Articolul 1
Obiect
PARTEA I NORME GENERALE
Prezentul regulament completează normele pentru prevenirea și controlul bolilor animale transmisibile la animale sau la oameni prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 în ceea ce privește circulația, pe teritoriul Uniunii, a animalelor terestre deținute, a animalelor terestre sălbatice și a ouălor pentru incubație.
Articolul 2
Domeniul de aplicare
PARTEA I NORME GENERALE
(1) Prezentul regulament se aplică: (a) animalelor terestre deținute și sălbatice și ouălor pentru incubație; (b) unităților în care sunt ținute sau sunt supuse operațiunilor de colectare aceste animale și ouă pentru incubație; (c) operatorilor care dețin aceste animale și ouă pentru incubație; (d) operatorilor care transportă animale terestre și ouă pentru incubație; (e) autorităților competente ale statelor membre.
(2) Partea II se aplică circulației animalelor terestre deținute și a ouălor pentru incubație doar când aceasta se desfășoară între state membre, cu excepția articolelor 4-6 și a articolului 63, care se aplică, în plus, și circulației animalelor terestre deținute și a ouălor pentru incubație pe teritoriul unui stat membru.
Articolul 3
Definiții
PARTEA I NORME GENERALE
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1. „mijloc de transport” înseamnă vehicul rutier sau feroviar, nave și aeronave;
2. „container” înseamnă orice fel de ladă, cutie, recipient sau altă structură rigidă utilizată pentru transportul de animale sau de ouă și care nu constituie un mijloc de transport;
3. „unitate de producție izolată de mediul exterior” înseamnă o unitate în care structurile acesteia împreună cu măsurile sale stricte de biosecuritate asigură o izolare eficace a producției de animale față de facilitățile asociate și de mediu;
4. „bovină” înseamnă un animal din speciile de ungulate care aparțin genurilor Bison, Bos (inclusiv subgenurile Bos, Bibos, Novibos, Poephagus) și Bubalus (inclusiv subgenul Anoa) și descendenții rezultați din încrucișarea acestor specii;
5. „unitate indemnă de boală” înseamnă o unitate căreia i-a fost acordat statutul de indemnă de boală în conformitate cu cerințele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/689;
6. „statut de indemn(ă) de boală” înseamnă statutul de indemn(ă) de boală al unui stat membru sau al unei zone dintr-un stat membru astfel cum a fost aprobat de Comisie în conformitate cu articolul 36 din Regulamentul (UE) 2016/429;
7. „nu a fost raportată boala” înseamnă că niciun animal sau grup de animale din specia relevantă deținută în unitate nu a fost clasificat drept un caz confirmat în raport cu boala respectivă și că a fost exclusă orice suspiciune privind o astfel de boală;
8. „animale destinate sacrificării” înseamnă animale terestre deținute care urmează să fie transportate la un abator, fie direct, fie după ce sunt supuse unei operațiuni de colectare;
9. „unitate de carantină autorizată” înseamnă o unitate căreia i s-a acordat autorizație în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035;
10. „program de eradicare aprobat” înseamnă un program de eradicare a unei boli implementat într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia astfel cum a fost aprobat de Comisie în conformitate cu articolul 31 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/429;
11. „ovină” înseamnă un animal din speciile de ungulate care aparțin genului Ovis și descendenții rezultați din încrucișările acestor specii;
12. „caprină” înseamnă un animal din speciile de ungulate care aparțin genului Capra și descendenții rezultați din încrucișările acestor specii;
13. „porcină” înseamnă un animal din speciile de ungulate din familia Suidae enumerate în anexa III la Regulamentul (UE) 2016/429;
14. „ecvin” înseamnă un animal din speciile de solipede care aparțin genului Equus (inclusiv caii, măgarii și zebrele) și descendenții rezultați din încrucișările acestor specii;
15. „camelid” înseamnă un animal din speciile de ungulate din familia Camelidae enumerate în anexa III la Regulamentul (UE) 2016/429;
16. „cervid” înseamnă un animal din speciile de ungulate din familia Cervidae enumerate în anexa III la Regulamentul (UE) 2016/429;
17. „alte ungulate deținute” înseamnă alte ungulate deținute decât bovinele, ovinele, caprinele, porcinele, ecvinele, camelidele și cervidele;
18. „unitate protejată de vectori” înseamnă o parte dintr-o unitate sau toate facilitățile acesteia care sunt protejate împotriva atacurilor culicoidelor prin mijloace fizice și administrative corespunzătoare, cu statutul de unitate protejată de vectori atribuit de autoritatea competentă în conformitate cu articolul 44 din Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
19. „perioadă fără vectori” înseamnă, într-o anumită zonă, perioada de inactivitate a culicoidelor, determinată conform părții II capitolul 1 secțiunea 5 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
20. „păsări de curte de reproducție” înseamnă păsările de curte în vârstă de 72 de ore sau mai mult, destinate producției de ouă pentru incubație;
21. „păsări de curte pentru producție” înseamnă păsările de curte în vârstă de 72 de ore sau mai mult crescute pentru producția de carne, de ouă pentru consum sau pentru alte produse ori pentru completarea stocului de păsări de vânat;
22. „efectiv de păsări” înseamnă totalitatea păsărilor de curte sau a păsărilor captive cu același statut sanitar, deținute în același sediu sau incintă și care constituie o singură unitate epidemiologică; în crescătorii, acest termen include toate păsările care partajează același spațiu aerian;
23. „pui de o zi” înseamnă toate păsările de curte în vârstă de mai puțin de 72 de ore;
24. „ouă fără patogeni specificați” înseamnă ouă pentru incubație obținute din „efective de pui indemne de patogeni specificați”, astfel cum sunt descrise în Farmacopeea europeană (16) și care sunt destinate exclusiv scopurilor de diagnosticare, de cercetare sau farmaceutice;
25. „animal ecvin înregistrat” înseamnă: (a) un animal de reproducție de rasă pură din speciile Equus caballus și Equus asinus înscris sau eligibil pentru înscriere în secțiunea principală a unui registru genealogic înființat de o societate de ameliorare sau de un organism de ameliorare recunoscut în conformitate cu articolul 4 sau cu articolul 34 din Regulamentul (UE) 2016/1012; (b) un animal deținut din specia Equus caballus, înregistrat la o asociație sau organizație internațională, fie în mod direct, fie prin intermediul federației sale naționale sau al sucursalelor sale, care gestionează caii pentru competiții sau curse (denumit în continuare „cal înregistrat”);
26. „primate” înseamnă animalele din speciile care aparține ordinului primate, cu excepția oamenilor;
27. „albină meliferă” înseamnă un animal din specia Apis mellifera;
28. „bondar” înseamnă un animal din speciile care aparțin genului Bombus;
29. „câine” înseamnă un animal deținut din specia Canis lupus;
30. „pisică” înseamnă un animal deținut din specia Felis silvestris;
31. „dihor domestic” înseamnă un animal deținut din specia Mustela putorius furo;
32. „alte carnivore” înseamnă animale din specii care aparțin ordinului carnivorelor, în afara câinilor, a pisicilor și a dihorilor domestici;
33. „circ ambulant” înseamnă o expoziție sau un târg care include animale sau numere cu animale și care intenționează să se deplaseze între statele membre;
34. „număr cu animale” înseamnă orice număr care include animale deținute în scopul unei expoziții sau al unui târg, și care poate face parte dintr-un circ;
35. „porumbel voiajor” înseamnă orice porumbel transportat sau destinat transportului de la porumbarul său de origine la alt stat membru, pentru a fi eliberat ca să zboare înapoi în statul membru de origine.
Articolul 4
Cerințe generale privind mijloacele de transport
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 1 Cerințe generale pentru circulația animalelor terestre deținute și a ouălor pentru incubație pe teritoriul Uniunii / Secțiunea 1 Măsuri de p
Operatorii, inclusiv transportatorii, asigură faptul că mijloacele de transport folosite pentru transportul animalelor terestre deținute sau al ouălor pentru incubație, cu excepția mijloacelor de transport pentru animale terestre menționate la articolul 6, sunt:
(a) construite astfel încât (i) animalele sau ouăle pentru incubație să nu poată ieși sau cădea; (ii) să fie posibilă inspecția vizuală a locului unde sunt ținute animalele; (iii) să fie prevenite sau reduse la minimum scăpările de excremente de animale, așternut sau hrană pentru animale; (iv) să fie prevenită sau redusă la minimum scăparea penelor, în cazul păsărilor de curte și al păsărilor captive;
(b) curățate și dezinfectate imediat după orice transport de animale, de ouă pentru incubație sau de orice articol care reprezintă un risc pentru sănătatea animală și, dacă este necesar, curățate și dezinfectate din nou și, în orice caz, uscate sau lăsate să se usuce înainte de încărcarea altor animale sau ouă pentru incubație.
Articolul 5
Cerințe privind containerele în care sunt transportate animalele terestre deținute și ouăle pentru incubație
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 1 Cerințe generale pentru circulația animalelor terestre deținute și a ouălor pentru incubație pe teritoriul Uniunii / Secțiunea 1 Măsuri de p
(1) Operatorii, inclusiv transportatorii, asigură faptul că containerele în care sunt transportate animalele terestre deținute și ouăle pentru incubație, cu excepția containerelor pentru animale terestre menționate la articolul 6: (a) respectă cerințele de la articolul 4 litera (a); (b) conțin doar animale sau ouă pentru incubație din aceeași specie, categorie sau tip și cu aceeași stare de sănătate; (c) sunt: (i) fie containere noi și concepute special în acest scop, care vor fi distruse după prima utilizare; sau (ii) curățate și dezinfectate după utilizare și uscate sau lăsate să se usuce înaintea oricărei utilizări ulterioare.
(2) În cazul păsărilor de curte și al ouălor pentru incubație, operatorii, inclusiv transportatorii, asigură faptul că pe containerele în care sunt transportate păsările de curte deținute și ouăle pentru incubație în mijloacele de transport sunt afișate următoarele indicații: (a) pentru pui de o zi și ouă pentru incubație: (i) numele statului membru de origine; (ii) numărul de aprobare sau de înregistrare al unității de origine; (iii) speciile de păsări de curte în cauză; (iv) numărul de animale sau de ouă pentru incubație; (b) pentru păsările de reproducție și pentru producție, numărul autorizației sau numărului de înregistrare al unității de origine.
(3) În cazul mătcilor transportate în baza derogării de la articolul 49, operatorii, inclusiv transportatorii, asigură faptul că containerele sau întregul transport sunt acoperite cu o plasă fină cu pori de cel mult 2 mm, imediat după examinarea vizuală în vederea certificării sănătății de către medicul veterinar oficial.
(4) În cazul bondarilor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior, operatorii, inclusiv transportatorii, asigură faptul că ei sunt izolați în timpul transportului în unități epidemiologice separate, fiecare colonie aflându-se într-un container închis care a fost nou sau curățat și dezinfectat înainte de utilizare.
Articolul 6
Excepții de la cerințele privind mijloacele de transport și containerele în care sunt transportate animalele terestre deținute și ouăle pentru incubație
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 1 Cerințe generale pentru circulația animalelor terestre deținute și a ouălor pentru incubație pe teritoriul Uniunii / Secțiunea 1 Măsuri de p
(1) Cerințele prevăzute la articolele 4 și 5 nu se aplică în cazul transportului de: (a) animale terestre deținute în circuri ambulante și numere cu animale; (b) animale din speciile menționate în partea A din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/429, cu un efectiv care îl depășește pe cel autorizat în conformitate cu articolul 246 alineatele (1) și (2) din acel regulament, dacă sunt transportate în scopuri necomerciale; (c) animale din speciile menționate în partea B din anexa I la Regulamentul (UE) 2016/429, transportate în scopuri necomerciale, cu un efectiv care îl depășește pe cel stabilit pentru speciile în cazul cărora au fost adoptate, în conformitate cu articolul 246 alineatul (3), norme care stabilesc numărul maxim de animale de companie din specia vizată.
(2) Cerințele prevăzute la articolul 4 litera (b) și la articolul 5 alineatul (1) literele (b) și (c) nu se aplică în cazul transportului de ecvine în interiorul unui stat membru, cu excepția cazului în care ecvinele respective sunt destinate sacrificării.
(3) Autoritatea competentă poate decide că cerințele prevăzute la articolul 4 litera (b) nu se aplică transportului: (a) din interiorul unei unități atunci când: (i) animalele transportate sunt păstrate în unitate, iar transportul este efectuat de operatorul unității respective; și (ii) mijloacele de transport folosite pentru transportul animalelor terestre deținute sunt curățate și dezinfectate înainte de a ieși din unitate; sau (b) între unități din același stat membru atunci când: (i) unitățile aparțin aceluiași lanț de aprovizionare; și (ii) mijloacele de transport folosite pentru transportul animalelor terestre deținute sunt curățate și dezinfectate înainte de sfârșitul fiecărei zile dacă în aceste mijloace de transport au fost transportate animale.
(4) Cerințele prevăzute la articolul 4 și la articolul 5 alineatele (1) și (2) nu se aplică în cazul transportului de albine și bondari.
Articolul 7
Cerințe privind circulația animalelor terestre și a ouălor pentru incubație către un alt stat membru în relație cu vaccinarea împotriva bolilor din categoria A
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 1 Cerințe generale pentru circulația animalelor terestre deținute și a ouălor pentru incubație pe teritoriul Uniunii / Secțiunea 2 Cerințe sup
Dacă statul membru de origine a introdus vaccinarea împotriva unei boli din categoria A, operatorii transportă animalele terestre sau ouăle pentru incubație către un alt stat membru doar atunci când animalele și ouăle pentru incubație în cauză îndeplinesc condițiile specifice prevăzute în conformitate cu articolul 47 din Regulamentul (UE) 2016/429 pentru boala din categoria A relevantă și animalele din specia listată pentru boala respectivă.
Articolul 8
Termenul maxim până la care trebuie să fie sacrificate ungulatele și păsările de curte deținute care provin din alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 1 Cerințe generale pentru circulația animalelor terestre deținute și a ouălor pentru incubație pe teritoriul Uniunii / Secțiunea 3 Cerințe sup
Operatorii abatoarelor asigură faptul că ungulatele și păsările de curte deținute care sunt primite dintr-un alt stat membru sunt sacrificate cel târziu în termen de 72 de ore de la sosirea la abator.
Articolul 9
Măsuri suplimentare de reducere a riscurilor pentru operatorii abatoarelor
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 1 Cerințe generale pentru circulația animalelor terestre deținute și a ouălor pentru incubație pe teritoriul Uniunii / Secțiunea 3 Cerințe sup
(1) Operatorii abatoarelor asigură faptul că animalele din speciile listate pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) sunt sacrificate cel târziu în termen de 24 de ore de la sosirea la abator atunci când provin din alt stat membru și nu îndeplinesc cel puțin unul dintre criteriile următoare: (a) îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) prevăzute la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689; sau (b) îndeplinesc condițiile menționate la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689 care au fost agreate de autoritatea competentă a statului membru de destinație.
(2) Pe lângă cerințele menționate la alineatul (1), atunci când animalele din speciile listate pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) sunt transportate printr-un alt stat membru și nu îndeplinesc cel puțin una dintre condițiile prevăzute la articolul 32 alineatul (1) literele (a)-(c) sau la articolul 32 alineatul (2), operatorii abatoarelor asigură faptul că aceste animale sunt sacrificate în termen de cel mult 24 de ore de la sosirea la abator.
Articolul 10
Cerințe privind circulația bovinelor deținute către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 1 Bovine
(1) Operatorii transportă bovinele deținute către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) animalele au locuit în permanență în unitate timp de cel puțin 30 de zile înainte de plecare sau de la naștere, dacă au mai puțin de 30 de zile și, în această perioadă, nu au intrat în contact cu bovine deținute cu un statut sanitar inferior sau care sunt supuse unor restricții privind circulația din rațiuni care țin de sănătatea animalelor sau cu animale deținute care provin dintr-o unitate în care nu erau îndeplinite cerințele menționate la litera (b); (b) orice animale care intră în Uniune dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț în ultimele 30 de zile înainte de plecarea animalelor, astfel cum se menționează la litera (a), și care sunt introduse în unitatea în care locuiau animalele respective sunt ținute separat, astfel încât să se prevină contactul direct și indirect cu toate celelalte animale din unitatea respectivă; (c) animalele provin dintr-o unitate indemnă de infecții cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis fără vaccinare în ceea ce privește bovinele și este îndeplinită una dintre următoarele condiții: (i) unitatea se află într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia cu statut de indemn(ă) de infecție cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis în ceea ce privește populația de bovine; sau (ii) animalele au fost supuse unui test vizând infecția cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 1 din anexa I, efectuat, cu rezultate negative, pe un eșantion prelevat în ultimele 30 de zile anterioare plecării și, în cazul femelelor post-partum, prelevată la cel puțin 30 de zile de la parturiție; sau (iii) animalele au vârsta mai mică de 12 luni; sau (iv) animalele sunt castrate; (d) animalele provin dintr-o unitate indemnă de infecții cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) și este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții: (i) unitatea se află într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia cu statutul de indemn(ă) de infecție cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis); sau (ii) animalele au fost supuse unui test vizând infecția cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 2 din anexa I, efectuat, cu rezultate negative, în ultimele 30 de zile anterioare plecării; sau (iii) animalele au vârsta mai mică de șase săptămâni; (e) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (f) animalele provin dintr-o unitate situată într-o zonă cu o rază de cel puțin 150 km față de unitate, în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii hemoragice epizootice la animalele deținute din speciile listate pentru boala respectivă în ultimii doi ani anteriori plecării; (g) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării; (h) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimele 30 de zile anterioare plecării și, în cazul în care provin dintr-o unitate în care au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimii doi ani anteriori plecării, după cel mai recent focar, unitatea afectată a rămas supusă unor restricții de circulație până când: (i) animalele infectate au fost eliminate din unitate; și (ii) animalele rămase în unitate au fost supuse unui test vizând tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) utilizând una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 3 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate la cel puțin șase luni după ce animalele infectate au fost îndepărtate din unitate; (i) cu excepția bovinelor deținute menționate la articolul 11 alineatul (4), la articolul 12 alineatul (4) și la articolul 13, animalele îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (stereotipuri 1-24) prevăzute la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689; (j) sunt îndeplinite condițiile menționate la articolele 32 și 33, dacă este cazul.
(2) Dispozițiile de la alineatul (1) nu se aplică bovinelor deținute destinate sacrificării, astfel cum sunt menționate la articolul 14.
Articolul 11
Cerințe suplimentare privind circulația bovinelor deținute către alte state membre sau zone ale acestora, cu statutul de indemne de boală pentru anumite boli specifice
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 1 Bovine
(1) Operatorii transportă bovinele deținute către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de leucoza enzootică bovină doar atunci când animalele respectă cerințele de la articolul 10 și cu condiția îndeplinirii cerințelor de la litera (a) sau de la litera (b): (a) animalele provin dintr-o unitate în care nu există cazuri de leucoză enzootică bovină; sau (b) dacă animalele provin dintr-o unitate care nu este indemnă de leucoza enzootică bovină, atunci leucoza enzootică bovină nu a fost raportată în unitatea respectivă în ultimele 24 de luni anterioare plecării; și (i) dacă animalele au peste 24 de luni, ele au fost supuse unui test serologic pentru leucoza enzootică bovină cu una dintre metodele de diagnostic menționate în partea 4 din anexa I, efectuată cu rezultate negative — fie pe eșantioane prelevate în două ocazii la un interval de cel puțin patru luni, în timp ce erau izolate de alte bovine din unitate; sau — pe un eșantion prelevat în ultimele 30 de zile anterioare plecării, iar toate bovinele de peste 24 de luni ținute în unitate au fost supuse unui test serologic vizând leucoza enzootică bovină cu una dintre metodele de diagnostic menționate în partea 4 din anexa I, efectuată, cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate în două ocazii la un interval de cel puțin patru luni, în ultimele 12 luni anterioare plecării animalelor; sau (ii) dacă animalele au mai puțin de 24 de luni, acestea sunt născute din femele care au fost supuse unui test serologic vizând leucoza enzootică bovină cu una dintre metodele de diagnostic menționate în partea 4 din anexa I, efectuată, cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate în două ocazii la un interval de cel puțin patru luni, în ultimele 12 luni anterioare plecării animalelor.
(2) Operatorii transportă bovinele deținute către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă, doar atunci când animalele respectă cerințele de la articolul 10, când animalele nu au fost vaccinate împotriva rinotraheitei infecțioase bovine/vulvovaginitei pustuloase infecțioase și cu condiția îndeplinirii cerințelor de la litera (a) sau de la litera (b): (a) dacă animalele provin dintr-o unitate indemnă de rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă, fie (i) unitatea este situată într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă; sau (ii) animalele au fost în carantină în ultimele cel puțin 30 de zile anterioare plecării și au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului herpetic bovin integral-1 (BoHV-1) cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 5 din anexa I, cu un rezultat negativ, efectuat pe un eșantion prelevat în ultimele 15 zile anterioare plecării; (b) dacă animalele provin dintr-o unitate care nu este indemnă de rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă, ele au fost ținute într-o unitate aprobată pentru carantină în ultimele cel puțin 30 de zile anterioare plecării și au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva BoHV-1 cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 5 din anexa I, cu rezultat negativ, efectuat pe un eșantion prelevat cu cel puțin 21 de zile de la începutul carantinei.
(3) Operatorii transportă bovinele deținute către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de diareea virală bovină, doar dacă se respectă cerințele de la articolul 10, nu au fost vaccinate împotriva diareii virale bovine și cu condiția îndeplinirii cerințelor de la litera (a) sau de la litera (b): (a) dacă animalele provin dintr-o unitate în care nu există cazuri de diaree virală bovină, (i) unitatea fie este situată într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de diareea virală bovină, fie a fost supusă unui regim de testare astfel cum este prevăzut la punctul 1 litera (c) subpunctul (ii) sau (iii) din partea VI capitolul 1 secțiunea 2 din anexa IV la Regulamentul delegat (UE) 2020/689, efectuat, cu rezultate negative, în ultimele patru luni anterioare plecării animalelor; sau (ii) animalele au fost testate individual pentru a exclude prezența virusului diareii virale bovine înaintea plecării acestora; (b) dacă animalele provin dintr-o unitate care nu este indemnă de diareea virală bovină, ele au fost supuse unui test vizând antigenul sau genomul virusului diareii virale bovine cu una dintre metodele de diagnostic menționate în partea 6 din anexa I, soldat cu rezultate negative; și fie (i) animalele au fost ținute într-o unitate aprobată pentru carantină timp de cel puțin 21 de zile anterior plecării și, în cazul femelelor gestante, au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului diareii virale bovine cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 6 din anexa I, efectuat, cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate cu cel puțin 21 de zile după începerea carantinei; sau (ii) animalele au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului diareii virale bovine cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 6 din anexa I, efectuat, cu rezultate pozitive, pe eșantioane prelevate fie anterior plecării fie, în cazul femelelor gestante, înaintea inseminării care a precedat gestația actuală.
(4) Prin derogare de la dispozițiile articolului 10 alineatul (1) punctul (i), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza transportul bovinelor deținute care nu îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele de la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 către un alt stat membru sau zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii limbii albastre (stereotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
(5) Dispozițiile de la alineatele (1)-(4) nu se aplică bovinelor deținute destinate sacrificării, astfel cum sunt menționate la articolul 14.
Articolul 12
Cerințe suplimentare privind circulația bovinelor deținute către alte state membre sau zone ale acestora, cu programe de eradicare aprobate pentru anumite boli
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 1 Bovine
(1) Operatorii transportă bovinele deținute către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia care dispune de un program de eradicare aprobat pentru leucoza enzootică bovină doar atunci când animalele respectă cerințele de la articolul 10 și cu condiția îndeplinirii cerințelor de la litera (a) sau de la litera (b): (a) animalele provin dintr-o unitate în care nu există cazuri de leucoză enzootică bovină; sau (b) dacă animalele provin dintr-o unitate care nu este indemnă de leucoza enzootică bovină, atunci leucoza enzootică bovină nu a fost raportată în unitatea respectivă în ultimele 24 de luni anterioare plecării animalelor; și (i) dacă animalele au peste 24 de luni, ele au fost supuse unui test serologic vizând leucoza enzootică bovină cu una dintre metodele de diagnostic menționate în partea 4 din anexa I, soldat cu rezultate negative, fie — pe eșantioane prelevate în două ocazii la un interval de cel puțin patru luni, în timp ce erau ținute izolate față de alte animale bovine din unitate; sau — pe eșantioane prelevate în ultimele 30 de zile anterioare plecării, cu condiția ca toate bovinele de peste 24 de luni ținute în unitate să fi fost supuse unui test serologic vizând leucoza enzootică bovină cu una dintre metodele de diagnostic menționate în partea 4 din anexa I, efectuat, cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate în două ocazii la un interval de cel puțin patru luni, în ultimele 12 luni anterioare plecării animalelor; sau (ii) dacă animalele au mai puțin de 24 de luni, acestea sunt născute din femele care au fost supuse unui test serologic vizând leucoza enzootică bovină cu una dintre metodele de diagnostic menționate în partea 4 din anexa I, efectuată, cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate în două ocazii la un interval de cel puțin patru luni, în ultimele 12 luni anterioare plecării animalelor.
(2) Operatorii transportă bovinele deținute către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia care dispune de un program de eradicare aprobat pentru rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă doar atunci când animalele respectă cerințele de la articolul 10 și cu condiția îndeplinirii cerințelor de la litera (a) sau de la litera (b): (a) dacă animalele provin dintr-o unitate indemnă de rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă, fie (i) unitatea este situată într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă; sau (ii) unitatea este situată într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia care dispune de un program aprobat de eradicare pentru rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă; sau (iii) animalele au fost în carantină în ultimele cel puțin 30 de zile anterioare plecării și au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva BoHV-1 integral sau, în cazul animalelor vaccinate cu un vaccin cu deleție gE, a anticorpilor împotriva proteinei gE BoHV-1, cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 5 din anexa I, soldat cu rezultat negativ, efectuat pe un eșantion prelevat în ultimele 15 zile anterioare plecării; sau (iv) animalele sunt destinate unei unități care deține bovine pentru producția de carne, fără a intra în contact cu bovine din alte unități, de unde sunt transportate direct la abator; sau (b) dacă animalele provin dintr-o unitate care nu este indemnă de rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă, ele au fost ținute într-o unitate aprobată pentru carantină în ultimele cel puțin 30 de zile anterioare plecării și au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva BoHV-1 cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 5 din anexa I, soldat cu rezultat negativ, pe un eșantion prelevat cu cel puțin 21 de zile de la începutul carantinei.
(3) Operatorii transportă bovinele deținute către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia care dispune de un program de eradicare aprobat pentru diareea virală bovină doar atunci când animalele respectă cerințele de la articolul 10 și cu condiția îndeplinirii cerințelor de la litera (a) sau de la litera (b): (a) dacă animalele provin dintr-o unitate în care nu există cazuri de diaree virală bovină, (i) unitatea este situată într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de diareea virală bovină; sau (ii) unitatea este situată într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia care dispune de un program aprobat de eradicare pentru diareea virală bovină; sau (iii) unitatea a fost supusă unui regim de testare astfel cum este prevăzut la punctul 1 litera (c) subpunctul (ii) sau (iii) din partea VI capitolul 1 secțiunea 2 din anexa IV la Regulamentul delegat (UE) 2020/689, efectuat, cu rezultate negative, în ultimele patru luni anterioare plecării; sau (iv) animalele au fost testate individual pentru a exclude prezența virusului diareii virale bovine înaintea plecării; sau (v) animalele sunt destinate unei unități care deține bovine pentru producția de carne, fiind separate de bovinele din alte unități, de unde sunt transportate direct la abator; (b) dacă animalele provin dintr-o unitate care nu este indemnă de diareea virală bovină, ele au fost supuse unui test serologic vizând antigenul sau genomul virusului diareii virale bovine cu una dintre metodele de diagnostic menționate în partea 6 din anexa I, soldat cu rezultate negative, și (i) animalele fie au fost ținute într-o unitate aprobată pentru carantină timp de cel puțin 21 de zile anterior plecării și, în cazul femelelor gestante, au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului diareii virale bovine cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 6 din anexa I, efectuat, cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate cu cel puțin 21 de zile după începerea carantinei; sau (ii) animalele au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului diareii virale bovine cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 6 din anexa I, efectuat, cu rezultate pozitive, pe eșantioane prelevate fie anterior plecării fie, în cazul femelelor gestante, înaintea inseminării care a precedat gestația actuală.
(4) Prin derogare de la dispozițiile articolului 10 alineatul (1) punctul (i), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza circulația bovinelor deținute care nu îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele de la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia care dispune de un program de eradicare aprobat pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (stereotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
(5) Dispozițiile de la alineatele (1)-(4) nu se aplică bovinelor deținute destinate sacrificării, astfel cum sunt menționate la articolul 14.
Articolul 13
Derogări privind circulația bovinelor deținute către alte state membre sau zone ale acestora care nu au statutul de indemne de boală și care nu dispun de un program aprobat de eradicare pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 1 Bovine
Prin derogare de la dispozițiile articolului 10 alineatul (1) punctul (i), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza circulația bovinelor deținute care nu îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele de la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 către un alt stat membru sau zonă a acestuia care nu are statutul de indemn(ă) de boală și care nu dispune de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (stereotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre că aceste transporturi sunt autorizate. Dacă statul membru de destinație stabilește condiții pentru autorizarea acestor transporturi, condițiile respective pot fi oricare dintre cele menționate la punctele 5-8 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
Articolul 14
Derogări privind circulația către alte state membre a bovinelor deținute destinate sacrificării
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 1 Bovine
Prin derogare de la cerințele prevăzute la articolele 10, 11 și 12, operatorii pot transporta bovinele deținute destinate sacrificării către un alt stat membru atunci când sunt îndeplinite următoarele cerințe:
(a) animalele fie (i) provin dintr-o unitate indemnă de infecții cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis cu sau fără vaccinare a bovinelor; sau (ii) sunt castrate; sau (iii) sunt bovine întregi cu vârsta mai mare de 12 luni, care au fost supuse unui test vizând infecțiile cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 1 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe un eșantion prelevat în ultimele 30 de zile anterioare plecării și, în cazul femelelor post-partum, pe un eșantion prelevat la cel puțin 30 de zile de la parturiție;
(b) animalele fie (i) provin dintr-o unitate indemnă de infecția cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis); sau (ii) au fost supuse unui test vizând infecțiile cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 2 din anexa I, soldat cu rezultate negative, în ultimele 30 de zile anterioare plecării;
(c) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării;
(d) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării;
(e) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) în ultimele 30 de zile anterioare plecării.
Articolul 15
Cerințe privind circulația către alte state membre a ovinelor și a caprinelor deținute
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 2 Ovine și capr
(1) Operatorii transportă ovinele și caprinele deținute către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) animalele au locuit în permanență în unitate timp de cel puțin 30 de zile înainte de plecare sau de la naștere, dacă au mai puțin de 30 de zile și, în această perioadă, nu au intrat în contact cu ovine sau caprine deținute cu un statut sanitar inferior sau care sunt supuse unor restricții privind circulația din rațiuni care țin de sănătatea animalelor sau cu animale deținute care provin dintr-o unitate în care nu erau îndeplinite cerințele menționate la litera (b); (b) orice animale care intră în Uniune dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț în ultimele 30 de zile înainte de plecarea animalelor, astfel cum se menționează la litera (a), și care sunt introduse în unitatea în care locuiau animalele respective sunt ținute separat, astfel încât să se prevină contactul direct și indirect cu toate celelalte animale din unitatea respectivă; (c) cu excepția cazului în care transportul se efectuează în conformitate cu articolul 16, ele provin dintr-o unitate indemnă de infecția cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis fără vaccinare a ovinelor și caprinelor; și fie (i) unitatea se află într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia având statutul de indemn(ă) de infecția cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis în ceea ce privește populația de ovine și caprine; sau (ii) animalele au fost supuse unui test vizând infecțiile cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 1 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe un eșantion prelevat în ultimele 30 de zile anterioare plecării și, în cazul femelelor post-partum, prelevat la cel puțin 30 de zile de la parturiție; sau (iii) animalele au vârsta mai mică de șase luni; sau (iv) animalele sunt castrate; (d) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (e) animalele provin dintr-o unitate situată într-o zonă cu o rază de cel puțin 150 km față de unitate, în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii hemoragice epizootice la animalele deținute din speciile listate pentru boala respectivă în ultimii doi ani anteriori plecării; (f) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării; (g) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimele 30 de zile anterioare plecării și, în cazul în care provin dintr-o unitate în care au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimii doi ani anteriori plecării, după cel mai recent focar, unitatea afectată a rămas supusă unor restricții de circulație până când: (i) animalele infectate au fost eliminate din unitate; și (ii) animalele rămase în unitate au fost supuse unui test vizând tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) utilizând una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 3 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate la cel puțin șase luni după ce animalele infectate au fost îndepărtate din unitate; (h) cu excepția cazului în care animalele sunt transportate în conformitate cu articolul 17, acestea îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) prevăzute la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689; (i) sunt îndeplinite condițiile menționate la articolele 32 și 33, dacă este cazul.
(2) Operatorii transportă ovinele deținute către un alt stat membru doar atunci când se respectă cerințele prevăzute la alineatul (1) și când ele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de infecție cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) în ultimele 42 de zile anterioare plecării.
(3) Operatorii transportă caprinele deținute către un alt stat membru doar atunci când se respectă cerințele prevăzute la alineatul (1) și când ele provin dintr-o unitate în care s-au realizat activități de supraveghere pentru infecția cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) în cazul caprinelor deținute în unitate în conformitate cu partea 1 punctele 1 și 2 din anexa II, cel puțin în ultimele 12 luni anterioare plecării și pe parcursul acestei perioade (i) în unitatea menționată la punctul 1 litera (a) au fost introduse doar caprine din unități care aplică măsurile prevăzute la prezentul alineat; (ii) dacă au fost raportate infecții cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) ale caprinelor deținute în unitate, s-au luat măsuri în conformitate cu partea 1 punctul 3 din anexa II.
(4) Operatorii transportă masculii ovini necastrați deținuți către un alt stat membru doar atunci când sunt respectate cerințele de la alineatele (1) și (2) și cu condiția îndeplinirii următoarelor cerințe: (a) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de epididimită ovină (Brucella ovis) în ultimele 12 luni anterioare plecării; (b) animalele au fost supuse unui test serologic pentru epididimita ovină (Brucella ovis) efectuat, cu rezultate negative, pe un eșantion prelevat în ultimele 30 de zile anterioare plecării.
(5) Dispozițiile de la alineatele (1)-(4) nu se aplică ovinelor și caprinelor deținute destinate sacrificării, astfel cum se prevede la articolul 18.
Articolul 16
Derogare privind circulația ovinelor și caprinelor deținute către alte state membre sau zone ale acestora care nu au statutul de indemne de infecția cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 2 Ovine și capr
Prin derogare de la cerințele articolului 15 alineatul (1) litera (c), operatorii pot transporta ovinele și caprinele deținute către un alt stat membru sau zonă a acestuia fără statutul de indemn(ă) de infecția cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis în ceea ce privește ovinele și caprinele dacă ele provin dintr-o unitate indemnă de infecția cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis cu vaccinare a ovinelor și caprinelor.
Articolul 17
Derogări privind circulația ovinelor și caprinelor deținute către alte state membre sau zone ale acestora în ceea ce privește infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24)
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 2 Ovine și capr
Prin derogare de la dispozițiile articolului 15 alineatul (1) litera (h), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza circulația ovinelor și caprinelor deținute care nu îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele de la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 către un alt stat membru sau zonă a acestuia
(a) care are statutul de indemn(ă) de boală sau care dispune de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la faptul că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689;
(b) fără statutul de indemn(ă) de boală și fără un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la condițiile în care sunt autorizate aceste transporturi. Dacă statul membru de destinație stabilește condiții pentru autorizarea acestor transporturi, condițiile respective pot fi oricare dintre cele menționate la punctele 5-8 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
Articolul 18
Derogare privind circulația ovinelor și caprinelor deținute destinate sacrificării către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 2 Ovine și capr
Prin derogare de la cerințele prevăzute la articolul 15, operatorii pot transporta ovine și caprine deținute destinate sacrificării către un alt stat membru atunci când sunt îndeplinite următoarele cerințe:
(a) animalele sunt identificate individual în conformitate cu articolul 45 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035 sau, alternativ, au fost ținute permanent în unitate timp de cel puțin 21 de zile înainte de plecare sau de la naștere dacă au vârsta mai mică de 21 de zile;
(b) animalele fie (i) provin dintr-o unitate indemnă de infecția cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis cu sau fără vaccinare a ovinelor și caprinelor; sau (ii) au o vârstă mai mare de șase luni și au fost supuse unui test vizând infecțiile cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 1 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe un eșantion prelevat în ultimele 30 de zile anterioare plecării și, în cazul femelelor post-partum, prelevat la cel puțin 30 de zile de la parturiție; sau (iii) sunt castrate;
(c) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării;
(d) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării;
(e) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) în ultimele 30 de zile anterioare plecării.
Articolul 19
Cerințe privind circulația porcinelor deținute înspre alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 3 Porcine
(1) Operatorii transportă porcinele deținute către un alt stat membru numai în cazul în care sunt respectate următoarele cerințe: (a) animalele au locuit în permanență în unitate timp de cel puțin 30 de zile înainte de plecare sau de la naștere dacă au mai puțin de 30 de zile și, în această perioadă, nu au intrat în contact cu porcine deținute cu statut sanitar inferior sau care sunt supuse unor restricții privind circulația din rațiuni care țin de sănătatea animalelor sau cu animale deținute care provin dintr-o unitate în care nu erau îndeplinite cerințele menționate la litera (b); (b) orice animale care intră în Uniune dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț în ultimele 30 de zile înainte de plecarea animalelor, astfel cum se menționează la litera (a), și care sunt introduse în unitatea în care locuiau animalele respective sunt ținute separat, astfel încât să se prevină contactul direct și indirect cu toate celelalte animale din unitatea respectivă; (c) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (d) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii Aujeszky în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (e) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării; (f) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis în ultimele 42 de zile anterioare plecării și în care, cel puțin în ultimele 12 luni anterioare plecării, fie (i) au fost aplicate măsurile necesare de biosecuritate și de combatere a riscurilor, inclusiv în ceea ce privește condițiile de găzduire și sistemele de hrănire, pentru a preveni transmiterea infecției cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis de la animale sălbatice din speciile listate pentru boala respectivă la porcinele deținute în unitate și au fost introduse doar porcine din unități care aplică măsuri de biosecuritate și de combatere a riscurilor echivalente; sau (ii) porcinele deținute în unitate au fost supravegheate în vederea monitorizării infecției cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis în conformitate cu punctele 1 și 2 din anexa III cel puțin în ultimele 12 luni anterioare plecării și pe parcursul acestei perioade: — în unitatea menționată la litera (a) au fost introduse doar porcine din unități care aplică măsurile prevăzute la punctul (i) sau la prezentul punct; — dacă s-au raportat infecții cu complexul Brucella abortus, B. melitensis și B. suis la porcine deținute în unitate, s-au luat măsuri în conformitate cu alineatul (3) din anexa III.
(2) Dispozițiile de la alineatul (1) nu se aplică porcinelor deținute destinate sacrificării, astfel cum sunt menționate la articolul 21.
Articolul 20
Cerințe suplimentare privind circulația porcinelor deținute către state membre sau zone ale acestora care au statutul de indemne de boală sau care dispun de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii Aujeszky
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 3 Porcine
(1) Operatorii transportă porcinele deținute către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Aujeszky doar dacă se respectă cerințele de la articolul 19, animalele nu sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Aujeszky și cu condiția îndeplinirii cerințelor de la litera (a) sau de la litera (b): (a) dacă animalele provin dintr-o unitate indemnă de infecția cu virusul bolii Aujeszky, fie (i) unitatea este situată într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Aujeszky; sau (ii) animalele au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului bolii Aujeszky, efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 7 din anexa I, soldat cu rezultat negativ, pe un eșantion prelevat în ultimele 15 zile anterioare plecării lor. Pentru porcinele care au mai puțin de patru luni și sunt născute din femele vaccinate cu un vaccin cu deleție gE, se poate utiliza metoda de diagnostic pentru depistarea anticorpilor împotriva proteinei gE a virusului bolii Aujeszky, menționată în partea 7 din anexa I. Numărul porcinelor testate trebuie să permită cel puțin depistarea unei seroprevalențe de 10 % la nivelul transportului, cu un grad de încredere de 95 %; (b) dacă animalele provin dintr-o unitate care nu este indemnă de infecția cu virusul bolii Aujeszky, se îndeplinesc următoarele cerințe: (i) animalele au fost ținute într-o unitate de carantină aprobată timp de cel puțin 30 de zile; și (ii) animalele au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului bolii Aujeszky, efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 7 din anexa I, soldat cu rezultat negativ, pe eșantioane prelevate în două ocazii, la un interval de cel puțin 30 de zile, ultimul eșantion fiind prelevat în ultimele 15 zile anterioare plecării.
(2) Operatorii transportă porcinele deținute către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia având un program de eradicare aprobat pentru infecția cu virusul bolii Aujeszky doar atunci când se respectă cerințele de la articolul 19 și cu condiția îndeplinirii cerințelor de la litera (a) sau de la litera (b): (a) dacă animalele provin dintr-o unitate indemnă de infecția cu virusul bolii Aujeszky, fie (i) unitatea este situată într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Aujeszky; sau (ii) unitatea este situată într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia care dispune de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii Aujeszky; sau (iii) animalele au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului bolii Aujeszky sau a anticorpilor împotriva proteinei gE a virusului bolii Aujeszky, dacă este necesar, efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 7 din anexa I, soldat cu rezultat negativ, pe un eșantion prelevat în ultimele 15 zile anterioare plecării acestora. Numărul porcinelor testate trebuie să permită cel puțin depistarea unei seroprevalențe de 10 % la nivelul transportului, cu un grad de încredere de 95 %; (b) dacă animalele provin dintr-o unitate care nu este indemnă de infecția cu virusul bolii Aujeszky, se îndeplinesc următoarele cerințe: (i) ele au fost ținute într-o unitate de carantină aprobată timp de cel puțin 30 de zile; și (ii) ele au fost supuse unui test serologic pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului bolii Aujeszky sau a anticorpilor împotriva proteinei gE a virusului bolii Aujeszky, dacă este necesar, efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 7 din anexa I, soldat cu rezultat negativ, pe eșantioane prelevate în două ocazii, la un interval de cel puțin 30 de zile, ultimul eșantion fiind prelevat în ultimele 15 zile anterioare plecării.
(3) Dispozițiile de la alineatele (1) și (2) nu se aplică porcinelor deținute destinate sacrificării, astfel cum se menționează la articolul 21.
Articolul 21
Derogare privind circulația porcinelor deținute destinate sacrificării către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 3 Porcine
(1) Prin derogare de la cerințele prevăzute la articolul 19, operatorii pot transporta porcinele deținute destinate sacrificării către un alt stat membru atunci când animalele respective provin dintr-o unitate (a) în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (b) în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării.
(2) Prin derogare de la cerințele prevăzute la articolul 20, operatorii pot transporta porcinele deținute destinate sacrificării către un alt stat membru sau zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Aujeszky sau care dispune de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii Aujeszky atunci când sunt îndeplinite cerințele de la alineatul (1) și următoarele cerințe: (a) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii Aujeszky în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (b) animalele sunt transportate direct la abatorul din statul membru de destinație fără a fi supuse niciunei operațiuni de colectare în statul membru respectiv sau într-o zonă a acestuia, precum și în niciun stat membru sau zonă a acestuia de trecere care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Aujeszky.
Articolul 22
Cerințe privind circulația ecvinelor deținute către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 4 Ecvine
(1) Operatorii transportă ecvinele către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimele 30 de zile anterioare plecării sau, în cazul în care provin dintr-o unitate în care au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimii doi ani anteriori plecării, după ultimul focar din cauza căruia unitatea afectată a rămas supusă unor restricții de circulație până când: (i) animalele infectate au fost eliminate din unitate; și (ii) animalele rămase în unitate au fost supuse unui test vizând tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) utilizând una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 3 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate la cel puțin șase luni după ce ultimul animal infectat a fost îndepărtat din unitate; (b) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de durină în ultimele șase luni anterioare plecării sau, în cazul în care provin dintr-o unitate în care au fost raportate cazuri de durină în ultimii doi ani anteriori plecării, după ultimul focar din cauza căruia unitatea afectată a rămas supusă unor restricții de circulație până când: (i) animalele infectate au fost ucise și distruse sau sacrificate, sau toți masculii de ecvine infectați au fost castrați; și (ii) ecvinele rămase în unitate, cu excepția masculilor de ecvine castrați menționați la punctul (i), au fost supuse unui test vizând durina, utilizând metoda de diagnostic prevăzută în partea 8 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate la cel puțin șase luni după ce au fost finalizate măsurile descrise la punctul (i); (c) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de anemie infecțioasă ecvină în ultimele 90 de zile anterioare plecării sau, în cazul în care provin dintr-o unitate în care au fost raportate cazuri de anemie infecțioasă ecvină în ultimele 12 luni anterioare plecării, după cel mai recent focar din cauza căruia unitatea afectată a rămas supusă unor restricții de circulație până când: (i) animalele infectate au fost ucise și distruse sau sacrificate, iar unitatea a fost curățată și dezinfectată; și (ii) animalele rămase în unitate au fost supuse unui test vizând anemia infecțioasă ecvină, utilizând metoda de diagnostic prevăzută în partea 9 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate în două ocazii, la un interval de cel puțin trei luni de la finalizarea măsurilor descrise la punctul (i); (d) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de encefalomielită ecvină venezueleană în ultimele șase luni anterioare plecării sau, în cazul în care provin dintr-o unitate situată într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia în care au fost raportate cazuri de encefalomielită ecvină venezueleană în ultimii doi ani, ele îndeplinesc condițiile de la punctul (i) și condițiile fie de la punctul (ii) fie de la punctul (iii): (i) pe perioada de cel puțin 21 de zile anterioare plecării, ele au rămas clinic sănătoase, iar orice animal menționat la punctul (ii) sau la punctul (iii) care a prezentat o creștere a temperaturii corpului peste intervalul fiziologic, luată zilnic, a fost supus unui test de diagnostic pentru encefalomielita ecvină venezueleană, efectuat cu metoda de diagnostic prevăzută în partea 10 punctul 1 litera (a) din anexa I, soldat cu rezultate negative; și (ii) animalele au fost ținute în carantină pe o perioadă de cel puțin 21 de zile, fiind protejate de atacuri ale insectelor vector; și fie — au fost vaccinate împotriva encefalomielitei ecvine venezuelene printr-o vaccinare primară completă și au fost revaccinate în conformitate cu recomandările producătorului în cursul unei perioade de cel puțin 60 de zile și nu mai mare de 12 luni înainte de data expedierii; sau — au fost supuse unui test vizând encefalomielita ecvină venezueleană, efectuat cu metoda de diagnostic prevăzută în partea 10 punctul 1 litera (b) din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe un eșantion prelevat după cel puțin 14 zile de la data intrării în carantină; (iii) animalele au fost supuse — unui test vizând encefalomielita ecvină venezueleană efectuat cu metoda de diagnostic prevăzută în partea 10 punctul 1 litera (b) din anexa I, fără creșterea titrului de anticorpi, pe eșantioane pereche prelevate în două ocazii, la un interval de 21 de zile, a doua probă fiind prelevată în ultimele 10 zile anterioare plecării; și — unui test vizând depistarea genomului virusului encefalomielitei ecvine venezuelene, efectuat cu metoda de diagnostic prevăzută în partea 10 punctul 2 din anexa I, soldat cu rezultate negative, efectuat pe un eșantion prelevat în ultimele 48 de ore anterioare plecării, iar animalele au fost protejate de atacuri ale insectelor-vector după prelevarea eșantionului și până la plecare; (e) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (f) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării; (g) animalele nu au intrat în contact cu animale deținute din speciile listate pentru bolile menționate la literele (a)-(f) care nu îndeplineau cerințele de la literele (a)-(e) în ultimele 30 de zile anterioare plecării și cerința de la litera (f) în ultimele 15 zile anterioare plecării.
(2) Prin derogare de la alineatul (1) literele (a), (b) și (c), restricțiile de circulație menționate la alineatul (1) literele (a), (b) și (c) se aplică pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile de la data la care a fost ucis și distrus sau sacrificat ultimul animal din unitate care aparținea speciilor listate pentru boala respectivă menționată la alineatul (1) literele (a), (b) și (c), iar unitatea a fost curățată și dezinfectată.
(3) La cererea autorității competente, operatorul care solicită certificatul de sănătate animală menționat la articolul 76 furnizează adresa oricărei unități care deține ecvine în care ecvinele care urmează să fie transportate au fost ținute pe perioada celor 30 de zile anterioare transportului preconizat către un alt stat membru.
Articolul 23
Cerințe privind circulația camelidelor deținute către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 5 Camelide
(1) Operatorii transportă camelidele deținute către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) animalele au locuit în permanență în unitate timp de cel puțin 30 de zile înainte de plecare sau de la naștere dacă au mai puțin de 30 de zile și, în această perioadă, nu au intrat în contact cu camelide deținute cu statut sanitar inferior sau care sunt supuse unor restricții de circulație din rațiuni care țin de sănătatea animalelor sau cu animale deținute care provin dintr-o unitate în care nu erau îndeplinite cerințele menționate la litera (b); (b) orice animale care intră în Uniune dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț în ultimele 30 de zile înainte de plecarea animalelor, astfel cum se menționează la litera (a), și care sunt introduse în unitatea în care locuiau animalele respective sunt ținute separat, astfel încât să se prevină contactul direct și indirect cu toate celelalte animale din unitatea respectivă; (c) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (d) animalele provin dintr-o unitate în care nu fost raportate cazuri de infecție cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis în cele 42 de zile anterioare plecării și ele au fost supuse unui test vizând infecțiile cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 1 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe un eșantion prelevat în cele 30 de zile anterioare plecării și, în cazul femelelor post-partum, prelevat la cel puțin 30 de zile de la parturiție; (e) animalele provin dintr-o unitate în care s-au realizat activități de supraveghere vizând infecția cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) a camelidelor deținute în unitate, în conformitate cu partea 2 punctele 1 și 2 din anexa II, cel puțin în ultimele 12 luni anterioare plecării și pe parcursul acestei perioade: (i) în unitatea menționată la litera (a) au fost introduse doar camelide din unități care aplică măsurile prevăzute la această literă; (ii) în cazul raportării unor infecții cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) ale camelidelor deținute în unitate, s-au luat măsuri în conformitate cu partea 2 punctul 3 din anexa II. (f) în cazul în care animalele sunt transportate către un stat membru sau zonă a acestuia cu statut de indemn(ă) de boală sau care dispune de un program de eradicare aprobat pentru rinotraheită infecțioasă bovină/vulvovaginită pustuloasă infecțioasă la bovine, ele provin dintr-o unitate în care rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă nu a fost raportată la camelide în ultimele 30 de zile înainte de plecare; (g) animalele provin dintr-o unitate situată într-o zonă cu o rază de cel puțin 150 km față de unitate, în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii hemoragice epizootice în nicio unitate în ultimii doi ani anteriori plecării; (h) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării; (i) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimele 30 de zile anterioare plecării și, în cazul în care provin dintr-o unitate în care au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimii doi ani anteriori plecării, după ultimul focar din cauza căruia unitatea afectată a rămas supusă unor restricții de circulație până când: (i) animalele infectate au fost eliminate din unitate; și (ii) animalele rămase în unitate au fost supuse unui test vizând tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) utilizând una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 3 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate la cel puțin șase luni după ce animalele infectate au fost îndepărtate din unitate; (j) cu excepția cazului în care animalele sunt transportate în conformitate cu articolul 24, acestea îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) prevăzute la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689; (k) sunt îndeplinite condițiile menționate la articolele 32 și 33, dacă este cazul.
(2) Dispozițiile de la alineatul (1) nu se aplică camelidelor deținute destinate sacrificării, astfel cum se prevede la articolul 25.
Articolul 24
Derogări privind circulația camelidelor deținute către alte state membre sau zone ale acestora în ceea ce privește infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24)
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 5 Camelide
Prin derogare de la dispozițiile articolului 23 alineatul (1) litera (j), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza circulația camelidelor deținute animale care nu îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele de la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia:
(a) care are statutul de indemn(ă) de boală sau care dispune de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la faptul că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689;
(b) fără statutul de indemn(ă) de boală și fără un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la condițiile în care sunt autorizate aceste transporturi. Dacă statul membru de destinație stabilește condiții pentru autorizarea acestor transporturi, condițiile respective pot fi oricare dintre cele menționate la punctele 5-8 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
Articolul 25
Derogare privind circulația camelidelor deținute destinate sacrificării către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 5 Camelide
Prin derogare de la cerințele prevăzute la articolul 23, operatorii pot transporta camelidele deținute destinate sacrificării către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia atunci când animalele respective provin dintr-o unitate:
(a) în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării;
(b) în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării.
(c) în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) în ultimele 30 de zile anterioare plecării.
Articolul 26
Cerințe privind circulația cervidelor deținute către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 6 Cervide
(1) Operatorii transportă cervidele deținute către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) animalele au locuit în permanență în unitate timp de cel puțin 30 de zile înainte de plecare sau de la naștere dacă au mai puțin de 30 de zile și, în această perioadă, nu au intrat în contact cu cervide deținute cu un statut sanitar inferior sau care sunt supuse unor restricții privind circulația din rațiuni care țin de sănătatea animalelor sau cu animale deținute care provin dintr-o unitate în care nu erau îndeplinite cerințele menționate la litera (b); (b) orice animale care intră în Uniune dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț în ultimele 30 de zile înainte de plecarea animalelor, astfel cum se menționează la litera (a), și care sunt introduse în unitatea în care locuiau animalele respective sunt ținute separat, astfel încât să se prevină contactul direct și indirect cu toate celelalte animale din unitatea respectivă; (c) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (d) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis la cervide în cursul ultimelor 42 de zile anterioare plecării; (e) animalele provin dintr-o unitate în care s-au realizat activități de supraveghere vizând infecția cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) a cervidelor deținute în unitate, în conformitate cu partea 3 punctele 1 și 2 din anexa II, cel puțin în ultimele 12 luni anterioare plecării și pe parcursul acestei perioade: (i) în unitatea menționată la litera (a) au fost introduse doar cervide din unități care aplică măsurile prevăzute la această literă; (ii) în cazul raportării unor infecții cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) ale cervidelor deținute în unitate, s-au luat măsuri în conformitate cu partea 3 punctul 3 din anexa II; (f) în cazul în care animalele sunt transportate către un stat membru sau zonă a acestuia cu statut de indemn(ă) de boală sau care dispune de un program de eradicare aprobat pentru rinotraheită infecțioasă bovină/vulvovaginită pustuloasă infecțioasă la bovine, ele provin dintr-o unitate în care rinotraheita infecțioasă bovină/vulvovaginita pustuloasă infecțioasă nu a fost raportată la cervide în ultimele 30 de zile înainte de plecare; (g) animalele provin dintr-o unitate situată într-o zonă cu o rază de cel puțin 150 km față de unitate, în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii hemoragice epizootice în nicio unitate în ultimii doi ani anteriori plecării; (h) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării; (i) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimele 30 de zile anterioare plecării și, în cazul în care provin dintr-o unitate în care au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimii doi ani anteriori plecării, după ultimul focar din cauza căruia unitatea afectată a rămas supusă unor restricții de circulație până când: (i) animalele infectate au fost eliminate din unitate; și (ii) animalele rămase în unitate au fost supuse unui test vizând tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) utilizând una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 3 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate la cel puțin șase luni după ce animalele infectate au fost îndepărtate din unitate; (j) cu excepția cazului în care animalele sunt transportate în conformitate cu articolul 27, ele îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele vizând infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) prevăzute la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689; (k) sunt îndeplinite condițiile menționate la articolele 32 și 33, dacă este cazul.
(2) Dispozițiile de la alineatul (1) nu se aplică cervidelor deținute destinate sacrificării, astfel cum se prevede la articolul 28.
Articolul 27
Derogări privind circulația cervidelor deținute către alte state membre sau zone ale acestora în ceea ce privește infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24)
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 6 Cervide
Prin derogare de la dispozițiile articolului 26 alineatul (1) litera (j), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza circulația cervidelor deținute care nu îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele de la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 către un alt stat membru sau zonă a acestuia:
(a) care are statutul de indemn(ă) de boală sau care dispune de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la faptul că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689;
(b) fără statutul de indemn(ă) de boală și fără un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la condițiile în care sunt autorizate aceste transporturi. Dacă statul membru de destinație stabilește condiții pentru autorizarea acestor transporturi, condițiile respective pot fi oricare dintre cele menționate la punctele 5-8 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
Articolul 28
Derogare privind circulația cervidelor deținute destinate sacrificării către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 6 Cervide
Prin derogare de la cerințele prevăzute la articolul 26, operatorii pot transporta cervidele deținute destinate sacrificării către un stat membru sau zonă a acestuia atunci când animalele respective provin dintr-o unitate:
(a) în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării;
(b) în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării;
(c) în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) în ultimele 30 de zile anterioare plecării.
Articolul 29
Cerințe privind circulația altor ungulate deținute către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 7 Alte ungulate
(1) Operatorii transportă alte ungulate deținute către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) animalele au locuit în permanență în unitate timp de cel puțin 30 de zile înainte de plecare sau de la naștere dacă au mai puțin de 30 de zile și, în această perioadă, nu au intrat în contact cu alte ungulate deținute cu un statut sanitar inferior sau care sunt supuse unor restricții privind circulația din rațiuni care țin de sănătatea animalelor sau cu animale deținute care provin dintr-o unitate în care nu erau îndeplinite cerințele menționate la litera (b); (b) orice animale care intră în Uniune dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț în ultimele 30 de zile înainte de plecarea animalelor, astfel cum se menționează la litera (a), și care sunt introduse în unitatea în care locuiau animalele respective sunt ținute separat, astfel încât să se prevină contactul direct și indirect cu toate celelalte animale din unitatea respectivă; (c) în cazul altor ungulate deținute din speciile listate pentru infecția cu virusul rabic, animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (d) în cazul altor ungulate deținute din specii listate pentru infecția cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis, ele provin dintr-o unitate în care infecția cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis la alte ungulate deținute din speciile listate pentru această boală nu a fost raportată în cursul ultimelor 42 de zile înainte de plecare; (e) în cazul altor ungulate deținute din specii listate pentru infecția cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis), ele provin dintr-o unitate în care infecția cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) la animale deținute din speciile listate pentru această boală nu a fost raportată în cursul ultimelor 42 de zile înainte de plecare; (f) în cazul altor ungulate deținute din speciile listate pentru infecția cu virusul bolii hemoragice epizootice, animalele provin dintr-o unitate situată într-o zonă cu o rază de cel puțin 150 km față de unitate, în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii hemoragice epizootice în nicio unitate în ultimii doi ani anteriori plecării; (g) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării; (h) în cazul altor ungulate deținute din speciile listate pentru tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi), ele provin dintr-o unitate în care tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) nu a fost raportată în cursul ultimelor 30 de zile înainte de plecare, iar în cazul în care ele provin dintr-o unitate în care au fost raportate cazuri de tripanozomiază a animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimii doi ani anteriori plecării, după ultimul focar din cauza căruia unitatea afectată a rămas supusă unor restricții de circulație până când: (i) animalele infectate au fost eliminate din unitate; și (ii) animalele rămase în unitate au fost supuse unui test vizând tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) utilizând una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 3 din anexa I, soldat cu rezultate negative, pe eșantioane prelevate la cel puțin șase luni după ce animalele infectate au fost îndepărtate din unitate; (i) în cazul altor ungulate deținute din speciile listate pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), ele îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) prevăzute la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689. Această literă nu se aplică în cazul altor ungulate deținute menționate la articolul 30; (j) sunt îndeplinite condițiile menționate la articolele 32 și 33, dacă este cazul.
(2) Dispozițiile de la alineatul (1) nu se aplică altor ungulate deținute destinate sacrificării, astfel cum se prevede la articolul 31.
Articolul 30
Derogare privind circulația altor ungulate deținute către alte state membre sau zone ale acestora în ceea ce privește infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24)
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 7 Alte ungulate
Prin derogare de la dispozițiile articolului 29 alineatul (1) litera (i), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza circulația altor ungulate deținute din speciile listate pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) care nu îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele de la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 către un alt stat membru sau zonă a acestuia
(a) care are statutul de indemn(ă) de boală sau care dispune de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la faptul că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689;
(b) fără statutul de indemn(ă) de boală și fără un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la condițiile în care sunt autorizate aceste transporturi. Dacă statul membru de destinație stabilește condiții pentru autorizarea acestor transporturi, condițiile respective pot fi oricare dintre cele menționate la punctele 5-8 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
Articolul 31
Derogare privind circulația altor ungulate deținute destinate sacrificării către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 7 Alte ungulate
Prin derogare de la cerințele prevăzute la articolul 29, operatorii pot transporta alte ungulate deținute destinate sacrificării către un stat membru sau zonă a acestuia:
(a) în cazul în care când animalele respective provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate cazuri de antrax la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării;
(b) în cazul altor ungulate deținute din speciile listate pentru infecția cu virusul rabic, atunci când animalele respective provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării;
(c) în cazul altor ungulate deținute din speciile listate pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), atunci când animalele respective provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) în ultimele 30 de zile anterioare plecării.
Articolul 32
Măsuri de biosecuritate și măsuri de reducere a riscurilor pentru operațiunile de transport către un alt stat membru sau zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de sau care dispune de un program de eradicare aprobat pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24)
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 8 Cerințe supli
1. Operatorii transportă animale deținute din speciile listate pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) către un alt stat membru sau zonă a acestuia cu statut de indemn(ă) de sau care dispune de un program de eradicare aprobat pentru boala respectivă, doar în cazul în care este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele cerințe: (a) transportul are loc într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24); (b) animalele sunt protejate de atacuri ale vectorilor; și (i) călătoria planificată nu include descărcarea animalelor pentru o perioadă mai mare de o zi; sau (ii) animalele sunt descărcate într-o unitate protejată de vectori; sau (iii) animalele sunt descărcate într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia în perioada fără vectori; (c) animalele (i) au fost vaccinate împotriva tuturor serotipurilor de virus al bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) raportate în ultimii doi ani în statul membru sau în zona acestuia de trecere și ele se află încă în perioada de imunitate garantată în specificațiile vaccinului; sau (ii) au fost supuse, cu rezultate pozitive, unui test serologic capabil să depisteze anticorpi specifici împotriva tuturor serotipurilor de virus al bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) raportate în statul membru sau într-o zonă a acestuia de trecere în ultimii doi ani anteriori plecării; (d) animalele sunt destinate sacrificării.
(2. Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), autoritatea competentă din statul membru de origine poate autoriza circulația animalelor deținute dacă autoritatea competentă a statului membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la faptul că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689 și este îndeplinită una dintre următoarele condiții (a) animalele îndeplinesc cerințele specifice în materie de sănătate animală definite de autoritatea competentă de la destinație pentru a asigura faptul că animalele, înainte de plecare, au o protecție imunologică suficientă în ceea ce privește toate serotipurile de virus al bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) raportate în statul membru sau într-o zonă a acestuia de trecere, în ultimii doi ani anteriori plecării; sau (b) animalele îndeplinesc cerințele prevăzute la litera (a) de la prezentul alineat sau la alineatul (1) litera (c) pentru a asigura faptul că ele sunt protejate împotriva serotipurilor de virus al bolii limbii albastre raportate în statul membru sau într-o zonă a acestuia de trecere, în ultimii doi ani anteriori plecării și care nu au fost raportate în statul membru sau în zona de destinație în aceeași perioadă.
Articolul 33
Măsuri de biosecuritate și măsuri de reducere a riscurilor pentru operațiunile de transport printr-un alt stat membru sau zonă a acestuia care are statul de indemn(ă) de sau care dispune de un program de eradicare aprobat pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24)
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 2 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația ungulatelor deținute către alte state membre / Secțiunea 8 Cerințe supli
(1) Operatorii transportă animale din speciile listate pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) printr-un alt stat membru sau zonă a acestuia de trecere care are statutul de indemn(ă) de boala respectivă sau care dispune de un program de eradicare aprobat pentru boala respectivă, doar în cazul în care cel puțin una dintre următoarele cerințe este îndeplinită: (a) animalele îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele prevăzute la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689; sau (b) mijloacele de transport în care sunt încărcate animalele au fost protejate împotriva atacurilor vectorilor în timpul transportului; și (i) călătoria planificată nu include descărcarea animalelor pentru o perioadă mai mare de o zi; sau (ii) animalele sunt descărcate într-o unitate protejată de vectori sau în perioada fără vectori.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza circulația animalelor din speciile din speciile listate pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24) printr-un alt stat membru sau zonă a acestuia de trecere care are statutul de indemn(ă) de sau care dispune de un program de eradicare aprobat pentru boala respectivă, dacă statul membru de trecere a informat Comisia și celelalte state membre că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) literele (a), (c) și (d) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
Articolul 34
Cerințe privind circulația păsărilor de curte de reproducție și a păsărilor de curte pentru producție
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 3 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația păsărilor de curte și a ouălor pentru incubație către alte state membre
1. Operatorii transportă păsări de curte de reproducție și păsări de curte pentru producție către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) animalele au locuit în mod continuu în una sau mai multe unități aprobate care dețin păsări de curte: (i) de la incubație: sau (ii) timp de cel puțin: — 42 de zile înainte de plecare, în cazul păsărilor de curte de reproducție și al păsărilor de curte pentru producția de carne sau de ouă pentru consum; sau — 21 de zile înainte de plecare, în cazul păsărilor de curte pentru producție pentru refacerea efectivelor de vânat cu pene; (b) animalele provin dintr-un efectiv în care infecția cu Salmonella Pullorum, S. Gallinarum și S. arizonae nu a fost raportată, iar respectivele animale provin din unități care, în cazul confirmării infecției cu Salmonella Pullorum, S. Gallinarum și S. arizonae în ultimele 12 luni înainte de plecare, au aplicat următoarele măsuri: (i) efectivul infectat a fost sacrificat sau a fost ucis și distrus; (ii) după sacrificarea sau uciderea efectivului infectat menționat la punctul (i), unitatea a fost curățată și dezinfectată; (iii) în urma curățării și a dezinfectării menționate la punctul (ii), toate efectivele din unitate au avut rezultate negative la două teste vizând infecția cu Salmonella Pullorum, S. Gallinarum și S. arizonae efectuate la un interval de cel puțin 21 de zile, în conformitate cu programul de supraveghere menționat la articolul 8 litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035; (c) animalele provin dintr-un efectiv în care micoplasmoza aviară (Mycoplasma gallisepticum și M. meleagridis) nu a fost raportată, iar respectivele animale provin din unități care, în cazul confirmării micoplasmozei aviare (Mycoplasma gallisepticum și M. meleagridis) în ultimele 12 luni înainte de plecare, au aplicat următoarele măsuri: fie (i) efectivul infectat a avut rezultate negative la două teste vizând micoplasmoza aviară (Mycoplasma gallisepticum și M. meleagridis) efectuate în conformitate cu programul de supraveghere menționat la articolul 8 litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035, pe întregul efectiv, la un interval de cel puțin 60 de zile; sau (ii) efectivul infectat a fost sacrificat sau a fost ucis și distrus, unitatea a fost curățată și dezinfectată și, după curățare și dezinfectare, toate efectivele din cadrul unității au obținut rezultate negative la două teste vizând micoplasmoza aviară (Mycoplasma gallisepticum și M. meleagridis) efectuate la un interval de cel puțin 21 de zile în conformitate cu programul de supraveghere menționat la articolul 8 litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035; (d) animalele provin din efective care nu prezintă semne clinice sau suspiciuni de boli listate relevante pentru speciile în cauză; (e) supravegherea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (a) și litera (b) punctul (ii) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689 nu a depistat niciun caz confirmat de infecție cu virusuri ale gripei aviare cu grad mic de patogenitate la nivelul efectivului de origine de animale în ultimele 21 de zile anterioare plecării; (f) în cazul păsărilor de curte pentru producție pentru refacerea efectivelor de vânat cu pene, animalele nu au intrat în contact cu păsări cu un statut sanitar inferior în ultimele 21 de zile anterioare plecării; (g) în cazul rațelor și al gâștelor, animalele au fost supuse unui test vizând gripa aviară înalt patogenă conform anexei IV, soldat cu rezultate negative; (h) cerințele relevante privind vaccinarea, astfel cum sunt prevăzute la articolele 41 și 42 pentru categoria de păsări de curte în cauză.
(2) Dispozițiile de la alineatul (1) nu se aplică în cazul circulației a mai puțin de 20 de păsări de curte, altele decât ratitele, transportate în conformitate cu articolul 37.
Articolul 35
Cerințe privind circulația păsărilor de curte destinate sacrificării
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 3 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația păsărilor de curte și a ouălor pentru incubație către alte state membre
(1) Operatorii transportă păsări de curte destinate sacrificării către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) animalele au locuit în mod continuu într-o unitate înregistrată sau aprobată care deține păsări de curte: (i) de la incubație; sau (ii) cel puțin în ultimele 21 de zile anterioare plecării; (b) animalele provin din efective care nu prezintă semne clinice sau suspiciuni de boli listate relevante pentru speciile în cauză; (c) cerințele relevante privind vaccinarea, astfel cum sunt prevăzute la articolele 41 și 42 pentru categoria de păsări de curte în cauză.
(2) Dispozițiile de la alineatul (1) nu se aplică în cazul circulației a mai puțin de 20 de păsări de curte, altele decât ratitele, transportate în conformitate cu articolul 37.
Articolul 36
Cerințe privind circulația puilor de o zi
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 3 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația păsărilor de curte și a ouălor pentru incubație către alte state membre
(1) Operatorii transportă pui de o zi către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) animalele provin dintr-un incubator aprobat; (b) animalele provin din ouă pentru incubație care: (i) îndeplinesc cerințele de la articolul 38 și provin din efective care au fost supuse controalelor în conformitate cu articolul 91 alineatul (1) litera (f) și articolul 91 alineatul (2) litera (f); sau (ii) au intrat în Uniune dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu sau zonă a unei țări terțe; (c) cerințele relevante privind vaccinarea, astfel cum sunt prevăzute la articolele 41 și 42 pentru categoria de păsări de curte în cauză.
(2) În cazul puilor de o zi care provin din ouă pentru incubație care au intrat în Uniune dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu sau dintr-o zonă a acesteia, autoritatea competentă a statului membru de origine a puilor de o zi respectivi informează autoritatea competentă a statului membru de destinație că ouăle pentru incubație au intrat în Uniune dintr-o țară terță.
(3) Dispozițiile de la alineatele (1) și (2) nu se aplică în cazul circulației a mai puțin de 20 de păsări de curte, altele decât ratitele, transportate în conformitate cu articolul 37.
Articolul 37
Derogare privind circulația a mai puțin de 20 de păsări de curte, altele decât ratitele
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 3 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația păsărilor de curte și a ouălor pentru incubație către alte state membre
Prin derogare de la cerințele prevăzute la articolele 34, 35 și 36, operatorii pot transporta mai puțin de 20 de păsări de curte, altele decât ratitele, către un alt stat membru, atunci când sunt îndeplinite următoarele cerințe:
(a) animalele provin din efective care au locuit în mod continuu într-o singură unitate înregistrată de la incubație sau timp de cel puțin 21 de zile anterior plecării;
(b) animalele provin din efective care nu prezintă semne clinice sau suspiciuni de boli listate relevante pentru speciile în cauză;
(c) supravegherea prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (a) și litera (b) punctul (ii) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689 nu a depistat niciun caz confirmat de infecție cu virusuri ale gripei aviare cu grad mic de patogenitate la nivelul efectivului de origine de animale în ultimele 21 de zile anterioare plecării;
(d) animalele nu au intrat în contact cu păsări de curte nou sosite sau cu păsări cu un statut sanitar inferior în ultimele 21 de zile anterioare plecării;
(e) în cazul rațelor și al gâștelor, cu excepția celor destinate sacrificării, animalele au fost supuse unui test vizând gripa aviară înalt patogenă conform anexei IV, soldat cu rezultate negative;
(f) animalele au fost supuse unor teste vizând infecția cu Salmonella Pullorum, S. Gallinarum și S. arizonae și micoplasmoza aviară (Mycoplasma gallisepticum și M. meleagridis) în conformitate cu anexa V, soldate cu rezultate negative;
(g) cerințele relevante privind vaccinarea, astfel cum sunt prevăzute la articolele 41 și 42 pentru categoria de păsări de curte în cauză.
Articolul 38
Cerințe privind circulația ouălor pentru incubație ale păsărilor de curte
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 3 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația păsărilor de curte și a ouălor pentru incubație către alte state membre
Operatorii transportă ouă pentru incubație ale păsărilor de curte către un alt stat membru numai în cazul în care ouăle respective îndeplinesc următoarele condiții:
(a) provin dintr-o unitate aprobată;
(b) provin din efective care au locuit în mod continuu în una sau mai multe unități aprobate care dețin păsări de curte, de la incubație sau timp de cel puțin 42 de zile anterior colectării ouălor;
(c) provin de la animale care îndeplinesc cerințele de la articolul 34 alineatul (1) literele (b), (c) și (d);
(d) sunt marcate în mod individual cu numărul autorizației unității efectivului de origine la care se face referire la articolul 21 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035;
(e) au fost dezinfectate;
(f) cerințele relevante privind vaccinarea, astfel cum sunt prevăzute la articolele 41 și 42.
Articolul 39
Derogare privind circulația a mai puțin de 20 de ouă pentru incubație provenite de la păsări de curte, altele decât ratitele
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 3 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația păsărilor de curte și a ouălor pentru incubație către alte state membre
Prin derogare de la cerințele prevăzute la articolul 38, operatorii pot transporta mai puțin de 20 de ouă pentru incubație provenite de la păsări de curte, altele decât ratitele, către un alt stat membru atunci când ouăle respective îndeplinesc următoarele cerințe:
(a) provin dintr-o unitate înregistrată;
(b) provin din efective care: (i) au locuit în mod continuu într-o unitate înregistrată, de la incubație sau timp de cel puțin 21 de zile anterior colectării ouălor; (ii) nu prezintă semne clinice sau suspiciuni de boli listate relevante pentru speciile în cauză; (iii) au fost supuse unor teste vizând infecția cu Salmonella Pullorum, S. Gallinarum și S. arizonae și micoplasmoza aviară (Mycoplasma gallisepticum și M. meleagridis) în conformitate cu anexa V, soldate cu rezultate negative;
(c) cerințele relevante privind vaccinarea, astfel cum sunt prevăzute la articolele 41 și 42.
Articolul 40
Derogare privind circulația ouălor fără patogeni specificați
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 3 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația păsărilor de curte și a ouălor pentru incubație către alte state membre
Prin derogare de la cerințele prevăzute la articolul 38, operatorii pot transporta ouă fără patogeni specificați către un alt stat membru doar în cazul în care ouăle respective îndeplinesc următoarele cerințe:
(a) provin dintr-o unitate aprobată care deține păsări de curte;
(b) provin din efective fără patogeni specificați, astfel cum sunt descriși în Farmacopeea europeană, iar rezultatele tuturor testelor și examinărilor clinice necesare pentru acest statut specific au fost favorabile;
(c) sunt marcate individual cu numărul autorizației unității de origine la care se face referire la articolul 21 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035.
Articolul 41
Cerințe privind vaccinarea împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 3 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația păsărilor de curte și a ouălor pentru incubație către alte state membre
În cazul în care păsările de curte, ouăle pentru incubație ale păsărilor de curte sau efectivele de origine ale ouălor pentru incubație sau ale puilor de o zi au fost vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle cu alte vaccinuri decât cele inactivate, vaccinurile administrate îndeplinesc criteriile din anexa VI.
Articolul 42
Cerințe suplimentare privind circulația păsărilor de curte și a ouălor pentru incubație ale păsărilor de curte către un stat membru sau o zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Newcastle fără vaccinare
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 3 Cerințe suplimentare privind sănătatea animalelor pentru circulația păsărilor de curte și a ouălor pentru incubație către alte state membre
Operatorii transportă păsări de curte și ouă pentru incubație ale păsărilor de curte dintr-un stat membru sau dintr-o zonă a acestuia care nu are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Newcastle fără vaccinare către un stat membru sau zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Newcastle fără vaccinare, doar dacă animalele și ouăle pentru incubație respective, în plus față de cerințele din secțiunile 1-3 pentru produsul în cauză, îndeplinesc următoarele cerințe în ceea ce privește infecția cu virusul bolii Newcastle:
(a) în cazul păsărilor de curte de reproducție și al păsărilor de curte pentru producție, acestea: (i) nu sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle; (ii) au fost izolate timp de 14 zile înainte de plecare, fie în unitatea de origine sub supravegherea unui medic veterinar oficial, fie într-o unitate de carantină aprobată, unde: — nicio pasăre de curte nu a fost vaccinată împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle în ultimele 21 de zile anterioare plecării; — nu a fost introdusă nicio altă pasăre în ultimele 21 de zile anterioare plecării; — nu a fost efectuată nicio operațiune de vaccinare în unitatea de carantină; (iii) au obținut rezultate negative, în ultimele 14 zile anterioare plecării, la teste serologice pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului bolii Newcastle, efectuate pe eșantioane de sânge la un nivel care asigură un grad de încredere de 95 % pentru depistarea infecțiilor la o prevalență de 5 %;
(b) în cazul păsărilor de curte destinate sacrificării, animalele provin din efective care fie: (i) nu sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle și au obținut rezultate negative, în ultimele 14 zile anterioare plecării, la teste serologice pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului bolii Newcastle, efectuate pe eșantioane de sânge la un nivel care asigură un grad de încredere de 95 % pentru depistarea infecțiilor la o prevalență de 5 %; sau (ii) sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle și au obținut rezultate negative, în ultimele 14 zile anterioare plecării, la teste pentru depistarea prezenței virusului bolii Newcastle, efectuate la un nivel care asigură un grad de încredere de 95 % pentru depistarea infecțiilor la o prevalență de 5 %;
(c) în cazul puilor de o zi, ele: (i) nu sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle; (ii) provin din ouă pentru incubație care îndeplinesc condițiile prevăzute la litera (d); (iii) provin dintr-un incubator ale cărui practici de lucru asigură faptul că aceste ouă pentru incubație sunt incubate la momente și în locuri complet separate de ouăle pentru incubație care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la litera (d);
(d) în cazul ouălor pentru incubație ale păsărilor de curte, ele: (i) nu sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle; (ii) provin din efective care: fie — nu sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle; sau — sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle cu vaccinuri inactivate; sau — sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle cu vaccinuri vii care îndeplinesc criteriile din anexa VI, iar vaccinarea s-a realizat cu cel puțin 30 de zile înainte de colectarea ouălor pentru incubație.
Articolul 43
Norme specifice pentru operațiunile de colectare a ungulatelor și păsărilor de curte deținute
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 4 Operațiuni de colectare pentru ungulate și păsări de curte deținute
(1) Pe perioada circulației ungulatelor deținute și a păsărilor de curte de la unitatea de origine către o unitate din statul membru de destinație, operatorii asigură faptul că animalele nu sunt supuse unui număr mai mare de trei operațiuni de colectare și că aceste operațiuni de colectare sunt efectuate în unități aprobate pentru operațiuni de colectare sau pe mijloace de transport în conformitate cu articolul 44 în următoarele condiții: (a) fiecare dintre ungulatele și păsările de curte deținute supuse respectivelor operațiuni de colectare este transportată către destinația finală dintr-un alt stat membru în termen de cel mult 20 de zile de la data plecării din unitatea de origine; (b) perioada de timp dintre data plecării fiecăreia dintre ungulatele și păsările de curte deținute din unitatea sa de origine și data plecării sale din unitatea aprobată pentru operațiuni de colectare din statul membru de origine către un alt stat membru nu depășește 14 zile.
(2) La solicitarea autorității competente, operatorul care solicită certificatul de sănătate animală în vederea respectării articolului 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 furnizează un istoric al circulației, inclusiv al tuturor operațiunilor de colectare, pentru animalele care formează transportul, începând cu plecarea lor din unitatea de origine.
(3) Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), în cazul transportului animalelor pe apă/mare, perioada de 20 de zile prevăzută la alineatul (1) litera (a) poate fi prelungită cu durata călătoriei pe apă/mare.
Articolul 44
Norme specifice pentru operațiunile de colectare care se desfășoară pe mijloacele de transport
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 4 Operațiuni de colectare pentru ungulate și păsări de curte deținute
Operatorii unităților care dețin ungulate sau păsări de curte destinate colectării pe mijloacele de transport înainte de a fi transportate către un alt stat membru asigură faptul că încărcarea se realizează în cadrul unității fără ca mijloacele de transport să pătrundă în locul în care sunt ținute animalele.
Articolul 45
Norme detaliate privind măsurile de biosecuritate pentru operațiunile de colectare
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 4 Operațiuni de colectare pentru ungulate și păsări de curte deținute
(1) Operatorii unităților aprobate pentru operațiuni de colectare asigură faptul că (a) unitatea sau spațiile pentru găzduirea animalelor din cadrul unității care sunt separate din punct de vedere epidemiologic sunt golite de animale și curățate și dezinfectate la intervale regulate, fără a depăși 14 zile de ocupare neîntreruptă; (b) anvelopele mijloacelor de transport din care au fost descărcate sau în care au fost încărcate animale sunt dezinfectate înainte de a ieși din unitate.
(2) Operatorii care efectuează operațiuni de colectare a ungulatelor sau a păsărilor de curte deținute pe mijloacele de transport asigură faptul că anvelopele mijloacelor de transport sunt dezinfectate înainte de a părăsi unitatea de origine.
Articolul 46
Derogări privind circulația ungulatelor pentru expoziții și evenimente sportive, culturale și evenimente similare
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 4 Operațiuni de colectare pentru ungulate și păsări de curte deținute
(1) Condițiile prevăzute la articolul 126 alineatul (2) și la articolul 134 litera (b) din Regulamentul (UE) 2016/429 și la articolele 43, 44 și 45 din prezentul regulament nu se aplică circulației ungulatelor deținute către un alt stat membru în scopul participării la expoziții și evenimente sportive, culturale și evenimente similare.
(2) Permisiunea acordată de statul membru la care se face referire la articolul 133 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2016/429 nu este necesară atunci când într-un mijloc de transport se află ecvine înregistrate și certificate individual, în scopul transportului către un alt stat membru pentru a participa la oricare dintre activitățile menționate la alineatul (1).
Articolul 47
Cerințe privind circulația primatelor către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Operatorii transportă primatele către un alt stat membru numai în cazul în care animalele
fie
1. au fost ținute într-o unitate izolată și sunt transportate la o unitate izolată din statul membru de destinație în conformitate cu cerințele de la articolul 64 alineatul (1); sau
2. provin dintr-o unitate care nu este o unitate izolată și sunt transportate la o unitate izolată din statul membru de destinație în conformitate cu cerințele de la articolul 63 alineatul (2) litera (b).
Articolul 48
Cerințe privind circulația albinelor către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Operatorii transportă albinele în orice fază a ciclului lor de viață, inclusiv puietul de albine, către alte state membre numai atunci când sunt îndeplinite următoarele cerințe:
(a) animalele și stupii de origine nu prezintă semne de locă americană, de infestare cu Aethina tumida (gândacul mic de stup) sau de infestare cu Tropilaelaps spp.;
(b) ele provin dintr-o stupină situată în centrul unui cerc cu o rază de cel puțin: (i) 3 km, unde loca americană nu a fost raportată în ultimele 30 de zile anterioare plecării și care nu este supusă unor restricții din cauza unui focar de locă americană; (ii) 100 km, unde infestarea cu Aethina tumida (gândacul mic de stup) nu a fost raportată și care nu este supusă unor restricții din cauza unui caz suspect sau a apariției confirmate a infestării cu Aethina tumida (gândacul mic de stup), cu excepția cazului în care la articolul 49 se prevede o derogare; (iii) 100 km, unde infestarea cu Tropilaelaps spp. nu a fost raportată și care nu este restricționată din cauza unui caz suspect sau a apariției confirmate a infestării cu Tropilaelaps spp.
Articolul 49
Derogare privind circulația mătcilor către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Prin derogare de la dispozițiile articolului 48 litera (b) punctul (ii), operatorii pot transporta mătci în cazul în care când aceste animale îndeplinesc cerințele de la articolul 48 litera (a) și litera (b) punctele (i) și (iii) și următoarele cerințe:
(a) în stupina de origine, infestarea cu Aethina tumida (gândacul mic de stup) nu a fost raportată și stupina respectivă este situată la o distanță de cel puțin 30 km de limitele unei zone de protecție cu raza de cel puțin 20 km stabilită de autoritatea competentă în jurul unei apariții confirmate a infestării cu Aethina tumida (gândacul mic de stup);
(b) stupina de origine nu se află într-o zonă supusă unor restricții prin măsuri de protecție stabilite de Uniune ca urmare a apariției confirmate a infestării cu Aethina tumida (gândacul mic de stup);
(c) stupina de origine este situată într-o zonă în care se află în curs de desfășurare o supraveghere anuală realizată de către autoritatea competentă în scopul depistării infestării cu Aethina tumida (gândacul mic de stup), pentru a oferi un nivel de încredere de cel puțin 95 % pentru depistarea infestării cu Aethina tumida (gândacul mic de stup) în cazul în care cel puțin 2 % din stupine au fost infestate;
(d) stupina de origine este inspectată în fiecare lună în timpul sezonului de producție de către autoritatea competentă, cu rezultate negative, pentru a oferi un nivel de încredere de cel puțin 95 % pentru depistarea infestării cu Aethina tumida (gândacul mic de stup) în cazul în care cel puțin 2 % dintre stupi au fost infestați;
(e) ele sunt așezate în cuști individuale, având cel mult 20 de albine însoțitoare.
Articolul 50
Cerințe suplimentare în ceea ce privește infestarea cu Varroa spp. privind circulația albinelor către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Operatorii transportă albinele în orice etapă a ciclului lor de viață, inclusiv puietul de albine, către un alt stat membru sau o zonă a acestuia cu statut de indemn(ă) de infestație cu Varroa spp. doar în cazul în care se respectă cerințele stabilite la articolul 48 și cu condiția să fie îndeplinite următoarele cerințe:
(a) ele provin dintr-un stat membru sau dintr-o zonă a acestuia cu statut de indemn(ă) de infestarea cu Varroa spp.;
(b) ele sunt protejate de infestarea cu Varroa spp. în timpul transportului.
Articolul 51
Cerințe privind circulația bondarilor către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Operatorii transportă bondarii către alte state membre numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) ei nu prezintă semne de infestare cu Aethina tumida (gândacul mic de stup);
(b) ei provin dintr-o unitate situată în centrul unui cerc în jurul unității cu raza de cel puțin 100 km, în care infestarea cu Aethina tumida (gândacul mic de stup) nu a fost raportată și care nu este supusă unor restricții din cauza unui caz suspect sau a apariției confirmate a infestării cu Aethina tumida (gândacul mic de stup). Aceste cerințe nu se aplică bondarilor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior și care sunt transportați în conformitate cu articolul 52.
Articolul 52
Derogare privind circulația către alte state membre a bondarilor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Prin derogare de la articolul 51 litera (b), operatorii pot transporta către alte state membre bondari care provin din unități de producție izolate de mediul exterior atunci când se respectă condițiile de la articolul 51 litera (a) și când sunt îndeplinite următoarele cerințe:
(a) ei au fost crescuți izolați, în unități separate din punct de vedere epidemiologic, fiecare colonie fiind plasată într-un container închis, care era nou sau curățat și dezinfectat înainte de utilizare;
(b) inspecțiile periodice ale unității epidemiologice efectuate în conformitate cu procedurile standard scrise de operare nu au detectat infestarea cu Aethina tumida (gândacul mic de stup) în unitatea epidemiologică.
Articolul 53
Cerințe privind circulația câinilor, a pisicilor și a dihorilor domestici către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Operatorii transportă câini, pisici și dihori domestici către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) animalele sunt identificate individual: fie (i) în conformitate cu articolul 70 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035; sau (ii) printr-un tatuaj clar lizibil, aplicat înainte de 3 iulie 2011;
(b) animalele sunt însoțite de un document de identificare individual, astfel cum se prevede la articolul 71 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035, care documentează faptul că: (i) animalul identificat provine dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării și a beneficiat de o schemă de vaccinare primară completă împotriva virusului rabic cu cel puțin 21 de zile înaintea transportului sau a fost revaccinat antirabic în conformitate cu cerințele de valabilitate din partea 1 a anexei VII. Această cerință nu se aplică câinilor, pisicilor și dihorilor domestici transportați în conformitate cu articolul 54 alineatele (1) și (2); (ii) în cazul câinilor, aceștia au fost supuși unor măsuri de reducere a riscurilor pentru infestarea cu Echinococcus multilocularis în conformitate cu partea 2 alineatul (1) din anexa VII și, după caz, în cazul câinilor, al pisicilor sau al dihorilor domestici pentru alte boli în conformitate cu partea 2 punctul 3 din anexa VII în termenul prevăzut în această anexă înainte de intrarea într-un stat membru sau o zonă a acestuia care este eligibil(ă) să solicite aplicarea măsurilor respective. Această cerință nu se aplică câinilor, pisicilor și dihorilor domestici transportați în conformitate cu articolul 54 alineatul (2).
Articolul 54
Derogare de la cerințele privind vaccinarea antirabică și tratamentul împotriva infestării cu Echinococcus multilocularis
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
(1) Prin derogare de la articolul 53 litera (b) punctul (i), operatorii pot transporta câini, pisici și dihori domestici care au vârsta mai mică de 12 săptămâni și care nu au fost vaccinați împotriva rabiei sau între 12 și 16 săptămâni care au fost vaccinați împotriva rabiei, dar nu îndeplinesc încă cerințele de valabilitate stabilite în partea 1 din anexa VII, către un alt stat membru, în următoarele condiții: (a) statul membru de destinație a autorizat astfel de transporturi în general și a informat publicul pe un site de internet dedicat că aceste transporturi sunt autorizate; și (b) este îndeplinită una dintre următoarele condiții: (i) certificatul de sănătate animală menționat la articolul 86 este completat de o declarație a operatorului care precizează că, de la naștere până la momentul plecării, animalele nu au intrat în contact cu animale terestre deținute suspectate de infecție cu virusul rabic sau cu animale sălbatice din speciile listate pentru infecția cu virusul rabic; sau (ii) pe baza documentului de identificare al mamei de care încă depind animalele menționate la acest alineat, se poate stabili că, înainte de nașterea lor, mama a fost vaccinată antirabic în conformitate cu cerințele de valabilitate menționate în partea 1 din anexa VII.
(2) Prin derogare de la articolul 53 litera (b) punctele (i) și (ii), operatorii pot transporta câini, pisici și dihori domestici care nu au fost vaccinați împotriva rabiei și câini care nu au fost tratați împotriva infestării cu Echinococcus multilocularis prin transport direct la o unitate izolată.
Articolul 55
Obligația deținătorului de animale de companie în ceea ce privește circulația câinilor, a pisicilor și a dihorilor domestici în scopuri necomerciale
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Atunci când nu se poate realiza circulația în scopuri necomerciale a câinilor, pisicilor sau dihorilor domestici deținuți ca animale de companie în gospodării în conformitate cu condițiile menționate la articolul 245 alineatul (2) sau la articolul 246 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) 2016/429, deținătorii de animale de companie transportă către un alt stat membru câinii, pisicile și dihorii domestici deținuți ca animale de companie în gospodării doar atunci când sunt îndeplinite următoarele cerințe:
(a) animalele sunt identificate individual: fie (i) în conformitate cu articolul 70 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035; sau (ii) printr-un tatuaj clar lizibil, aplicat înainte de 3 iulie 2011;
(b) animalele sunt însoțite de un document de identificare individual, astfel cum se prevede la articolul 71 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035, care documentează faptul că: (i) animalul identificat a beneficiat de o schemă de vaccinare primară completă împotriva virusului rabic cu cel puțin 21 de zile înaintea plecării sau a fost revaccinat antirabic în conformitate cu cerințele de valabilitate din partea 1 a anexei VII. Această dispoziție nu se aplică câinilor, pisicilor și dihorilor domestici transportați în conformitate cu condițiile de la articolul 56; (ii) în cazul câinilor, aceștia au fost supuși măsurilor de reducere a riscurilor de infestare cu Echinococcus multilocularis în conformitate cu partea 2 punctul 1 din anexa VII și, după caz, în cazul câinilor, al pisicilor sau al dihorilor domestici, pentru alte boli în conformitate cu partea 2 punctul 3 din anexa VII, în perioada prevăzută în respectiva anexă, înainte de intrarea într-un stat membru sau zonă a acestuia care este eligibil(ă) să solicite aplicarea măsurilor respective.
Articolul 56
Derogare de la cerința privind vaccinarea antirabică pentru circulația câinilor, a pisicilor și a dihorilor domestici în alte scopuri decât cele necomerciale
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Prin derogare de la articolul 55 litera (b) punctul (i), deținătorii de animale de companie pot transporta câini, pisici și dihori domestici care au vârsta mai mică de 12 săptămâni și care nu au fost vaccinați împotriva rabiei sau care au vârsta între 12 și 16 săptămâni și care au fost vaccinați împotriva rabiei, dar nu îndeplinesc încă cerințele de valabilitate stabilite în partea 1 din anexa VII, și care sunt deținuți ca animale de companie în gospodării, către un alt stat membru, dacă:
(a) statul membru de destinație a autorizat astfel de transporturi în general și a informat publicul pe un site de internet dedicat că aceste transporturi sunt autorizate; și
(b) este îndeplinită una dintre următoarele condiții: (i) certificatul de sănătate animală menționat la articolul 86 este completat de o declarație a deținătorului de animale de companie care precizează că, de la naștere până la momentul plecării, animalele nu au intrat în contact cu animale terestre deținute suspectate de infecție cu virusul rabic sau cu animale sălbatice din speciile listate pentru infecția cu virusul rabic; sau (ii) pe baza documentului de identificare al mamei de care încă depind animalele menționate la acest alineat, se poate stabili că, înainte de nașterea lor, mama a fost vaccinată antirabic în conformitate cu cerințele de valabilitate menționate în partea 1 din anexa VII.
Articolul 57
Obligația autorității competente de informare cu privire la derogarea de la cerințele de vaccinare antirabică a câinilor, a pisicilor și a dihorilor domestici
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Statele membre pun la dispoziția publicului informații cu privire la acceptarea, în general, a câinilor, pisicilor și dihorilor domestici cu vârsta mai mică de 12 săptămâni care nu au fost vaccinați antirabic sau câinilor, pisicilor și dihorilor domestici cu vârste cuprinse între 12 și 16 săptămâni care au fost vaccinați antirabic, dar nu îndeplinesc încă cerințele de valabilitate prevăzute în partea 1 din anexa VII menționată la articolul 54 alineatul (1) litera (a) și la articolul 56 litera (a) provenind din alte state membre.
Articolul 58
Cerințe privind circulația altor carnivore către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
(1) Operatorii transportă alte carnivore către un alt stat membru numai în cazul în care respectivele alte carnivore îndeplinesc următoarele condiții: (a) animalele sunt identificate fie individual, fie ca un grup de animale din aceeași specie ținute împreună în timpul transportului până la destinație; (b) animalele provin dintr-o unitate în care nu au fost raportate infecții cu virusul rabic la animalele terestre deținute în ultimele 30 de zile anterioare plecării, (c) animalele au beneficiat de o schemă de vaccinare primară completă împotriva virusului rabic cu cel puțin 21 de zile înaintea plecării sau au fost revaccinate antirabic în conformitate cu cerințele de valabilitate din partea 1 a anexei VII; (d) în cazul canidelor, animalele au fost supuse măsurilor de reducere a riscurilor de infestare cu Echinococcus multilocularis în conformitate cu partea 2 punctul 2 din anexa VII în perioada prevăzută în respectiva anexă, înainte de intrarea într-un stat membru sau zonă a acestuia care este eligibil(ă) să solicite aplicarea măsurilor respective; (e) în situația în care au fost adoptate măsuri în temeiul Regulamentului (UE) 2016/429 pentru altă infecție decât rabia, listată pentru carnivore sau pentru anumite specii de carnivore, animalele din speciile vizate de măsurile respective au fost supuse măsurilor de reducere a riscurilor în conformitate cu partea 2 punctul 3 din anexa VII pentru speciile de carnivore respective, în perioada prevăzută înainte de intrarea într-un stat membru sau zonă a acestuia eligibil(ă) pentru a necesita aplicarea respectivelor măsuri în cazul animalelor care aparțin acelor specii de carnivore.
(2) Prin derogare de la alineatul (1) literele (c) și (d), operatorii pot transporta alte carnivore care nu au fost vaccinate împotriva rabiei și canide care nu au fost tratate împotriva infestării cu Echinococcus multilocularis în situația în care animalele sunt transportate direct la, (a) o unitate izolată; sau (b) o unitate în care aceste animale sunt ținute ca animale pentru blană, astfel cum sunt definite la punctul 1 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei (17).
Articolul 59
Cerințe privind circulația păsărilor captive
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
(1) Operatorii transportă păsări captive, altele decât psitacidele, către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) animalele au locuit în mod continuu într-o unitate înregistrată sau izolată, de la eclozare sau timp de cel puțin 21 de zile anterior plecării; (b) animalele provin din efective care nu prezintă semne clinice sau suspiciuni de boli listate relevante pentru speciile în cauză; (c) animalele nu prezintă semne clinice sau suspiciuni de boli listate relevante pentru speciile în cauză; (d) în cazul în care animalele au intrat în Uniune dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu ori dintr-o zonă a acesteia, ele au fost plasate în carantină în conformitate cu cerințele pentru intrarea în Uniune, în unitatea de carantină aprobată de la destinația din Uniune; (e) în cazul porumbeilor, animalele sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle și provin dintr-o unitate în care se efectuează vaccinarea împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle; (f) cerințele relevante privind vaccinarea, astfel cum sunt prevăzute la articolele 61 și 62.
(2) Operatorii transportă psitacidele către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele cerințe: (a) sunt îndeplinite condițiile de la alineatul (1); (b) animalele provin dintr-o unitate în care nu s-a confirmat clamidioza aviară în ultimele 60 de zile anterioare plecării și în care, în cazul confirmării clamidiozei aviare în ultimele șase luni anterioare plecării, au fost aplicate următoarele măsuri: (i) păsările infectate și păsările susceptibile să fi fost infectate au primit tratament; (ii) după finalizarea tratamentului, s-au obținut rezultate negative pentru aceste păsări la testele de laborator vizând clamidioza aviară; (iii) după finalizarea tratamentului, unitatea a fost curățată și dezinfectată; (iv) au trecut cel puțin 60 de zile de la finalizarea operațiunilor de curățare și dezinfectare menționate la punctul (iii); (c) în cazul în care animalele au intrat în contact cu păsări captive din unități în cadrul cărora a fost diagnosticată clamidioza aviară în ultimele 60 de zile anterioare plecării, testele de laborator vizând clamidioza aviară, efectuate la cel puțin 14 zile după contact, au generat rezultate negative; (d) animalele sunt identificate în conformitate cu articolul 76 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035.
Articolul 60
Cerințe privind circulația ouălor pentru incubație ale păsărilor captive
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Operatorii transportă ouă pentru incubație ale păsărilor captive către un alt stat membru numai în cazul în care ouăle respective îndeplinesc următoarele condiții:
(a) provin dintr-o unitate înregistrată sau izolată;
(b) provin din efective care au fost ținute într-o unitate înregistrată sau izolată;
(c) provin din efective care nu prezintă semne clinice sau suspiciuni de boli listate relevante pentru speciile în cauză;
(d) îndeplinesc cerințele relevante privind vaccinarea, astfel cum sunt prevăzute la articolele 61 și 62.
Articolul 61
Cerințe privind vaccinarea împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
În cazul în care păsările captive, ouăle pentru incubație ale păsărilor captive sau efectivele de origine ale ouălor pentru incubație au fost vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle altfel decât cu vaccinuri inactivate, vaccinurile administrate îndeplinesc criteriile din anexa VI.
Articolul 62
Cerințe privind circulația păsărilor captive și a ouălor pentru incubație ale păsărilor captive către un stat membru sau zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Newcastle fără vaccinare
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 5 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute, altele decât ungulatele și păsările de curte deținute, și privind circulația ouălor
Operatorii transportă păsări captive din specii din ordinul Galliformes și ouă de incubație ale păsărilor captive din specii din ordinul Galliformes dintr-un stat membru sau zonă a acestuia care nu are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Newcastle fără vaccinare către un stat membru sau zonă a acestuia care are statutul de indemn(ă) de infecția cu virusul bolii Newcastle fără vaccinare, doar dacă sunt îndeplinite cerințele de la articolele 59-61 pentru produsul în cauză, iar animalele și ouăle pentru incubație respective îndeplinesc următoarele cerințe în ceea ce privește infecția cu virusul bolii Newcastle:
(a) în cazul păsărilor captive: (i) animalele nu sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle; (ii) animalele au fost izolate timp de 14 zile înainte de plecare, fie în unitatea de origine sub supravegherea unui medic veterinar oficial, fie într-o unitate de carantină aprobată, unde: — nicio pasăre captivă nu a fost vaccinată împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle în ultimele 21 de zile anterioare plecării; — nu a fost introdusă nicio altă pasăre în ultimele 21 de zile anterioare plecării; — nu a fost efectuată nicio operațiune de vaccinare în unitatea de carantină; (iii) animalele au obținut rezultate negative, în ultimele 14 zile anterioare plecării, la teste serologice pentru depistarea anticorpilor împotriva virusului bolii Newcastle, efectuate pe eșantioane de sânge la un nivel care asigură un grad de încredere de 95 % pentru depistarea infecțiilor la o prevalență de 5 %;
(b) în cazul ouălor pentru incubație ale păsărilor captive, ele: (i) nu sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle; (ii) provin din efective care: fie — nu sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle; sau — sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle cu vaccinuri inactivate; sau — sunt vaccinate împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle cu vaccinuri vii care îndeplinesc criteriile din anexa VI, iar vaccinarea s-a realizat cu cel puțin 30 de zile înainte de colectarea ouălor pentru incubație.
Articolul 63
Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute din alte unități decât cele izolate către o unitate izolată
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 6 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute către unități izolate
(1) Operatorii transportă animalele terestre deținute, altele decât primatele, care provin din alte unități decât cele izolate, către o unitate izolată, doar în conformitate cu următoarele cerințe: (a) animalele sunt ținute în carantină o perioadă corespunzătoare pentru bolile listate pentru specia care urmează să fie transportată și, în orice caz, timp de cel puțin 30 de zile, iar în această perioadă sunt ținute: fie (i) înainte de transport, într-o unitate de carantină aprobată sau în spațiile de carantină ale altei unități izolate; sau (ii) după transport, într-un spațiu de carantină al unității izolate de la destinația finală; (b) animalele nu prezintă semne clinice sau suspiciuni de boli listate pentru speciile în cauză la momentul transportului; (c) animalele îndeplinesc cerințele de identificare prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2019/2035, care sunt relevante pentru specie; (d) animalele îndeplinesc cerințele de vaccinare, tratament sau testare menționate în prezentul regulament, aplicabile pentru transportul animalelor.
(2) Operatorii transportă primate deținute către o unitate izolată doar în conformitate cu norme cel puțin la fel de stricte ca cele menționate în Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animală (OIE), ediția 2018, la articolele 5.9.1-5.9.5 în ceea ce privește măsurile de carantină aplicabile în cazul primatelor și la articolul 6.12.4 în ceea ce privește cerințele de carantină pentru primatele provenite dintr-un mediu necontrolat, iar un astfel de transport a fost autorizat (a) în cazul transportului în interiorul unui stat membru, de către autoritatea competentă a statului membru respectiv; sau (b) în cazul transportului către un alt stat membru, în baza unui acord între autoritatea competentă a statului membru de origine și autoritatea competentă a statului membru de destinație.
Articolul 64
Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute din unități izolate către unități izolate din alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 6 Cerințe privind circulația animalelor terestre deținute către unități izolate
(1) Operatorii transportă animale terestre deținute dintr-o unitate izolată către o unitate izolată dintr-un alt stat membru doar dacă animalele respective nu comportă un risc semnificativ de răspândire a bolilor pentru care sunt listate, pe baza rezultatelor planului de supraveghere care vizează animalele respective.
(2) Operatorii transportă animale deținute aparținând familiilor Antilocapridae, Bovidae, Camelidae, Cervidae, Giraffidae, Moschidae sau Tragulidae către un alt stat membru sau zonă a acestuia doar în conformitate cu cel puțin una dintre cerințele pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotip 1-24) prevăzută în partea II capitolul 2 secțiunea 1 punctele 1-3 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
(3) Prin derogare de la dispozițiile alineatului (2), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza circulația animalelor care nu îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele din partea II capitolul 2 secțiunea 1 punctele 1-3 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia, (a) care are statutul de indemn(ă) de boală sau care dispune de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la faptul că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689; sau (b) fără statutul de indemn(ă) de boală și fără un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la condițiile în care sunt autorizate aceste transporturi. Dacă statul membru de destinație stabilește condiții pentru autorizarea acestor transporturi, condițiile respective pot fi oricare dintre cele menționate la punctele 5-8 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
Articolul 65
Norme speciale privind circulația circurilor ambulante și a numerelor cu animale către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 7 Norme speciale și excepții
(1) Operatorii circurilor ambulante și ai numerelor cu animale deplasează circurile și numerele cu animale către un alt stat membru numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) ei furnizează autorității competente din statul membru în care este situat circul ambulant sau numărul cu animale un itinerar al deplasării planificate către un alt stat membru cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de plecare; (b) documentul de circulație menționat la articolul 77 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035 care însoțește toate animalele care urmează să fie transportate este actualizat în mod corespunzător, și (i) documentul de identificare individuală pentru fiecare câine, pisică și dihor domestic care urmează să fie transportat, menționat la articolul 71 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035, este completat în mod corespunzător cu informațiile menționate la articolul 53 litera (b) punctele (i) și (ii); (ii) documentul de identificare pentru grupul de păsări deținute care urmează să fie transportat, menționat la articolul 79 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035, este actualizat în mod corespunzător. (c) în ultimele 12 luni anterioare plecării: (i) bovinele, ovinele, caprinele, camelidele și cervidele au fost supuse unui test de depistare a infecției cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în anexa I partea 1, soldat cu rezultate negative; (ii) bovinele, caprinele și cervidele au fost supuse unui test vizând infecția cu complexul Mycobacterium tuberculosis (M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) efectuat cu una dintre metodele de diagnostic prevăzute în partea 1 din anexa I, soldat cu rezultate negative, în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (iii) porumbeii au fost vaccinați împotriva infecției cu virusul bolii Newcastle; (d) toate animalele circurilor ambulante și ale numerelor cu animale au fost inspectate de medicul veterinar oficial în perioada de 10 zile lucrătoare anterioare plecării circului ambulant și a numărului cu animale și s-a constatat că sunt clinic sănătoase pentru bolile listate, după cum este cazul pentru speciile listate sau pentru categoriile de animale.
(2) Operatorii circurilor ambulante și ale numerelor cu animale transportă animale deținute aparținând familiilor Antilocapridae, Bovidae, Camelidae, Cervidae, Giraffidae, Moschidae sau Tragulidae către un alt stat membru sau zonă a acestuia doar în conformitate cu cel puțin una dintre cerințele pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotip 1-24) prevăzută în partea II capitolul 2 secțiunea 1 punctele 1-3 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
(3) Prin derogare de la dispozițiile alineatului (2), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza circulația animalelor care nu îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele din partea II capitolul 2 secțiunea 1 punctele 1-3 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 către un alt stat membru sau către o zonă a acestuia (a) care are statutul de indemn(ă) de boală sau care dispune de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la faptul că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689; sau (b) fără statutul de indemn(ă) de boală și fără un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la condițiile în care sunt autorizate aceste transporturi. Dacă statul membru de destinație stabilește condiții pentru autorizarea acestor transporturi, condițiile respective pot fi oricare dintre cele menționate la punctele 5-8 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
Articolul 66
Obligația autorității competente în ceea ce privește circulația circurilor ambulante și a numerelor cu animale către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 7 Norme speciale și excepții
Autoritatea competentă din statul membru de origine semnează și ștampilează itinerarul menționat la articolul 65 alineatul (1) litera (a) dacă:
(a) circul ambulant sau numărul cu animale nu este supus niciunei restricții privind sănătatea animalelor care se referă la o boală listată pentru specia unui animal deținut în cadrul circului ambulant și al numărului cu animale;
(b) sunt îndeplinite cerințele privind sănătatea animalelor menționate la articolul 65;
(c) toate documentele de identificare care însoțesc animalele în timpul deplasării circului ambulant și a numărului cu animale sunt actualizate în mod corespunzător, iar animalele îndeplinesc cerințele pentru vaccinare, tratament sau testare menționate în prezentul regulament și aplicabile circulației speciei relevante.
Articolul 67
Cerințe privind circulația păsărilor captive destinate expozițiilor
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 7 Norme speciale și excepții
(1) Operatorii transportă păsări captive la o expoziție dintr-un alt stat membru numai în cazul în care animalele respective îndeplinesc condițiile de la articolul 59.
(2) Operatorul expoziției, cu excepția spectacolelor de zbor în scop de vânătoare pentru păsările de pradă, asigură următoarele: (a) accesul animalelor la expoziție este limitat la păsările captive înregistrate în prealabil pentru participarea la expoziție; (b) accesul la expoziție al unor păsări care provin din unități situate în statul membru în care are loc expoziția nu periclitează starea de sănătate a păsărilor care participă la expoziție: fie (i) impunând aceeași stare de sănătate pentru toate păsările captive care participă la expoziție; sau (ii) păstrând păsările captive care provin din statul membru în care are loc expoziția în spații sau incinte separate de păsările captive care provin din alte state membre; (c) un medic veterinar (i) efectuează controale de identitate vizând păsările captive care participă la expoziție înainte de accesul lor la expoziție; (ii) monitorizează starea clinică a păsărilor atunci când intră în expoziție și pe perioada acesteia.
(3) Operatorii asigură faptul că păsările captive transportate la o expoziție în conformitate cu alineatele (1) și (2) sunt transportate din expozițiile respective către un alt stat membru doar în situația în care sunt îndeplinite următoarele cerințe: (a) animalele sunt însoțite de un certificat de sănătate animală în conformitate cu articolul 81; sau (b) în cazul păsărilor captive, altele decât păsările de pradă care au participat la un spectacol de zbor în scop de vânătoare, animalele sunt însoțite de o declarație eliberată de medicul veterinar menționat la alineatul (2) litera (c) care să ateste că starea de sănătate a păsărilor, astfel cum este atestată în certificatul de sănătate animală original în conformitate cu articolul 81, nu a fost compromisă în timpul expoziției, precum și de certificatul de sănătate animală original valabil în conformitate cu articolul 81 eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine pentru circulația păsărilor captive către expoziție, anexat la declarația respectivă; sau (c) în cazul păsărilor de pradă care au participat la un spectacol de zbor în scop de vânătoare, animalele sunt însoțite de certificatul de sănătate animală original valabil în conformitate cu articolul 81 emis de autoritatea competentă din statul membru de origine pentru transportul păsărilor de pradă la spectacolul de zbor în scop de vânătoare, cu condiția ca ele să fie transportate înapoi în statul membru de origine.
(4) Medicul veterinar menționat la alineatul (2) litera (c) emite declarația menționată la alineatul (3) litera (b) doar dacă: (a) animalele sunt transportate înapoi în statul membru de origine; (b) s-au luat măsuri pentru a asigura faptul că finalizarea transportului planificat al păsărilor captive către statul membru de origine se realizează în perioada de valabilitate a certificatului de sănătate animală original în conformitate cu articolul 81 emis de autoritatea competentă din statul membru de origine pentru transportul păsărilor captive la expoziție; (c) au fost respectate condițiile menționate la alineatul (2) litera (b).
Articolul 68
Cerințe specifice pentru circulația porumbeilor voiajori la evenimente sportive către un alt stat membru
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 7 Norme speciale și excepții
Operatorii transportă porumbei voiajori la evenimente sportive dintr-un alt stat membru numai în cazul în care animalele respective îndeplinesc condițiile de la articolul 59.
Articolul 69
Derogare privind circulația ecvinelor deținute către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 1 Cerințe privind certificarea sănătății animale
Cerințele privind certificarea sănătății animale menționate la articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 nu se aplică transportului ecvinelor înregistrate către un alt stat membru, dacă:
(a) autoritatea competentă din statul membru de origine a autorizat derogarea;
(b) autoritatea competentă din statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile menționate la literele (c) și (d);
(c) ecvinele deținute și transportate pe teritoriile statului membru de origine și ale statului membru de destinație îndeplinesc cel puțin cerințele privind sănătatea animalelor pentru transportul ecvinelor deținute către alte state membre și în special cerințele suplimentare privind sănătatea animalelor menționate la articolul 22;
(d) autoritatea competentă din statul membru de origine și autoritatea competentă din statul membru de destinație dispun de sisteme care asigură trasabilitatea ecvinelor deținute transportate în condițiile prezentului articol.
Articolul 70
Derogare privind circulația animalelor terestre din cadrul circurilor ambulante și al numerelor cu animale către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 1 Cerințe privind certificarea sănătății animale
Cerințele privind certificarea sănătății animale menționate la articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 nu se aplică transportului animalelor terestre din cadrul circurilor ambulante și al numerelor cu animale către un alt stat membru.
Articolul 71
Certificatul de sănătate animală pentru anumite animale terestre deținute
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 1 Cerințe privind certificarea sănătății animale
(1) Operatorii transportă păsările captive, albinele, bondarii, cu excepția celor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior și aprobate, primatele, câinii, pisicile, dihorii domestici sau alte carnivore către un alt stat membru doar dacă aceste animale sunt însoțite de un certificat de sănătate animală emis de autoritatea competentă din statul membru de origine.
(2) Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), operatorii pot transporta păsări captive de la expoziții înapoi în statul membru de origine a păsărilor în conformitate cu articolul 67 alineatul (3).
(3) Prin derogare de la dispozițiile alineatului (1), certificatul de sănătate animală emis de autoritatea competentă a statului membru de origine pentru transportul păsărilor de pradă din unitatea din statul membru de origine la un spectacol de zbor în scop de vânătoare dintr-un alt stat membru poate însoți aceste păsări de pradă în timpul întoarcerii lor de la spectacol la statul membru de origine, cu condiția ca transportul să se efectueze în perioada de valabilitate a certificatului respectiv.
Articolul 72
Certificatul de sănătate animală pentru ouăle pentru incubație ale păsărilor captive
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 1 Cerințe privind certificarea sănătății animale
Operatorii transportă ouăle pentru incubație ale păsărilor captive către un alt stat membru numai dacă ele sunt însoțite de un certificat de sănătate animală eliberat de autoritatea competentă a statului membru de origine.
Articolul 73
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru bovinele deținute
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
(1) Certificatul de sănătate animală pentru bovinele deținute, cu excepția celor menționate la alineatul (2), care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 10, precum și cu cele de la articolele 11, 12 și 13, dacă este cazul.
(2) Certificatul de sănătate animală pentru bovinele deținute care sunt transportate direct sau după ce sunt supuse unei operațiuni de colectare la un abator dintr-un alt stat membru în vederea sacrificării imediate, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 14.
Articolul 74
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru ovinele și caprinele deținute
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
(1) Certificatul de sănătate animală pentru ovinele și caprinele deținute, cu excepția celor menționate la alineatele (2) și (3), care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate: (a) în cazul ovinelor, cu excepția masculilor de ovine necastrați, la articolul 15 alineatele (1) și (2); (b) în cazul caprinelor, la articolul 15 alineatele (1) și (3); (c) în cazul masculilor de ovine necastrați, la articolul 15 alineatele (1), (2), și (4); (d) la articolul 17, dacă este cazul.
(2) Certificatul de sănătate animală pentru ovinele și caprinele deținute transportate către un alt stat membru sau zonă a acestuia care dispun de un program aprobat de eradicare a infecției cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate: (a) la articolul 15 alineatul (1) literele (a), (b) și (d)-(h); (b) la articolul 15 alineatul (1) litera (c) sau la articolul 16; (c) la articolul 17, dacă este cazul.
(3) Certificatul de sănătate animală pentru ovinele și caprinele deținute care sunt transportate direct sau după ce sunt supuse unei operațiuni de colectare la un abator dintr-un alt stat membru în vederea sacrificării imediate, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 18.
Articolul 75
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru porcinele deținute
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
(1) Certificatul de sănătate animală pentru porcinele deținute, cu excepția celor menționate la alineatul (2), care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 19, precum și cu cele de la articolul 20, dacă este cazul.
(2) Certificatul de sănătate animală pentru porcinele deținute care sunt transportate direct sau după ce sunt supuse unei operațiuni de colectare la un abator dintr-un alt stat membru în vederea sacrificării imediate, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 21.
Articolul 76
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru ecvinele deținute
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
(1) Certificatul de sănătate animală pentru ecvinele deținute, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 22.
(2) Certificatul de sănătate animală menționat la alineatul (1): (a) se emite pentru o ecvină individuală; sau (b) poate fi emis pentru un transport de ecvine: (i) trimis direct către un alt stat membru fără a fi supus operațiunilor de colectare; sau (ii) transportat la un abator în vederea sacrificării imediate într-un alt stat membru, direct sau după ce este supus unei operațiuni de colectare.
Articolul 77
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru camelidele deținute
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
(1) Certificatul de sănătate animală pentru camelidele deținute, cu excepția celor menționate la alineatul (2), care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 23, precum și cu cele de la articolul 24, dacă este cazul.
(2) Certificatul de sănătate animală pentru camelidele deținute care sunt transportate direct sau după ce sunt supuse unei operațiuni de colectare la un abator dintr-un alt stat membru în vederea sacrificării imediate, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 25.
Articolul 78
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru cervidele deținute
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
(1) Certificatul de sănătate animală pentru cervidele deținute, cu excepția celor menționate la alineatul (2), care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 26, precum și cu cele de la articolul 27, dacă este cazul.
(2) Certificatul de sănătate animală pentru cervidele deținute care sunt transportate direct sau după ce sunt supuse unei operațiuni de colectare la un abator dintr-un alt stat membru în vederea sacrificării imediate, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 28.
Articolul 79
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru alte ungulate deținute
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
(1) Certificatul de sănătate animală pentru alte ungulate deținute, cu excepția celor menționate la alineatul (2), care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 29, precum și cu cele de la articolul 30, dacă este cazul.
(2) Certificatul de sănătate animală pentru alte ungulate deținute care sunt transportate direct sau după ce sunt supuse unei operațiuni de colectare la un abator dintr-un alt stat membru în vederea sacrificării imediate, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 31.
Articolul 80
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru păsările de curte
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
Certificatul de sănătate animală pentru păsările de curte, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate:
(a) în cazul păsărilor de curte și a păsărilor de curte pentru producție, la articolul 34 și la articolele 41 și 42, atunci când este cazul pentru categoria de păsări de curte în cauză;
(b) în cazul păsărilor de curte destinate sacrificării, la articolul 35 și la articolele 41 și 42, atunci când este cazul pentru categoria de păsări de curte în cauză;
(c) în cazul puilor de o zi, la articolul 36 și la articolele 41 și 42, atunci când este cazul pentru categoria de păsări de curte în cauză;
(d) în cazul unui număr mai mic de 20 de păsări de curte, altele decât ratitele, la articolul 37 și la articolele 41 și 42, atunci când este cazul pentru categoria de păsări de curte în cauză.
Articolul 81
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru păsările captive
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
(1) Certificatul de sănătate animală pentru păsările captive, cu excepția celor menționate la alineatele (2) și (3), care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 71 alineatul (1), conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 59, precum și la articolele 61 și 62, acolo unde este cazul pentru categoria de păsări în cauză.
(2) Certificatul de sănătate animală pentru păsările captive destinate expozițiilor, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 71 alineatul (1), conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 67 alineatul (1).
(3) Certificatul de sănătate animală pentru porumbeii voiajori, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 71 alineatul (1), conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 68.
Articolul 82
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru ouăle pentru incubație ale păsărilor de curte
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
Certificatul de sănătate animală pentru ouăle pentru incubație ale păsărilor de curte, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 161 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 2 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate:
(a) în cazul ouălor pentru incubație ale păsărilor de curte, cu excepția celor menționate la literele (b) și (c), la articolul 38 și la articolele 41 și 42, atunci când este cazul pentru categoria de păsări de curte în cauză;
(b) în cazul unui număr mai mic de 20 ouă pentru incubație ale păsărilor de curte, altele decât ratitele, la articolul 39 și la articolele 41 și 42, atunci când este cazul pentru categoria de păsări de curte în cauză;
(c) în cazul ouălor păsărilor de curte fără patogeni specificați, la articolul 40.
Articolul 83
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru ouăle pentru incubație ale păsărilor captive
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
Certificatul de sănătate animală pentru ouăle pentru incubație ale păsărilor captive, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 72, conține informațiile generale prevăzute punctul 2 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 60, precum și la articolele 61 și 62, acolo unde este cazul pentru categoria de ouă în cauză.
Articolul 84
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru albine și bondari
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
(1) Certificatul de sănătate animală pentru albine, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 71 alineatul (1), conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 48, precum și la articolele 49 și 50, dacă este cazul.
(2) Certificatul de sănătate animală pentru bondari, cu excepția celor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior și aprobate, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 71 alineatul (1), conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 51.
Articolul 85
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru primate
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
Certificatul de sănătate animală pentru primate, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 71 alineatul (1), conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 47.
Articolul 86
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru câini, pisici și dihori domestici
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
(1) Certificatul de sănătate animală pentru câini, pisici și dihori domestici, cu excepția celor menționate la alineatul (2), care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 71 alineatul (1), conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 53, precum și la articolul 54, dacă este cazul.
(2) Certificatul de sănătate animală pentru câini, pisici și dihori domestici deținuți ca animale de companie, care este eliberat de autoritatea competentă din statul membru de origine în conformitate cu articolul 71 alineatul (1), conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII, o certificare a conformității cu cerințele prevăzute la articolul 55, și la articolul 56 dacă este cazul, și un link către documentul de identificare menționat la articolul 71 din Regulamentul delegat (UE) 2019/2035.
Articolul 87
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru alte carnivore
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
Certificatul de sănătate animală pentru alte carnivore, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 71 alineatul (1), conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 58.
Articolul 88
Detalii privind conținutul certificatului de sănătate animală pentru animalele terestre transportate dintr-o unitate izolată într-o unitate izolată dintr-un alt stat membru
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 2 Conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animale te
Certificatul de sănătate animală pentru animalele terestre transportate dintr-o unitate izolată într-o unitate izolată din alt stat membru, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 sau cu articolul 71 alineatul (1) din prezentul regulament, conține informațiile generale prevăzute la punctul 1 al părții 1 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 64.
Articolul 89
Certificarea sănătății animale pentru circulația ungulatelor și a păsărilor de curte prin unități care efectuează operațiuni de colectare
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 3 Cerințe privind certificarea sănătății animale pentru tipuri sp
Autoritatea competentă emite certificatul de sănătate animală menționat la articolele 73-80 pentru transportul către un alt stat membru al ungulatelor și al păsărilor de curte supuse operațiunilor de colectare după cum urmează:
(a) verificările și examinările fizice, ale documentelor și ale identității menționate la articolul 91 alineatul (1) sunt efectuate înainte de emiterea primului certificat de sănătate animală menționat la articolele 73-80: fie (i) în unitatea de origine, dacă animalele sunt destinate: — transportului direct la o unitate aprobată pentru operațiuni de colectare în statul membru de trecere; sau — unei operațiuni de colectare pe un mijloc de transport în statul membru de origine în vederea transportului direct către un alt stat membru; sau (ii) într-o unitate aprobată pentru operațiuni de colectare, dacă animalele au fost colectate în statul membru de origine în vederea transportului către un alt stat membru; sau (iii) într-o unitate aprobată pentru operațiuni de colectare dintr-un stat membru de trecere, dacă animalele au fost supuse unei operațiuni de colectare într-un astfel de stat membru;
(b) certificatul de sănătate animală menționat la articolele 73-80 este completat pe baza informațiilor oficiale: (i) aflate la dispoziția medicului veterinar oficial care semnează certificatul, care a efectuat verificările și examinările menționate la litera (a) punctele (i) și (ii) în statul membru de origine; sau (ii) furnizate în primul sau în al doilea certificat de sănătate animală menționat la articolele 73-80, aflat la dispoziția medicului veterinar oficial care a efectuat verificările și examinările menționate la litera (a) punctul (iii) în statul membru de trecere, dacă este cazul.
Articolul 90
Certificarea sănătății animale pentru ungulatele și păsările de curte deținute destinate exportului către țări terțe în timpul transportului lor din statul membru de origine prin teritoriul altor state membre până la frontiera externă a Uniunii
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 3 Cerințe privind certificarea sănătății animale pentru tipuri sp
Operatorii asigură faptul că ungulatele și păsările de curte deținute destinate exportului către o țară terță care sunt transportate până la frontiera externă a Uniunii printr-un alt stat membru sunt însoțite de certificate de sănătate în care se atestă că:
(i) animalele îndeplinesc cel puțin cerințele din prezentul capitol pentru circulația ungulatelor și a păsărilor de curte deținute destinate sacrificării în statul membru în care se află punctul de ieșire; și
(ii) în cazul animalelor din speciile listate pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), animalele respectă cel puțin articolul 33, în cazul în care punctul de ieșire este situat într-un stat membru sau într-o zonă a acestuia cu statut de indemn(ă) de boală sau care dispune de un program de eradicare aprobat pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotip 1-24).
Articolul 91
Responsabilitatea autorității competente în ceea ce privește certificarea sănătății animale
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 4 Norme privind responsabilitatea autorității competente în ceea
(1) Înainte de a semna un certificat de sănătate animală, medicul veterinar oficial efectuează următoarele tipuri de verificări și examinări fizice, ale documentelor și ale identității pentru a verifica conformitatea cu cerințele: (a) în ceea ce privește ungulatele deținute, o verificare a identității și o examinare clinică a animalelor din cadrul transportului în scopul depistării semnelor clinice sau a suspiciunii de boli listate relevante pentru specia respectivă; (b) în ceea ce privește păsările de curte de reproducție, păsările de curte pentru producție și păsările de curte, altele decât ratitele, în număr mai mic de 20, o verificare a documentelor privind starea de sănătate și producția, deținute în cadrul unității, o verificare a identității animalelor din cadrul transportului și o examinare clinică a efectivului de origine și a animalelor din transport în vederea depistării semnelor clinice sau a cazurilor suspectate de boli listate relevante pentru specia respectivă; (c) în ceea ce privește păsările de curte destinate sacrificării, o verificare a documentelor privind starea de sănătate și producția, deținute în cadrul unității, o verificare a identității animalelor din cadrul transportului și o examinare clinică a efectivului de origine în scopul depistării semnelor clinice sau a cazurilor suspectate de boli listate relevante pentru specia respectivă; (d) în ceea ce privește puii de o zi, o verificare a documentelor privind starea de sănătate și producția, deținute în cadrul unității, ale efectivului de origine în vederea depistării semnelor clinice sau a cazurilor suspectate de boli listate relevante pentru specia respectivă; (e) în ceea ce privește păsările captive: (i) o verificare a identității animalelor din transport; (ii) o verificare a documentelor privind starea de sănătate și producția, deținute în cadrul unității, și o examinare clinică a efectivului de origine și a animalelor din cadrul transportului în vederea depistării semnelor clinice sau a cazurilor suspectate de boli listate relevante pentru specia respectivă; (f) în ceea ce privește ouăle pentru incubație provenite de la păsări de curte, o verificare a documentelor referitoare la starea de sănătate și la producție, deținute în unitate, ale efectivului de origine și, după caz, a documentelor ținute la incubatorul de expediere, o verificare a identității ouălor destinate incubației și: fie (i) o examinare clinică a efectivului de origine în vederea depistării semnelor clinice sau a cazurilor suspectate de boli listate relevante pentru specia respectivă; sau (ii) examinări lunare ale stării de sănătate a efectivului de origine și o evaluare a stării actuale de sănătate a acestuia, conform informațiilor actualizate furnizate de operator; (g) în ceea ce privește ouăle pentru incubație ale păsărilor captive, o verificare a documentelor privind starea de sănătate și producția, deținute în cadrul unității, o verificare a identității ouălor pentru incubație și o examinare clinică a efectivului de origine în scopul depistării semnelor clinice sau a cazurilor suspectate de boli listate relevante pentru specia respectivă; (h) în ceea ce privește albinele și bondarii, o verificare a identității și: fie (i) o examinare vizuală a animalelor, a ambalajului acestora și a oricărui furaj sau alt material în scopul depistării prezenței locii americane, Aethina tumida (gândacul mic de stup) și a Tropilaelaps spp. pentru albine sau a Aethina tumida (gândacul mic de stup) pentru bondari; sau (ii) în ceea ce privește mătcile care urmează să fie certificate în temeiul unei derogări menționate la articolul 49, o verificare a documentelor referitoare la examinarea lunară a stării de sănătate în cursul sezonului de producție, o examinare vizuală a cuștilor lor individuale în scopul verificării numărului maxim de albine însoțitoare per cușcă și o examinare vizuală a animalelor, a ambalajului acestora și a oricăror furaje sau a altor materiale însoțitoare în vederea depistării cazurilor de locă americană, de infestare cu Aethina tumida (gândacul mic de stup) și cu Tropilaelaps spp.; (i) în ceea ce privește primatele, o verificare a documentelor referitoare la starea de sănătate, o verificare a identității și o examinare clinică, iar în cazul în care acestea nu sunt posibile, o examinare clinică a animalelor din cadrul transportului în scopul depistării semnelor clinice sau a suspiciunii de boli listate relevante pentru specia respectivă; (j) în ceea ce privește câinii, pisicile și dihorii domestici, o verificare a identității și o examinare clinică, iar atunci când aceasta nu este posibilă, o examinare clinică a animalelor din cadrul transportului în scopul depistării semnelor clinice sau a suspiciunii de boli listate relevante pentru specia respectivă; (k) în ceea ce privește animalele terestre care provin dintr-o unitate izolată și care sunt transportate la o unitate izolată din alt stat membru, o verificare a documentelor referitoare la starea de sănătate, o verificare a identității și o examinare clinică, iar în cazul în care acestea nu sunt posibile, o examinare clinică a animalelor din cadrul transportului în scopul depistării semnelor clinice sau a suspiciunii de boli listate relevante pentru specia respectivă.
(2) Medicul veterinar oficial efectuează verificările și examinările fizice, ale documentelor și ale identității, astfel cum se prevede la alineatul (1), și emite certificatul de sănătate animală: (a) în ultimele 24 de ore înaintea plecării din unitatea de origine sau, după caz, din unitatea aprobată pentru operațiuni de colectare, în cazul ungulatelor deținute, cu excepția ecvinelor; (b) în ultimele 48 de ore înainte de plecarea din unitatea de origine pentru ecvine sau, în cazul ecvinelor menționate la articolul 92 alineatul (2), în ultima zi lucrătoare înainte de plecare; (c) în ultimele 48 de ore înaintea plecării din unitatea de origine pentru păsările de curte de reproducție, păsările de curte pentru producție, păsările de curte în număr mai mic de 20, altele decât ratitele, și păsările captive; (d) în ultimele cinci zile înaintea plecării din unitatea de origine pentru păsările de curte destinate sacrificării; (e) în ultimele 24 de ore dinaintea plecării din unitatea de origine pentru puii de o zi; (f) în ceea ce privește ouăle pentru incubație ale păsărilor de curte: (i) în ultimele 72 de ore înainte de plecarea ouălor pentru incubație din unitatea de origine, în cazul controalelor documentare, a controalelor de identitate, a examinării clinice a efectivului de origine și a evaluării stării sale de sănătate actuale, astfel cum a fost evaluată în baza informațiilor actualizate furnizate de către operator; (ii) în cursul ultimelor 31 de zile înainte de plecarea ouălor pentru incubație din unitatea de origine, în cazul examinărilor lunare ale stării de sănătate a efectivului de origine; (g) în ultimele 48 de ore înaintea plecării din unitatea de origine pentru ouăle pentru incubație ale păsărilor captive: (h) în cursul ultimelor 48 de ore înainte de plecarea de la unitatea de origine, în ceea ce privește albinele și bondarii și în cursul ultimelor 24 de ore înainte de plecarea de la unitatea de origine, în legătură cu mătcile care urmează să fie certificate în temeiul derogării; (i) în ultimele 48 de ore dinaintea plecării din unitatea de origine pentru primate; (j) în ultimele 48 de ore înaintea plecării din unitatea de origine pentru câini, pisici, dihori domestici și alte carnivore; (k) în ultimele 48 de ore înaintea plecării din unitatea de origine, pentru animalele terestre care provin dintr-o unitate izolată și sunt transportate la o unitate izolată dintr-un alt stat membru.
(3) Certificatul de sănătate animală este valabil o perioadă de 10 zile de la data emiterii, fără a aduce atingere derogărilor prevăzute la articolul 92.
Articolul 92
Derogare de la durata de valabilitate a certificatelor de sănătate animală
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 4 Norme privind responsabilitatea autorității competente în ceea
(1) Prin derogare de la dispozițiile articolului 91 alineatul (3), în cazul transportului animalelor pe apă/mare, perioada de 10 zile pentru valabilitatea certificatului de sănătate animală poate fi prelungită cu durata călătoriei pe apă/mare.
(2) Tot prin derogare de la dispozițiile articolului 91 alineatul (3), certificatul pentru ecvinele menționate la articolul 76 alineatul (2) litera (a) este valabil pe o perioadă de 30 de zile, dacă: (a) animalul ecvin care urmează să fie transportat este însoțit de documentul său unic de identificare pe toată durata vieții, astfel cum este prevăzut la articolul 114 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2016/429, care include o marcă de validare emisă de autoritatea competentă sau de organismul căruia această activitate a fost delegată, pentru o perioadă care nu depășește patru ani, pentru a documenta faptul că animalul locuiește în mod obișnuit într-o unitate recunoscută de autoritatea competentă ca fiind o unitate cu risc mic pentru sănătate, datorită examinărilor frecvente ale stării de sănătate a animalelor, verificărilor suplimentare ale identității și testelor vizând starea de sănătate și absenței reproducerii naturale în unitate, exceptând spațiile dedicate și separate; sau (b) animalul ecvin înregistrat care urmează să fie transportat este însoțit de documentul său unic de identificare pe durata vieții, astfel cum este prevăzut la articolul 114 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2016/429, care include o licență eliberată pentru o perioadă care nu depășește 4 ani, fie pentru participarea la competiții ecvestre de către federația națională a Fédération Equestre Internationale sau pentru participarea la curse de către autoritatea competentă pentru curse și care documentează cel puțin două examinări pe an de către un medic veterinar, inclusiv cele necesare pentru efectuarea vaccinărilor și examinărilor periodice împotriva gripei ecvine în scop de transport în alte state membre sau țări terțe.
(3) Pe perioada de valabilitate, certificatul menționat la alineatul (2) este suficient pentru (a) intrări multiple în alte state membre; (b) revenirea la unitatea de origine indicată în certificat.
Articolul 93
Notificarea în prealabil de către operatori cu privire la circulația între statele membre a bondarilor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior și aprobate
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 5 Norme detaliate privind notificarea circulației animalelor tere
În cazul bondarilor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior și aprobate, care sunt transportați către un alt stat membru, operatorul unității de origine notifică în prealabil autorității competente din statul membru de origine plecarea respectivelor bondari.
Articolul 94
Notificarea în prealabil de către operatorii circurilor ambulante și ai numerelor cu animale atunci când intenționează să transporte animale terestre deținute între statele membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 5 Norme detaliate privind notificarea circulației animalelor tere
În cazul circurilor ambulante și al numerelor cu animale care se deplasează către un alt stat membru, operatorul circurilor ambulante și al numerelor cu animale notifică autorității competente a statului membru de origine plecarea circurilor ambulante și a numerelor cu animale cu cel puțin 10 zile înainte de plecare.
Articolul 95
Notificare în prealabil de către operatori a circulației ouălor pentru incubație ale păsărilor captive între statele membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 5 Norme detaliate privind notificarea circulației animalelor tere
În cazul ouălor pentru incubație ale păsărilor captive care sunt transportate către un alt stat membru, operatorul unității de origine notifică în prealabil autorității competente din statul membru de origine intenție de plecare a respectivelor materiale germinative.
Articolul 96
Obligația de informare a operatorilor privind notificarea circulației animalelor terestre deținute către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 5 Norme detaliate privind notificarea circulației animalelor tere
Operatorii care notifică informații autorității competente din statul lor membru de origine în conformitate cu articolul 152 din Regulamentul (UE) 2016/429 furnizează autorității competente informațiile referitoare la fiecare transport de animale terestre deținute care urmează să fie transportat către un alt stat membru, prevăzute în:
(a) anexa VIII partea 1 punctul 1 literele (a)-(d) în cazul animalelor terestre deținute, cu excepția bondarilor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior și aprobate, care urmează să fie transportate către un alt stat membru;
(b) anexa VIII partea 2 în cazul bondarilor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior și aprobate.
Articolul 97
Obligația de informare a autorității competente privind notificarea circulației animalelor terestre deținute către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 5 Norme detaliate privind notificarea circulației animalelor tere
Autoritatea competentă din statul membru de origine care notifică informații autorității competente din statul membru de destinație în conformitate cu articolul 153 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 furnizează informațiile referitoare la fiecare transport de animale terestre deținute care urmează să fie transportat către un alt stat membru, prevăzute în:
(a) anexa VIII partea 1 punctul 1 literele (a)-(d) în cazul animalelor terestre deținute, cu excepția bondarilor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior și aprobate, care urmează să fie transportate către un alt stat membru;
(b) anexa VIII partea 2 în cazul bondarilor care provin din unități de producție izolate de mediul exterior și aprobate.
Articolul 98
Notificarea circulației ouălor pentru incubație către alte state membre
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 5 Norme detaliate privind notificarea circulației animalelor tere
Operatorii care notifică informații autorității competente din statul lor membru de origine în conformitate cu articolul 163 din Regulamentul (UE) 2016/429 și cu articolul 95 din prezentul regulament, furnizează autorității competente informațiile prevăzute în anexa VIII partea 1 punctul 2 literele (a)-(e) referitoare la fiecare transport de ouă pentru incubație care urmează să fie transportat către un alt stat membru.
Articolul 99
Proceduri de urgență
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 5 Norme detaliate privind notificarea circulației animalelor tere
În cazul întreruperii alimentării cu energie electrică și al altor probleme ale IMSOC, autoritatea competentă de la locul de origine al animalelor terestre sălbatice și al ouălor pentru incubație care urmează să fie transportate către un alt stat membru respectă măsurile pentru situații neprevăzute stabilite în conformitate cu articolul 134 litera (d) din Regulamentul (UE) 2017/625.
Articolul 100
Desemnarea regiunilor pentru gestionarea notificărilor privind circulația
PARTEA II CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE DEȚINUTE ȘI A OUĂLOR PENTRU INCUBAȚIE PE TERITORIUL UNIUNII / CAPITOLUL 8 Certificate de sănătate animală și notificarea transporturilor / Secțiunea 5 Norme detaliate privind notificarea circulației animalelor tere
Atunci când desemnează regiuni pentru gestionarea notificărilor privind circulația, prevăzute la articolele 97 și 98, statele membre asigură faptul că:
(a) toate părțile teritoriului lor sunt acoperite de cel puțin o regiune;
(b) fiecare regiune desemnată se află sub responsabilitatea unei autorități competente desemnate pentru certificarea sănătății animale în regiunea respectivă;
(c) autoritatea competentă responsabilă pentru regiunea desemnată are acces la IMSOC;
(d) personalul autorității competente responsabile pentru regiunea desemnată dispune de capacitățile și cunoștințele corespunzătoare și a beneficiat de formare specifică adecvată sau are experiență practică echivalentă în utilizarea IMSOC pentru generarea, gestionarea și transmiterea informațiilor prevăzute la articolele 97 și 98.
Articolul 101
Cerințe privind circulația animalelor terestre sălbatice către alte state membre
PARTEA III CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE SĂLBATICE
(1) Operatorii transportă animale terestre sălbatice din habitatul lor de origine numai prin încărcarea acestora direct într-un mijloc de transport care urmează să fie deplasat la un habitat sau la o unitate dintr-un alt stat membru fără ca animalele să intre în orice unitate în statul membru de origine.
(2) Operatorii și transportatorii asigură faptul că mijloacele de transport utilizate pentru transportul animalelor terestre sălbatice, cu excepția albinelor și a bondarilor, sunt: (a) construite astfel încât: (i) animalele să nu poată ieși sau cădea; (ii) să fie posibilă inspecția vizuală a animalelor din mijloacele de transport; (iii) să fie prevenite sau reduse la minimum scăpările de excremente de animale, așternut sau hrană pentru animale; (iv) să fie prevenită sau redusă la minimum scăparea penelor, în cazul păsărilor; (v) mișcarea animalelor să poată fi limitată sau acestea să poată fi transportate sedate, atunci când este necesar; (b) curățate și dezinfectate imediat după fiecare transport de animale sau de orice obiect care reprezintă un risc pentru sănătatea animală și, dacă este necesar, dezinfectate din nou și, în orice caz, uscate sau lăsate să se usuce înainte de încărcarea altor animale.
(3) Operatorii și transportatorii asigură faptul că containerele în care sunt transportate animalele terestre sălbatice, cu excepția albinelor și a bondarilor: (a) respectă cerințele de la punctul 2 litera (a); (b) conțin doar animale sălbatice din aceeași specie, care provin din același habitat; (c) sunt inscripționate cu detalii privind speciile și numărul de animale; (d) sunt containere fie neutilizate, de unică folosință, concepute special în acest scop, care urmează să fie distruse după prima utilizare, fie curățate și dezinfectate după utilizare și uscate sau lăsate să se usuce înaintea oricărei utilizări ulterioare.
(4) Operatorii transportă animale terestre sălbatice din habitatul lor de origine la un habitat sau la o unitate dintr-un alt stat membru numai atunci când sunt îndeplinite următoarele cerințe suplimentare: (a) majoritatea animalelor din cadrul transportului au locuit în habitatul de origine timp de cel puțin 30 de zile înainte de plecare sau de la naștere dacă au mai puțin de 30 de zile și, în această perioadă, nu au intrat în contact cu animale deținute cu un statut sanitar inferior sau care sunt supuse unor restricții privind circulația din rațiuni care țin de sănătatea animalelor sau cu animale deținute care provin dintr-o unitate în care nu erau îndeplinite cerințele menționate la litera (b); (b) orice animale care intră în Uniune dintr-o țară terță sau dintr-un teritoriu terț în ultimele 30 de zile înainte de plecarea animalelor menționate la alineatul (1) și care sunt introduse într-o unitate situată în habitatul în care locuiau animalele respective, sunt ținute separat astfel încât să se prevină contactul direct și indirect cu toate celelalte animale din unitatea respectivă și din habitat; (c) animalele respective provin dintr-un habitat în care nu au fost raportate următoarele boli și infecții în perioadele de timp stipulate: (i) infecția cu virusul rabic în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (ii) infecția cu Brucella abortus, B. melitensis și B. suis a animalelor terestre sălbatice din speciile listate pentru boala respectivă în ultimele 42 de zile anterioare plecării; (iii) infecția cu complexul Mycobacterium tuberculosis(M. bovis, M. caprae și M. tuberculosis) a animalelor terestre sălbatice din speciile listate pentru boala respectivă în ultimele 42 de zile anterioare plecării; (iv) infecția cu virusul bolii hemoragice epizootice pe o rază de 150 km a animalelor terestre sălbatice din speciile listate pentru boala respectivă în ultimii doi ani anteriori plecării; (v) antraxul la ungulate în ultimele 15 zile anterioare plecării; (vi) tripanozomiaza animalelor (Trypanosoma evansi) în ultimele 30 de zile anterioare plecării; (d) în cazul în care animalele respective aparțin familiilor Antilocapridae, Bovidae, Camelidae, Cervidae, Giraffidae, Moschidae sau Tragulidae, habitatul de origine respectă cel puțin una dintre cerințele pentru infecția cu virusul bolii limbii albastre (serotip 1-24) menționate la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689; (e) nu se cunoaște dacă animalele respective au intrat în contact cu animale terestre sălbatice care nu îndeplineau cerințele de la litera (c) în ultimele 30 de zile anterioare plecării.
(5) Prin derogare de la dispozițiile alineatului (4) litera (d), autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza circulația animalelor terestre sălbatice care nu îndeplinesc cel puțin una dintre cerințele de la punctele 1-3 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689 către un alt stat membru sau zonă a acestuia: (a) care are statutul de indemn(ă) de boală sau care dispune de un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la faptul că aceste transporturi sunt autorizate în condițiile prevăzute la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/689; sau (b) fără statutul de indemn(ă) de boală și fără un program aprobat de eradicare a infecției cu virusul bolii limbii albastre (serotipuri 1-24), dacă statul membru de destinație a informat Comisia și celelalte state membre cu privire la condițiile în care sunt autorizate aceste transporturi. Dacă statul membru de destinație stabilește condiții pentru autorizarea acestor transporturi, condițiile respective pot fi oricare dintre cele menționate la punctele 5-8 din partea II capitolul 2 secțiunea 1 din anexa V la Regulamentul delegat (UE) 2020/689.
Articolul 102
Detalii privind conținutul certificatelor de sănătate animală pentru animalele terestre sălbatice
PARTEA III CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE SĂLBATICE
Certificatul de sănătate animală pentru animalele terestre sălbatice, care este emis de autoritatea competentă a statului membru de origine în conformitate cu articolul 155 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2016/429, conține informațiile generale prevăzute la punctul 3 din anexa VIII și o certificare a conformității cu cerințele menționate la articolul 101 alineatul (4), precum și la articolul 101 alineatul (5) din prezentul regulament, atunci când este cazul.
Articolul 103
Norme privind responsabilitatea autorității competente pentru certificarea sănătății animale în cazul circulației animalelor terestre sălbatice către alte state membre
PARTEA III CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE SĂLBATICE
(1) Înainte de a semna certificatul de sănătate animală prevăzut la articolul 102 pentru circulația animalelor terestre sălbatice, medicul veterinar oficial efectuează următoarele tipuri de verificări și examinări ale identității: (a) o examinare a informațiilor disponibile care demonstrează îndeplinirea cerințelor prevăzute la articolul 101 alineatul (4); (b) o verificare a identității; (c) o examinare clinică, iar atunci când aceasta nu este posibilă, o examinare clinică a animalelor din cadrul transportului, în scopul depistării semnelor clinice sau a suspiciunii de boli listate relevante pentru specia respectivă.
(2) Medicul veterinar oficial efectuează verificările și examinările fizice, ale documentelor și ale identității, astfel cum se prevede la alineatul (1), și emite certificatul de sănătate animală în cele 24 de ore anterioare plecării transportului din habitat.
(3) Certificatul de sănătate animală este valabil pe o perioadă de 10 zile de la data emiterii sale.
(4) Prin derogare de la dispozițiile alineatului (3), în cazul transportului animalelor terestre sălbatice pe apă/mare, perioada de 10 zile pentru valabilitatea certificatului de sănătate animală poate fi prelungită cu durata călătoriei pe apă/mare.
Articolul 104
Cerințe privind notificarea prealabilă de către operatori a circulației animalelor terestre sălbatice către alte state membre
PARTEA III CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE SĂLBATICE
Operatorii, alții decât transportatorii, care transportă animale terestre sălbatice către un alt stat membru notifică autorității competente din statul membru de origine plecarea transportului cu cel puțin 24 de ore înainte.
Articolul 105
Obligația operatorilor privind notificarea circulației animalelor terestre sălbatice către alte state membre
PARTEA III CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE SĂLBATICE
În scopurile notificării menționate la articolul 155 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2016/429, operatorii, alții decât transportatorii, care transportă animale terestre sălbatice către un alt stat membru furnizează autorității competente din statul membru de origine informațiile prevăzute la articolul 145 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 și în partea 1 punctul 3 literele (a)-(d) din anexa VIII cu privire la fiecare transport de astfel de animale care urmează să fie transportate către un alt stat membru.
Articolul 106
Responsabilitatea autorității competente privind notificarea circulației animalelor terestre sălbatice către alte state membre
PARTEA III CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE SĂLBATICE
Autoritatea competentă din statul membru de origine care notifică informații autorității competente din statul membru de destinație în conformitate cu articolul 155 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2016/429 furnizează informațiile prevăzute în partea 1 punctul 3 literele (a)-(d) din anexa VIII referitoare la fiecare transport de animale terestre sălbatice care urmează să fie transportat către un alt stat membru.
Articolul 107
Proceduri de urgență
PARTEA III CIRCULAȚIA ANIMALELOR TERESTRE SĂLBATICE
În cazul întreruperii alimentării cu energie electrică și al altor probleme ale IMSOC, autoritatea competentă de origine pentru animalele terestre sălbatice respectă măsurile pentru situații neprevăzute stabilite în conformitate cu articolul 134 litera (d) din Regulamentul (UE) 2017/625.
Articolul 108
PARTEA IV Dispoziții finale
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 21 aprilie 2021.