Articolul text
Text integral
RECOMANDAREA CONSILIULUI din 13 iulie 2021 privind politica economică a zonei euro (2021/C 283/01) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 136, coroborat cu articolul 121 alineatul (2), având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor economice (1), în special articolul 5 alineatul (2), având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1176/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice (2), în special articolul 6 alineatul (1), având în vedere recomandarea Comisiei Europene, având în vedere concluziile Consiliului European, având în vedere avizul Comitetului economic și financiar, având în vedere avizul Comitetului pentru politică economică, întrucât: RECOMANDĂ statelor membre din zona euro să ia măsuri, în mod individual, inclusiv prin intermediul planurilor lor de redresare și reziliență și, în mod colectiv, în cadrul Eurogrup, pentru perioada 2021-2022, în vederea atingerii obiectivelor următoare: Alte măsuri vizând aprofundarea UEM ar trebui să țină seama de lecțiile învățate din răspunsul cuprinzător al Uniunii în materie de politică economică la criza provocată de pandemia de COVID-19. Progresele realizate în ceea ce privește aprofundarea UEM, cu respectarea deplină a pieței interne a Uniunii și într-un mod deschis și transparent față de statele membre care nu fac parte din zona euro, vor contribui la consolidarea rolului internațional al monedei euro și vor promova interesele economice ale Uniunii la nivel mondial. Adoptată la Bruxelles, 13 iulie 2021. Pentru Consiliu Ministrul Finanțelor Andrej ŠIRCELJ (1) JO L 209, 2.8.1997, p. 1. (2) JO L 306, 23.11.2011, p. 25. (3) Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență (JO L 57, 18.2.2021, p. 17). (4) Regulamentul (UE) 2020/672 al Consiliului din 19 mai 2020 privind instituirea unui instrument european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE) ca urmare a epidemiei de COVID-19 (JO L 159, 20.5.2020, p. 1). (5) Regulamentul (UE) 2020/460 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 martie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013 și (UE) nr. 508/2014 în ceea ce privește anumite măsuri specifice menite să mobilizeze investiții în sistemele de sănătate ale statelor membre și în alte sectoare ale economiilor acestora ca reacție la epidemia de COVID-19 (Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus) (JO L 99, 31.3.2020, p. 5). (6) Regulamentul (UE) 2020/558 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1301/2013 și (UE) nr. 1303/2013 în ceea ce privește măsuri specifice de asigurare a unei flexibilități excepționale pentru utilizarea fondurilor structurale și de investiții europene ca reacție la epidemia de COVID-19 (JO L 130, 24.4.2020, p. 1). (7) Decizia (UE) 2020/440 a Băncii Centrale Europene din 24 martie 2020 privind un program temporar de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (BCE/2020/17) (JO L 91, 25.3.2020, p. 1). (8) Decizia (UE) 2016/948 a Băncii Centrale Europene din 1 iunie 2016 privind punerea în aplicare a programului de achiziționare de obligațiuni emise de sectorul corporativ (BCE/2016/16) (JO L 157, 15.6.2016, p. 28). (9) Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea și insolvența) (JO L 172, 26.6.2019, p. 18). (10) Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 225, 30.7.2014, p. 1).