Articolul text
Text integral
DECIZIA COMISIEI din 29 iulie 2021 prin care administratorului central i se încredințează sarcina de a introduce în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene modificările aduse tabelelor naționale de alocare ale Bulgariei, Germaniei, Greciei, Franței, Italiei, Letoniei, Luxemburgului, Țărilor de Jos, Poloniei, Portugaliei și Finlandei 2021/C 407/01 COMISIA EUROPEANĂ, având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere Regulamentul (UE) nr. 389/2013 al Comisiei din 2 mai 2013 de creare a registrului Uniunii în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului și cu Deciziile nr. 280/2004/CE și nr. 406/2009/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 920/2010 și (UE) nr. 1193/2011 ale Comisiei (1), în special articolul 52 alineatul (2) al doilea paragraf, întrucât: DECIDE: Articol unic Administratorul central introduce în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene modificările prevăzute în anexele I-XI, care au fost aduse tabelelor naționale de alocare ale Bulgariei, Germaniei, Greciei, Franței, Italiei, Letoniei, Luxemburgului, Țărilor de Jos, Poloniei, Portugaliei și, respectiv, Finlandei. Adoptată la Bruxelles, 29 iulie 2021. Pentru Comisie Frans TIMMERMANS Vicepreședinte executiv (1) JO L 122, 3.5.2013, p. 1. (2) Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 130, 17.5.2011, p. 1). (3) Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, 25.10.2003, p. 32). (4) Regulamentul delegat (UE) 2019/331 al Comisiei din 19 decembrie 2018 de stabilire a normelor tranzitorii pentru întreaga Uniune privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a certificatelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 59, 27.2.2019, p. 8). (5) Decizia 2013/448/UE a Comisiei din 5 septembrie 2013 privind măsurile naționale de punere în aplicare pentru alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 240, 7.9.2013, p. 27). (6) Decizia 2014/9/UE a Comisiei din 18 decembrie 2013 de modificare a Deciziilor 2010/2/UE și 2011/278/UE în ceea ce privește sectoarele și subsectoarele considerate a fi expuse unui risc important de relocare a emisiilor de dioxid de carbon (JO L 9, 14.1.2014, p. 9). (7) Decizia 2010/2/UE a Comisiei din 24 decembrie 2009 de stabilire, în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a unei liste a sectoarelor și subsectoarelor considerate a fi expuse unui risc important de relocare a emisiilor de dioxid de carbon (JO L 1, 5.1.2010, p. 10). (8) Decizia C(2013) 9281 a Comisiei din 18 decembrie 2013 prin care administratorului central i se încredințează sarcina de a introduce tabelele naționale de alocare pentru Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Țările de Jos, Portugalia, Suedia și Regatul Unit în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene. (9) Decizia C(2014) 123 a Comisiei din 17 ianuarie 2014 prin care administratorului central i se încredințează sarcina de a introduce tabelele naționale de alocare pentru Republica Cehă, Danemarca, Franța, Lituania, Ungaria și Slovacia în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene. (10) Decizia C(2014) 674 a Comisiei din 12 februarie 2014 prin care administratorului central i se încredințează sarcina de a introduce tabelele naționale de alocare pentru Belgia, Germania, Estonia, Luxemburg, Slovenia și Finlanda în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene. (11) Decizia C(2014) 1167 a Comisiei din 26 februarie 2014 prin care administratorului central i se încredințează sarcina de a introduce tabelele naționale de alocare pentru Bulgaria, Spania, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Polonia, România și Regatul Unit în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene. ANEXA I Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE [Rezerva pentru instalațiile nou-intrate (NER)] Stat membru: Bulgaria ANEXA II Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE [Rezerva pentru instalațiile nou-intrate (NER)] Stat membru: Germania Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE [Măsuri naționale de punere în aplicare (NIM)] Stat membru: Germania Alocările modificate în Tabelul național de alocare pentru instalațiile indicate sunt următoarele: ANEXA III Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE [Rezerva pentru instalațiile nou-intrate (NER)] Stat membru: Grecia ANEXA IV Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE [Rezerva pentru instalațiile nou-intrate (NER)] Stat membru: Franța Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE [Măsuri naționale de punere în aplicare (NIM)] Stat membru: Franța Alocările modificate în Tabelul național de alocare pentru instalațiile indicate sunt următoarele: ANEXA V Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE [Rezerva pentru instalațiile nou-intrate (NER)] Stat membru: Italia Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE [Măsuri naționale de punere în aplicare (NIM)] Stat membru: Italia Alocările modificate în Tabelul național de alocare pentru instalațiile indicate sunt următoarele: ANEXA VI Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE [Măsuri naționale de punere în aplicare (NIM)] Stat membru: Letonia Alocările modificate în Tabelul național de alocare pentru instalațiile indicate sunt următoarele: ANEXA VII Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE [Măsuri naționale de punere în aplicare (NIM)] Stat membru: Luxemburg Alocările modificate în Tabelul național de alocare pentru instalațiile indicate sunt următoarele: ANEXA VIII Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE [Rezerva pentru instalațiile nou-intrate (NER)] Stat membru: Țările de Jos Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE [Măsuri naționale de punere în aplicare (NIM)] Stat membru: Țările de Jos Alocările modificate în Tabelul național de alocare pentru instalațiile indicate sunt următoarele: ANEXA IX Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE [Rezerva pentru instalațiile nou-intrate (NER)] Stat membru: Polonia Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE [Măsuri naționale de punere în aplicare (NIM)] Stat membru: Polonia Alocările modificate în Tabelul național de alocare pentru instalațiile indicate sunt următoarele: ANEXA X Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE [Rezerva pentru instalațiile nou-intrate (NER)] Stat membru: Portugalia ANEXA XI Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a alineatul (7) din Directiva 2003/87/CE [Rezerva pentru instalațiile nou-intrate (NER)] Stat membru: Finlanda Modificări aduse Tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE [Măsuri naționale de punere în aplicare (NIM)] Stat membru: Finlanda Alocările modificate în Tabelul național de alocare pentru instalațiile indicate sunt următoarele: