Recitale
(1) Obiectivul politicii Uniunii în domeniul frontierelor externe ale Uniunii îl reprezintă asigurarea monitorizării eficiente a trecerii frontierelor externe, inclusiv prin supravegherea frontierelor, contribuind totodată la asigurarea protecției și salvarea vieților. Supravegherea frontierelor are drept scop prevenirea trecerii neautorizate a frontierei, combaterea criminalității transfrontaliere și reținerea sau luarea altor măsuri împotriva persoanelor care au trecut frontiera în mod neregulamentar. Supravegherea frontierelor ar trebui să constituie o modalitate eficientă de împiedicare și descurajare a persoanelor de a se sustrage verificărilor efectuate la punctele de trecere a frontierei. În acest scop, supravegherea frontierelor nu se limitează la depistarea tentativelor de trecere neautorizată a frontierei, ci se extinde pentru a cuprinde și demersuri precum interceptarea navelor suspectate că ar încerca să intre în Uniune fără să se supună verificărilor la frontieră, precum și modalități de rezolvare a anumitor situații, cum ar fi acțiunile de căutare și de salvare, care ar putea interveni în cadrul unei operațiuni maritime de supraveghere a frontierelor, și modalități de efectuare cu succes a unei astfel de operațiuni.
(2) Politicile Uniunii privind managementul frontierelor, azilul și imigrația, precum și punerea lor în aplicare ar trebui să fie guvernate de principiul solidarității și al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, în conformitate cu articolul 80 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Ori de câte ori este necesar, actele Uniunii, adoptate în cadrul politicilor menționate, trebuie să conțină măsuri adecvate care să confere efecte juridice acestui principiu și să promoveze repartizarea sarcinilor, inclusiv prin transferul, în mod voluntar, al persoanelor care beneficiază de protecție internațională.
(3) Domeniul de aplicare a prezentului regulament ar trebui să se limiteze la operațiunile de supraveghere a frontierelor efectuate de statele membre la frontierele lor maritime externe în contextul cooperării operative coordonate de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene („agenția”), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului (2). Măsurile coercitive și de investigare sunt reglementate în conformitate cu dreptul penal național și cu instrumentele de asistență juridică reciprocă existente în domeniul cooperării judiciare în materie penală în Uniune.
(4) Agenția răspunde de coordonarea cooperării operative între statele membre în domeniul managementului frontierelor externe, inclusiv în ceea ce privește supravegherea frontierelor. Printre sarcinile agenției se numără și acordarea de asistență statelor membre în circumstanțe care necesită o asistență tehnică sporită la frontierele externe, ținând seama de faptul că anumite situații pot să constituie urgențe umanitare și să presupună desfășurarea unor acțiuni de salvare pe mare. Pentru a consolida și mai mult această cooperare sunt necesare norme specifice în ceea ce privește activitățile de supraveghere a frontierelor pe care le efectuează unitățile maritime, terestre și aeriene ale unui stat membru la frontiera maritimă a altor state membre sau în marea liberă, în contextul cooperării operative coordonate de agenție.
(5) Cooperarea cu țările terțe învecinate este esențială pentru a împiedica trecerile neautorizate ale frontierei, pentru a combate criminalitatea transfrontalieră și pentru a evita pierderea de vieți pe mare. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 și în măsura în care este asigurată respectarea drepturilor fundamentale ale migranților, agenția poate coopera cu autoritățile competente din țările terțe, în special în materie de analiză de risc și de pregătire, și ar trebui să faciliteze cooperarea operativă între statele membre și țările terțe. În cazul în care cooperarea cu țări terțe se desfășoară pe teritoriul sau în marea teritorială a țărilor respective, statele membre și agenția ar trebui să respecte norme și standarde cel puțin echivalente cu cele prevăzute de dreptul Uniunii.
(6) Sistemul european de supraveghere a frontierelor (Eurosur) instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) are ca obiectiv consolidarea schimbului de informații și a cooperării operative între statele membre și cu agenția. Se asigură astfel îmbunătățirea considerabilă a gradului de conștientizare a situației și a capacității de reacție a statelor membre, inclusiv cu sprijinul agenției, în scopul depistării, prevenirii și combaterii imigrației ilegale și a criminalității transfrontaliere și pentru a contribui la asigurarea protecției și salvarea vieților migranților la frontierele externe ale statelor membre. Atunci când coordonează operațiuni de supraveghere a frontierelor, agenția ar trebui să furnizeze statelor membre informații și analize cu privire la aceste operațiuni în conformitate cu regulamentul respectiv.
(7) Prezentul regulament înlocuiește Decizia 2010/252/UE a Consiliului (4), care a fost anulată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene („Curtea”) prin hotărârea sa din 5 septembrie 2012 în cauza C-355/10. În hotărârea respectivă, Curtea a menținut efectele Deciziei 2010/252/UE până la intrarea în vigoare a unor noi norme. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, respectiva decizie încetează să mai producă efecte.
(8) În cursul operațiunilor maritime de supraveghere a frontierelor statele membre ar trebui să respecte obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional, în special al Convenției Organizației Națiunilor Unite asupra dreptului mării, al Convenției internaționale pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, al Convenției internaționale privind căutarea și salvarea pe mare, al Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și al Protocolului său împotriva traficului ilegal de migranți pe cale terestră, aeriană și maritimă, al Convenției Organizației Națiunilor Unite privind statutul refugiaților, al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, al Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, al Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului și al altor instrumente internaționale relevante.
(9) Atunci când coordonează operațiuni maritime de supraveghere a frontierelor, agenția ar trebui să își îndeplinească atribuțiile cu respectarea deplină a dreptului relevant al Uniunii, inclusiv a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”) și a dreptului internațional relevant, în special atribuția menționată la considerentul 8.
(10) În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și cu principiile generale ale dreptului Uniunii, toate măsurile luate în cursul unei operațiuni de supraveghere ar trebui să fie proporționale cu obiectivele urmărite, să fie nediscriminatorii și să respecte pe deplin demnitatea umană, drepturile fundamentale și drepturile refugiaților și ale solicitanților de azil, inclusiv principiul nereturnării. În cazul cererilor de protecție internațională formulate pe teritoriul statelor membre, inclusiv la frontieră, în apele teritoriale sau în zonele de tranzit, statele membre și agenția sunt obligate să respecte dispozițiile acquis-ului în materie de azil, în special Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6).
(11) Aplicarea prezentului regulament nu ar trebui să aducă atingere Directivei 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7), în special în ceea ce privește asistența care urmează să fie acordată victimelor traficului de persoane.
(12) Prezentul regulament ar trebui să se aplice cu respectarea deplină a principiului nereturnării, astfel cum este definit în Cartă și astfel cum este interpretat de jurisprudența Curții și a Curții Europene a Drepturilor Omului. În conformitate cu principiul respectiv, nicio persoană nu ar trebui să fie debarcată, forțată să intre, condusă către sau predată în alt mod autorităților într-o țară în care există un risc semnificativ să fie supusă pedepsei cu moartea, torturii, persecuției sau altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante, în care i s-ar pune în pericol viața sau libertatea din rațiuni legate de rasă, religie, naționalitate, orientare sexuală, apartenență la un anumit grup social sau o anumită opinie politică sau din care există un risc serios să fie expulzată, îndepărtată sau extrădată într-o altă țară, cu încălcarea principiului nereturnării.
(13) Posibila existență a unui acord între un stat membru și o țară terță nu exonerează statele membre de obligațiile care le revin în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional, în special în ceea ce privește respectarea principiului nereturnării, ori de câte ori acestea au sau ar trebui să aibă cunoștință de faptul că deficiențele sistemice pe care procedura de azil și condițiile de primire a solicitanților de azil le prezintă în țara terță respectivă constituie motive puternice să se creadă că solicitantul de azil s-ar confrunta cu un risc semnificativ de a fi supus unor tratamente inumane sau degradante sau atunci când au sau ar trebui să aibă cunoștință de faptul că țara terță respectivă aplică practici care încalcă principiul nereturnării.
(14) În cursul unei operațiuni maritime de supraveghere a frontierelor pot apărea situații în care este necesar să se acorde asistență unor persoane aflate în pericol. În conformitate cu dreptul internațional, fiecare stat trebuie să ceară comandantului unei nave care arborează pavilionul acestuia să acorde asistență fără întârziere oricărei persoane aflate în pericol pe mare și să acționeze cât mai repede posibil pentru salvarea persoanelor aflate în pericol, în măsura în care comandantul poate face acest lucru fără a expune nava, echipajul sau pasagerii unor riscuri grave. O astfel de asistență ar trebui să fie acordată indiferent de naționalitatea sau de statutul persoanelor cărora le este destinată și indiferent de circumstanțele în care aceste persoane sunt găsite. Comandantului navei și echipajului nu ar trebui să li se aplice sancțiuni penale pentru unicul motiv de a fi salvat persoane aflate în pericol pe mare și de a le fi adus într-un loc sigur.
(15) Obligația de a acorda asistență unor persoane aflate în pericol ar trebui să fie îndeplinită de statele membre în conformitate cu dispozițiile aplicabile ale instrumentelor internaționale care reglementează situațiile de căutare și de salvare și în conformitate cu cerințele referitoare la protecția drepturilor fundamentale. Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere responsabilităților autorităților de căutare și de salvare, printre care se numără și responsabilitatea de a se asigura că acțiunile de coordonare și de cooperare sunt realizate astfel încât persoanele salvate să poată fi aduse într-un loc sigur.
(16) Atunci când zona operativă a unei operațiuni maritime include regiunea de căutare și de salvare a unei țări terțe, la planificarea unei operațiuni maritime ar trebui să se urmărească stabilirea unor canale de comunicare cu autoritățile de căutare și de salvare din țara terță respectivă, asigurându-se astfel faptul că autoritățile respective vor fi în măsură să răspundă în cazurile de căutare și de salvare care se află în desfășurare în regiunea lor de căutare și de salvare.
(17) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 2007/2004, operațiunile de supraveghere a frontierelor coordonate de agenție sunt efectuate conform unui plan operativ. În cazul operațiunilor maritime, planul operativ ar trebui, așadar, să conțină informații concrete cu privire la jurisdicția și legislația relevante care se aplică în zona geografică unde se desfășoară operațiunea comună, proiectul-pilot sau intervenția rapidă, inclusiv trimiteri la dreptul Uniunii și la dreptul internațional în materie de interceptare, salvare pe mare și debarcare. Planul operativ ar trebui stabilit în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament care reglementează acțiunile de interceptare, salvare pe mare și debarcare realizate în contextul operațiunilor de supraveghere a frontierelor maritime coordonate de agenție și ținând seama de circumstanțele specifice ale operațiunii în cauză. Planul operativ ar trebui să includă proceduri prin care se asigură faptul că persoanele care au nevoie de protecție internațională, victimele traficului de persoane, minorii neînsoțiți și alte persoane vulnerabile sunt identificate și li se oferă o asistență adecvată, inclusiv accesul la protecție internațională.
(18) În temeiul Regulamentului (CE) nr. 2007/2004, în practică, pentru fiecare operațiune maritimă, se creează o structură de coordonare în statul membru gazdă, din care fac parte ofițeri din statul membru gazdă, ofițeri invitați și reprezentanți ai agenției, inclusiv ofițerul coordonator al agenției. Această structură de coordonare, denumită de obicei centru internațional de coordonare, ar trebui să fie folosită drept canal de comunicare între ofițerii implicați în operațiunea maritimă și autoritățile în cauză.
(19) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute la articolele 2 și 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și de Cartă, în special respectarea demnității umane, dreptul la viață, interzicerea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante, interzicerea traficului de persoane, dreptul la libertate și securitate, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la azil și la protecție împotriva îndepărtării și expulzării, principiul nereturnării și al nediscriminării, dreptul la o cale de atac eficientă și drepturile copilului. Statele membre și agenția ar trebui să aplice prezentul regulament în conformitate cu drepturile și principiile respective.
(20) Având în vedere că obiectivul prezentului regulament, și anume adoptarea unor norme specifice pentru supravegherea frontierelor maritime de către polițiștii de frontieră care acționează sub coordonarea agenției, nu poate să fie atins în mod satisfăcător de către statele membre din cauza diferențelor dintre legislațiile și practicile proprii, dar, dat fiind caracterul multinațional al operațiunilor, poate să fie mai bine realizat la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la același articol, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.
(21) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică. Având în vedere că prezentul regulament se bazează pe acquis-ul Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul menționat, în termen de șase luni de la decizia Consiliului cu privire la prezentul regulament, dacă îl va transpune în dreptul intern.
(22) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (8), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (9).
(23) În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (10), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (11).
(24) În ceea ce privește Liechtenstein, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen, în sensul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, asigurarea respectării și dezvoltarea acquis-ului Schengen (12), care intră sub incidența articolului 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (13).
(25) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Regatul Unit nu participă, în conformitate cu Decizia 2000/365/CE a Consiliului (14); prin urmare, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică.
(26) Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (15); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, nu îi revin obligații în temeiul acestuia și acesta nu i se aplică,