Recitale
(1) O serie de norme privind ajutoarele de stat adoptate în cadrul inițiativei de modernizare a ajutoarelor de stat din 2012 urmează să expire până la sfârșitul anului 2020. La 31 decembrie 2020 vor expira Regulamentele (UE) nr. 1407/2013 (2) și (UE) nr. 651/2014 (3) ale Comisiei.
(2) Pentru a asigura predictibilitatea și securitatea juridică în contextul pregătirii unei eventuale actualizări a normelor privind ajutoarele de stat adoptate ca parte a inițiativei privind modernizarea ajutoarelor de stat, Comisia ar trebui să ia măsuri în două etape.
(3) În primul rând, Comisia ar trebui să prelungească cu doi ani perioada de aplicare a normelor privind ajutoarele de stat care, altfel, ar expira la sfârșitul anului 2020. În al doilea rând, în conformitate cu propriile Orientări privind o mai bună legiferare (4), Comisia ar trebui să evalueze aceste norme alături de celelalte norme privind ajutoarele de stat care au fost adoptate ca parte a inițiativei privind modernizarea ajutoarelor de stat. La 7 ianuarie 2019, Comisia a inițiat evaluarea normelor menționate sub forma unei „verificări a adecvării”. În contextul Pactului verde european (5) și al Agendei digitale europene, Comisia și-a anunțat deja intenția de a revizui o serie de orientări până la sfârșitul anului 2021. Pe această bază, Comisia va decide dacă va prelungi perioada de aplicare a normelor respective sau dacă le va actualiza.
(4) Având în vedere sfera amplă a verificării adecvării și faptul că rezultatele evaluărilor nu vor fi disponibile înainte de sfârșitul anului 2020, nu se poate adopta în timp util o decizie de politică referitoare la elaborarea normelor privind ajutoarele de stat de după 2020 care să le asigure părților interesate securitate juridică și stabilitate în ceea ce privește normele aplicabile după 2020. Drept urmare, este necesară o prelungire pentru a permite o evaluare adecvată a normelor privind ajutoarele de stat și a asigura, pentru statele membre, predictibilitatea și stabilitatea acestor norme.
(5) Așadar, perioada de aplicare a Regulamentelor (UE) nr. 1407/2013 și (UE) nr. 651/2014 ar trebui să fie prelungită cu trei ani, și anume până la 31 decembrie 2023.
(6) Prin urmare, ar trebui să se modifice în consecință Regulamentele (UE) nr. 1407/2013 și (UE) nr. 651/2014.
(7) Ca urmare a prelungirii perioadei de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei, este posibil ca unele state membre să opteze pentru prelungirea perioadei de aplicare a măsurilor de ajutor exceptate în temeiul regulamentului și în legătură cu care s-au prezentat rezumate ale informațiilor în conformitate cu articolul 11 litera (a) din regulamentul menționat. Pentru a se asigura un climat de transparență, statele membre ar trebui să comunice Comisiei rezumatele informațiilor actualizate referitoare la prelungirea perioadei de aplicare a măsurilor respective.
(8) Schemele instituite în temeiul secțiunilor 1 (cu excepția articolului 15, 2, 3, 4, 7 (cu excepția articolului 44 și 10 din capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, cu un buget mediu anual al ajutoarelor de stat care depășește 150 de milioane EUR, care au fost exceptate pe o perioadă mai lungă de șase luni în temeiul unei decizii a Comisiei și pe care statul membru respectiv dorește să le prelungească în perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2020 ar trebui să fie exceptate în continuare până la 31 decembrie 2023, cu condiția ca statele membre să fi furnizat Comisiei rezumatele informațiilor actualizate și să fi transmis un raport final de evaluare conform cu planul de evaluare aprobat de Comisie.
(9) Având în vedere consecințele economice și financiare pe care pandemia de COVID-19 le are asupra întreprinderilor și necesitatea de a asigura consecvența cu răspunsul politic general adoptat de Comisie, în special în perioada 2020-2021, ar trebui să se modifice în consecință Regulamentul (UE) nr. 651/2014. Mai precis, întreprinderile care au devenit întreprinderi aflate în dificultate în urma pandemiei de COVID-19 ar trebui să fie în continuare eligibile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 651/2014 pe o perioadă limitată. De asemenea, nu ar trebui să se considere că întreprinderile care trebuie să concedieze temporar sau definitiv angajați din cauza pandemiei de COVID-19 și-au încălcat angajamentele de relocare asumate înainte de 31 decembrie 2019 la data primirii ajutoarelor regionale. Aceste dispoziții excepționale ar trebui să se aplice pe o perioadă limitată, de la 1 ianuarie 2020 până la 30 iunie 2021.
(10) Prin urmare, ar trebui să se modifice în consecință Regulamentele (UE) nr. 1407/2013 și (UE) nr. 651/2014,