Recitale
(1) Cultura, artele, patrimoniul cultural și diversitatea culturală sunt deosebit de valoroase pentru societatea europeană din punct de vedere cultural, educativ, democratic, ecologic, social și economic, precum și din punctul de vedere al drepturilor omului, și ar trebui să fie promovate și sprijinite. În Declarația de la Roma din 25 martie 2017 și în cadrul Consiliului European din 14 și 15 decembrie 2017 s-a afirmat că educația și cultura sunt esențiale pentru construirea unor societăți bazate pe coeziune și favorabile incluziunii pentru toți și pentru sprijinirea competitivității europene.
(2) În temeiul articolului 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin unei minorități. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate în care prevalează pluralismul, nediscriminarea, toleranța, justiția, solidaritatea și egalitatea între femei și bărbați. Valorile respective sunt reafirmate și articulate în cadrul drepturilor, libertăților și principiilor consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor, în temeiul articolului 6 din TUE. În special, libertatea de exprimare și de informare, precum și libertatea artelor și științei, sunt consacrate la articolele 11 și, respectiv, 13 din Cartă.
(3) Articolul 3 din TUE specifică, de asemenea, faptul că Uniunea urmărește să promoveze pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale și că, printre altele, Uniunea respectă bogăția diversității sale culturale și lingvistice și veghează la protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural european.
(4) Comunicarea Comisiei din 22 mai 2018 intitulată „O nouă agendă europeană pentru cultură” stabilește obiective pentru sectoarele culturale și creative. Aceasta urmărește să valorifice potențialul culturii și diversității culturale pentru a contribui la coeziunea socială și la bunăstarea societății prin promovarea dimensiunii transfrontaliere a sectoarelor culturale și creative și promovarea capacității acestora de a se dezvolta, să încurajeze creativitatea culturală în educație și inovare și pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică și să consolideze relațiile culturale internaționale. Programul „Europa creativă” (denumit în continuare „programul”), împreună cu alte programe și fonduri ale Uniunii, va sprijini Noua agendă europeană pentru cultură. Valoarea intrinsecă a culturii și a expresiei artistice ar trebui păstrată și promovată, iar creația artistică ar trebui să fie plasată în centrul programului. Această abordare este, de asemenea, în concordanță cu Convenția UNESCO din 2005 asupra protecției și promovării diversității expresiilor culturale, care a intrat în vigoare la 18 martie 2007 și la care Uniunea și statele sale membre sunt părți.
(5) Pentru a promova spațiul comun al diversității culturale pentru popoarele Europei, este important să se promoveze circulația transnațională a operelor, colecțiilor și produselor artistice și culturale, încurajând astfel dialogul și schimburile culturale, precum și mobilitatea transnațională a artiștilor și a profesioniștilor din domeniul cultural și creativ.
(6) Protejarea și consolidarea patrimoniului cultural facilitează participarea liberă la viața culturală, în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului a Organizației Națiunilor Unite (ONU) și cu Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Prin urmare, patrimoniul cultural joacă un rol important în construirea unei societăți pașnice și democratice, în procesele de dezvoltare durabilă și în promovarea diversității culturale.
(7) Promovarea diversității culturale europene se bazează pe libertatea de exprimare artistică, pe capacitățile și competențele artiștilor și operatorilor culturali, pe existența unor sectoare culturale și creative prospere și reziliente și pe capacitatea artiștilor și operatorilor culturali de a crea, inova și produce opere și de a le distribui către un public european mai larg și mai divers. Acest lucru extinde astfel potențialul de afaceri al sectoarelor culturale și creative, crește accesul la conținutul creativ, la cercetarea artistică și la creativitate, și intensifică promovarea acestora și, prin urmare, contribuie la o creștere economică durabilă și la crearea de locuri de muncă. În plus, promovarea creativității și a noilor cunoștințe contribuie la stimularea competitivității și a inovării în cadrul lanțurilor valorice industriale. Bogata diversitate culturală și lingvistică a Uniunii reprezintă o valoare esențială pentru proiectul european. În același timp, piața culturală și creativă europeană este caracterizată de particularități geografice, particularități lingvistice, sau ambele, ceea ce poate cauza fragmentarea pieței. Prin urmare, sunt necesare eforturi continue pentru a se asigura faptul că sectoarele culturale și creative beneficiază pe deplin de piața unică a Uniunii și, în special, de piața unică digitală.
(8) Tranziția digitală reprezintă o schimbare de paradigmă pentru sectoarele culturale și creative. Aceasta a remodelat obiceiurile, relațiile și modelele de producție și consum. Această situație prezintă o serie de provocări. În același timp, tranziția digitală oferă noi oportunități sectoarelor culturale și creative în ceea ce privește crearea și distribuția de opere europene, precum și accesul la acestea, ceea ce aduce beneficii societății europene în ansamblu. Programul ar trebui să încurajeze sectoarele culturale și creative să profite de aceste oportunități.
(9) Programul ar trebui să țină seama de natura duală a sectoarelor culturale și creative, recunoscând, pe de o parte, valoarea intrinsecă și artistică a culturii și, pe de altă parte, valoarea economică a acestor sectoare, inclusiv, contribuția mai largă a respectivelor sectoare la creșterea economică, competitivitate, creativitate și inovare. De asemenea, programul ar trebui să țină seama de impactul pozitiv al culturii asupra dialogului intercultural, a coeziunii sociale și a diseminării cunoștințelor. Pentru aceasta este nevoie de sectoare culturale și creative europene puternice, în special de un sector audiovizual european dinamic, dată fiind capacitatea acestuia de a atrage un public divers și de importanța economică a acestuia, inclusiv importanța sa economică pentru alte sectoare creative. Cu toate acestea, concurența pe piețele audiovizuale la nivel mondial s-a amplificat și mai mult prin intensificarea tranziției digitale, de exemplu, datorită modificărilor survenite în ceea ce privește producția și consumul de produse media, precum și a rolului din ce în ce mai important al platformelor globale în distribuția conținutului. Prin urmare, este necesar să se intensifice sprijinul pentru industria europeană.
(10) Astfel cum o dovedește acțiunea Uniunii în favoarea evenimentului „Capitale europene ale culturii”, instituită prin Decizia nr. 445/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) (denumită în continuare „Capitale europene ale culturii”), sectoarele culturale și creative joacă un rol important în dezvoltarea și revitalizarea teritoriilor Uniunii. În acest mod, sectoarele culturale și creative devin vectori esențiali pentru stimularea turismului bazat pe calitate și a dezvoltării regionale, locale și urbane în întreaga Uniune.
(11) Pentru a fi eficace, programul ar trebui să țină seama de natura specifică a diferitelor sectoare culturale și creative și de dificultățile cu care se confruntă acestea, de grupurile lor țintă diferite și de nevoile caracteristice ale fiecăruia dintre ele prin abordări adaptate în cadrul unei componente dedicate sectorului audiovizual (denumită în continuare „componenta MEDIA”), al unei componente dedicate celorlalte sectoare creative și culturale (denumită în continuare „componenta Cultură”) și al unei componente transsectoriale (denumită în continuare „componenta Transsectorială”).
(12) Programul ar trebui să sprijine acțiunile și activitățile cu valoare adăugată europeană, care completează programele și politicile regionale, naționale, internaționale și alte programe și politici ale Uniunii și care au un impact pozitiv asupra cetățenilor europeni, și ar trebui să sprijine dezvoltarea și promovarea cooperării transnaționale și a schimburilor în cadrul sectoarelor culturale și creative. Prin astfel de acțiuni și activități, programul contribuie la consolidarea identității și a valorilor europene, promovând în același timp diversitatea culturală și lingvistică.
(13) Muzica, în toate formele și expresiile sale, în special muzica contemporană și live, este o componentă importantă a peisajului cultural, artistic și economic al Uniunii și a patrimoniului acesteia. Aceasta este un element de coeziune socială și servește drept instrument-cheie pentru stimularea dezvoltării economice și culturale. Prin urmare, componenta Cultură ar trebui să acorde atenție sectorului muzical.
(14) Componenta Cultură ar trebui să promoveze crearea de rețele între comunitățile creative și să încurajeze colaborarea transfrontalieră și multidisciplinară prin utilizarea diferitelor seturi de competențe, cum ar fi seturile de competențe artistice, creative, digitale și tehnologice.
(15) Componenta Transsectorială urmărește să exploateze potențialul în materie de colaborare între diferite sectoare culturale și creative și să abordeze provocările comune cu care se confruntă acestea. O abordare transversală comună prezintă avantaje în ceea ce privește transferul de cunoștințe și eficiența administrativă care urmează să fie dobândite în acest mod. În acest context, birourile programului contribuie la realizarea obiectivelor programului și la implementarea sa.
(16) Intervenția la nivelul Uniunii este necesară în sectorul audiovizual pentru a însoți politicile privind piața unică digitală a Uniunii. Aceasta se referă, în mod special, la modernizarea cadrului privind drepturile de autor prin intermediul Directivelor (UE) 2019/789 (5) și (UE) 2019/790 (6) ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și al Directivei 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/1808 a Parlamentului European și a Consiliului (8). Directivele (UE) 2019/789 și (UE) 2019/790 urmăresc consolidarea capacității operatorilor europeni din domeniul audiovizual de a crea, finanța, produce și difuza opere care să fie prezentate în mod vizibil prin intermediul diferitelor canale mass-media, de exemplu, TV, cinema sau video la cerere, care să fie disponibile și atractive pentru public pe o piață mai deschisă și mai competitivă la nivel european și în afara Europei. Respectivele directive vizează, de asemenea, realizarea unei piețe funcționale pentru creatori și titularii de drepturi, în special pentru publicațiile de presă și platformele online, precum și asigurarea unei remunerări echitabile a autorilor și a artiștilor interpreți sau executanți, dimensiuni care ar trebui luate în considerare în întregul program. Totodată, sprijinul ar trebui să fie intensificat pentru a răspunde noilor evoluții de pe piață și în special creșterii rolului platformelor globale de distribuție în comparație cu organismele naționale de radiodifuziune care investesc în mod tradițional în producția de opere europene. Întrucât condițiile de piață și operatorii din domeniul audiovizual continuă să evolueze, ar trebui furnizate criterii specifice pentru a defini ce reprezintă o societate de producție independentă în contextul implementării programului.
(17) Programul ar trebui să permită o participare cât mai largă posibil a organizațiilor din sectoarele culturale și creative și accesul cât mai amplu al acestora la program, indiferent de originea lor geografică. Programul ar trebui să sprijine aceste organizații și cele mai mari talente, indiferent de locul în care se află, să opereze la nivel transfrontalier și internațional. Componenta MEDIA ar trebui să țină seama de diferențele dintre țări în ceea ce privește producția și distribuția de conținut audiovizual, precum și accesul la conținut audiovizual și tendințele legate de consumul de conținut audiovizual și, în special, de particularitățile lor lingvistice și geografice, oferind astfel condiții de concurență mai echitabile, extinzând participarea statelor membre cu capacități audiovizuale diferite și intensificând colaborarea dintre acestea, precum și sprijinind talentele europene, indiferent de locul în care se află, să opereze la nivel transfrontalier și internațional. De asemenea, ar trebui să se țină seama de particularitățile regiunilor ultraperiferice menționate la articolul 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
(18) Acțiunile speciale din cadrul programului, cum ar fi acțiunea Uniunii privind Marca patrimoniului european instituită prin Decizia nr. 1194/2011/UE a Parlamentului European și a Consiliului (9), (denumită în continuare „Marca patrimoniului european”), Zilele patrimoniului european, premiile europene în domenii precum muzica pop, rock și contemporană, literatura, patrimoniul și arhitectura și Capitalele europene ale culturii au atras direct milioane de cetățeni europeni, au demonstrat beneficiile sociale și economice ale politicilor culturale europene și ar trebui, prin urmare, să fie continuate și, pe cât posibil, extinse. Componenta Cultură ar trebui să sprijine activitățile de networking între siturile care poartă Marca patrimoniului european. Ar trebui avută în vedere și posibilitatea de a extinde gama premiilor europene pentru a cuprinde noi domenii și sectoare, în special teatrul.
(19) Cultura reprezintă un element fundamental pentru consolidarea unor comunități favorabile incluziunii și bazate pe coeziune. În contextul problemelor legate de migrație și al provocărilor în materie de integrare, cultura joacă un rol fundamental în furnizarea de oportunități pentru dialogul intercultural și în integrarea migranților și a refugiaților, ajutându-i să simtă că fac parte din societățile-gazdă, precum și în dezvoltarea de relații cordiale între migranți și noile comunități.
(20) Pentru a contribui la o societate favorabilă incluziunii, programul ar trebui să promoveze și să crească nivelul de participare culturală în întreaga Uniune, în special în ceea ce privește persoanele cu handicap și cele provenite din medii defavorizate.
(21) În conformitate cu Declarația de la Davos din 22 ianuarie 2018 intitulată „Către o cultură a arhitecturii (Baukultur) de foarte bună calitate pentru Europa”, ar trebui luate măsuri pentru a promova o abordare nouă și integrată vizând conceperea unui mediu construit de foarte bună calitate, care să fie ancorat cultural, care să consolideze coeziunea socială, care să garanteze sustenabilitatea mediului și care să contribuie la sănătatea și bunăstarea întregii populații. Abordarea respectivă nu ar trebui să pună accent doar pe zonele urbane, ci și pe interconectivitatea zonelor periferice și rurale. Conceptul de Baukultur cuprinde toți factorii care au un impact direct asupra calității vieții cetățenilor și comunităților, încurajând astfel incluziunea, coeziunea și sustenabilitatea într-un mod foarte concret.
(22) Libertatea de exprimare și libertatea artistică reprezintă nucleul unor sectoare culturale și creative dinamice. În special, sectorul mass-mediei de știri are nevoie de un peisaj mass-media liber, diversificat și pluralist. Prin urmare, împreună cu Directiva 2010/13/UE, programul ar trebui să promoveze un peisaj mass-media liber, diversificat și pluralist, încurajând interacțiunile și activitățile transversale de sprijinire a sectorului mass-mediei de știri. Programul ar trebui să îi sprijine pe noii profesioniști din domeniul media și să consolideze dezvoltarea gândirii critice în rândul cetățenilor prin promovarea educației în domeniul mass-mediei.
(23) Programul ar trebui, de asemenea, să stimuleze interesul pentru operele audiovizuale europene și să îmbunătățească accesul la acestea, în special prin măsuri de dezvoltare a publicului, inclusiv prin educație cinematografică.
(24) Mobilitatea artiștilor și a lucrătorilor din domeniul cultural dincolo de frontiere în cadrul componentei Cultură poate contribui la crearea în Uniune a unor sectoare culturale și creative mai bine conectate, mai puternice și mai durabile, deoarece aceasta este o modalitate de a accelera dezvoltarea competențelor și a curbei de învățare în cadrul sectoarelor culturale și creative, de a îmbunătăți sensibilizarea interculturală și de a promova co-crearea, coproducția, circulația și diseminarea operelor la nivel transnațional.
(25) Proiectele de cooperare, în special proiectele de mică amploare, având în vedere particularitățile sectoarelor culturale și creative, ar trebui să se afle în centrul componentei Cultură. Prin urmare, Comisia ar trebui să faciliteze participarea la program prin simplificarea substanțială a procedurilor birocratice, în principal în etapa de depunere a cererilor, și, în cazul proiectelor de mică amploare, prin permiterea unor rate de cofinanțare mai ridicate.
(26) În conformitate cu articolele 8 și 10 din TFUE, programul ar trebui să sprijine, în toate activitățile sale, integrarea perspectivei de gen și a obiectivelor privind nediscriminarea și ar trebui, după caz, să definească criterii adecvate în ceea ce privește echilibrul de gen. Femeile sunt implicate activ în sectoarele culturale și creative în calitate de autori, profesioniști, profesori, artiști și membri ai publicului. Cu toate acestea, este mai puțin probabil ca femeile să ocupe funcții de decizie în instituțiile culturale, artistice și creative. Prin urmare, programul ar trebui să promoveze talentele femeilor pentru a sprijini carierele artistice și profesionale ale acestora.
(27) Ținând seama de comunicarea comună din 8 iunie 2016 intitulată „Către o strategie a UE pentru relațiile culturale internaționale”, aprobată prin rezoluția Parlamentului European din 5 iulie 2017 referitoare la mandatul pentru trilogul privind proiectul de buget 2018 (10), precum și de concluziile Consiliului din 24 mai 2017 privind o abordare strategică a UE în ceea ce privește relațiile culturale internaționale, instrumentele de finanțare europene și, în special, programul ar trebui să recunoască importanța culturii în relațiile internaționale și rolul său în promovarea valorilor europene prin acțiuni specifice și țintite, menite să genereze un impact clar al Uniunii pe scena mondială.
(28) În conformitate cu comunicarea Comisiei din 22 iulie 2014 intitulată „Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european”, politicile și instrumentele relevante ar trebui să asigure valorificarea Anului European al Patrimoniului Cultural 2018, care a integrat cu succes și eficient cultura în alte domenii de politici, în special printr-o abordare bazată pe guvernanța participativă, prin valorificarea pe termen lung și durabilă a patrimoniului cultural al Europei, prin elaborarea unei abordări mai integrate a conservării și valorificării sale, precum și prin sprijinirea protejării durabile, regenerarea, reutilizarea adaptivă și promovarea valorilor acestuia prin activități de sensibilizare și de networking. În sectorul culturii, ar trebui să se aibă în vedere sprijinirea artiștilor, creatorilor și meșteșugarilor artizani calificați în meseriile tradiționale legate de restaurarea patrimoniului cultural. În sectorul audiovizual, în special, operele de patrimoniu constituie o sursă esențială de prezervare a memoriei și diversitate culturală și reprezintă potențiale oportunități de piață. În acest context, arhivele și bibliotecile audiovizuale contribuie la conservarea și la reutilizarea operelor de patrimoniu, precum și la noi evoluții ale pieței pentru acestea.
(29) În conformitate cu comunicarea Comisiei din 10 martie 2020 intitulată „O nouă Strategie industrială pentru Europa”, Uniunea ar trebui să se bazeze pe punctele sale forte, în special pe diversitatea sa, talentele, valorile sale, modul său de viață, precum și pe inovatorii și creatorii săi.
(30) Succesul programului se bazează pe dezvoltarea de proiecte inovatoare și eficace, care generează bune practici în ceea ce privește cooperarea europeană transnațională din sectoarele culturale și creative. Ori de câte ori este posibil, astfel de povești de succes ar trebui promovate, încurajându-se astfel sprijinirea unor noi modele de afaceri și noi competențe, favorizându-se cunoștințele tradiționale și transpunerea soluțiilor creative și interdisciplinare în valoare economică și socială.
(31) Programul ar trebui să fie deschis, sub rezerva anumitor condiții, participării membrilor Asociației Europene a Liberului Schimb, țărilor în curs de aderare, țărilor candidate și potențialilor candidați la aderare care beneficiază de o strategie de preaderare, țărilor din cadrul politicii europene de vecinătate și partenerilor strategici ai Uniunii.
(32) Țările terțe care sunt membre ale Spațiului Economic European pot participa la programele Uniunii în cadrul cooperării stabilite în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European (11), care prevede implementarea programelor pe baza unei decizii adoptate în temeiul acordului menționat. Țările terțe pot participa și pe baza altor instrumente juridice. Prezentul regulament ar trebui să cuprindă o dispoziție specifică prin care să se solicite țărilor terțe să acorde accesul și drepturile necesare pentru ca ordonatorul de credite competent, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și Curtea de Conturi să își exercite în mod cuprinzător competențele care le revin.
(33) Țările terțe ar trebui să urmărească participarea deplină la program. Cu toate acestea, țările terțe care nu îndeplinesc condițiile de participare la componentele MEDIA și Transsectorială, dar participă la componenta Cultură, ar trebui să aibă posibilitatea de a înființa și de a sprijini birouri ale programului pentru a promova programul în țara lor și pentru a stimula cooperarea transfrontalieră în sectoarele culturale și creative.
(34) Derogările de la obligația de a îndeplini condițiile stabilite în Directiva 2010/13/UE ar trebui să facă obiectul unei supravegheri și să fie acordate țărilor din cadrul politicii europene de vecinătate în cazuri justificate în mod corespunzător, ținând seama de situația specifică a pieței audiovizualului din țara în cauză și de gradul de integrare în cadrul politicii europene în domeniul audiovizualului. Progresele realizate în vederea atingerii obiectivelor stabilite în Directiva 2010/13/UE ar trebui să facă obiectul unei monitorizări regulate. Mai mult, participarea la acțiuni finanțate prin componenta MEDIA ar trebui prevăzută de la caz la caz, în programele de lucru relevante.
(35) Programul ar trebui să promoveze cooperarea între Uniune și organizațiile internaționale, cum ar fi UNESCO, Consiliul Europei, inclusiv Eurimages și Observatorul European al Audiovizualului (denumit în continuare „Observatorul”), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) sau Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale. Programul ar trebui, de asemenea, să sprijine angajamentul Uniunii referitor la obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, în special ceea ce privește dimensiunea culturală. În ceea ce privește sectorul audiovizual, programul ar trebui să asigure contribuția Uniunii la activitățile Observatorului.
(36) Pentru a reflecta importanța combaterii schimbărilor climatice în concordanță cu angajamentele Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris adoptat în temeiul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice și de a îndeplini obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU, programul este destinat să contribuie la integrarea acțiunilor climatice și la atingerea unei ținte globale reprezentate de alocarea a 30 % din cheltuielile bugetului Uniunii pentru sprijinirea îndeplinirii obiectivelor climatice. În conformitate cu Pactul verde european ca plan pentru creștere durabilă, acțiunile întreprinse în temeiul prezentului regulament ar trebui să respecte principiul de „a nu face rău”. În cursul implementării programului, ar trebui identificate și puse în practică acțiuni relevante, fără a aduce modificări caracterului fundamental al programului, și ar trebui reevaluate în cadrul evaluărilor și procedurilor de reexaminare relevante.
(37) Pentru simplificare și eficiență, Comisia ar trebui să poată împărți angajamentele bugetare în tranșe anuale. În acest caz, Comisia ar trebui să angajeze tranșele anuale în cursul implementării programului, ținând cont de evoluția acțiunilor care beneficiază de asistență financiară, de necesitățile estimate ale acestora, precum și de bugetul disponibil. Comisia ar trebui să le comunice beneficiarilor granturilor un calendar orientativ care cuprinde angajarea tranșelor anuale individuale.
(38) Prezentului regulament i se aplică normele financiare orizontale adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în temeiul articolului 322 din TFUE. Respectivele norme sunt stabilite în Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (12) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”) și determină în special procedura de stabilire și execuție a bugetului prin granturi, achiziții publice, premii și gestiunea indirectă, și prevăd verificarea responsabilităților actorilor financiari. Normele adoptate în temeiul articolului 322 din TFUE includ, de asemenea, un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii.
(39) „Premiul LUX – Premiul european de film al publicului decernat de Parlamentul European și de Academia Europeană de Film” s-a impus ca un premiu european distinctiv, promovând și difuzând filme europene care reflectă identitatea și valorile europene dincolo de frontierele naționale și bazându-se pe colaborările cu o comunitate de creatori de film renumiți și cu organizațiile și rețelele cinematografice europene.
(40) De la crearea sa, Orchestra de tineret a Uniunii Europene a dobândit o experiență unică în promovarea accesului la muzică, precum și a dialogului intercultural, a respectului și înțelegerii reciproce prin cultură, favorizând totodată formarea tinerilor muzicieni și dezvoltarea carierei lor internaționale. Particularitatea Orchestrei de tineret a Uniunii Europene rezidă în faptul că este o orchestră europeană, creată printr-o rezoluție a Parlamentului European, care depășește granițele culturale și este alcătuită din tineri muzicieni selectați din întreaga Europă în conformitate cu criterii artistice exigente, prin intermediul unui proces riguros și transparent de audiții desfășurate anual în toate statele membre. Această contribuție specială la diversitatea și identitatea culturală a Europei ar trebui recunoscută, de exemplu, prevăzând acțiuni la care Orchestra de tineret a Uniunii Europene și alte entități culturale europene similare pot solicita să participe. Ar trebui prevăzută posibilitatea unei finanțări multianuale pentru astfel de entități, pentru a se asigura stabilitatea funcționării lor.
(41) Organizațiile din sectoarele culturale și creative cu o amplă acoperire geografică în Europa, ale căror activități implică prestarea de servicii culturale direct pentru cetățenii europeni și care, prin urmare, au potențialul de a avea un impact direct asupra identității europene, ar trebui să fie eligibile pentru sprijinul acordat de Uniune.
(42) Pentru a asigura alocarea eficientă a fondurilor de la bugetul general al Uniunii, este necesar ca toate acțiunile și activitățile desfășurate în cadrul programului să aibă valoare adăugată europeană. Este de asemenea necesar să se asigure faptul că acestea completează activitățile statelor membre. Ar trebui să se urmărească consecvența, complementaritatea și sinergiile cu programele de finanțare care sprijină domenii de politici strâns legate între ele, asigurându-se faptul că beneficiarii potențiali cunosc diferitele oportunități de finanțare, precum și cu politicile orizontale, cum ar fi politica Uniunii în domeniul concurenței.
(43) Sprijinul financiar ar trebui să fie utilizat pentru a aborda, în mod proporțional, disfuncționalitățile pieței sau situațiile de investiții sub nivelul optim, iar acțiunile nu ar trebui să se suprapună peste finanțarea privată sau să o excludă, ori să denatureze concurența pe piața internă.
(44) Este important ca programul să abordeze provocările structurale cu care se confruntă sectoarele culturale și creative din Europa care au fost exacerbate de pandemia de COVID-19. Programul înglobează rolul fundamental al culturii și al mass-media europene pentru bunăstarea cetățenilor și pentru capacitarea acestora de a lua decizii în cunoștință de cauză. Împreună cu alte programe de finanțare relevante ale Uniunii și cu Next Generation EU, programul ar trebui să sprijine redresarea pe termen scurt a sectoarelor culturale și creative, să consolideze reziliența și competitivitatea pe termen lung a acestora pentru a aborda în mod optim potențialele crize majore în viitor și a însoți tranziția lor digitală și ecologică.
(45) Obiectivele de politici ale programului sunt abordate, de asemenea, prin intermediul instrumentelor financiare și al garanțiilor bugetare în cadrul componentelor de politici ale Programului InvestEU 2021-2027 instituit prin Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European și al Consiliului (13) care, printre altele, continuă să faciliteze accesul la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii, precum și al organizațiilor din sectoarele culturale și creative.
(46) Impactul, calitatea și eficiența implementării proiectelor din cadrul programului ar trebui să constituie criterii-cheie de evaluare pentru selectarea proiectelor în cauză. Ținând seama de cunoștințele tehnice de specialitate necesare pentru a evalua propunerile în cadrul acțiunilor specifice ale programului, membrii comitetelor pentru evaluarea unor astfel de propuneri (denumite în continuare „comitetele de evaluare”) pot fi experți externi. La selectarea experților externi, ar trebui să se acorde atenția cuvenită pregătirii lor profesionale și echilibrului de gen al comitetelor respective.
(47) Programul ar trebui să includă un sistem de indicatori de performanță calitativi și cantitativi realist și flexibil, care să însoțească acțiunile sale și să monitorizeze performanța sa în mod continuu. O astfel de monitorizare și acțiunile de informare și comunicare care vizează programul și acțiunile sale ar trebui să se bazeze pe cele trei componente ale programului.
(48) Având în vedere importanța și complexitatea colectării și analizării datelor și a măsurării impactului politicilor culturale, Comisia ar trebui să contribuie la colectarea de dovezi și date statistice privind tendințele și evoluțiile din sectoarele culturale și creative prin utilizarea experienței sale și a altor instituții de cercetare relevante și ar trebui să raporteze periodic Parlamentului European și Consiliului cu privire la datele colectate.
(49) Programul ar trebui să fie instituit pentru o perioadă de șapte ani, pentru a alinia durata acestuia cu cea a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027 stabilită în Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului (14) (denumit în continuare „CFM 2021-2027”).
(50) Prezentul regulament stabilește un pachet financiar aferent programului, care urmează să constituie principala valoare de referință în înțelesul punctului 18 din Acordul interinstituțional din 16 decembrie 2020 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, precum și privind noile resurse proprii, inclusiv o foaie de parcurs în vederea introducerii de noi resurse proprii (15), pentru Parlamentul European și pentru Consiliu în cursul procedurii bugetare anuale.
(51) Prezentului program i se aplică Regulamentul financiar. Regulamentul financiar stabilește normele privind execuția bugetului Uniunii, inclusiv normele privind granturile, inclusiv cele către terți, premiile, achizițiile publice, gestiunea indirectă, instrumentele financiare, garanțiile bugetare, asistența financiară și rambursările către experții externi.
(52) Formele de finanțare și metodele de execuție prevăzute în prezentul regulament ar trebui să fie alese pe baza capacității lor de a realiza obiectivele specifice ale acțiunilor și de a obține rezultate, ținându-se seama în special de costurile controalelor, de sarcina administrativă și de nevoia de simplificare administrativă, în special în procesul de depunere a cererilor, în beneficiul tuturor părților implicate, precum și de riscul preconizat de neconformitate. Atunci când se face respectiva alegere, ar trebui avute în vedere utilizarea de sume forfetare, costuri unitare și rate forfetare, precum și recurgerea la finanțări care nu sunt legate de costuri, astfel cum se menționează la articolul 125 alineatul (1) din Regulamentul financiar.
(53) În conformitate cu Regulamentul financiar, cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (16) și cu Regulamentele (CE, Euratom) nr. 2988/95 (17), (Euratom, CE) nr. 2185/96 (18) și (UE) 2017/1939 (19) ale Consiliului, interesele financiare ale Uniunii trebuie să fie protejate prin măsuri proporționale, inclusiv prin măsuri referitoare la prevenirea, depistarea, corectarea și investigarea neregulilor, inclusiv a fraudei, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate și, dacă este cazul, prin impunerea de sancțiuni administrative. În special, în conformitate cu Regulamentele (Euratom, CE) nr. 2185/96 și (UE, Euratom) nr. 883/2013, OLAF are competența de a desfășura investigații administrative, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, pentru a stabili dacă a avut loc o fraudă, un act de corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939, Parchetul European (EPPO) este împuternicit să investigheze și să urmărească penal infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii, astfel cum sunt prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului (20). În conformitate cu Regulamentul financiar, orice persoană sau entitate care primește fonduri din partea Uniunii trebuie să coopereze pe deplin pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, să acorde drepturile necesare și să permită accesul reprezentanților Comisiei, ai OLAF, ai Curții de Conturi și, în ceea ce privește statele membre care participă la forma de cooperare consolidată în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1939, ai EPPO și să se asigure că orice terți implicați în execuția fondurilor din partea Uniunii acordă drepturi echivalente.
(54) Ar trebui să fie posibil ca propunerilor de calitate pentru acțiuni care sunt eligibile în cadrul programului, dar care nu pot fi finanțate în cadrul acestuia din cauza constrângerilor bugetare, să li se acorde certificatul „marca de excelență”, pe baza unui set specific de criterii. Certificatul „marca de excelență” recunoaște calitatea propunerii și simplifică căutarea de finanțare alternativă din cadrul Fondului european de dezvoltare regională sau al Fondului social european Plus. În ceea ce privește acțiunile cărora ar putea să li se acorde certificatul „marca de excelență”, ar trebui furnizate informații suplimentare în cererile de propuneri relevante.
(55) Având în vedere articolul 349 din TFUE și luând în considerare comunicarea Comisiei din 24 octombrie 2017 intitulată „Un parteneriat strategic consolidat și reînnoit cu regiunile ultraperiferice ale UE”, ar trebui valorizată contribuția specifică a regiunilor menționate la articolul respectiv la diversitatea culturală a Uniunii, precum și rolul lor în promovarea schimburilor, inclusiv prin mobilitate, precum și cooperarea cu persoane și organizații din țări terțe, în special din țările învecinate. În temeiul Deciziei 2013/755/UE a Consiliului (21) și ținând seama de contribuția țărilor și teritoriilor de peste mări la influența culturală internațională a Uniunii, persoanele și entitățile stabilite în țări și teritorii de peste mări sunt eligibile pentru finanțare sub rezerva regulilor și obiectivelor programului și a eventualelor mecanisme aplicabile statului membru de care aparține țara respectivă sau teritoriul respectiv. Prin urmare, ar trebui ca cetățenii să poată beneficia în mod egal de avantajele competitive pe care industriile culturale și creative le pot oferi, în special creșterea economică și ocuparea forței de muncă.
(56) În vederea asigurării unei evaluări eficace a progreselor programului în direcția realizării obiectivelor sale, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește elaborarea unui cadru de monitorizare și evaluare și revizuirea indicatorilor programului. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (22). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(57) În conformitate cu articolul 193 alineatul (2) din Regulamentul financiar, se poate acorda un grant pentru o acțiune deja începută, cu condiția ca solicitantul să poată demonstra necesitatea demarării acțiunii înainte de semnarea acordului de grant. Cu toate acestea, costurile suportate înainte de data depunerii cererii de grant nu sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii decât în cazuri excepționale justificate în mod corespunzător. În conformitate cu articolul 193 alineatul (4) din Regulamentul financiar, costurile anterioare datei de depunere a cererii de grant nu sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii nici în cazul granturilor de funcționare, iar acordul de grant se semnează în termen de patru luni de la începutul exercițiului financiar al beneficiarului. Pentru a se evita orice perturbare a sprijinului acordat de Uniune, care ar putea prejudicia interesele Uniunii, ar trebui să fie posibil ca, pentru o durată limitată la începutul CFM 2021-2027 și numai în cazuri justificate în mod corespunzător, să se prevadă, în decizia de finanțare, eligibilitatea activităților și a costurilor de la 1 ianuarie 2021, chiar dacă respectivele activități au fost implementate și respectivele costuri au fost suportate înainte de depunerea cererii de grant.
(58) În temeiul punctelor 22 și 23 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare, programul ar trebui să fie evaluat pe baza informațiilor colectate în conformitate cu cerințe de monitorizare specifice, evitând totodată sarcinile administrative excesive, în special pentru statele membre, precum și o reglementare excesivă. Cerințele respective ar trebui să includă, după caz, indicatori cuantificabili pe baza cărora să se evalueze efectele programului pe teren.
(59) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în vederea adoptării programelor de lucru. Respectivele competențe de punere în aplicare ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (23). În special, astfel cum se prevede în prezentul regulament, termenele ar trebui să fie proporționale și ar trebui să permită membrilor comitetului să examineze din timp și în mod efectiv proiectul de act de punere în aplicare și să-și exprime opiniile.
(60) Este necesar să se asigure închiderea corectă a programului „Europa creativă” 2014-2020 instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1295/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (24) (denumit în continuare „programul 2014-2020”), în special în ceea ce privește continuarea procedurilor multianuale pentru gestionarea sa, cum ar fi finanțarea asistenței tehnice și administrative. Începând de la 1 ianuarie 2021, asistența tehnică și administrativă ar trebui să asigure, acolo unde este necesar, gestionarea acțiunilor care nu sunt încă finalizate în cadrul programului 2014-2020 până la 31 decembrie 2020.
(61) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute, în special, de Cartă. În special, prezentul regulament urmărește să asigure respectarea deplină a dreptului la egalitate între bărbați și femei și a dreptului la nediscriminare pe bază de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, astfel cum sunt consacrate în articolele 21 și 23 din Cartă. De asemenea, prezentul regulament este în conformitate cu Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap.
(62) Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere caracterul lor transnațional, volumul ridicat și sfera geografică vastă a activităților de mobilitate și de cooperare care sunt finanțate, efectele asupra accesului la mobilitatea în scop educațional și, în general, asupra integrării la nivelul Uniunii, precum și consolidarea dimensiunii internaționale, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
(63) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1295/2013 ar trebui abrogat de la 1 ianuarie 2021.
(64) Pentru a asigura continuitatea furnizării sprijinului în domeniul de politică relevant și pentru a permite ca implementarea să înceapă de la debutul CFM 2021-2027, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență și să se aplice, cu efect retroactiv, de la 1 ianuarie 2021,