Recitale
(1) Directiva 2014/65/UE stabilește un regim cuprinzător menit să asigure protecția investitorilor.
(2) Protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor clienților este o parte importantă a acestui regim, firmele de investiții având obligația de a introduce mecanisme adecvate pentru a proteja drepturile de proprietate ale clienților și drepturile acestora în privința titlurilor și fondurilor încredințate unei firme de investiții. Firmele de investiții ar trebui să dispună de mecanisme adecvate și specifice prin care să asigure protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor clienților.
(3) În vederea asigurării unui cadru normativ mai bine definit pentru protecția investitorilor și a unei transparențe sporite față de clienți și în concordanță cu strategia globală de promovare a ocupării forței de muncă și a creșterii economice în Uniune prin intermediul unui cadru juridic și economic integrat care este eficient și în care toate părțile interesate sunt tratate echitabil, Comisia a fost împuternicită să adopte norme detaliate prin care să fie abordate riscurile specifice pentru protecția investitorilor sau integritatea pieței.
(4) Atunci când o firmă de investiții depune fonduri pe care le deține în numele unui client la un fond specializat în instrumente ale pieței monetare, titlurile de participare sau acțiunile la respectivul fond de piață monetară ar trebui deținute în conformitate cu cerințele privind deținerea de instrumente financiare care aparțin clienților. Clienții ar trebui să aibă obligația de a-și da explicit acordul pentru depunerea respectivelor fonduri. Atunci când se evaluează calitatea instrumentului pieței monetare nu trebuie să se recurgă în mod automat la ratinguri externe. Cu toate acestea, dacă oricare dintre agențiile care sunt înregistrate la ESMA și supravegheate de aceasta și care au acordat un rating instrumentului declasează respectivul instrument sub primele două cele mai înalte ratinguri pentru creditele pe termen scurt, administratorul ar trebui să întreprindă o nouă evaluare a calității creditului pentru instrumentul pieței monetare, pentru a se asigura că acesta continuă să fie de înaltă calitate.
(5) Ar trebui numit un responsabil unic pentru protejarea generală a instrumentelor și fondurilor clienților, în scopul de a se reduce riscurile de fragmentare a responsabilității între diverse departamente, mai ales în firmele mari și complexe, și de a se remedia situațiile nesatisfăcătoare în care firmele nu au o vedere generală asupra posibilităților prin care își pot îndeplini obligațiile. Responsabilul unic ar trebui să dispună de competențe suficiente și de autoritatea necesară pentru a-și îndeplini cu eficacitate și fără impedimente sarcinile, inclusiv obligația de a raporta conducerii superioare a firmei chestiunile legate de supravegherea eficacității modului în care firma îndeplinește cerințele de protejare a activelor clienților. Prin numirea unui responsabil unic nu ar trebui să se excludă posibilitatea ca persoana respectivă să preia roluri suplimentare atunci când acest lucru nu o împiedică să își îndeplinească în mod eficace obligațiile de protejare a instrumentelor financiare și a fondurilor clienților.
(6) Directiva 2014/65/UE prevede obligația firmelor de investiții de a proteja activele clienților. În temeiul articolului 16 alineatul (10) din Directiva 2014/65/UE, firmelor le este interzis să încheie contracte de garanție cu transfer de proprietate cu clienți de retail în scopul garantării sau acoperirii unor obligații prezente sau viitoare, fie ele reale, condiționale sau potențiale. Firmelor de investiții nu li se interzice însă încheierea de contracte de garanție cu transfer de proprietate cu alți clienți decât cei de retail. Există riscul, prin urmare, ca, fără orientări suplimentare, firmele de investiții să recurgă la contracte de garanție cu transfer de proprietate mai des decât acest lucru se justifică în mod rezonabil atunci când au de-a face cu alți clienți decât clienții de retail, subminând astfel regimul general instituit pentru protejarea activelor clienților. În consecință, având în vedere efectele pe care contractele de garanție cu transfer de proprietate le au asupra obligațiilor firmelor față de clienți și în vederea asigurării faptului că nu se subminează normele de protejare și de segregare prevăzute în Directiva 2014/65/UE, firmele de investiții ar trebui să analizeze caracterul adecvat al contractelor de garanție cu transfer de proprietate utilizate cu alți clienți decât cei de retail prin intermediul relației dintre obligațiile clientului față de firmă și activele clientului care fac obiectul unui contract de garanție cu transfer de proprietate. Firmelor ar trebui să li se permită utilizarea contractului de garanție cu transfer de proprietate cu un client care nu face parte din categoria clienților de retail numai dacă demonstrează caracterul adecvat al contractului de garanție cu transfer de proprietate în ceea ce privește clientul respectiv și dacă îl informează pe acesta cu privire atât la riscurile implicate, cât și la efectele contractului de garanție cu transfer de proprietate asupra activelor sale. Firmele ar trebui să dispună de un proces documentat privind modul în care utilizează contractele de garanție cu transfer de proprietate. Posibilitatea firmelor de a încheia contracte de garanție cu transfer de proprietate cu alți clienți decât cei de retail nu ar trebui să reducă necesitatea de a se obține acordul expres al clienților înainte de a li se utiliza activele.
(7) Demonstrarea unei legături solide între garanția reală transferată în temeiul unui contract de garanție cu transfer de proprietate și răspunderea clientului nu ar trebui să excludă posibilitatea de a cere o garanție corespunzătoare pentru obligația clientului. Firmele de investiții pot, astfel, să continue să ceară o garanție reală suficientă și, eventual, să facă acest lucru prin intermediul unui contract de garanție cu transfer de proprietate. Respectiva obligație nu ar trebui să împiedice îndeplinirea cerințelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (2) și nu ar trebui să interzică utilizarea adecvată a contractelor de garanție cu transfer de proprietate în contextul tranzacțiilor cu datorii contingente sau al operațiunilor repo pentru alți clienți decât cei de retail.
(8) Deși în unele operațiuni de finanțare prin titluri poate exista obligația ca proprietatea activelor clienților să fie transferată, firmele de investiții nu ar trebui să aibă, în contextul respectiv, posibilitatea de a încheia contractele interzise în temeiul articolului 16 alineatul (10) din Directiva 2014/65/UE.
(9) Pentru a asigura protecția corespunzătoare a clienților în legătură cu operațiunile de finanțare prin titluri, firmele de investiții ar trebui să adopte mecanisme speciale care să garanteze că debitorul activelor clienților oferă garanția reală adecvată și că firma monitorizează continuu caracterul adecvat al unei astfel de garanții reale. Obligația de monitorizare a garanției reale pe care o au firmele de investiții ar trebui să se aplice atunci când acestea sunt parte la un acord de operațiune de finanțare prin titluri, inclusiv atunci când acționează în calitate de agent pentru încheierea unei operațiuni de finanțare prin titluri sau în cazul unui acord tripartit între debitorul extern, client și firma de investiții.
(10) Firmele de investiții ar trebui să obțină și să înregistreze acordul expres prealabil al clienților pentru a putea demonstra în mod clar pentru ce anume clientul și-a exprimat acordul și pentru a contribui la clarificarea statutului activelor clienților. Cu toate acestea, nu ar trebui să fie stabilite cerințe juridice în privința formei în care acordul poate fi exprimat, iar înregistrarea unui acord ar trebui să fie înțeleasă drept orice dovadă acceptată în temeiul dreptului intern. Clientul își poate exprima acordul o dată, la începutul relației comerciale, atâta timp cât este suficient de clar că acordul respectiv se referă la utilizarea titlurilor sale. Atunci când o firmă de investiții dă cu împrumut instrumente financiare la instrucțiunile unui client și când aceste instrucțiuni constituie acordul pentru încheierea tranzacției, respectiva firmă de investiții ar trebui să țină la dispoziție dovezi pentru a demonstra acest lucru.
(11) Pentru a menține un standard înalt în ceea ce privește protecția investitorilor, firmele de investiții care depun instrumente financiare deținute în numele clienților lor în unul sau mai multe conturi deschise la un terț ar trebui să dea dovadă de competența, precauția și diligența cuvenite la selectarea, numirea și verificarea periodică a părții terțe în cauză și a contractelor pentru deținerea și păstrarea în siguranță a instrumentelor financiare respective. Pentru a se asigura că instrumentele financiare sunt tratate cu precauția cuvenită și protejate în mod corespunzător în orice moment, firmele de investiții ar trebui să țină seama, în cadrul obligației lor de diligență, de competențele de specialitate și de reputația pe piață a altor părți terțe cărora partea terță inițială, la care firmele de investiții ar putea depune instrumente financiare, le-ar fi putut delega funcții în legătură cu deținerea și păstrarea în siguranță a instrumentelor financiare.
(12) Atunci când plasează fonduri ale clienților la o parte terță, firmele de investiții ar trebui să dea dovadă de competența, precauția și diligența cuvenite la selectarea, numirea și verificarea periodică a părții terțe în cauză și a contractelor pentru deținerea și păstrarea în siguranță a fondurilor clienților și să analizeze dacă este necesar ca riscurile să fie diversificate și atenuate, eventual prin plasarea fondurilor la cel puțin două părți terțe, în scopul de a proteja drepturile clienților și de a reduce la minimum riscul de pierdere și de utilizare abuzivă. Firmele de investiții nu ar trebui să se eschiveze de la obligația de a lua în considerare diversificarea, cerându-le clienților să renunțe la protecție. Cerința privind diversificarea ar trebui să se aplice fondurilor clienților depozitate în conformitate cu articolul 4 din prezenta directivă. Cerințele privind diversificarea nu ar trebui să se aplice fondurilor plasate la părți terțe doar în scopul de a executa o tranzacție pentru client. Prin urmare, atunci când o firmă de investiții a transferat fonduri ale clienților într-un cont de tranzacții în vederea efectuării unei tranzacții specifice pentru client, fondurile respective nu ar trebui să fie supuse unei cerințe de diversificare, de exemplu atunci când firma a transferat fonduri către o contraparte centrală sau către o bursă pentru a da curs unui apel în marjă.
(13) Pentru a se asigura faptul că fondurile clienților sunt protejate în mod adecvat, astfel cum se prevede la articolul 16 alineatul (9) din Directiva 2014/65/UE, este necesar să se stabilească o limită specifică pentru procentajul din fondurile clienților care poate fi depus la o instituție de credit din cadrul grupului. Astfel ar trebui să se reducă în mod semnificativ orice potențial conflict cu cerințele de diligență și să se abordeze riscul de contagiune apărut atunci când toate fondurile clienților sunt depuse la o instituție de credit care face parte din același grup ca firma de investiții. Deși în anumite circumstanțe poate fi proporțional și indicat ca, după o analiză corespunzătoare, firmele de investiții să depună fondurile clienților la entități din cadrul propriului grup, autoritățile naționale ar trebui să monitorizeze îndeaproape din ce motive nu se realizează o diversificare a fondurilor clienților în afara grupului din care face parte firma de investiții, pentru a evita crearea unor ambiguități atunci când se aplică limita generală din cadrul grupului.
(14) Pentru a proteja instrumentele financiare sau fondurile clienților împotriva aproprierii de către părți terțe care urmăresc recuperarea unor datorii sau taxe care nu sunt datoriile sau taxele clientului, firmele de investiții nu ar trebui să poată conveni asupra unor drepturi de proprietate, de sechestru sau de compensare în ceea ce privește activele clienților decât atunci când acest lucru este prevăzut de legislația aplicabilă într-o țară terță. Clienților ar trebui să le fie prezentate informații suficient de personalizate cu privire la riscuri încât aceștia să fie alertați în privința riscurilor specifice cu care se confruntă în astfel de cazuri.
(15) Pentru a evita și a reduce dintr-o etapă timpurie riscurile potențiale de nerespectare a normelor de protecție a investitorilor, firmele de investiții producătoare și distribuitoare de instrumente financiare ar trebui să îndeplinească o serie de cerințe de guvernanță a produsului. În sensul cerințelor de guvernanță a produsului, firmele de investiții care creează, dezvoltă, emit și/sau proiectează instrumente financiare, inclusiv atunci când oferă întreprinderilor emitente consultanță cu privire la lansarea de noi instrumente financiare, ar trebui să fie considerate firme producătoare, în timp ce firmele de investiții care oferă sau vând clienților instrumente și servicii financiare ar trebui să fie considerate firme distribuitoare.
(16) Entitățile care nu sunt supuse cerințelor cuprinse în Directiva 2014/65/UE, dar care pot fi autorizate să efectueze servicii de investiții în temeiul respectivei directive, ar trebui, de asemenea, să îndeplinească, în ceea ce privește astfel de servicii, cerințele de guvernanță a produsului prevăzute în Directiva 2014/65/UE.
(17) Atunci când firma de investiții care creează, dezvoltă, emite sau proiectează instrumente financiare este implicată și în distribuirea produselor respective, ar trebui să se aplice atât normele de guvernanță a produsului pentru firmele producătoare, cât și cele pentru firmele distribuitoare. Deși nu este necesar să desfășoare de două ori acțiunea de evaluare a pieței-țintă și de verificare a strategiei de distribuție, firmele ar trebui să se asigure că acțiunea unică de evaluare a pieței-țintă și de verificare a strategiei de distribuție este suficient de detaliată încât să îndeplinească obligațiile relevante pe care le au în calitate de firme producătoare și distribuitoare în acest domeniu.
(18) În lumina cerințelor cuprinse în Directiva 2014/65/UE și în interesul protecției investitorilor, normele de guvernanță a produsului ar trebui să se aplice tuturor produselor vândute pe piețele primare și secundare, indiferent de tipul de produs sau de serviciu furnizat și indiferent de cerințele aplicabile la punctul de vânzare. Aceste norme pot fi aplicate însă în mod proporțional, în funcție de complexitatea produsului și de gradul în care pot fi obținute informații publice, ținându-se cont de natura instrumentului, a serviciului de investiții și a pieței-țintă. Proporționalitatea înseamnă că aceste norme ar putea fi relativ simple pentru anumite produse simple distribuite exclusiv în vederea executării, dacă respectivele produse corespund nevoilor și caracteristicilor pieței de masă cu amănuntul.
(19) Nivelul de granularitate a pieței-țintă și criteriile utilizate pentru definirea pieței-țintă și pentru determinarea strategiei de distribuție potrivite ar trebui să fie relevante pentru produsul în cauză și să permită să se stabilească ce clienți se încadrează în piața-țintă, de exemplu pentru a se facilita revizuirile periodice întreprinse după lansarea instrumentului financiar. Piața-țintă ar putea fi definită la un grad mai scăzut de detaliere în cazul produselor mai simple sau mai obișnuite, dar, în cazul produselor mai complicate, cum ar fi instrumentele care pot fi recapitalizate intern, sau al produselor mai puțin obișnuite, ea ar trebui să fie definită la un grad mai ridicat de detaliere.
(20) Pentru ca obligațiile de guvernanță a produsului să funcționeze în mod eficient, firmele distribuitoare ar trebui să informeze periodic firmele producătoare cu privire la experiența lor cu produsele. Deși nu ar trebui să fie obligate să raporteze fiecare vânzare firmelor producătoare, firmele distribuitoare ar trebui să furnizeze datele care sunt necesare pentru ca firmele producătoare să revizuiască produsul și să verifice dacă acesta continuă să corespundă nevoilor, caracteristicilor și obiectivelor pieței-țintă, astfel cum sunt definite de firmele producătoare. Informațiile relevante ar putea cuprinde date referitoare la volumul vânzărilor efectuate în afara pieței-țintă a firmei producătoare, informații de sinteză cu privire la tipurile de clienți, o sinteză a plângerilor primite sau a întrebărilor adresate de firma producătoare unui eșantion de clienți în vederea obținerii de feedback.
(21) Pentru a se spori protecția investitorilor și transparența față de clienți în ceea ce privește calitatea serviciilor pe care le primesc, prin Directiva 2014/65/UE s-a limitat și mai mult posibilitatea ca firmele să primească sau să plătească stimulente. În acest scop, ar trebui să fie stabilite condiții detaliate pentru primirea sau plata de stimulente. Ar trebui detaliată și încadrată în special condiția ca stimulentele să aibă scopul de a spori calitatea serviciului oferit clientului. În acest scop și sub rezerva altor anumite condiții, ar trebui să fie prevăzută o listă neexhaustivă a situațiilor considerate relevante pentru condiția ca stimulentele să aibă scopul de a spori calitatea serviciului oferit clientului relevant.
(22) Eventualele onorarii, comisioane sau beneficii nepecuniare ar trebui să fie plătite sau primite numai dacă sunt justificate de furnizarea unui serviciu suplimentar sau superior către clientul relevant. În această categorie pot intra serviciile de consultanță de investiții cu privire la o gamă largă de instrumente financiare adecvate și accesul la astfel de instrumente, printre care și un număr potrivit de instrumente de la furnizori terți de produse, sau serviciile neindependente de consultanță combinate fie cu un serviciu, oferit cel puțin anual clientului, de a verifica dacă instrumentele financiare în care a investit clientul continuă să fie adecvate, fie cu un alt serviciu continuu care poate fi de interes pentru client. Acest lucru ar putea fi valabil și în domeniul altor servicii decât consultanța, atunci când firmele de investiții oferă, la un preț competitiv, accesul la o gamă largă de instrumente financiare care ar putea corespunde nevoilor clientului, printre care și un număr potrivit de instrumente de la furnizori terți de produse care nu au legături strânse cu firma de investiții, împreună cu, de exemplu, furnizarea unor instrumente cu valoare adăugată, cum ar fi instrumentele de informare obiectivă, menite să ajute clienții relevanți la luarea deciziilor de investiții sau să le permită acestora să monitorizeze, să modeleze și să ajusteze gama de instrumente financiare în care au investit. Valoarea măsurilor de sporire a calității menționate mai sus pe care firma de investiții le oferă clienților care beneficiază de serviciul relevant trebuie să fie proporțională cu stimulentele primite de firma de investiții.
(23) După ce au îndeplinit criteriul de sporire a calității, firmele de investiții ar trebui să mențină respectivul nivel sporit de calitate, însă acest lucru nu ar trebui să însemne că firmele de investiții sunt obligate să continue să sporească nivelul de calitate a serviciilor de-a lungul timpului.
(24) Ar trebui să fie detaliate, de asemenea, obligațiile firmelor de investiții de a transfera asupra clienților toate onorariile, comisioanele sau beneficiile pecuniare primite de la terți în legătură cu serviciile independente de consultanță de investiții sau cu serviciile de administrare de portofolii. Deși firmele ar trebui să transfere stimulentele cât mai curând posibil, nu ar trebui să fie impus un termen anume, dat fiind că sumele plătite de părți terțe ar putea fi primite de firma de investiții la diferite momente în timp și pentru mai mulți clienți deodată.
(25) Pentru a se asigura că clienții obțin o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra informațiilor relevante pentru serviciile furnizate, firmele de investiții ar trebui să își informeze clienții cu privire la onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare transferate asupra acestora.
(26) Firmele de investiții care oferă atât servicii de executare, cât și servicii de cercetare ar trebui să stabilească separat prețurile respectivelor servicii și să le presteze separat, pentru a permite firmelor de investiții cu sediul în Uniune să îndeplinească cerința de a nu accepta și de a nu reține onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare plătite sau acordate de părți terțe sau de persoane care acționează în numele unor părți terțe în legătură cu furnizarea către clienți a serviciilor prevăzute la articolul 24 alineatele (7) și (8) din Directiva 2014/65/UE.
(27) Pentru a asigura securitatea juridică în ceea ce privește aplicarea noilor norme pentru primirea sau plata de stimulente, în special în privința firmelor de investiții care furnizează servicii independente de consultanță de investiții sau servicii de administrare de portofolii, ar trebui să fie prevăzute clarificări suplimentare cu privire la plata sau primirea serviciului de cercetare. Ar trebui să fie asigurate anumite condiții esențiale în special pentru cazul în care cercetarea nu este plătită direct de firma de investiții din propriile resurse, ci în schimbul unor plăți dintr-un cont separat de plăți de cercetare. Contul de plăți de cercetare ar trebui să fie alimentat numai cu o taxă specială de cercetare impusă clientului, care ar trebui să se bazeze numai pe un buget de cercetare stabilit de firma de investiții și nelegat de volumul și/sau valoarea tranzacțiilor executate în numele clienților. Toate modalitățile practice de colectare a taxei de cercetare de la clienți ar trebui să respecte pe deplin condițiile respective. Când recurge la astfel de modalități, firma de investiții ar trebui să se asigure că costurile de cercetare finanțate din taxele plătite de client nu sunt legate de volumul sau valoarea altor servicii sau beneficii și că ele nu sunt folosite pentru acoperirea altor cheltuieli, cum ar fi cheltuielile de execuție.
(28) Pentru a se asigura faptul că persoanele care administrează portofolii și cele care furnizează servicii independente de consultanță de investiții monitorizează în mod adecvat sumele plătite pentru cercetare și pentru a se garanta faptul că costurile de cercetare sunt suportate în interesul superior al clientului, este oportun să se specifice cerințele detaliate de guvernanță în ceea ce privește cheltuielile cu cercetarea. Firmele de investiții ar trebui să păstreze un control suficient în ceea ce privește cheltuielile totale cu cercetarea, colectarea taxelor de cercetare de la clienți și calcularea sumelor de plătit. În acest context ar trebui să se înțeleagă că cercetarea cuprinde și materialele de cercetare sau serviciile referitoare la unul sau mai multe instrumente financiare sau alte active ori la emitenții sau potențialii emitenți ai instrumentelor financiare sau că este strâns legată de un anumit sector specific ori de o anumită piață, contribuind la formarea unor opinii asupra instrumentelor financiare, a activelor sau a emitenților din cadrul sectorului respectiv. Prin respectivul tip de materiale sau servicii fie se recomandă sau se propune, în mod explicit sau implicit, o strategie de investiții și se exprimă o opinie susținută de dovezi asupra valorilor sau prețurilor prezente sau viitoare ale unor astfel de instrumente sau active, fie se oferă o analiză și informații inedite și se ajunge la concluzii bazate pe informații noi sau existente care ar putea să fie folosite în cadrul unei strategii de investiții și care ar putea să aibă relevanță și valoare adăugată pentru deciziile luate de firma de investiții în numele clienților care au achitat taxa pentru respectiva cercetare.
(29) Pentru a crea mai multă transparență în ceea ce privește restricția privind primirea, de către firmele de investiții, a unor stimulente pentru serviciile independente de consultanță de investiții sau serviciile de administrare de portofolii și în ceea ce privește aplicarea normelor de cercetare, este indicat, de asemenea, să se precizeze în ce mod s-ar putea aplica excepția de beneficiu nepecuniar minor în legătură cu anumite alte tipuri de informații sau materiale primite de la părți terțe. Mai precis, materialele scrise de la o parte terță care sunt comandate și plătite de o întreprindere emitentă sau de un potențial emitent pentru a promova o nouă emisiune a societății respective sau în cazul cărora partea terță este angajată prin contract și remunerată de emitent pentru a produce astfel de materiale în mod curent ar trebui considerate acceptabile ca beneficii nepecuniare minore, sub rezerva publicării lor și a punerii lor la dispoziția publicului. În plus, materialele sau serviciile neesențiale care constau în comentarii de piață pe termen scurt cu privire la cele mai recente statistici economice sau rezultate de întreprindere, de exemplu, sau în informații cu privire la comunicate sau evenimente iminente, care sunt furnizate de o parte terță și care conțin doar un scurt rezumat al opiniei respectivei părți terțe asupra informațiilor în cauză, care nu sunt susținute de dovezi și nici nu cuprind vreo analiză susținută de dovezi, cum ar fi materialele sau serviciile care nu fac decât să repete o opinie bazată pe o recomandare existentă sau pe materiale sau servicii de cercetare susținute de dovezi, pot fi considerate informații referitoare la un instrument financiar sau la un serviciu de investiții de o dimensiune și natură care îi permit să constituie un beneficiu nepecuniar minor acceptabil.
(30) Mai precis, niciun beneficiu nepecuniar care implică transferul de resurse valoroase de la o parte terță la firma de investiții nu este considerat minor, apreciindu-se că un astfel de beneficiu afectează respectarea obligației firmei de investiții de a acționa în interesul superior al clienților.
(31) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la protecția datelor cu caracter personal, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la protecția consumatorului, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil și trebuie să fie aplicată în conformitate cu aceste drepturi și principii.
(32) A fost consultată Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe, instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3), care a formulat recomandări tehnice cu privire la normele stabilite în prezenta directivă.
(33) Pentru a permite autorităților competente și firmelor de investiții să se adapteze la noile cerințe cuprinse în prezenta directivă, astfel încât acestea din urmă să poată fi aplicate în mod eficient și eficace, data de transpunere și, respectiv, data de aplicare a prezentei directive ar trebui să fie aliniate cu data de transpunere și, respectiv, data de începere a aplicării Directivei 2014/65/UE,
(34) În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative, statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să transmită împreună cu notificarea măsurilor de transpunere unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere.