Începe proba gratuită

Act UE 2022/915 · CELEX 32022H0915

Recomandarea (UE) 2022/915 a Consiliului din 9 iunie 2022 privind cooperarea operativă în materie de asigurare a respectării legii

Data act
09.06.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_158_R_0003
Status
In vigoare
aplicarea legii cooperare polițienească (UE) cooperare transfrontalieră cooperare vamală formare profesională frontiera internă a UE lupta împotriva criminalității poliție cooperare schimb de informații țări ale UE

Recitale

(1) Cooperarea transfrontalieră în materie de asigurare a respectării legii este esențială pentru a face față amenințărilor de securitate și pentru a asigura buna funcționare a spațiului Schengen. Este esențial ca persoanele să fie împiedicate să se sustragă autorităților de aplicare a legii prin simpla deplasare dintr-un stat membru în altul. O cooperare transfrontalieră consolidată în materie de asigurare a respectării legii între toate autoritățile de aplicare a legii din statele membre va contribui la îmbunătățirea prevenirii, a depistării și anchetării infracțiunilor în Uniune. O astfel de cooperare consolidată include acțiuni transfrontaliere între două sau mai multe state membre, cum ar fi urmăririle transfrontaliere și supravegherea transfrontalieră, precum și acțiuni transnaționale, cum ar fi operațiunile comune, care implică detașarea de agenți de aplicare a legii în alte state membre.

(2) Urmăririle transfrontaliere și supravegherea transfrontalieră sunt instrumente indispensabile de cooperare în materie de asigurare a respectării legii, fără de care persoanele se pot sustrage autorităților de aplicare a legii prin trecerea frontierei, profitând de schimbarea jurisdicției și de absența continuității acțiunii de asigurare a respectării legii. Ar trebui să se recomande ca statelor membre să abordeze limitările actuale pe care unele state membre le-au instituit, deoarece acestea creează obstacole care împiedică desfășurarea unor astfel de acțiuni pe teritoriul lor. Este de asemenea necesar, cu respectarea competențelor autorităților judiciare ale fiecărui stat membru, să se adapteze anumite reguli de angajare în operațiuni transfrontaliere de asigurare a respectării legii pentru a monitoriza și a reține persoane în cadrul supravegherii transfrontaliere, al urmăririlor transfrontaliere și în cursul operațiunilor comune.

(3) Este necesară constituirea unor patrule comune permanente și a altor capacități ale operațiunii comune pentru a face față activităților infracționale și provocărilor pe care mobilitatea permanentă și în creștere a persoanelor, a bunurilor și a serviciilor în interiorul Uniunii le implică pentru cooperarea operativă în materie de asigurare a respectării legii. Prin schimbul lor de informații, structurilor actuale, cum ar fi centrele de cooperare polițienească și vamală (CCPV), le revine un rol major în lupta împotriva criminalității transfrontaliere. După caz, CCPV-urile ar trebui să poată sprijini patrulele comune și alte operațiuni comune pe baza unei analize de risc comune și a unei evaluări a necesităților, în conformitate cu cerințele legale aplicabile, pentru a preveni și depista infracțiunile transfrontaliere desfășurate în zonele de frontieră interne ale Uniunii și pentru a sprijini anchetele privind infracțiunile transfrontaliere respective.

(4) Pentru ca statele membre, Consiliul și Comisia să obțină o imagine cantitativă exactă a stadiului în care se află punerea în aplicare a activităților de cooperare transfrontalieră în materie de asigurare a respectării legii în Uniune, ar trebui să se recomande statelor membre să culeagă și să raporteze anual date și să compileze și să raporteze anual statistici privind cooperarea operativă în materie de asigurare a respectării legii. Astfel de statistici ar putea asigura o cunoaștere detaliată și o înțelegere mai profundă a nevoilor statelor membre și a oricăror probleme potențiale care trebuie soluționate la nivelul Uniunii.

(5) Rețelele infracționale profită de lipsa controalelor la frontierele interne ale Uniunii pentru a-și desfășura activitățile infracționale. Patrulele comune și alte operațiuni comune sunt instrumente prețioase de combatere a tuturor tipurilor de infracțiuni transfrontaliere.

(6) Atunci când este relevant și adecvat, statele membre ar trebui să poată pune în aplicare recomandările privind cooperarea operativă transfrontalieră în materie de asigurare a respectării legii în contextul Platformei multidisciplinare europene împotriva amenințărilor infracționale (EMPACT) pentru a combate amenințările prioritare identificate pe care le reprezintă criminalitatea internațională gravă și organizată. De exemplu, patrulele comune specifice reprezintă un instrument flexibil întemeiat pe activități polițienești bazate pe informații, care poate fi inițiat de autoritățile relevante de aplicare a legii. Statele membre ar putea de asemenea utiliza patrule comune specifice alături de alte acțiuni operative în planurile de acțiune operaționale (PAO) ale EMPACT pentru a aborda domenii specifice prioritare ale criminalității.

(7) Disponibilitatea limitată a agenților de aplicare a legii pe care statele membre îi pot desfășura în străinătate și lipsa unei desfășurări coordonate bazate pe o analiză comună prealabilă pot conduce la ineficacitatea desfășurării de forțe de aplicare a legii în alte state membre. Pentru a simplifica gestionarea administrativă și logistică a patrulelor comune și a altor operațiuni comune, ar trebui să se recomande crearea unei platforme de sprijin cu dimensiune paneuropeană. Prin intermediul unei astfel de platforme de sprijin, statele membre ar putea face schimb de informații cu privire la nevoile lor și ar putea facilita desfășurarea efectivă și eficace a patrulelor comune și a altor operațiuni comune, pentru a menține și a consolida ordinea și siguranța publică, pentru a preveni infracțiunile și pentru a contribui la combaterea unor valuri specifice de criminalitate în locuri strategice, în momente și situații determinate. După caz, platforma de sprijin ar putea beneficia de finanțare din partea Uniunii și de sprijin administrativ și logistic din partea Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) înființate prin Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului (1).

(8) Comunicarea și accesul la informațiile disponibile sunt esențiale pentru succesul cooperării operative transfrontaliere în materie de asigurare a respectării legii. Ar trebui să se recomande statelor membre să permită agenților de aplicare a legii care acționează într-un alt stat membru să aibă acces în timp real la informațiile deținute în sistemele de informații ale Uniunii, prin intermediul portalului european de căutare (ESP), și la bazele lor de date naționale relevante prin soluții mobile, cum ar fi dispozitive portabile sau calculatoare ale autorităților de aplicare a legii montate în interiorul autovehiculelor, în conformitate cu drepturile de acces aplicabile și cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern aplicabil. Ar trebui să se recomande ca informațiile furnizate de autoritățile de aplicare a legii într-un alt stat membru să se limiteze la informațiile solicitate de agenții de aplicare a legii pentru îndeplinirea sarcinilor lor în timpul cooperării transfrontaliere în materie de asigurare a respectării legii. Ar trebui să se recomande, de asemenea, echiparea agenților de aplicare a legii care acționează în alt stat membru cu mijloace de comunicare mobile fiabile și securizate, interconectabile în timp real, cum ar fi instrumentele de mesagerie instantanee, care să funcționeze la nivel transfrontalier, pentru a comunica direct cu autoritățile lor și cu autoritățile statului membru gazdă. Este necesar să se asigure interconectivitatea mijloacelor de comunicare securizate la nivel transfrontalier care pot, cel puțin, să permită utilizarea securizată a mijloacelor de comunicare mobile în timp real, precum și geolocalizarea vehiculelor lor de aplicare a legii utilizate de agenții de aplicare a legii, de exemplu prin urmărirea GPS sau prin drone, în timpul unei operațiuni transfrontaliere de asigurare a respectării legii. Prin urmare, ar trebui să se recomande statelor membre să utilizeze, în funcție de nevoile lor specifice, soluțiile tehnice furnizate, de exemplu, de Europol, în special la recomandarea laboratorului său de inovare, precum și pe baza lucrărilor și proiectelor relevante ale centrului european de inovare pentru securitate internă, de grupuri de experți specializate, cum ar fi Grupul central pentru comunicații securizate și Rețeaua europeană de servicii tehnologice de aplicare a legii (ENLETS), precum și de proiecte precum proiectul BroadWay. Statele membre pot, de asemenea, să asigure o astfel de interconectivitate prin interconectarea sistemelor existente cu statele membre învecinate.

(9) Pentru o cooperare operativă transfrontalieră eficace în materie de asigurare a respectării legii este nevoie să se treacă la o cultură comună a activității de asigurare a respectării legii la nivelul Uniunii. Este esențial, pentru consolidarea competențelor, a cunoștințelor și a încrederii, să se instituie cursuri comune de formare inițială, de tipul celor instituite de Spania și Franța la Valdemoro, programe comune de schimb pentru studenții în domeniul de asigurare a respectării legii cu privire la aspecte legate de o astfel de cooperare, precum și cursuri de dezvoltare continuă cu privire la aceste aspecte pentru agenții de aplicare a legii și pentru anchetatorii infracțiunilor. Este important ca statele membre să includă, în cursurile de formarea inițială națională pentru studenții în domeniul de asigurare a respectării legii, eventual un curs referitor la cooperarea operativă transfrontalieră în materie de asigurare a respectării legii. Este important, de asemenea, ca statele membre să încerce să conceapă sau să adapteze, în cooperare cu Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL), înființată prin Regulamentul (UE) 2015/2219 al Parlamentului European și al Consiliului (2), cursuri privind cooperarea operațională transfrontalieră în materie de asigurare a respectării legii și ca statele membre să ofere cursuri de limbă în cadrul formării continue la nivel național a agenților. Ar putea fi prevăzute parcursuri profesionale pentru studenții în domeniul de asigurare a respectării legii și agenții de aplicare a legii care finalizează astfel de cursuri de formare. Ar trebui să se recomande statelor membre să recurgă în mod optim la CEPOL, comunicându-i CEPOL nevoile lor de formare, sprijinind activitățile CEPOL și contribuind la alinierea portofoliului lor de formare la prioritățile legate de cooperarea transfrontalieră în materie de asigurare a respectării legii stabilite în evaluările nevoilor strategice de formare ale UE (UE-STNA). Ar trebui să se recomande statelor membre să reflecteze la posibilitatea de a crea programe comune paneuropene de formare și de schimb la scară largă și pe termen lung pentru studenții în domeniul de asigurare a respectării legii și pentru agenții de aplicare a legii în ceea ce privește cooperarea operativă transfrontalieră în materie de asigurare a respectării legii.

(10) Având în vedere importanța coordonării și a cooperării în ceea ce privește aspectele abordate în prezenta recomandare și, în special, punerea sa în aplicare, ar trebui să existe un punct de discuție permanent privind cooperarea operativă transfrontalieră în materie de asigurare a respectării legii în cadrul grupului de lucru relevant al Consiliului. Grupul de lucru respectiv ar putea să servească drept forum permanent pentru ca statele membre să discute astfel de aspecte, inclusiv convergența normelor și a acordurilor lor, alte măsuri de eliminare a obstacolelor din calea eficacității și a eficienței operațiunilor de cooperare transfrontalieră în materie de respectare a aplicării legii, raportarea cu privire la progresele înregistrate, precum și aspecte legate de orientările și bunele practici necesare.

(11) Ar trebui să se recomande ca prezenta recomandare să fie pusă în aplicare într-un interval de timp rezonabil. Ar trebui să se recomande, de asemenea, statelor membre să inițieze, de îndată ce va fi posibil în mod rezonabil, un proces de examinare, după caz și în funcție de relevanță, a normelor naționale și a acordurilor bilaterale și multilaterale cu alte state membre, pentru a pune în aplicare prezenta recomandare.

(12) Prezenta recomandare nu aduce atingere normelor privind portul și utilizarea armelor de serviciu, inclusiv în situații de apărare a altor persoane, utilizarea privilegiilor de circulație rutieră, utilizarea mijloacelor tehnice pentru desfășurarea de operațiuni de supraveghere transfrontalieră sau efectuarea controalelor de identitate și reținerea persoanelor care încearcă să evite astfel de controale. În mod similar, nu ar trebui să fie, de asemenea, afectate normele care stabilesc ceea ce intră în domeniul de aplicare al cooperării judiciare sau ceea ce necesită autorizarea de către o autoritate judiciară.

(13) Pentru a asigura coerența, definițiile și garanțiile cuprinse în prezenta recomandare ar trebui, după caz, să aibă la bază și să fie interpretate în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil, în special Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (3) (CAAS), în special articolele 39-46 din aceasta și Deciziile 2008/615/JAI (4) și 2008/616/JAI (5) ale Consiliului (denumite în continuare „Deciziile Prüm”), în special articolele 17-19 din Decizia 2008/615/JAI. Același lucru este valabil și pentru referirile la necesitatea de a respecta dreptul intern în cazul în care dreptul Uniunii face deja trimitere la standardele naționale.

(14) Progresele înregistrate în punerea în aplicare a prezentei recomandări ar trebui reexaminate după o anumită perioadă. Prin urmare, cel târziu la doi ani de la adoptarea prezentei decizii, Comisia ar trebui să evalueze progresele realizate și să prezinte un raport, după ce s-a consultat cu statele membre. Raportul respectiv ar trebui să fie discutat în cadrul Consiliului, astfel încât, printre altele, Comisia să propună acte juridice obligatorii ale dreptului Uniunii dacă sunt necesare astfel de acte în domeniul cooperării operative transfrontaliere în materie de asigurare a respectării legii.

(15) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Danemarca nu participă la adoptarea prezentei recomandări, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezenta recomandare constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca ar trebui să decidă, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezenta recomandare, dacă o va pune în aplicare în dreptul intern.

(16) Cu excepția secțiunilor 2.1, 2.2 și 2.3, prezenta recomandare constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda participă, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din protocolul nr. 19 privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la TUE și la TFUE, și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului (6); prin urmare, Irlanda participă la adoptarea prezentei recomandări.

(17) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta recomandare constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care intră sub incidența articolului 1 punctul H din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (8).

(18) În ceea ce privește Elveția, prezenta recomandare constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), care intră sub incidența articolului 1 punctul H din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE (10) a Consiliului și cu articolul 3 din Decizia 2008/149/JAI a Consiliului (11).

(19) În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta recomandare constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (12), care intră sub incidența articolului 1 punctul H din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (13) și cu articolul 3 din Decizia 2011/349/UE a Consiliului (14).

(20) În ceea ce privește Ciprul, punctele 2.1 și 2.2 din prezenta recomandare constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din Actul de aderare din 2003.

(21) În ceea ce privește Bulgaria și România, punctele 2.1 și 2.2 din prezenta recomandare constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2005.

(22) În ceea ce privește Croația, punctele 2.1 și 2.2 din prezenta recomandare constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 4 alineatul (2) din Actul de aderare din 2011,

Articolul text

Text integral

RECOMANDAREA (UE) 2022/915 A CONSILIULUI din 9 iunie 2022 privind cooperarea operativă în materie de asigurare a respectării legii CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 87 alineatul (3) și articolul 89, coroborate cu articolul 292, având în vedere propunerea Comisiei Europene, întrucât: RECOMANDĂ: CADRU GENERAL OBIECTIV ȘI DOMENIU DE APLICARE Obiectivul prezentei recomandări este de a consolida cooperarea operativă în materie de asigurare a respectării legii între autoritățile de aplicare a legii. Cooperarea operativă în materie de asigurare a respectării legii acoperă situațiile în care autoritățile de aplicare a legii dintr-un stat membru își desfășoară activitatea pe teritoriul unui alt stat membru în contextul acțiunilor transfrontaliere și al altor acțiuni transnaționale între două sau mai multe state membre, de exemplu în cursul unei urmăriri transfrontaliere, al supravegherii transfrontaliere, al patrulelor comune sau al altor operațiuni comune ori în legătură cu sezonul turistic sau cu un eveniment de masă. 1. DEFINIȚII În sensul prezentei recomandări, se aplică următoarele definiții: 2. ELIMINAREA OBSTACOLELOR DIN CALEA COOPERĂRII OPERATIVE ÎN MATERIE DE ASIGURARE A RESPECTĂRII LEGII ATUNCI CÂND AGENȚII DE APLICARE A LEGII ÎȘI DESFĂȘOARĂ ACTIVITATEA ÎNTR-UN ALT STAT MEMBRU 2.1. Urmărirea transfrontalieră: 2.2. Supravegherea transfrontalieră 2.3. Operațiunile comune 3. CENTRE DE COOPERARE POLIȚIENEASCĂ ȘI VAMALĂ 4. O PLATFORMĂ DE SPRIJIN PENTRU PATRULELE COMUNE ȘI ALTE OPERAȚIUNI COMUNE 5. ASIGURAREA ACCESULUI EFECTIV LA INFORMAȚII ȘI LA COMUNICARE 6. FORMARE COMUNĂ ȘI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ ÎN DOMENIUL COOPERĂRII OPERATIVE TRANSFRONTALIERE ÎN MATERIE DE ASIGURARE A RESPECTĂRII LEGII Se recomandă statelor membre: 7. DISPOZIȚII FINALE Adoptată la Luxemburg, 9 iunie 2022. Pentru Consiliu Președintele É. DUPOND-MORETTI (1) Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului (JO L 135, 24.5.2016, p. 53). (2) Regulamentul (UE) 2015/2219 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL) și de înlocuire și de abrogare a Deciziei 2005/681/JAI a Consiliului (JO L 319, 4.12.2015, p. 1). (3) JO L 239, 22.9.2000, p. 19. (4) Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere (JO L 210, 6.8.2008, p. 1). (5) Decizia 2008/616/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind punerea în aplicare a Deciziei 2008/615/JAI privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere (JO L 210, 6.8.2008, p. 12). (6) Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (JO L 64, 7.3.2002, p. 20). (7) JO L 176, 10.7.1999, p. 36. (8) Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31). (9) JO L 53, 27.2.2008, p. 52. (10) Decizia 2008/146/CE a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 1). (11) Decizia 2008/149/JAI a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 50). (12) JO L 160, 18.6.2011, p. 21. (13) Decizia 2011/350/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în ceea ce privește eliminarea controalelor la frontierele interne și circulația persoanelor (JO L 160, 18.6.2011, p. 19). (14) Decizia 2011/349/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în special în ceea ce privește cooperarea judiciară în materie penală și cooperarea polițienească (JO L 160, 18.6.2011, p. 1). (15) Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89). (16) JO C 24, 23.1.1998, p. 2. (17) Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2019 privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1052/2013 și (UE) 2016/1624 (JO L 295, 14.11.2019, p. 1) (18) Decizia 1999/352/CE, CECO, Euratom a Comisiei din 28 aprilie 1999 de instituire a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) (JO L 136, 31.5.1999, p. 20). (19) În timpul crizelor și al situațiilor de urgență (legate în principal de dezastre sau accidente majore), orice stat membru afectat sau țară terță afectată poate solicita protecție civilă sau asistență umanitară prin intermediul UCPM. Apoi, Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență (ERCC) coordonează, facilitează și cofinanțează răspunsul statelor membre la cererea de asistență. (20) Regulamentul (UE) nr. 513/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de instituire, în cadrul Fondului pentru securitate internă, a instrumentului de sprijin financiar pentru cooperarea polițienească, prevenirea și combaterea criminalității și gestionarea crizelor și de abrogare a Deciziei 2007/125/JAI a Consiliului (JO L 150, 20.5.2014, p. 93). ANEXĂ Lista infracțiunilor menționate la punctele 2.1 și 2.2 (1) Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (JO L 198, 28.7.2017, p. 29).

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.