Recitale
(1) În conformitate cu Protocolul nr. 4 privind centrala nucleară Ignalina din Lituania (1) (denumit în continuare „Protocolul nr. 4”) anexat la Actul privind condițiile de aderare a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană (2) (denumit în continuare „Actul de aderare”), Lituania s-a angajat să închidă unitățile 1 și 2 ale centralei nucleare Ignalina până la 31 decembrie 2004 și, respectiv, până la 31 decembrie 2009, precum și să dezafecteze ulterior aceste unități.
(2) În conformitate cu obligațiile care îi revin în temeiul Actului de aderare și beneficiind de asistență din partea Uniunii, Lituania a închis cele două unități în termenele prevăzute și a înregistrat progrese semnificative în direcția dezafectării lor. Sunt necesare lucrări suplimentare pentru a continua reducerea nivelului de risc radiologic. Pe baza estimărilor disponibile, sunt necesare resurse financiare suplimentare în acest scop după anul 2020.
(3) Activitățile care fac obiectul prezentului regulament ar trebui să fie conforme cu dreptul Uniunii și dreptul intern aplicabil. Dezafectarea centralei nucleare Ignalina ar trebui efectuată în conformitate cu legislația Uniunii în domeniul securității nucleare, și anume Directiva 2009/71/Euratom a Consiliului (3), și în domeniul gestionării deșeurilor, și anume Directiva 2011/70/Euratom a Consiliului (4). În temeiul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2011/70/Euratom, responsabilitatea finală pentru gestionarea în condiții de siguranță a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive generate revine statelor membre.
(4) Închiderea prematură și ulterior dezafectarea centralei nucleare Ignalina, care are două reactoare de tip RBMK de 1 500 MW moștenite de la Uniunea Sovietică, au fost situații fără precedent, reprezentând pentru Lituania o sarcină financiară excepțională, disproporționată în raport cu dimensiunea și cu forța economică a țării. Protocolul nr. 4 a prevăzut că furnizarea asistenței financiare din partea Uniunii în sprijinul eforturilor Lituaniei de dezafectare a centralei nucleare Ignalina și pentru a face față consecințelor închiderii și dezafectării acesteia va continua fără întrerupere și va fi prelungită dincolo de anul 2006, pe perioada următoarelor perspective financiare.
(5) Prezentul regulament stabilește un pachet financiar pentru întreaga durată a programului de asistență pentru dezafectarea nucleară a centralei nucleare Ignalina din Lituania (denumit în continuare „programul”), pachet financiar care reprezintă principala valoare de referință în înțelesul punctului 17 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (5), pentru Parlamentul European și pentru Consiliu pe durata procedurii bugetare anuale.
(6) Programul ar trebui să fie instituit pentru o perioadă de șapte ani, pentru a alinia durata acestuia la cea a cadrului financiar multianual stabilit în Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului (6).
(7) Programului i se aplică Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (7) (denumit în continuare „Regulamentul financiar”). Regulamentul financiar prevede normele privind execuția bugetului Uniunii, inclusiv normele privind granturile, premiile, achizițiile, gestiunea indirectă, instrumentele financiare, garanțiile bugetare, asistența financiară și rambursările către experții externi.
(8) În conformitate cu Regulamentul financiar, cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (8) și cu Regulamentele (CE, Euratom) nr. 2988/95 (9), (Euratom, CE) nr. 2185/96 (10) și (UE) 2017/1939 (11) ale Consiliului, interesele financiare ale Uniunii trebuie să fie protejate prin măsuri proporționale, inclusiv prin măsuri referitoare la prevenirea, depistarea, corectarea și investigarea neregulilor, inclusiv a fraudei, recuperarea fondurilor pierdute, plătite în mod necuvenit sau incorect utilizate și, dacă este cazul, prin impunerea de sancțiuni administrative. În special, în conformitate cu Regulamentele (Euratom, CE) nr. 2185/96 și (UE, Euratom) nr. 883/2013, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) are competența de a desfășura investigații administrative, inclusiv verificări și inspecții la fața locului, pentru a stabili dacă a avut loc o fraudă, un act de corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii. În conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1939, Parchetul European (EPPO) este împuternicit să investigheze și să urmărească penal infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii, astfel cum sunt prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului (12). În conformitate cu Regulamentul financiar, orice persoană sau entitate care primește fonduri din partea Uniunii trebuie să coopereze pe deplin pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii, să acorde drepturile necesare și să permită accesul necesar reprezentanților Comisiei, ai OLAF, ai Curții de Conturi și, în ceea ce privește statele membre care participă la forma de cooperare consolidată în temeiul Regulamentului (UE) 2017/1939, ai EPPO și să se asigure că orice terț implicat în execuția fondurilor din partea Uniunii acordă drepturi echivalente.
(9) Prezentul regulament nu aduce atingere rezultatului unor eventuale proceduri viitoare privind ajutoarele de stat, care ar putea fi inițiate în conformitate cu articolele 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
(10) Finanțarea în temeiul prezentului regulament ar trebui să vizeze prioritar activitățile care implementează obiectivele în materie de securitate ale dezafectării.
(11) Programul ar trebui să implice, de asemenea, crearea de cunoștințe și schimbul de experiență. Cunoștințele și experiența dobândite, precum și lecțiile învățate în cadrul programului în ceea ce privește procesul de dezafectare nucleară ar trebui să fie diseminate în Uniune, în coordonare și în sinergie cu celelalte programe relevante ale Uniunii pentru activitățile de dezafectare din Bulgaria, din Slovacia și de la instalațiile nucleare ale Comisiei din amplasamentele Centrului Comun de Cercetare (JRC), întrucât astfel de măsuri aduc cea mai mare valoare adăugată a UE și contribuie la securitatea lucrătorilor și a publicului larg, precum și la protecția mediului. Domeniul de aplicare, procedura și aspectele economice ale cooperării ar trebui să fie detaliate în programul de lucru multianual și ar putea face, de asemenea, obiectul unor acorduri între statele membre și/sau cu Comisia.
(12) JRC ar trebui să faciliteze diseminarea cunoștințelor în rândul diferitelor părți interesate din Uniune într-un mod coordonat, de exemplu prin efectuarea de analize de piață, examinări și evaluări ale nevoilor de cunoștințe în Uniune, prin identificarea direcțiilor potențiale de cooperare, a părților interesate și a domeniilor în care cunoștințele create pe parcursul implementării programului ar aduce cea mai mare valoare adăugată, precum și prin elaborarea de formate pentru schimbul de cunoștințe. Diseminarea cunoștințelor create ar trebui finanțată de JRC. Orice stat membru ar trebui să poată iniția dezvoltarea de legături și schimburi în vederea diseminării cunoștințelor.
(13) Dezafectarea centralei nucleare Ignalina ar trebui să se realizeze prin recurgerea la cele mai bune competențe tehnice disponibile și cu respectarea naturii și a specificațiilor tehnologice ale instalațiilor care urmează a fi dezafectate, pentru a se asigura securitatea și cea mai mare eficiență posibilă, ținând seama în acest fel de bunele practici la nivel internațional.
(14) Lituania și Comisia ar trebui să asigure monitorizarea și controlul eficace ale evoluției procesului de dezafectare, astfel încât finanțarea alocată în temeiul prezentului regulament să genereze o valoare adăugată maximă a UE, cu toate că responsabilitatea finală pentru dezafectare revine Lituaniei. Acest lucru include măsurarea eficace a progreselor și a performanței și aplicarea de măsuri de remediere acolo unde este necesar. În acest scop, ar trebui instituit un comitet cu funcții de monitorizare și informare, care să fie coprezidat de câte un reprezentant din partea Comisiei și din partea Lituaniei.
(15) În temeiul punctelor 22 și 23 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (13), programul ar trebui să fie evaluat pe baza informațiilor colectate în conformitate cu cerințele de monitorizare specifice, evitându-se totodată o sarcină administrativă excesivă, mai ales asupra statelor membre, precum și reglementarea excesivă. Cerințele respective ar trebui să includă, după caz, indicatori cuantificabili, ca bază pentru evaluarea efectelor programului la fața locului.
(16) Ar trebui ca valoarea creditelor alocate programului, precum și perioada de programare să poată fi revizuite pe baza rezultatelor raportului intermediar de evaluare.
(17) Activitățile cofinanțate în temeiul prezentului regulament ar trebui identificate în limitele stabilite în planul de dezafectare prezentat de Lituania în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1369/2013 al Consiliului (14). Acest plan definește domeniul de aplicare al programului, precum și stadiul final și termenul-limită pentru dezafectare. De asemenea, planul cuprinde activitățile de dezafectare, calendarul aferent, costurile și resursele umane necesare. Atunci când este cazul, Lituania ar trebui să transmită Comisiei versiuni actualizate ale planului de dezafectare, pentru a fi luate în considerare în cursul elaborării programelor de lucru.
(18) Activitățile din cadrul programului ar trebui derulate cu un efort financiar comun al Uniunii și al Lituaniei. Ar trebui stabilit un prag maxim al cofinanțării din partea Uniunii, în concordanță cu practica de cofinanțare instituită în cadrul programelor precedente. Luând în considerare practica unor programe comparabile ale Uniunii și consolidarea economiei lituaniene, de la demararea programului și până la sfârșitul implementării activităților finanțate în temeiul prezentului regulament, rata de cofinanțare din partea Uniunii ar trebui să fie de 86 % din costurile eligibile. Restul finanțării ar trebui asigurat de Lituania și din alte surse decât bugetul Uniunii, de exemplu de către instituții financiare internaționale și alți donatori.
(19) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1369/2013 ar trebui abrogat.
(20) S-a ținut cont în mod corespunzător de Raportul special nr. 22/2016 al Curții de Conturi intitulat „Programele de asistență ale UE pentru dezafectare nucleară din Lituania, Bulgaria și Slovacia: s-au realizat unele progrese în raport cu situația din 2011, dar se prefigurează o serie de dificultăți importante în viitor”, precum și de recomandările formulate în cadrul acestuia și de răspunsul Comisiei.
(21) S-a luat notă de rezoluția legislativă a Parlamentului European din 17 ianuarie 2019 referitoare la propunerea de regulament al Consiliului de instituire a programului de asistență pentru dezafectare nucleară a centralei nucleare Ignalina din Lituania (programul Ignalina) și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1369/2013.
(22) Programul se încadrează în domeniul de aplicare al programului național lituanian de punere în aplicare a politicii de gestionare a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive instituit în temeiul Directivei 2011/70/Euratom.
(23) În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (15).
(24) Prezentului regulament i se aplică normele financiare orizontale adoptate de Parlamentul European și de Consiliu în temeiul articolului 322 din TFUE. Aceste norme sunt prevăzute în Regulamentul financiar și prevăd în special procedura de stabilire și execuție a bugetului prin granturi, achiziții, premii și execuție indirectă, prevăzând de asemenea verificarea responsabilităților actorilor financiari. Normele adoptate în temeiul articolului 322 din TFUE vizează, de asemenea, regimul general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii.
(25) Metodele de execuție și formele de finanțare din partea Uniunii prevăzute de prezentul regulament ar trebui alese pe baza capacității lor de a atinge obiectivele specifice ale activităților și de a obține rezultate, luându-se în considerare, în special, costurile controalelor, sarcina administrativă și riscul preconizat de neconformitate. Ar trebui avută în vedere, de asemenea, utilizarea de sume forfetare, de rate forfetare și de costuri unitare, precum și o finanțare nelegată de costuri, după cum se prevede la articolul 125 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul financiar,