Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 29/2012 al Comisiei (2) stabilește standardele de comercializare specifice uleiurilor de măsline și uleiurilor din resturi de măsline la nivelul comerțului cu amănuntul.
(2) Este indicat să se ofere producătorilor, comercianților și consumatorilor standarde de comercializare a uleiului de măsline care să garanteze calitatea produselor respective și care să asigure lupta eficace împotriva fraudei. În acest scop, ar trebui să se ia în considerare introducerea unor dispoziții speciale, vizând completarea Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și îmbunătățirea controlului eficient al standardelor de comercializare.
(3) Numeroase studii științifice au demonstrat că lumina și căldura au efecte negative asupra evoluției calității uleiurilor de măsline. Prin urmare, este necesară indicarea în mod clar pe etichetă a condițiilor speciale de depozitare, pentru a se permite buna informare a consumatorului cu privire la condițiile optime de păstrare.
(4) Pentru a ajuta consumatorul să aleagă produsele, este esențial ca mențiunile obligatorii care trebuie să figureze pe etichetă să fie ușor de citit. În consecință, este necesară stabilirea unor reguli în ceea ce privește claritatea și concentrarea informațiilor obligatorii în câmpul vizual principal.
(5) Pentru a permite consumatorului să fie sigur de prospețimea produsului, este oportun să se prevadă că mențiunea facultativă referitoare la anul recoltei poate figura pe etichetă doar în cazul în care conținutul ambalajului respectiv provine în proporție de 100 % din recolta respectivă.
(6) Din motive de simplificare, este necesar să se prevadă că etichetele produselor alimentare conservate exclusiv în ulei de măsline nu mai trebuie să indice procentajul de ulei adăugat în raport cu greutatea totală netă a produsului alimentar.
(7) Pentru a asigura coerența Regulamentului (CEE) nr. 2568/91 al Comisiei (4) cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 29/2012, în special în ceea ce privește toleranța referitoare la rezultatul controalelor, este necesar să se modifice în consecință dispoziția în cauză din regulamentul de punere în aplicare menționat.
(8) Statele membre trebuie să efectueze controale pentru a garanta veridicitatea mențiunilor prezente pe etichete și respectarea dispozițiilor prezentului regulament. În acest sens, este oportun să se consolideze și să se armonizeze mai puternic atât controalele privind conformitatea denumirii comerciale a produsului cu conținutul recipientului pe baza unei analize a riscurilor, cât și sancțiunile. O astfel de abordare trebuie să permită, de asemenea, combaterea fraudei prin instituirea unor cerințe minime privind controalele pentru toate statele membre și a unor standarde pentru rapoartele care trebuie prezentate Comisiei.
(9) Statele membre trebuie să definească sancțiunile la nivel național. Aceste sancțiuni trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive.
(10) Produsele fabricate și etichetate în Uniune sau importate în Uniune înainte de punerea în aplicare a prezentului regulament, dar în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 29/2012, trebuie să beneficieze de o perioadă de tranziție, pentru a le permite operatorilor să folosească întregul stoc de ambalaje existente și să își comercializeze produsele aflate în stoc.
(11) În cadrul propriilor proceduri de lucru interne și al relațiilor sale cu autoritățile implicate în politica agricolă comună, Comisia a elaborat un sistem de informare care permite gestionarea electronică a documentelor și a procedurilor. Se consideră că acest sistem permite îndeplinirea obligațiilor de comunicare ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 29/2012 în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 792/2009 al Comisiei (5).
(12) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 29/2012 trebuie modificat în consecință.
(13) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,