Recitale
(1) Pentru a asigura o abordare armonizată a aplicării de limite ale pozițiilor în cazul instrumentelor financiare derivate pe mărfuri din Uniune, ar trebui specificată o metodologie pentru calcularea acestor limite. Metodologia ar trebui să prevină arbitrajul de reglementare, să promoveze consecvența și să le ofere în același timp autorităților competente suficientă flexibilitate pentru a ține seama de diferențele dintre diversele piețe ale instrumentelor financiare derivate pe mărfuri și piețele mărfurilor aflate la baza acestora. Metodologia de calculare a limitelor ar trebui să permită autorităților competente să găsească un echilibru între obiectivul de a stabili limite la un nivel suficient de scăzut astfel încât să împiedice persoanele care dețin poziții pe respectivele instrumente financiare derivate pe mărfuri să comită abuzuri sau să denatureze piața și obiectivul de a sprijini mecanismele de decontare și de cotație ordonată, de a crea noi instrumente financiare derivate pe mărfuri și de a permite ca instrumentele financiare derivate pe mărfuri să sprijine în continuare funcționarea activităților comerciale ale pieței de mărfuri aflate la baza instrumentelor.
(2) În vederea identificării cu claritate a unui număr limitat de concepte care derivă din Directiva 2014/65/UE și a specificării condițiilor tehnice necesare pentru prezentul regulament, ar trebui definiți o serie de termeni cu scopul de a asigura o aplicare uniformă.
(3) Pozițiile lungi și scurte pe un instrument financiar derivat pe mărfuri ale participanților la piață ar trebui compensate unele cu altele pentru a se determina dimensiunea efectivă a unei poziții pe care o persoană o controlează în orice moment. Dimensiunea unei poziții deținute prin intermediul unui contract pe opțiuni ar trebui calculată pe baza echivalentului delta. Deoarece prezentul regulament aplică o metodologie diferită pentru calcularea limitelor pozițiilor pentru contractele din luna în curs și pentru contractele din celelalte luni, o astfel de compensare ar trebui să se aplice pozițiilor pentru luna în curs separat față de pozițiile pentru celelalte luni.
(4) Directiva 2014/65/UE prevede că orice poziție deținută de alte persoane în numele unei persoane ar trebui să fie inclusă în calculul limitei poziției persoanei respective și că limitele pozițiilor ar trebui aplicate atât la nivel de entitate, cât și la nivel de grup; este necesar, prin urmare, ca pozițiile să fie agregate la nivel de grup. Este oportun să se prevadă agregarea la nivelul grupului doar în cazul în care o întreprindere-mamă poate controla utilizarea pozițiilor. În consecință, întreprinderile-mamă ar trebui să agrege pozițiile deținute de filialele lor cu orice poziții pe care entitatea-mamă le deține direct; în plus, filialele ar trebui să își agrege propriile poziții. Această agregare poate duce la situația în care pozițiile calculate la nivelul întreprinderii-mamă sunt mai mari sau, din cauza compensării pozițiilor lungi și a pozițiilor scurte deținute de diferitele filiale, mai mici decât la nivel de filială individuală. Pozițiile nu ar trebui să fie agregate la nivelul întreprinderii-mamă dacă sunt deținute de organisme de plasament colectiv care dețin aceste poziții în numele investitorilor lor, iar nu în numele întreprinderilor lor mamă, în cazul în care întreprinderea-mamă nu poate controla utilizarea acestor poziții în beneficiul său.
(5) Conceptul de „instrumente financiare derivate pe mărfuri identice” ar trebui să stabilească un prag exigent, care să împiedice persoanele să compenseze în mod necorespunzător poziții pe instrumente financiare derivate pe mărfuri diferite în scopul eludării și al subminării solidității limitei poziției în ceea ce privește principalul contract derivat pe mărfuri. Acest lucru nu ar trebui să împiedice autoritățile competente să stabilească limite similare ale pozițiilor pentru contractele derivate pe mărfuri similare, sub coordonarea Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA). Instrumentele financiare derivate pe mărfuri ar trebui considerate ca fiind tranzacționate într-un volum semnificativ într-un loc de tranzacționare doar în cazul în care acestea depășesc pragul de lichiditate specificat în prezentul regulament pentru o perioadă de timp suficientă.
(6) În cazul în care un contract extrabursier este evaluat pe aceeași marfă-suport, care este livrabilă în același loc și în aceleași condiții contractuale, și are un rezultat economic strâns corelat cu un contract tranzacționat într-un loc de tranzacționare, contractul respectiv ar trebui să fie considerat drept echivalent din punct de vedere economic, chiar dacă există mici diferențe în specificațiile contractuale cu privire la dimensiunea lotului și data livrării. De asemenea, diferențele în ceea ce privește mecanismele de gestionare a riscurilor posttranzacționare, cum ar fi mecanismele de compensare, nu ar trebui să împiedice declararea acestor contracte drept contracte echivalente din punct de vedere economic. Pentru a preveni compensarea necorespunzătoare a pozițiilor potențial dominante tranzacționate într-un loc de tranzacționare prin utilizarea de acorduri bilaterale în cazul contractelor extrabursiere și pentru a asigura funcționarea eficientă a regimului de limite ale pozițiilor în practică, este necesar ca instrumentele financiare derivate pe mărfuri tranzacționate extrabursier să fie considerate drept echivalente din punct de vedere economic cu contractele din locurile de tranzacționare numai într-un număr limitat de situații. Pentru a descuraja sustragerea de la aplicarea de limite ale pozițiilor și a spori integritatea regimului de limite ale pozițiilor, este necesar ca definiția contractului extrabursier echivalent din punct de vedere economic să fie strict delimitată, astfel încât să nu permită unei persoane să compenseze o poziție pe un contract extrabursier prin mai multe alte poziții sau să exercite o marjă de apreciere în ceea ce privește alegerea pozițiilor prin care este compensată poziția respectivă.
(7) Pentru a stabili care sunt pozițiile pe instrumente financiare derivate pe mărfuri care pot fi calificate în mod obiectiv drept poziții ce reduc riscurile direct legate de activitatea comercială, ar trebui stabilite anumite criterii, inclusiv utilizarea definiției contabile a contractelor de acoperire pe baza standardelor internaționale de raportare financiară (IFRS). Definiția contabilă respectivă ar trebui să fie, de asemenea, pusă la dispoziția entităților nefinanciare, chiar dacă acestea nu aplică normele IFRS la nivel de entitate.
(8) În plus, entitățile nefinanciare ar trebui să fie în măsură să utilizeze tehnici de gestionare a riscurilor în vederea reducerii riscurilor lor globale rezultate din activitatea lor comercială sau din activitatea comercială a grupului, inclusiv a riscurilor care decurg din mai multe piețe geografice, mai multe produse, repere temporale sau entități („acoperire la nivel macro sau de portofoliu”). Atunci când recurge la acoperirea la nivel macro sau de portofoliu, o entitate nefinanciară s-ar putea să nu fie în măsură să stabilească o legătură directă între o anumită poziție pe un instrument financiar derivat pe mărfuri și un risc specific rezultat din activitatea comercială pe care instrumentul financiar derivat pe mărfuri este menit să îl acopere. O entitate nefinanciară poate, de asemenea, să utilizeze un instrument financiar derivat pe mărfuri neechivalent pentru a acoperi un risc specific ce decurge din activitatea comercială, în cazul în care un instrument financiar derivat pe mărfuri identic nu este disponibil sau în cazul în care un instrument financiar derivat pe mărfuri mai strâns corelat nu dispune de lichiditate suficientă („acoperirea prin substituent”). În astfel de cazuri, politicile și sistemele de gestionare a riscurilor ar trebui să fie în măsură să împiedice clasificarea tranzacțiilor care nu sunt de acoperire drept tranzacții de acoperire și să furnizeze o viziune suficient de dezagregată asupra portofoliului de acoperire încât componentele speculative să poată fi identificate și luate în considerare pentru limitele pozițiilor. Pozițiile nu ar trebui să se califice drept poziții care reduc riscurile legate de activitatea comercială doar pe motivul că au fost incluse, pe o bază globală, într-un portofoliu de reducere a riscurilor.
(9) Un risc poate evolua în timp și, pentru a se adapta în funcție de evoluția riscului, este posibil ca instrumentele financiare derivate pe mărfuri care au fost executate inițial pentru reducerea riscurilor legate de activitatea comercială să trebuiască să fie compensate prin utilizarea unor contracte derivate pe mărfuri care închid acele contracte derivate pe mărfuri care și-au pierdut legătura cu riscurile comerciale. În plus, evoluția unui risc care a fost soluționat prin deschiderea unei poziții pe un instrument financiar derivat pe mărfuri în scopul reducerii riscurilor nu ar trebui să dea ulterior naștere la reevaluarea poziției respective și la concluzia că nu era o tranzacție privilegiată ab initio.
(10) Entitățile nefinanciare ar trebui să poată solicita derogarea în legătură cu acoperirea împotriva riscurilor a activităților comerciale înainte de a deschide o poziție. Solicitarea respectivă ar trebui să ofere autorității competente o prezentare clară și concisă a activităților comerciale ale entității nefinanciare în ceea ce privește marfa-suport, riscurile asociate și modul în care instrumentele financiare derivate pe mărfuri sunt utilizate pentru a reduce aceste riscuri. Limitele pozițiilor se aplică în orice moment și, în cazul în care autoritatea competentă nu acordă în cele din urmă derogarea, entitatea nefinanciară ar trebui să reducă în consecință orice poziție care depășește limita, putându-i-se aplica măsuri de supraveghere în ceea ce privește încălcarea limitei. Entitățile nefinanciare ar trebui să își reevalueze activitățile periodic pentru a se asigura că este justificat să se continue aplicarea derogării.
(11) Perioada lunii în curs, care este perioada imediat anterioară livrării la scadență, este specifică fiecărui instrument financiar derivat pe mărfuri și nu corespunde exact unei luni. Prin urmare, contractul din luna în curs ar trebui să se refere la contractul următor pe respectivul instrument financiar derivat pe mărfuri care va ajunge la scadență. Prin limitarea pozițiilor pe care o persoană le poate deține în perioada în care urmează să se efectueze livrarea mărfurilor fizice se limitează cantitatea livrabilă a mărfii-suport pe care o persoană o poate furniza sau primi, prevenindu-se astfel acumulările de poziții dominante de către persoane, ceea ce le-ar permite acestora să exercite presiuni asupra pieței prin restricționarea accesului la marfa în cauză. Referința standard pentru limita poziției din luna în curs atât pentru instrumentele financiare derivate pe mărfuri decontate prin livrare fizică, cât și pentru cele decontate în numerar ar trebui, prin urmare, să fie calculată ca procent din cantitatea livrabilă estimată. Pentru a asigura cu mai multă precizie stabilirea adecvată a limitelor pozițiilor pe tot parcursul perioadei lunii în curs și pentru a asigura decontarea ordonată, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să pună în aplicare un calendar de reducere a limitelor pozițiilor care să înceapă în momentul în care un contract devine un contract din luna în curs și să se încheie la scadență.
(12) Limitele pozițiilor din celelalte luni se aplică pentru toate scadențele, altele decât cele din luna în curs. Referința standard pentru limitele pozițiilor din celelalte luni atât pentru instrumentele financiare derivate pe mărfuri decontate prin livrare fizică, cât și pentru cele decontate în numerar ar trebui să fie calculată ca procent din pozițiile deschise totale. Repartizarea pozițiilor din celelalte luni ale unui contract pe mărfuri este adesea concentrată în lunile cele mai apropiate de scadență. Prin urmare, totalul pozițiilor deschise oferă o referință mai adecvată pentru stabilirea limitelor pozițiilor decât o cifră calculată ca medie pentru toate scadențele.
(13) Referința standard de 25 % din cantitatea livrabilă și din pozițiile deschise a fost stabilită în raport cu experiența acumulată de alte piețe și alte jurisdicții. Pentru a sprijini decontarea și funcționarea ordonată a contractului și a pieței-suport, referința ar trebui ajustată de către autoritățile competente astfel încât să poată fi redusă cu maximum 20 % (sau 22,5 % în cazul anumitor instrumente financiare derivate pe mărfuri agricole) și să poată fi majorată cu maximum 10 % (sau 15 % în cazul instrumentelor financiare derivate pe mărfuri mai puțin lichide), dacă acest lucru este impus de caracteristicile pieței, cum ar fi lipsa participanților la piață. Având în vedere că orice ajustare a cifrei de referință se aplică numai în cazul în care și atât timp cât caracteristicile obiective ale pieței impun acest lucru, ar trebui să fie posibile adaptările temporare ale referinței. Autoritățile competente ar trebui să se asigure că o ajustare în sensul reducerii referinței se efectuează ori de câte ori acest lucru este necesar pentru a împiedica pozițiile dominante și a sprijini cotațiile ordonate ale instrumentelor financiare derivate pe mărfuri și ale mărfurilor-suport. Intervalul reflectă faptul că Directiva 2014/65/UE acoperă o gamă mai largă de instrumente financiare derivate pe mărfuri și de piețe decât alte piețe și jurisdicții. Definiția instrumentelor financiare derivate pe mărfuri prevăzută la articolul 2 alineatul (1) punctul 30 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (2) este una vastă, incluzând și instrumente financiare derivate securitizate și instrumente financiare derivate decontate în numerar care nu au un suport tangibil, cum sunt de pildă variabilele climatice. În cazul instrumentelor financiare derivate securitizate, noțiunile „lună în curs” și „alte luni” nu se aplică. În cazul instrumentelor financiare derivate fără suport tangibil, cantitatea livrabilă nu poate fi utilizată pentru a stabili o limită a unei poziții. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să consolideze sau să ajusteze metodologiile cu scopul de a stabili limite ale pozițiilor pentru aceste instrumente financiare derivate pe mărfuri pe baza unor parametri diferiți, cum ar fi numărul de titluri de valoare emise sau utilizarea pozițiilor deschise și pentru luna în curs.
(14) Anumite instrumente financiare derivate pe mărfuri, în special în cazul electricității și al gazului, impun necesitatea ca marfa-suport să fie livrată în mod constant de-a lungul unei perioade specificate de timp, cum ar fi zile, luni sau ani. În plus, anumite contracte cu perioade de livrare mai lungi, cum ar fi ani sau trimestre pot fi automat înlocuite prin contracte conexe cu perioade de livrare mai scurte, cum ar fi trimestre sau luni (contracte în cascadă). În aceste cazuri, o limită a poziției din luna în curs pentru contractul ce urmează a fi înlocuit înainte de livrare ar fi inadecvată, deoarece nu ar acoperi expirarea și livrarea fizică sau decontarea în numerar a contractului. În măsura în care perioadele de livrare ale contractelor pentru același suport se suprapun, o singură limită a poziției ar trebui să se aplice tuturor contractelor conexe pentru a se ține seama în mod corespunzător de pozițiile pentru acele contracte care ar putea fi livrate. Pentru a facilita acest lucru, contractele conexe ar trebui măsurate în unități ale suportului și agregate și compensate în mod corespunzător.
(15) Pentru anumite instrumente financiare derivate pe mărfuri agricole, care au un impact semnificativ asupra prețurilor de consum la alimente, metodologia permite unei autorități competente să stabilească o referință și o limită a unei poziții sub valoarea minimă a intervalului general atunci când are dovezi ale unor activități speculative care au un impact semnificativ asupra prețurilor.
(16) Autoritatea competentă ar trebui să evalueze dacă factorii enumerați la articolul 57 alineatul (3) din Directiva 2014/65/UE impun ajustarea referinței pentru stabilirea nivelului final al limitelor pozițiilor. Evaluarea ar trebui să considere acești factori drept relevanți pentru instrumentul financiar derivat pe marfa în cauză. Metodologiile ar trebui să ofere o orientare în ceea ce privește modul în care se poate stabili limita fără a se anula capacitatea autorității competente de a lua o decizie finală cu privire la o limită adecvată a poziției pentru un instrument financiar derivat pe mărfuri cu scopul de a preveni abuzul de piață. Factorii ar trebui să ofere indicații importante autorităților competente și ESMA pentru a le ajuta să își formeze o opinie și pentru a asigura o aliniere adecvată a limitelor pozițiilor în întreaga Uniune, inclusiv prin evaluarea impactului volatilității de la caz la caz și cu frecvența care este necesară pentru a asigura menținerea unor limite adecvate ale pozițiilor.
(17) Limitele pozițiilor nu ar trebui să creeze bariere în calea dezvoltării de noi instrumente financiare derivate pe mărfuri și nu ar trebui să împiedice funcționarea adecvată a secțiunilor mai puțin lichide ale piețelor instrumentelor financiare derivate pe mărfuri. Autoritățile competente ar trebui să ia în considerare la aplicarea metodologiei timpul necesar pentru a dezvolta și a atrage lichidități pentru instrumentele financiare derivate pe mărfuri, atât noi, cât și existente, și în special pentru instrumentele financiare derivate pe mărfuri care ar putea sprijini gestionarea riscurilor pe piețele personalizate sau imature sau care ar putea să încerce să dezvolte noi modalități de acoperire împotriva riscurilor pentru noile mărfuri. Având în vedere gama largă de piețe și mărfuri cărora li se aplică regimul de limite ale pozițiilor, nu există o singură perioadă de timp prestabilită care să reflecte în mod corespunzător tranziția unui contract derivat pe mărfuri de la stadiul „nou” la stadiul „consacrat”. De asemenea, există numeroase contracte derivate pe mărfuri care s-ar putea să nu atragă niciodată participanți sau lichidități suficiente pentru a permite aplicarea efectivă de limite ale pozițiilor fără riscul ca participanții să încalce limita în mod regulat și fără intenție și să denatureze astfel procesul de cotare și de decontare a respectivelor instrumente financiare derivate pe mărfuri. Pentru a remedia aceste riscuri care amenință funcționarea eficientă a piețelor, metodologia prevede o abordare pe etape prin care limita poziției pentru luna în curs și pentru celelalte luni este stabilită la un nivel fix de 2 500 de loturi pentru instrumentele financiare derivate pe mărfuri și de 2,5 milioane de titluri de valoare emise pentru instrumentele financiare derivate securitizate cu o marfă-suport, până la depășirea unui prag de 10 000 de loturi sau, respectiv, de 10 milioane de titluri de valoare. Contractele care depășesc aceste praguri, rămânând însă relativ nelichide, ar trebui, dacă este cazul, să poată beneficia de o limită mai ridicată pentru a se asigura faptul că tranzacționarea acestor contracte nu suferă de constrângeri nejustificate.
(18) Numărul, componența și rolul participanților la piață în ceea ce privește un instrument financiar derivat pe mărfuri pot influența natura și dimensiunile pozițiilor pe care anumiți participanți le dețin pe piață. Pentru unele instrumente financiare derivate pe mărfuri, anumiți participanți la piață ar putea deține o poziție semnificativă care reflectă rolul lor în cumpărarea, vânzarea și livrarea mărfii, atunci când aceștia se află pe partea opusă a pieței față de majoritatea celorlalți participanți la piață care furnizează servicii de lichidități sau servicii de gestionare a riscurilor pentru piața mărfii-suport.
(19) Furnizarea, utilizarea, disponibilitatea mărfurilor-suport și accesul la acestea sunt caracteristici ale pieței mărfii-suport. Prin evaluarea unor componente mai detaliate ale acestor caracteristici, cum ar fi perisabilitatea mărfii și metoda de transport, autoritatea competentă poate să determine gradul de flexibilitate a pieței și să ajusteze limitele pozițiilor în mod corespunzător.
(20) Pentru anumite instrumente financiare derivate pe mărfuri poate exista o discrepanță semnificativă între pozițiile deschise și cantitatea livrabilă. Aceasta poate apărea în cazul în care există relativ puține tranzacții cu instrumente financiare derivate în comparație cu cantitatea livrabilă, caz în care pozițiile deschise vor fi mai mici decât cantitatea livrabilă sau, de exemplu, în cazul în care un anumit instrument financiar derivat pe mărfuri este utilizat pe scară largă pentru a acoperi mai multe expuneri la risc diferite și, prin urmare, cantitatea livrabilă este mai mică decât pozițiile deschise. Astfel de discrepanțe semnificative între pozițiile deschise și cantitatea livrabilă justifică ajustări în sensul majorării sau al reducerii limitelor celorlalte luni față de referință, pentru a se evita perturbarea pieței atunci când se apropie luna în curs.
(21) Cu același obiectiv de limitare a perturbărilor piețelor atunci când se apropie luna în curs, având în vedere discrepanțele mari între calculele pentru stabilirea cantității livrabile și a pozițiilor deschise, cantitatea livrabilă este definită astfel încât să includă orice clase sau tipuri substitutive dintr-o marfă care poate fi livrată pentru a deconta un contract derivat pe mărfuri în conformitate cu clauzele respectivului contract.
(22) Noua legislație a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare prevăzută în Directiva 2014/65/UE și în Regulamentul (UE) nr. 600/2014 se aplică de la 3 ianuarie 2017. Pentru a se asigura consecvența și securitatea juridică, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată.
(23) Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de către ESMA.
(24) ESMA a efectuat consultări publice cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat punctul de vedere al Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, instituit în temeiul articolului 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3),