Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește, printre altele, normele privind efectuarea de către statele membre a controalelor oficiale și a altor activități oficiale cu privire la animalele și mărfurile care intră în Uniune în scopul de a asigura aplicarea corectă a legislației Uniunii privind lanțul agroalimentar.
(2) Acesta impune instituirea și administrarea de către Comisie, în colaborare cu statele membre, a unui sistem computerizat de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (IMSOC) pentru a gestiona, a trata și a schimba automat date, informații și documente în legătură cu controalele oficiale. IMSOC ar trebui să integreze și să actualizeze, după caz, anumite sisteme de informații gestionate de Comisie și să acționeze ca o schemă de interoperabilitate între acestea și, în anumite cazuri, de asemenea cu sistemele naționale existente ale statelor membre și cu sistemele informatice ale țărilor terțe și ale organizațiilor internaționale („alte sisteme”).
(3) Sistemele informatice gestionate de Comisie și care urmează să fie integrate în IMSOC includ Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF) pentru notificarea riscului direct sau indirect pentru sănătatea umană care derivă din alimente sau furaje, astfel cum a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și extins prin Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (6), sistemul de notificare și raportare a informațiilor cu privire la bolile animalelor (ADIS), care urmează a fi instituit în temeiul Regulamentului (UE) 2016/429, sistemul de notificare și raportare a prezenței organismelor dăunătoare în plante și produse vegetale (EUROPHYT), care urmează a fi instituit în temeiul Regulamentului (UE) 2016/2031, instrumentele tehnice pentru sistemul de asistență și cooperare administrativă (AAC) și sistemul TRACES, menționate în Regulamentul (UE) 2017/625.
(4) Sistemele informatice gestionate de Comisie au fost stabilite la momente diferite și au fost modificate între timp din motive juridice și operaționale. Prin urmare, pentru a actualiza și a integra aceste sisteme astfel cum prevede Regulamentul (UE) 2017/625, este necesar ca toate dispozițiile referitoare la funcționarea IMSOC și componentele sistemice ale acestuia să fie reunite în aceleași act și să fie stabilite norme pentru schimbul de date, informații și documente cu alte sisteme pe baza competențelor conferite Comisiei prin Regulamentele (CE) nr. 178/2002, (UE) 2016/429, (UE) 2016/2031 și (UE) 2017/625, precum și să fie abrogate actele de punere în aplicare existente.
(5) Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că statele membre și Comisia ar trebui să prelucreze date cu caracter personal prin IMSOC și oricare dintre componentele acestuia numai în scopul controalelor oficiale și al altor activități oficiale efectuate pentru verificarea conformității cu normele relevante ale Uniunii în domeniile menționate la articolul 1 alineatul (2) din regulamentul respectiv, inclusiv antecedentele operatorilor în ceea ce privește respectarea acestor norme.
(6) Controalele oficiale și alte activități oficiale se efectuează cu privire la operatori pentru întreaga durată a activităților lor, iar în anumite cazuri precum verificările privind bunăstarea animalelor sau controalele oficiale ale produselor cu durată de valabilitate lungă, de exemplu conserve sau materiale care vin în contact cu alimentele, cu privire la aceleași animale și mărfuri în momente diferite. Prin urmare, pentru a putea urmări în mod adecvat antecedentele operatorilor, este oportun să se stabilească o perioadă maximă de zece ani de stocare a datelor cu caracter personal, care ar trebui să permită trasabilitatea în cazul focarelor de toxiinfecții alimentare, al focarelor de boli ale animalelor, al verificărilor privind bunăstarea animalelor și al focarelor de dăunători la plante.
(7) Pentru a pune în aplicare măsuri care respectă principiul „protecției datelor începând cu momentul conceperii” prevăzut de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (8), componentele IMSOC ar trebui să aibă o capacitate limitată de introducere a informațiilor nestructurate. Această capacitate ar trebui utilizată numai atunci când astfel de informații sunt necesare și nu pot fi furnizate eficient într-o manieră structurată. În plus, inclusiv în absența unor trimiteri explicite la acestea, principiile de protecție a datelor cu caracter personal sunt incluse în fiecare dispoziție a prezentului regulament, în special în ceea ce privește identificarea operatorilor de date, perioadele de stocare a datelor cu caracter personal, accesul la datele cu caracter personal, transmiterea și transferul datelor cu caracter personal și securitatea datelor.
(8) O guvernanță pe mai multe niveluri a sistemului IMSOC de către Comisie, în colaborare cu statele membre, este necesară pentru a se asigura că dezvoltarea de soluții generale aplicabile sistemului IMSOC este direcționată uniform și că astfel de componente ale sistemului sunt dezvoltate și utilizate într-un mod coerent, pentru a limita sarcina administrativă și stabilirea unor proceduri diferite în cazul în care acest lucru nu este strict necesar.
(9) În acest scop, este adecvat să se stabilească o rețea de membri, inclusiv Comisia și, după caz, agențiile UE, pentru fiecare componentă a sistemului IMSOC, iar Comisia să stabilească structuri de guvernanță pentru a colecta feedback permanent din partea statelor membre cu privire la modificările planificate și noile caracteristici în scopul de a direcționa dezvoltarea IMSOC și a componentelor sale.
(10) Deși fiecare componentă IMSOC are propriile sale particularități, prezentul regulament ar trebui să stabilească principii generale pe care trebuie să le respecte toate componentele în ceea ce privește proprietatea și responsabilitatea pentru date, informații și documente și schimburile cu alte sisteme. De asemenea, acesta ar trebui să stabilească obligațiile și drepturile Comisiei în ceea ce privește IMSOC și dispozițiile privind protecția datelor cu caracter personal din Regulamentul (UE) 2016/679, Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (9) și Regulamentul (UE) 2018/1725.
(11) Întrucât Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că IMSOC trebuie să integreze RASFF, prezentul regulament ar trebui să stabilească măsuri de punere în aplicare pentru funcționarea eficientă a sistemului RASFF în cadrul IMSOC pe baza condițiilor și a procedurilor aplicabile transmiterii notificărilor, astfel cum sunt stabilite în prezent prin Regulamentul (UE) nr. 16/2011 al Comisiei (10), inclusiv definițiile diferitelor tipuri de notificări clasificate în funcție de riscuri.
(12) Întrucât dispozițiile privind asistența administrativă și cooperarea din titlul IV din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (11) și măsurile de punere în aplicare din Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1918 a Comisiei (12) de instituire a sistemului de asistență și cooperare administrativă (sistemul AAC) sunt incluse în prezent în titlul IV din Regulamentul (UE) 2017/625, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme operaționale și un format standard pentru schimbul de informații privind cazurile de neconformitate transfrontalieră în cadrul IMSOC, în conformitate cu competența conferită Comisiei prin Regulamentul (UE) 2017/625.
(13) Având în vedere caracterul complex al anumitor cazuri de nerespectare în care riscurile nu pot fi identificate imediat și pentru a asigura o coordonare rapidă și adecvată între diferitele autorități competente prin procedura corectă, prezentul regulament ar trebui să includă norme pentru o distincție clară între neconformitățile care generează riscuri și alte neconformități, în scopul de a simplifica și a facilita în mod corespunzător alegerea între procedura RASFF sau AAC.
(14) În plus, prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să armonizeze, pe cât posibil, tipul de informații schimbate prin procedurile RASFF sau AAC pentru a permite o modificare rapidă a procedurii în cazul în care dovezile factuale demonstrează prezența sau absența unui risc.
(15) La Conferința ministerială din 26 septembrie 2017 (13), în urma unui incident de contaminare cu fipronil, Comisia și statele membre au convenit asupra unor măsuri concrete și acțiuni coordonate pentru intensificarea combaterii fraudei alimentare. Acestea au identificat reducerea decalajului dintre sistemul RASFF și sistemul AAC printr-o platformă combinată drept o măsură care să asigure schimbul de informații cât mai eficient posibil. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să stabilească un instrument computerizat comun (iRASFF) care să fie integrat în IMSOC, care reunește sistemele RASFF și AAC, pentru schimbul de informații prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și Regulamentul (UE) 2017/625.
(16) Pentru a asigura funcționarea corectă și eficientă a iRASFF, punctele de contact ale statelor membre pentru rețelele RASFF și AAC ar trebui să fie reprezentate într-o entitate numită punct unic de contact. Acesta din urmă ar trebui să cuprindă persoane care gestionează ambele rețele, fie că sunt sau nu localizate fizic în aceeași unitate administrativă, să transmită informații autorității competente corespunzătoare din țară și să fie, în mod periodic, primul punct de contact al Comisiei.
(17) În plus, luând în considerare apariția unor activități infracționale de-a lungul lanțului alimentar și furajer și relevanța concurentă a acestor activități pentru autoritățile competente și organismele polițienești sau judiciare, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) ar trebui să participe la rețeaua împotriva fraudei alimentare și, după caz, să informeze unitatea de cooperare judiciară a Uniunii Europene (Eurojust).
(18) De asemenea, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme comune pentru punctele de contact ale iRASFF și pentru rolul de coordonare al Comisiei în verificarea notificărilor și în promovarea identificării pericolelor recurente și a operatorilor raportate în acestea.
(19) În plus, întrucât Regulamentul (CE) nr. 178/2002 impune autorităților publice să informeze publicul cu privire la riscurile pentru sănătatea umană, printre altele, și țările terțe cu privire la anumite notificări, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme de informare a publicului și a țărilor terțe, asigurând astfel un echilibru între necesitatea de a informa și cea de a nu prejudicia operatorii economici.
(20) Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește norme privind bolile animalelor care sunt transmisibile la animale sau la om, inclusiv cerințele privind notificarea și raportarea bolilor. Acesta impune Comisiei să înființeze și să administreze un sistem computerizat de informații pentru funcționarea mecanismelor și instrumentelor pentru aceste cerințe (ADIS) care ar trebui să fie integrat în IMSOC.
(21) Întrucât Regulamentul (UE) 2016/429 devine aplicabil de la 21 aprilie 2021, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme amânate de instituire a rețelei pentru funcționarea ADIS.
(22) Regulamentul (UE) 2016/2031 stabilește măsuri de prevenire a introducerii sau răspândirii organismelor dăunătoare plantelor pe teritoriul UE, inclusiv cerințe de notificare privind prezența organismelor dăunătoare și măsurile fitosanitare luate. Acesta impune Comisiei să instituie un sistem electronic prin care statele membre trebuie să prezinte notificări și care ar trebui să fie conectat și compatibil cu IMSOC.
(23) În acest scop, regulamentul respectiv împuternicește Comisia să stabilească norme specifice privind notificările, în special cu privire la elementele care trebuie incluse, un formular și modalitățile de completare a acestuia, precum și termenele-limită pentru depunerea anumitor elemente.
(24) Sistemul de notificare pe internet EUROPHYT-Interceptări (14) este un sistem elaborat de Comisie împreună cu statele membre pentru notificarea interceptării transporturilor de plante și produse vegetale din alte state membre sau țări terțe care pot prezenta un pericol iminent de introducere sau răspândire a organismelor dăunătoare. Procedura și formularul standard care trebuie utilizate pentru notificarea interceptării unor astfel de transporturi dintr-o țară terță sunt stabilite în Directiva 94/3/CE a Comisiei (15).
(25) S-a creat un sistem paralel de notificare pe internet, EUROPHYT-Focare, pentru a sprijini statele membre să notifice confirmarea oficială a prezenței organismelor dăunătoare pe teritoriul lor, precum și măsurile luate pentru eradicarea sau prevenirea răspândirii organismelor dăunătoare, fie că sunt sau nu reglementate la nivelul UE ca fiind dăunătoare. Decizia de punere în aplicare 2014/917/UE a Comisiei (16) stabilește informațiile care trebuie incluse în notificările respective și termenul-limită pentru depunerea acestora. De asemenea, directiva impune statului membru care emite notificarea să furnizeze actualizări cât mai curând posibil în cazul în care primește noi informații relevante sau adoptă noi măsuri relevante.
(26) Pentru a permite statelor membre să notifice interceptările și focarele prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/2031, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme privind notificarea interceptărilor și a focarelor în urma unor proceduri similare celor utilizate pentru interceptări în temeiul Directivei 94/3/CE și pentru focare în temeiul Deciziei de punere în aplicare 2014/917/UE.
(27) Întrucât notificările transmise EUROPHYT-Interceptări sunt similare datelor și informațiilor privind importurile și schimburile intracomunitare de animale și produse de origine animală transmise sistemului TRACES, funcționalitățile EUROPHYT-Interceptări pentru mărfurile interceptate la frontieră și în cadrul Uniunii ar trebui furnizate mai degrabă în cadrul TRACES decât în cadrul EUROPHYT.
(28) De asemenea, Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că IMSOC ar trebui să permită producerea, gestionarea și transmiterea documentelor sanitare comune de intrare (DSCI) și a certificatelor oficiale și împuternicește Comisia să stabilească norme referitoare la formatul DSCI, instrucțiuni pentru prezentarea și utilizarea acestora și norme pentru emiterea de certificate electronice și pentru utilizarea semnăturilor electronice.
(29) Pentru a stabili un nivel adecvat de securitate a mijloacelor electronice de identificare și de certificare electronică, digitalizarea și armonizarea procesului de certificare, emiterea certificatelor oficiale electronice și DSCI trebuie să respecte standardele pentru semnături electronice, sigilii electronice și timbre electronice la diferite niveluri de asigurare a identității stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (17) și prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1506 a Comisiei (18) adoptată în temeiul regulamentului respectiv și să utilizeze, ca bază, dispozițiile existente privind certificarea fitosanitară electronică din Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1553 a Comisiei (19).
(30) Cu toate acestea, întrucât Regulamentul (UE) 2016/2031 prevede că certificatele fitosanitare electronice pentru introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte sunt acceptate numai în cazul în care sunt furnizate prin schimbul electronic cu IMSOC sau în cadrul acestuia, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme pentru emiterea acestor certificate în conformitate cu dispozițiile respective.
(31) În plus, pentru a menține continuitatea cu practica operațională actuală, intrările din documentul sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI) pentru produse instituit prin Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei (20), DSVCI pentru animale instituit prin Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei (21) și documentul comun de intrare instituit prin Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei (22) ar trebui să servească drept bază pentru stabilirea în prezentul regulament a intrărilor din DSCI pentru categoriile respective de animale și de mărfuri.
(32) Pentru transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte introduse din țări terțe pentru care este necesar un certificat fitosanitar, prezentul regulament ar trebui să stabilească, de asemenea, un model pentru un DSCI cu intrări relevante pentru plante, produse vegetale și alte obiecte, astfel cum se menționează la articolul 47 alineatul (1) literele (c)-(f) din Regulamentul (UE) 2017/625 și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/66 al Comisiei (23). În plus, intrările respective ar trebui aliniate cu elementele care urmează să fie incluse în notificările EUROPHYT-Interceptări.
(33) Întrucât DSCI ar trebui să fie utilizate de către operatori pentru a notifica în prealabil sosirea transportului autorităților competente și de către aceste autorități în vederea înregistrării rezultatelor controalelor oficiale și a oricăror decizii cu privire la transport, DSCI ar trebui împărțite în trei părți: una care să fie completată de persoana responsabilă de transport, una care să fie completată de autoritatea competentă care ia o decizie cu privire la transport și una care să fie completată de autoritatea competentă care desfășoară acțiuni de monitorizare privind transportul. Prezentul regulament ar trebui să stabilească instrucțiuni pentru completarea fiecărei părți a DSCI, inclusiv cerințe lingvistice.
(34) Decizia nr. 70/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului (24) impune Comisiei și statelor membre să instituie sisteme vamale electronice sigure, integrate, interoperabile și accesibile pentru furnizarea de servicii prin interfață unică pentru fluxul neîntrerupt de date între operatorii economici și autoritățile vamale, între autoritățile vamale și Comisie și între autoritățile vamale și alte administrații sau agenții. Întrucât aceste obiective sunt similare celor din Regulamentul (UE) 2017/625, prezentul regulament ar trebui să prevadă acorduri de cooperare similare între autoritățile care se ocupă de animale și mărfuri care intră în Uniune și care operează în TRACES.
(35) Pentru a asigura colectarea consecventă a informațiilor și a evita „poluarea” bazelor de date ale statelor membre și ale Comisiei, schimburile de date dintre TRACES și sistemele naționale ale statelor membre ar trebui să utilizeze datele de referință furnizate de Comisie în TRACES.
(36) În acest scop, statele membre ar trebui să furnizeze Comisiei informațiile necesare pentru funcționarea sistemului TRACES, cum ar fi listele de posturi de inspecție la frontieră și de puncte de control desemnate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625, listele de unități de control desemnate în scopul TRACES, listele de unități din sectorul alimentar aprobate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (25) și listele de unități, instalații și operatori care manipulează subproduse de origine animală sau produse derivate, aprobate sau înregistrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (26).
(37) Dispozițiile Directivei 94/3/CE, ale Regulamentului (UE) nr. 16/2011 și ale Deciziilor de punere în aplicare 2014/917/UE, (UE) 2015/1918 și (UE) 2018/1553 au fost revizuite și sunt incluse actualmente în prezentul regulament. Din motive de claritate și consecvență, actele respective ar trebui abrogate începând cu data aplicării Regulamentului (UE) 2017/625.
(38) Deciziile 92/486/CEE (27), 2003/24/CE (28), 2003/623/CE (29), 2004/292/CE (30), 2004/675/CE (31) și 2005/123/CE ale Comisiei (32), adoptate în legătură cu sistemul TRACES în conformitate cu Directiva 90/425/CEE a Consiliului (33) și cu Decizia 92/438/CEE a Consiliului (34), au devenit caduce. Din motive de claritate și consecvență, deciziile respective ar trebui, de asemenea, să fie abrogate începând de la data aplicării Regulamentului (UE) 2017/625.
(39) Prezentul regulament a fost discutat cu Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară și cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor.
(40) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,