Începe proba gratuită

Regulament 2018/1145 · CELEX 32018R1145

Regulamentul delegat (UE) 2018/1145 al Comisiei din 7 iunie 2018 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/891 în ceea ce privește organizațiile de producători din sectorul fructelor și legumelor

Data act
07.06.2018
Intrare in vigoare
01.01.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_208_R_0001
Status
In vigoare
ajutor de stat criterii de eligibilitate pentru finanțare fonduri pentru agricultură fructe grup de ferme holding agricol legume organizație de producători producție agricolă program operațional

Recitale

(1) Regulamentul delegat (UE) 2017/891 al Comisiei (2) completează Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce privește sectorul fructelor și legumelor și sectorul fructelor și legumelor prelucrate. Regulamentul (UE) 2017/2393 al Parlamentului European și al Consiliului (3) a modificat Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în special în ceea ce privește ajutoarele acordate organizațiilor de producători din sectorul fructelor și legumelor. Așadar, Regulamentul delegat (UE) 2017/891 ar trebui să reflecte modificările dispozițiilor relevante din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.

(2) Ar trebui actualizate dispozițiile referitoare la asistența financiară națională în sectorul fructelor și legumelor.

(3) Este necesară clarificarea dispozițiilor referitoare la cazurile în care membrilor producători ai unei organizații de producători ar trebui să li se permită să vândă un anumit procentaj din propriile produse în afara organizației de producători dacă organizația de producători autorizează acest lucru în propriul statut și dacă acest lucru este în conformitate cu termenii și condițiile statului membru. Trebuie precizat pragul pentru vânzările efectuate în afara organizației de producători.

(4) Măsurile noi referitoare la îndrumarea profesională între organizațiile de producători și la realimentarea fondurilor mutuale în cadrul programelor operaționale ar trebui să fie eligibile pentru asistența financiară din partea Uniunii.

(5) Statele membre pot continua să acorde asistență financiară națională din bugetul național organizațiilor de producători din regiunile Uniunii în care gradul de organizare este deosebit de scăzut. Prin urmare, pentru a se evita distorsionarea pieței interne a Uniunii, ar trebui să se prevadă condițiile în care se poate acorda asistență financiară națională în sectorul fructelor și legumelor, precum și metoda de calculare a gradului de organizare menționat la articolul 34 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.

(6) Este necesară clarificarea dispozițiilor referitoare la eligibilitatea pentru asistența financiară din partea Uniunii a anumitor investiții.

(7) Acțiunile eligibile și ineligibile legate de promovare și comunicare, inclusiv acțiunile și activitățile care vizează diversificarea și consolidarea piețelor fructelor și legumelor, indiferent dacă pentru prevenirea unei crize sau într-o perioadă de criză, trebuie clarificate în ceea ce privește eligibilitatea acțiunilor și a activităților pentru asistența financiară din partea Uniunii.

(8) Ar trebui simplificate dispozițiile privind rapoartele anuale referitoare la organizațiile de producători, la asociațiile de organizații de producători, inclusiv la asociațiile transnaționale de organizații de producători, și la grupurile de producători, precum și la fondurile operaționale, programele operaționale și planurile de recunoaștere. Este necesar ca dispozițiile respective să permită Comisiei să monitorizeze sectorul în mod corespunzător.

(9) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2017/891 ar trebui modificat în consecință.

(10) Ar trebui să se stabilească dispoziții tranzitorii pentru a se asigura o tranziție fără probleme de la cerințele, măsurile și acțiunile existente prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2017/891 la noile cerințe prevăzute în prezentul regulament.

(11) Prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată ca Regulamentul (UE) 2017/2393. Totuși, dispozițiile referitoare la asistența financiară națională, indicatori și monitorizare ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2019, pentru a se acorda statelor membre și operatorilor economici timp pentru adaptarea la noile norme.

(12) Condițiile pentru aplicarea noilor măsuri și acțiuni eligibile pentru asistența financiară din partea Uniunii prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 ar trebui să se aplice de la data aplicării modificărilor regulamentului respectiv introduse prin Regulamentul (UE) 2017/2393, pentru a se asigura stabilitatea piețelor pentru organizațiile de producători și membrii acestora, în special deoarece măsurile respective vizează în principal gestionarea și prevenirea crizelor, și pentru a le permite respectivelor organizații să beneficieze pe deplin de noile măsuri. Pentru ca așteptările legitime să fie protejate, organizațiile de producători pot alege să continue aplicarea programelor operaționale în desfășurare în temeiul normelor aplicabile la momentul aprobării programelor sau să își modifice programele operaționale pentru a beneficia de noile măsuri și acțiuni eligibile pentru asistența financiară din partea Uniunii, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013,

Articolul 1

Modificări aduse Regulamentului delegat (UE) 2017/891

Regulamentul delegat (UE) 2017/891 se modifică după cum urmează: 1. Articolul 2 litera (e) se înlocuiește cu următorul text: „(e) «asociație transnațională de organizații de producători» înseamnă orice asociație de organizații de producători în cadrul căreia cel puțin una dintre organizațiile sau asociațiile asociate se află într-un stat membru diferit de cel în care se află sediul social al asociației;”. 2. Articolul 12 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 12 Comercializarea producției în afara organizației de producători (1) Dacă organizația de producători autorizează în propriul statut o astfel de acțiune și aceasta este în conformitate cu termenii și condițiile stabilite de statul membru și de organizația de producători, membrii producători: (a) pot vinde produsele direct sau în afara propriilor exploatații către consumatori pentru nevoile lor personale; (b) pot comercializa, ei înșiși sau prin intermediul altei organizații de producători desemnate de propria organizație de producători, cantități de produse care, ca volum sau valoare, reprezintă cantități mici în raport cu volumul sau valoarea producției comercializabile a organizației lor; (c) pot comercializa, ei înșiși sau prin intermediul unei alte organizații de producători desemnate de propria organizație de producători, produse care, din cauza caracteristicilor lor sau din cauza producției limitate ca volum sau ca valoare a membrilor producători, nu fac în mod normal obiectul activităților comerciale ale organizației de producători. (2) Partea producției pe care membrii producători o comercializează în afara organizației de producători în conformitate cu alineatul (1) nu depășește, ca volum sau ca valoare, 25 % din producția comercializabilă a fiecărui membru producător. Totuși, statele membre pot stabili, pentru producția pe care membrii producători o pot comercializa în afara organizației de producători, un procentaj mai scăzut decât cel prevăzut la primul paragraf. Statele membre pot majora procentajul respectiv până la 40 % în cazul produselor vizate de Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (*1) sau în cazul în care membrii producători își comercializează producția prin intermediul unei alte organizații de producători desemnate de propria lor organizație de producători. (*1) Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (JO L 189, 20.7.2007, p. 1).” " 3. La articolul 22, alineatul (10) se înlocuiește cu următorul text: „(10) În cazul diminuării producției din cauza unui dezastru natural, a unui fenomen meteorologic, a unei boli a animalelor sau plantelor sau a unei infestări cu dăunători, poate fi inclusă în valoarea producției comercializate orice despăgubire primită din partea asiguratorului, date fiind cauzele menționate, în temeiul acțiunilor de asigurare a recoltelor vizate de secțiunea 7 din capitolul III sau al acțiunilor echivalente gestionate de organizația de producători sau de membrii producători ai acesteia.” 4. La articolul 30, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text: „(2) Organizațiile de producători sau asociațiile de organizații de producători cărora li s-a acordat sprijinul prevăzut la articolul 27 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 sau la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei (*2) pot implementa un program operațional în aceeași perioadă, cu condiția ca statul membru în cauză să se asigure că beneficiarii primesc sprijin pentru orice acțiune doar în cadrul unei singure scheme. (*2) Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei din 25 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale ca fiind compatibile cu piața internă, în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO L 193, 1.7.2014, p. 1).” " 5. La articolul 31 alineatul (6) primul paragraf, prima teză se înlocuiește cu următorul text: „Investițiile, inclusiv cele în temeiul unor contracte de leasing, pot fi finanțate prin fondul operațional printr-o singură sumă sau în tranșe care au fost aprobate în programul operațional.” 6. În titlul II capitolul III, secțiunea 3 se înlocuiește cu următorul text: „ Secțiunea 3 Sprijin legat de fondurile mutuale Articolul 40 Sprijin legat de fondurile mutuale (1) „Statele membre adoptă dispoziții detaliate referitoare la sprijinul pentru costul administrativ generat de constituirea unor fonduri mutuale și de realimentarea fondurilor mutuale, sprijin menționat la articolul 33 alineatul (3) primul paragraf litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. (2) Sprijinul pentru costul administrativ generat de constituirea unor fonduri mutuale menționat la alineatul (1) cuprinde atât asistența financiară din partea Uniunii, cât și contribuția organizației de producători. Cuantumul total al sprijinului respectiv nu depășește 5 %, 4 % sau 2 % din contribuția organizației de producători la fondul mutual în primul, al doilea și, respectiv, al treilea an de funcționare a acestuia. (3) O organizație de producători poate primi o singură dată sprijinul pentru costul administrativ generat de constituirea unor fonduri mutuale menționat la alineatul (1) și doar în primii trei ani de funcționare a fondului mutual. Dacă o organizație de producători solicită sprijinul respectiv doar în al doilea sau în al treilea an de funcționare a fondurilor mutuale, sprijinul este de 4 % sau de 2 % din contribuția organizației de producători la fondul mutual din al doilea și, respectiv, din al treilea an de funcționare a acestuia. (4) Statele membre pot stabili plafoane pentru cuantumurile care pot fi primite de o organizație de producători ca sprijin legat de fondurile mutuale.” 7. În titlul II capitolul III, se adaugă următoarea secțiune 8: „ Secțiunea 8 Sprijin legat de îndrumarea profesională Articolul 51a Implementarea măsurilor de îndrumare profesională (1) În scopul aplicării articolului 33 alineatul (3) litera (i) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, sunt eligibile pentru sprijin următoarele măsuri de îndrumare profesională: (a) schimburile de bune practici legate de măsurile de prevenire și gestionare a crizelor menționate la articolul 33 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, menite a ajuta organizațiile de producători recunoscute, grupurile de producători recunoscute sau producătorii individuali recunoscuți să beneficieze de experiența acumulată în ceea ce privește aplicarea măsurilor de prevenire și gestionare a crizelor; (b) promovarea înființării de noi organizații de producători, a fuzionării unora existente sau sprijinirea unor producători individuali în scopul aderării la o organizație de producători existentă; (c) crearea de oportunități de colaborare în rețea pentru furnizorii și beneficiarii de îndrumare profesională, pentru consolidarea, în special, a canalelor de comercializare ca mijloc de prevenire și gestionare a crizelor. (2) Furnizorul de îndrumare profesională este asociația de organizații de producători sau organizația de producători. Furnizorul de îndrumare profesională este beneficiarul sprijinului pentru măsurile de îndrumare profesională. (3) Beneficiarul îndrumării profesionale este o organizație de producători recunoscută sau un grup de producători care se află în regiuni cu un grad de organizare mai mic de 20 % în cei trei ani consecutivi care precedă implementarea programului operațional. Producătorii individuali, care nu sunt membri ai unei organizații de producători sau ai unor asociații de organizații de producători, pot fi beneficiari de îndrumare profesională chiar dacă se află în regiuni cu un grad de organizare mai mare de 20 %. (4) Cheltuielile legate de îndrumarea profesională fac parte din măsurile de prevenire și gestionare a crizelor cuprinse în programul operațional menționate la articolul 33 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Costurile eligibile legate de îndrumarea profesională sunt enumerate în anexa III la prezentul regulament. Toate costurile specificate în anexa III sunt plătite furnizorului de îndrumare profesională. (5) Măsurile de îndrumare profesională nu se externalizează.” 8. Articolul 52 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 52 Condițiile de acordare a asistenței financiare naționale (1) În scopul aplicării articolului 35 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, gradul de organizare a producătorilor dintr-o regiune a unui stat membru se calculează pe baza valorii fructelor și legumelor produse în regiunea în cauză și comercializate de: (a) organizațiile de producători recunoscute și asociațiile de organizații de producători recunoscute și (b) grupurile de producători recunoscute în conformitate cu articolul 125e din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 sau organizațiile de producători și grupurile de producători recunoscute în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013. În scopul calculării, valoarea stabilită astfel cum se menționează la primul paragraf se împarte la valoarea totală a fructelor și legumelor produse în regiunea respectivă. (2) Valoarea fructelor și legumelor produse în regiunea în cauză și comercializate de organizațiile, asociațiile și grupurile menționate la alineatul (1) primul paragraf literele (a) și (b) include doar produsele pentru care sunt recunoscute respectivele organizații, asociații și grupuri. Articolul 22 se aplică mutatis mutandis. Pentru calcularea valorii totale a fructelor și legumelor produse în regiunea respectivă, se aplică mutatis mutandis metoda prevăzută în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 138/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (*3). (3) Doar fructele și legumele produse în regiunea menționată la alineatul (4) beneficiază de asistență financiară națională. (4) Statele membre definesc regiunile ca părți distincte ale teritoriilor lor, potrivit unor criterii obiective și nediscriminatorii, precum caracteristicile lor agronomice și economice și potențialul lor regional în materie de agricultură/fructe și legume sau structura lor instituțională sau administrativă, pentru care sunt disponibile datele necesare pentru calcularea gradului de organizare menționat la alineatul (1). Regiunile definite de un stat membru nu se modifică timp de cel puțin cinci ani, cu excepția cazului în care o astfel de modificare este justificată în mod obiectiv, mai ales prin motive care nu se leagă de calcularea gradului de organizare a producătorilor în regiunea sau regiunile în cauză. (5) Înaintea acordării asistenței financiare naționale, statele membre notifică Comisiei atât lista cu regiunea/regiunile care îndeplinește/îndeplinesc criteriile menționate la articolul 35 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cât și cuantumul asistenței financiare naționale care urmează a fi acordată organizațiilor de producători din regiunea respectivă/regiunile respective. Statele membre notifică Comisiei orice modificare a regiunii/regiunilor care îndeplinește/îndeplinesc criteriile menționate la articolul 35 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. (*3) Regulamentul (CE) nr. 138/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 decembrie 2003 privind conturile economice pentru agricultură în cadrul Comunității (JO L 33, 5.2.2004, p. 1).” " 9. Articolul 56 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 56 Indicatori (1) Programele operaționale și strategiile naționale fac obiectul monitorizării și evaluării în vederea măsurării progreselor realizate în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor stabilite în programele operaționale, precum și a eficienței lor și a eficacității în raport cu respectivele obiective. (2) Progresele, eficacitatea și eficiența menționate la alineatul (1) sunt evaluate pe întregul parcurs al implementării programului operațional, pe baza indicatorilor prevăzuți în secțiunea 4 a anexei II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/892, referitori la acțiunile și măsurile implementate pe durata desfășurării programelor operaționale de organizațiile de producători recunoscute, de asociațiile de organizații de producători recunoscute, de asociațiile transnaționale de organizații de producători recunoscute și de grupurile de producători recunoscute.” 10. Articolul 57 se modifică după cum urmează: (a) la alineatul (2), litera (c) se înlocuiește cu următorul text: „(c) furnizează informații în scopul îndeplinirii cerințelor privind raportarea.”; (b) alineatul (3) se modifică după cum urmează: (i) al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Exercițiul de evaluare examinează progresele realizate în raport cu obiectivele generale ale programului, pe baza indicatorilor prevăzuți în secțiunea 4 a anexei II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/892”; (ii) ultimul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Raportul de evaluare se atașează la raportul anual corespunzător menționat la articolul 21 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/892.” 11. Anexele II, III și V se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Dispoziții tranzitorii

Fără a se aduce atingere articolului 34 din Regulamentul delegat (UE) 2017/891, un program operațional aprobat în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei (4) sau al Regulamentului delegat (UE) 2017/891 înaintea datei de 20 ianuarie 2018 continuă să funcționeze în condițiile aplicabile înaintea datei de 1 ianuarie 2018 până la încheierea sa. Totuși, la solicitarea unei organizații de producători sau a unei asociații de organizații de producători, statele membre pot aproba modificări ale unui program operațional aprobat în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 sau al Regulamentului delegat (UE) 2017/891 înaintea datei de 20 ianuarie 2018. Modificările respective trebuie să fie în conformitate cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/2393, în Regulamentul delegat (UE) 2017/891, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 din prezentul regulament, și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/892, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1146 (5).

Articolul 3

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2018. Totuși, articolul 1 alineatele (8), (9) și (10) și punctul 3 din anexă se aplică de la 1 ianuarie 2019.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.