatul (3) litera (b), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text: „(i) dacă sunt emise înainte de sau la 7 iulie 2022, îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 129 alineatele (1)-(3) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 care se aplică la data emisiunii și sunt incluse în lista de active tranzacționabile eligibile publicată pe website-ul BCE de la 7 iulie 2022; sau, dacă sunt emise înainte de sau la 8 iulie 2022, îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 129 alineatele (1)-(3b) , (6) și (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 care se aplică la data emisiunii ;”; (c) la alineatul (4), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „În cazul în care trebuie verificată respectarea alineatului (3) litera (b) punctul (i) sau (ii), și anume pentru obligațiunile garantate reglementate din SEE, atunci când legislația aplicabilă sau prospectul nu exclude (i) structurile de obligațiuni garantate puse în comun intragrup emise în conformitate cu măsurile naționale relevante care transpun articolul 8 din Directiva (UE) 2019/2162 sau (ii) instrumentele de natura datoriei prevăzute la alineatul (3) litera (b) punctul (ii) ca active din portofoliul de acoperire, atunci când contrapartea sau o entitate strâns legată de contraparte a emis astfel de instrumente de natura datoriei, BCN pot lua toate sau unele dintre următoarele măsuri pentru a efectua controale ad-hoc privind respectarea alineatului (3) litera (b) punctul (i) sau (ii),”; (d) la alineatul (4), literele (b) și (c) se înlocuiesc cu următorul text: „(b) în cazul în care rapoartele de supraveghere nu oferă suficiente informații în scopuri de verificare, BCN pot obține o autocertificare și angajamentul contrapărții care mobilizează o obligațiune garantată reglementată din SEE prin care contrapartea confirmă că obligațiunea garantată reglementată din SEE nu face parte dintr-o structură de obligațiuni garantate puse în comun intragrup emise în conformitate cu măsurile naționale relevante care transpun articolul 8 din Directiva (UE) 2019/2162, contrar alineatului (3) litera (b) punctul (i), și că portofoliul de acoperire al obligațiunilor garantate reglementate din SEE nu include, contrar alineatului (3) litera (b) punctul (ii), obligațiuni bancare negarantate cu colateral emise de contrapartea respectivă sau de orice altă entitate strâns legată de respectiva contraparte și sunt pe deplin garantate de una sau mai multe entități din sectorul public din SEE care au dreptul de a percepe taxe. Autocertificarea unei contrapărți trebuie semnată de directorul executiv, directorul financiar sau un director de grad similar al contrapărții ori de o persoană cu drept de semnătură în numele acestora. (c) pe bază anuală, BCN pot obține de la contrapartea care mobilizează o obligațiune garantată reglementată din SEE o confirmare ex post de către auditorii externi sau agenții de monitorizare a portofoliului de acoperire a faptului că obligațiunea garantată reglementată din SEE nu face parte dintr-o structură de obligațiuni garantate puse în comun intragrup emise în conformitate cu măsurile naționale relevante care transpun articolul 8 din Directiva (UE) 2019/2162, contrar alineatului (3) litera (b) punctul (i), și că portofoliul de acoperire al obligațiunilor garantate reglementate din SEE nu include, contrar alineatului (3) litera (b) punctul (ii), obligațiuni bancare negarantate cu colateral emise de contrapartea respectivă sau de orice altă entitate strâns legată de respectiva contraparte și sunt pe deplin garantate de una sau mai multe entități din sectorul public din SEE care au dreptul de a percepe taxe.”;
31. articolul 141 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (1), valoarea procentuală de „10 %” este înlocuită cu „2,5 %”; (b) alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) În cazul în care se stabilește o legătură strânsă sau are loc o fuziune între doi sau mai mulți emitenți de instrumente de natura datoriei negarantate cu colateral, pragul din alineatul (1) se aplică de la trei luni de la data la care este stabilită legătura strânsă sau fuziunea produce efecte.”;
32. la articolul 153, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) BCE impune sancțiuni în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2532/98, Regulamentul (CE) nr. 2157/1999 (BCE/1999/4), Regulamentul (CE) nr. 2531/98, Regulamentul (UE) 2021/378 (BCE/2021/1) și Decizia (UE) 2021/1815 a Băncii Centrale Europene (BCE/2021/45) (*6) asupra instituțiilor care nu respectă obligațiile care decurg din regulamentele și deciziile BCE legate de aplicarea rezervelor minime obligatorii. Sancțiunile relevante și normele procedurale de aplicare a acestora sunt prevăzute în acele acte juridice. (*6) Decizia (UE) 2021/1815 a Băncii Centrale Europene din 7 octombrie 2021 privind metodologia aplicată pentru calcularea sancțiunilor pentru neîndeplinirea cerințelor de constituire a rezervelor minime obligatorii și a cerințelor aferente privind rezervele minime obligatorii (BCE/2021/45) (JO L 367, 15.10.2021, p. 4).”;"
33. la articolul 154 alineatul (1), litera (d) se înlocuiește cu următorul text: „(d) în ceea ce privește procedurile de la sfârșitul zilei și condițiile de acces pentru facilitatea de creditare marginală, în cazurile în care există un sold negativ rămas în contul de decontare al unei contrapărți în TARGET2 după finalizarea procedurilor de control de la sfârșitul zilei și se consideră, prin urmare, că există o cerere automată de a recurge la facilitatea de creditare marginală, astfel cum se prevede la articolul 19 alineatul (6), obligația de a prezenta în avans suficiente active eligibile drept colateral sau, în cazul unei contrapărți al cărei acces la operațiunile de politică monetară din Eurosistem a fost limitat în conformitate cu articolul 158, obligația de a menține nivelul de utilizare a operațiunilor de politică monetară din Eurosistem în limita definită.”;
34. la articolul 155, se adaugă următorul alineat (2a): „(2a) În cazul în care calcularea unei sancțiuni financiare în conformitate cu anexa VII, ca urmare a aplicării reducerii de 50 % prevăzute la alineatul (2), are drept rezultat o sumă mai mică de 500 EUR, se aplică sancțiunea financiară minimă de 500 EUR.”;
35. după articolul 187 se introduce următoarea nouă PARTE ȘAPTE A, care conține articolele 187a-187d: „PARTEA A ȘAPTEA A DISPOZIȚII SPECIALE ÎN CAZUL UNEI PERTURBĂRI A TARGET2 PE PARCURSUL MAI MULTOR ZILE LUCRĂTOARE Articolul 187a Perturbarea TARGET2 prelungită pe parcursul mai multor zile lucrătoare (1) BCE poate declara o perturbare a sistemului TARGET2 care împiedică procesarea normală a plăților ca fiind o «perturbare a TARGET2 prelungită pe parcursul mai multor zile lucrătoare» în cazul în care: (a) soluția de urgență menționată la articolul 2 punctul (86) din Orientarea BCE/2012/27 este activată ca urmare a întreruperii; și (b) perturbarea durează sau este estimată de BCE să dureze mai mult de o zi lucrătoare. Operațiunile regulate de politică monetară pot fi amânate sau anulate atunci când este activată soluția de urgență menționată la litera (a). (2) Declarația menționată la alineatul (1) se comunică prin intermediul website-ului BCE. Ca parte a unei astfel de declarații sau ulterior acesteia, BCE comunică consecințele perturbării asupra anumitor operațiuni și instrumente de politică monetară. (3) În urma unei declarații făcute în temeiul prezentului articol, se pot aplica măsuri și dispoziții speciale referitoare la anumite operațiuni și instrumente de politică monetară, astfel cum se precizează în prezenta orientare, în special la articolele 187b, 187c și 187d. (4) Odată ce perturbarea sistemului TARGET2 este rezolvată, BCE emite o comunicare prin intermediul website-ului BCE în care afirmă că măsurile și dispozițiile speciale adoptate ca urmare a perturbării TARGET2 prelungite pe parcursul mai multor zile lucrătoare nu mai sunt aplicabile. Articolul 187b Procesarea operațiunilor de politică monetară din Eurosistem în cazul unei perturbări a TARGET2 prelungite pe parcursul mai multor zile lucrătoare În cazul declarării unei perturbări a TARGET2 prelungite pe parcursul mai multor zile lucrătoare în conformitate cu articolul 187a, următoarele dispoziții se pot aplica în ceea ce privește procesarea operațiunilor de politică monetară din Eurosistem: (a) Decontarea operațiunilor de piață monetară în euro, astfel cum se prevede în capitolul 2 din titlul III din prezenta orientare, nu se prelucrează prin intermediul soluției de urgență, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 86 din Orientarea BCE/2012/27. În consecință, decontarea acestor operațiuni poate fi amânată până la reluarea funcționării normale a TARGET2. (b) Plățile dobânzilor aferente acestor operațiuni se calculează fie (i) ca și cum nu ar fi existat întârzieri ale decontării operațiunilor, fie (ii) în funcție de durata reală, luându-se în considerare valoarea mai mică a dobânzii de plătit sau valoarea mai mare a dobânzii de primit pentru contraparte. (c) Eurosistemul compensează la calcularea plății dobânzii efectuate în conformitate cu litera (b) orice remunerație suplimentară a soldului contului curent pe care contrapartea are dreptul să o primească sau este obligată să o plătească în cazul unor rate negative, ca urmare a întârzierii decontării. (d) Dobânda se plătește sau se primește atunci când BCE emite comunicarea menționată la articolul 187a alineatul (4). Articolul 187c Accesul la facilitatea de creditare marginală în cazul unei perturbări a TARGET2 prelungite pe parcursul mai multor zile lucrătoare În cazul declarării unei perturbări a TARGET2 prelungite pe parcursul mai multor zile lucrătoare în conformitate cu articolul 187a, următoarele dispoziții se pot aplica în ceea ce privește accesul la facilitatea de creditare marginală. (a) Fără a aduce atingere articolului 19 alineatul (6), un sold negativ al contului de decontare al unei contrapărți deschis la BCN de origine a acesteia la sfârșitul zilei este tratat ca lichiditate intraday și remunerat la rata zero a dobânzii. (b) Se aplică rata zero a dobânzii oricărui credit în curs din facilitatea de creditare marginală, astfel cum se prevede la articolul 20, acordat în ziua anterioară activării soluției de urgență. Această rată a dobânzii se aplică pe durata perturbării. Orice credit acordat în cadrul facilității de creditare marginală și decontat în timp real în ziua în care a fost declarată perturbarea TARGET2 prelungită pe parcursul mai multor zile lucrătoare, dar înainte de declararea propriu-zisă a perturbării, este tratat drept credit acordat în ziua lucrătoare în care s-a soluționat perturbarea TARGET2 prelungită pe parcursul mai multor zile lucrătoare. Dobânda de plătit pentru orice credit primit în cadrul facilității de creditare marginală se plătește împreună cu rambursarea creditului pentru facilitatea de creditare marginală numai după ce soluția de urgență este dezactivată și BCE a emis o comunicare în temeiul articolului 187a alineatul (4). Calculul ratei dobânzii de plătit exclude ziua (zilele) lucrătoare acoperite de perturbarea prelungită a TARGET2. Articolul 187d Neimpunerea de sancțiuni în cazul unei perturbări a TARGET2 prelungite pe parcursul mai multor zile lucrătoare Nu se impune nicio sancțiune unei contrapărți în temeiul articolului 154 în cazul în care se declară în temeiul articolului 187a o perturbare a TARGET2 prelungită pe parcursul mai multor zile lucrătoare, care afectează capacitatea contrapărții respective de a-și îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul prezentei orientări.”;
36. anexa I se înlocuiește cu anexa I la prezenta orientare;
37. anexele VIa și VII se modifică în conformitate cu anexa II la prezenta orientare.