Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)

Articolul 1

Obiect și principii Prezentul regulament prevede absența controlului asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne dintre statele membre ale Uniunii Europene. Prezentul regulament stabilește normele aplicabile controlului asupra persoanelor la trecerea frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Articolul 2

Definiții În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: 1. „frontiere interne” înseamnă: (a) frontierele terestre comune, inclusiv frontierele fluviale și pe lacuri ale statelor membre; (b) aeroporturile statelor membre destinate zborurilor interne; (c) porturile maritime, fluviale și pe lacuri ale statelor membre pentru legăturile regulate ale navelor feribot; 2. „frontiere externe” înseamnă frontierele terestre ale statelor membre, inclusiv frontierele fluviale și pe lacuri, frontierele maritime, precum și aeroporturile, porturile fluviale, porturile maritime și pe lacuri, cu condiția să nu fie frontiere interne; 3. „zbor intern” înseamnă orice zbor având plecarea exclusivă de pe teritoriile statelor membre sau destinația exclusivă pe teritoriile statelor membre și fără să aterizeze pe teritoriul unei țări terțe. 4. „legături regulate prin nave feribot” înseamnă orice legătură prin navă feribot între două sau mai multe porturi, situate pe teritoriul statelor membre, fără escală în porturi situate în afara teritoriului statelor membre și care asigură transportul de persoane și vehicule în baza unui orar publicat; 5. „persoane care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație” înseamnă: (a) cetățenii Uniunii, în sensul articolului 17 ptul (1) din tratat, precum și resortisanții țărilor terțe care sunt membri ai familiei unui cetățean al Uniunii, care își exercită dreptul la liberă circulație, cărora li se aplică Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora (15); (b) resortisanții țărilor terțe și membrii familiilor lor, indiferent de cetățenie, care, în temeiul acordurilor încheiate între Comunitate și statele membre, pe de o parte, și respectivele țări terțe, pe de altă parte, beneficiază de drepturi în materie de liberă circulație echivalente cu cele ale cetățenilor Uniunii. 6. „resortisant al unei țări terțe” înseamnă orice persoană care nu este cetățean al Uniunii în sensul articolului 17 ptul (1) din tratat și care nu face obiectul punctului 5 din prezentului articol; 7. „persoană semnalată ca inadmisibilă” înseamnă orice resortisant al unei țări terțe semnalat în Sistemul de Informații Schengen în conformitate cu articolul 96 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen și în scopurile prevăzute la articolul respectiv; 8. „punct de trecere a frontierei” înseamnă orice punct de trecere autorizat de autoritățile competente pentru trecerea frontierelor externe; 9. „control la frontiere” înseamnă activitățile efectuate la frontiere, în conformitate cu prezentul regulament și în sensul acestuia, ca răspuns exclusiv la intenția de a trece o frontieră sau la trecerea unei frontiere, indiferent de orice alte considerente, constând în verificări la frontiere și în supravegherea frontierelor; 10. „verificări la frontiere” înseamnă verificările efectuate la punctele de trecere a frontierei pentru a garanta că persoanele, inclusiv mijloacele acestora de transport și obiectele aflate în posesia lor, pot fi autorizate să intre pe teritoriul statelor membre sau să îl părăsească; 11. „supravegherea frontierelor” înseamnă supravegherea frontierelor dintre punctele de trecere a frontierei și supravegherea punctelor de trecere a frontierei în afara orarului de funcționare stabilit, în vederea împiedicării persoanelor să se sustragă de la verificările la frontiere; 12. „verificarea în linia a doua” înseamnă o verificare suplimentară care poate fi efectuată într-un loc special, separat de locul în care sunt verificate toate persoanele (prima linie); 13. „polițist de frontieră” înseamnă orice agent public desemnat, în conformitate cu legislația internă, la un punct de trecere a frontierei sau de-a lungul frontierei sau în imediata apropiere a acesteia, și care exercită, în conformitate cu prezentul regulament și cu legislația internă, sarcini de control la frontiere; 14. „operator de transport” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care asigură, cu titlu profesional, transportul de persoane; 15. „permis de ședere” înseamnă: (a) orice permis de ședere eliberat de statele membre în conformitate cu modelul uniform stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe (16); (b) orice alt document emis de un stat membru resortisanților țărilor terțe, care le autorizează șederea sau revenirea pe teritoriul său, cu excepția permiselor temporare eliberate în cursul unei examinări a unei prime cereri pentru un permis de ședere, astfel cum se prevede la litera (a) sau în cursul examinării unei cereri de azil; 16. „navă de croazieră” înseamnă navă care urmează un itinerar dat, potrivit unui program stabilit în prealabil, care cuprinde un program de activități turistice în diverse porturi și care, în principiu, nu îmbarcă și nu debarcă pasageri în cursul călătoriei; 17. „navigație de agrement” înseamnă utilizarea navelor de agrement în scopuri sportive sau turistice; 18. „pescuit de coastă” înseamnă activitățile de pescuit efectuate cu ajutorul navelor care intră zilnic sau în termen de 36 ore într-un port situat pe teritoriul unui stat membru fără să facă escală într-un port situat într-o țară terță; 19. „amenințare pentru sănătatea publică” înseamnă orice boală cu potențial epidemic, astfel definită de Regulamentul Sanitar Internațional al Organizației Mondiale a Sănătății și alte boli infecțioase sau parazitare contagioase, cu condiția să facă obiectul dispozițiilor de protecție cu privire la resortisanții statelor membre.

Articolul 3

Domeniul de aplicare Prezentul regulament se aplică oricărei persoane care trece frontiera internă sau externă a unui stat membru, fără a aduce atingere: (a) drepturilor persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație; (b) drepturilor refugiaților și ale persoanelor care solicită o protecție internațională, în special în ceea ce privește principiul nereturnării (non-refoulement). TITLUL II FRONTIERE EXTERNE CAPITOLUL I Trecerea frontierelor externe și condițiile de intrare

Articolul 4

Trecerea frontierelor externe (1) Frontierele externe nu pot fi trecute decât pe la punctele de trecere a frontierei și în timpul programului de funcționare stabilit. Programul de funcționare este indicat clar la punctele de trecere a frontierei care nu sunt deschise 24 ore pe zi. Comisiei i se comunică de către statele membre lista punctelor lor de trecere a frontierei, în conformitate cu articolul 34. (2) Prin derogare de la alineatul (1), pot fi prevăzute excepții de la obligația de trecere a frontierelor externe pe la punctele de trecere a frontierei și în timpul programului de funcționare stabilit: (a) în cazul navigației de agrement sau în cazul pescuitului de coastă; (b) pentru marinarii care debarcă pentru a staționa în localitatea portului în care nava lor face escală sau în localitățile limitrofe; (c) pentru indivizi sau grupuri de persoane, în cazul unei necesități cu caracter special, cu condiția să fie în posesia autorizațiilor cerute de legislația internă și ca acest lucru să nu fie contrar intereselor statelor membre în materie de ordine publică și de siguranță internă; (d) pentru indivizi sau grupuri de persoane, în cazul unei urgențe neprevăzute. (3) Fără a aduce atingere excepțiilor prevăzute la alineatul (2) sau obligațiilor lor în materie de protecție internațională, statele membre instituie sancțiuni în conformitate cu legislația lor internă în caz de trecere neautorizată a frontierelor externe prin alte locuri decât pe la punctele de trecere a frontierei sau în afara programului de funcționare stabilit. Respectivele sancțiuni sunt efective, proporționale și cu efect de descurajare.

Articolul 5

Condiții de intrare pentru resortisanții țărilor terțe (1) Pentru o ședere care nu depășește trei luni pe o perioadă de șase luni, condițiile de intrare pentru resortisanții țărilor terțe sunt următoarele: (a) să fie în posesia unui document sau a unor documente de călătorie valabile care permit trecerea frontierei; (b) să fie în posesia unei vize valabile, în cazul în care aceasta este cerută în temeiul Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt exonerați de această obligație (17), cu excepția cazului când respectivii resortisanți sunt titulari ai unui permis de ședere valabil; (c) să justifice obiectul și condițiile șederii și să dispună de mijloace de subzistență suficiente, atât pentru durata șederii, cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către o țară terță în care admisia este garantată sau să fie în măsură să dobândească legal respectivele mijloace; (d) să nu fie o persoană pentru care s-a dat o alrmă în cadrul SIS în scopul refuzului intrării; (e) să nu fie considerat o amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unuia din statele membre și, în special, să nu fie semnalat ca inadmisibil în bazele de date ale statelor membre pentru motivele enumerate anterior. (2) O listă neexhaustivă a documentelor justificative pe care polițistul de frontieră le poate solicita resortisantului unei țări terțe în vederea verificării îndeplinirii condițiilor menționate la alineatul (1), litera (c), figurează în anexa I. (3) Evaluarea mijloacelor de subzistență se face în funcție de durata și de obiectul șederii și în raport cu nivelul mediu al prețurilor în materie de cazare și masă din statul membru sau din statele membre în cauză, pentru o cazare la preț moderat, înmulțite cu numărul de zile de ședere. Sumele de referință stabilite de către statele membre sunt comunicate Comisiei în conformitate cu articolul 34. Evaluarea mijloacelor suficiente de subzistență se poate baza pe posesia de numerar, cecuri de călătorie și cărți de credit de către resortisantul unei țări terțe. Declarațiile de sponsorizare, atunci când sunt prevăzute de legislația internă, și scrisorile de sponsorizare definite de legislația internă în cazul resortisanților țărilor terțe cazați la o gazdă pot constitui, de asemenea, o dovadă a mijloacelor suficiente de subzistență. (4) Prin derogare de la alineatul (1): (a) resortisanții țărilor terțe care nu îndeplinesc toate condițiile menționate la alineatul (1), dar care sunt titularii unui permis de ședere sau a unei vize de întoarcere eliberate de unul din statele membre sau, în cazul în care se solicită acest lucru, ai ambelor documente, sunt autorizați să intre în scopul tranzitului pe teritoriul altor state membre pentru a putea ajunge pe teritoriul statului membru care a eliberat permisul de ședere sau viza de întoarcere, cu excepția cazului când respectivii resortisanți se află pe lista națională a persoanelor semnalate ca inadmisibile a statului membru la ale cărui frontiere externe se prezintă sau în cazul în care semnalarea respectivă este însoțită de instrucțiuni cu privire la interdicția de intrare sau de tranzit; (b) resortisanții țărilor terțe care îndeplinesc condițiile menționate la alineatul (1), cu excepția literei (b), și care se prezintă la frontiere, pot fi autorizați să intre pe teritoriul statelor membre în cazul în care se eliberează o viză la frontieră, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 415/2003 al Consiliului din 27 februarie 2003 privind eliberarea vizelor la frontieră, inclusiv marinarilor în tranzit (18). Vizele eliberate la frontieră se înregistrează într-o listă. În cazul în care nu este posibilă aplicarea vizei pe document, viza se aplică în mod excepțional pe un formular separat care se inserează în document. În acest caz, se folosește modelul uniform de formular pentru aplicarea vizei, prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 333/2002 al Consiliului din 18 februarie 2002 de stabilire a unui model uniform de formular pentru aplicarea unei vize eliberate de statele membre titularilor unui document de călătorie nerecunoscut de statul membru care emite formularul respectiv (19); (c) resortisanții țărilor terțe care nu îndeplinesc una sau mai multe dintre condițiile menționate la alineatul (1) pot fi autorizați de un stat membru să intre pe teritoriul său din motive umanitare, de interes național sau în temeiul unor obligații internaționale. În cazul în care resortisantul țării terțe în cauză este semnalat ca inadmisibil, astfel cum se menționează la alineatul (1), litera (d), statul membru care autorizează intrarea acestuia pe teritoriul său informează celelalte state membre în acest sens. CAPITOLUL II Controlul la frontierele externe și refuzarea intrării

Articolul 6

Efectuarea verificărilor la frontiere (1) Polițiștii de frontieră respectă în totalitate demnitatea umană în exercitarea funcțiilor lor. Toate măsurile luate în exercitarea funcțiilor lor sunt proporționale cu obiectivele urmărite. (2) În cursul efectuării verificărilor la frontiere, polițiștii de frontieră nu fac nici o discriminare pe criterii de sex, rasă sau origine etnică, religie sau credință, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

Articolul 7

Verificările la frontiere efectuate asupra persoanelor (1) Circulația transfrontalieră la frontierele externe face obiectul unor verificări din partea polițiștilor de frontieră. Verificările se efectuează în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol. Verificările pot avea ca obiect și mijloacele de transport și obiectele aflate în posesia persoanelor care trec frontiera. În cazul în care se efectuează percheziții, se aplică legislația internă a statului membru în cauză. (2) Toate persoanele fac obiectul unei verificări minime vizând stabilirea identității pe baza producerii sau prezentării documentelor de călătorie. Verificarea minimă constă într-o examinare simplă și rapidă a valabilității documentului care îl autorizează pe titularul legitim să treacă frontiera și a prezenței indiciilor de falsificare sau de contrafacere, recurgându-se, după caz, la dispozitive tehnice și consultând bazele de date relevante cu privire la informațiile referitoare exclusiv la documentele furate, deținute fără drept, pierdute sau anulate. Verificarea minimă prevăzută la primul paragraf constituie regula pentru persoanele care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație. În cazul în care se efectuează verificări minime asupra persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație, polițiștii de frontieră pot, în mod nesistematic, să consulte bazele de date naționale și europene pentru a se asigura că persoanele respective nu reprezintă o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru siguranța internă, ordinea publică, relațiile internaționale ale statelor membre sau o amenințare pentru sănătatea publică. Consecințele respectivelor consultări nu pun în pericol dreptul de intrare al persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație pe teritoriul statului membru în cauză, astfel cum se prevede prin Directiva 2004/38/CE. (3) La intrare și la ieșire, resortisanții țărilor terțe fac obiectul unei verificări amănunțite. (a) Verificarea amănunțită la intrare include examinarea îndeplinirii condițiilor stabilite la articolul 5 alineatul (1) și, după caz, a documentelor care autorizează șederea și exercitarea unei activități profesionale. Aceasta cuprinde o examinare detaliată a următoarelor elemente: (i) verificarea dacă resortisantul țării terțe deține un document valabil și care nu a expirat, care permite trecerea frontierei, iar documentul respectiv să fie însoțit, după caz, de viza sau de permisul de ședere solicitat; (ii) examinarea amănunțită a documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau de contrafacere; (iii) examinarea ștampilelor de intrare și de ieșire de pe documentele de călătorie ale resortisantului țării terțe în cauză, în vederea verificării, prin compararea datelor de intrare și de ieșire, dacă persoana nu a depășit durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre; (iv) verificarea punctelor de plecare și de destinație a resortisantului țării terțe în cauză, precum și a obiectului șederii prevăzute și, după caz, verificarea documentelor justificative corespunzătoare; (v) verificarea dacă resortisantul țării terțe în cauză dispune de mijloace de subzistență suficiente pentru durata și obiectul șederii, pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către o țară terță în care admisia sa este garantată sau că este în măsură să dobândească legal respectivele mijloace; (vi) verificarea dacă resortisantul țării terțe în cauză, mijlocul său de transport și obiectele pe care le transportă nu sunt de natură să compromită ordinea publică, siguranța internă, sănătatea publică sau relațiile internaționale ale unui stat membru. Respectiva verificare include consultarea directă a datelor și a semnalărilor persoanelor și, dacă este necesar, a obiectelor integrate în SIS și în bazele de date naționale, precum și, după caz, a măsurii ce urmează să fie întreprinse în urma unei semnalări. (b) Verificarea amănunțită la ieșire cuprinde: (i) verificarea dacă resortisantul țării terțe deține un document valabil pentru a trece frontiera; (ii) examinarea documentului de călătorie, în căutarea unor indicii de falsificare sau contrafacere; (iii) cândeste posibil, verificarea dacă resortisantul țării terțe nu este considerat o amenințare pentru ordinea publică, siguranța internă sau pentru relațiile internaționale ale unui stat membru. (c) Pe lângă verificările menționate la litera (b), verificările amănunțite la ieșire pot să cuprindă, de asemenea: (i) verificarea dacă persoana deține o viză valabilă, în cazul în care aceasta este cerută în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 539/2001, cu excepția cazului în care persoana respectivă este titulară a unui permis de ședere valabil; (ii) verificarea dacă persoana nu a depășit durata maximă de ședere autorizată pe teritoriul statelor membre; (iii) consultarea semnalărilor persoanelor și a obiectelor incluse în SIS și în bazele naționale de date. (4) În cazul în care există posibilitatea și resortisantul țării terțe solicită acest lucru, verificarea amănunțită se efectuează într-un loc privat. (5) Resortisanții țărilor terțe care fac obiectul unei verificări amănunțite în linia a doua primesc informații privind obiectivul respectivei verificări și procedura aplicată. Respectivele informații sunt disponibile în toate limbile oficiale ale Uniunii și în limba sau limbile țării sau țărilor limitrofe statului membru în cauză și precizează faptul că resortisantul țării terțe poate solicita numele sau numărul matricol al polițiștilor de frontieră care efectuează verificarea amănunțită în linia a doua, precum și numele punctului de trecere a frontierei și data trecerii frontierei. (6) Verificarea persoanelor care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație se efectuează în conformitate cu Directiva 2004/38/CE. (7) Normele practice privind informațiile care trebuie înregistrate sunt descrise în anexa II.

Articolul 8

Relaxarea verificărilor la frontieră (1) Verificările la frontierele externe pot face obiectul unei relaxări în cazul unor circumstanțe excepționale și neprevăzute. Respectivele circumstanțe excepționale și neprevăzute sunt considerate a fi acele evenimente imprevizibile care provoacă o intensificare a traficului astfel încât timpul de așteptare la punctul de trecere a frontierei devine excesiv de îndelungat și au fost epuizate toate resursele în ceea ce privește personalul, mijloacele și organizarea. (2) În caz de relaxare a verificărilor la frontieră în conformitate cu alineatul (1), verificările la frontieră pentru intrare sunt, în principiu, prioritare în raport cu verificările la frontieră pentru ieșire. Decizia de relaxare a verificărilor este luată de polițistul de frontieră care este responsabil pentru punctul de trecere a frontierei. Respectiva relaxare a verificărilor este temporară, adaptată circumstanțelor care stau la baza acesteia și se pune în aplicare progresiv. (3) Chiar și în cazul relaxării verificărilor la frontiere, polițistul de frontieră ștampilează documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe la intrare și la ieșire, în conformitate cu articolul 10. (4) Fiecare stat membru transmite anual Parlamentului European și Comisiei un raport privind aplicarea prezentului articol.

Articolul 9

Amenajarea de culoare separate și informațiile aflate pe panouri (1) Statele membre amenajează culoare separate, în special la punctele de trecere a frontierei aeriene, pentru a putea efectua verificări ale persoanelor, în conformitate cu articolul 7. Respectivele culoare se diferențiază cu ajutorul unor panouri care conțin indicațiile menționate în Anexa III. Statele membre pot amenaja culoare separate la punctele de trecere a frontierei maritime și terestre, precum și la frontierele dintre statele membre care nu aplică articolul 20 la frontierele lor comune. În cazul în care statele membre amenajează culoare separate la respectivele frontiere, se folosesc panouri care conțin indicațiile menționate în Anexa III. Statele membre se asigură că respectivele culoare sunt semnalate clar, inclusiv în cazul în care normele privind utilizarea culoarelor distincte sunt suspendate în conformitate cu alineatul (4), pentru asigurarea fluidizării circulației persoanelor care trec frontiera. (2) (a) Persoanele care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație sunt autorizate să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în partea A a anexei III. Respectivele persoane pot, de asemenea, să folosească culoarele indicate de panoul prezentat în partea B a anexei III. (b) Toate celelalte persoane folosesc culoarele indicate de panoul prezentat în partea B a anexei III. Indicațiile care figurează pe panourile menționate la literele (a) și (b) pot fi afișate în limba sau limbile considerate adecvate de fiecare stat membru. (3) La punctele maritime și terestre de trecere a frontierei, statele membre pot separa traficul vehiculelor pe culoare distincte, în funcție de categoriile de vehicule ușoare sau vehicule grele și autobuze, cu ajutorul panourilor prezentate în partea C a anexei III. După caz, statele membre pot modifica indicațiile conținute de respectivele panouri, în funcție de circumstanțele locale. (4) În caz de dezechilibru temporar al fluxului de trafic la un anumit punct de trecere a frontierei, normele privind utilizarea culoarelor distincte pot fi suspendate de autoritățile competente pe perioada necesară restabilirii echilibrului. (5) Adaptarea panourilor existente la dispozițiile alineatelor (1), (2) și (3) trebuie să se realizeze până la 31 mai 2009. În cazul în care statele membre înlocuiesc panourile existente sau instalează panouri noi înainte de respectiva dată, panourile respective trebuie să respecte indicațiile prevăzute la alineatele menționate anterior.

Articolul 10

Ștampilarea documentelor de călătorie ale resortisanților țărilor terțe (1) Se ștampilează sistematic toate documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe, la intrare și la ieșire. Ștampilele de intrare și de ieșire se aplică în special pe: (a) documentele care conțin o viză valabilă, permițând resortisanților țărilor terțe să treacă frontiera; (b) documentele care permit resortisanților țărilor terțe, pentru care s-a eliberat o viză la frontieră de către un stat membru, să treacă frontiera; (c) documentele care permit resortisanților țărilor terțe, care nu fac obiectul unei obligații de viză, să treacă frontiera. (2) Se aplică o ștampilă de intrare sau o ștampilă de ieșire pe documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe, membri ai familiei unui cetățean al Uniunii, cărora li se aplică dispozițiile Directivei 2004/38/CE, dar care nu prezintă permisul de ședere menționat la articolul 10 din respectiva directivă. Se aplică o ștampilă de intrare și de ieșire pe documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe, membri ai familiei unui resortisant al unei țări terțe, care beneficiază de dreptul comunitar la liberă circulație, dar care nu prezintă permisul de ședere menționat la articolul 10 din Directiva 2004/38/CE. (3) Nu se aplică ștampilă de intrare sau ștampilă de ieșire: (a) pe documentele de călătorie ale șefilor de stat și ale demnitarilor a căror sosire a fost anunțată oficial în prealabil pe cale diplomatică; (b) pe brevetele de pilot sau certificatele membrilor echipajului unei aeronave; (c) pe documentele de călătorie ale marinarilor, prezenți pe teritoriul unui stat membru doar pe perioada escalei navei în zona portului de escală; (d) pe documentele de călătorie ale echipajului și ale pasagerilor unei nave de croazieră, care nu fac obiectul verificărilor la frontiere, în conformitate cu punctul 3.2.3 din Anexa VI; (e) pe documentele care permit resortisanților din Andorra, Monaco și San Marino să treacă frontiera. La cererea unui resortisant al unei țări terțe și cu titlu excepțional, se poate renunța la aplicarea ștampilei de intrare sau de ieșire în cazul în care aceasta ar putea crea dificultăți majore pentru respectivul resortisant. În acest caz, intrarea sau ieșirea este consemnată pe un formular separat, în care se menționează numele și numărul pașaportului. Respectivul formular se predă resortisantului țării terțe. (4) Normele practice de aplicare a ștampilei sunt descrise în anexa IV. (5) Atunci când este posibil, resortisanții țărilor terțe sunt informați cu privire la obligația polițistului de frontieră de a ștampila documentul de călătorie la intrare și la ieșire, chiar și în cazul relaxării verificărilor în conformitate cu articolul 8. (6) Până la sfârșitul anului 2008, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la punerea în aplicare a dispozițiilor referitoare la aplicarea ștampilei pe documentele de călătorie.

Articolul 11

Prezumția privind îndeplinirea condițiilor de durată a șederii (1) În cazul în care documentul de călătorie al unui resortisant al unei țări terțe nu are ștampilă de intrare, autoritățile naționale competente pot prezuma că titularul nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile privind durata șederii aplicabile în statul membru în cauză. (2) Prezumția menționată la alineatul (1) poate fi infirmată în cazul în care resortisantul țării terțe prezintă, prin orice mijloc, elemente de probă credibile, precum un bilet de călătorie sau documente justificative ale prezenței sale în afara teritoriului statelor membre, de natură să demonstreze că a respectat condițiile privind durata șederii pe termen scurt. În acest caz: (a) atunci când resortisantul unei țări terțe se află pe teritoriul unui stat membru care aplică în întregime acquis-ul Schengen, autoritățile competente indică, în conformitate cu legislația și cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data și locul de trecere a frontierei externe a unui stat membru care aplică în întregime acquis-ul Schengen. (b) atunci când resortisantul unei țări terțe se află pe teritoriul unui stat pentru care nu s-a luat încă decizia menționată la articolul 3 alineatul (2) din Actul de Aderare din 2003, autoritățile competente indică, în conformitate cu legislația și cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data și locul de trecere a frontierei externe a unui astfel de stat membru. Pe lângă mențiunile indicate la literele (a) și (b), se poate înmâna resortisantului unei țări terțe un formular, astfel cum este prezentat în anexa VIII. Statele membre se informează reciproc și informează Comisia și Secretariatul General al Consiliului cu privire la practicile lor naționale privind mențiunile indicate la prezentul articol. (3) În cazul în care prezumția menționată la alineatul (1) nu ar fi infirmată, autoritățile competente pot expulza pe resortisantul unei țări terțe de pe teritoriul statului membru în cauză.

Articolul 12

Supravegherea frontierelor (1) Supravegherea frontierelor are ca obiect principal prevenirea trecerii neautorizate a frontierei, combaterea criminalității transfrontaliere și luarea de măsuri împotriva persoanelor care au trecut ilegal frontiera. (2) Polițiștii de frontieră acționează în unități fixe sau mobile în vederea asigurării supravegherii frontierelor externe. Supravegherea se efectuează astfel încât să prevină și să descurajeze sustragerea de la verificările de la punctele de trecere a frontierei. (3) Supravegherea între punctele de trecere a frontierei este asigurată de polițiștii de frontieră al căror efectiv și metode sunt adaptate riscurilor și amenințărilor existente sau previzibile. Perioadele de supraveghere se modifică frecvent și inopinat, astfel încât trecerile ilegale ale frontierei riscă în permanență să fie descoperite. (4) Supravegherea se efectuează de unități fixe sau mobile, care își îndeplinesc misiunea prin patrulare sau prin prezența în locuri cunoscute ca fiind sensibile, obiectivul respectivei supravegheri fiind surprinderea persoanelor care trec ilegal frontiera. Supravegherea se poate face, de asemenea, cu ajutorul mijloacelor tehnice, inclusiv prin mijloace electronice. (5) Dispoziții suplimentare privind supravegherea pot fi adoptate în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 33 alineatul (2).

Articolul 13

Refuzul intrării (1) Intrarea pe teritoriul statelor membre se refuză resortisanților țărilor terțe care nu îndeplinesc ansamblul condițiilor de intrare, definite la articolul 5 alineatul (1), și care nu aparțin nici uneia din categoriile de persoane menționate la articolul 5 alineatul (4). Respectiva dispoziție nu aduce atingere aplicării dispozițiilor speciale privind dreptul la azil și la protecție internațională sau eliberarea unei vize de lungă ședere. (2) Intrarea nu poate fi refuzată decât printr-o decizie care să indice motivele precise ale refuzului. Decizia se ia de către autoritatea competentă abilitată în acest sens de legislația internă. Respectiva decizie intră în vigoare imediat. Decizia motivată indicând cauzele precise ale refuzului se comunică printr-un formular uniform, prezentat în Anexa V, Partea B, și se completează de autoritatea competentă abilitată de legislația internă să refuze intrarea. Formularul uniform astfel completat se înmânează resortisantului în cauză, care confirmă primirea deciziei de refuz prin respectivul formular. (3) Persoanele care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării au dreptul la o cale de atac împotriva deciziei. Calea de atac se desfășoară în conformitate cu legislația internă. Resortisantului țării terțe i se pun la dispoziție informații scrise cu privire la punctele de contact în măsură să îi comunice informații legate de reprezentanții competenți să acționeze în numele resortisantului respectiv, în conformitate cu legislația internă. Introducerea unei asemenea căi de atac nu are efect suspensiv asupra deciziei de refuz al intrării. Fără a aduce atingere oricărei eventuale compensări acordate în conformitate cu legislația internă, resortisantul țării terțe în cauză are dreptul la rectificarea ștampilei de intrare anulate, precum și a oricărei anulări sau completări, din partea statului membru care a refuzat intrarea, în cazul în care, în cadrul căii de atac, decizia de refuz al intrării este declarată nefondată. (4) Polițiștii de frontieră se asigură că resortisantul țării terțe, care a făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării, nu intră pe teritoriul statului membru în cauză. (5) Statele membre întocmesc o evidență statistică privind numărul de persoane care au făcut obiectul unei decizii de refuz al intrării, cetățenia persoanelor refuzate și tipul de frontieră (terestră, aeriană, maritimă) la care s-a refuzat intrarea. Statele membre transmit anual respectivele statistici Comisiei. Comisia publică la fiecare doi ani o compilație a statisticilor comunicate de statele membre. (6) Normele de reglementare refuzul intrării sunt descrise în anexa V, partea A. CAPITOLUL III Personal și resurse alocate controlului la frontiere și cooperarea între statele membre

Articolul 14

Personal și resurse alocate controlului la frontiere Statele membre alocă personal și resurse corespunzătoare și suficiente pentru exercitarea controlului la frontierele externe în conformitate cu articolele 6-13, astfel încât să asigure un control eficace, de înalt nivel și uniform la frontierele lor externe.

Articolul 15

Punerea în aplicare a controalelor (1) Controlul la frontiere prevăzut la articolele 6-13 se efectuează de către polițiștii de frontieră, în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament și cu legislația internă. În exercitarea controlului la frontiere, polițiștii de frontieră păstrează competențele în materie de urmărire penală cu care sunt învestiți de legislația internă și care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament. Statele membre se asigură că polițiștii de frontieră sunt profesioniști specializați și instruiți corespunzător. Statele membre încurajează polițiștii de frontieră să învețe limbi străine, în special cele necesare exercitării funcțiilor lor. (2) Comisiei i se comunică de către statele membre lista serviciilor naționale responsabile de controlul la frontiere în conformitate cu legislația internă, în temeiul articolului 34. (3) Pentru un control eficient la frontiere, fiecare stat membru asigură o cooperare strânsă și permanentă între serviciile naționale responsabile de controlul la frontiere.

Articolul 16

Cooperarea dintre statele membre (1) Statele membre își acordă asistență și asigură o cooperare strânsă și permanentă în vederea punerii eficiente în aplicare a controlului la frontiere, în conformitate cu articolele 6-15. Statele membre schimbă informații utile. (2) Cooperarea operativă dintre statele membre în materie de gestionare a frontierelor externe este coordonată de Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre (denumită în continuare „Agenția”), instituită prin Regulamentul (CE) nr. 2007/2004. (3) Fără a aduce atingere competențelor Agenției, statele membre pot continua cooperarea operativă cu alte state membre și/sau țări terțe la frontierele externe, inclusiv schimbul de ofițeri de legătură, în cazul în care o astfel de cooperare este complementară acțiunii Agenției. Statele membre se abțin de la orice acțiune susceptibilă să compromită funcționarea Agenției sau realizarea obiectivelor acesteia. Statele membre informează Agenția cu privire la cooperarea operativă menționată la primul paragraf. (4) Statele membre propun acțiuni de formare cu privire la normele care reglementează controlul la frontiere, precum și drepturile fundamentale. În acest sens, se iau în considerare standardele comune de formare stabilite și dezvoltate de Agenție.

Articolul 17

Controlul comun (1) Statele membre care nu aplică articolul 20 la frontierele terestre comune pot efectua, până la data aplicării articolului menționat anterior, un control comun al respectivelor frontiere comune; în acest caz, o persoană nu poate fi oprită decât o singură dată în scopul realizării unei verificări la intrare sau la ieșire, fără a aduce atingere responsabilităților individuale ale statelor membre care decurg din articolele 6-13. Statele membre pot încheia între ele acorduri bilaterale în acest sens. (2) Statele membre informează Comisia cu privire la orice acord încheiat în conformitate cu alineatul (1). CAPITOLUL IV Dispoziții speciale referitoare la verificările la frontiere

Articolul 18

Dispoziții speciale referitoare la diferitele tipuri de frontiere și mijloacele de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe Dispozițiile speciale referitoare la verificările la frontiere descrise în anexa VI se aplică verificărilor efectuate la diferitele tipuri de frontiere și cu privire la diferitele mijloace de transport utilizate pentru trecerea frontierelor externe. Respectivele dispoziții speciale pot conține derogări de la articolul 5 și de la articolele 7-13.

Articolul 19

Dispoziții speciale referitoare la verificarea anumitor categorii de persoane (1) Dispoziții speciale cu privire la verificările la frontiere descrise în anexa VII se aplică următoarelor categorii de persoane: (a) șefi de stat și membrii delegațiilor acestora; (b) piloți de aeronave și alți membri ai echipajului; (c) marinari; (d) titulari ai pașapoartelor diplomatice, oficiale sau de serviciu și membrii organizațiilor internaționale; (e) lucrători transfrontalieri; (f) minori. Respectivele dispoziții speciale pot conține derogări de la articolul 5 și de la articolele 7-13. (2) Comisiei i se copmunică de către statele membre modelele de permise eliberate de ministerele lor de afaceri externe pentru membrii acreditați ai misiunilor diplomatice și ai reprezentanțelor consulare, precum și pentru familiile acestora, în conformitate cu articolul 34. TITLUL III FRONTIERE INTERNE CAPITOLUL I Eliminarea controlului la frontierele interne

Articolul 20

Trecerea frontierelor interne Frontierele interne pot fi trecute prin orice punct fără a fi realizată o verificare la frontiere asupra persoanelor, indiferent de cetățenie.

Articolul 21

Verificări în interiorul teritoriului Eliminarea controlului la frontierele interne nu aduce atingere: (a) exercitării competențelor polițienești de către autoritățile competente ale statelor membre în temeiul legislației interne, în măsura în care exercitarea respectivelor competențe nu are un efect echivalent cu cel al verificărilor la frontiere; acest lucru se aplică, de asemenea, și în zonele de frontieră. În sensul primei teze, exercitarea competențelor polițienești nu poate fi considerată, în special, echivalentă cu exercitarea verificărilor la frontiere în cazul în care măsurile poliției: (i) nu au ca obiectiv controlul la frontiere; (ii) se bazează pe informații generale și pe experiența serviciilor de poliție privind eventualele amenințări la adresa siguranței publice și vizează, în special, combaterea criminalității transfrontaliere; (iii) sunt concepute și executate într-o manieră net diferită de verificările sistematice asupra persoanelor efectuate la frontierele externe; (iv) sunt realizate pe baza verificărilor inopinate; (b) exercitării verificărilor de securitate în porturi sau aeroporturi, efectuate asupra persoanelor de către autoritățile competente în temeiul legislației interne a fiecărui stat membru, de către responsabilii portului sau ai aeroportului sau de operatori de transport, cu condiția ca respectivele verificări să fie realizate, de asemenea, asupra persoanelor care călătoresc în interiorul unui stat membru; (c) posibilității unui stat membru de a prevedea în legislația sa internă obligația de a deține și de a purta permise și alte documente; (d) obligației resortisanților țărilor terțe de a-și semnala prezența pe teritoriul unui stat membru, în conformitate cu dispozițiile articolului 22 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen.

Articolul 22

Eliminarea obstacolelor din calea traficului la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne Statele membre elimină orice obstacol care împiedică fluidizarea traficului la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne, în special limitările de viteză care nu se bazează exclusiv pe considerente de siguranță rutieră. În paralel, statele membre trebuie să fie în măsură să furnizeze toate mijloacele necesare pentru a efectua verificări în cazul în care se reintroduc controalele la frontierele interne. CAPITOLUL II Reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne

Articolul 23

Reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne (1) În cazul unei amenințări grave la adresa ordinii publice sau a siguranței interne, un stat membru poate, în mod excepțional, să reintroducă controlul la frontierele sale interne pe o perioadă limitată de maxim treizeci de zile sau pe durata estimată a amenințării grave în cazul în care aceasta depășește treizeci de zile, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 24, sau, în caz de urgență, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 25. Domeniul de aplicare și durata reintroducerii temporare a controlului la frontierele interne nu trebuie să depășească strictul necesar pentru a răspunde la respectiva amenințare gravă. (2) În cazul în care amenințarea gravă la adresa ordinii publice sau a siguranței interne se prelungește peste durata prevăzută la alineatul (1), statul membru poate menține controlul la frontierele interne pentru motivele menționate la alineatul (1) și, luând în considerare eventualele elemente noi, pe perioade care se pot prelungi, dar care nu depășesc treizeci de zile, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 26.

Articolul 24

Procedura în caz de evenimente previzibile (1) În cazul în care un stat membru dorește să reintroducă controlul la frontierele interne în temeiul articolului 23 alineatul (1), respectivul stat membru trebuie să notifice, cât mai curând posibil, celelalte state membre și Comisia și să furnizeze informațiile enumerate în continuare, de îndată ce acestea sunt disponibile: (a) motivele reintroducerii preconizate, precizând evenimentele care reprezintă o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a siguranței interne; (b) domeniul de aplicare a reintroducerii preconizate, precizând locul în care se va restabili controlul la frontiere; (c) denumirea punctelor de trecere autorizate; (d) data și durata reintroducerii preconizate; (e) după caz, măsurile pe care ar trebui să le ia alte state membre; (2) În urma notificării realizate de statul membru în cauză și în vederea consultării menționate la alineatul (3), Comisia poate emite un aviz, fără a aduce atingere articolului 64 alineatul (1) din tratat. (3) Informațiile enumerate la alineatul (1), precum și avizul pe care Comisia îl poate emite în conformitate cu alineatul (2), fac obiectul unor consultări între statul membru care preconizează reintroducerea controlului la frontiere, celelalte state membre și Comisia, în vederea organizării, după caz, a cooperării reciproce între statele membre și a examinării proporționalității măsurilor în raport cu evenimentele aflate la originea reintroducerii controlului la frontiere, precum și a amenințării la adresa ordinii publice sau a siguranței interne. (4) Consultările menționate la alineatul (3) trebuie să aibă loc cu cel puțin cincisprezece zile înainte de data preconizată pentru reintroducerea controlului la frontiere.

Articolul 25

Procedura pentru cazurile care necesită o acțiune urgentă (1) În cazul în care ordinea publică sau siguranța internă ale unui stat membru impun o acțiune urgentă, statul membru în cauză poate reintroduce, în mod excepțional și imediat, controlul la frontierele sale interne. (2) Statul membru care reintroduce controlul la frontierele sale interne notifică imediat celelalte state membre și Comisia și comunică informațiile enumerate la articolul 24 alineatul (1), precum și motivele care justifică recurgerea la respectiva procedură.

Articolul 26

Procedura de prelungire a controalelor la frontierele interne (1) Statele membre nu pot prelungi controlul la frontierele interne în temeiul articolului 23 alineatul (2) decât după informarea celorlalte state membre și a Comisiei. (2) Statul membru care intenționează să prelungească controlul la frontiere furnizează celorlalte state membre și Comisiei toate informațiile corespunzătoare privind motivele prelungirii controlului la frontierele interne. Se aplică dispozițiile articolului 24 alineatul (2).

Articolul 27

Informarea Parlamentului European Statul membru în cauză sau, după caz, Consiliul, informează Parlamentul European, cât mai curând posibil, cu privire la măsurile luate în temeiul articolelor 24, 25 și 26. În ceea ce privește a treia prelungire consecutivă în conformitate cu articolul 26, statul membru în cauză prezintă un raport Parlamentului European, în cazul în care i se solicită acest lucru, cu privire la necesitatea controlului la frontierele interne.

Articolul 28

Dispoziții în caz de reintroducere a controlului la frontierele interne În cazul în care se reintroduce controlul la frontierele interne, dispozițiile relevante ale titlului II se aplică mutatis mutandis.

Articolul 29

Raportul privind reintroducerea controlului la frontierele interne Statul membru care a reintrodus controlul la frontierele interne în conformitate cu articolul 23 confirmă data suspendării controlului și, în același timp, sau în termen scurt, prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comisiei un raport privind reintroducerea controlului la frontierele interne, care oferă, în special, informații generale cu privire la punerea în aplicare a verificărilor și eficiența reintroducerii controlului la frontiere.

Articolul 30

Informarea publicului Decizia de reintroducere a controlului la frontierele interne este luată într-o manieră transparentă, iar publicul este pe deplin informat, cu excepția cazului în care există motive imperioase de siguranță care să împiedice această informare.

Articolul 31

Confidențialitatea La cererea unui stat membru, celelalte state membre, Parlamentul European și Comisia respectă caracterul confidențial al informațiilor furnizate în cadrul reintroducerii și prelungirii controlului la frontiere, precum și în cadrul raportului elaborat în conformitate cu articolul 29. TITLUL IV DISPOZIȚII FINALE

Articolul 32

Modificarea anexelor Anexele III, IV și VIII se modifică în conformitate cu procedura menționată la articolul 33 alineatul (2).

Articolul 33

Comitetul (1) Comisia este sprijinită de un Comitet, denumit în continuare „Comitetul”. (2) În cazul în care se face referire la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, cu respectarea dispozițiilor articolului 8 din respectiva decizie, cu condiția ca măsurile de executare luate în conformitate cu respectiva procedură să nu modifice dispozițiile esențiale ale prezentului regulament. Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni. (3) Comitetul își adoptă regulamentul de procedură. (4) Fără a aduce atingere măsurilor de executare deja luate, aplicarea dispozițiilor prezentului regulament privind adoptarea normelor tehnice și a deciziilor în conformitate cu procedura menționată la alineatul (2) se suspendă pe o perioadă de patru ani începând de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. La propunerea Comisiei, Parlamentul European și Consiliul pot reînnoi dispozițiile în cauză în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat și, în acest sens, reexaminează respectivele dispoziții înainte de sfârșitul perioadei de patru ani.

Articolul 34

Comunicări (1) Comisiei i se comunică de către statele membre: (a) lista permiselor de ședere; (b) lista punctelor lor de trecere a frontierei; (c) sumele de referință necesare pentru trecerea frontierelor lor externe, care se stabilesc anual de către autoritățile naționale; (d) lista serviciilor naționale responsabile pentru controlul frontierelor; (e) modelele de permise eliberate de ministerele afacerilor externe. (2) Comisia pune la dispoziția statelor membre și a publicului informațiile comunicate în conformitate cu alineatul (1), prin publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Seria C, sau prin orice alt mijloc adecvat.

Articolul 35

Micul trafic de frontieră Prezentul regulament nu aduce atingere normelor comunitare aplicabile micului trafic de frontieră și acordurilor bilaterale existente în materie.

Articolul 36

Ceuta și Melilla Dispozițiile prezentului regulament nu aduc atingere normelor speciale aplicabile în orașele Ceuta și Melilla, astfel cum au fost definite prin Declarația Regatului Spaniei privind orașele Ceuta și Melilla, care figurează în Actul final al Acordului privind aderarea Regatului Spaniei la Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 (20).

Articolul 37

Comunicarea informațiilor de către statele membre Până la 26 octombrie 2006, Comisiei i se comunică de către statele membre dispozițiile lor de drept intern privind articolul 21 literele (c) și (d), sancțiunile menționate la articolul 4 alineatul (3) și acordurile bilaterale încheiate în conformitate cu articolul 17 alineatul (1). Statele membre comunică modificările ulterioare ale respectivelor dispoziții în termen de cinci zile lucrătoare. Respectivele informații comunicate de către statele membre se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Seria C.

Articolul 38

Raport privind aplicarea titlului III Până la 13 octombrie 2009, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea titlului III. Comisia acordă o atenție deosebită dificultăților care ar putea rezulta din reintroducerea controlului la frontierele interne. După caz, Comisia prezintă propuneri pentru soluționarea unor astfel de dificultăți.

Articolul 39

Abrogări (1) Articolele 2-8 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 se abrogă începând cu 13 octombrie 2006. (2) De la data menționată la alineatul (1), se abrogă: (a) Manualul comun, inclusiv anexele la acesta; (b) deciziile Comitetului Executiv Schengen din 26 aprilie 1994 [SCH/Com-ex (94) 1, rev. 2], din 22 decembrie 1994 [SCH/Com-ex (94) 17, rev. 4] și din 20 decembrie 1995 [SCH/Com-ex (95) 20, rev. 2]; (c) Anexa 7 la Instrucțiunile consulare comune; (d) Regulamentul (CE) nr. 790/2001 al Consiliului din 24 aprilie 2001 care rezervă Consiliului competențele de executare în ceea ce privește anumite dispoziții detaliate și norme practice referitoare la punerea în aplicare a controlului și a supravegherii frontierelor (21); (e) Decizia 2004/581/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a indicațiilor minime care trebuie să figureze pe panourile situate la punctele de trecere a frontierelor externe (22); (f) Decizia 2004/574/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Manualului comun (23); (g) Regulamentul (CE) nr. 2133/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind obligația autorităților competente ale statelor membre de a ștampila cu regularitate documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe în momentul trecerii de către aceștia a frontierelor externe ale statelor membre, precum și de modificare a dispozițiilor Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și a Manualului comun adoptat în acest scop (24). (3) Trimiterile la articolele eliminate și la actele abrogate se înțeleg ca trimiteri la prezentul regulament.

Articolul 40

Intrarea în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare la 13 octombrie 2006. Cu toate acestea, articolul 34 intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.