Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește normele privind bolile animalelor care sunt transmisibile la animale sau la om, inclusiv norme privind certificatele de sănătate animală care trebuie să însoțească intrarea în Uniune și circulația în interiorul Uniunii a transporturilor de animale acvatice și de anumite produse de origine animală derivate din animale acvatice. De asemenea, regulamentul menționat împuternicește Comisia să adopte acte de punere în aplicare care stabilesc norme privind formatul modelelor acestor certificate de sănătate animală, precum și norme privind informațiile care trebuie să fie conținute în anumite documente și declarații necesare pentru intrarea în Uniune a unor astfel de transporturi.
(2) În plus, regulamentul împuternicește Comisia să stabilească norme speciale privind formatul modelelor de certificate de sănătate animală, al declarațiilor și al altor documente pentru animalele acvatice pentru care aplicarea normelor stabilite în regulamentul menționat ar putea să nu fie adecvată, ținând seama, printre altele, de destinația finală a transportului. De asemenea, Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că certificatele de sănătate animală menționate pot include alte informații necesare în temeiul altor acte legislative ale Uniunii. În consecință, modelul de certificat de sănătate animală trebuie stabilit în prezentul regulament.
(3) De asemenea, Articolul 213 alineatul (2) și articolul 224 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/429 împuternicesc Comisia să stabilească, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, norme privind modelele de certificate de sănătate animală pentru anumite deplasări ale animalelor acvatice și ale anumitor produse derivate din acestea. Prin urmare, modelele de certificate pentru circulația unor astfel de transporturi în interiorul Uniunii trebuie stabilite în prezentul regulament.
(4) Articolul 238 alineatul (3) și articolul 239 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/429 împuternicește Comisia să stabilească, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, norme privind modelele de certificate de sănătate animală, al declarațiilor și al altor documente de intrare în Uniune a animalelor acvatice pentru care Uniunea nu este destinația finală. În consecință, modelul de certificat de sănătate animală trebuie stabilit în prezentul regulament.
(5) Modelele de certificate de sănătate animală stabilite în prezentul regulament trebuie să conțină garanții relevante pentru a garanta că transporturile de animale acvatice și de anumite produse de origine animală derivate din animale acvatice care intră în Uniune și se deplasează în interiorul Uniunii nu prezintă un risc semnificativ pentru sănătatea animală sau publică. Astfel de garanții depind, printre altele, de bolile listate relevante enumerate la articolul 5 și în anexa II la Regulamentul (UE) 2016/429, precum și de clasificarea lor astfel cum se prevede la articolul 9 alineatul (1) din regulamentul respectiv și în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 al Comisiei (3).
(6) Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește norme pentru efectuarea controalelor oficiale și a altor activități oficiale desfășurate de autoritățile competente ale statelor membre pentru a verifica respectarea de către operatori a normelor Uniunii în domeniile menționate la articolul 1 alineatul (2) din regulamentul respectiv care includ, printre altele, alimentele și siguranța alimentelor, precum și sănătatea și bunăstarea animalelor. Certificatele oficiale sunt definite în Regulamentul (UE) 2017/625 drept un document pe suport de hârtie sau electronic semnat de funcționarul responsabil cu certificarea și care oferă garanții privind conformitatea cu una sau mai multe dintre cerințele prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din regulamentul menționat. Regulamentul respectiv împuternicește Comisia să stabilească, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, norme privind modelele de certificate oficiale și privind eliberarea acestor certificate.
(7) Articolul 90 primul paragraf litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625 împuternicește Comisia să stabilească, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, norme privind procedurile aplicabile în vederea eliberării unor certificate de înlocuire. Prin urmare, este necesar să se stabilească în prezentul regulament cerințe comune în ceea ce privește înlocuirea certificatelor de sănătate animală.
(8) Pentru a evita utilizarea improprie și abuzul, este important să se stabilească normele privind cazurile în care se poate elibera un certificat de sănătate animală de înlocuire și cerințele care trebuie să fie îndeplinite pentru înlocuirea certificatelor de sănătate animală. Cazurile trebuie să fie limitate la erori administrative sau la cazurile în care certificatul inițial a fost deteriorat sau pierdut.
(9) Regulamentul delegat (UE) 2020/691 al Comisiei (4) stabilește norme complementare privind unitățile de acvacultură înregistrate și aprobate care dețin animale de acvacultură și transportatorii de animale acvatice. În special, regulamentul respectiv prevede norme suplimentare în ceea ce privește aprobarea unităților de acvacultură care dețin animale de acvacultură care prezintă un risc semnificativ de transmitere a bolilor care afectează animalele acvatice. Prin urmare, anumite modele de certificate de sănătate animală prevăzute în prezentul regulament trebuie să includă garanțiile relevante pentru a garanta că unitatea a fost aprobată în conformitate cu normele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/691. În plus, prezentul regulament trebuie, de asemenea, să țină seama de definițiile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/691.
(10) În plus, Regulamentele delegate (UE) 2020/692 (5) și (UE) 2020/990 (6) ale Comisiei prevăd norme de completare a celor prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/429. Regulamentul delegat (UE) 2020/692 stabilește, printre altele, cerințe de sănătate animală relevante pentru intrarea în Uniune a animalelor acvatice și a anumitor produse de origine animală derivate din animale acvatice. Prin urmare, modelele de sănătate animală prevăzute în prezentul regulament trebuie să țină seama de garanțiile relevante prevăzute în regulamentele respective. În plus, prezentul regulament trebuie, de asemenea, să țină seama de definițiile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/692.
(11) Regulamentul delegat (UE) 2020/990 stabilește norme specifice privind circulația în interiorul Uniunii a transporturilor de animale acvatice și de produse de origine animală derivate din animale acvatice, inclusiv cerințe privind sănătatea animală și certificarea în acest sens. În special, regulamentul respectiv stabilește anumite norme privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animalele acvatice și pentru anumite produse de origine animală derivate din animale acvatice. Prin urmare, modelele de certificate de sănătate animală prevăzute în prezentul regulament trebuie să țină seama de normele suplimentare prevăzute în Regulamentul (UE) 2020/990. În plus, prezentul regulament trebuie, de asemenea, să țină seama de definițiile prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/990.
(12) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1882 stabilește definiția pentru „boală de categoria D” pentru care sunt necesare măsuri de prevenire a răspândirii unor astfel de boli. În plus, regulamentul de punere în aplicare respectiv prevede că normele de prevenire și control al bolilor pentru bolile listate menționate la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 se aplică categoriilor de boli listate pentru speciile și grupele de specii listate menționate în tabelul din anexa la regulamentul menționat. Tabelul respectiv enumeră, printre altele, speciile-vector pentru bolile care afectează animalele acvatice. Prin urmare, acest aspect trebuie luat în considerare în modelele de certificate de sănătate animală stabilite în prezentul regulament.
(13) Modelele de certificate de sănătate animală pentru circulația în interiorul Uniunii și intrarea în Uniune a transporturilor de animale acvatice și de anumite produse de origine animală derivate din animale acvatice trebuie să conțină detalii privind transportul și informații specifice privind sănătatea animală, certificate de un medic veterinar oficial. În cazul circulației în interiorul Uniunii, modelele de certificate de sănătate animală trebuie să includă, de asemenea, o parte dedicată înregistrării controalelor oficiale efectuate în timpul acestor deplasări și la locul de destinație, precum și rezultatele acestor controale oficiale.
(14) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235 al Comisiei (7) stabilește modelele de certificate de sănătate animală, modelele de certificate oficiale și modelele de certificate de sănătate animală/oficiale pentru circulația în interiorul Uniunii a transporturilor de animale și produse. Regulamentul de punere în aplicare respectiv prevede compatibilitatea unor astfel de certificate cu Sistemul de control al comerțului și de expertiză (TRACES) și facilitează sistemul de certificare din Uniune. Prin urmare, modelele de certificate de sănătate animală stabilite în prezentul regulament pentru circulația în interiorul Uniunii a animalelor acvatice și a anumitor produse de origine animală derivate din animale acvatice ar trebui să fie redactate pe baza modelului de certificat de sănătate animală pentru circulația în interiorul Uniunii a animalelor și a produselor prevăzut în capitolul 1 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235.
(15) În plus, pentru a asigura coerența și pentru a îmbunătăți eficiența certificării sănătății animale, modelul de certificat de sănătate animală pentru intrarea în Uniune a transporturilor de animale acvatice prevăzut în prezentul regulament ar trebui să fie redactat pe baza modelului de certificat de sănătate animală pentru intrarea în Uniunea a animalelor, a produselor de origine animală, a produselor compuse, a materialului germinativ, a subproduselor de origine animală, a germenilor destinați consumului uman și a semințelor destinate producției de germeni destinați consumului uman prevăzut în capitolul 3 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/2235.
(16) Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că transporturile de animale și mărfuri trebuie să fie însoțite de un certificat oficial, emis pe suport de hârtie sau în format electronic. În plus, Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că certificatele de sănătate animală eliberate în format electronic, inclusiv certificatele de sănătate animală care însoțesc transporturile care intră în Uniune, pot înlocui certificatele de sănătate animală eliberate pe suport de hârtie. Prin urmare, este adecvat să se stabilească cerințe comune în ceea ce privește eliberarea certificatelor de sănătate animală pentru transporturile de animale acvatice și de anumite produse de origine animală derivate din animale acvatice atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic, în plus față de cerințele prevăzute la articolul 217 din Regulamentul (UE) 2016/429 și în capitolul VII din titlul II al Regulamentului (UE) 2017/625. Aceste cerințe comune trebuie stabilite în prezentul regulament.
(17) Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că sistemul de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (IMSOC) trebuie să permită producerea, manipularea și transmiterea certificatelor oficiale, inclusiv în format electronic. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1715 al Comisiei (8) prevede că TRACES este componenta IMSOC care permite ca întregul proces de producere a certificatelor să fie efectuat pe cale electronică, prevenind astfel eventualele practici frauduloase sau înșelătoare în ceea ce privește certificatele de sănătate animală sau certificatele oficiale. Prin urmare, pentru a asigura un nivel adecvat de securitate a mijloacelor electronice de certificare electronică și ținând seama de obiectivul de armonizare a procesului de certificare, modelele de certificate de sănătate animală stabilite în prezentul regulament trebuie să fie compatibile cu TRACES.
(18) Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 al Comisiei (9) stabilește norme specifice privind cerințele de certificare pentru introducerea pe piață și importul în Uniune de animale de acvacultură și produse derivate din acestea. Cu toate acestea, normele prevăzute în regulamentul respectiv au fost deja înlocuite cu normele prevăzute în Regulamentele delegate (UE) 2020/990 și (UE) 2020/692, iar modelele de certificate prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 urmează să fie înlocuite cu modelele de certificate de sănătate animală prevăzute în prezentul regulament. Prin urmare, pentru a evita duplicarea normelor, Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 trebuie abrogat.
(19) Este necesar să se introducă o perioadă de tranziție care să țină cont de situația specifică a autorităților competente din țările terțe care trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament, precum și de situația specifică a transporturilor de animale acvatice și produse de origine animală derivate din animale acvatice însoțite de certificate de sănătate animală eliberate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1251/2008 înainte de data aplicării prezentului regulament.
(20) Întrucât Regulamentul (UE) 2016/429 se aplică începând cu 21 aprilie 2021, prezentul regulament trebuie să se aplice, de asemenea, de la data respectivă.
(21) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,