Recitale
(1) Creșterea animalelor din speciile bovină, porcină, ovină, caprină și ecvină ocupă un loc strategic din punct de vedere economic și social în agricultura Uniunii și face parte din patrimoniul cultural al Uniunii. Această activitate agricolă, care contribuie la securitatea alimentară a Uniunii, reprezintă o sursă de venit pentru populația agricolă. Cea mai bună metodă de a promova creșterea animalelor din aceste specii este de a încuraja utilizarea animalelor de reproducție de rasă pură sau porci de reproducție hibrizi cu o calitate genetică înaltă înregistrată.
(2) Prin urmare, statele membre, în cadrul politicilor lor agricole, au depus eforturi consecvente pentru a promova, uneori prin investiții publice, producția de animale cu caracteristici genetice specifice, prin stabilirea unor standarde. Diferențele dintre standardele respective ar putea crea bariere tehnice în calea comerțului cu animale de reproducție și cu material germinativ provenit de la acestea și a introducerii acestora în Uniune.
(3) Cadrul juridic de drept al Uniunii privind ameliorarea animalelor de reproducție de rasă pură din speciile bovină, porcină, ovină, caprină și ecvină și a porcilor de reproducție hibrizi este prevăzut în Directivele 88/661/CEE (3), 89/361/CEE (4), 90/427/CEE (5), 91/174/CEE (6), 94/28/CE (7) și 2009/157/CE (8) ale Consiliului. Directivele menționate au urmărit dezvoltarea sectorului creșterii animalelor în Uniune și au reglementat, în același timp, comerțul cu animale de reproducție și cu material germinativ provenit de la acestea și introducerea acestora în Uniune, contribuind astfel la menținerea competitivității sectorului animalelor de reproducție din Uniune.
(4) Directivele 87/328/CEE (9), 90/118/CEE (10) și 90/119/CEE (11) ale Consiliului au fost adoptate pentru a evita menținerea sau adoptarea de către statele membre a unor norme de drept intern referitoare la acceptarea în scopul reproducției a animalelor de reproducție din speciile bovină și porcină, precum și privind producția și utilizarea de material seminal, ovule și embrioni provenind de la acestea care ar putea atrage după sine interdicții sau restricții asupra comerțului sau obstacole în calea acestuia, indiferent dacă este vorba de montă naturală, inseminare artificială sau colectarea de material seminal, ovule și embrioni.
(5) Pe baza Directivelor 88/661/CEE, 89/361/CEE, 90/427/CEE, 91/174/CEE, 94/28/CE și 2009/157/CE, Comisia, după consultarea statelor membre în cadrul Comitetului zootehnic permanent instituit în conformitate cu Decizia 77/505/CEE a Consiliului (12), a adoptat o serie de decizii care stabilesc criterii specifice în funcție de specii privind autorizarea sau recunoașterea organizațiilor de ameliorare și a asociațiilor de crescători, privind înscrierea animalelor de reproducție în registrele genealogice, acceptarea animalelor de reproducție de rasă pură din speciile ovină și caprină pentru reproducție și pentru inseminare artificială, privind testarea performanțelor și evaluarea genetică a animalelor de reproducție din speciile bovină, porcină, ovină și caprină, precum și privind instituirea certificatelor de pedigri sau zootehnice pentru comerțul cu animale de reproducție și cu material germinativ provenit de la acestea.
(6) De asemenea, Comisia a stabilit o listă cu organismele de ameliorare din țările terțe și modelele de certificate de pedigri sau de certificate zootehnice pentru introducerea în Uniune de animale de reproducție și de material seminal, ovule și embrioni provenind de la acestea.
(7) Directivele 88/661/CEE, 89/361/CEE, 90/427/CEE, 91/174/CEE, 94/28/CE și 2009/157/CE sunt, în mare măsură, similare ca structură și conținut. Mai multe dintre aceste directive au fost modificate de-a lungul timpului. Pentru a simplifica și a asigura coerența dreptului Uniunii, este oportună raționalizarea normelor Uniunii prevăzute în directivele în cauză.
(8) În ultimii douăzeci de ani, Comisia a trebuit să răspundă unui număr important de plângeri formulate de crescători și de operatorii care desfășoară programe de ameliorare, în ceea ce privește transpunerea în legislațiile naționale și interpretarea actelor juridice ale Uniunii privind ameliorarea animalelor în diferite state membre. Pentru a asigura o aplicare uniformă a normelor Uniunii privind animalele de reproducție și pentru a evita obstacolele în calea comerțului cu animale de reproducție și cu material germinativ provenit de la acestea ca urmare a transpunerii divergente în legislația națională a directivelor în cauză, condițiile zootehnice și genealogice aplicabile comerțului cu animale de reproducție și cu material germinativ provenit de la acestea și introducerii acestora în Uniune ar trebui să fie prevăzute într-un regulament.
(9) În plus, experiența a arătat că, pentru a facilita aplicarea normelor prevăzute în directivele respective, o serie de dispoziții necesită o formulare mai precisă și o terminologie coerentă și uniformă la nivelul tuturor statelor membre. De asemenea, din motive de claritate și de coerență a dreptului Uniunii, este necesar să se prevadă mai multe definiții, inclusiv o definiție a termenului „rasă”.
(10) Eforturile depuse pentru ca sectorul ameliorării animalelor să fie competitiv nu ar trebui să ducă la dispariția unor rase ale căror caracteristici sunt adaptate la contexte biofizice specifice. Dacă efectivele sunt reduse, rasele locale ar putea fi amenințate, ceea ce ar duce la o pierdere de biodiversitate genetică. Resursele genetice animale reprezintă o parte importantă a biodiversității agricole și sunt elemente esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului creșterii animalelor, oferind oportunități pentru adaptarea animalelor la medii, condiții de producție și cerințe ale pieței și consumatorilor variabile. Prin urmare, legislația Uniunii privind ameliorarea animalelor ar trebui să contribuie la conservarea resurselor genetice animale, la protecția biodiversității și la producția de produse regionale tipice de calitate care se bazează pe caracteristicile ereditare specifice ale raselor locale de animale domestice. Actele juridice ale Uniunii ar trebui să promoveze programe de ameliorare viabile pentru ameliorarea raselor, în special a raselor pe cale de dispariție sau a raselor autohtone care nu sunt întâlnite frecvent în Uniune, pentru conservarea raselor și a diversității genetice la nivelul aceleiași rase sau al mai multor rase.
(11) Prin selecție și ameliorare, s-au realizat progrese semnificative în ceea ce privește dezvoltarea caracteristicilor legate de productivitatea animalelor de fermă, ceea ce a însemnat reducerea costurilor de producție pentru ferme. Cu toate acestea, în anumite cazuri, au existat efecte secundare nedorite care au suscitat preocupări la nivelul societății privind bunăstarea animalelor și diferite aspecte legate de mediu. Aplicarea genomicii și utilizarea de tehnologii informatice avansate cum ar fi „zootehnia de precizie”, care face posibilă înregistrarea de seturi mari de date privind caracteristicile alternative legate direct sau indirect de bunăstarea animalelor și de alte chestiuni referitoare la sustenabilitate, oferă un potențial semnificativ de a răspunde preocupărilor societății și de a realiza obiectivele de creștere durabilă a animalelor în ceea ce privește creșterea eficienței resurselor și a rezilienței și robusteții animalelor. Colectarea de date privind aceste caracteristici alternative ar trebui să devină din ce în ce mai importantă în cadrul programelor de ameliorare și la definirea obiectivelor de selecție. În acest context, resursele genetice ale raselor aflate pe cale de dispariție ar trebui considerate ca fiind un rezervor de gene care ar putea contribui la realizarea obiectivelor legate de bunăstarea animalelor și de sustenabilitate.
(12) Prezentul regulament ar trebui să vizeze animalele de reproducție din speciile bovină, porcină, ovină, caprină și ecvină și materialul germinativ provenit de la acestea, în cazul în care se intenționează ca animalele respective sau descendenții care rezultă din materialele germinative ale acestora să fie înregistrate ca animale de reproducție de rasă pură într-un registru genealogic sau înscrise ca porci de reproducție hibrizi într-un registru zootehnic, în special în scopul comercializării în cadrul Uniunii, inclusiv în cadrul unui stat membru, a animalelor de reproducție în cauză și a materialului germinativ provenit de la acestea, sau în scopul introducerii lor în Uniune.
(13) Termenul „animal de reproducție” sau „animal de reproducție de rasă pură” nu ar trebui să fie înțeles ca referindu-se doar la animalele care încă au funcția de reproducere. Într-adevăr, animale castrate ar putea contribui grație registrelor lor genealogice și zootehnice la evaluarea calității genetice a populației de reproducție și, astfel, la caracterul fiabil al clasificării animalelor de reproducție pe baza acestor rezultate. În funcție de obiectivele programului de ameliorare, lipsa sau pierderea unor date ca urmare a excluderii explicite a animalelor castrate de la înscrierea în registrul genealogic sau zootehnic ar putea altera rezultatele evaluării calității genetice a animalelor de reproducție înrudite din punct de vedere genetic cu animalele castrate.
(14) Normele privind animalele de reproducție de rasă pură prevăzute în prezentul regulament ar trebui să aibă ca obiectiv acordarea accesului la comerț pe baza unor principii comune aplicabile recunoașterii societăților de ameliorare care gestionează rase și aprobării programelor lor de ameliorare. De asemenea, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme referitoare la înscrierea animalelor de reproducție de rasă pură în secțiunea principală a registrelor genealogice și, în cazul în care există, în diferitele clase de merit ale secțiunii principale. De asemenea, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme pentru testarea performanțelor și evaluarea genetică și criteriile de acceptare a animalelor de reproducție în scopul reproducției, precum și conținutul certificatelor zootehnice.
(15) În mod similar, normele privind porcii de reproducție hibrizi prevăzute în prezentul regulament ar trebui să aibă ca obiectiv acordarea accesului la comerț pe baza unor principii comune aplicabile recunoașterii exploatațiilor de ameliorare care gestionează diferite rase, linii sau hibride din specia porcină și aprobării programelor lor de ameliorare. De asemenea, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme referitoare la înscrierea porcilor de reproducție hibrizi în registrele zootehnice. De asemenea, prezentul regulament ar trebui să stabilească normele pentru testarea performanțelor și evaluarea genetică și criteriile de acceptare a porcilor de reproducție hibrizi în scopul reproducției, precum și conținutul certificatelor zootehnice.
(16) Prezentul regulament nu ar trebui să reglementeze aspectele referitoare la clonare.
(17) Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume acela de a asigura o abordare armonizată a comerțului cu animale de reproducție și cu material germinativ provenit de la acestea și a introducerii acestora în Uniune, precum și a controalelor oficiale care trebuie efectuate asupra programelor de ameliorare ale societăților de ameliorare și ale exploatațiilor de ameliorare, nu poate fi îndeplinit în mod satisfăcător de către statele membre ci, având în vedere efectele sale, complexitatea sa, natura sa transfrontalieră și internațională, poate fi îndeplinit mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut la același articol, dispozițiile prezentului regulament se limitează la măsurile necesare pentru atingerea obiectivului menționat.
(18) Calitatea serviciilor furnizate de societățile de ameliorare și exploatațiile de ameliorare și modul de evaluare și de clasificare a animalelor de reproducție afectează calitatea și acuratețea informațiilor zootehnice și genealogice colectate sau stabilite în cazul animalelor în cauză și valoarea pe piață a animalelor respective. În consecință, este necesar să se stabilească norme pentru recunoașterea societăților de ameliorare și a exploatațiilor de ameliorare și pentru aprobarea programelor lor de ameliorare pe baza unor criterii armonizate ale Uniunii. Normele respective ar trebui să privească și supravegherea acestora de către autoritățile competente din statele membre, pentru a se asigura că normele stabilite de societățile de ameliorare și exploatațiile de ameliorare nu creează disparități între programele de ameliorare și nu introduc astfel obstacole tehnice în calea comerțului în cadrul Uniunii.
(19) Prezentul regulament ar trebui să prevadă proceduri similare celor prevăzute de Directivele 88/661/CEE, 89/361/CEE, 90/427/CEE, 91/174/CEE, 94/28/CE și 2009/157/CE pentru înscrierea pe liste a societăților de ameliorare și a exploatațiilor de ameliorare recunoscute, inclusiv pentru actualizarea, transmiterea și publicarea listelor.
(20) Obiectivul general al programelor de ameliorare a animalelor de reproducție de rasă pură este de a îmbunătăți în mod sustenabil caracteristicile legate de producție sau de altceva decât producția ale animalelor de o anumită rasă sau de a conserva o rasă. Aceste programe de ameliorare ar trebui să acopere un număr suficient de mare de animale de reproducție de rasă pură ținute de crescători care, prin reproducere și selecție, promovează și dezvoltă caracteristici dezirabile la aceste animale sau garantează conservarea rasei, în conformitate cu obiectivele acceptate de comun acord de către crescătorii participanți. De asemenea, programele de ameliorare a porcilor de reproducție hibrizi urmăresc să dezvolte caracteristici dezirabile prin încrucișarea deliberată a mai multor rase, linii sau hibrizi de porci. Animalele de reproducție (de rasă pură sau hibride) care participă la un program de ameliorare sunt înscrise într-un registru genealogic sau zootehnic ce conține informații genealogice și, în funcție de obiectivele programului de ameliorare, fac obiectul testării performanțelor sau al oricăror alte evaluări, prin înregistrarea datelor privind caracteristicile în raport cu obiectivele programului de ameliorare în cauză. În cazul în care acest lucru este prevăzut în programul de ameliorare, se efectuează o evaluare genetică pentru a estima valoarea de ameliorare a animalelor, care pot fi clasificate în consecință. Aceste valori de ameliorare și rezultatele testării performanțelor, precum și informațiile genealogice stau la baza ameliorării și selecției.
(21) Dreptul unei societăți de ameliorare sau al unei exploatații de ameliorare care îndeplinește criteriile stabilite de a fi recunoscută ca atare ar trebui să reprezinte un principiu fundamental al dreptului Uniunii în domeniul ameliorării animalelor și al pieței interne. Protecția activității economice a unei societăți de ameliorare recunoscute existente nu ar trebui să justifice refuzul autorității competente de a recunoaște o societate de ameliorare suplimentară pentru aceeași rasă sau încălcarea principiilor care reglementează piața internă. În mod similar, aceasta nu ar trebui să justifice refuzul aprobării unui nou program de ameliorare sau al extinderii geografice a unui program de ameliorare existent pentru aceeași rasă sau pentru animale de reproducție din rasa respectivă care pot fi selecționate din populația de reproducție a societății de ameliorare care desfășoară deja un program de ameliorare al rasei în cauză. Cu toate acestea, în cazul în care, într-un stat membru, una sau mai multe societăți recunoscute de ameliorare desfășoară deja un program aprobat de ameliorare al unei rase, autoritatea competentă a statului membru în cauză ar trebui, în anumite cazuri specifice, să poată refuza aprobarea unui program de ameliorare suplimentar pentru aceeași rasă, chiar dacă programul de ameliorare în cauză respectă toate cerințele necesare pentru a fi aprobat. Unul din motivele refuzului ar putea fi faptul că aprobarea unui nou program de ameliorare pentru aceeași rasă ar compromite în statul membru respectiv conservarea rasei în cauză sau diversitatea genetică a acesteia. Conservarea rasei respective ar putea fi compromisă în special ca urmare a fragmentării populației de reproducție, ceea ce ar putea duce la creșterea numărului de cazuri de consangvinizare și de anomalii genetice constatate, la pierderea potențialului de selecție sau la un acces redus al crescătorilor de animale la animale de reproducție de rasă pură sau la materialul germinativ provenit de la acestea. Un alt motiv de refuz ar fi legat de inconsecvențe în ceea ce privește caracteristicile definite ale rasei sau obiectivele principale ale programelor de ameliorare în cauză. Într-adevăr, indiferent de scopul programului de ameliorare și anume conservarea rasei sau ameliorarea rasei, autoritatea competentă ar trebui să aibă posibilitatea de a refuza aprobarea unui nou program de ameliorare pentru aceeași rasă în cazul în care diferențele în ceea ce privește obiectivele principale ale celor două programe de ameliorare sau caracteristicile esențiale ale rasei definite în programele de ameliorare ar determina o pierdere a eficacității în ceea ce privește progresul genetic pentru realizarea obiectivelor sau obținerea caracteristicilor dorite sau a caracteristicilor corelate sau în cazul în care un schimb de animale între cele două populații de reproducție ar însemna un risc de excludere de la selecție sau ameliorare a acelor caracteristici esențiale ale populației de reproducție inițială. În sfârșit, în cazul unei rase pe cale de dispariție sau al unei rase autohtone care nu este întâlnită frecvent într-una sau mai multe regiuni ale Uniunii, o autoritate competentă ar trebui, de asemenea, să poată refuza aprobarea unui nou program de ameliorare pentru aceeași rasă pe motiv că programul de ameliorare în cauză ar împiedica punerea în aplicare efectivă a programului de ameliorare existent, în special din cauza necoordonării informațiilor genealogice și zootehnice sau a lipsei unor schimburi de astfel de informații ce ar împiedica să se profite de evaluarea comună a datelor colectate privind rasa respectivă. În caz de refuz al aprobării unui program de ameliorare, autoritatea competentă ar trebui să le ofere solicitanților în toate cazurile o explicație motivată și să dreptul de a contesta decizia de refuz.
(22) Crescătorii ar trebui să aibă dreptul de a concepe și de a implementa un program de ameliorare a animalelor pentru uz propriu, fără ca acest program de ameliorare să fie necesar a fi aprobat de autoritățile competente. Cu toate acestea, fiecare stat membru sau autoritățile sale competente ar trebui să își păstreze posibilitatea de a reglementa activitățile respective, de îndată ce un astfel de program de ameliorare implică tranzacții comerciale cu animale de reproducție sau material germinativ provenit de la acestea sau pune în pericol un program de ameliorare deja existent și aprobat pentru aceeași rasă.
(23) În cazul în care programul de ameliorare urmărește conservarea rasei, cerințele programului de ameliorare ar putea fi completate de măsuri de conservare ex situ și in situ sau de orice alte instrumente de monitorizare a situației rasei care ar asigura conservarea sustenabilă pe termen lung a rasei în cauză. Ar trebui să fie posibil ca măsurile în cauză să fie prevăzute în programul de ameliorare.
(24) Asociațiile de crescători, organizațiile de crescători, care pot fi și întreprinderi private, sau organismele publice ar trebui să fie recunoscute ca societăți de ameliorare doar în cazul în care la programele lor de ameliorare participă crescători și în cazul în care se asigură că crescătorii în cauză au libertatea de alegere în ceea ce privește selecția și ameliorarea animalelor lor de reproducție de rasă pură, au dreptul de a înscrie în registrele genealogice descendenții proveniți din animalele respective și au posibilitatea de a fi proprietarii animalelor în cauză.
(25) Înainte de efectuarea unor modificări legate de programul de ameliorare aprobat, o societate de ameliorare sau o exploatație de ameliorare ar trebui să prezinte modificările în cauză autorității competente care a recunoscut societatea de ameliorare sau exploatația de ameliorare. Pentru ca autoritatea competentă și societatea de ameliorare sau exploatația de ameliorare să nu se confrunte cu o sarcină administrativă inutilă, societatea de ameliorare sau exploatația de ameliorare ar trebui să comunice autorității competente numai acele modificări care sunt susceptibile să afecteze în mod substanțial programul de ameliorare. Modificările ar trebui să vizeze, în special, extinderea teritoriului geografic, schimbări legate de scopul sau obiectivele de selecție și ameliorare ale programului de ameliorare, de descrierea caracteristicilor rasei sau de delegarea de sarcini unor părți terțe, schimbări majore în ceea ce privește sistemul de înregistrare a pedigriului sau metodele utilizate pentru testarea performanțelor și evaluarea genetică, precum și orice alte modificări pe care autoritatea competentă le-ar considera ca fiind o modificare substanțială a programului de ameliorare. Pe lângă transmiterea obligatorie a modificărilor semnificative autorității competente, societatea de ameliorare sau exploatația de ameliorare ar trebui să furnizeze la cererea acesteia o versiune actualizată a programului de ameliorare.
(26) În cazul în care există o nevoie recunoscută de a menține sau de a promova dezvoltarea unei rase pe un anumit teritoriu sau în cazul unei rase pe cale de dispariție, autoritatea competentă ar trebui să aibă posibilitatea de a desfășura temporar ea însăși un program de ameliorare pentru rasa în cauză, cu condiția să nu existe niciun program de ameliorare în curs pentru rasa respectivă. O autoritate competentă care desfășoară un astfel de program de ameliorare ar trebui totuși să nu mai aibă această posibilitate dacă programul de ameliorare poate fi preluat de un operator care îndeplinește cerințele necesare pentru a pune în aplicare în mod corespunzător programul de ameliorare în cauză.
(27) Întrucât conservarea raselor pe cale de dispariție necesită înființarea și recunoașterea unor societăți de ameliorare cu un număr limitat de animale de reproducție care participă la programele lor de ameliorare, mărimea populației de reproducție nu ar trebui, în general, să fie considerată drept o condiție esențială pentru recunoașterea societăților de ameliorare care gestionează specii pe cale de dispariție sau pentru aprobarea programelor lor de ameliorare, cu atât mai mult cu cât recunoașterea se realizează la nivel național.
(28) Prezentul regulament ar trebui să prevadă norme specifice, în special privind trecerea de la secțiunea suplimentară la secțiunea principală și derogări pentru testarea performanțelor și evaluarea genetică, pentru a se ține seama de situația specifică a raselor aflate pe cale de dispariție.
(29) Uniunea este parte contractantă la Convenția privind diversitatea biologică, aprobată prin Decizia 93/626/CEE a Consiliului (13) și care are drept obiective, în special, conservarea diversității biologice, utilizarea sustenabilă a elementelor acesteia și distribuirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea resurselor genetice. Această convenție prevede că părțile contractante au drepturi suverane asupra resurselor lor biologice și sunt responsabile de conservarea diversității lor biologice și de utilizarea sustenabilă a resurselor lor biologice. Uniunea este, de asemenea, parte la Protocolul de la Nagoya referitor la accesul la resursele genetice și distribuirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora la Convenția privind diversitatea biologică și aprobat prin Decizia 2014/283/UE a Consiliului (14). Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să țină seama, după caz, de Convenția privind diversitatea biologică, precum și de Protocolul de la Nagoya și ar trebui să le aplice fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 511/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (15).
(30) Societățile de ameliorare și exploatațiile de ameliorare recunoscute într-un stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a-și desfășura programul de ameliorare aprobat într-un alt stat membru sau în mai multe alte state membre cu scopul de a asigura cea mai bună utilizare, în cadrul Uniunii, a animalelor de reproducție cu valoare genetică ridicată. În acest scop, o procedură de notificare simplificată ar trebui să asigure faptul că autoritatea competentă din celălalt stat membru a luat la cunoștință faptul că se preconizează desfășurarea unor activități transfrontaliere. Cu toate acestea, deplasările sezoniere ale animalelor de reproducție care au loc în interiorul granițelor unui stat membru sau pe teritoriul mai multor state membre nu ar trebui să presupună însă în mod obligatoriu extinderea teritoriului geografic.
(31) Cooperarea transfrontalieră ar trebui să fie facilitată între societățile de ameliorare și între exploatațiile de ameliorare care doresc să coopereze, asigurându-se totodată libertatea antreprenorială și înlăturarea obstacolelor în calea liberei circulații a animalelor de reproducție și a materialului germinativ provenit de la acestea.
(32) Deoarece este posibil ca o autoritate competentă să trebuiască să aprobe mai multe programe de ameliorare desfășurate de o anumită societate de ameliorare sau exploatație de ameliorare pe care a recunoscut-o și întrucât este posibil ca o autoritate competentă să trebuiască să aprobe extinderea pe teritoriile sale a programelor de ameliorare desfășurate de o societate de ameliorare sau o exploatație de ameliorare recunoscută într-un alt stat membru, recunoașterea societății de ameliorare sau a exploatației de ameliorare ar trebui separată de aprobarea programelor lor de ameliorare. Cu toate acestea, atunci când evaluează o cerere pentru recunoașterea unei societăți de ameliorare sau a unei exploatații de ameliorare, autoritatea competentă ar trebui să primească o cerere de aprobare a cel puțin unui program de ameliorare.
(33) Din numeroasele plângeri primite de Comisie în ultimii ani reiese faptul că prezentul regulament ar trebui să prevadă norme clare care să reglementeze relația dintre societatea de ameliorare care înființează un registru genealogic filial pentru o anumită rasă de animale de reproducție de rasă pură din specia ecvină și societatea de ameliorare care afirmă că a înființat registrul genealogic de origine al rasei respective.
(34) Este necesar să se clarifice relațiile dintre crescători și societățile de ameliorare, în special pentru a asigura dreptul acestora de a participa la programul de ameliorare pe teritoriul geografic pentru care este aprobat programul și, în cazul în care este prevăzut un sistem de afiliere, pentru a asigura dreptul de afiliere a crescătorilor. Societățile de ameliorare ar trebui să dispună de norme pentru soluționarea litigiilor cu crescătorii care participă la programele lor de ameliorare și pentru asigurarea egalității de tratament a crescătorilor în cauză. De asemenea, acestea ar trebui să își stabilească propriile drepturi și obligații, precum și pe cele ale crescătorilor care participă la programele lor de ameliorare.
(35) Crescătorii ale căror animale de reproducție se deplasează sezonier în interiorul frontierelor unui stat membru sau într-o regiune transfrontalieră ar trebui să aibă dreptul de a continua să participe la programul de ameliorare atât timp cât sediul societății lor se situează pe teritoriul geografic al programului de ameliorare în cauză.
(36) Prezentul regulament ar trebui să țină seama de situația specifică din sectorul porcilor de reproducție hibrizi. Majoritatea întreprinderilor private din sectorul porcilor de reproducție hibrizi au sisteme de producție închise și își gestionează propriile animale de reproducție. Prin urmare, ar trebui să fie prevăzute anumite derogări pentru aceste întreprinderi, în special în ceea ce privește participarea crescătorilor la programul de ameliorare și dreptul de a înregistra porcii de reproducție hibrizi în registrele zootehnice.
(37) Definiția sintagmei „porc de reproducție hibrid” se referă la animale aflate la toate nivelurile piramidei de ameliorare și de selecție utilizate pentru optimizarea planurilor de încrucișare prin combinarea caracteristicilor valoroase specifice ale diferitelor genotipuri și utilizarea efectului heterozis. În funcție de nivelul piramidei de ameliorare și de selecție, „porc de reproducție hibrid” se referă la rase, linii sau hibrizi. Astfel, nu toate animalele sunt neapărat „hibride” în sensul tradițional al cuvântului.
(38) Experiența câștigată, în special prin punerea în aplicare a Directivei 90/427/CEE și, într-o mai mică măsură, a Directivelor 89/361/CEE și 2009/157/CE, indică faptul că sunt necesare norme mai precise pentru a soluționa în mod eficace litigiile dintre crescători, pe de o parte, și societățile de ameliorare, pe de altă parte, pe baza unor norme de procedură stabilite în mod clar și pe baza descrierii drepturilor și atribuțiilor crescătorilor. Acest lucru poate fi realizat cel mai bine dacă litigiile sunt soluționate în cadrul sistemului juridic din statul membru în care au apărut.
(39) Societățile de ameliorare care înființează și conduc registre genealogice pentru animalele de reproducție de rasă pură din speciile bovină, porcină, ovină, caprină și ecvină și exploatațiile de ameliorare care înființează și conduc registre zootehnice pentru porci de reproducție hibrizi, cu excepția întreprinderilor private care își desfășoară activitatea în sisteme de producție închise, ar trebui să înscrie animalele de reproducție în registrele lor genealogice sau în registrele zootehnice, fără discriminare în ceea ce privește statul membru de origine al animalelor sau al proprietarilor lor și să clasifice aceste animale pe baza calităților lor, atunci când acest lucru este prevăzut în programul de ameliorare.
(40) De asemenea, societățile de ameliorare ar trebui să poată elabora secțiuni suplimentare pentru a înregistra animalele care nu respectă criteriile de filiație, însă, potrivit societăților de ameliorare, respectă caracteristicile rasei prevăzute în programul de ameliorare pentru rasa în cauză, în vederea ameliorării succesive a animalelor respective cu animale de reproducție de rasă pură din rasa prevăzută de programul de ameliorare pentru ca descendenții lor să treacă la secțiunea principală a registrului genealogic. Normele specifice pentru ca descendenții acestor animale să treacă la secțiunea principală a registrului genealogic ar trebui să fie stabilite la nivelul Uniunii.
(41) Trecerea descendenților la secțiunea principală a registrului genealogic ar trebui permisă numai pe linia feminină, cu excepția speciilor ecvine. Cu toate acestea, în cazul unei rase pe cale de dispariție din speciile bovină, porcină, ovină sau caprină, precum și al unei „rase rustice de ovine” pentru care nu există suficienți masculi de reproducție de rasă pură, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a autoriza societățile de ameliorare să aplice norme mai puțin stricte privind trecerea descendenților acestor animale înregistrate în secțiunea suplimentară la secțiunea principală a registrului genealogic, cu scopul de a evita deteriorarea în continuare a diversității genetice a raselor respective. De asemenea, ar trebui să se prevadă norme speciale care să facă posibilă reconstituirea raselor dispărute sau care se află în pericol grav de dispariție. Statele membre care recurg la aceste derogări ar trebui să evalueze cu atenție riscul prezentat de populațiile de reproducție respective și să asigure gestionarea în condiții de siguranță a resurselor genetice.
(42) În cazul în care este nevoie să se creeze o rasă nouă prin asocierea de caracteristici ale animalelor de reproducție de rasă pură din rase diferite sau prin împerecherea unor animale suficient de asemănătoare din punct de vedere fizic sau care dau deja dovadă de suficientă stabilitate genetică după reproducere pentru a se considera că au evoluat într-o rasă nouă, societățile de ameliorare ar trebui să aibă posibilitatea de a înființa registre genealogice și de a desfășura programe de ameliorare pentru rasele noi în cauză.
(43) Nicio dispoziție din prezentul regulament nu ar trebui să împiedice ca animalele înregistrate într-o secțiune suplimentară a unui registru genealogic al unei anumite rase să fie considerate ca făcând obiectul angajamentelor măsurilor de agromediu și climă menționate la articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (16) și, prin urmare, să fie eligibile pentru sprijinul acordat de autoritățile naționale sau regionale în cadrul programelor lor de dezvoltare rurală.
(44) Pentru animalele de reproducție de rasă pură din specia ecvină, societățile de ameliorare ar trebui să poată stabili norme în programele lor de ameliorare care interzic sau limitează utilizarea anumitor tehnici de reproducție și a anumitor animale de reproducție de rasă pură, inclusiv utilizarea materialului germinativ provenit de la acestea. Societățile de ameliorare pot solicita, de exemplu, ca descendentul să rezulte exclusiv din monta naturală. Societățile de ameliorare care recurg la o astfel de interdicție sau limitare ar trebui să prevadă aceste norme în programul lor de ameliorare în conformitate cu normele stabilite de societatea de ameliorare care conduce registrul genealogic de origine.
(45) Animalele de reproducție de rasă pură înscrise în registre genealogice ar trebui să fie identificate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului (17).
(46) În cazul animalelor de reproducție de rasă pură din specia ecvină, Regulamentul (UE) 2016/429 prevede că autoritățile competente în domeniul sănătății animalelor eliberează, pentru animalele din specia ecvină, documentul de identificare unic pe durata vieții, în legătură cu care Comisia va oferi precizări în acte delegate. Pentru ca certificatul zootehnic să fie, pe cât posibil, armonizat cu respectivul document de identificare unic pe durata vieții în ceea ce privește conținutul și procedura administrativă, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește formatul și conținutul documentului de identificare unic pe durata vieții pentru animalele din specia ecvină.
(47) Eligibilitatea animalelor de reproducție de rasă pură din specia ecvină de a concura la nivel internațional este reglementată de acorduri private internaționale. Având în vedere dimensiunea internațională a sectorului ecvinelor, atunci când pregătește și redactează actele delegate și de punere în aplicare relevante, Comisia ar trebui să țină cont de acordurile în cauză pentru ca respectivele animale de reproducție de rasă pură din specia ecvină să rămână eligibile să concureze la nivel internațional.
(48) Acceptarea animalelor de reproducție în scopul reproducției, în special prin montă naturală sau reproducție asistată, ar trebui să fie reglementată la nivelul Uniunii pentru a preveni obstacolele în calea comerțului, în special dacă aceste animale de reproducție au fost supuse unor testări ale performanțelor sau unei evaluări genetice efectuate în conformitate cu normele prevăzute în prezentul regulament și, în special, în anexa III.
(49) Este de la sine înțeles că statele membre sau autoritățile competente ale acestora nu ar trebui să recurgă la prezentul regulament pentru a interzice, restricționa sau împiedica utilizarea animalelor de reproducție de rasă pură sau a materialului germinativ provenit de la acestea pentru producția de animale care nu urmează să fie înscrise sau înregistrate ca animale de reproducție într-un registru genealogic sau într-un registru zootehnic.
(50) În timp ce normele privind testarea performanțelor și evaluarea genetică au fost stabilite la nivelul Uniunii pentru animalele de reproducție din speciile bovină, porcină, ovină și caprină care sunt testate pentru un anumit număr de caracteristici, numeroasele cerințe aplicabile animalelor de reproducție de rasă pură din specia ecvină în funcție de rasă, utilizări sau selecții a împiedicat până în prezent armonizarea acestora. În schimb, normele specifice în funcție de rasă pentru testarea performanțelor și evaluarea genetică sunt în prezent stabilite în registrul genealogic de origine al rasei.
(51) Pentru a ține seama de evoluțiile tehnice și progresele științifice sau de necesitatea de a conserva resurse genetice prețioase, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE pentru a modifica anexa III la prezentul regulament ar trebui să fie delegată Comisiei. De asemenea, în vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei, pentru ca aceasta să poată să stabilească norme uniforme mai detaliate pentru testarea performanțelor și evaluarea genetică a animalelor de reproducție de rasă pură din specia bovină, ovină și caprină.
(52) Ar trebui să fie posibilă testarea performanțelor sau evaluarea genetică de către un terț desemnat de societatea de ameliorare sau de exploatația de ameliorare sau de un organism public, inclusiv o autoritate care îndeplinește această sarcină în calitate de autoritate publică. Terțul respectiv ar putea fi autorizat și evaluat de către autoritatea competentă în contextul aprobării programului de ameliorare. O societate de ameliorare sau o exploatație de ameliorare care externalizează testarea performanțelor sau evaluarea genetică ar trebui, cu excepția cazului în care statul membru sau autoritățile sale competente decid altfel, să rămână responsabilă pentru asigurarea conformității cu cerințele aplicabile activităților în cauză și ar trebui să menționeze terțul desemnat în programul său de ameliorare.
(53) În funcție, printre altele, de specie sau de rasă, ar putea fi nevoie ca metodele utilizate de societățile de ameliorare sau de terții desemnați de acestea pentru testarea performanțelor și evaluarea genetică a animalelor de reproducție de rasă pură să fie armonizate sau îmbunătățite. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru ca aceasta să poată să desemneze centrele de referință ale Uniunii Europene. Acolo unde este cazul, în vederea modificării sarcinilor respectivelor centre de referință, ar trebui delegată Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE. Centrele de referință ale Uniunii Europene se califică pentru sprijin financiar din partea Uniunii în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 652/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (18). În cazul animalelor de reproducție de rasă pură din specia bovină, sarcinile în cauză sunt realizate de centrul Interbull, o subcomisie permanentă a Comitetului internațional pentru controlul performanțelor în creșterea animalelor (ICAR), care este centrul de referință al Uniunii Europene desemnat prin Decizia 96/463/CE a Consiliului (19).
(54) În plus, pentru a oferi sprijin societăților de ameliorare care gestionează rase aflate pe cale de dispariție, în cazul în care există o nevoie recunoscută, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei pentru ca aceasta să poată să desemneze centre de referință ale Uniunii Europene care să promoveze stabilirea sau armonizarea metodelor utilizate de societățile de ameliorare. De asemenea, acolo unde este cazul, în vederea modificării sarcinilor respectivelor centre de referință, ar trebui delegată Comisiei competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE. Atunci când desemnează aceste centre și descrie sarcinile lor, Comisia trebuie să ia în considerare în mod corespunzător activitățile Punctului focal regional european pentru gestionarea resurselor genetice animale (ERFP), care a fost instituit în cadrul Planului mondial de acțiune pentru resursele genetice animale în Europa al Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO). Metodele stabilite de aceste centre nu ar trebui să fie obligatorii.
(55) Crescătorii care participă la un program de ameliorare ar trebui să aibă dreptul de a primi certificate zootehnice pentru animalele lor de reproducție care fac obiectul programului de ameliorare respectiv și pentru materialul germinativ provenit de la acestea. Certificatele zootehnice ar trebui să însoțească animalele de reproducție sau materialul germinativ provenit de la acestea atunci când sunt comercializate sau introduse în Uniune în vederea înscrierii sau înregistrării lor sau a descendenților rezultați din materialele germinative respective în alte registre genealogice sau zootehnice. Certificatele zootehnice ar trebui să ofere crescătorului informații cu privire la calitatea genetică și pedigriul animalelor achiziționate. De exemplu, acestea ar trebui eliberate, după caz, pentru a putea fi prezentate împreună cu animalele de reproducție la expoziții sau când sunt plasate în stațiuni de testare sau în centre de inseminare artificială.
(56) Ar trebui să fie clar faptul că prezentul regulament nu interzice statelor membre sau autorităților competente să prevadă cerința ca, atunci când este comercializat, materialul seminal de la animalele de reproducție de rasă pură din speciile bovină, porcină, ovină, caprină și ecvină destinate inseminării artificiale în vederea producției de animale care nu urmează să devină animalele de reproducție de rasă pură să fie însoțit de informații cu privire la calitatea și pedigriul animalului în cauză. În general, prin punerea la dispoziție a informațiilor privind materialul germinativ, în special materialul seminal, al animalelor de reproducție și a informațiilor aferente în certificatele zootehnice pentru operatorii care reproduc animale fără intenția de a înscrie descendenții acestora într-un registru genealogic, se dorește îmbunătățirea competitivității sectorului creșterii animalelor din Uniune.
(57) Introducerea în Uniune de animale de reproducție și de material germinativ provenit de la acestea și exportul lor în țări terțe sunt importante pentru agricultura din Uniune. Introducerea în Uniune de animale de reproducție și de material germinativ provenit de la acestea ar trebui, prin urmare, să se desfășoare în condiții care respectă cu strictețe normele aplicabile comerțului în cadrul Uniunii. Cu toate acestea, animalele de reproducție și materialul germinativ provenit de la acestea ar trebui să poată fi înscrise în secțiunea principală a unui registru genealogic sau zootehnic în Uniune doar dacă nivelul controalelor efectuate în țara terță exportatoare asigură același nivel de certitudine privind pedigriul și rezultatele testării performanțelor și ale evaluării genetice ca și cel din Uniune și dacă organismele de ameliorare care furnizează detaliile și rezultatele respective sunt incluse pe o listă păstrată de Comisie. Mai mult, organismele de ameliorare din țările terțe ar trebui să accepte pe bază de reciprocitate animalele de reproducție și materialul lor germinativ provenind de la societatea de ameliorare sau exploatația de ameliorare respectivă recunoscută în Uniune.
(58) Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (20) prevede stabilirea de către Comisie a unei nomenclaturi pentru mărfuri, și anume „Nomenclatura Combinată” („NC” în forma prescurtată), care îndeplinește în același timp cerințele Tarifului vamal comun, ale statisticilor de comerț exterior ale Comunității și ale altor politici ale Uniunii privind importul sau exportul de mărfuri. Anexa I la regulamentul respectiv conține o listă a codurilor NC pentru animalele de reproducție de rasă pură din speciile bovină, porcină, ovină, caprină și ecvină și pentru materialul seminal bovin și indică faptul că acestea sunt scutite de ratele taxelor convenționale. În acest caz, animalele respective și materialul germinativ provenit de la acestea ar trebui să fie însoțite de certificatul zootehnic corespunzător care să justifice clasificarea lor ca animale de reproducție de rasă pură sau ca material germinativ provenit de la acestea. Animalele de reproducție de rasă pură ar trebui să fie însoțite de asemenea de un document care să menționeze că acestea urmează să fie înscrise într-un registru genealogic păstrat de o societate de ameliorare sau înregistrate într-un registru zootehnic păstrat de o exploatație de ameliorare.
(59) La introducerea lor în Uniune, animalele de reproducție și materialul germinativ provenit de la acestea sunt supuse controalelor sanitar-veterinare în conformitate cu Directivele 91/496/CEE (21) și 97/78/CE (22) ale Consiliului. În plus, animalele de reproducție de rasă pură ar trebui să fie supuse controalelor necesare pentru aplicarea scutirii de la rata dreptului convențional pentru animale de reproducție de rasă pură.
(60) Este necesar să se stabilească norme privind controalele oficiale efectuate pentru verificarea respectării normelor prevăzute în prezentul regulament și privind alte activități oficiale desfășurate de autoritățile competente în conformitate cu prezentul regulament și adaptate la sectorul animalelor de reproducție. Autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a efectua controale oficiale care să vizeze toți operatorii cărora li se aplică prezentul regulament, în special societățile de ameliorare, exploatațiile de ameliorare, terții care efectuează testarea performanțelor sau evaluarea genetică, crescătorii și, dacă eliberează certificate zootehnice, centrele de colectare și de depozitare a materialului seminal, centrele de depozitare a embrionilor și echipele de colectare sau producere a embrionilor.
(61) Autoritățile competente ar trebui să efectueze controale oficiale în vederea verificării conformității cu normele prevăzute în prezentul regulament și cu cerințele stabilite în programul de ameliorare aprobat. Printre aceste controale s-ar putea număra inspecția echipamentelor utilizate pentru testarea performanțelor sau verificarea procedurilor instituite pentru înregistrarea datelor zootehnice și genealogice sau examinarea documentelor sau a sistemelor utilizate pentru stocarea și prelucrarea datelor de acest tip culese cu privire la animalele de reproducție. Examinarea respectivă ar putea ține cont de controalele de calitate sau sistemele de control care garantează acuratețea datelor înregistrate, cum ar fi controlul filiației efectuat pentru a verifica pedigriul unui animal. Controalele oficiale ale autorităților competente ar putea viza și sediile sau birourile și echipamentele crescătorilor, ale societăților de ameliorare sau ale exploatațiilor de ameliorare și animalele de reproducție sau materialul germinativ colectat de la animalele de reproducție care fac obiectul programului de ameliorare.
(62) În cazul în care, în prezentul regulament, se face referire la „alte activități oficiale”, acestea ar trebui să fie interpretate ca referindu-se la activități cum ar fi recunoașterea societăților de ameliorare și a exploatațiilor de ameliorare, aprobarea programelor de ameliorare sau acordarea de asistență altor state membre și țări terțe.
(63) Pentru aplicarea eficace a normelor Uniunii privind animalele de reproducție și materialul germinativ provenit de la acestea, stabilite în prezentul regulament, este necesar ca autoritățile competente ale statelor membre să coopereze reciproc și să ofere asistență administrativă ori de câte ori este necesar. În consecință, prezentul regulament ar trebui să stabilească, cu adaptările necesare, norme generale privind asistența administrativă și cooperarea, similare cu cele stabilite în prezent în titlul IV din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (23).
(64) Pentru a asigura condițiile uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare să adopte, în cazul în care există dovezi privind existența într-o țară terță a unor neconformități grave la scară largă cu dreptul Uniunii privind animalele de reproducție, măsuri speciale pentru a limita impactul neconformităților.
(65) Autoritățile competente din statele membre ar trebui, de asemenea, să dispună de competențele necesare pentru a pune în aplicare normele zootehnice și genealogice privind animalele de reproducție, prevăzute în prezentul regulament, inclusiv suspendarea aprobării unui program de ameliorare sau retragerea recunoașterii unei societăți de ameliorare sau a unei exploatații de ameliorare în cazul nerespectării normelor prevăzute în prezentul regulament.
(66) Comisia ar trebui să efectueze controale în statele membre, după caz, printre altele ca urmare a rezultatelor controalelor oficiale efectuate de către statele membre pentru a asigura aplicarea normelor prevăzute în prezentul regulament în toate statele membre.
(67) Comisia ar trebui să efectueze controale în țări terțe, după caz, în vederea stabilirii listei cu organismele de ameliorare din țările terțe din care ar trebui să fie permisă introducerea în Uniune de animale de reproducție și de material seminal, de ovule și de embrioni provenind de la acestea, precum și în vederea elaborării condițiilor pentru introducerea acestora în Uniune și a obținerii informațiilor zootehnice și genealogice referitoare la funcționarea acordurilor de echivalență. Comisia ar trebui să efectueze, de asemenea, controale în țări terțe în cazurile justificate de apariția sau recurența unor probleme legate de animalele de reproducție sau a materialului germinativ provenit de la acestea.
(68) Verificarea conformității cu normele prevăzute în prezentul regulament prin controale oficiale este de o importanță crucială pentru a garanta că obiectivele prezentului regulament sunt realizate efectiv în întreaga Uniune. Deficiențele în cadrul sistemului de control dintr-un stat membru pot, în anumite cazuri, ridica obstacole majore în calea realizării obiectivelor respective și pot conduce la cazuri grave de nerespectare la scară largă a normelor în cauză. Prin urmare, Comisia ar trebui să fie în măsură să reacționeze la deficiențele grave în cadrul sistemului de control al unui stat membru prin adoptarea de măsuri, în așteptarea întreprinderii acțiunilor necesare pentru a remedia problema de către statul membru în cauză. Astfel de măsuri ar putea include interzicerea sau aplicarea unor condiții speciale privind comerțul cu animale de reproducție sau cu material germinativ provenit de la acestea sau orice alte măsuri pe care Comisia le-ar considera adecvate pentru a trata cazurile grave de nerespectare.
(69) Deoarece Directivele 88/661/CEE, 89/361/CEE, 90/427/CEE, 94/28/CE și 2009/157/CE urmează să fie abrogate și înlocuite prin prezentul regulament, este necesar, de asemenea, ca actele Comisiei adoptate în temeiul acestor directive să fie abrogate și înlocuite, după caz, fie prin acte delegate, fie prin acte de punere în aplicare adoptate în temeiul competențelor conferite prin prezentul regulament. În consecință, respectivele acte ale Comisiei ar trebui să fie abrogate și, dacă este necesar, să fie înlocuite.
(70) Pentru a se asigura punerea în aplicare corespunzătoare a prezentului regulament și completarea sa sau modificarea anexelor la acesta, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește stabilirea cerințelor privind testarea performanțelor și evaluarea genetică, sarcinile și cerințele impuse centrelor de referință ale Uniunii Europene și conținutul și formatul certificatelor zootehnice.
(71) Atunci când pregătește și redactează acte delegate, este deosebit de important ca, pe durata lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să desfășoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, iar respectivele consultări să se efectueze în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 13 aprilie 2016 (24). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei care se referă la pregătirea actelor delegate.
(72) În vederea asigurării unor condiții uniforme privind punerea în aplicare a dispozițiilor din prezentul regulament în ceea ce privește modelele de formulare pentru informațiile care urmează să fie puse la dispoziția publicului de statele membre cu privire la lista cu societățile de ameliorare sau exploatațiile de ameliorare recunoscute, metodele de verificare a identității animalelor de reproducție de rasă pură, testarea performanțelor și evaluarea genetică, desemnarea centrelor de referință ale Uniunii Europene, modelele de formulare pentru documentele de identificare unice pe durata vieții ale ecvideelor, modelele de certificate zootehnice care însoțesc animalele de reproducție și materialul germinativ provenit de la acestea, recunoașterea măsurilor echivalente aplicate în țări terțe, perturbările grave ale sistemului de control al unui stat membru și stabilirea unor măsuri speciale privind introducerea în Uniune de animale de reproducție și de material germinativ provenit de la acestea, ar trebui să fie conferite Comisiei competențe de executare. Competențele respective ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (25). În cazul în care Comitetul permanent pentru zootehnie nu emite niciun aviz, Comisia nu ar trebui să adopte actul de punere în aplicare.
(73) Normele prevăzute în Directivele 87/328/CEE, 88/661/CEE, 89/361/CEE, 90/118/CEE, 90/119/CEE, 90/427/CEE, 91/174/CEE, 94/28/CE și 2009/157/CE și în Decizia 96/463/CE urmează să fie înlocuite cu normele prevăzute în prezentul regulament și în actele delegate și actele de punere în aplicare ale Comisiei adoptate în temeiul competențelor conferite prin prezentul regulament. În consecință, actele juridice respective ar trebui să fie abrogate.
(74) Pentru a defini criteriile specifice în funcție de specie pentru autorizarea sau recunoașterea societăților de ameliorare și a exploatațiilor de ameliorare, înscrierea animalelor de reproducție în registre genealogice, acceptarea pentru reproducție și inseminare artificială, precum și pentru testarea performanțelor și evaluarea genetică, în temeiul Directivelor 88/661/CEE, 89/361/CEE, 90/427/CEE, 94/28/CE și 2009/157/CE au fost adoptate Deciziile 84/247/CEE (26), 84/419/CEE (27), 89/501/CEE (28), 89/502/CEE (29), 89/504/CEE (30), 89/505/CEE (31), 89/507/CEE (32), 90/254/CEE (33), 90/255/CEE (34), 90/256/CEE (35), 90/257/CEE (36), 92/353/CEE (37), 96/78/CE (38) și 2006/427/CE (39) ale Comisiei. Prezentul regulament ar trebui să prevadă norme care să le înlocuiască pe cele prevăzute în respectivele decizii ale Comisiei.
(75) Prezentul regulament ar trebui să stabilească norme similare celor prevăzute în Decizia 92/354/CEE a Comisiei (40).
(76) În temeiul Directivelor 88/661/CEE, 89/361/CEE, 90/427/CEE, 94/28/CE și 2009/157/CE au fost adoptate următoarele acte juridice: Deciziile 89/503/CEE (41), 89/506/CEE (42), 90/258/CEE (43), 96/79/CE (44), 96/509/CE (45), 96/510/CE (46), 2005/379/CE (47) ale Comisiei și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/262 al Comisiei (48). Prezentul regulament ar trebui să prevadă norme care să le înlocuiască pe cele prevăzute în actele juridice ale Comisiei menționate.
(77) Pentru a se asigura claritatea juridică și pentru a se evita paralelismele, actele juridice ale Comisiei menționate la considerentele 74, 75 și 76 ar trebui să fie abrogate la data aplicării prezentului regulament. În plus, cu cel puțin 18 luni înainte de data aplicării prezentului regulament, Comisia ar trebui să adopte actele de punere în aplicare privind modelele de formulare pentru prezentarea informațiilor care urmează să fie puse la dispoziția publicului de statele membre cu privire la lista cu societățile de ameliorare sau exploatațiile de ameliorare recunoscute și privind modelele de formulare pentru certificatele zootehnice pentru animalele de reproducție și materialul germinativ provenit de la acestea. Respectivele acte de punere în aplicare ar trebui să se aplice de la data aplicării prezentului regulament.
(78) Cu scopul de a asigura o tranziție fără probleme pentru organizațiile de crescători, organizațiile de ameliorare, asociațiile de crescători, întreprinderile private sau alte organizații sau asociații care au fost aprobate sau recunoscute cu sau fără o limitare în timp în temeiul actelor abrogate prin prezentul regulament și pentru programele de ameliorare desfășurate de operatorii în cauză, operatorii în cauză și programele lor de ameliorare ar trebui considerate ca fiind recunoscute sau aprobate în conformitate cu prezentul regulament. Prin urmare, operatorilor în cauză și programelor lor de ameliorare nu ar trebui să li se aplice procedurile de recunoaștere, aprobare și de notificare către celelalte state membre a extinderii teritoriului geografic prevăzute de prezentul regulament, deși celelalte dispoziții ale regulamentului ar trebui să li se aplice. Statele membre ar trebui să se asigure că operatorii în cauză respectă toate normele prevăzute în prezentul regulament, în special aplicându-le controale oficiale bazate pe riscuri. În caz de neconformitate, autoritățile competente ar trebui să se asigure că operatorii în cauză iau măsurile necesare pentru a remedia neconformitatea respectivă și, dacă este necesar, suspendă sau retrag recunoașterea acestora sau aprobarea programelor lor de ameliorare.
(79) Comisia a adoptat recent o propunere pentru un nou regulament privind controalele oficiale și alte activități oficiale. Noul regulament urmărește să abroge Regulamentul (CE) nr. 882/2004 și Directivele 89/608/CEE (49), 90/425/CEE (50), 91/496/CEE și 97/78/CE ale Consiliului. De asemenea, noul regulament urmărește să includă, cu adaptările necesare, anumite norme prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 și în directivele menționate. Cu toate acestea, ameliorarea animalelor nu va intra în domeniul de aplicare al acestui nou regulament. Pentru claritate și securitate juridică și până la abrogarea Directivelor 89/608/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE și 97/78/CE prin noul regulament, este necesar să se elimine referirile la termenul „zootehnic” din Directivele 89/608/CEE și 90/425/CEE, în timp ce Directivele 91/496/CEE și 97/78/CE nu necesită o astfel de modificare. Prin urmare, Directivele 89/608/CEE și 90/425/CEE ar trebui modificate în mod corespunzător.
(80) Până la data aplicării articolului 110 din Regulamentul (UE) 2016/429, societățile de ameliorare care desfășoară programe de ameliorare aprobate pentru animalele de reproducție de rasă pură din specia ecvină ar trebui să poată continua să elibereze documente de identificare pentru animalele de reproducție de rasă pură respective în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Directiva 90/427/CEE.
(81) Prezentul regulament ar trebui să se aplice începând cu prima zi a celei de-a 28-a luni de la data la care a intrat în vigoare,