Recitale
(1) Legislația comunitară din domeniul veterinar stabilește că centrele de grupare pentru bovine, porcine, caprine și ovine, centrele de colectare a ecvideelor, comercianții care dețin respectivele animale, fermele avicole, centrele de colectare și depozitare a materialului seminal și echipele de colectare sau producție de embrioni, precum și anumite organisme, institute și centre („unități sanitar-veterinare”) trebuie să îndeplinească anumite condiții și trebuie să fie autorizate oficial de către statele membre în vederea schimburilor intracomunitare de anumite animale vii și produse derivate din acestea, în special material genetic de origine animală precum materialul seminal, ovulele și embrionii.
(2) Legislația comunitară prevede diferite proceduri de înregistrare, întocmire a listelor, actualizare, transmitere și publicare a informațiilor referitoare la unitățile sanitar-veterinare respective. Diferențele dintre aceste proceduri fac totuși ca întocmirea și actualizarea acestor liste să fie complicate, iar serviciile de control competente și operatorii vizați să aibă dificultăți în utilizarea practică a acestora.
(3) Prin urmare, respectivele proceduri ar trebui să fie armonizate și să prevadă reguli mai sistematice, coerente și uniforme în ceea ce privește cele cinci etape esențiale ale unor astfel de proceduri, adică înregistrarea, întocmirea, actualizarea, transmiterea și publicarea listelor.
(4) Pe lângă aceasta, dat fiind că statele membre controlează condițiile care trebuie îndeplinite de către diferitele unități sanitar-veterinare în scopul înregistrării acestora, responsabilitatea întocmirii listelor ar trebui să revină statelor membre, și nu Comisiei.
(5) Prin urmare, statele membre ar trebui să întocmească și să mențină liste actualizate ale unităților sanitar-veterinare vizate și să le pună la dispoziția celorlalte state membre și a publicului. În vederea armonizării modelelor de listă și a modalităților de asigurare a unui acces simplificat la listele actualizate în cadrul Comunității, este necesară introducerea unor criterii comune în temeiul unei proceduri a comitetului.
(6) Din motive de claritate și de coerență a normelor comunitare, această procedură nouă ar trebui să se aplice și în domeniul zootehnic, în special în ceea ce privește asociațiile de crescători de animale autorizate pentru întocmirea sau menținerea registrelor genealogice pentru animale în statele membre și în ceea ce privește informațiile care urmează să fie furnizate de către statele membre cu privire la concursurile ecvestre în temeiul Directivei 90/428/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind schimburile de cai pentru concursuri și stabilirea condițiilor de participare la aceste concursuri (1).
(7) Urmând modelul normelor aplicate schimburilor intracomunitare, importurile de material seminal, ovule și embrioni sunt reglementate astfel încât unitățile sanitar-veterinare de origine din țările terțe să îndeplinească anumite condiții în vederea reducerii riscurilor pentru sănătatea animală. În consecință, ar trebui autorizate importurile în Comunitate de acest tip de material genetic provenite numai de la centrele de colectare și depozitare a materialului seminal și de la echipele de colectare sau producție de embrioni autorizate oficial pentru exportul în Comunitate de către autoritățile competente din țara terță vizată, în conformitate cu cerințele comunitare și, dacă este cazul, în urma inspecțiilor veterinare comunitare.
(8) În funcție de tipul materialului genetic și de specia în cauză, procedurile actuale de întocmire a listelor cu unitățile sanitar-veterinare și de actualizare a listelor relevante sunt diferite, variind de la decizii adoptate în temeiul unei proceduri a comitetului în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (2) până la o simplă consultare cu statele membre.
(9) Coexistența unor proceduri diferite poate crea confuzie și nesiguranță în rândul funcționarilor administrativi din țările terțe, al sectorului agricol și al agenților economici. Deoarece este de competența țărilor terțe să verifice condițiile care trebuie îndeplinite de către diferitele unități sanitar-veterinare pentru ca acestea să poată figura ca fiind autorizate pentru export în Comunitate în conformitate cu cerințele comunitare, cadrul juridic actual pentru autorizarea respectivelor unități ar trebui armonizat și simplificat, astfel încât responsabilitatea întocmirii și actualizării listelor să revină țărilor terțe, și nu Comisiei. Este important să se asigure faptul că nivelul de garanții în materie de sănătate animală oferite de țara terță în cauză nu este afectat. Măsurile de simplificare nu aduc atingere dreptului Comisiei de a adopta măsuri de salvgardare, dacă este cazul.
(10) Prin urmare, diferitele proceduri existente ar trebui înlocuite cu o procedură prin care importurile în Comunitate ar trebui să fie permise numai din țările terțe în care autoritățile competente întocmesc și actualizează listele și le comunică Comisiei. Comisia ar trebui să informeze statele membre cu privire la aceste liste și să le facă disponibile publicului în scopuri informative. În cazul existenței unor preocupări cu privire la listele comunicate de către țările terțe, trebuie adoptate măsuri de salvgardare în conformitate cu Directiva 97/78/CE a Consiliului din 18 decembrie 1997 de stabilire a principiilor de bază ale organizării controalelor veterinare pentru produsele care provin din țări terțe și sunt introduse în Comunitate (3).
(11) Din motive de claritate și de coerență a legislației comunitare, procedura respectivă ar trebui să se aplice, de asemenea, autorităților din țările terțe autorizate în scopul menținerii registrelor genealogice pentru bovine, ovine, caprine sau ecvidee în conformitate cu legislația comunitară din domeniul zootehnic.
(12) Directiva 91/496/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 de stabilire a principiilor privind organizarea controalelor sanitar-veterinare ale animalelor provenite din țări terțe introduse în Comunitate (4) prevede că, în cazul în care animalele importate din țările terțe sunt plasate într-o unitate de carantină de pe teritoriul comunitar, respectiva unitate de carantină trebuie să fie autorizată, iar lista unităților de carantină publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Din motive de claritate și de coerență a normelor comunitare, o procedură simplificată ar trebui să se aplice de asemenea actualizării listei unităților de carantină din statele membre.
(13) În domeniul veterinar, Comisia este responsabilă pentru întocmirea și actualizarea listelor de laboratoare naționale de referință autorizate și de alte laboratoare autorizate, pe baza informațiilor furnizate de către statele membre.
(14) În conformitate cu legislația comunitară, respectivele liste se modifică în urma unei solicitări din partea unui stat membru și a unei decizii adoptate în temeiul unei proceduri a comitetului în conformitate cu Decizia 1999/468/CE sau de către Consiliu la propunerea Comisiei.
(15) Cu toate acestea, modificările aduse respectivelor liste sunt adeseori de natură pur formală, cum este cazul modificării detaliilor de contact ale laboratoarelor naționale de referință sau ale celorlalte laboratoare autorizate în cauză.
(16) Practica curentă este de a efectua numai actualizări periodice ale listelor respectivelor laboratoare pentru a reduce numărul de decizii pe care trebuie să le adopte Comisia. Cu toate acestea, această practică nu garantează o actualizare rapidă a respectivelor liste. Acest fapt ar putea compromite statutul juridic al laboratoarelor naționale de referință și al altor laboratoare autorizate.
(17) Deoarece statele membre desemnează laboratoarele naționale de referință și furnizează toate detaliile și actualizările necesare, responsabilitatea întocmirii listelor respectivelor laboratoare ar trebui să revină statelor membre, și nu Comisiei. În mod similar, responsabilitatea întocmirii listelor conținând alte laboratoare autorizate ar trebui să revină statelor membre.
(18) Prin urmare, statele membre ar trebui să întocmească și să mențină actualizate listele laboratoarelor naționale de referință și ale altor laboratoare autorizate vizate și să le pună la dispoziția celorlalte state membre și a publicului. În vederea armonizării modelului listelor respective și a modalităților de asigurare a unui acces simplificat la listele actualizate în cadrul Comunității, este necesară stabilirea unor criterii comune în temeiul procedurii comitetului.
(19) Cu toate acestea, în cazul în care listele privesc laboratoare autorizate situate în țări terțe, ar trebui să revină în continuare Comisiei responsabilitatea întocmirii și publicării listelor unor astfel de laboratoare.
(20) În vederea evitării oricăror perturbări cu privire la solicitările trimise de către statele membre în scopul autorizării de laboratoare, în conformitate cu Decizia 2000/258/CE a Consiliului din 20 martie 2000 privind desemnarea unui institut specific responsabil cu stabilirea criteriilor necesare pentru standardizarea testelor serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice (5), prezenta directivă ar trebui să prevadă măsuri tranzitorii.
(21) Articolul 6 alineatul (2) litera (a) din Directiva 64/432/CEE a Consiliului din 26 iunie 1964 privind problemele de inspecție veterinară care afectează schimburile intracomunitare cu bovine și porcine (6) prevede că bovinele de reproducere și rentă destinate schimburilor intracomunitare trebuie să provină dintr-un șeptel oficial indemn de tuberculoză și, dacă acestea sunt mai mari de șase săptămâni, să prezinte rezultate negative la testul cutanat cu tuberculină efectuat în decursul celor 30 de zile care au precedat părăsirea șeptelului de origine. Din cauza anumitor practici aparținând agriculturii sau comerțului tradițional, anumite state membre au întâmpinat dificultăți în respectarea acestui test premergător deplasării. În consecință, este necesar să se prevadă posibilitatea efectuării testului cutanat cu tuberculină într-un alt loc decât exploatația de origine, care urmează să fie stabilit în temeiul procedurii comitetului.
(22) În plus, anumite anexe la Directiva 64/432/CEE, care au o natură pur tehnică, cum sunt cele referitoare la testele privind sănătatea animală, lista bolilor cu notificare obligatorie sau certificatele de sănătate animală, ar trebui modificate prin intermediul procedurii comitetului, astfel încât să ia în considerare în mod rapid noile evoluții științifice. Cu toate acestea, modificarea anexelor care prevăd condițiile detaliate privind statutul de zonă neafectată de boală, care ar putea avea un impact asupra schimburilor comerciale intracomunitare, ar trebui să revină Consiliului.
(23) În ceea ce privește colectarea și producția de material genetic, au loc evoluții științifice și tehnologice de la începutul anilor ’90. Directiva 92/65/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 de definire a cerințelor de sănătate animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce privește cerințele de sănătate animală, reglementărilor comunitare speciale prevăzute în anexa A punctul I la Directiva 90/425/CEE (7) nu a fost actualizată, astfel încât să ia în considerare această evoluție și noile standarde ale OIE. Se impune în consecință modificarea directivei menționate și includerea în domeniul de aplicare a acesteia a dispozițiilor referitoare la schimburile comerciale și importurile de material genetic provenind de la alte animale decât ovinele, caprinele, ecvideele și porcinele. De asemenea, până la stabilirea unor norme detaliate armonizate în acest domeniu, statele membre ar trebui să poată aplica normele naționale. În mod similar, până la stabilirea unor norme detaliate armonizate privind importurile de animale care intră sub incidența respectivei directive, statele membre ar trebui să poată aplica normele naționale.
(24) În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituțional pentru o legiferare mai bună (8), Consiliul ar trebui să încurajeze statele membre să elaboreze, pentru ele și în interesul Comunității, propriile tabele care, pe cât posibil, să ilustreze corespondența dintre prezenta directivă și măsurile de transpunere și să le facă publice.
(25) Directivele 64/432/CEE, 77/504/CEE (9), 88/407/CEE (10), 88/661/CEE (11), 89/361/CEE (12), 89/556/CEE (13), 90/426/CEE (14), 90/427/CEE (15), 90/428/CEE, 90/429/CEE (16), 90/539/CEE (17), 91/68/CEE (18), 91/496/CEE, 92/35/CEE (19), 92/65/CEE, 92/66/CEE (20), 92/119/CEE (21), 94/28/CE (22) și 2000/75/CE (23) ale Consiliului, Decizia 2000/258/CE și Directivele 2001/89/CE (24), 2002/60/CE (25) și 2005/94/CE (26) ale Consiliului ar trebui să fie modificate în consecință,