Recitale
(1) Decizia 2006/415/CE a Comisiei din 14 iunie 2006 privind anumite măsuri de protecție referitoare la influența aviară de subtip H5N1 la păsările de curte din Comunitate și de abrogare a Deciziei 2006/135/CE (4) prevede aplicarea anumitor măsuri de protecție pentru a preveni răspândirea bolii, inclusiv stabilirea unor zone A și B ca urmare a suspectării sau confirmării unui focar de gripă aviară.
(2) În urma izbucnirii unor focare de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5N1 în Germania și Polonia, Decizia 2006/415/CE a fost modificată ultima dată prin Deciziile 2007/878/CE (5) și 2007/885/CE (6) ale Comisiei.
(3) Măsurile de protecție adoptate de Germania în temeiul Deciziei 2006/415/CE, inclusiv stabilirea de zone A și B, în conformitate cu articolul 4 din decizia menționată, au fost reexaminate în cadrul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și pot fi confirmate.
(4) Deoarece în Polonia s-a înregistrat un nou focar de boală în zona supusă restricțiilor, durata măsurilor ar trebui modificată pentru a se ține cont de situația epidemiologică.
(5) România a notificat Comisiei că, datorită situației favorabile a bolii în statul membru respectiv, toate măsurile de protecție instituite ca urmare a focarelor de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5N1 de pe teritoriul său au fost suprimate în data de 31 decembrie 2007 și, prin urmare, stabilirea de zone A și B în statul membru respectiv în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Decizia 2006/415/CE nu mai este necesară.
(6) Din motive de claritate, anexa la Decizia 2006/415/CE ar trebui înlocuită în totalitate.
(7) Prin urmare, Decizia 2006/415/CE ar trebui modificată în consecință.
(8) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,