Începe proba gratuită

Regulament 2018/659 · CELEX 32018R0659

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 al Comisiei din 12 aprilie 2018 privind condițiile de introducere în Uniune a ecvideelor vii și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee (Text cu relevanță pentru SEE. )

Data act
12.04.2018
Intrare in vigoare
20.05.2018
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2018_110_R_0001
Status
Inactiv
acces vamal temporar animal viu cabaline certificat sanitar import (UE) inseminare artificială inspecție veterinară supravegherea importurilor țări terțe transport animale

Recitale

(1) Directiva 2009/156/CE stabilește cerințele de sănătate animală care reglementează importurile de ecvidee în Uniune. Ea prevede că în Uniune pot fi importate numai ecvidee care provin dintr-o țară terță sau dintr-o parte a unei țări terțe incluse într-o listă de țări terțe întocmită în conformitate cu directiva respectivă și care sunt însoțite de un certificat de sănătate corespunzător unui model întocmit, de asemenea, în conformitate cu directiva respectivă. Certificatul de sănătate trebuie să ateste că ecvideele îndeplinesc condițiile de sănătate stabilite în conformitate cu directiva respectivă în certificatul de sănătate corespunzător.

(2) Lista țărilor terțe din care statele membre autorizează importurile de ecvidee vii și de material seminal, de ovule și de embrioni proveniți de la animale din specia ecvină și regionalizarea unora dintre respectivele țări terțe ar trebui să fie stabilită pe baza statutului sanitar al țărilor terțe respective și ar trebui să se întemeieze pe lista țărilor terțe și a părților din teritoriile țărilor terțe stabilită în Decizia 2004/211/CE a Comisiei (4).

(3) În conformitate cu articolul 12 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2009/156/CE, cerințele de sănătate animală prevăzute în prezentul regulament ar trebui să se bazeze pe o evaluare a riscurilor. Principiile grupării țărilor în zone sanitare, astfel cum se prevede la articolul 12 alineatul (4) din Directiva 2009/156/CE, în funcție de riscurile comune, s-au dovedit a fi eficiente. Cu toate acestea, întrucât termenul „zone” sugerează o anumită contiguitate, iar anumite riscuri de același tip pot să prevaleze în regiuni aflate la distanță unele de altele, țările ar trebui să fie împărțite în „grupe sanitare” specifice.

(4) Directiva 92/65/CEE definește cerințele de sănătate animală care reglementează importurile în Uniune de material seminal, ovule și embrioni proveniți de la animale din specia ecvină. Ea prevede că pot fi importate în Uniune numai produsele care provin dintr-o țară terță sau dintr-o parte a unei țări terțe incluse într-o listă de țări terțe întocmită în conformitate cu respectiva directivă și care sunt însoțite de un certificat de sănătate corespunzător unui model stabilit, de asemenea, în conformitate cu directiva respectivă. Certificatul de sănătate trebuie să ateste că produsele provin din centre de colectare și de depozitare aprobate sau de la echipe de colectare și de producție care oferă garanții cel puțin echivalente cu cele stabilite în secțiunea I din anexa D la respectiva directivă.

(5) Directiva 92/65/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/73/CE a Consiliului (5), a introdus o procedură simplificată de întocmire a listei centrelor de colectare și de depozitare a materialului seminal și a celei a echipelor de colectare și de producție de embrioni din țările terțe, aprobate pentru importuri de produse în Uniune. Listele sunt disponibile pe site-ul internet al Comisiei (6).

(6) Anexa D la Directiva 92/65/CEE conține anumite cerințe pentru materialul seminal, ovulele și embrionii de ecvidee și prevede norme privind aprobarea, supravegherea și funcționarea centrelor de colectare și de depozitare a materialului seminal și ale echipelor de colectare și de producție de embrioni, precum și condiții detaliate privind statutul sanitar al animalelor donatoare. În consecință, este necesar să se stabilească modele de certificate de sănătate pentru importurile în Uniune de material seminal, de ovule și de embrioni de ecvidee.

(7) În plus, ar trebui să se emită dispoziții privind importurile în Uniune de stocuri existente de produse care sunt conforme cu dispozițiile Directivei 92/65/CEE, stabilite înainte de intrarea în vigoare a modificărilor introduse prin Regulamentul (UE) nr. 176/2010 al Comisiei (7). În consecință, este necesar să se stabilească modele de certificate de sănătate separate pentru importurile de transporturi de material seminal, de ovule și de embrioni de ecvidee colectați sau produși, prelucrați și depozitați în conformitate cu anexa D la Directiva 92/65/CEE înainte de 1 septembrie 2010.

(8) Capacitățile de stocare de lungă durată pentru astfel de produse face ca, în prezent, să fie imposibil să se stabilească o dată pentru epuizarea stocurilor existente. Prin urmare, nu este posibil să se stabilească o dată pentru încheierea utilizării respectivelor modele de certificate de sănătate pentru stocurile existente.

(9) Pentru asigurarea trasabilității depline a produselor, prezentul regulament ar trebui să stabilească modele de certificate de sănătate pentru importurile în Uniune de material seminal de ecvidee colectat în centre autorizate de colectare a materialului seminal și expediat dintr-un centru aprobat de depozitare a materialului seminal, indiferent dacă acesta din urmă face sau nu parte dintr-un centru de colectare a materialului seminal aprobat sub un număr de aprobare diferit.

(10) În plus, este adecvat ca transporturile de produse importate în Uniune din Elveția să fie însoțite de certificate de sănătate întocmite în conformitate cu modelele utilizate pentru comerțul din interiorul Uniunii cu material seminal, ovule și embrioni proveniți de la animale din specia ecvină, stabilite în Decizia 2010/470/UE a Comisiei (8), cu adaptările prevăzute la punctele 8 și 9 din capitolul IX secțiunea B al apendicelui 2 la anexa 11 la Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind comerțul cu produse agricole, astfel cum a fost aprobat prin Decizia 2002/309/CE Euratom a Consiliului și a Comisiei (9).

(11) Materialul seminal, ovulele și embrionii proveniți de la animale din specia ecvină și expediați din Canada în Uniune pot fi însoțiți de certificate de sănătate întocmite în conformitate cu Acordul dintre Comunitatea Europeană și Guvernul Canadei cu privire la măsurile sanitare pentru protecția sănătății publice și animale în comerțul cu animale vii și produse de origine animală (10), astfel cum a fost aprobat prin Decizia 1999/201/CE a Consiliului (11).

(12) Materialul seminal, ovulele și embrionii proveniți de la animale din specia ecvină și expediați din Noua Zeelandă în Uniune pot fi însoțiți de certificate de sănătate întocmite în conformitate cu Acordul dintre Comunitatea Europeană și Noua Zeelandă privind măsurile sanitare aplicabile în comerțul cu animale vii și produse de origine animală (12), astfel cum a fost aprobat prin Decizia 97/132/CE a Consiliului (13).

(13) În vederea simplificării legislației Uniunii, este adecvat să se grupeze împreună, în cadrul unui singur regulament, cerințele de sănătate animală și de certificare aplicabile introducerii în Uniune a transporturilor de ecvidee și de material seminal, ovule și embrioni de ecvidee, inclusiv lista țărilor terțe și a părților din teritoriile țărilor terțe din care statele membre urmează să autorizeze introducerea în Uniune a unor astfel de transporturi.

(14) Pentru ca statutul sanitar certificat al ecvideelor în timpul deplasării acestora din țara terță exportatoare în Uniune să fie menținut, este necesar să se stabilească cerințe de sănătate animală vizând transportul de ecvidee.

(15) Ar trebui să se emită dispoziții privind calitatea testelor de sănătate și înregistrarea vaccinărilor. Ar trebui să se emită dispoziții și pentru confirmarea rezultatelor testelor de către laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru boli ale ecvideelor altele decât pesta cabalină africană, desemnat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 180/2008 al Comisiei (14), în cazul în care prelevarea de eșantioane bazată pe risc de la ecvidee, în conformitate cu Decizia 97/794/CE a Comisiei (15) determină rezultate care sunt diferite de cele certificate de către țara terță de expediere.

(16) Testele utilizate pentru diagnosticarea arteritei virale ecvine și categoriile de ecvidee masculi cărora li se aplică cerințele de testare pentru arterita virală ecvină ar trebui să fie definite pe baza recomandărilor Comitetului științific veterinar (16), care sunt incluse în Decizia 95/329/CE a Comisiei (17), precum și pe baza celor mai recente recomandări care figurează în capitolul 12.9 din Codul sanitar pentru animale terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), ediția 2016 (18).

(17) Ar trebui să se stabilească un model specific de certificat de sănătate pentru tranzitul prin Uniune al ecvideelor vii dintr-o țară terță sau dintr-o parte a teritoriului unei țări terțe către o altă țară terță sau către o altă parte a teritoriului aceleași țări terțe.

(18) În ceea ce privește controalele necesare pentru asigurarea unei puneri în aplicare uniforme de către statele membre a dispozițiilor privind admiterea temporară a cailor înregistrați, reintroducerea cailor înregistrați după export temporar, tranzitului ecvideelor și transformarea admiterii temporare a cailor înregistrați în introducere permanentă, este necesar să se adopte dispoziții specifice și suplimentare cu privire la utilizarea sistemului informatic veterinar integrat „TRACES” prevăzut în Deciziile 2003/24/CE (19) și 2004/292/CE (20) ale Comisiei de la punctul de control veterinar la frontiera de intrare, aprobat în conformitate cu Decizia 2009/821/CE a Comisiei (21), până la punctul de ieșire din Uniune.

(19) În vederea asigurării coerenței și pentru simplificarea legislației Uniunii, formatul modelelor de certificate de sănătate pentru introducerea în Uniune a ecvideelor și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee ar trebui stabilit pe baza modelelor-standard de certificate sanitar-veterinare prevăzute în anexa I la Decizia 2007/240/CE a Comisiei (22).

(20) Ar trebui să se emită dispoziții pentru a se stabilit, în conformitate cu articolul 19 litera (c) din Directiva 2009/156/CEE, condițiile pentru transformarea introducerii temporare în introducere permanentă, inclusiv dispoziții cu privire la informațiile necesare în TRACES și schimbarea documentului sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI) stabilit în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei (23).

(21) Ar trebui să se prevadă condiții de sănătate animală specifice pentru reintroducerea cailor înregistrați după export temporar în țări terțe pentru a participa la curse, competiții și evenimente culturale, iar în anexa la prezentul regulament ar trebui să se stabilească modelele corespunzătoare de certificate.

(22) Decizia 93/444/CEE a Comisiei (24) definește „punctul de ieșire” și impune, printre altele, ca animalele destinate exportului într-o țară terță să fie însoțite, în drumul lor către punctul de ieșire, de un certificat de sănătate aplicabil cel puțin comerțului cu animale din specia în cauză destinate sacrificării. De asemenea, ea obligă autoritatea competentă de la locul de expediere să notifice deplasarea preconizată la punctul de ieșire. Este necesar să se clarifice faptul că, în vederea asigurării trasabilității, „punctul de ieșire” ar trebui să fie un punct de control la frontieră și că certificatul de sănătate menționat la articolul 2 alineatul (1) din Decizia 93/444/CEE ar trebui să fie, și în cazul cailor înregistrați destinați exportului temporar, certificatul de sănătate stabilit în anexa III la Directiva 2009/156/CE.

(23) Din motive de securitate juridică, Deciziile 92/260/CEE (25), 93/195/CEE (26), 93/196/CEE (27), 93/197/CEE (28), 94/699/CE (29), 95/329/CE, 2003/13/CE (30), 2004/177/CE (31), 2004/211/CE, 2010/57/UE (32) și 2010/471/UE (33) ale Comisiei ar trebui abrogate.

(24) Pentru a permite operatorilor economici să se adapteze noilor norme stabilite în prezentul regulament, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție în cursul căreia statele membre trebuie să autorizeze introducerea în Uniune a ecvideelor și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee care îndeplinesc condițiile stabilite în modelele de certificate de sănătate aplicabile anterior datei aplicării prezentului regulament.

(25) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

SECȚIUNEA 1 Obiect, domeniu de aplicare și definiții

Prezentul regulament stabilește lista țărilor terțe și a părților din teritoriile țărilor terțe din care se autorizează introducerea în Uniune a transporturilor de ecvidee și de material seminal, de ovule și de embrioni ai acestora. El stabilește, de asemenea, cerințele privind sănătatea animală și certificarea sanitar-veterinară aplicabile respectivelor transporturi.

Articolul 2

Definiții

SECȚIUNEA 1 Obiect, domeniu de aplicare și definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: (a) „regionalizare” înseamnă recunoașterea oficială a unei părți din teritoriul unei țări terțe cu delimitări geografice precise, care conține o subpopulație de ecvidee cu un statut sanitar distinct în raport cu una sau mai multe boli specifice și care face obiectul unor măsuri adecvate de supraveghere, de control al bolilor și de biosecuritate; (b) „document de identificare” înseamnă orice document care poate fi utilizat pentru a dovedi identitatea unei ecvidee și care include cel puțin următoarele informații: (i) o descriere narativă a animalului și înregistrarea marcajelor acestuia reprezentate într-o diagramă schematică completată; (ii) o trimitere la marcaje, caracteristici sau identificatori specifici care stabilesc o legătură inechivocă între animal și document; (iii) informațiile prevăzute la punctele 1, 2, 3 și 6-10 din partea A și la punctele 12-18 din partea B a secțiunii 1 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/262 al Comisiei (34); (c) „cal înregistrat” înseamnă un animal din specia Equus caballus înregistrat în conformitate cu definiția din Directiva 90/427/CEE a Consiliului (35), identificat prin intermediul unui document de identificare emis de: (i) autoritatea responsabilă cu reproducerea sau de orice altă autoritate competentă din țara de origine a animalului care administrează cartea sau registrul genealogic pentru rasa de ecvidee în cauză; sau (ii) orice asociație sau organizație internațională care administrează caii pentru competiție sau curse; (d) „introducere” înseamnă acțiunea care constă în deplasarea ecvideelor sau a materialului seminal, a ovulelor sau a embrionilor acestora, într-unul dintre teritoriile menționate în anexa I la Directiva 97/78/CE a Consiliului (36); (e) „tip de introducere” înseamnă, respectiv, admiterea temporară, reintroducerea după export temporar, importurile și tranzitul; (f) „admitere temporară” înseamnă statutul unui cal înregistrat care provine dintr-o țară terță și care este introdus pe teritoriul Uniunii pentru o perioadă mai mică de 90 de zile; (g) „export temporar” înseamnă deplasarea unui cal înregistrat în afara Uniunii pentru o perioadă mai mică de 90 de zile; (h) „reintroducere” înseamnă deplasarea unui cal înregistrat dintr-o țară terță în Uniune după exportul temporar din Uniune; (i) „importuri” înseamnă introducerea în Uniune, pentru o perioadă nedeterminată, a unui transport de ecvidee sau de material seminal, ovule sau embrioni ai acestora; (j) „tranzit” înseamnă deplasarea unui transport de ecvidee pe teritoriul Uniunii pe căi rutiere, feroviare sau navigabile dintr-o țară terță într-o altă țară terță sau dintr-o parte a teritoriului unei țări terțe într-o altă parte a teritoriului aceleași țări terțe; (k) „punct de control la frontieră” înseamnă orice punct de control, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (2) litera (f) din Directiva 91/496/CEE și la articolul 2 alineatul (2) litera (g) din Directiva 97/78/CE și aprobat pentru produsul în cauză în conformitate cu Decizia 2009/821/CE; (l) „categorie de ecvidee” înseamnă ecvidee înregistrate, ecvidee destinate sacrificării și, respectiv, ecvidee pentru reproducție și producție, astfel cum sunt definite la articolul 2 din Directiva 2009/156/CE, precum și caii înregistrați; (m) „ovule” înseamnă fazele haploide ale ovogenezei, inclusiv oocitele secundare și ovulele; (n) „operator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care intră sub incidența uneia sau a mai multor norme prevăzute în prezentul regulament și care are în responsabilitatea sa ecvidee sau produse germinative provenite de la acestea; (o) „izolare” înseamnă separarea ecvideelor de alte animale pentru o perioadă specificată de timp pentru a preveni transmiterea prin contact direct sau indirect a unui (unor) patogen(i) specificat (specificați), în timp ce ecvideele sunt ținute sub observație și, dacă este necesar, sunt supuse unor teste și tratamente sub supravegherea autorității veterinare; (p) „carantină” înseamnă izolarea ecvideelor în spații exploatate în conformitate cu norme de biosecuritate specifice, sub controlul autorității veterinare; (q) „carantină într-un mediu protejat împotriva vectorilor” înseamnă carantina ecvideelor care: (i) are loc în sedii dedicate care sunt: — verificate pentru a se confirma absența unor vectori relevanți; — incluse într-un sistem de supraveghere a vectorilor din interiorul sediilor respective și de măsuri menite să limiteze prezența vectorilor relevanți în jurul sediilor; (ii) poate include mobilizarea animalului aflat în carantină sub supraveghere oficială în cursul perioadelor cu puțini vectori ale unei zile și cu condiția utilizării unor insecticide și insectifuge și, dacă este posibil, a unui articol de acoperire a corpului; (r) „carantină într-un mediu izolat de vectori” înseamnă carantina ecvideelor într-un imobil închis ermetic: — care este dotat cu un sistem de ventilație cu presiune pozitivă și cu orificii de admisie a aerului dotate cu filtre; — care este accesibil numai printr-un sistem de intrare-ieșire cu ușă dublă (37); — în care există un sistem de supraveghere a vectorilor funcțional; — în care se aplică proceduri standard de operare, împreună cu descrieri ale sistemelor de siguranță și de alarmă, pentru funcționarea carantinei și a transportului ecvideelor la locul de încărcare; (s) „TRACES” înseamnă sistemul veterinar informatic integrat prevăzut în Deciziile 2003/24/CE și 2004/292/CE.

Articolul 3

Lista țărilor terțe și a părților din teritoriile țărilor terțe din care se autorizează introducerea în Uniune a ecvideelor

SECȚIUNEA 2 Lista țărilor terțe și a părților din acestea aplicabilă introducerii în Uniune a ecvideelor și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee

(1) Statele membre autorizează introducerea în Uniune a transporturilor de ecvidee din țările terțe sau, acolo unde Uniunea aplică regionalizarea, din părțile teritoriilor țărilor terțe enumerate în coloanele 2 și 4 ale tabelului din anexa I, în conformitate cu indicațiile prevăzute în anexa respectivă, după cum urmează: (a) admiterea temporară a cailor înregistrați, astfel cum se indică în coloana 6 a tabelului din anexa I, și însoțiți de un certificat de sănătate individual întocmit în conformitate cu modelul de certificat de sănătate stabilit în secțiunea A a părții 1 din anexa II; (b) tranzitul ecvideelor, astfel cum se indică în coloana 15 a tabelului din anexa I, însoțite de un certificat de sănătate individual întocmit în conformitate cu modelul de certificat de sănătate stabilit în secțiunea B a părții 1 din anexa II; (c) reintroducerea cailor înregistrați pentru curse, competiții și evenimente culturale, după export temporar, astfel cum se indică în coloana 7 a tabelului din anexa I, și însoțiți de un certificat de sănătate individual întocmit în conformitate cu modelul corespunzător de certificat de sănătate stabilit în secțiunea A sau B a părții 2 din anexa II; (d) importul cailor înregistrați, astfel cum se indică în coloana 8 a tabelului din anexa I, și însoțiți de un certificat de sănătate individual întocmit în conformitate cu modelul de certificat de sănătate stabilit în secțiunea A a părții 3 din anexa II; (e) importul unui transport de ecvidee destinate sacrificării, astfel cum se indică în coloana 9 a tabelului din anexa I, și însoțite de un certificat de sănătate întocmit în conformitate cu modelul de certificat de sănătate stabilit în secțiunea B a părții 3 din anexa II; (f) importul de ecvidee înregistrate și de ecvidee pentru reproducție și producție, astfel cum se indică în coloana 10 a tabelului din anexa I, și însoțite de un certificat de sănătate individual întocmit în conformitate cu modelul de certificat de sănătate stabilit în secțiunea A a părții 3 din anexa II. (2) Autoritatea competentă din țara terță de expediere aplică măsurile necesare pentru a se conforma condițiilor specifice sau limitărilor temporale indicate pentru țara respectivă în coloana 16 a tabelului din anexa I.

Articolul 4

Țările terțe și părțile teritoriilor țărilor terțe din care se autorizează introducerea în Uniune a materialului seminal de ecvidee

SECȚIUNEA 2 Lista țărilor terțe și a părților din acestea aplicabilă introducerii în Uniune a ecvideelor și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee

Statele membre autorizează introducerea în Uniune a transporturilor de material seminal de ecvidee din țările terțe sau, acolo unde Uniunea aplică regionalizarea, din părțile teritoriilor țărilor terțe enumerate în coloanele 2 și 4 ale tabelului din anexa I, astfel cum se indică în coloanele 11, 12 și 13 din tabelul respectiv, cu condiția ca transportul să respecte următoarele cerințe: (a) transportul este expediat dintr-un centru de colectare sau de depozitare a materialului seminal care figurează în lista întocmită în conformitate cu articolul 17 alineatul (3) litera (b) din Directiva 92/65/CEE; (b) transportul este însoțit de un certificat de sănătate întocmit în conformitate cu modelul corespunzător de certificat de sănătate stabilit în partea 1 a anexei III.

Articolul 5

Țările terțe și părțile teritoriilor țărilor terțe din care se autorizează introducerea în Uniune a ovulelor și a embrionilor de ecvidee

SECȚIUNEA 2 Lista țărilor terțe și a părților din acestea aplicabilă introducerii în Uniune a ecvideelor și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee

Statele membre autorizează introducerea în Uniune a transporturilor de ovule și embrioni de ecvidee din țările terțe sau, acolo unde Uniunea aplică regionalizarea, din părțile teritoriilor țărilor terțe enumerate în coloanele 2 și 4 ale tabelului din anexa I, astfel cum se indică în coloana 14 din tabelul respectiv, cu condiția ca transportul să respecte următoarele cerințe: (a) transportul este expediat de o echipă de colectare sau de producere a embrionilor care figurează în lista întocmită în conformitate cu articolul 17 alineatul (3) litera (b) din Directiva 92/65/CEE; (b) transportul este însoțit de un certificat de sănătate întocmit în conformitate cu modelul corespunzător de certificat de sănătate stabilit în partea 2 a anexei III.

Articolul 6

Certificare

SECȚIUNEA 3 Cerințe generale aplicabile introducerii în Uniune a transporturilor de ecvidee și de material seminal, ovule și embrioni de ecvidee

(1) Certificatele de sănătate, astfel cum sunt prevăzute la articolele 3, 4 și 5, se întocmesc și se emit în conformitate cu: (a) garanțiile sau condițiile suplimentare aplicabile specificate în coloana 16 a anexei I; (b) notele explicative prevăzute în partea 4 a anexei II și, respectiv, în partea 3 a anexei III. (2) Dispozițiile alineatului (1) nu împiedică utilizarea certificării electronice sau a altor sisteme agreate, în toate cazurile în care la nivelul Uniunii au fost instituite proceduri armonizate.

Articolul 7

Perioada de valabilitate a certificatelor de sănătate

SECȚIUNEA 3 Cerințe generale aplicabile introducerii în Uniune a transporturilor de ecvidee și de material seminal, ovule și embrioni de ecvidee

(1) Operatorul responsabil de un transport de ecvidee sau de material seminal, ovule sau embrioni de ecvidee destinat introducerii în Uniune se asigură că transportul este prezentat la un punct de control la frontieră aprobat care este autorizat pentru transportul în cauză nu mai târziu de 10 zile de la data certificării transportului în țara terță de expediere. (2) În cazul în care ecvideele sunt transportate pe mare, perioada de 10 zile menționată la alineatul (1) se prelungește cu perioada transportului pe mare.

Articolul 8

Cerințe generale de sănătate animală

SECȚIUNEA 4 Cerințe în materie de transport pentru introducerea ecvideelor în Uniune

(1) Operatorul responsabil de un transport de ecvidee destinate introducerii în Uniune se asigură că respectivele ecvidee sunt transportate în conformitate cu următoarele cerințe: (a) ecvideele sunt transportate cu un mijloc de transport exclusiv pentru ecvidee destinate introducerii în Uniune sau, alternativ, însoțite de un certificat de sănătate necesar pentru tranzit; (b) ecvideele sunt transportate cu un mijloc de transport destinat exclusiv ecvideelor cu același statut sanitar certificat, cu excepția cazurilor în care este altfel autorizat în baza cerințelor specifice în materie de sănătate animală stabilite în secțiunile A și B ale părții 1 și în secțiunea A a părții 3 din anexa II; (c) ecvideele sunt transportate pe cale rutieră sau feroviară sau deplasate la pas numai într-o țară terță sau într-o parte din teritoriul unei țări terțe care este autorizată pentru cel puțin un tip de introducere a cel puțin unei categorii de ecvidee. (2) Operatorul responsabil de un transport de ecvidee destinate introducerii în Uniune asigură respectarea următoarelor cerințe: (a) cuștile, containerele, boxele sau boxele pentru transport aerian și mijloacele de transport sau compartimentul de transport al mijloacelor de transport în care vor fi transportate ecvideele sunt curățate și dezinfectate înainte de încărcarea animalelor cu un dezinfectant recunoscut oficial în țara de expediere; (b) mijloacele de transport utilizate pentru transportul rutier sau feroviar sunt proiectate, construite și operate astfel încât să prevină pierderea de fecale, de urină sau de furaje în timpul călătoriei preconizate; (c) măsurile de protecție a animalelor împotriva atacurilor vectorilor-insecte sunt aplicate în cazul apariției uneia dintre următoarele boli: (i) pesta cabalină africană sau encefalomielita ecvină venezueleană în țara terță de expediere sau de tranzit; (ii) una sau mai multe dintre de bolile cu transmitere vectorială enumerate la articolul 11 alineatul (1), cu excepția anemiei infecțioase ecvine, în cazul în care ecvideele nu sunt imune sau vaccinate împotriva agentului patogen. În cazul bolilor menționate la punctul (i), protecția împotriva vectorilor include măsuri cum ar fi acoperirea cu plase a cuștilor, containerelor, boxelor sau boxelor pentru transport aerian, ventilația forțată și menținerea închisă a compartimentului de transport, mai puțin pe durata încărcării și a descărcării animalelor sau în cazul acordării de îngrijiri animalelor. (3) Operatorul responsabil de un transport de ecvidee destinate introducerii în Uniune se asigură că, în timpul călătoriei, ecvideele sunt descărcate numai într-o țară terță sau într-o parte a teritoriului unei țări terțe care este autorizată pentru introducerea de ecvidee în Uniune în conformitate cu anexa I.

Articolul 9

Cerințe specifice de sănătate animală aplicabile transportului aerian

SECȚIUNEA 4 Cerințe în materie de transport pentru introducerea ecvideelor în Uniune

(1) Operatorul responsabil de un transport de ecvidee destinate introducerii în Uniune pe cale aeriană asigură respectarea următoarelor cerințe: (a) cuștile, containerele sau boxele pentru transport aerian și aerul din spațiul înconjurător al compartimentului de transport sunt pulverizate cu un repelent pentru insecte adecvat, în combinație cu un insecticid, imediat după închiderea ușilor aeronavei; (b) căpitanul aeronavei completează și semnează declarația stabilită în partea 1 a anexei V. (2) Prin derogare de la articolul 8 alineatul (3), statele membre, la cererea operatorului transportului, pot autoriza o transbordare directă dintr-o aeronavă în alta, care are loc într-o țară care nu figurează în lista din anexa I, cu condiția respectării următoarelor cerințe: (a) transbordarea să fie efectuată în același aeroport în cadrul zonei corespunzătoare aceluiași birou vamal, sub supravegherea directă a unui medic veterinar oficial sau a lucrătorului vamal responsabil; (b) în cursul transbordării, ecvideele să fie protejate de atacurile vectorilor-insecte ai unor boli transmisibile la ecvidee; (c) ecvideele să nu intre în contact cu ecvidee care au un statut sanitar diferit; (d) să fie aplicate măsurile prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) în legătură cu aeronava utilizată pentru continuarea călătoriei; (e) respectarea condițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) și la prezentul alineat literele (a), (b) și (c) este certificată de medicul veterinar oficial sau de lucrătorul vamal responsabil în manifestul transbordării întocmit în conformitate cu modelul stabilit în partea 3 a anexei V.

Articolul 10

Cerințe specifice de sănătate animală aplicabile transportului maritim

SECȚIUNEA 4 Cerințe în materie de transport pentru introducerea ecvideelor în Uniune

(1) Operatorul responsabil de un transport de ecvidee destinate introducerii în Uniune pe cale maritimă asigură respectarea următoarelor cerințe: (a) nava este programată să ancoreze direct într-un port din Uniune, fără escală într-un port al unei țări terțe sau într-o parte din teritoriul unei țări terțe care nu este inclusă în anexa I; (b) cuștile, containerele sau boxele și aerul din spațiul înconjurător din compartimentul de transport sunt pulverizate cu un repelent pentru insecte adecvat, în combinație cu un insecticid, imediat după închiderea compartimentului; (c) căpitanul navei completează și semnează declarația stabilită în partea 2 a anexei V. (2) Prin derogare de la alineatul (1) litera (a), statele membre pot autoriza transbordarea directă de pe o navă pe alta care are loc într-o țară care nu figurează în anexa I cu următoarele condiții: (a) transbordarea să se efectueze în același port în cadrul zonei corespunzătoare aceluiași birou vamal, sub supravegherea directă a unui medic veterinar oficial sau a lucrătorului vamal responsabil; (b) ecvideele să fie protejate în timpul transbordării împotriva atacurilor vectorilor-insecte ale unor boli transmisibile la ecvidee; (c) ecvideele să nu intre în contact cu ecvidee care au un statut sanitar diferit; (d) respectarea condițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (b) și la prezentul alineat literele (a), (b) și (c) să fie certificată de medicul veterinar oficial sau de lucrătorul vamal responsabil în manifestul transbordării întocmit în conformitate cu modelul stabilit în partea 3 a anexei V.

Articolul 11

Cerințe generale privind testele de laborator vizând certificarea transporturilor de ecvidee sau de material seminal, ovule sau embrioni ai acestora destinați introducerii în Uniune

SECȚIUNEA 5 Cerințe generale pentru testarea și vaccinarea ecvideelor destinate introducerii în Uniune și a ecvideelor donatoare al căror material seminal, ovule sau embrioni sunt destinați introducerii în Uniune

(1) Autoritatea competentă din țara terță de expediere a ecvideelor sau a materialului seminal, a ovulelor sau a embrionilor de ecvidee destinați introducerii în Uniune se asigură că testele de laborator prevăzute în certificatele de sănătate stabilite în anexele II și III pentru morvă, durină, anemie infecțioasă ecvină, encefalomielită ecvină venezueleană, encefalomielită ecvină vestică și estică, encefalită japoneză, febră West Nile, stomatită veziculoasă, arterită virală ecvină și metrită contagioasă ecvină îndeplinesc cel puțin condițiile de sensibilitate și de specificitate stabilite pentru boala în cauză în capitolul corespunzător al secțiunii 2.5 din Manualul de teste de diagnostic și vaccinuri pentru animale terestre, cea mai recentă ediție, al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE). (2) Autoritatea competentă din țara terță de expediere a ecvideelor destinate introducerii în Uniune se asigură că testele de laborator prevăzute în certificatele de sănătate stabilite în anexa II pentru pesta cabalină africană sunt efectuate în conformitate cu anexa IV la Directiva 2009/156/CE. (3) Autoritatea competentă din țara terță care expediază ecvidee sau material seminal, ovule sau embrioni de ecvidee destinați introducerii în Uniune asigură respectarea următoarelor cerințe: (a) testele menționate la alineatele (1) și (2) sunt efectuate într-un laborator recunoscut de autoritatea competentă din țara terță de expediere; (b) detaliile prelevării de eșantioane și rezultatele testelor sunt menționate astfel cum este necesar în certificatul de sănătate stabilit pentru transportul în cauză în anexa II sau III, pe baza raportului de laborator pus la dispoziția medicului veterinar oficial responsabil de certificare.

Articolul 12

Testarea în momentul sosirii în Uniune

SECȚIUNEA 5 Cerințe generale pentru testarea și vaccinarea ecvideelor destinate introducerii în Uniune și a ecvideelor donatoare al căror material seminal, ovule sau embrioni sunt destinați introducerii în Uniune

(1) În cazul în care un test efectuat în statul membru de introducere sau în numele acestuia pe un eșantion prelevat în conformitate cu articolul 4 din Decizia 97/794/CE nu confirmă rezultatul unui test de laborator atestat într-un certificat de sănătate care însoțește ecvideele sau materialul seminal, ovulele sau embrionii acestora ce sosesc în Uniune, astfel cum se prevede în anexa II sau III la prezentul regulament, autoritatea competentă a respectivului stat membru de introducere se asigură că testul este repetat în laboratorul național de referință desemnat pentru boala în cauză în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (38). (2) În cazul în care măsurile prevăzute la alineatul (1) nu conduc la un rezultat concludent al verificărilor conformității realizate în baza articolului 4 din Decizia 97/794/CE, autoritatea competentă menționată la alineatul (1) se asigură că eșantionul menționat la același alineat este supus testării definitive după cum urmează: (a) pentru pesta cabalină africană, în laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru pesta cabalină africană, desemnat în conformitate cu Directiva 92/35/CEE a Consiliului (39); (b) pentru bolile menționate la articolul 11 alineatul (1), în laboratorul de referință al Uniunii Europene pentru boli ale ecvideelor altele decât pesta cabalină africană, desemnat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 180/2008.

Articolul 13

Administrarea vaccinurilor și păstrarea evidenței vaccinărilor

SECȚIUNEA 5 Cerințe generale pentru testarea și vaccinarea ecvideelor destinate introducerii în Uniune și a ecvideelor donatoare al căror material seminal, ovule sau embrioni sunt destinați introducerii în Uniune

(1) Autoritatea competentă din țara terță de expediere a ecvideelor sau a materialului seminal, a ovulelor sau a embrionilor acestora destinați introducerii în Uniune se asigură că vaccinarea atestată în oricare dintre certificatele stabilite în anexele II sau III este efectuată în condițiile respectării următoarelor cerințe: (a) vaccinarea este efectuată în conformitate cu instrucțiunile producătorilor sau cu legislația națională, oricare dintre acestea este mai strictă; (b) vaccinarea este efectuată utilizând un vaccin autorizat care îndeplinește cel puțin cerințele privind siguranța, sterilitatea și eficacitatea stabilite pentru vaccinul în cauză în Manualul de teste de diagnostic și vaccinuri pentru animale terestre, cea mai recentă ediție, al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE). (2) În cazul în care autoritatea competentă dintr-o țară terță atestă că un rezultat pozitiv de laborator al unui test serologic pentru pesta cabalină africană are legătură cu o vaccinare anterioară, vaccinarea este documentată în documentul de identificare care însoțește animalul ecvin, dacă este disponibil un astfel de document de identificare.

Articolul 14

Cerințe privind arterita virală ecvină

SECȚIUNEA 5 Cerințe generale pentru testarea și vaccinarea ecvideelor destinate introducerii în Uniune și a ecvideelor donatoare al căror material seminal, ovule sau embrioni sunt destinați introducerii în Uniune

(1) Masculii necastrați din specia ecvină destinați introducerii în Uniune, cu excepția celor enumerați la punctul 1 din anexa IV, sunt supuși testelor pentru arterita virală ecvină pentru a se stabili că materialul lor seminal nu conține virusul arteritei ecvine. (2) Vaccinarea împotriva arteritei virale ecvine, inclusiv testele necesare în conformitate cu punctul 1 litera (a) din anexa IV, se efectuează sub supraveghere veterinară oficială. (3) Vaccinarea împotriva arteritei virale ecvine este valabilă dacă există dovezi documentate care însoțesc animalul din specia ecvină din care rezultă un istoric neîntrerupt al unei vaccinări primare efectuate în conformitate cu unul dintre protocoale de vaccinare prevăzute la punctul 1 litera (a) din anexa IV și al unor revaccinări periodice în conformitate cu recomandările producătorului și, în orice caz, la intervale de maximum 12 luni.

Articolul 15

Identificarea ecvideelor destinate introducerii în Uniune

SECȚIUNEA 6 Identificarea ecvideelor destinate introducerii în Uniune

(1) Ecvideele destinate introducerii în Uniune sunt identificate individual astfel încât să se asigure o corespondență fără echivoc între animal și statutul său sanitar certificat. Această identificare: (a) este conformă cu cerințele de la articolul 14 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/262; sau (b) conține cel puțin informațiile detaliate la punctele 1, 2, 3 și 6-10 din partea A și la punctele 12-18 din partea B a secțiunii I din partea 1 a anexei I la regulamentul respectiv. (2) Ecvideele destinate sacrificării care urmează să fie importate în Uniune sunt marcate individual cu un transponder electronic sau cu o crotalie, ale căror numere sunt înregistrate în certificatul de sănătate care însoțește animalele în timpul transportului. (3) Ecvideele destinate sacrificării care urmează să fie importate în Uniune sunt marcate, pe copita stângă din față, într-un mod clar și indelebil, cu litera „S” aplicată termic, cu dimensiunea de minimum jumătate din lungimea peretelui copitei, în următoarele cazuri: (a) dacă sunt marcate în mod individual, prin derogare de la alineatul (2), cu ajutorul unei metode alternative indicate în certificatul de sănătate, caz în care animalele trebuie să fie expediate la abatorul de destinație în conformitate cu articolul 21 litera (a); (b) dacă sunt destinate expedierii la abatorul de destinație în conformitate cu articolul 21 litera (b).

Articolul 16

Măsuri care trebuie luate de autoritățile competente pentru a asigura trasabilitatea unui cal înregistrat admis temporar

SECȚIUNEA 7 Cerințe specifice de sănătate animală și de certificare aplicabile introducerii în Uniune a transporturilor de ecvidee

(1) Sub rezerva respectării condițiilor de introducere, autoritatea competentă de la punctul de control la frontieră: (a) reține o copie a certificatului de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (a); (b) informează, prin intermediul TRACES, autoritatea competentă relevantă sau punctul de control relevant de la frontiera de ieșire, după caz, despre intrarea unui cal înregistrat admis temporar, după cum urmează: (i) autoritatea competentă de la locul de destinație indicat în rubrica I.6 din documentul sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI) prevăzut în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 282/2004; (ii) postul de control la frontiera de ieșire declarat de proprietar sau de reprezentantul proprietarului calului înregistrat în declarația care însoțește certificatul de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (a) prin completarea rubricii I.24 din DSVCI; (iii) autoritățile competente responsabile de locurile de reședință temporară indicate de proprietar sau de reprezentantul proprietarului calului înregistrat în declarația care însoțește certificatul de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (a); (c) pune la dispoziție cel puțin o copie a DSVCI operatorului identificat ca „operator responsabil de transport” în rubrica I.7 din DSVCI menționat la alineatul (1) litera (b). (2) În cazul în care un cal înregistrat urmează să fie deplasat dintr-un stat membru într-un alt stat membru în cursul admiterii sale temporare, autoritatea competentă de la locul de expediere: (a) în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de sănătate animală menționate la articolele 4 și 5 din Directiva 2009/156/CE, emite un certificat de sănătate în conformitate cu anexa III la Directiva 2009/156/CE, fie pentru un cal înregistrat individual, fie pentru un transport de cai înregistrați cu aceeași origine și aceeași destinație și introduce în rubrica I.6 din respectivul certificat o trimitere la certificatul de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (a) al fiecărui cal înregistrat admis temporar care face parte din lot și o trimitere la DSVCI menționat la alineatul (1) litera (b) punctul (i); (b) anunță, prin intermediul TRACES, autoritatea competentă de la locul de destinație cu privire la introducerea unui cal înregistrat în statul membru respectiv și solicită verificarea sosirii prin completarea unei părți III suplimentare a DSVCI menționat la alineatul (1) litera (b) punctul (i); (c) furnizează operatorului, astfel cum este identificat în rubrica I.7 din DSVCI menționat la alineatul (1) litera (b) punctul (i), un nou exemplar tipărit al DSVCI care conține partea III adăugată în conformitate cu litera (b) a prezentului alineat; (d) invalidează sau retrage orice exemplar tipărit al DSVCI furnizat operatorului în conformitate cu alineatul (1) litera (c) sau, dacă a existat o deplasare anterioară într-un alt stat membru, în conformitate cu litera (c) a prezentului alineat. (3) Autoritatea competentă de la locul de destinație menționată la alineatul (1) litera (b) punctul (i) și la alineatul (2) litera (b) confirmă, prin intermediul TRACES, sosirea calului înregistrat și documentează verificările efectuate completând partea III din DSVCI. (4) La sfârșitul admiterii temporare, autoritatea competentă menționată la alineatul (1) litera (b) punctul (i) sau punctul (iii) care certifică țării terțe de origine sau altei țări terțe calul înregistrat admis temporar: (a) informează, prin intermediul TRACES, punctul de control la frontiera de ieșire cu privire la plecarea din Uniune a calului înregistrat admis temporar, completând o parte III suplimentară din DSVCI menționat la alineatul (1) litera (b) punctul (i); (b) furnizează operatorului, astfel cum este identificat în rubrica I.7. din DSVCI menționat la alineatul (1) litera (b) punctul (i), un nou exemplar tipărit al DSVCI care conține partea III adăugată în conformitate cu litera (a) a prezentului alineat; (c) în cazul în care punctul de control la frontiera de ieșire este situat în alt stat membru: (i) emite, în baza Deciziei 93/444/CEE, un certificat în conformitate cu anexa III la Directiva 2009/156/CE fie pentru un cal înregistrat individual, fie pentru un transport de cai înregistrați care au aceeași origine și aceeași destinație; (ii) introduce în rubrica I.6. a certificatului menționat la punctul (i) o trimitere la certificatul de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (a) al fiecărui cal înregistrat admis temporar care face parte din transportul respectiv, precum și o trimitere la DSVCI menționat la alineatul (1) litera (b) punctul (i). (5) Punctul de control la frontiera de ieșire menționat la alineatul (4) litera (a) documentează încheierea admiterii temporare a calului înregistrat, completând în mod corespunzător partea III a DSVCI. (6) În cazul în care admiterea temporară a unui cal înregistrat nu s-a încheiat în conformitate cu alineatul (5) într-o perioadă mai mică de 90 de zile de la data emiterii DSVCI menționat la alineatul (1) litera (b) punctul (i), se transmite automat, prin intermediul TRACES, o avertizare punctului de control la frontiera de intrare și autorităților competente menționate la prezentul articol până în momentul în care autoritățile competente respective stabilesc statutul calului înregistrat.

Articolul 17

Responsabilitățile operatorului pentru caii înregistrați admiși temporar

SECȚIUNEA 7 Cerințe specifice de sănătate animală și de certificare aplicabile introducerii în Uniune a transporturilor de ecvidee

(1) Operatorul responsabil de un cal înregistrat admis temporar în Uniune, astfel cum este identificat la rubrica I.7 din DSVCI menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i), se asigură că sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) calul înregistrat este însoțit, în orice moment al admiterii sale temporare, de certificatul său de sănătate original menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (a) și de DSVCI emis de punctul de control la frontiera de intrare în Uniune; (b) calul înregistrat rămâne în statul membru respectiv și în locul menționat în declarația care însoțește certificatul de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (a); (c) în cazul în care calul înregistrat urmează să fie deplasat într-un alt stat membru, el este însoțit de un certificat de sănătate în conformitate cu anexa III la Directiva 2009/156/CE și de DSVCI modificat emis de autoritatea competentă în conformitate cu articolul 16 alineatul (2); (d) orice exemplare tipărite anterioare ale DSVCI sunt predate autorității competente pentru invalidare sau retragere; (e) calul înregistrat părăsește Uniunea printr-un punct de control la frontieră indicat în certificatul de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (a) nu mai târziu de 89 de zile de la data intrării în Uniune indicată în DSVCI corespunzător. (2) Operatorul menționat la alineatul (1) rămâne responsabil de deplasarea calului înregistrat în cursul admiterii sale temporare în Uniune și, în particular, informează: (a) autoritatea competentă menționată la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctele (i) și (iii) cu privire la orice modificări care trebuie să fie aduse deplasărilor menționate în declarația care însoțește certificatul de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (a); (b) postul de control la frontiera de ieșire cu privire la data la care caii înregistrați admiși temporar urmează să iasă din Uniune; (c) autoritatea competentă menționată la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctele (i) și (iii) responsabilă de exploatație cu privire la decesul sau pierderea calului înregistrat sau cu privire la orice urgență, precum condiții de sănătate care necesită îngrijire veterinară care depășește cele 89 de zile de admitere temporară.

Articolul 18

Reintroducerea după export temporar a cailor înregistrați admiși temporar în Uniune

SECȚIUNEA 7 Cerințe specifice de sănătate animală și de certificare aplicabile introducerii în Uniune a transporturilor de ecvidee

(1) Caii înregistrați admiși temporar în Uniune pot fi autorizați în vederea reintroducerii după export temporar într-o țară terță sau într-o parte din teritoriul unei țări terțe autorizată pentru reintroducerea cailor înregistrați pentru a participa la curse, competiții sau evenimente culturale specifice pentru care modelele de certificate de sănătate pentru reintroducerea în Uniune sunt stabilite în conformitate cu articolul 20 alineatul (3), cu condiția ca reintroducerea în Uniune să aibă loc în mai puțin de 90 de zile de la data emiterii DSVCI menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i). (2) Pentru a permite reintroducerea unui cal înregistrat menționat la alineatul (1), autoritatea competentă menționată la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctele (i) și (iii) care emite certificatul de export temporar: (a) aplică măsurile prevăzute la articolul 16 alineatul (4) literele (a) și (b) și, dacă este cazul, litera (c); (b) informează, prin intermediul TRACES, punctul de control la frontieră cu privire la reintroducerea programată prin completarea părții III din DSVCI; (c) furnizează operatorului, astfel cum este identificat în rubrica I.7 din DSVCI menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i), un nou exemplar tipărit al DSVCI care conține partea III adăugată în conformitate cu litera (b) a prezentului alineat; (d) invalidează sau retrage orice exemplar tipărit al DSVCI furnizat în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (c) sau, dacă a existat o deplasare anterioară într-un alt stat membru, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (c). (3) Punctul de control la frontiera de reintroducere: (a) reține exemplarul original al certificatului de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (c); (b) informează, prin intermediul TRACES, despre reintroducerea calului înregistrat: (i) autoritatea competentă de la locul de destinație, astfel cum a fost declarat în declarația care însoțește certificatul de sănătate menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (a) sau astfel cum a fost modificat în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) litera (a); (ii) punctul de control la frontiera de ieșire, astfel cum a fost declarat în declarația care însoțește certificatul de sănătate menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (a) sau astfel cum a fost modificat în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) litera (a), prin completarea rubricii I.24 din DSVCI menționat la litera (d); (c) solicită autorității competente de la locul de destinație să verifice și, dacă este cazul, să confirme sosirea calului înregistrat prin completarea rubricii I.6 din DSVCI menționat la litera (d); (d) furnizează operatorului un exemplar tipărit al unui nou DSVCI în care rubrica II.1 este completată cu o trimitere la numărul DSVCI furnizat anterior în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (c) sau, dacă a existat o deplasare anterioară într-un alt stat membru, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (c), și în care rubrica II.14 este completată cu termenul de ieșire din Uniune indicat în DSVCI menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i); (e) invalidează sau retrage orice exemplar tipărit al DSVCI furnizat operatorului în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (c) sau, dacă a existat o deplasare anterioară într-un alt stat membru, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) litera (c). (4) Ulterior reintroducerii după export temporar a unui cal înregistrat admis temporar în conformitate cu alineatul (1), pentru perioada rămasă mai mică de 90 de zile de la data emiterii DSVCI menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i) se aplică normele prevăzute la articolul 16.

Articolul 19

Transformarea admiterii temporare în admitere permanentă și decesul sau pierderea unui cal înregistrat

SECȚIUNEA 7 Cerințe specifice de sănătate animală și de certificare aplicabile introducerii în Uniune a transporturilor de ecvidee

(1) În cazul în care operatorul, astfel cum este identificat la rubrica I.7. din DSVCI menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i), transmite o cerere autorității competente menționate la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i) sau punctul (iii) sau la articolul 16 alineatul (2) litera (b) în care solicită transformarea admiterii temporare a unui cal înregistrat într-o introducere permanentă, un stat membru poate autoriza respectiva transformare dacă se îndeplinesc următoarele cerințe: (a) în conformitate cu anexa I, importurile de cai înregistrați sunt autorizate din țara terță sau din partea teritoriului țării terțe în cauză; (b) autoritatea competentă responsabilă de locul de ședere temporară a respectat următoarele condiții: (i) respectiva autoritate competentă a efectuat, cu rezultate satisfăcătoare, controalele necesare pentru verificarea conformității cu cerințele în materie de testare și de vaccinare pentru importurile de cai înregistrați din țara terță sau din partea teritoriului țării terțe în cauză menționate în partea 3 din anexa II; (ii) respectiva autoritate competentă s-a asigurat că respectivul cal înregistrat a rămas sub supraveghere veterinară oficială în statul membru respectiv până la încheierea unei perioade de trei luni de la data introducerii sale în Uniune indicată în DSVCI menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i). (2) Autoritatea competentă menționată la alineatul (1) sau un punct de control la frontieră desemnat pentru această sarcină de statul membru: (a) încheie admiterea temporară în TRACES, alegând „Transformare în admitere permanentă” în partea III a DSVCI furnizat operatorului în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (c) sau, în cazul în care a existat o deplasare anterioară într-un alt stat membru, cu articolul 16 alineatul (2) litera (c) sau, în cazul în care a existat o reintroducere anterioară după export temporar, cu articolul 18 alineatul (3) litera (c); (b) furnizează operatorului identificat în rubrica I.7 din DSVCI menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i) un nou exemplar tipărit al DSVCI menționat la litera (a) sau un nou DSVCI în care mențiunea „Pentru piața internă” este bifată la rubrica I.21; (c) invalidează sau retrage orice formular tipărit al DSVCI furnizat operatorului în conformitate fie cu articolul 16 alineatul (1) litera (c) fie, în cazul în care a existat o deplasare anterioară într-un alt stat membru, cu articolul 16 alineatul (2) litera (c) fie, în cazul în care a existat o reintroducere anterioară după export temporar, cu articolul 18 alineatul (3) litera (c); (d) invalidează sau retrage originalul certificatului de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (a). (3) În cursul perioadei de transformare, operatorul, astfel cum este identificat în rubrica I.7 din DSVCI emis în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i) sau cu articolul 18 alineatul (3) litera (b), al calului înregistrat ia următoarele măsuri: (a) organizează vizite periodice efectuate și înregistrate de către un medic veterinar, pentru a verifica dacă calul înregistrat prezintă sau nu semne clinice ale unor posibile boli infecțioase; (b) păstrează evidențe ale deplasării calului înregistrat și ale deplasărilor ecvideelor în interiorul și în exteriorul exploatației în care este ținut calul înregistrat; (c) finalizează procedurile vamale, astfel cum sunt menționate la articolul 15 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/262; (d) înaintează o cerere în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/262 pentru emiterea unui document de identificare sau pentru adaptarea unui document de identificare existent. (4) În caz de deces sau de pierdere a unui cal înregistrat admis temporar în Uniune, autoritatea competentă din locul de deces sau de pierdere, la cererea statului membru în cauză și în strânsă colaborare cu un post de control de frontieră: (a) încheie admiterea temporară în TRACES alegând „Deces/pierdere” în partea III a DSVCI menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i) sau la articolul 18 alineatul (3) litera (b); (b) invalidează sau retrage orice formular tipărit al DSVCI furnizat operatorului în conformitate fie cu articolul 16 alineatul (1) litera (c) fie, în cazul în care a existat o deplasare anterioară într-un alt stat membru, cu articolul 16 alineatul (2) litera (c) fie, în cazul în care a existat o reintroducere anterioară după export temporar, cu articolul 18 alineatul (3) litera (c).

Articolul 20

Condiții specifice de sănătate animală cu privire la reintroducerea cailor înregistrați după export temporar pentru curse, competiții și evenimente culturale

SECȚIUNEA 7 Cerințe specifice de sănătate animală și de certificare aplicabile introducerii în Uniune a transporturilor de ecvidee

(1) Statele membre autorizează reintroducerea cailor înregistrați sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiții: (a) calul înregistrat a rămas în afara Uniunii timp de maximum 30 de zile, cu excepția cazurilor prevăzute în mod specific la alineatul (3); (b) calul înregistrat nici nu s-a aflat în permanență și nici nu a tranzitat pe cale terestră vreo țară terță sau vreo parte din teritoriul unei țări terțe care nu face parte din aceeași grupă sanitară ca țara terță sau partea din teritoriul unei țări terțe în care medicul veterinar oficial a semnat certificatul de sănătate conform secțiunii A din partea 2 a anexei II; (c) certificatul de sănătate pentru export temporar semnat de medicul veterinar oficial din statul membru de origine sau o copie autorizată a acestuia este prezentat, la cerere, la punctul de control la frontiera de reintroducere în Uniune. (2) Autoritatea competentă care certifică un cal înregistrat pentru export temporar într-o țară terță se asigură că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Decizia 93/444/CEE, calul înregistrat este însoțit până la punctul de ieșire într-un alt stat membru de un certificat de sănătate în conformitate cu anexa III la Directiva 2009/156/CE. (3) Reintroducerea, după export temporar, pentru o perioadă mai mare de 30 de zile a cailor înregistrați care participă la curse, competiții sau evenimente culturale specifice este supusă unor cerințe de sănătate animală specifice, precum cele incluse în modelele corespunzătoare de certificate de sănătate prevăzute în secțiunea B din partea 2 a anexei II în legătură cu evenimentul relevant. (4) Operatorul, astfel cum este identificat în rubrica I.7 din DSVCI, care este responsabil de transport, se asigură că, în timpul exportului temporar, calul înregistrat nu s-a aflat în permanență și nici nu a tranzitat pe cale terestră vreo țară terță sau vreo parte din teritoriul unei țări terțe care nu face parte din aceeași grupă sanitară ca țara terță sau partea din teritoriul unei țări terțe în care medicul veterinar oficial a semnat certificatul de sănătate conform secțiunii A din partea 2 a anexei II.

Articolul 21

Condiții specifice de sănătate animală privind importurile de ecvidee destinate sacrificării

SECȚIUNEA 7 Cerințe specifice de sănătate animală și de certificare aplicabile introducerii în Uniune a transporturilor de ecvidee

Operatorul, astfel cum este identificat în rubrica I.7 din DSVCI menționat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i), al unui transport de ecvidee destinate sacrificării, se asigură că, după verificările efectuate la punctul de control la frontiera de intrare în Uniune, animalele: (a) sunt fie transportate direct, fără întârziere și fără a intra în contact cu ecvidee cu un statut sanitar diferit, la abatorul de destinație, unde sunt sacrificate în termen de 72 de ore de la sosirea lor la abator; fie (b) trec printr-o singură piață autorizată sau printr-un singur centru de colectare autorizat menționat la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2009/156/CE, astfel cum este indicat în certificatul de sănătate menționat la articolul 3 alineatul (1) litera (e) din prezentul regulament, de unde urmează să fie duse, în conformitate cu normele naționale care asigură trasabilitatea, direct la un abator pentru a fi sacrificate cât mai curând posibil, dar cel târziu în decurs de cinci zile lucrătoare de la sosirea lor în Uniune, fără a intra în contact cu ecvidee cu un statut sanitar diferit.

Articolul 22

Dispoziții tranzitorii

SECȚIUNEA 8 Dispoziții tranzitorii și finale

Pentru o perioadă de tranziție până la 31 decembrie 2018, statele membre autorizează introducerea în Uniune a transporturilor de ecvidee și de material seminal, ovule și embrioni de ecvidee însoțite de certificate de sănătate întocmite în conformitate cu modelele de certificate de sănătate aplicabile înainte de data aplicării prezentului regulament specificată la articolul 24 al doilea paragraf.

Articolul 24

Intrare în vigoare și aplicabilitate

SECȚIUNEA 8 Dispoziții tranzitorii și finale

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 octombrie 2018. Totuși, articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (iii), articolul 16 alineatul (2) literele (b), (c) și (d), articolul 16 alineatul (3), articolul 16 alineatul (4) literele (a) și (b), articolul 16 alineatul (5) și articolul 17 alineatul (1) litera (d) se aplică de la 14 decembrie 2019.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.